MANAGEMENTUL

MANAGEMENTUL

INOVATIEI
INOVATIEI
 Problema edificării unei “Europe a
cunoaşterii” s-a pus în mod explicit de la
mijlocul anilor ´90 ca mod de soluţionare
originală a două tipuri de probleme: una
tehnologică – insuficienta capacitate de a
transforma cunoaşterea ştiinţificăîn inovare şi
alta socială – crearea de noi locuri de muncă.
 Problematica inovaţiilor din domeniul
învăţământului este abordată în lucrările
semnate de Ангеловски К. Горбунов Н.В. ,
Кларин Н.В., Поташник М.М. , Поляков
С.Д. , Jinga I., Văideanu Gh., Cristea S. ,
Bârzea C. [16], Guţu Vl. , Pâslaru Vl. ,
Mândâcanu V., Cojocaru V.Gh., Izbeştschi I.
ş.a.
 În anul 1997, într-un document ce trasează
viitorul Uniunii Europene în secolul XXI, Consiliul
Uniunii Europene a decis să plaseze politicile
cunoaşterii, cercetarea – dezvoltarea, învăţământul şi
formarea profesională la baza politicilor interne ale
Uniunii, stipulând că trăsătura fundamentală a
economiei mondiale este astăzi evoluţia rapidă spre
globalizarea şi valorificarea tehnologiilor informaţiei
şi comunicaţiei, de aceea politicile cunoaşterii –
cercetarea, inovarea, educaţia şi formarea
profesională sunt de o importanţă majoră pentru
tranziţia spre o societate a cunoaşterii.
 Necesitatea implementării schimbărilor
în învăţământul superior este reclamată de
orientarea spre dezvoltarea unui sistem
educaţional formativ, funcţional şi democratic.
Printre documentele care au determinat căile
de reformare „inovaţională” a învăţământului
superior sunt: Strategia naţională de dezvoltare
a învăţământului superior în contextul
Procesului de la Bologna; Programul de
modernizare a sistemului educaţional în
Republica Moldova; Strategia naţională de
dezvoltare 2008–2011
 Noţiunea de „inovaţie” a apărut pentru prima dată
în cercetările culturologilor în sec. al XIX-lea şi
însemna introducerea anumitor elemente ale unei
culturi în alta. Această semnificaţie a ei s-a păstrat
şi până acum în etnografie.

La începutul sec. al XX-lea s-a cristalizat o nouă

ştiinţă – ştinţa despre inovaţii, în cadrul căreia au
început să se studieze legităţile inovaţiilor tehnice din
domeniul producţiei materiale. Ştiinţa despre inovaţii
a apărut ca o reflectare a necesităţii acute a
organizaţiilor în elaborarea şi implementarea noilor
servicii, idei, realizări.
 Cuvântul „inovaţie” este de origine latină:
novus – nou. În traducere înseamnă înnoire,
modificare, introducere a noului. Actualmente,
în limba română se utilizează termenul de
inovaţie şi inovare, în timp ce în toate limbile
occidentale avem de-a face cu unul singur
inovation. Prin inovaţie se înţelege ideea,
elementul de noutate, iar prin inovare
procesul de implementare a inovaţiei.
 Inovarea este procesul global de
creativitate tehnologică, transferul
unei noi idei sau a unui nou concept până
la stadiul final al unui nou produs, proces
sau activitate de servicii acceptate pe
piaţă.
 Conform autorului Slătineanu L., inovaţia
este o realizare tehnică, prezentând noutate pe
plan naţional, progres şi avantaje economice şi
sociale şi care permite rezolvarea unei
probleme din industrie, dar şi din orice alt
domeniu al vieţii economice. În sens mai
general, conceptul de inovaţie se poate referi şi
la domeniile conducere, educaţie, învăţământ
etc., semnificaţia sa fiind, în acest caz, aceea a
ceva nou, aplicat în domeniul respectiv şi care
poate să prezinte progres şi avantaje faţă de
nivelul existent.
 În Republica Moldova, definiţia oficială a
inovării, cea dată în Legea Republicii
Moldova. Codul cu privire la ştiinţă şi inovare
al Republicii Moldova Nr. 259-XV din
15.07.2004, care afirmă că inovarea este
aplicarea rezultatului final nou sau perfecţionat
al activităţii din domeniul cercetării ştiinţifice
şi transferului tehnologic, realizat în formă
de cunoaştere, produs, serviciu, proces
competitiv, noi sau perfecţionate, utilizate în
activitatea practică şi / sau comercializate pe
piaţă
 De aceea în anul 2000 UE propune o altă
definiţie a inovării, stabilind că aceasta este
conversia unor noi cunoştinţe în beneficii
economice şi sociale, ca rezultat al unor
interacţiuni complexe între numeroşi actori în
cadrul unui sistem, constând dintr-un mediu
local / naţional / regional, ce conţine firme,
institute de cercetare, finanţatori, precum şi
reţelele prin care toţi aceştia intră în contact.
 Pornind de la definiţia acceptată în
UE, constatăm că inovarea are
următoarele componente majore:
• • conversia cunoştinţelor în beneficii;
• • implicarea relaţiilor din cadrul unui
sistem;
• • existenţa reţelelor de promovare a
noului.
 Tabelul 1.1 Etapele unui proces de
inovare
Creativitate→Rafinarea Activitate Spirit
ideii→Fezabilitate inovantă antrepreno
rial
Am Ideea este Aplicarea Programe Găsirea
adunat compatibil ideii este detaliate de soluţiilor
un număr ă cu justificată implementa celor mai
suficient politica de re, bune de
de idei organizaţie considerente fabricaţie, succes pe
i? Ideea de marketing, comercializ piaţă
este o pieţe, are
soluţie tehnologie?
pentru una
din
problemele
organizaţie
 Surse ale ideilor Rezultat

• imaginaţie • nou, sau

• analiză • mai bun
• observaţii • mai repede
– asupra mediului • mai ieftin
– a ceea ce fac alţii • mai frumos.
 În aria analitică a inovaţiei constatăm că
Cristea S. defineşte termenul de inovaţie ca
„orice schimbare realizată metodic, conştient
în sistemul de învăţământ cu scopul revederii
obiectivelor existente”
 Tabelul 1.2. Relaţia creativitate/activitate inovativă

Creativitate Activitate inovativă

idee originală concordanţa cu strategia

dificilitatea copierii existenţa resurselor de a o

pune în practică
simplitatea aprecierea pe piaţă

generarea de idei, iniţiative cunoştinţele necesare

pentru realizarea ei
conducerea la valoare testarea şanselor de succes
adăugată
 Se poate aprecia că noutatea, ca unul din
criteriile de bază de evaluare a cercetărilor
pedagogice, este rezultatul de bază al
procesului de creaţie, o proprietate şi o valoare
independentă a oricărei inovaţii.

Dicţionarul lui Ojegov S.I. în acest context

dă următoarea definiţie: noul – “pentru prima
dată creat sau realizat, ce a apărut recent, în
schimbul a ceva existent, din nou descoperit,
ce se referă la trecutul apropiat sau la timpul
prezent puţin cunoscut”.
 Desfăşurând noţiunea de “inovaţie
pedagogică“, Юсуфбекова Н.П. o defineşte
ca un astfel de conţinut al modificărilor
posibile ale activităţii pedagogice, care
conduc la un anterior necunoscut, la o
situaţie şi un rezultat anterior neîntâlnit, la un
rezultat care dezvoltă teoria şi practica
instruirii şi educaţiei
 După tipul de activitate

pedagogice manageriale

asigură procesul
pedagogic

Fig.1.1. Inovaţii după tipul de activitate

 După tipul de modificări
introduse

radicale combinatorii modificatoare

se bazează pe o îmbunătăţesc şi
idei şi combinaţie completează
abordări nouă a formele şi
fundamentale modelele
elementelor
noi respective
cunoscute

Fig.1.2. Inovaţii după tipul de modificări introduse.

 După volumul modificărilor
introduse

locale modulare sistemice

modificarea grupuri reconstruirea

componentelor interdependente completă a
independente una a mai multor sistemului ca un
faţă de alta inovaţii locale tot întreg
 Inovaţii după principiul de intensitate al modificării inovaţionale sau
după nivelul inovaţional

practic este regenerarea particularităţilor primare ale sistemului

Inovaţiile (reproducerea sistemului de învăţămînt tradiţional sau al elementului
de acestuia)
ordinul zero

inovaţiile de se caracterizează prin modificări cantitative în cadrul sistemului, fără a

ordinul întîi schimba calitatea acestuia

inovaţiile de este reprezentat de regruparea elementelor din sistem şi modificările

ordinul doi organizaţionale (de exemplu, o nouă combinaţie a mijloacelor
pedagogice cunoscute, modificarea succesiunii, regulilor de utilizare a
acestora)

inovaţiile de modificări adaptive ale sistemului de învăţămînt în condiţii noi, fără

ordinul trei devieri de la vechiul model de educaţie
inovaţiile includ o nouă versiune a soluţiei (de cele mai multe ori
de schimbări calitative simple  în componente aparte ale sistemului
ordinul de învăţământ, care asigură o extindere a posibilităţilor sale
patru funcţionale)

inovaţiile iniţiază instituirea sistemelor de învăţământ de „nouă generaţie”

de (modificarea tuturor sau majorităţii proprietăţilor primare ale
ordinul sistemului)
cinci
inovaţiile în rezultatul realizării se creează sisteme de învăţămînt de „tip
de nou”,  avînd o modificare calitativă a proprietăţilor funcţionale
ordinul ale sistemului, menţinînd principiul de sistem funcţional
şase
inovaţiile reprezintă o modificare majoră, radicală a sistemelor de
de învăţământ, în care se schimbă principiul funcţional fundamental
ordinul al sistemului. Astfel apare un „gen nou” de sisteme de învăţământ
şapte (pedagogice)
 Inovația de proces este implementarea
unei metode noi sau îmbunătățite semnificativ
de producție (de exemplu noi procedee de
fabricație sau fluxuri tehnologice) sau unei
metode noi de livrare. Aceasta include
schimbări semnificative în tehnici,
echipamente tehnologice și/sau ale software-
ului. Rezultatul inovării de proces trebuie să
fie semnificativ în ceea ce privește: nivelul
producției, calitatea produselor sau reducerea
costurilor de producție și distribuție.
 Inovația de marketing este implementarea
unei noi metode de marketing care implică
schimbări semnificative ale designului
produsului sau ale ambalajului, noi metode de
vânzare, de plasare a produsului, de promovare
a produsului sau în privința politicii de prețuri.
Inovațiile de marketing au scopul de a
satisface mai bine necesitățile clienților,
urmăresc deschiderea de noi piețe sau o
poziționare nouă a produselor pe piață.
 O inovație de produs este "introducerea unui
bun sau serviciu care sunt noi sau îmbunătățite
semnificativ în ceea ce privește caracteristicile lor sau
utilizările intenționate". Acestea includ îmbunătățiri
semnificative ale specificațiilor
tehnice,componentelor și materialelor, ale software-
ului încorporat, ale atitudinii prietenoase față de
utilizatori sau ale altor caracteristici funcționale.
Inovațiile de produs pot utiliza noi cunoștințe sau
tehnologii, sau se pot baza pe noi utilizări sau
combinații ale cunoștințelor și tehnologiilor existente
 Invenție și "inovație" sunt
concepte care nu trebuie confundate.
Invenția constă în crearea unei noi
configurații, compoziții sau materii, dispozitiv
sau proces.Invenția este prima apariție a unei
noi idei (concept) pentru un nou produs sau
proces, în timp ce inovația este prima
comercializare a ideii noi.Această idee nouă
poate fi o recombinare a unor idei vechi, o
schemă care constituie o provocare pentru
ordinea prezentă, o formulă sau o abordare
unică ce este percepută ca nouă de către
persoanele implicate. Inovația vizează o
aplicare comercializabilă în practică a unei
invenții, o integrare a invenției în practica
socială.
 Dacă invenția este definită ca acțiunea de a
imagina, a inventa, a crea ceva nou, sau facultatea de
a descoperi ceva, de a crea prin imaginație, inovația
se definește (în special în economie) ca întregul
proces care continuă de la emergența unei idei pînă la
materializarea sa (lansarea noului produs), prin
cercetare de piață,dezvoltarea prototipului și primele
faze de producție. O invenție nu devine o inovație
până ce nu a fost procesată prin activități de producție
și marketing și a fost comercializată pe piață. Se
consideră că:
Inovația = Idee (invenție) + Expoatare
 Generarea de idei. Generarea ideilor
depinde în primul rând de fluxurile de oameni
si de informaţii între instituţie şi mediul ei
înconjurător.
Generarea ideilor este mult mai probabilă să
devină inovaţie când aceste idei provin de la
baza organizaţiei. Deşi multe idei noi provoacă
şi zdruncină cultura tradiţională a
organizaţiilor, astfel organizaţiile inovative
încurajează angajaţii să genereze idei noi.
 Dezvoltarea ideilor. Dezvoltarea ideilor
este dependentă de cultura organizaţională şi
de procesele din organizaţie. Caracteristicile
organizaţionale, valorile şi procesele, structura
organizatorica pot sa sprijine sau sa inhibe
dezvoltarea şi utilizarea ideilor creative.
 Implementarea. Faza de implementare este
un proces creativ ce constă în acei paşi care
aduc invenţia pe piaţă.
• Pentru ca inovaţiile să fie de succes, este
necesar un grad înalt de integrare între
diviziuni diferite ale organizaţiei. Organizaţiile
cu structuri rigide au mari dificultăţi în
integrarea activităţilor lor. În contrast,
comunicarea frecventă şi informală în cadrul
organizaţiei poate avea efecte pozitive în
inovaţie.
 Ce trebuie facut?
•        Inovaţia sistematică începe cu analiza
ocaziilor, a surselor ocaziilor inovatoare.
•         Inovaţia este conceptuală şi perceptivă, de
aceea e important să vezi, să întrebi, sa asculţi.
•         Inovaţia trebuie să fie simplă şi concentrată
•         Inovaţiile eficace sunt simple la început.
•        O inovatie tinteste spre supremaţie.
 Ce nu trebuie făcut?
•         Ceva care este prea "deştept", fie
ca design, fie ca execuţie, are sanse
mici de reusită.
•         Nu diversifica, nu încerca să faci
mai multe lucruri deodată.
•         Nu încerca să inovezi în primul
rând pentru viitor, ci pentru prezent.
 Condiţii
•         Inovaţia înseamna muncă şi necesită
cunoştinţe şi multă ingeniozitate.
•         Inovatorii de succes se bazează în
special pe propria putere.
•         Inovatia de succes trebuie sa fie
aproape de piaţă, concentrată asupra acesteia
şi să fie dirijată de ea.