Gândirea

Gândirea se defineşte ca procesul cognitiv de însemnătate centrală în

reflectarea realului care, prin intermediul abstractizării şi generalizării coordonate
în acţiuni mintale, extrage şi prelucrează informaţii despre relaţiile categoriale şi
determinative în forma conceptelor, judecăţilor şi raţionamentelor.Sistemul
educaţional instituţionalizat joacă un rol esenţial în formarea modului nostru de a
gândi deoarece în orice ţară şi în orice moment al istoriei guvernele au urmărit
formarea unor anumite tipologii de gândire. De exemplu, în ţările cu foste regimuri
socialiste s-a urmărit în mod sistematic formarea „omului nou”, opus ca gândire şi
acţiune celui din sistemul capitalist. Oricât ar încerca să se nege acest adevăr,
rezultatele gândirii socialiste se pot identifica uşor în raport cu modelele de gândire
dezvoltate în ţările capitaliste. În esență, modelele de gândire promovate în
socialism au pus accentul pe supunere, pasivitate, invidie, descurajarea inițiativei,
centralizarea puterii decizionale la vârful piramidei organizaționale și, mai ales, pe
promovarea nonvalorilor și a mediocrității colective.1
Dacă gândirea este un proces, înseamnă că ea produce ceva, ceea ce
produce gândirea constituie un conţinut. Se ştie că orice conţinut tinde să aibă o
formă. Forma pentru conţinut este spaţiul, în care acest conţinut există şi limitele
acestui conţinut. Forma organizează şi structurează conţinutul şi prin aceasta îi dă
entitate. Prin urmare, am putea defini formele logice ale gândirii ca producţii
intelectuale organizate şi structurate într-un anumit fel şi constituind un întreg, o
entitate. Deci forma logică a gândirii constituie învelişul conţinutului gândirii, în
care acest conţinut poate să existe şi să funcţioneze.
Există trei forme logice ale gândirii:

1. noţiunea;
2. judecata;
3. raţionamentul.
Noţiunea este forma elementară a gândirii, celelalte fiind mai complexe.
Judecata este o formă a gândirii, prin care subiectul afirmă sau neagă ceva (despre
ceva).

1
Brătianu Constantin, Gândirea strategică, Editura ProUniversitaria, București, 2005.
Raţionamentul este o formă logică a gândirii, prin care se obţin informaţii noi din
combinarea celor deja existente în memorie.
Teoria epistemiologiei genetice.
Această concepţie originală are ca scop cercetarea originilor structurilor
intelectuale ale copilului şi evoluţia cunoaşterii în cadrul unor discipline ştiinţifice
specifice, urmărindu-se corelarea optimă dintre aceste două direcţii de cercetare.
Dezvoltarea gândirii la copii.
Conform teoriei lu Piaget asupra inteligenței senzomotorii copilul de 0-2 ani
gândește prin intermediul percepțiilor senzoriale si al acțiunii motorii: efectuând
anumite operații practice cu obiectele pe care le explorează.
J. Piaget consideră că inteligența senzomotorie se dezvoltă prin intermediul a două
procese complementare:
1. asimilarea, care constă în interpretarea noilor experiențe în termenii
schemelor deja existente;
Exemplu:
 copilul numește calul pe care îl vede pentru prima dată câine, deoarece este
singura denumire pe care o deține pentru animalele cu patru picioare;
 copilul care exersează reflexul suptului asupra oricarui obiect cu care vine în
contact;
2. acomodarea, care constă în modificarea schemelor existente pentru a se
potrivi noilor experiențe.
Exemplu:
 copilul atribuie corect numele animalului, învățându-l;
 copilul alege pentru a exersa reflexul suptului anumite obiecte(acadeaua, dar
nu și mingea).
Din interferența celor două procese apar noi scheme care dirijeză copilul catre
reprezentarea simbolică a obiectelor și activităților. La primul an din viață apar
pentru prima dată în mintea copilului reprezentările mentale ale obiectelor și
acțiunilor: o jucărie așezată foarte departe îl face să aibă un moment de gândire
după care utilizează brațul aflat în apropiere pentru a trage jucăria. Se
achiziționează trei conduite caracteristice finalizării acestui stadiu al gândirii:
 conduita suportului pentru a ajunge la un obiect greu accesibil are
un moment de gândire după care trage spre el supotul pe care este
așezat obiectul;
  conduita bățului pentru a ajunge la un obiect greu accesibil are un
moment de gândire după care utilizează bățul aflat din întâmplare în
preajmă;
 conduita sforii pentru a trage la el un obiect legat cu sfoară în situația
când există mai multe sfori în preajmă, are un moment de gândire
după care trage sfoara de care este legat obiectul;
Permanența obiectului este achiziția care surprinde capacitatea copilului de a-și
reprezenta obiectele atunci când ele dispar din raza vizuală și apre tot la sfârșitul
acestui prim stadiu. Ea se concretizează în faptul că, la sfârșitul stadiului, copilul
este capabil să găsească obiectele ascunse fără ca el sa vadă un au fost puse sau să
surprindă acțiunea lor de a fi ascunse.
Rezolvarea problemelor.
Rezolvarea de probleme este procesul gândirii de depăşire prin mijloace cognitive
a unui obstacol cognitiv, transformând necunoscutul în cunoscut. Rezolvarea de
probleme este procesul de elaborare a soluţiei problemei prin transformarea,
combinarea şi recombinarea datelor experienţelor anterioare în funcţie de cerinţele
problemei.