Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Motivația este acea energie care te face să vrei să îți vezi obiectivul atins. Este acel lucru care te
determină să mergi mai departe atunci când totul în jurul tău îți spune să iei o pauză. Motivația
este cea care face diferența între eșec și succes. Ea poate fi atât intrinsecă (pornită din valorile
personale ale individului), cât și extrinsecă (determinată de forțe exterioare – cum ar fi alți
oameni).
Persoanele de succes, recunoscute pentru capacitatea de a-și transforma visele în realitate, își
găsesc permanent surse de motivație, pregătite pentru a le îndeplini nevoia de a avea o viață
plină de semnificație. Nevoile psihologice – cum ar fi nevoia de susținere, adăpost, siguranță,
sănătate fizică – sunt cele mai importante. De asemenea, cruciale pentru o viață liniștită sunt și
nevoia de apartenență și cea de acceptare socială. Ego-ul reprezintă un alt aspect căruia trebuie să
îi acordăm atenție atunci când vorbim despre motivație, cu atât mai mult cu cât aceasta se
hrănește activ cu încredere de sine, status, recunoaștere și respect. Și, în final vorbim despre
starea de împlinire sufletească, unde individul reușește să își vadă concretizate cele mai
profunde dorințe, să își atingă potențialul. Indiferent că vorbim de sfera personală sau de cea
profesională, motivația joacă un rol extrem de important în asigurarea succesului.
Ce este motivația?
Herbert Harris în „Cele 12 legi universale ale succesului” definește motivația ca fiind inteligența
care se identifică cu cele mai profunde sentimente asociate gândurilor. Acestea reprezintă
aspectul subconștient al fiecărui gând conștient.
În sine, cuvântul motivație derivă din cel mai utilizat substantiv asociat acțiunii, respectiv
„motiv”. Un motiv poate fi o nevoie, o dorință, o plăcere sau orice altceva ce determină un
individ să acționeze. Așadar, motivația reprezintă procesul de stimulare a oamenilor să
acționeze în vederea atingerii obiectivelor.
Atunci când suntem inspirați, când nu ne mai putem gândi la nimic altceva și când totul pare că
are sens… atunci obținem, de regulă, rezultate chiar mai bune decât ne-am așteptat și, implicit,
ne crește gradul de motivație.
Întrucât trăim într-o lume în continuă expansiune și dezvoltare, este normal să ne confruntăm cu
tot mai multe piedici, care să ne facă adesea să ne simțim la pământ. Unele obstacole din calea
noastră sunt create de factori interni (emoții, gânduri) sau de factori externi (o societate
needucată, clima, sistemul de legi). Pentru că suntem obișnuiți să ne realizăm ancore de
motivație (cu alte cuvinte să ne ancorăm motivația de un lucru anume, un obiect, un gând), este
important să ținem minte de cealegem să facem un lucru, să ținem minte faptul că nimic în viață
nu este permanent. Trăim episoade care se derulează ciclic și ceva ce astăzi ne poate pune la
pământ și care astăzi poate reprezenta sfârșitul lumii, mâine se poate să nu mai aibă nicio
relevanță.
„Motivația reprezintă combustibilul necesar pentru a ține motorul uman funcțional” (Zig
Ziglar)
Motivația intrinsecă
Atunci când motivele sunt corecte, când ele pornesc dintr-un sentiment de iubire de sine, de
împlinire, de auto-satisfacție, atunci rezultatele vor fi de lungă durată.
Ce motivează un copil să meargă mai departe, să se lupte, să se ridice atunci când învață să
meargă și cade continuu? Sentimentul de competență, de auto-împlinire, de autonomie.
Este același lucru ca atunci când un om invalid continuă să găsească metode de a se ridica, a
merge și a-și ascunde handicapul. Atunci când mintea și emoțiile sunt în echilibru, când ambele
spun DA, atunci vorbim despre o motivație intrinsecă, pornită de la sine.
Aceasta reprezintă cea mai eficientă metodă de motivație. Dar este și cea mai greu de obținut,
pentru că presupune depășirea fricilor, a obstacolelor emoționale și înlocuirea lor cu noi tipare și
valori/emoții constructive.
Motivația extrinsecă
Pe de altă parte, motivația extrinsecă este energia pe care o primim din exteriorul nostru, de la o
altă persoană sau o cauză externă. Spre deosebire de cazul copilului motivat intrinsec de nevoia
de competență și autonomie, un copil care își face temele forțat la o disciplină care nu îl
interesează absolut deloc este, și el, motivat. Diferența este că motivația acestuia este extrinsecă.
Factorul motivator este în exterior. Există un motiv, iar acela poate fi frica de judecată, frica de
reacția mamei, teama de a lua o notă mică, frica de a-și pierde o poziție. Deci vorbim în general
de clasicul sistem de educație bazat pe recopensă și pedeapsă, despre competiție și rivalitate,
faimă, ș.a.
Și motivația extrinsecă are rolul său, dar nu poate dura. Mai devreme sau mai târziu, când
motivele acțiunilor noastre se găsesc în exteriorul nostru, pot fi mult mai ușor pierdute decât
atunci când se găsesc în interior.
Citește și: Ce contează mai mult pentru tine? Banii sau pasiunea?
În această teorie a motivației, Bernand Weiner a apreciat că există trei componente esențiale ale
unui motiv, iar acestea sunt: Stabilitatea, locul de control și abilitatea de a controla.
Din toate teoriile cu privire la nevoi și motivație, personal am ales să lucrez cel mai mult, de ani
buni, cu teoria psihologului elvețian Abraham Maslow:
Ce spune el de fapt? Noi, ca oameni, avem o serie de nevoi ce trebuie satisfăcute. Mai exact, în
funcție de nivelul nostru de evoluție, de poziția pe scara socială, ne putem regăsi mai motivați de
satisfacerea anumitor factori, sau de satisfacerea altora.
Exemplu: pentru un tânăr proaspăt intrat în câmpul muncii, care tocmai a terminat o facultate și
nu are neapărat ambiții personale, o viziune cu privire la viață, principalul factor motivațional
pentru angajare îl reprezintă satisfacerea nevoilor fiziologice: lucrează pentru a-și putea asigura
resursele necesare pentru a exista.
Ulterior, când apare o oarecare stabilitate, motivația sa se mută de pe nevoile fiziologice, pe cele
de securitate. Își poate dori un job mai bun care să îi asigure un anumit nivel de confort, să își
poată cumpăra propria locuință, sau măcar să își poată face un credit.
După ce și aceste nevoi sunt satisfăcute, motivația de a fi și de a face se va muta în sfera nevoilor
de apartenență. Va fi motivat mai curând de un job care să îi asigure un climat plăcut, concedii
plătite pentru familie, cât mai mult timp liber, colegi de serviciu cu care să poată împărtăși
aceleași valori și credințe, etc.
Când și această nevoie este satisfăcută, apare o nouă sursă de motivare: ea este nevoia de stimă.
În acest sens, motivația este dată de respectul pe care îl primește și pe care și-l oferă. Nu mai
vrea neapărat priteni și ieșiri, vrea să se simtă respectat și să își poată susține principiile, să știe
că se poate baza pe sine.
În cele din urmă, modelul propus de Maslow are în vârful piramidei nevoia de autorealizare, care
are ca obiect al motivației o serie de valori, precum moralitatea, creativitatea, spontaneitatea,
capacitatea de soluționare a problemelor, lipsa prejudecăților sau acceptarea stărilor de fapt.
Spre deosebire de cea enunțată anterior, aceasta pornește de la înțelegerea nevoilor noastre
emoționale și de la satisfacerea acestora. Astfel, dacă în primul caz, motivația este dată de factori
raționali, în acest caz ea este determinată de motive emoționale.
În acest sens, prima și cea mai importantă emoție pe care vrem cu toții să o simțim este iubirea.
Ne naștem în iubire și o vânăm toată viața. Iubirea poate îmbrăca o infinitate de forme și
înseamnă altceva de la un individ la altul. Cu toate acestea, nu este străin pentru noi să observăm
că pentru un copil, realizarea temei de școală poate porni dintr-o motivație ce se bazează pe
satisfacerea nevoii de iubire și conexiune. Astfel el simte că va primi iubirea și aprecierea mamei
și câtă vreme această emoție este satisfăcută, ea naște o nouă sursă de motivare: siguranța.
Pot fi motivat să mă implic într-o relație pentru că acea relație îmi oferă siguranță, nu mă ține în
tensiune, nu mă stresează. Atunci voi fi dispus să muncesc mai mult, pentru că am o nevoie
proeminentă de siguranță.
În aceeași direcție, pentru că suntem ființe complexe, în momentul în care avem prea multă
siguranță, riscăm să ne pierdem motivația pentru că totul devine predictibil și plictisitor. Atunci
motivația poate porni dintr-o satisfacere a nevoii de neprevăzut – adrenalină, pulsație, nou.
Când trece și această nevoie și este satisfăcută, apare nevoia de semnificație care atrage după
sine o nouă sursă de motivație.
Maya Angelou are o vorbă pe care eu o folosesc destul de des: „Oamenii vor uita ce le-ai spus,
vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă”. Uneori suntem
motivați de acea semnificație pe care o primim. Ne motivează lucrurile care ne fac să simțim că
trăim, că avem un sens, că nu facem umbră pământului – la un anumit nivel.
Și, mai mult decât atât, un alt factor puternic motivațional îl reprezintă sentimentul de
contribuție. De ce sunt atât de mulți oameni care practică voluntariatul? De ce ai vrea să pierzi
ore, zile, luni sau chiar ani întregi studiind un fenomen pe care apoi să îl exprimi în câteva
pagini? Pentru că există un moment în viață cât suntem motivați de contribuția pe care o aducem
vieții noastre și vieții celorlalți. Gândul că am putea îmbunătăți universul cuiva poate reprezenta
o extraordinară sursă de motivație.
Totuși, cea mai puternică motivație apare din nevoia de a crește. Acesta este motivul pentru care
sunt oameni care investesc în continuu în educația lor, oameni care după ce depășesc vârsta de 6
ani nu încetează să își pună întrebări cu privire la viață și la existența lor, la domeniul lor, oameni
care vor mai mult, mai bine, mai specializat.
Lipsa motivației
Există extrem de multe motive pentru care oamenii își pierd motivația, sau pentru care nu o pot
găsi de la început. Cu toate acestea, experiența de lucru cu oameni mă determină să cred că
principalul factor pentru lipsa motivației îl reprezintă lipsa iubirii de sine (tradusă și printr-un fel
de dictatură de sine).
Partea proastă cu acestă metodă este că deși tu încerci să faci ceva bun, corpul tău va opune
rezistență, asemenea unui copil.
De ce?
Pentru că el știe foarte bine că nimic nu trebuie. Nimic nu este obligatoriu pe acest pământ. Nici
măcar să trăiești. Cine decide ce trebuie și ce nu, dacă nu tu însuți? Acum, ce ai putea să faci este
să înțelegi de ce trebuie să faci un lucru:
Mecanismul de apariție și dispariție a motivației: Plăcere vs. Durere
Creierul nostru, cel mai loial prieten, care teoretic vrea să ne protejeze, a fost învățat să acționeze
fie în vederea căutării unei plăceri, fie astfel încât să evite o durere. Pe el asta e tot ce l
motivează, fundamental: fuga după plăcere sau fuga de durere. Așa că dacă vrei să fii mai
motivat, dar nu găsești „energia” necesară, poartă o mică discuție cu tine în care să identifici care
ar fi adevăratul motiv pentru care ai vrea să decizi să faci acel lucru.
Nu pentru că „trebuie”. Creierul tău rebel nu acceptă această variantă ca fiind motivațională.
Apoi, dacă practici jignirea de sine ca metodă de automotivație (de genul: ești prost, ridică-te,
puturosule) și observi că nu funcționează, atunci poți înțelege și frustrarea părinților sau a celor
ce au practicat pe tine astfel de metode. Cu cât îi spui creierului mai mult că este într-un fel, cu
atât îl vei ambiționa mai mult să îți dovedească faptul că ai dreptate.
În fond, aceasta va deveni noua lui motivație: să îți dovedească, încă o dată, că ai dreptate.
Și așa tu vei fi motivat să cauți scuze, pretexte, orice… decât să faci efectiv ceea ce ai de făcut
pentru a-ți asigura victoria.
Cel mai mare inhibitor al motivației: Suprasolicitarea
Un alt factor extrem de important care are puterea de a distruge motivația este supraîncărcarea.
Gândește-te așa: ai o mașină pe care o folosesc toți angajații tăi, plus membrii familiei. Nimeni
nu are grijă în mod deosebit de ea, de revizii, schimburi… îți mai aduci tu aminte din când în
când să îi schimbi uleiul, mai afli că are o problemă când efectiv te lasă, și atunci nu îți permiți să
o lași în service să îi facă toate reviziile și să fie bine. Îi schimbi doar telescopul, că o să schimbi
tu altă dată bujiile, capetele de bară și orice altceva. Când vei avea timp.
Ești conștient că până la urmă ea se va distruge și, oricât de mult combustibil vei băga în ea, și
oricât ai schimba uleiul, combustibilul sau antigelul… tot moartă va fi.
Și așa suntem și noi când ne suprasolicităm, când nu ne facem timp pentru noi, când amânăm,
alergăm și ne lăsăm „călăriți” și conduși de nevoile celorlalți. Vine acel moment când ajungi la
burnout și pur și simplu nu mai ai chef de nimeni și de nimic. Orice te motiva înainte acum nu
mai are nicio valoare.
De ce spun că este cea mai comună? Pentru că observând tot mai mulți oameni din jur realizez
că, cel puțin în țara noastră, ceea ce ne face ospitalieri și „oameni buni” este faptul de a fi pe
placul celorlalți. Acum, capcana este că de vreme ce noi facem celorlalți pe plac și, mai mult
decât atât, ne găsim motivația în a face altora pe plac, uităm să avem grijă de noi. Mai mult, cei
din jur vor considera acțiunile noastre ca fiind normale și atunci vor apărea așteptări nerealiste.
Această nevoie de a face pe plac celorlalți este foarte strâns conectată la suprasolicitare.
Dacă singurul lucru care te motivează este fericirea celorlalți, nu zic că e ceva în neregulă cu
tine, dar ți-aș putea sugera, cât se poate de prietenește, să faci o pauză de la lume și să începi să
petreci mai mult timp cu tine. Am observat că de cele mai multe ori acești people pleaseri sunt
oameni fundamental buni și competenți, dar cu o stimă de sine foarte scăzută.
Știu că viața are un simț al umorului extrem de piperat. Motivația nu este magie. Ea nu poate fi
cumpărată de la magazin și nu cred că există încă nici pastile pentru așa ceva (antidepresivele nu
au efect motivațional, btw). Totuși, partea frumoasă este că subiectul motivației a fost atât de
interesant pentru atât de mulți cercetători încât au fost identificate extraordinar de multe metode
de a ne păstra motivația, indiferent de sfera în care căutăm aceasta.
Fiecare autor inspirațional, speaker sau life coach are propriile sale recomandări (sub formă de
filme, cursuri sau seminarii). Din câte am observat în ultimii ani de studiu, există o serie de
mijloace de motivare a căror incidență de succes este mai mare:
În cursurile mele recomand adesea metoda dreamchart-ului, sau a visionboard-ului. Ce este acest
dream chart? Așa cum o spune și numele: un tablou al visurilor. Atunci când știi unde vrei să
ajungi, ce vrei să obții… ești pe jumătate acolo. Mintea îți este acolo. Sufletul este acolo.
Singurul care trebuie să se mai mobilizeze este corpul.
Ce îți recomand?
Când te gândești la obiectivele tale, fii cât mai specific și trăiește, măcar pentru o clipă, în
concordanță cu visele tale. Încearcă să vezi, să simți, să auzi sunetele care ar putea însoți
rezultatul. O trăire senzorială a obiectivelor te va ajuta extraodrinar să îți păstrezi motivația.
Cum spuneam și mai sus, uneori facem lucruri fără să înțelegem motivele. Uneori pur și simplu
acceptăm să mergem din inerție spre îndeplinirea obiectivelor altora, numai pentru că nu găsim
în noi motivația sau curajul necesare setării propriilor obiective.
Alteori, avem tendința de a ne schimba obiectivele prea repede și nu mai putem ține pasul cu
schimbare. Din acest motiv, este mai mult decât indicat ca atunci când simți că nu mai ai nici un
fel de chef, că nimic nu te mai ajută, nu te mai motivează, să faci o listă cu tot ce te-a determinat
de la început să faci ceea ce faci și să vezi dacă mai este, sau nu de actualitate.
Deseori când propun acest lucru, cursanții rămân puțin blocați. Și acest lucru se datorează
faptului că există obiective ce pot fi ușor împărțite, gen 120 vânzări pe an, care poate fi împărțit
în 10 vânzări pe lună, 3 pe săptămână, șamd. În acest caz este simplu. Mai greu este când ai un
obiectiv cum este să fii sănătos.
Aici începe provocarea: trebuie să îți înțelegi motivația și să o împarți în etape mai mici.
Exemplu:
Nu ai probleme cu greutatea neapărat, dar te simți obosit, sau ai vrea să ai mai multă vitalitate.
Știm foarte bine că intestinul influențează mult mai mult decât s-a crezut vreodată, starea noastră
emoțională. Ok, dar nu vreau să iau pastile, că nu am o problemă încă, și nu am de gând nici să
devin vegetarian. Ce pot să fac? Să îmi introduc constant câte un obicei sănătos. Pot începe să
beau un ceai dimineața. Observ rezultatele și mă motivez. Apoi introduc mai multe fibre în
alimentație, realizez că îmi îmbunătățesc tranzitul și simt că am mai multă energie. Acel rezultat
mic produce o scânteie în interiorul meu și automat devin mai motivat. De acolo pot găsi chiar
motivația de a mă trezi mai devreme, a merge la Yoga, a medita sau a alerga pe lângă bloc. Și, de
la un simplu ceai, poți ajunge la starea de sănătate dorită și la îmbunătățirea absolut voită și
plăcută a vieții.
Mi-a plăcut foarte mult modul în care descrie Jordan Peterson iubirea de sine și motivația
personală în „12 Reguli de Viață – Un antidot la haosul din jurul nostru”. Ne iubim și animalul
de companie mai mult decât ne iubim pe noi înșine… și la un anumit nivel acest lucru nu mai
poate fi nimic decât trist. Până la urmă singura existență asupra căreia deținem controlul absolut
suntem noi înșine. Problema este că doar un procent foarte mic din decizii sunt luate conștient.
Sigur, ar fi absurd să trăim viața atât de rigid numai pentru a scăpa de dezamăgiri. Dar ce putem
face, totuși, pentru a ne retrezi motivația de a crede în noi înșine este să acceptăm situația actuală
așa cum este ea. Trebuie să facem pace cu noi înșine, cu modul în care arată viața acum și să
decidem în ce măsură vrem să schimbăm ceva, sau acceptăm ceea ce avem.
Dacă te lupți cu tine însuți și cu situația, dar nu faci nimic productiv pentru a îmbunătăți
procesul, dacă doar te cerți și atât… vei ajunge să te demoralizezi total. Și asta nu va fi deloc
bine pentru tine.
Îți recomand seria mea de filmulețe despre încredere în sine și curaj. Poți începe cu primul
episod:
Una din cele mai importante funcții ale managementului se referă la abilitatea de a determina
angajații/membrii unei echipe să dea tot ce au mai bun și de a avea rezultate. Prin urmare, rolul
unui lider este acela de a trezi interesul pentru performanța angajaților la locul de muncă.
Deși puțin rigidă, teoria lui Herzberg spune că satisfacția în activitatea profesională este
determinată numai de un anumit tip de factori și anume cei motivatorii, în timp ce insatisfacția
este produsă de un alt tip de factor, numiți igienici.
În acest sens, Herzberg susține că opusul satisfacției este lipsa de satisfacție, în timp ce opusul
insatisfacției este reprezentat de lipsa de insatisfacție. El nu le vede pe cele două (satisfacția și
insatisfacția) ca fiind opuse direct, cu atât mai mult cu cât se referă la factori de natură diferită.
Prin remedierea cauzelor insatisfacției nu va apărea obligatoriu satisfacția. Într-un mediul de
lucru ostil, o recunoaștere/promovare poate reprezenta o sursă de bunăstare momentană (în cel
mai fericit caz), dar nu neapărat o sursă de satisfacție și motivare.
Cum pot folosi metoda lui Herzberg pentru a-mi motiva mai bine angajații?
Pentru că avem de-a face cu două concepte, vom avea de parcurs două etape în vederea
implementării metodei. Mai întâi trebuie să avem în vedere eliminarea insatisfacției
experimentate de angajați și apoi trebuie să ajutăm angajații să îți găsească satisfacția și,
implicit, să găsească motivația.
Cum poți face acest lucru? În primul rând urmărind acele politici ale companiei care au un
impact negativ, care îi stresează pe angajați. Apoi, trebuie acordată o atenție deosebită modului
în care se realizează supervizarea. Aceasta trebuie să fie neintruzivă și să aibă în vedere atenția
pentru nevoile angajaților.
Mai mult, angajații sunt adesea motivați de salarii competitive. Când salariul mic reprezintă o
sursă de insatisfacție, când veniturile nu îi asigură mai mult decât împlinirea nevoilor fiziologice,
este normal ca angajatul să nu găsească nici un motiv să facă mai mult. Oferă stimulente.
Construiește posturile astfel încât să dețină sarcini ale căror rezultate să fie importante și, nu în
ultimul rând, este EXTRAORDINAR de importantă siguranța la locul de muncă. Și prin
siguranță nu mă refer la condiții extreme, ci chiar la lucruri simple care le poate ține mintea
ocupată, gen: locuri de parcare (siguranța mașinii), colegii foarte tactili și sociabili, o toaletă
poziționată cât mai departe de birourile celorlalți și cât mai bine aerisită.
Poate ți se pare ciudat, dar am lucrat cu persoane care erau stresate de lucrurile de mai sus și pe
cât par de banale, produceau mari insatisfacții.
Să oferi satisfacție este, uneori, mai ușor decât să soluționezi niște insatisfacții. Cum poți face
acest lucru? Încă o dată, ascultând nevoile angajaților. În acest sens, ca angajatori nu fiți rigizi în
oferirea oportunităților obținerii de realizări. Mai mult, oamenii sunt motivați de apreciere și
recunoaștere.
Din experiență pot spune că am observat că angajații sunt motivați atunci când se simt bine și
răsfățați, când li se acordă atenție și se investește în ei. Fiecare angajat este om… și dezvoltă o
relație cu locul său de muncă, iar angajatorul este cel care are forța de a modela această relație.
Poate vrei să citești și „Noua știință a motivării – cum să conduci, să energizezi și să implici
prin Metoda Motivației Optime” – Susan Fowler.
Problema este că majoritatea oamenilor percepe munca într-un sens peiorativ. Oamenii se duc la
job pentru că nu au încotro. Cine nu muncește într-un stil convențional este, cumva, stigmatizat
(exclus din societate).
În ziua de astăzi această mentalitate, din fericire, suferă modificări continue. Când spun cuiva că
eu nu muncesc nicio zi din viață, mă aștept deja la priviri ascuțite. Ba chiar am primit și replici
de genul: „tu ce faci toată ziua? Tu ești propriul tău șef, deci nu muncești nimic”. Așa este, am
cel mai bun șef din lume și nu muncesc. Mă joc.
Proiectele mici aduc motivație constantă. Împlinirea obiectivelor la fel. Dar… cum poți finaliza
un proiect atunci când nu ai idee de unde să începi? Așa că începe prin a împărți sarcinile de
lucru în funcție de priorități (importanță-urgență) și axează-te pe rezultate și pe ce poți învăța din
această experiență. Nu uita că mereu vor exista motive să-ți atingi obiectivul. Așa că fii, mai
degrabă, atent la obiectiv!
Ținând foarte mult la filosofia de viață Japoneză, recomand adesea în sesiunile de coaching sau
în cursurile de carieră, modelul IKIGAI. Japonezii în general au ieșit învingători și au ajuns unde
sunt pentru că au întipărită în mentalitate perfecțiunea. Ei consideră că fiecare om are vocația lui,
are un motiv exact pentru care trăiește. Iar acest motiv se transmite mai departe în tot ce fac.
Acum, ideea este cum ajungi să fii motivat în sfera profesională? Cum îți alegi drumul și găsești
forța interioară de a rămâne pe el?
1. Ce iubești?
2. La ce ești bun?
3. Ce ai putea să faci pentru care să fii plătit?
4. De ce are nevoie lumea?
Știu că este foarte greu să găsești răspunsurile la aceste întrebări. Nu toată lumea știe ce vrea și
cine este… și din moment ce a ajuns să își piardă motivația, este clar că nu are cele mai clare
răspunsuri la aceste întrebări. Dar acesta este și secretul: să aflii răspunsurile.
Există două momente importante în viața unui om: momentul în care se naște… și cel în care
află de ce. Motivația de a munci vine din pasiune. Acolo trebuie căutat răspunsul.
Motivația în educație
Când vine vorba despre educație, consider că motivația este extrem de importantă atât pentru
profesori, cât și pentru elevi/studenți. Profesorii motivați reprezintă o sursă veritabilă de
informație și inspirație pentru elevi, în timp ce un profesor lipsit de motivație nu va face nimic
altceva decât să se bucure de timpul irosit și va forma elevi nemotivați.
Nu îți poți găsi motivația în salariul de profesor. Aceasta reprezintă o meserie care pornește de la
o vocație… și când vorbim despre vocație, despre pasiune, vorbim despre oameni care au o
motivație mult mai profundă, o motivație intrinsecă. Profesorii sunt motivați să exploreze
creativitatea elevilor. Sunt motivați să stârnească zâmbetele elevilor, să le pună la încercare
curiozitatea și imaginația. Motivația în educație pornește de la a construi o carieră unde
contribuția să conteze. Profesorii cu adevărat modelează generațiile. Din acest motiv contează
foarte mult de ce o fac, care este motivul pentru care au ales să facă asta.
Citește și: Adevărata valoare a respectului – te respecți sau ești doar politicos cu tine?
Motivația în învățare
La polul opus, atunci când vine vorba despre motivația elevilor și a studenților de a învăța,
trebuie să parcurgem din nou motivele personale. Din păcate, experiența de lucru în probleme
profesionale mă face să observ cu tristețe că oamenii și-au pierdut motivația de a învăța. Faptul
că există un acces mult mai mare la informație, precum și multitudinea opțiunilor îngreunează
procesul ce ar trebui să se deruleze firesc în cadrul deciziei. Oamenii sunt paralizați de
oportunitățile care vin spre ei și pentru că aleargă bezmetic între variante, ajung să își piardă
motivația.
Așa ajung să fie demotivați, să nu mai găsească rostul învățării. Când totul este la un click
distanță, când mereu există altcineva care știe cum să rezolve un lucru, singura motivație care
mai rămâne românului de rând este să păcălească sistemul.
Educația este singura care va rămâne lângă tine chiar când motivația te abandonează. Cu cât îți
găsești mai repede o pasiune, cu cât ești mai curios, cu atât ai șanse mai mari să manifești în
viața ta tot ce visezi. Noi suntem ceea ce gândim… și cu cât învățăm mai multe, orizonturile ni
se lărgesc mai tare.
Cum îmi găsesc motivația de a învăța?
Imaginează-ți consecințele continue și cum ar arăta viața ta, și vezi dacă te simți mai bine sau
mai rău. Uneori poate nu avem motivația de a învăța un lucru pentru că avem mintea și sufletul
la o altă lecție. Acolo este motivația noastră. Așa că nu ezita să discuți cu tine. Ascultă-te – este
singurul mod în care te poți înțelege.
Nu pot spune că mă simțeam prea bine cu mine. Lipsa motivației alimentează o părere de sine
foarte proastă și un respect de sine scăzut. Totuși, din aceste inconsecvențe și oscilații am învățat
câteva lucruri valoroase:
Erau acele momente în care pur și simplu nu aveam chef să fac nimic. Nu mai voiam să mă ridic
din pat și totul era lugubru în mintea mea. Apoi am făcut cursurile de coaching și am aflat despre
spargerea tiparilor și am realizat că o tragere de urechi poate fi utilă din când în când – mai ales
când tu ai potențial ți te plafonezi.
Trebuie să înțelegi că lumii îi pasă prea puțin despre tine. Știu că e dureros, dar așa este. Dacă tu
ești la pământ, pur și simplu ridică-te. Înțelege că toată lumea are propria sa poveste, propria sa
dramă și dacă tot simți că te pune la pământ, este o ocazie optimă să te automotivezi gândindu-te
la cum vei spune această poveste. Eu obișnuiam să îmi imaginez cel mai negru scenariu din acel
punct, după care prindeam o forță extraordinară de a mă trezi și a realiza că totul este stupid și nu
merită suferința mea.
Un exercițiu pe care cursanții îl detestă la început este cel în care le cer să noteze 10 lucruri care
îi fac fericiți. Și, după ce fac lista cu aceste 10 lucruri, să noteze 10 lucruri pentru care sunt
recunoscători.
Această listă mie mi-a fost foarte utilă când am pornit la drum în dezvoltarea mea personală. În
momentul în care ai pierdut motivația de a merge mai departe, când ești demoralizat, îți prinde
extraordinar de bine să te gândești la ce te face fericit. Din experiență, dacă nu ai făcut scris acest
exercițiu (pentru a-ți antrena cât mai multe simțuri), ai șanse mai mari ca în stările de agitație să
nu îți amintești nimic care să te facă fericit.
Totuși, în momentul în care tu ți-ai făcut acestă listă, ea are un rol terapeutic, motivațional,
pentru tine. Și acum, când sunt obosită și ajung târziu acasă… și tot ce vreau este să mă întind,
văd vasele nespălate și mă întristez. Apoi, pe măsură ce mă apuc de ele, îmi amintesc faptul că
spălatul vaselor intră în categoria curățeniei… și că a face curat este pe lista mea de lucruri care
mă fac fericită. Așa că mi-am ancorat a face curățenie în categoria lucrurilor care mă motivează
să merg mai departe și să fiu fericită.
Fă-ți și tu propria listă și nu uita că rolul motivației este de a te pune înapoi pe drum atunci când
tu ai pierdut direcția. Configurează-ți motivația ca pe un GPS inteligent care știe mereu drumul
cel mai bun spre destinație!