Seminar 3 – Istoria EFS

EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN ROMA ANTICA

Influenta Romei s-a extins, ea devenind în sec. al III-lea Î.Hr. stapana

întregii Italii. S-au pus astfel bazele celui mai vast si durabil imperiu al lumii
antice, care a durat pana în anul 476 D.Hr. cand Romulus Augustus, a fost detronat
de catre capetenia germanica Odoadru.
              În existenta sa puternicul stat roman a cunoscut trei mari perioade:
 Regalitatea
 Republica  
 Imperiul
              Romanii nu au avut  ca si grecii un sistem de educatie fizica întemeiat pe o
conceptie proprie bine precizata. Ei s-au multumit sa împrumute de la greci
programul de aplicare a exercitiilor fizice  la nivelul tinerei generatii. Dupa
cucerirea Greciei de catre Romani contactele au devenit si mai stranse. Cultura si
civilizatia greaca a influentat atat de puternic pe romani, încat se spune ca desi
Roma a cucerit Grecia pe calea armelor, grecii i-au cucerit pe romani prin armele
culturii si spiritului.Trebuie însa subliniat ca în momentul cuceririi romane, sec. I
Î.Hr. gimnastica greceasca intrase deja în faza de decadere: exercitiile usoare erau
trecute pe planul secund, locul lor era luat de pancratiu, lupte, pugilat,
profesionismul se afla în plina ascensiune.
              Între modele grecesti si ceea ce au dezvoltat romanii în planul educatiei
generale si fizice, dar mai ales în privinta institutiilor specifice activitatilor sportive
au existat deosebiri mari. Ei au adoptat institutiile grecesti, dar le-au schimbat
esenta spirituala, transformandu-le în conformitate cu propriile lor  cerinte si
structuri spirituale. Armonia si estetismul grecesc erau straine romanilor. Pentru
ei  era valoros doar ceea ce era folositor  pentru viata. Iar Roma avea nevoie de
oameni sanatosi, robusti care sa poata deveni soldati puternici. Din acest motiv
criteriul care statea la baza educatiei fizice specifice Romei antice era dezvoltarea
capacitatii de lupta a indivizilor. La Romani, educatia nu era organizata de stat, ci
era o problema a familiei.
              
 În perioada Republicii (sec. al VI-lea Î.Hr - sec. al II-lea Î.Hr) romanii
duceau o viata simpla, austera. Educatia era utilitara si militara avand ca scop
formarea unor cetateni curajosi, disciplinati, buni soldati. Educatia intelectuala  nu
era nici ea neglijata dar se limita la scriere si lectura. Educatia fizica se bucura de
atentie în masura în care pentru ca tinerii sa poata deveni buni soldati era nevoie de
exercitii fizice care sa le dezvolte calitatile necesare, atat pe plan fizic cat si moral.
              În Roma antica, la varsta de 15 ani, baietii  îsi începeau  pregatirea
militara pe  un teren special amenajat numit "Campul lui Marte" (astazi Piazza dei
Popoli), până la 17 ani, după care deveneau soldaţi activi.
Alaturi de exercitiile pur militare ei mai practicau: trasul cu arcul, lupta,
calaria, înotul. Scopurile militare ale exercitiile erau subliniate de detaliile de
executie:
- saritura se executa peste un cal de lemn,în echipament de luptă şi
pregătea incălecarea şi descălecarea din alergare a calului;
- alergarea se desfasura  alaturi de un cal în galop şiavea ca scop urmărirea
duşmanului sau trasmiterea mesajelor şi ordinelor;
- marsul aveau loc pe distante de cel putin 20 de km. cu echipament de
lupta.
- un exercitiu special îl constituiau lucrarile de amenajare a unor santuri,
valuri de pamant, etc.
- înotul în apele Tibrului era un exercitiu iubit, respectat şi obligatoriu, atât
cu scop igienic cât şi militar. Exista expresia nec natat, nec legit, cel care
nustie sa inoate, nu stie nici să citească.
              Romanii n-au fost capabili sa înteleaga si sa simta dansul. Ei n-au cultivat
nici una dintre formele lui: religios sau razboinic, sau vesel. Desconsiderand
dansul, ei dispretuiau dansatorii. Dansul era practicat numai de profesionisti ca
element scenic în arta dramatica.
            Romanii au preluat de la greci si ideea de "pentatlon" numind
"quinquertium" compus din alergare de viteză, săritură în lungime, aruncarea cu
discul, lupta şi pugilatul, dar fără prea mare succes.
Au construit gimnazii si palestre astfel gimnastica greceasca era practicata
de romani, dar de la modelul grecesc s-au preluat doar aspectele exterioare, fara
continutul ei conceptual. Romanii au dat un alt înteles exercitiilor fizice: popor de
cuceritori, exersat pentru razboi, ei au folosit educatia fizica pentru formarea
aparatului militar care a sustinut Imperiul lor.
             Jocurile cu mingea erau execitiile favorite ale romanilor,  cele mai multe
fiind practicate în interiorul termelor. Mingea se numea "pilla", iar locul unde se
practicau purta vechea denumire preluata de la greci: "sferisterium".
              Caracteristicile si denumirea jocurilor erau date de dimensiunile mingilor
si modul în care aceasta manuita:
 "Follis" era o minge mare umpluta cu aer, care se batea cu pumnul sau cu
bratul înarmat cu o manusa rigida ca o racheta;
 Asemanatoare cu o minge de tenis din zilele noastre  "Trigonul" era o minge
mica care se juca în trei jucatori, asezati în triunghi;
 "Pagaenica" sau mingea taraneasca era o minge de dimensiuni mari, destul
de grea, folosita mai ales de oamenii din popor;
 "Harpastum" era o minge de piele umpluta  cu fulgi, faina sau pamant care
se batea cu mana de catre jucatorii împartiti în doua echipe pe un teren
acoperit cu nisip.
              
În perioada imperiului
Baile romane sunt institutii  care reprezinta  adaptarea palestrelor grecesti la
mentalitatile si stilul de viata specific romanilor.
Cele mai importante dintre baile construite la Roma au fost termele lui
Caracalla care s-au întins pe o suprafata de 11 hectare, avînd o capacitate de peste
1600 de persoane si cele ale lui Diocletian  care au acoperit o suprafata de aproape
13 hectare. Instalatiile bailor romane erau numeroase si complicate: existau bazine
de apa rece (frigidarium),  apa calduta (tepidarium), apa fierbinte (caldarium). Mai
existau sali de sudatie uscata si  cu aburi, sali de masaj, bai la cada, etc. În jurul
bazinelor existau ca anexe: gradini, saloane  de odihna, sali de gimnastica,
biblioteci, muzee si chiar pravalii. Romanii îsi petreceau foarte mult timp în bai.
Dupa ce-si puneau organismul în miscare cu ajutorul catorva exercitii fizice, de
obicei alergari, sarituri, aruncari sau jocuri cu mingea, urma ritualul  lung si
complicat al îmbaierii. În Roma imperiala, baile faceau parte din viata
publica, fiind în acelasi timp club, gimnaziu si for.

Jocurile publice ale romanilor sunt adaptarea faimoaselor jocuri de

întrecere ale grecilor din cadrul "agonisticii". Ele reprezinta cel mai elocvent
exemplu de deformare a institutiilor grecesti. Organizate dupa modelul jocurilor
agonistice, dar lipsite de nota de întrecere sportiva al acestora, aveau un caracter
pur spectacular în care scopul primordial era acela de a distra spectatorii.
           Jocurile romane, cunoscute sub numele de "ludi" erau de trei feluri, fiecare
reprezentand o institutie deosebita:
 Teatrul - destinat reprezentatiilor scenice;
 Circul - pentru cursele de cai si de care;
 Amfiteatrul - destinat luptelor de gladiatori.
              Jocurile publice au luat o dezvoltare foarte mare în perioada imperiului,
cand au devenit afaceri de stat, organizate pe seama visteriei publice si au fost
folosite de conducatorii imperiului ca mijloc de castigare a simpatiei poporului. Ele
au constituit unul dintre simptomele de degenerare ale natiunii romane, pentru ca
încurajau lenea si au ajuns sa cultive nu sentimente frumoase sau nobile, ci
instincte primare, violenta, bestialitate.
              Jocurile de circ ("circenses") erau distractia favorita a poporului si
constau în alergarile de care si cai. Pentru aceste jocuri s-au construit edificii
uriase. Faimosul "Circus Maximus"  acoperea un întreg cartier al Romei, iar în
timpul lui Nero, dupa cateva secole de continue extinderi si înfrumusetari, pista
avea 600 de metri lungime si 200 de metri latime, cu 255.000 de locuri pentru
spectatori. Un tur de pista masura 568 de metri, o cursa fiind alcatuita din sapte
tururi. În timpul lui Augustus, se organizau 12 curse pe zi, ajungandu-se ca în
timpul dinastiei Flavia numarul curselor sa fie de 100. Cursele începeau în zorii
zilei si se desfasurau pana la caderea serii.
              Jocurile de amfiteatru reprezinta completa deformare a jocurilor
agonistice. Romanii le foloseau la început în cadrul ceremoniilor funerare, sub
forma unui ritual privat la care participa doar familia,  dar cu timpul aceste ritualuri
au  capatat amploare si au fost transformate într-un gen de întreceri  dupa modelul
jocurilor agonistice grecesti.
            În timpul Imperiului jocurile de amfiteatru au ajuns la dezvoltarea lor
maxima. Au fost construite edificii speciale, fiind creat chiar un nou tip
arhitectonic  pentru ele: amfiteatrul. Cel mai reprezentativ edificiu al genului este
"Colosseul"  construit în perioada dinastiei Flavia, cladire ale carei vestigii s-au
pastrat pana azi. El avea 45.000 de locuri pe scaune si 5.000 în picioare, arena avea
86/56 metri  si era în asa fel construita încat putea fi transformata  în lac pentru
întreceri nautice.
Cele mai importanta jocuri de amfiteatru au fost:
              Venationes  consta într-o lupta a "venatoresului" cu animale. De cele mai
multe ori se reducea la un macel în masa a celor mai diverse animale salbatice:
ursi, tigri, lei, pantere, elefanti, mistreti, care erau lovite cu sulita, sabia sau se
tragea asupra lor cu arcul. Pentru o completa satisfacere a instinctelor sangeroase a
plebei, erau introdusi în arena "bestiarii", oameni neînarmati, de obicei condamnati
sau persecutati politic si religios, care erau sfasiati de animale.
            Hoplomachia era lupta dintre "gladiatori" si  era la fel de cruda. Gladiatorii
erau recrutati voluntari sau prin constrangere din randul sclavilor, aventurierilor,
delicventilor si erau instruiti în scoli speciale. Ei purtau în arena un echipament
special, care era menit sa asigure nu atat protectia lor cat mai ales prelungirea
luptei. Se lupta de obicei cu sabia, dar existau si alte forme. Una dintre cele mai
apreciate era cea a "retiarilor" în care unul dintre luptatori era înarmat cu furca
lunga cu trei dinti si cu o plasa cu ochiuri, pe care trebuia sa o arunce peste celalalt
luptator, care se apara cu o spada scurta si un scut. Lupta se desfasura pana la
ranirea sau chiar omorarea unuia dintre luptatori. Cel doborat putea cerea gratierea,
care era sau nu acordata de catre Împarat dupa consultarea publicului, printr-un
semn al mainii, faimosul "police verso".