Gândirea

Dacă în procesarea senzorială trebuia să fim atenți la însușirile concrete, fizice,

constatate „pe loc”, în procesarea logică trebuie avute în vedere însușirile esențiale
„ascunse”.
De exemplu, putem vedea un măr- dacă este mare, mic, roșu, verde. Cu ajutorul
gândirii, putem „vedea” însușirile ascunse, și anume semințele. Cum anume? Păi, în
procesara senzorială, vedem mărul aici și acum, așa cum este el prezentat- o fațetă a lui.
Atunci când vrem să aflăm partea sa ascunsă, semințele acestuia, suntem nevoiți să acționăm
asupra sa- îl tăiem, și observăm interiorul său. Astfel, îl analizăm- analiza fiind una dintre
operațiile gândirii, despre care vom afla în cele ce urmează.

Def: Gândirea este un proces psihic cognitiv complex care se desfășoară în plan mintal,
subiectiv intern, folosindu-se de judecăți, raționamente, operați cognitive, cu ajutorul
cărora realizează o procesare profundă a realității.

Caracterizare
Caracterul procesual al gândirii- gândirea se desfășoară pe verticala cunoașterii,
ascendent și descendent și pe axa timpului, între trecut, prezent și viitor.
De exemplu, dacă vorbim de verticala cunoașterii, luăm în calcul procesarea de la
general la particular și invers: „Dacă păsările zboară, atunci și lebedele zboară.” sau „Dacă
Gigel la 10 ani merge la școală, atunci toți copiii de 10 ani merg la școală.”
Cât despre axa timpului, toate evenimentele din trecut ne sunt lecții de urmat în
prezent care pot influența desfășurarea viitorului.
Caracterul mijlocit al gândirii – gândirea nu operează direct asupra realității, ci
asupra informației furnizate de percepții și reprezentări.
Cu alte cuvinte, dacă nu am avea percepția lucrurilor din jurul nostru, care să ne ajute
să cunoaștem mediul, nu am avea cu ce să operăm la nivelul gândirii: practic, dacă nu
cunoaștem datele problemei, nu avem cum să o rezolvăm.
Caracterul general abstract al gândirii – gândirea se desfășoară în direcția
evidențierii însușirilor generale și esențiale ale obiectelor și fenomenelor și a subordonării
unor modele generale ideale.
Acest lucru evidențiază faptul că atunci când gândim, folosim atât informațiile
generale, evidente ale informațiilor furnizate de mediu cât și pe cele de detaliu, în funcție de
necesitatea avută.
Caracterul finalist al gândirii – acțiunile noastre au finalitate, au scop bine definit.
Presupune crearea unui model mintal, a unor explicații și a unor răspunsuri pentru problemele
care apar.
Practic orice gând al nostru are scopul de a ajunge la o concluzie.
 A. Gândirea ca sistem de noțiuni

Def: Noțiunea este unitatea de bază a gândirii, fiind un construct mintal ce include
însușirile și proprietățile comune esențiale și necesare ale obiectelor și fenomenelor, fiind
întotdeauna generală.
Practic, noțiunea este cuvântul care definește obiectul, sau eticheta lingvistică a
lucrurilor ce ne înconjoară. Ex de noțiuni: libertate, scaun, caiet etc.
Noțiunea este internalizată în cadrul unor clase, categorii de obiecte, cu ajutorul
judecăților și raționamentelor.

Def: Judecata este o structură informațională complexă ce reflectă obiectul în relație

cu alte obiecte.
De exemplu, dacă vorbim de judecata din tribunal: omul este pus în situația de a i se
decide corectitudinea comportamentală, în funcție de lege. Așadar, avem comportamentul
(obiectul 1) pus în relație cu legea (obiectul 2)

Def: Raționamentul este o operație a gândirii și o structură discursivă și ierarhizată,

în care gândirea pornește de la anumite date (o idee de bază) și ajunge la obținerea
altora noi (o concluzie).
De exemplu, un copil vede un corb. E negru. Al doilea tot negru, al treilea – negru…
Ca apoi, în sfârşit, să tragă concluzia: corbii sunt negri sau toţi corbii sunt negri.

Tipuri de noțiuni:

1. Categoriile (categorizarea)- reprezintă cel mai simplu demers prin care gândirea
ordonează, clasifică, grupează informația după anumite criterii;
e.g.: creion, pix, stilou, marker, cariocă - fac parte din categoria obiectelor de scris

2. Prototipurile- întrunesc în mod empiric (adică din experiența proprie a omului)

trăsăturile cele mai evidente ale unei categorii;
e.g.: când spun vehicul, majoritatea oamenilor se gândesc la mașini.

3. Empirice- sunt acele informații pe care omul le învață din experiență proprie, în urma
interacțiunii sale cu mediul. Ele sunt limitate, sărace în conținut, rigide, dar puternic
individualizate cognitiv, acțional și afectiv. Se învață încă din copilărie, prin
experiența proprie.
e.g.: atunci când erai copil și ți se spune să nu atingi becul că te arzi. Tu nu ai avut la vremea
respectivă abilitatea de a înțelege, așa că ai pus mâna pe bec. Becul, fierbinte, te-a ars la
mâna. Atunci tu ai învățat că, atingând becul, te rănești. De aici ai învățat prin experiența
proprie că nu e bine să atingi becul.b
 4. Științifice- cuprind însușirile esențiale ale obiectelor și fenomenelor, reflectând
legitățile realității. Ele permit intrarea în posesia definițiilor.
e.g.: În fizică: elasticitatea este o proprietate a unor corpuri de a-și reveni la forma inițială
după ce au fost deformate la un moment x:
- însușiri esențiale: obiectul își revine, după ce a fost deformat
- legitățile realității- în viața reală, orice obiect care are această proprietate, poate fi
observat ( burete, elastic)
- permite posesia definiției: arătăm conținutul noțiunii de elasticitate, valorificând
conținutul acesteia, proprietățile sale esențiale.

B. Gândirea ca sistem de operații

Psihologia studiază operațiile gândirii ca instrumente psihice dobândite și perfecționate prin
dezvoltarea intelectuală, prin învățare și exerciții.

Tipuri de operații

1. Analiza presupune descompunerea mintală a unui obiect în elementele sale

componente. Ca atunci când erați mici și dezmembrați jucăriile să vedeți din ce erau
făcute, sau când scoateți ideile principale de la română să înțelegeți o poveste.
2. Sinteza presupune reconstituirea în minte a unui obiect întreg din elementele sale sau
din însușirile sale date izolat. Ca atunci când luați ideile principale din romane și
faceți o temă.
3. Comparația presupune evidențierea pe plan mintal a asemănărilor și deosebirilor
esențiale ale obiectelor și fenomenelor, pe baza unui criteriu. De exemplu merele sunt
comparate în funcție de culoare, gust, sortiment.
4. Abstractizarea este o operație de selecție ce constă în relevarea și reținerea unor
însușiri sau relații și eliminarea celor neesențiale. De exemplu atunci când vorbiți de
un subiect anume și lăsați deoparte unele informații: Ixulina este o fată deșteaptă,
care este mereu atentă la detalii, dar uneori scapă din vedere părerea celorlalți. Hai să
facem abstracție de faptul că uită să ceară părerea celorlalți atunci când îi descriem
competențele.
5. Generalizarea- operație de sinteză superioară care presupune extinderea rezultatului
sintezei, legilor asupra tuturor cazurilor particulare. De exemplu, în legea gravitației:
Newton a văzut un măr căzând și s-a gândit că e ceva care îl atrage. A testat și pe alte
obiecte, ajungând la aceeași concluzie, ceea ce a determinat extinderea observației:
Orice obiect lăsat liber este atras de o forță egală cu greutatea lui.
6. Concretizarea este o operație de aplicare a noțiunilor, principiilor și legilor în
analiză, în interpretarea și explicarea realului, în diversitatea laturilor și formelor sale
particulare.
De exemplu, când auziți o teorie și o puneți în practică: atunci când privim fix o
persoană, începe să se simtă inconfortabil. Testarea ipotezei/. vă uitați la oameni și
observați reacțiile (unii se vor uita dacă au ceva pe haine, alții vor schimba locul și
alții vor deveni nervoși)
C. Gândirea ca proces de rezolvare de probleme

A gândi înseamnă a răspunde la întrebări precum ce?; cum?; pentru ce?.

Def: Problema este un obstacol informațional cognitiv, ce pornește de la o situație
inițială, către una finală.

Ea apare când o persoană își propune să realizeze un anumit scop sau să reacționeze
într-o situație pentru care nu are un răspuns deja pregătit.
Imaginează-ți parcursul unui concurs de alergat, unde avem startul (situația inițială), drumul
de parcurs (pașii pe care îi facem pentru a rezolva problema, ipotezele pe care le verificăm
pentru a găsi soluția optimă) și finish-ul (problema rezolvată)

Tipuri de probleme

1. De rearanjare a elementelor după anumite criterii

2. De structurare a elementelor (identificarea relațiilor dintre elementele problemei și
construirea unei noi structuri)
3. Probleme de transformare- intervenții succesive asupra stării inițiale

Pașii rezolvării de probleme:

1. Reformularea sau simplificarea problemei (de exemplu, Ana povestește că se

ceartă cu mama sa, nu ajung la o concluzie, nu se înțeleg niciodată, sunt în conflict
mereu. Reformularea: Ana are dificultăți de comunicare cu mama sa.
2. Avansarea ipotezelor (strategii algoritmice, dacă problema este simplă, strategii
euristice, bazate pe încercare-eroare, dacă problema este nouă) Ana se gândește la
soluții- încearcă să își ceară scuze, sau să îi explice, sau să îi vorbească asertiv etc.
3. Testarea ipotezelor (executarea operațiilor de rezolvare a problemelor) Încearcă să își
ceară scuze
4. Verificarea (compararea rezultatului obținut, cu starea finală, solicitată de problemă)
Nu a funcționat, adică cele două nu s-au împăcat
5. Reluarea demersului rezolutiv (dacă problema nu a beneficiat de soluția corectă)
Încearcă altă ipoteză.