Sunteți pe pagina 1din 5

Starea de flux: cum să fiu pasionat de viața mea

„Motivația e ca o flacără ce vine din interior. Dacă altcineva încearcă să o aprindă


pentru tine, șansele sunt că va arde pentru foarte puțin timp.” Steven Covey

Nu prosperăm atunci când nu facem nimic. Ne


plictisim și ne simțim inutili. În schimb, atunci când ne
implicăm activ în viața și munca noastră, devenim
absorbiți de ceea ce facem, câștigăm avânt și intrăm în
starea cunoscută ca și flux (Flow în limba engleză).
Această stare se leagă de dimensiunea a treia a
modelului PERMA, cea a Angajamentului/Implicării
(Engagement). Este important să cunoaștem ceea ce ne
motivează, ce stă în spatele drive-ului nostru ca și
indivizi pentru a ne asigura că avem parte în viața de zi
cu zi de activități ce ne angajează atenția și
concentrarea la maxim, ce sunt o sursă de dezvoltare a
competențelor și de auto-realizare și ne permit să
resimțim ceea ce Mihalyi Csiksentmihalyi numește –
starea optimală, starea de flux.
Atunci când ne implicăm cu adevărat într-o
activitate sau proiect putem avea această experiență de
flux: timpul parcă se oprește, pierdem conștiința asupra
propriului self și ne concentrăm intens asupra prezentului. Cu cât avem șansa să trăim această
stare mai des, cu atât vom fi mai prosperi și vom avea parte de o stare generală de bine în
viețile noastre.

Teoria autodeterminării (SDT) şi bunăstarea

Teoria autodeterminării adoptă conceptul de eudémonie sau de auto-realizare ca criteriu


de existenţă a “stării de bine”, dar în plus, defineşte în mod explicit ceea ce se înţelege prin
auto-realizare şi prin ce mijloace se poate ajunge la aceasta. Teoria susţine că oamenii au la
bază nevoi psihologice fundamentale şi că starea de satisfacţie este esenţială pentru
dezvoltarea, creşterea, integritatea şi bunăstarea lor. SDT este orientată către motivația
interioară din spatele alegerilor oamenilor, alegeri care, având în spate această motivație
interioară, conduc la creștere psihologică.
Obiectivul central al acestei teorii este de a identifica și susține modalitățile naturale
umane intrinseci de a acționa în maniere eficiente specifice fiecărei persoane în parte. Cuvântul
cheie este ”intrinsec”. Altfel spus, se referă la ceea ce te definește pe tine la nivel individual, la
ceea ce te face pe tine (fără forțe coercitive externe) să te miști într-o direcție sau în alta. Primii
care au dezvoltat această teorie au fost Edward L. Deci și Richard M. Ryan, profesori de
psihologie la Universitatea din Rochester.
 SDT-ul postulează existența a trei nevoi fundamentale interioare umane universale,
identificabile în orice cultură.
 Nevoia de autonomie – acea nevoie a ființei de a alege ceea ce face, de a fi
agentul propriei vieți, motorul propriei existențe, propriul șofer aflat la volanul deciziilor
sale. Nevoia unui om de a decide pentru viața lui.
 Nevoia de competență – acea nevoie de a te simți capabil, priceput și valoros
în ceea ce alegi să faci. Este important pentru ființa umană să simtă faptul că este
”bună”, competentă, înzestrată, capabilă. Fără această nevoie îndeplinită, vei simți (cel
puțin partial) că ți-ai pierdut sensul. 
 Nevoia de conexiune – acea nevoie de a avea relații umane semnificative
apropiate și care să îți confere siguranță (însă nu în detrimentul celorlalte două nevoi
enunțate). De cele mai multe ori, nevoia de conexiune se manifestă în zona ”dragostei”.
Omul caută a se simți conectat cu un alt om, a avea relații semnificative, notabile,
prețioase, a simți securitate, a se baza pe cel de lângă el.

Exercițiul 1. Touchstone (piatra de hotar)


Pasul 1: Aduceți-vă aminte de un context recent în care v-ați simtit foarte motivat de ceea
ce făceați, în care ați avut un obiectiv pe care l-ați dus cu succes la bun sfârșit. Răspundeţi la
următoarele întrebări:
 Cum a decurs proiectul?
 Ce greutăți ai întâmpinat?
 De ce a fost motivant pentru tine?
 Ce ai învățat?
Pasul 2. Pe post-ituri individuale, scrie factorii tăi personali de motivație, lucruri care te
fac să te „miști” pentru ele însele.
Încercă să te gândești la tipuri de
proiecte sau activități, la oameni
(idoli, mentori, echipe, colegi,
prieteni), locuri, organizații, și emoții.
Pasul 3. Prioritizăm în felul
următor: identifică-i pe ultimii 4 în
ordinea importanței,apoi pe primii 4.
Din primii patru, pe ultimii doi, din
primii doi, cel mai important. Acest
prim factor de motivație poate fi
văzut ca și piatra voastră de temelie
(touchstone), fundamentul a ceea ce
este important pentru voi la nivel
personal, a ceea ce vă determină
energia interioară.

Pasul 4. Folosindu-te de piatra de hotar, formulează-ți deviza personală:

Orice s-ar întâmpla, ceea ce mă motivează cel mai mult în lucrurile pe


care le fac este să...
Starea de Flux
Flux: “Imaginați-vă […] că schiați pe o pârtie și toată atenția vă este captată de mișcările
corpului, poziția schiurilor, șuieratul vântului care vă trece peste față și copacii încărcați de
zăpada pe lângă care treceți. Nu este loc pentru conflicte sau contradicții la nivelul percepției;
știti că dacă vă lăsați distrași de un gând din altă sferă, puteți sfârși îngropat în zăpadă. Și cine-ar
vrea să fie cu gândurile în altă parte? Cursa pe pârtie este atât de incitantă, încât vă doriți să
dureze pentru totdeauna, să traiți experienâa din plin.
Daca schiatul nu înseamnă atât de mult pentru dumneavoastră, vă puteți imagina
activitatea preferată. Ar putea fi cântatul într-un cor, programarea pe calculator, dansul, jocul de
bridge, cititul unei cărți bune.[…] În aceste momente, conștiinta este coplesită de experiențe, iar
aceste experiențe se află în armonie unele cu celelalte. […] Aceste momente excepționale sunt
ceea ce eu numesc experiente-flux." Mihaly Csikszentmihalyi

Principala teză a teoriei lui Csikszentmihalyi din populara sa carte, „Flux : Despre
psihologia experienței optimale”, fericirea nu e o stare fixă, ci poate fi dezvoltată pe măsură ce
reușim să avem mai mult flux în viețile noastre. Un aspect cheie al stării de flux este controlul:
în această stare exersăm controlul asupra conștiinței noastre de sine și nu ne lăsăm conduși
pasiv de forțe externe: „Cele mai bune momente apar atunci când mintea sau corpul unei
persoane sunt intinse la limită într-un efort voluntar de a face ceva dificil și valoros. Experiența
optimală este, așadar, ceva ce facem să se întâmple.”
Cheia fericirii stă în felul în care alegem să
investim energia noastră psihică. Atunci când ne
concentrăm atenția pe un obiectiv ales conștient,
energia noastră psihică „curge” în direcția acelui
obiectiv, rezultând în reordonarea și armonia
conștientului nostru.
Teoria postulează următoarele condiții
necesare pentru ca un individ să atingă starea de
flow:
1. e concentrat şi implicat în ceea ce face.
2. concentrarea intensă duce la o oarecare
stare de extaz – omul nu mai observă “realitatea
din jur”.
3. îi e foarte clar ceea ce vrea să facă.
4. ştie că are abilităţile necesare de a duce la capăt cee a ce vrea să facă.
5. nu îl îngrijorează propria sa persoană – nu simte foamea sau nevoia de somn.
6. nu simte trecerea timpului.
7. e motivat intrinsec – ceea ce face este în mod direct câştigul urmărit, nu banii sau faima
de pe urma a ceea ce a făcut în timp ce era în starea de flow.

În același timp, este necesară existența unui echilibru între competențele existente și
provocare. În cazul în care provocarea este prea mare, situația poate duce la anxietate și stress,
iar în caz contrar, la plictiseală și apatie. De asemenea, este importantă existența obiectivelor
clare și o înțelegere a succesului în activitatea respectivă prin feedback imediat.

Exercițiul 2. În câte din cele 7 puncte te-ai regăsit vreodată făcând ceva ce-ţi place?

După cum poți observa din descrierea de mai sus, starea de flow nu este caracterizată de
emoții pozitive în mod necesar, ci mai degrabă esența ei stă în îndepărtarea interferenței
conștiinței de sine ce supra-analizează procesul. Conform lui Seligman, în starea de flux,
devenim una cu obiectul. Atenția concentrată care este necesară în starea de flux, folosește
toate resursele cognitive și emoționale care alcătuiesc gânduri și sentimente.

Cum ne putem folosi de aceste concepte?


Mare parte din cercetările psihologiei pozitive se concentrează pe identificarea și
cultivarea punctelor personale forte, valorilor și talentelor. Atunci când ne identificăm calitățile,
putem să ne implicăm conștient în activități ce ne permit să ne simțim mai încrezători în forțele
proprii, mai valoroși și să fim mai productivi. Putem să dobândim competențe care ne permit să
resimțim mai multă bucurie și să ne concentrăm pe prezent. Competențele de mindfulness sunt
valoroase și ne pot permite să învățăm cum putem să devenim pe deplin conștienți de prezent,
atât fizic cât și psihi
Gândește-te la ce activități ai putea face în viața de zi cu zi care să îți permită dezvoltarea
stării de flux. Revizitează-ți deviza și factorii de motivație de la primul exercițiu și gândește-te
cum ai putea combina activitățile ce îți aduc flow cu acești factori de motivație. Alege conștient
una dintre activitățile acestea pe săptămână și planifică felul în care o vei desfășura conform
celor șapte caracteristici de mai sus.
Iată câteva idei:
 Dezvoltă competențe legate de dans, coregrafie, arte plastice, etc.
 Ieși în natură, practică activități sportive.
 Exersează mindfulness și aprecierea momentului prezent.
 Savurează-ți abilitățile în timp ce faci ceva și amintirile legate de realizări personale.

Exercițiul 3. Flow la nivel macro


Te simți captivat de ceea ce faci în cariera ta? Ai hobby-uri sau activități ce îți permit să
intri ușor în starea de flux?
Îți poți crește nivelul de angajament la muncă prin reducerea factorilor ce îți distrag
atenția si prin îmbunătățirea concentrării. În plus, încearcă să te implici în proiecte care se
pliază cu motivațiile tale interioare și care sunt suficient de dificile pentru a-ți provoca limitele,
abilitățile și învățarea.
În continuare, reflectă asupra intereselor tale. Îți aloci suficient timp pentru ele? Mulți
dintre noi uităm să ne lăsăm suficient timp pentru noi înșine, mai ales atunci când avem mult de
lucru și suntem stresați. Devotă timp activităților care îți dau o stare de bine și nu uita să
raspunzi următoarelor întrebări:

1. Ce voi face pentru a îmi îmbunătăți dimensiunea legată de angajament?


2. Cum o voi face?
3. Cum îmi voi măsura succesul pe parcursul desfășurării activității?
4. Care sunt provocările în această situație?
5. Care sunt competențele și abilitățile pe care le voi folosi?
6. Cum mă voi feri de factorii distractori?

Resurse:
Cherry, Kendra - What is Flow? Understanding de psychology of Flow:
http://psychology.about.com/od/PositivePsychology/a/flow.htm
Csikszentmihalyi, Mihaly (1990). Flow: The Psychology of Optimal Experience.New York, NY:
Harper and Row.
Csikszentmihalyi, Mihalyi – On Flow (TED Talk):
http://www.ted.com/talks/mihaly_csikszentmihalyi_on_flow.html
Ryan, Richard & Deci, Edward Intrinsic and Extrinsic Motivations
http://www.selfdeterminationtheory.org/SDT/documents/2000_RyanDeci_IntExtDefs.pdf
Seligman, M.E.P. 2011. Flourish: A Visionary New Understanding of Happiness And Well-being.
New York: Free Press.
Self Determination Theory: http://www.selfdeterminationtheory.org/

S-ar putea să vă placă și