GÂNDIREA

GÂNDIREA este procesul psihic cognitiv superior care construiește prin operațiile
sale coordonate în acțiuni mintale, informații despre însușirile generale ale claselor de obiecte
și fenomene, sau despre relațiile dintre ele, sub formă de noțiuni, judecăți sau raționamente.

NOȚIUNEA – este un construct mintal care include însușiri generale despre obiecte,
ființe și fenomene ce au caracteristici similare.

JUDECATA – e o structură informațională mai complexă, care reflectă obiectul în

relație cu alte obiecte.

RAȚIONAMENTUL – e o operație a gândirii în care se pornește de la anumite date și

se ajunge la obținerea altora noi (concluzii).

Operațiile gândirii se formează în timpul vieții pornind de la acțiunile efective cu

obiecte materiale și apoi cu înlocuitorii lor. Operațiile prin care informațiile sunt transformate
pentru a se obține altele noi, ori pentru a se rezolva probleme, sunt: analiza, sinteza,
comparația, abstractizarea, generalizarea și concretizarea.

ÎNȚELEGEREA – este funcția esențială a gândirii ce determină gradul de

conștientizare de către om a lumii în care trăiește. Ea se realizează combinând informațiile
acumulate pentru a dezvălui semnificația datelor noi.

O PROBLEMĂ apare atunci când o persoană își propune să atingă un scop sau să
reacționeze într-o situație și nu are pentru aceasta un răspuns dinainte pregătit. Cu ajutorul
gândirii se găsesc soluții la probleme, parcurgând anumite etape: reformularea sau
simplificarea problemei, avansarea ipotezelor, testarea ipotezelor și verificarea.

Psihologul american J. P . Guilford a pus în evidență patru trăsături principale ale

procesului global al gândirii:

1. FLEXIBILITATEA – modificarea promptă a unghiului de abordare a unei

probleme.
2. FLUIDITATEA/CURSIVITATEA – densitatea ideilor, a opiniilor, soluțiilor în
unitatea de timp.
3. ORIGINALITATEA – gradul de noutate și ineditul produselor și al strategiilor.
4. ELABORAREA – gradul de completitudine și de elaborare a produselor gândirii.
 Tipuri de gandire:

 ANALITICĂ – predomină analiza, centrarea pe detalii, operarea în

profunzimea lucrurilor
 SINTETICĂ – predomină sinteza, concentrarea pe ansamblu.
 INTUITIV-CONCRETĂ – predomină operarea cu sarcini și situații concrete,
intuitive
 ABSTRACT-FORMALĂ – predomină capacitatea de a opera în sfera
construcțiilor teoretice pure, a structurilor logico-simbolice
 DIVERGENTĂ – lasă liberă imaginația în găsirea soluțiilor
 CONVERGENTĂ – urmează un model logic deja descoperit

Apartenența la un tip saualtul de gândire e condiționată atât genetic, cât și educațional,

prin specificul sarcinilor cu care cineva a fost obișnuit încă din copilărie până la maturitate.