CUPRINS:

I. INTRODUCERE.......................................................................pg. 3

II. DEFINIREA GÂNDIRII...........................................................pg.4

III. ÎNȚELEGEREA (definiția și înțelegerea ca

proces)..........................................................................................pg.4 - 7

IV. ETAPELE PROCESULUI DE ÎNȚELEGERE.......................pg. 7

V. CUM NE DĂM SEAMA DACĂ CINEVA A ÎNȚELES

INFORMAȚIA.............................................................................pg. 7

VI. FELURILE ÎNȚELEGERII .......................................................pg. 7- 8

VII. CONCLUZIE................................................................................pg. 8 - 9
 INTRODUCERE
A ști că noi, oamenii, gândim și a explica ce este gândirea sunt lucruri foarte diferite.
Cogniția este termenul folosit de psihologi pentru a descrie gândirea, modul în care
acumulăm și manipulăm cunoștințele. Psihologii cognitiviști studiază gândirea, felul în care
oamenii învață, organizează cunoștințele, rezolvă problemele.
De multe ori facem lucrurile automat, fără să fim conștienți de modul în care raționăm;
alteori avem „intuiții, gânduri care par să fi apărut din senin sau uneori gândim atât de rapid
încât ne este foarte greu să ne reamintim toți pașii raționamentului.
Psihologii, într-un mod mai larg, definesc gândirea ca fiind manipularea reprezentărilor
mentale ale informațiilor. Unul dintre scopurile gândirii omului îl constituie înțelegerea
naturii obiectului, fenomenului, a interacțiunii lor. Înțelegerea este o condiție importantă a
însușirii conștiente a materiei de studiu.
La etapa actuală este recunoscut faptul că înțelegerea reprezintă un proces psihic complex.
A înțelege un obiet sau fenomen înseamnă a pătrunde esența lui, a constata legăturile și
dependențele reciproce, a evidenția modul și condițiile apariției și desfășurării lor, a le putea
modela. Pentru aceasta trebuie să putem analiza, compara, generalliza, abstractiza, deduce,
induce etc. Uneori, pentru a înțelege ceva, gândirea este însoțită de acțiuni practice,
nemijlocite. Înțelegerea ia naștere în activitate și tot în ctivitate ea se manifestă, se dezvoltă.
Inițial ea se exprimă în operarea practică adecvată cu obiectele. O altă treaptă a înțelegerii o
constituie reflectarea raporturilor funcționale ale obiectelor, fenomenelor. Treapta următoare
o constituie înțelegerea ca atribuire a obiectelor, fenomenelor la o anumită categorie.
O însemnătate mare în desfășurarea cu succes a gândirii o are înțelegerea sensului celor
comunicate. Sensul comunicării se compune din sensul cuvântului, îmbinărilor de cuvinte,
propoziției, textului etc. Înțelegerea comunicării necesită, întâi de toate, o selecție a sensului
cuvântului cu care el figurează în textul dat. Unul dintre factorii principali de care depinde
acest fapt este contextul.
Din punct de vedere psihologic, propozițiile afirmative le înțelegem mai ușor, iar cele
negative mai greu. De exemplu: comparați două propoziții care exprimă același gând, dar
care sunt formulate diferit: ,, Elevul este disciplinat” și ,,Elevul nu este disciplinat”.
Mai complicată, însă este înțelegerea textelor, care, după cum se știe, sunt compuse din mai
multe și diferite propoziții. Textele științifice, pentru a fi înțelese, necesită o descifrate nu
numai a unor propoziții separate, dar și o comparare a sensurilor directe între ele, evidențiind
astfel ceea ce este principal de ceea ce este secundar. Textele artistice, presupun descifrarea
subtextului care și exprimă sensul lucrării date, a motivelor comportării eroilor, a atitudinii
autorului față de cele redate ș.a. convingătoare în această privință este înțelegerea sensului
proverbelor, zicătorilor, ghicitorilor, fabulelor. Înțelegerea lor directă (oarbă) ce nu asigură
trecerea la înțelegerea sensului lor indirect este echivalentă cu neînțelegerea lor. Acest fapt se
manifestă la copii până la o anumită vârstă.

2
 Înțelegerea se caracterizează prin profunzime, claritate, plenitudine, temeinicie,
corectitudine ș.a. De exemplu în evaluarea apreciera și notarea cunoștințelor elevilor
învățătorul trebuie să țină cont de aceste particularități importante ale înțelegerii. La rândul
său, el trebuie să se străduiască, ca elevii să înțeleagă bine maateria predată.

DEFINIREA GÂNDIRII

Procesul de cunoștere mijlocită, generalizată a însușirilor esențiale ale obiectelor,

fenomenelor realității, cât și a relțiilor dintre elee se numește gândire.
Deci, noi putem cunoște realitatea atât direct, nemijlocit, adică prin senzații ți percepții cât
ți indirect, mijlocit – prin gândire. Datorită gândirii putem cunoaște lucruri, fenomene, relații
care nu pot fi cunoscute cu ajutorul senzațiilor, percepțiilor. De exemplu: temperatura
soarelui este imposibil să o măsurăm direct. Despre ea noi conchidem în mod mijlocit, cu
ajutorul gândirii, prin stabilirea anumitor legături cauzale.
Senzațiile și percepția nu ne pot informa despre trecut și viitor, gândirea însă realizează și
acest lucru. Există, însă între ele o legătură strânsă deoarece, gândirea se bazează pe datele
primite din senzații, percepții, reprezentări. De exemplu: pentru a conchide dacă va ploua sau
nu, noi trebuie să sesizăm și să percepem înălțimea norilor, mișcareaa lor, puterea vântului,
temperatura aerului și mulți alți factori aceste cunoștințe, obținutte nemijlocit, trebuie să le
păstrăm în memorie sub formă de reprezentări pentru ca apoi să putem opera cu ele. Prin
intermediul senzațiilor, percepțiilor, reprezentărilor gândirea face contact cu lumea externă,
pe care o reflectă. La rândul ei, așa cum am menționat anterior, gândirea are un caracter
mijlocit, generalizat, abstractizat, relațional.
Activitatea centrală a gândirii este înţelegerea. Ei îi sunt subsumate toate operaţiile şi
activităţile gândirii. Înţelegerea reprezintă sesizarea existenţei unei legături între setul noilor
cunoştinţe şi setul vechilor cunoştinţe gata elaborate. Proces cognitiv specific uman, gândirea
asigură vieţii psihice a omului coerenţă şi eficacitate în raporturile cu mediul. Ea antrenează
toate celelalte disponibilităţi şi mecanisme psihice, fiind trăsătura cea mai importantă a
psihicului uman, definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale.

ÎNȚELEGEREA

Ce înseamnă înţelegerea ca proces al gândirii sau Cum să înţelegem … înţelegerea?

Df1: Înţelegerea este procesul gândirii prin care se surprinde sensul sau semnificaţia
unui obiect, lucru, fenomen, eveniment, fapte, cuvânt.
Să luăm aminte că sinonimul cuvântului sens în vorbirea oamenilor simpli este înţeles. Care e
înţelesul cutărui cuvânt? – am putea auzi vorbindu-se. Deci, înţelegerea este procesul de
stabilire a înţelesului a ceva.
Df2: Înţelegerea este procesul gândirii cu ajutorul căruia se descoperă (se relevă)
esenţa unui lucru, fenomen, eveniment. Esenţa înseamnă acele însuşiri, caracteristici ale
obiectului care-i conferă (obiectului) identitate şi fără de care el se desfiinţează, nu mai

3
 există. Ia-i omului raţiunea şi, în consecinţă, l-ai lipsit de calitatea de a fi om. Nu în zădar,
cuvântul esenţă provine de la cuvântul latinesc essere ce înseamnă a fi.
Df3: Înţelegerea mai înseamnă procesul de stabilire a relaţiei semnificantului cu
semnificaţia ce o degajă.
Situaţia care declanşează înţelegerea ca proces al gândirii este situaţia problematizată de
tipul: Ce înseamnă cutare lucru, cuvânt sau eveniment? Ce înseamnă simptomul
”Temperatura corpului este 40°”? Aceste întrebări sunt de fapt probleme. Probleme privind
semnificaţia lucrurilor ca semne, a evenimentelor ca semne, a cuvintelor ca semne, a unei
anumite valori a temperaturii corpului…
Df4: Înţelegerea înseamnă procesul de elaborare a soluţiei la o problemă de
semnificaţie, de înţelegere. Faptul înţelegerii este trăit de subiect ca iluminare, ca dumerire,
limpezire a minţii şi a spaţiului mintal (Efectul „Aha-a-a!”).

Înțelegerea este un rezultat, parțial sau final, al unui proces de gândire. Ea constă în
stabilirea unei relații importante între ceva dinainte cunoscut. Există o înțelegere
nemijlocită, directă, bazată pe o experiență repetată anterior: cuvintele limbii materne,
fenomenele familiare, atitudinile obișnuite ale celor din jur se înțeleg imediat, fără nici un
efort. Înțelegerea mijlocită este cea care se obține în urma unor eforturi actuale de gândire,
eforturi de scurtă durată, ori, dimotrivă, dificile, solicittând timp îndelungat.
Valoarea actului de înțelegere este în funcție de natura legăturii stabilite. De exemlu: Eu
pot constata că șoferul care cnduce astăzi autobuzul este același cu cel aflat la volan acum
două zile. Dar această relație nu are însemnătate decât dacă am avut ocazia să observ
priceperea și calmul său, care mă pot liniști în ce privește riscurile călătoriei de azi.
Adesea înțelegerea se realzează incluzând un caz individual într-o clasă.
Comportamentul animal De exemplu: văd furișându-se în apropiere un mic anmal;
observându-l cu atenție, recunosc un dihor, ceea ce-mi permite să pot prevedea
comportamentul său imediat. În cazul fenomenelor fizice, înțelegerea se realzează în special
când determin cauza lor: știu ce este curcubeul când aflu că el se formeaază prin
descompunerea luminii în picăturile de ploaie. În ce priveștee comportamentul uman, a-l
înțelege înseamnă a cunoaște motivul de bază. De exemplu: un profesor ascultă laa lecție un
elev care, de obicei, se prezintă slab, dar astăzi răspunde destul de bine încât îi pune nota 8.
Dar, în loc să se bucure, școlarul dă evidente semne de supărare. Dascălul va înțelege această
manifestare aflând motivul: tatăl copilului îi promisese participarea la un spectacol de circ
dacă ia măcar nota 9. Ori 8 fiind sub pragul fixat, necazul său e lesne de înțeles.
Înțelegând diferite obiecte, fenomene, fapte stabilim acel vast sistem organizat de legături,
ducând la memoria semantică, la formarea de rețele semantice, la sistemul ierarhizat al
noțiunilor care înlesnesc înțelegerea de noi situații și soluționarea unor probleme complexe.
O chestiune greu de clarificat o constituie modul cum decurge înțelegerea unui text
complex, a unui text științific. A. Smirnov a făcut un studiu, căutând să stabilească evoluția
procesului, atunci când se urmărește o înțelegere profundă, vizând și o temeinică asimilare a
textului.
 La prima lectură , nu se realizează decât o fragmentare a textului, o grupare a ideilor după
înțelesul lor. Uneori însă suntem nevoiți să schimbăm în minte locul unei idei: una aflată spre
sfârșit, dar care precizează înțelesul celor din primul fragment, e luată în connsiderare la
început.

4
 La a doua lectură, se înregistrează o nouă fază: acum desprindem ideea principală din fiecare
fragment. În minte, ea îmbraacă forma unui titlu. Este o deosebire între titlu și idee: aceasta
afirmă ceva explicit, pe când titlul dă umai o indicație. De exemplu: , timpul probabil de
mâine” este un titlu, daar ,,mâine vaa fi timp frumos” este o judecată.
 În etapa a treia, ieile principale, titlurile sunt organizatee și sistematizate formând un plan
minal similar cu tabla de mateerii a unei cărți.
Prin toate ceste operații, textul este nu numai înțeles, dar și, în mare parte, memorat.
Ideile centrale însă au nevoie de o susținere proprie care se realizează stabilind legături
(,,corelații” – spune A. Smirnov) cu bagaajul cunoștințelor anterioare. Pe măsură ce aceste
relații capătă un caracter esnțial, asimilarea textului este mai bine realizată. Prelucrarea
descrisă a materialui se realizează de la sine, chiar dcă nu ne dăm seama. Urmărireaa ei în
mod conștient poate avea un efect benefic.
În spatele acestor transformări ale textului, descrise de Smirnov, acționează numeroase
operații mintale.
Descompunerea în fraagmente este o operație de analiză ;
Întitularea implică o abstractizare;
Alcătuirea planului mintal presupune un efort de sinteză;
Corelațiile realizează și oarecare generalizări.
Pe lângă acestea, întervin și acțiunile mintale, operații specifice. Când schimb în minte
locul unei idei, e ca și când aș muta un obiect dintr-un loc în altul. Intitularea nu e altceva
decât imaginarea lpirii dee etichete. Dar ce mai important aspect este acela al discuției
interioare care apare odată cu o nelămurire în text. Dacă nu pot să-mi răspund întrebării ce-mi
apare în minte, recurg la alte cărți sau la discuții reale cu alte persoane. În mod obișnuit, cele
mai multee nelămuriri le rezolv singur, revenind asupra textului. Această dscuție imaginară
duce la distingerea a ceea ce este esențial de ceea ce este secundar, deci la o temeinică
înțelegere, la includerea noilor idei în sistemul cunoștințelor noastre. Noile relații stabilite
prin lectură aprofundată aduc precizări noțiunilorr asimilate, pot produce modificări în
sstemtizarea lor, după cum introduc și alte concepte în memoria semantică, incluzându-le în
relațiile semantice existente. De acceea, asimilarea unui text științific asigură noi poibilități
de studiu și de soluționare a unor diferite categorii de probleme.
Cu totul alta este situația în cazul când textul este citit doar cu preocuparea de a-l
memora, fără să existe străduința aprofundării înțelesurilor. Structurarea lui se face
superficial, corelațiile sunt reduse, și materialuul rămâne ca un corp străin n intelect.
Din această cauză, nici memorarea nu poate fi temeinică. Mai grav este că aceste
cunoștințe învățate mecanic sunt lipsite de plasticitate ți nu pot fi utilizate în mod real, nici în
teorie, nici în practică. De aceea, alfabetizarea mărgginittă la descifrarea literelor și cuvintelor
nu folosește decât la sesizarea sau transmitereaa unor informații elementare. știe să citească
doar cel capabil să analizeze, să interpreteze un text abstract, în aașa fel încât să și-l
însușească, în sensul ca ideile să devină ale lui, să fie incluse în sistemul său de cunoștințe, în
,,organismul” acesta complex alcătuit ddin idei și convingeri, care să-i permită o mai bună
orientare în societate, un progres continuu în muncă și în aspirația sa spre o viață luminată.
Așadar înțelegerea este acel proces al gândirii, care constă în suprapunerea sensului pe
care îl poartă un anumit simbol (semn) şi pe care îl exprimă:
• constituie un act intelectual, prin care se descoperă sensul cuvintelor, lucrurilor;
5
 • este actul intelectual de surprindere a ideii exprimate într-un enunţ;
• descoperirea esenţei lucrurilor, care se află dincolo de perceptibil;
• stabilirea relaţiei dintre semnificant şi semnificaţie.
Prin urmare, a înţelege ceva ar însemna descoperirea sensurilor lucrurilor, care sunt
latente, ascunse, imperceptibile; este un act de trecere de la sesizabil, insesizabil.
Obiectul înţelegerii ca proces este de obicei o problemă de tipul „Ce înseamnă aceasta?”,
sau „Ce s-a întâmplat?” şi elaborarea răspunsului. Procesul înţelegerii are ca produs reuşita
subiectului sau insuccesul lui.

ETAPELE PROCESULUI DE ÎNȚELEGERE

 Faza I: Lecturarea primară a textului pentru orientarea de ansamblu în text.

Subiectul citeşte (rapid şi superficial) textul şi-şi formează o idee generală despre
conţinutul textului.
 Faza II: Împărţirea textului în fragmente şi extragerea semnificaţiilor din fiecare
fragment.
 Faza III: Subiectul desprinde ideea principală, mesajul textului (Ce a vrut autorul
textului să ne comunice prin acest text?).
 Faza IV: Subiectul sistematizează ideile, le aranjează în ordinea lor firească şi
logică, formând un plan mintal al textului care e asemănător cu cuprinsul unei
cărţi. 

CUM NE DĂM SEAMA DACĂ CINEVA A ÎNȚELES

INFORMAȚIA

Ce înseamnă că cineva a înţeles? Manifestările subiectului:

 Subiectul poate explica cu cuvinte proprii acel ceva înţeles;

 Subiectul poate defini și redefini cu cuvintele sale ceea ce a înţeles;
 Subiectul poate ilustra cu exemple proprii acel ceva înţeles;
 Subiectul poate reacţiona adecvat, pentru că a înţeles adecvat o faptă sau întâmplare.
Dacă subiectul nu a înţeles un eveniment sau concept el nu îl poate defini, nu-l poate explica,
nu poate reacţiona corect etc.

FELURILE ÎNȚELEGERII

 După criteriul: adecvanţa înţelegerii, distingem:

Adecvată - când subiectul înţelege exact;
Neadecvată - este o eroare a înţelegerii.
 După criteriul: plenitudinea înţelegerii, distingem:

6
 Complexă - surprinderea tuturor caracteristicilor esenţiale ale obiectului;
Parţială - sau incompletă, deci surprinderea doar a unei părţi din caracteristicile esenţiale.

 După criteriul: exactitatea înțelegerii:

Clară - limpede;
Confuză – imprecisă.
 După criteriul: gradul de profunzime a înţelegerii, distingem:
Profundă - ce surprinde sensurile ascunse (exemplu: textul biblic are 7 trepte de adâncime);
Superficială - surprinde doar partea vizibilă a lucrurilor.
 După criteriul: viteza procesului de înţelegere (cât de repede înţelege?), deosebim:
Lentă - înceată („Ajunge ca la girafa”);
Promptă - rapidă.
 După criteriul: desfășurării înțelegerii:
Discursivă - o înţelegere desfăşurată pe etape;
Intuitivă - iluminare rapidă + învăţare cognitivă (anterior).
Înţelegerea eficientă care asigură o adaptare optimă la mediu trebuie să fie: adecvată,
profundă, completă şi promptă.
O înţelegere care este apreciată ca fiind eronată, superficială, incompletă şi lentă se face
vinovată de multe confuzii şi eşecuri în viaţa unei persoane.

CONCLUZIE
În concluzie putem spune că înțelegerea reprezintă sesizarea existenței
unei legături între setul noilor cunoștințe și setul vechilor cunoștințe gata
elaborate. În funcție de distanța dintre cunoștințele vechi și informațiile noi
înțelegerea se poate realiza fie repede, fară eventuale eforturi, fie treptat, dificil,
prin eforturi conștiente. Dacă trebuie să fie înțeles un text stiințific dificil, inițial
se înțeleg doar câteva fragmente, apoi se surprind relațiile dintre fragmente,
pentru ca în final să se desprindă semnificația textului integral. Pentru a ajunge
la înțelegerea textului cunoștințele vechi trebuie sa fie restructurate și
îmbogățite.
Există două moduri în care o persoană poate învăța un concept prin
experiență. Cel mai simplu se numește strategia exemplară. Când copilul
întâlnește un exemplar cunoscut sau tipic, stochează în memorie o reprezentare
a obiectului. Mai târziu, când trebuie să decidă dacă un nou item corespunde
categoriei, stabilește similitudinea noului obiect cu exemplarele tipice stocate în
memorie.

7
Fig. 1 Pașii de abordare a unei probleme până la înțelegere (conștientizare).