Sunteți pe pagina 1din 2

Filat Nicolae

clasa a XI-a B
Proiect la Economie
Strategia Blue Ocean (Oceanul Albastru)

Strategia oceanul albastru este o strategie de marketing inovativă descoperită recent, ce are în vedere
crearea unei piețe noi de consumatori, care nu este abordată de alți competitori, făcând astfel competiția
irelevantă. Piața este asociată metaforic cu un ocean albastru sau roșu, în care se află pești de diferite
mărimi si tipuri (consumatori) care sunt „pescuiți” de către companii.

Oceanele roșii reprezintă cele mai multe industrii din ziua de astăzi, o zona de piață deja cunoscută,
exploatată, unde regulile concurenței sunt bine cunoscute. Astfel, oceanele roșii reprezintă o zona a pieței
care este vizată de multe firme, fapt ce implică o competiție acerbă și sangeroasă în care fiecare încearcă
să atragă câți mai mulți consumatori. Spre exemplu, în piața de abonamente de telefonie mobilă se
furnizează același serviciu, însă sub diferite forme (ex: net nelimitat / 15 gb pe luna, abonament/cartelă)
de către marile firme Vodafone, Orange, Telekom, Digi. Această piață este un ocean roșu. O companie ce
se adresează unei piețe de ocean roșu se află într-o competiție continuă, încercând să depășească
concurența prin doua strategii principale: 1) un preț mai mic pentru același produs (de exemplu 4 euro
pentru net neliminat la Digi vs 6 euro net nelimitat la Vodafone) si 2) diferențiere a produsului (de
exemplu Vodafone oferă posibilitatea oferirii unui credit către un prieten rămas fără minute). Odată cu
trecerea timpului, oceanul se va aglomera cu alte companii, însă dimensiunea pieței rămânând relativ
constantă generează o dezvoltare mai lentă a firmei, afectând astfel profitul.

Soluția este de a crea oceane albastre, un mediu neatins de lupta încrâncenată cu concurența, spațiu unde
firma se poate dezvolta mult mai rapid si armonios. Scopul strategiei nu este de a învinge competiția, ci
de a o face nesemnificativă și irelevantă. Un exemplu cunoscut este producția de filme de animație.
Acestea au fost o bună perioadă de timp adresate strict copiilor cu vârste mai mici de 14 de ani, fapt ce
pare normal. Inovația a venit însă când s-a propus ideea de a introduce un mesaj mai profund în filmele de
animație ce poate fi înțeles de adulți, dar totodată și să fie amuzant și distractiv pentru copii. Astfel piața
de consumatori a fost lărgită creându-se un spațiu neatins de competiție – filme de animatie destinate atat
adultilor cât și copiilor.

Un alt exemplu sunt jocurile video care s-au dezvoltat identificând un ocean albastru neadresat în mod
tradițional de către producătorii de jocuri. Mult timp, principalii consumatori de jocuri erau tinerii cu
vârste sub 25 ani și era foarte greu să ne imaginăm că un adult ar putea fi interesat de un asemenea
domeniu. Astăzi tematica și mecanica jocurilor s-a diversificat atât de mult, cu teme de interes pentru
adulți (istorie, geografie, agricultura etc.) încât întâlnim des situații în care chiar și pensionarii au jocuri
preferate în care petrec ore zilnic. La început, adulții au fost un ocean albastru pentru producătorii de
jocuri, acum însă este deja un ocean roșu cu o competiție foarte mare. Un alt ocean albastru asteaptă să
fie descoperit.

Deși pare simplă, strategia de marketing oceanul albastru (Blue Ocean) presupune inspirație și
ingeniozitate pentru a putea fi pusă în aplicare cu succes. Nu multe firme reușesc să identifice oceane
albastre și nu multe firme care le găsesc reusesc și să le valorifice. Cazurile de success aduc însă
motivație pentru orice antreprenor.

Strategia oceanul albastru este una dintre cele mai provocatoare strategii de marketing întrucât creează
premisele pentru diferențiere de concurentă și identificare a unor piețe noi, neexplorate care generează
avantaje competitive.

Bibliografie:

Chan Kim si Renee Mauborgne, Blue Ocean Strategy, How to Create Uncontested Market Space and
Make the Competition Irrelevant, Hardcover 2015.
https://info.psu.edu.sa/psu/fnm/ymelhem/blue%20ocean%20str.v2.pdf)
https://www.businessnewsdaily.com/5647-blue-ocean-strategy.html
http://www.ensight.ro/newsletter/no53/art4.html

S-ar putea să vă placă și