Traducere Vladuţescu

Pagina 79
1. Principiul (arkhé) se zice mai întâi acelui ceva de la care începe mişcarea lucrului
[…] Mai este apoi şi acel ceva cel mai bun de la care orice lucru porneşte
[…] Este, apoi, şi acel ceva prim şi prezent-în (enyparchontos) al generării
[…] acel ceva de la care în mod natural începe mişcarea sau schimbarea
[…] alegerii deliberate în funcţie de care se mişcă ceea ce se mişcă şi se schimbă ceea ce se
schimbă
[…] putere de dispunere iniţiatoare
[…] ceea ce este punct de plecare în cunoaşterea sa
[…] cauzele
Trăsătura comună a principiilor deci este de a fi mai întâi, în ordinea fiinţării, a generării şi a
cunoaşterii.
[…] unele sunt prezente-în, altele sunt în afară. De aceea natura este principiu, şi, tot asemenea,
elementul, gândirea, alegerea deliberată, substanţa şi capătul – tò où éneka, întrucât pentru multe,
principul cunoaşterii este binele şi frumosul

2. Se numeşte într-un prim sens cauză (aition) ceea ce este prezent-în şi din care ceva ia
naştere.
[…]în alt sens, se zice despre formă – eidos şi model – parádeigma, adică este cuvânt pentru esenţă
– ti en enai
[…] Mai e şi principiul schimbării – …ceea ce face să fie imobilitatea, …acel ceva ce e cauza unei
decizii, …înfăptuitorul, cauza înfăptuitului şi cel care schimbă, cauză a ceea ce se schimbă…

De asemenea, scop – tò télos înseamnă acela în vderea a ceva – tò ou eneka…

Apoi … intermediar între impuls şi scop…

Toate acestea sunt în vederea a ceva … unele, instrumente, altele, acţiuni

… prezenţa ,si lipsa sunt cauze mişcătoare…

Toate aceastea, considerate de noi a fi cauze, sunt în mod limpede în patru sensuri.

Pagina 82
 4. Natură(phýsis) se zice … acelui ceva prim prezent-în din care se dezvoltă ceea ce creşte.
Apoi mai este şi acela de la care vine prima mişcare în fiecare din cele ce există… potrivit
cu ceea ce îi este propriu
Pagina 85
Despre unu
- Continuitate
- Acel ceva a cărui mişcare este prin sine şi nu altfel
Dar mişcarea este ca unul, când e indivizibilă, şi este indivizibilă, după timp
La linia dreaptă … mişcarea este doar simultaneitate, pntru că nici o parte cu o mărime oarecare nu
este în repaus, în timp ce alta se mişcă, precum în linia frântă.
Despre unu în sine se mai vorbeşte într-un fel, când subiectul nu este diferenţiat, şi nu este
diferenţiat în lucrurile î care senzaţia nu distinge nimic după specie – eidos.

Pagina 88
Apoi, fiinţă şi a fi, însemnând când ceva care este ca potenţă, când ca enteleheia

Pagina 89
8. substanţă (oúsia) se mai spune şi la esenţă, prin care lucrul se defineşte.
Deci despre substanţă se vorbeşte în două moduri, ca subiect ultim, care nu mai poate fi spus
despre altul, şi ca acel ceva care, deşi nu mai mult decât el însuşi, poate fi totuşi separat.
De acest fel este forma-morphé, şi eidos-determinaţia substanţială a fiecăruia.

Pagina 92
…fiinţarea are multe sensuri, în primul rând este anterior subiectul/ [subiectul este anterior], ca [la
fel cum], de altfel, şi substanţa [este] anterioară, şi ea, apoi şi după putinţă şi după act.
[Putinţă şi act pot fi anterioare, dar în act vor fi numai după dezagregarea? Întregului???
Relaţia materie=parte/ substanţă=întreg]

Pagina 94
13. Cantitate (posón) se zice despre ceea ce este divizibil în două sau mai multe părţi inerente,
fiecare fiind, prin natură, unul şi ceva anume.
O multiplicitate este o cantitate, dacă este numărabilă, şi o mărime, dacă se poate măsura.
O multiplicitate se numeşte ceeea ce se poate divide non-continuu, şi o mărime, ceea ce este
divizibil în părţi continue.

Pagina 95
Marele şi micul, mai multul şi mai puţinul, luate în ele însele ca şi în raportare unele cu altele, sunt
şi ele determinaţii ale cantităţii prin sine. Dar, prin transpunere, aceste nume pot fi şi despre cele
altfel.
…
Cantitatea prin accident… fie ca mişcarea şi timpul, ele însele, sunt cantităţi. Se zice, doar, că
acestea din urmă sunt cantităţi, continue chiar, datorită divizibilităţii celor cărora le sunt ca
determinaţii. Iar pe aceasta n-o înţeleg cu privire la ceea ce este în mişcare, ci la intervalul parcurs,
pentru că, de fiecare dată, acest spaţiu este o cantitate, mişcarea este şi ea o cantitate, precum şi,
întrucât mişcarea [este cantitate], şi timpul [este cantitate].

Pagina 95
14. Calitate (poión) se zice, într-un fel, diferenţei ca esenţă…
… ceea ce înseamnă că diferenţa după esenţă este în ordinea calităţii. Acesta este primul sens î care
se ia calitatea, diferenţa esenţei.

Pagina 96
Fiindcă tot ce poate fi mişcat sau actuant într-un sens este bun, pe câd contrariul, în altul, e de
calitate rea. Cu deosebire în cele însufleţite, binele şi răul înseamnă calitate şi, înte ele, în primul
rând în cele ce au capacitatea de a alege.

Pagina 98
16. Perfect/ desăvârşit (téleion) se zice, într-un sens, despre ceva din afara căruia nu se mai poate
aduce nici o parte…
Mai este, apoi, şi ceea ce în ordinea dominanţei sale nu are a fi depăşit în genul său… când nu le
lipseşte nici o însuşire specifică virtuţi lor, în această condiţie.
… fiindcă perfect este fecare lucru şi orice esenţă este perfectă când… luate în aspectul dominanţei
lor, se vede că nu le lipseşte nici o parte din mărimea lor după natură.
Tot asemenea şi despre cele ce ajung în cele mai bune condiţii la scopul lor, căci atingerea scopului
înseamnă a fi perfect.
Şi scopul, în vederea a ceva, este desăvârşire. Aşadar, cele ce se zic perfecte prin sine sunt în aceste
sensuri: unele după bine, când nu le lipseşte nimic şi nu pot fi depăşite şi nu primesc ceva din afară,
în genere, când nu pot fi întrecute în genul lor şi nu au ceva dincolo de ele.

17. Limita (péras) [//apeiron = infinit] se zice extremităţii fiecărui lucru, adică acelui ceva prim
dincolo de care nu mai este nimic din lucrurl însuşi şi acelui altceva prim dincoace de care lucrul
este întregul însuşi, de asemenea şi eidos – configuraţia unei mărimisau a ceea ce are mărime, ca şi
capătul fiecărui lucru, adică termenul către care se îndreaptă mişcarea şi acţiunea şi nu acela de la
care porneşe. Uneori însă, şi către ce şi de la care pot fi numite la fel, adică scopul, şi tot limită se
mai numeşte
Pagina 99
Ce anume este ca substanţă şi ce-anume-este-ceea ce-este fiecare lucru în parte, pentru că acesta
este limita cunoştinţei. Şi este aşa fiind a lucrului însuşi.
Este evident, de acum, că limita are tot atâtea accepţii câte are şi principiul, chiar mai multe, căci
principiul este o limită, dar nu orice limită, [este] principiu.

Pagina 100
22. Privaţiune (stéresis) se zice, într-un sens, despre ceva ce nu are ceea ce ar fi firesc să aibă, de
asemenea şi când, prin sine, un lucru nu este făcut să aibă un atribut, precum se spune despre o
plantă că este lipsită de ochi.

Pagina 102
25. Parte (méros), mai întâi, se zice despre ceea ce, într-o modalitate anume, o cantitate poate fi
divizată, pentru că întotdeauna ceea ce este luat dintr-o cantitate, întrucât e cantitate, se cheamă
parte a ei, precum doi poate fi numit ca parte din trei….
În sfârşit, părţi ale unui întreg sunt şi cele ale definiţiei care pune în evidenţă pe fiecare dintre cele
ce sunt.

26. Întreg (hólon) se zice despre acel ceva căruia nu-I lipseşte nici una dintre părţile considerate
prin natură a fi un întreg, ca şi despre acela care conţine componentele în aşa fel încât sunt o
Pagina 103
unitate. Aceasta este de două feluri, sau întrucât fiecare parte este o unitate sau întrucât unitatea
rezultă din toate.