LIBERTATEA ŞI CONSTRÂNGERILE

CAUZALE

Majoritatea gânditorilor au în vedere că există cauzelor, care fac din fiecare eveniment
sau act ceva necesar, conduce la o limitare sau chiar la o anulare a libertății umane. De
vreme ce toate actele și alegerile unui om sunt generate de cauză, înseamnă că ele nu
sint act și alegeri libere, ci rezultate ale unor constrângeri cauzale. Cei mai mulți
filosofi clasici nu au putut accepta consecințele morale ale acestei concluzii (in primul
rând ideea ca omul, nefiind liber, nu este defel răspunzător de faptele sale) și de aceea
au încercat să restabilească într-un fel sau altul unui anumit tip de libertate și
responsabilitate. Spinoza, Hume alții au făcut acest lucru recurgând la distincții între
diferite sensuri ale ideilor de libertate: libertatea în înțelesul de capacitate de a acționa
fără nici o constrângere cauzala nu există (argumentau ei), dar libertatea in înțelesul de
capacitate de a face ceea ce este. Ce vrei, fără nici o constrângere exercitata de alti
oameni, sau de alte forte exterioare cum este destinul, bunăoară, poate exista.
 1. CAUZALITATEA

Cauzalitate și libertate Eu numesc liber un lucru care există și

Lucrează numai din necesitatea naturii sale.
De exemplu, o piatră primește la o cauză externă ce ia dat impulsul sau anume cantitate
de mișcare, datorită căreia continuă să se miște în mod necesar și după ce a încetat
impulsul cauzelor externe; piatra. este constrânsă să continue să se miște nu din
necesitate, ci prin impulsul cauzei externe . Și ceea ce e adevărat pentru piatră, e adevărat
pentru orice lucru singular oricât de compus și de apt pentru multe l-am concepe;
anume e adevărat că fiecare lucru este determinat în mod necesar de cauză externă să
existe și să lucreze într-un fel anumit și determinat. Mai departe, gândiți-vă, dacă vreți,
că piatra, în timp ce continuă să se miște, cugetă și știe că tinde pe cit poate, să continue
mișcarea sa. De bună seamă că această piatră, fiind conștientă numai de tendința ei și
nefiind deloc indiferentă va crede că este cit se poate de liberă și că ea continuă să se
miște numai fiindcă vrea așa. Aceasta e libertate umană pe care să se fălesc că o au și
care constă numai în fapt că oamenii sunt conștienți de faptele lor și nu cunosc cauzele
care fi determină.
 SENSURILE LIBERTĂŢII
Dar să continue acest proiect de reconciliere în problema libertății și necesității,
problema cea mai controversată a metafizicii, cea mai controversată din tre
științe. Nu vor fi necesare multe cuvinte pentru a dovedi că toată lumea este de
acord în ceea ce privește doctrina libertății, ca și cea mai necesară dispută în
această privință a fost pînă acum numai una verbală. Căci ce se înțelege prin
libertatea când cuvântul se aplică la acțiunile voluntare? Nu putem, desigur,
presupune că acțiunile au o atât de slabă legătură cu motiv, înclinații și
împrejurări, incit unele nu urmează cu un anumit grad de uniformitate din
celelalte și că unele nu nu permite nici o derivare prin care să putem trage
concluzii în ceea ce privește exista celorlalte. Căci acestea sunt fapte evident și
recunoscute. Prin libertate, deci putem înțelege numai o putere de a acționa sau
a nu acționa potrivit cu deciziile voastre. Această înseamnă că, dacă hotărâm
să ne odihnim, putem să ne odihnim, și dacă hotărâm să ne mișcăm, putem, de
asemenea să nu mișcăm. Or, aceasta libertate ipotetică este recunoscută în mod
universal ca aparținând oricărui om care nu este prizonier și în lanțuri.
 FATALISM
• Legătura de cauzalitate între mediu și națiune este atât de strânsă, încât toate
manifestațiunile de viață ale acestei oglindesc pe cel dintâii. Astfel, mediul se
reflectă în toate ideile și instituțiile sociale, politice și religioase ale poporului care
are produsul său. Aşadar, acesta nu poate simţi, nici gândi, nici crede, nici voi, nici
lucra altfel decât cum ii este poruncit de către mediu. (...) Nu mai rămâne îndoială,
deci, că determinarea este un efect al motivelor. Însă și acestea sunt, la rândul lor,
un efect necesar al organizațiilor corporale ale omului și al influențelor obiectelor
exterioare. Se știe apoi că atât organizațiunea corpului, cit și celelalte lucruri din
lumea exterioară sunt supuse la legi fatale. Prin urmare, fiecare determinare este o
simplă verigă dintr-un lanț nesfârșit de cauze și efecte ce se întinde în lumea
materială. .
 ERORILE FATALISMULUI
• Un fatalist crede sau măcar crede pe
jumătate (căci nimeni nu este fatalist
consecvent) nu numai că ceea ce este
pe cale să se întâmple va fi rezultatul
infailibil al cauzelor care produc acel
lucru ,ci și, în plus că nici nu e de
folos să lupți împotriva lui; cå el se
va produce oricât de mult ne-am
strădui noi să-l împedicăm.
• Un necesitarist, considerând ca acțiunile
noastre de curg din caracterele noastre, iar
caracterele noastre decurg din structura noastră,
din educația noastră și din împrejurările ce nu
sunt proprii, este înclinat să fie, mai mult sau
mai puțin știut, fatalist conștient fatalist cu
privire la propriile . Sale acțiuni, și să creadă că
firea lui este de așa fel, sau că educația și
împrejurările i-au modelat caracterul în așa fel,
încit nimic nu-l poate împiedica să simtă și să
acționeze într-un anume fel, ori cel puțin că
nici un efort de-al lui nu-l poate opri.
 RESPONSABILITATEA

• Cei mai mulți oameni care cred în ceea ce o problemă nesoluționată se

numește liberul lor arbitru cred după moda raționalistă. Este vorba de
un principiu de o facultate pozitivă sau de virtute adăugată omului,
prin care demnitatea sa crește în mod enigmatic. El trebuie să creadă în
ea pentru acest motiv. Determiniștii, care o neagă, care spun că
oamenii ca indivizi nu sunt la originea a nimic, ci doar transmit asupra
viitorului întregii influențe a lumii din trecut, lume căreia ei sunt o atât
de mică expresie, îl micșorează pe om. El este mai puțin demn de
admirație, privat de acest principiu creator (...)