UNDELE CEREBRALE

Undele cerebrale sunt impulsuri electrice, produse de către creierul uman, la nivelul
celor două emisfere cerebrale, care se pot măsura după amplitudine şi frecvenţă.
Amplitudinea este puterea impulsului electric, măsurată în microvolţi, iar frecvenţa
este viteza ondulaţiilor electrice, măsurată în herţi.
În funcţie de frecvenţă, undele cerebrale se clasifică în : unde beta, alfa, teta şi delta,
iar combinaţia acestor diferite categorii de unde determină starea de conştiinţă a unei persoane
la un anumit moment.
Undele beta - cu frecvenţa între 13-30 Hz (caracteristice activităţilor conştiente) sunt
prezente în lumea reală, percepută cu cele cinci simţuri în timp şi spaţiu.
Undele beta sunt produse de creier în stǎri normale de veghe, manifestarea lor în exces
conducând de cele mai multe ori la stǎri psihologice de panicǎ: puls nereguat, respiraţie
rapidǎ, imposibilitatea de a se concentra şi de a lua o decizie.
În condiţii optime, undele beta sunt asociate gândirii logice, rezolvǎrii
problemelor concrete şi atenţiei active îndreptate asupra lumii înconjurǎtoare.
Undele alfa - cu frecvenţa între 7-13 Hz (caracteristice stării alfa) sunt prezente în
timpul stărilor de vis, dar şi în timp ce omul îşi foloseşte imaginaţia şi capacitatea de a
vizualiza, sunt asociate unei stări de spirit detaşate şi receptive, în care se creează o punte
între conştient şi subconştient.
În momentul în care se manifestă undele alfa, omul are în general ochii închişi, iar în
minte îi vin involuntar flash-uri, imagini scurte nesolicitate, care i se par foarte reale.
Sunt undele care facilitează deschiderea legăturii dintre conştient şi subconştient, dar
şi între conştient şi zona cea mai de jos a supraconştientului. Domeniul alfa corespunde
nivelului conştiinţei interioare, lumii spirituale independente de spaţiu şi timp.
Frecvenţa de 10 Hz este corespunzătoare fenomenelor paranormale, la această
frecvenţă interconectându-se cele două emisfere cerebrale, cea intuitivă, spirituală (emisfera
cerebrală dreaptă), cu cea sintetică şi analitică (emisfera cerebrală stângă).
Deci, domeniul alfa din jurul frecvenţei de 10 Hz ne oferă practic eliberarea din
existenţa materială, făcându-ne conexiunea cu energii şi informaţii din universul şi cerul
căruia îi aparţinem. Astfel, se deschide drumul de acces către fenomenele PSI, fenomenele
paranormale.
Undele teta - cu frecvenţe între 3-7 Hz (caracteristice stării samadhi).
Se întâmplǎ oricui sǎ simtǎ cǎ ceva nu este în regulǎ sau sǎ resimtǎ impulsul
inexplicabil de a face ceva anume.
Aceste stǎri sunt provocate de undele teta. Undele teta pot fi considerate ca fiind o
parte a supraconştientului, acea parte a sufletului care face tranziţia de la conştient, deci de la
raţiunea inferioară a omului la raţiunea superioară a sufletului şi duhului.
Ele sunt active în timpul visului şi meditaţiei profunde, fiind extrem de accentuate în
timpul experienţelor-limitǎ, a revelaţiilor şi a stǎrilor de funcţionare excepţionalǎ a creierului.
Undele delta - cu frecvenţe între 0,1-3 Hz definesc cele mai profunde nivele ale
relaxǎrii psihosomatice pe care o fiinţă umană le poate atinge. Fiind cele mai lente unde
cerebrale, ele caracterizează somnul profund fǎrǎ vise, stǎrile „puternice” de extaz sau extazul
mistic, starea samadhi etc.
Sfinţii îndeosebi trǎiesc aceste stǎri profunde ale undelor cerebrale în mod conştient.
Uneori viziunile cu Fecioara Maria, Iisus sau alţi sfinţi, produc vizionarului aceste frecvenţe
ale undelor, viziunile fiind însoţite de o stare profundǎ de extaz.
 Prezenţa undelor delta este asociatǎ cu procesul complet şi amplu al regenerǎrii fizice
şi al refacerii ori menţinerii sǎnǎtăţii, de unde rezultǎ cǎ fluctuaţiile noastre mentale determinǎ
starea generalǎ în care noi trǎim.
Se întâmplǎ sǎ ştim cǎ va suna telefonul cu câteva clipe înainte ca aceasta sǎ se petreacǎ sau
sǎ înţelegem perfect ce simte altcineva. Ne gândim foarte intens la cineva şi se întâmplǎ ca
acel cineva sǎ ne contacteze. Aceasta este acţiunea undelor delta.
Prezente în timpul somnului profund, ele rămân active atunci când toate celelalte unde
cerebrale înceteazǎ sǎ-şi facǎ simţitǎ prezenţa. Ele pot fi prezente şi în timpul stǎrilor de
veghe, în combinaţie cu alte tipuri de unde.
Undele delta de amplitudine mare creeazǎ adesea o puternicǎ capacitate de empatie,
fiind prezente în cantitate mare la psihoterapeuţi, vindecǎtori, consilieri etc.
Din momentul naşterii, copiii au până la o anumită vârstă (1-2 ani) cele patru tipuri de
unde prezente simultan. Astfel, ei au acces foarte uşor la fenomenele inexplicabile. Pe măsură
ce cresc, ei încep să fie încorsetaţi de educaţia materialistă a societăţii, de viciile acesteia şi îşi
închid treptat aceste căi de acces. Din această cauză infinitul minţii umane devine din ce în ce
mai finit.

NOŢIUNI DE PARAPSIHOLOGIE

Parapsihologia reprezintă o ramură a psihologiei care studiază fenomenele psihice

paranormale (percepţia extrasenzorială, telepatia, clarviziunea etc.) care nu sunt încă explicate
ştiinţific, fenomene pe care percepţia noastră uzuală nu le poate explica imediat şi care se
derulează într-un alt plan decât cel material.
Parapsihologia analizează facultăţile datorită cărora o fiinţă umană - uneori
chiar şi un animal - intră în contact cu un anumit mediu şi câteodată chiar îl modifică, fără
ajutorul simţurilor cunoscute sau al muşchilor săi.
În cadrul parapsihologiei se disting două mari diviziuni:
1. Cea care cuprinde domeniile în care trăsătura dominantă o formează bioinformaţia,
fenomene predominant informaţionale, percepţiile extra-senzoriale, din care face parte spre
exemplu telepatia;
2. Cea care cuprinde domeniile în care trăsătura dominantă este oferită de anumite
manifestări energetice, fenomene predominant energetice, determinate de capacităţile
paranormale ale fiinţei.

Fenomene predominant informaţionale

1. TELEPATIA – transmisia la distanţă a gândului ca mesaj extrasenzorial.

Telepatia (însemnând literal simţire la distanţă) vine din greacă tele („distanţă”)
şi pathe („sentiment”) şi se referă la abilitatea de a comunica informaţie de la o minte la alta,
în fapt de la un duh la altul, fiind o formă de percepţie extra-senzorială sau cogniţie anormală
după unii psihanalişti.
Telepatia este procesul care permite ca fiinţele să transmită informaţii de la unele la
altele, fără a se folosi de limbajul verbal, putând fi spontană sau intenţionată.
Din punct de vedere spiritual putem afirma că telepatia este comunicarea directă,
firească şi normală între două duhuri aflate la trup folosind pentru asta canalele energetice
şi informaţionale care leagă între ele toate creaţiile Tatălui Ceresc.
Prin aceasta, se demonstrează încă o dată că, toate duhurile cu trup sau fără trup sunt
legate între ele prin anumite canale subtile speciale, şi că în mod normal, dacă doi oameni
ating un anumit grad de elevare spirituală ei pot comunica atunci când doresc între ei,
telepatic, folosind aceste legături subtile.
Un alt tip de comunicare, tot de sorginte telepatică, este comunicarea în duh, realizată
de doi sau mai mulţi subiecţi care în timpul unei meditaţii profunde în care ating o stare de
supraconştiinţă, permit duhurilor lor să se desprindă pentru o scurtă perioadă de trup.
Acestea împreună cu o parte a sufletului lor se întâlnesc în astral şi comunică direct
între ele, după care informaţiile sunt decodificate şi transmise conştientului - raţiunii
inferioare - , care ia cunoştinţă astfel de conţinutul informaţiilor respective.
Acest ultim tip de comunicare telepatică nu este însă la îndemâna oricui, ea putând fi
realizată numai de oameni elevaţi şi cu multă cunoaştere în domeniul spiritual.

2. CLARVIZIUNEA – reprezintă o formă de percepţie extrasenzorială care atât in

definirea sa, cat şi în plan concret, pune serioase probleme privind delimitarea de alte tipuri de
percepţie extrasenzorială (în special faţă de telepatie, precogniţie si retrocogniţie).
De aceea, diferitele definiţii date de diferiţi autori clarviziunii ca fenomen paranormal,
prezintă o variabilitate relativ mare.
Capacitatea unor indivizi umani de a avea viziuni ale unor întâmplări petrecute la mare
distanţǎ este cunoscută din cele mai vechi timpuri.
Despre viziuni ale unor evenimente produse la distanţă şi despre care subiecţii
vizionari nu au nici un fel de informaţii pe căi obişnuite există numeroase relatări de-a lungul
timpului, inclusiv în zilele noastre.
Viziunile respective sunt produse fie în stare de veghe, fie în stare hipnotică sau în vis.
De obicei, persoanele capabile de astfel de viziuni sunt denumite „clarvăzători”.
Clarvăzătorul „vede” ceva; el experimentează (trăieşte) o impresie aparent senzorială,
dar în general este conştient de faptul că aceasta nu îi parvine prin organele de simţ. Dacă
impresia este de tip auditiv (dar fără ca organul auditiv sa fie implicat), se foloseşte termenul
de „claraudiţie”.
Majoritatea relatărilor diverşilor cercetători în domeniu despre acest fenomen sunt
destul de ambiguue şi confuze, dar pot fi explicate, însă, mult mai simplu, după cum vom
vedea în cele ce urmează.
Fenomenul de clarvedere reprezintă practic tot o manifestare a duhului uman, fiind un
dar divin pe care Tatăl Ceresc îl face anumitor oameni, duhuri întrupate cu mai multă
experienţă astrală, şi care au misiunea de a arăta şi prin acest mod celorlalţi existenţa lui
Dumnezeu.
Acest dar este oferit de Tatăl Ceresc numai acelor duhuri umane care au nevoie de
asta pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea pentru care au venit la trup.
Sunt, însă, din păcate, cazuri în care anumite persoane, din orgoliu şi din necunoaştere
(lipsă de elevare spirituală), solicită insistent divinităţii acest dar sau, mai grav, folosind tot
felul de tehnici sub îndrumarea sau nu a unor aşa zişi maeştri, forţează practic apariţia acestei
însuşiri paranormale.
Prin aceasta, persoana în cauză, acţionând pur raţional, face două mari greşeli:
1. Nu respectă Voia Domnului în ceea ce priveşte propriul proces de elevare.
2. Sare anumite trepte absolut necesare propriei elevări spirituale intrând în conflict cu
porunca Mântuitorului Iisus Hristos:
„Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; alminterea burdufurile crapă: vinul
se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează
împreună” (Matei 9.17).
 Nerespectarea acestei porunci şi intenţia de încălcare a Voii Domnului, atrage după
sine mai devreme sau mai târziu suferinţe multiple, persoana respectivă putând ajunge
câteodată chiar la dereglări psihice grave sau la un anumit stadiu de demonizare.
Acest dar al clarvederii este făcut în mod normal unei fiinţe în două circumstanţe:
A. La naştere, caz în care omul se naşte după cum se spune cu această capacitate fără
să fi făcut vreun efort în această direcţie. Nimeni nu ştie însă, că acel duh, pentru a i se
permite o astfel de manifestare a făcut eforturi deosebite de slujire a Sfintei Treimi multe
existenţe la rând.
B. În timpul vieţii, când divinitatea hotărăşte că fiinţa respectivă are nevoie de această
capacitate pentru a sluji mai eficient Planului Divin şi merită acest lucru în urma eforturilor
făcute în această direcţie.

3. PRECOGNIŢIA – prezicerea viitorului sau a unor fapte şi lucruri ascunse.

Precogniţia sau prezicerea viitorului, defineşte însuşirile cuiva în a afla cu exactitate
evenimente viitoare, mai apropiate sau mai îndepărtate în timp.
În viaţa socială, precogniţia ridică, printre altele, problema dacă există un destin ce nu
poate fi schimbat, dacă unele evenimente colective sau individuale tragice se întâmplă şi se
vor întâmpla în mod implacabil, fără ca omul să le poată evita, dacă viaţa omului şi a omenirii
este predestinată, iar ceea ce cred oamenii că fac prin propria lor voinţa nu este altceva decât
voinţa destinului, etc.
4. RETROCOGNIŢIA – descrierea cu exactitate a unor evenimente care au
avut loc în trecut si cu care subiectul nu a interacţionat.
Reprezintă deci, capacitatea manifestată de anumite persoane, cu ajutorul unor
proprietăţi extrasenzoriale, de receptare a unor evenimente din trecut. În fapt, persona în
cauză accesează informaţii din Banca de Informaţii Divină sau din memoria astrală a
propriului duh, primind astfel informaţii din trecutul său sau din trecutul altor persoane.
5. PSIHOMETRIA - se ocupă cu diagnosticarea (prin intermediul anumitor
parametrii energetici şi informaţionali) aspectelor legate de relaţiile dintre duh - suflet - trup -
starea de sănătate - soartă - destin.
6. TELESTEZIE (percepţia dermato–optică) - este percepţia la distanţă a
unor senzaţii, a unor emoţii sau a unor imagini mentale.

7. EXTRACORPORALIZAREA - ieşirea din trup.

8. AUTOSCOPIA (ETEROSCOPIA) - vederea organelor din interiorul

propriului corp sau al altor persoane.

9. RADIESTEZIA - este fenomenul în cadrul căruia un sistem viu (mineral, vegetal,

animal, uman) recepţionează prin intermediul extrasensibilităţilor sale un semnal energetic şi
informaţional şi reacţionează conform unui algoritm prestabilit în momentul decodificării
semnalului. Altfel spus, reprezintă percepţia unor semnale energetice sau informaţionale
folosind pentru aceasta anumite calităţi extrasenzoriale şi apelând la potenţele divine cu care
Tatăl Ceresc l-a înzestrat pe om încă de la Facere.
Tot în cadrul radiesteziei se încadrează şi PARADIAGNOZA (procedeul prin
care se pune un diagnostic sau se face o constatare a unui anumit fenomen din interiorul
corpului uman folosind capacităţile extrasenzoriale).

10. INTERACŢIUNI OM–PLANTE, OM–ANIMALE - reprezintă

capacitatea anumitor persoane de a putea interacţiona informaţional cu sisteme vii vegetale şi
animale.
 Fenomene predominant energetice

1. POLTERGEIST - mişcarea în spaţiu a obiectelor fără o cauză depistabilă

de oameni. Acest fenomen apare în locuri infestate de evenimente dramatice consumate
anterior sau în apropierea unor persoane care sunt dominate de un puternic conflict interior
neconştientizat; întotdeauna aceste fenomene sunt malefice, determinate de duhuri malefice.
Prin poltergeist este îndeobşte înţeles un duh malefic, răutăcios ori chiar răuvoitor,
care îşi manifestă prezenţa producând zgomote, mişcând obiecte sau chiar asaltând sau
agresând oameni sau animale.

2. TELEPORTAREA - este un proces de deplasare a unui obiect dintr-un loc

în altul, mai mult sau mai puţin instantaneu, fără ca obiectul să parcurgă spaţiul dintre cele
două poziţii. S-a format din termenul grec tele (care însemnă „departe”) cu termenul latin
portare (care înseamnă „a căra”, „a duce”).

3. LEVITAŢIA - ridicarea în spaţiu prin alte forţe decât cele convenţional-

cunoscute (hipnoză, sugestie, telepatie, alte fenomene PSI). Se spune că în yoga tibetanǎ
existǎ următoarea probă:
Ucenicul este aşezat într-o groapǎ cu adâncimea egalǎ cu înǎlţimea sa.
Deasupra se aşează un clopot de metal de aceeaşi înǎlţime cu a subiectului.
Clopotul are o singurǎ deschidere, la vârf, suficientǎ cât sǎ iasǎ un om pe-acolo.
Singura posibilitate de a ieşi din acea groapǎ acoperitǎ este prin levitaţie, cǎci ansamblul
groapǎ-clopot nu permite o cǎţǎrare de tip alpinism. Se spune cǎ unii trec acest test.

4. TELEKINEZIA - este un fenomen care presupune influenţarea unor

elemente pur fizice (spaţiu, timp) fără intervenţia unui element fizic. Telekinezia poate fi
folosită pentru a muta ori a modifica starea fizică a unui obiect, pentru a influenţa diferite
sisteme tehnologice (semafoare, generatoare de numere etc.).

5. MATERIALIZĂRI - transformarea energiei în materie; este temporară sau

permanentă.

6. DEMATERIALIZĂRI - transformarea materiei în energie; trecerea unor

obiecte prin obstacole materiale (ziduri, uşi, etc.).
7. BIOENERGIA - vindecarea prin atingeri, insuflaţii sau emisii energetice
telepatice.
Fenomene din lumea nevăzută sau din vieţile anterioare

1. TRANSCOMUNICAŢIE (efectul Raudive) - înregistrarea audio sau video a unei

persoane care a murit.
2. MEDIUMITATE (spiritism) - anumite persoane sunt considerate a fi posesoare ale
unor facilitǎţi deosebite fiind numite medium (mijlocitor), iar facilitatea în cauzǎ -
mediumitate. Mediumitatea poate fi pasivǎ sau activǎ. În primul caz, persoana respectivǎ este
instrument pasiv al duhului, iar în al doilea caz, ea însǎşi este aceea care prin voinţa sa decide
asupra actului paranormal.
3. APARIŢII - vizualizarea în plan fizic a unor fiinţe care au murit.
4. FOTOGRAFII ALE DUHURILOR - apariţia în poze a unor duhuri sau a unor
persoane care au murit.
5. FENOMENUL „DÉJÀ VU” - Aţi avut vreodată sentimentul că, deşi va aflaţi intr-
un loc pentru prima datǎ, totul va este foarte familiar? Sau vi s-a întâmplat vreodatǎ sǎ aveţi
senzaţia cǎ subiectul pe care îl discutaţi cu un prieten a mai fost dezbǎtut o datǎ, deşi ştiţi
sigur cǎ nu este aşa?
Sau poate l-aţi vǎzut pe unul din colegi fǎcând ceva, un lucru minor, deschizând o uşǎ
sau întinzând mâna dupǎ cana cu cafea şi aţi avut busc sentimentul cǎ ştiaţi dinainte cǎ asta
urmeazǎ sǎ se întâmple? Acest fenomen a fost numit de cǎtre societate şi oamenii de ştiinţǎ
deja vu.
Aproximativ 60 - 70% din populaţia globului admite cǎ a avut cel puţin un deja vu,
sub diverse forme, de la forme minore, ca cele menţionate mai sus, pânǎ la serii întregi de
deja vu-uri, reprezentând conversaţii sau evenimente de amploare. Deja vu-urile sunt trǎite în
timpul evenimentului, iar fenomenele precognitive au loc înainte ca evenimentul sǎ aibǎ loc.

Concluzie generală

Fenomenele paranormale, în ansamblul lor, sunt apanajul potenţelor divine ale

duhului, potenţe aflate în stare latentă la marea majoritate a oamenilor şi care încep să
se manifeste la un moment dat.
Această manifestare a lor este benefică fiinţei, ajutând-o în propriul proces
evolutiv atunci când sunt respectate de către aceasta cele trei reguli de aur: să vrei, să
poţi şi să trebuiască, ultima însemnând de fapt respectarea Voii Domnului Dumnezeu.
Manifestarea acestor potenţe poate deveni malefică numai atunci când una din
cele trei reguli este încălcată.

TEHNICI DE RESPIRAŢIE

Motto: "A respira este ceva atât de normal, de spontan, încât puţine persoane
îşi dau cu adevărat seama că respiră. Şi totuşi, câte binefaceri ar putea obţine ele printr-o
respiraţie regulată, conştientă!
Desigur, binefaceri pentru sănătatea lor fizică, şi nu numai. Respiraţia are
deopotrivă efecte asupra inimii şi intelectului, şi chiar mai sus, asupra sufletului şi spiritului.
Fiindcă de respiraţie depinde deopotrivă funcţionarea corpurilor subtile şi a
centrilor spirituali, chakrele, aşa cum ne învaţă de foarte multă vreme yoghinii indieni.
Respiraţia este o cheie. Aceia care se exersează să respire în mod conştient, să
se armonizeze cu ritmurile cosmice, vor comunica cu entităţi sublime şi vor beneficia de
ştiinţa şi puterile acestora."
Omraam Mikhaël Aivanhov
Vă recomandăm în acest sens: Aplicaţii practice. Respiraţia şi meditaţia.
Prezentare. Respiraţia, dimensiune spiritualǎ, M.O. Aivanhov.

INTRODUCERE

În practica spirituală este foarte important să avem credinţă în Dumnezeu şi

mai ales sǎ o manifestǎm cât mai mult timp, sǎ avem un comportament corect, o moralǎ bunǎ
şi sǎ respectǎm etica şi deontologia profesiilor şi activitǎţilor benefice pe care le practicǎm.
Este important sǎ respectǎm întreaga creaţie a Tatǎlui Ceresc şi sǎ nu facem nimǎnui rǎu.
Pe lângǎ aspectul relaţionării noastre cu mediul în care trǎim este necesar sa
integrăm rugǎciunea, meditaţia, concentrarea şi vizualizarea, acestea ajutându-ne să ne
detaşăm de bruiajul care ne înconjoară şi să ne focusăm mai bine pe realizarea scopului
spiritual propus.
 Modul în care respirǎm ne facilitează intrarea într-o anumitǎ stare necesarǎ
diferitelor activitǎţi fizice, intelectuale sau spirituale pe care le întreprindem.
Începând cu treapta I de iniţiere se vor învǎţa anumite tehnici de lucru care
necesită o putere de concentrare mai mare decât în mod obişnuit, iar respiraţia trebuie educatǎ
pentru a ne ajuta în aceastǎ direcţie. Acesta este motivul pentru care se discută aceste aspecte
încă de la preiniţiere.
Respiratia reprezintă fundamentul şi instrumentul lucrărilor noastre viitoare.
La nivelul treptei I de iniţiere se vor dezvolta prin practică susţinută aceste
patru necesităţi spirituale fără de care nu se poate discuta despre nici un fel de iniţiere:
rugăciunea, meditaţia, concentrarea, vizualizarea, toate desfăşurate pe o respiraţie bine
studiată şi aprofundată.

DESPRE RESPIRAŢIE

Este necesară cunoaşterea şi practicarea unei respiraţii corecte pentru a ne

putea stăpâni corpul fizic şi mintea, pentru a descoperi tainele subconstientului şi ale
supraconstientului şi pentru a ne manifesta duhul şi sufletul.
A respira este una din condiţiile necesare vieţii. Aşadar este corectă afirmaţia
„respir, deci trăiesc”, însă la fel de important este modul în care practicăm această respiraţie.
Unii spun cǎ a respira corect este o artǎ. Să nu ne speriem însă că lipsa înclinaţiilor noastre
artistice ne va împiedica să o stăpânim.
Vom spune cǎ respiraţia este un act fiziologic fundamental fǎrǎ de care omul
nu poate supravieţui, iar a respira corect înseamnǎ a elimina viciile de orice tip care
împieteazǎ la buna ventilaţie pulmonarǎ.
Binefacerile unei respiraţii corecte şi a diferitelor tipuri de respiraţie necesare a
se practica în anumite situaţii sunt conştientizate doar după învăţarea lor.
Revenind la respiraţie ca şi act fiziologic, menţionăm că prin intermediul ei se
satisface nevoia de oxigen a organismului şi se asigură eliminarea CO2: prin ventilaţia
pulmonară, la nivelul alveolelor pulmonare se pune în contact aerul atmosferic cu sângele
care transportă oxigenul la celule, de unde va lua bioxidul de carbon şi-l va transporta tot la
nivelul alveolelor pulmonare unde prin expiraţie este eliminat în exterior.
O respiraţie superficială are ca şi consecinţe negative în ceea ce priveşte
acumularea considerabilă de deşeuri gazoase care ar fi trebuit eliminate prin expiraţie şi care
astfel rămân în organism impurificându-l treptat.
Pe lângǎ acest aspect arhicunoscut al actului respirator, mai existǎ un altul mult mai puţin
conştientizat de marea majoritate a oamenilor. Acesta se referǎ la faptul cǎ prin respiraţie se
acumuleazǎ în organism şi un anumit tip de energie exteriorǎ corpului fizic, energia subtilă
necesară şi indispensabilă vieţii universale care este Iubirea Divină.
Mai puţin cunoscut este faptul că prin respiraţie se acumulează în organism şi
un alt tip de energie exterioară corpului fizic, energie subtilă pe care o vom numi Iubire
Divină. Această Iubire o găsim în jurul nostru sub formă de energii în diferite stări de
agregare, de la cele mai grosiere la cele mai înalte.
Cea mai înaltă formă a ei este tocmai această Iubire Divină, iubire dăruită
neîncetat şi necondiţionat de către Dumnezeu Creaţiei Sale.
Iubirea Divină urmează în organism acelaşi circuit ca şi oxigenul prin
intermediul inspiraţiei, fiind recepţionată şi integrată atât cât se poate.
Iubirea divină ajunge la elementele creaţiei şi prin:
- hrana zilnică materială solidă
- canale energetice subtile
 - centri energetici subtili
- aura sa – care constituie o emanaţie a corpurilor subtile
- somn – timp în care duhul impreuna cu o parte din suflet pleacă şi ne hrănesc
fiinţa cu energii, informaţii, concepte şi supraconcepte necesare şi indispensabile vieţii.
Canalele principale de circulaţie a Iubirii în corp sunt nervii şi meridianele
energetice.
Respiraţia ritmică este cel mai utilizat mod de respiraţie prin care putem
acumula Iubirea Divină.

Respiraţia conştientǎ

Omul obişnuit respirǎ automat, fǎrǎ sǎ conştientizeze ce se întamplǎ în timpul

actului respirator şi cum este influenţat de multe ori, mai ales de stǎrile sale psihice. Astfel, o
stare de enervare, o anumitǎ emoţie, etc. duc la un ritm mai accelerat al respiraţiei. Liniştea
determinǎ o respiraţie lentǎ şi profundǎ, tristeţea duce la o insuficienţǎ respiratorie, bucuria
duce la un ritm mai rapid şi neregulat, etc.
O respiraţie incorectǎ conduce la alterarea calitǎţii vieţii prin uzura organelor
interne.
Pentru a ne putea controla respiraţia, trebuie sǎ conştientizǎm ce se întamplǎ pe
parcursul acesteia şi, de asemenea, ce şi cum o influenţeazǎ. Pentru a ne însuşi respiraţia
conştientǎ trebuie sǎ controlǎm locul, ritmul şi frecvenţa respiraţiei.

Existǎ trei tipuri clasice de respiraţie:

a) Tipul costal superior - este mai frecvent întâlnit la femei. În timpul
inspiratiei are loc ridicarea coastelor superioare, a claviculelor şi a umerilor. Diafragma se
ridicǎ, aerul nepǎtrunzând la baza pulmonilor. Este o respiraţie cu maximum de efort şi cu
minimum de randament.
b) Tipul costal inferior - este întâlnit mai frecvent la bǎrbaţi. În inspiraţie
coastele inferioare se ridicǎ şi se îndepǎrteazǎ, toracele se dilatǎ, uneori diafragma se ridicǎ,
abdomenul se contractǎ, plǎmânii se dilatǎ în parte.
c) Tipul abdominal sau diafragmatic - este întâlnit mai des la copii şi la unii
bǎrbaţi. În acest tip, în inspiraţie diafragma coboarǎ acordând astfel plǎmânilor mai mult
spaţiu de dilatare. Bazele pulmonilor se umplu cu aer. Este tipul de respiraţie cel mai potrivit.
Asadar, o respiraţie corectǎ este profundǎ şi lentǎ prin care are loc dilatarea
pieptului, a coastelor şi a abdomenului. Cu cat este mai profundǎ respiraţia, ea este şi mai
lentǎ.
Un alt aspect este controlul ritmului respirator. În mod normal respiraţia este
formatǎ din doi timpi: inspir (pǎtrunderea aerului în pulmoni) şi expir (eliminarea aerului).
Mai existǎ şi o „suspendare” a respiraţiei dupǎ inspiraţie şi/sau dupǎ expiraţie,
numitǎ apnee. Astfel, putem împǎrţi ritmul respirator în patru faze: inspir – apnee – expir –
apnee.
Un ritm respirator considerat normal este de 12-16 ori pe minut. Adesea însǎ oamenii respirǎ
prea des şi incomplet.
Un aspect deosebit de important este frecvenţa respiratorie. Aceasta
corespunde accelerǎrii sau încetinirii pulsului. Prin urmare, va trebui sǎ ţinem cont de aceste
trei aspecte principale pentru a putea conştientiza actul respirator şi pentru a-l putea controla.

Exerciţiu:
Ne culcǎm pe spate, pe covor sau pe o saltea tare, îmbrǎcaţi cât mai lejer, fǎrǎ
haine strânse pe corp. Corpul trebuie sǎ fie cât mai relaxat, la fel şi psihicul. Punem o mânǎ pe
abdomen iar cealaltǎ pe piept. Expirǎm pe nǎri, apoi nu inspirǎm imediat, ci aşteptǎm pânǎ
când simţim nevoia de a inspira. Inspirǎm pe nǎri. Dacǎ în timp ce inspirǎm se ridicǎ mâna de
pe piept, înseamnǎ cǎ avem o respiraţie toracicǎ; dacǎ se ridicǎ mâna de pe abdomen avem o
respiraţie abdominalǎ.
Este indicat sǎ ne luǎm pulsul şi sǎ învǎţǎm sǎ-i percepem ritmul fǎrǎ sǎ ne
folosim de mâini, astfel încât atunci când facem exerciţii de respiraţie sǎ ne concentrǎm cât
mai bine asupra ritmului şi frecvenţei respiraţiei.
O pulsaţie corespunde unei unitǎţi de numǎrare a frecvenţei respiratorii, astfel
1-2-3-4-etc., atât în inspiraţie, în expiraţie cât şi în apnee.
Este important sǎ se respire pe nas. Respiraţia pe gurǎ este contraindicatǎ, cu
câteva excepţii.

Beneficii ale unei respiratii corecte:

- mişcǎrile diafragmului în timpul unei respiraţii corecte, profunde, maseazǎ
organele interne din zona abdomenului (stomac, intestin subţire, ficat, pancreas) – mişcarea de
ridicare a diafragmului ca urmare a unui inspir profund maseazǎ inima → e stimulatǎ astfel
circulaţia sângelui în organele interne, iar plǎmânii devin mai sǎnǎtoşi şi mai rezistenţi
- îmbunǎtǎţeşte activitatea sistemului nervos, a creierului, a mǎduvei spinǎrii,
a centrilor nervoşi şi a nervilor. ȋn general, creierul are mare nevoie de oxigen, consumând de
3 ori mai mult decât restul organismului
- creşte elasticitatea plǎmânilor şi a cutiei toracice, sporind capacitatea
respiratorie.

BANCA DE INFORMAŢII DIVINĂ

De la Facere până în prezent au trecut miliarde de ani, timp în care s-au derulat
în universul în care trăim, miliarde şi miliarde de evenimente. Ei bine, toate cele petrecute de
la Facere până acum, toate gândurile, vorbele şi faptele existenţelor care alcătuiesc Creaţia
Domnului Dumnezeu, toate acestea sunt înscrise, fără nici o omisiune, în aşa-zisă Bancǎ de
Informaţii Divină, cǎreia îi vom spune în continuare prescurtat B.I.D.
În această Bancă se găsesc depozitate Legile Primordiale ale Tatălui Ceresc, cele după care se
desfăşoară întreaga evoluţie spirituală dar şi materială a întregii Creaţii si care guverneazǎ
întreaga Fiinţǎ a Domnului Dumnezeu, informaţii referitoare la Viaţa Intimă a Sinei
Dumnezeieşti.
Sediul central al acestei Bănci, ca să vorbim în termenii noştri lumeşti, se află
în Sinea Tatălui Ceresc, la ea având acces limitat numai Înaltele Duhuri ale Împărăţiei care se
găsesc în Sinea Sa Divină. Această Bancă de informaţii Divină nu poate fi accesată din afara
Sinei Dumnezeieşti şi singurul care are acces nelimitat la această Bancă este Tatăl Ceresc.
„Sucursale” ale acestei Bănci de informaţii vom găsi la nivelul tuturor
cerurilor, cu informaţii specifice fiecărui cer în parte, necesare desfăşurării activităţilor
duhurilor locuitoare la nivelul respectiv.
Duhurile coordonatoare ale cerurilor au acces la toate informaţiile, având ca
limitǎ cerul respectiv sau cele aflate mai jos. Celelalte duhuri aflate în acelaşi cer au acces
limitat la informaţiile din cerul respectiv şi nelimitat la cele existente în cerurile inferioare
celui din care fac parte.
Pe de-o parte accesul le este limitat de calitǎţile lor spirituale iar pe de altǎ
parte de necesitatea accesului, având acces numai pentru informaţiile care le sunt necesare în
misiunile lor spirituale.
Duhurile din cerul 10 nu au acces la BID din Sinea Domnului Dumnezeu.
 Un singur Duh întrupat trǎitor al acestei planete a avut acces complet şi
nelimitat la toate BID existente în afara Sinelui Divin şi Acela a fost Duhul Mântuitorului Isus
Hristos.
Acest lucru se petrecea cu precǎdere în momentele de Rugaciune Tainicǎ a
Acestuia, unul din ele fiind spre exemplu Schimbarea la Faţǎ.
În fiecare dintre noi existǎ o bancǎ de informaţii care cuprinde toate
evenimentele la care a asistat duhul nostru, aceastǎ bancǎ fiind memoria astralǎ sau raţiunea
divinǎ a duhului nostru.
În anumite condiţii putem avea un acces limitat la memoria astralǎ prin intrarea
în starea alfa, proporţional cu calitatea spiritualǎ a duhului nostru, cu cerul din care face parte
şi invers proporţional cu frecvenţa cerebralǎ.
Adicǎ, cu cât putem determina o “stare de relaxare” mai puternicǎ a raţiunii
odatǎ cu scǎderea ritmului respiraţiei, putem intra mai adânc în starea alfa (sau chiar
samadhi), putem obţine un acces mai bun în memoria astralǎ.
BID este accesibilǎ într-o mǎsurǎ mai micǎ sau mai mare doar acelora care cred în El
şi se strǎduiesc sǎ-I facǎ Voia.
Nimeni nu va putea pǎtrunde în aceastǎ Bancǎ fǎrǎ a avea acceptul Domnului
Dumnezeu.
Daca nu existǎ acest accept, vom fi opriţi în a accesa anumite informaţii de
cǎtre cǎlǎuzele şi ghizii noştri spirituali. Vom fi opriti de duhurile de tip paznic care vegheazǎ
Tainele Tatǎlui Ceresc pentru a nu ajunge în posesia unor nepregǎtiţi.
BID este acelaşi lucru cu memoria cosmicǎ sau Akasha – termen de origine
sanskritǎ ce desemneazǎ notiunea de eter. Formula de memorie akashicǎ e utilizatǎ în teosofie
si antroposofie. Adepţii acestor douǎ curente ezoterice sunt de parere cǎ aceste date conţin
toatǎ cunoaşterea experienţei umane şi istoria cosmosului.
Colecţia e descrisǎ metaforic asemenea unei librǎrii iar descrierile ei atestǎ
înnoirea constantǎ a informaţiilor.
Înţelepciunea spiritualǎ anticǎ ne învaţǎ cǎ toatǎ istoria lumii este cumva
încifratǎ într-o bazǎ de date universalǎ.
Hinduismul, budismul şi chiar Biblia însǎşi fac referiri la o astfel de memorie
akashicǎ/Carte a Vieţii.
Principiul Akashei este menţionat în Biblie în mai multe forme: se vorbeşte
despre o carte în care Dumnezeu compileazǎ o bazǎ de date celestǎ.
Prima referinţǎ în scripturi o gǎsim în Exod: Moise vorbeşte cu Dumnezeu
despre israeliţi, pentru care pledeazǎ în virtutea abandonǎrii de cǎtre aceştia a venerǎrii
Viţelului de Aur, iar în schimbul iertǎrii, Moise se oferǎ sa i se ştearga propriul nume din
Carte:
Exodul 32:32, 32:33: “Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din
cartea Ta, pe care ai scris-o!" Domnul a zis lui Moise: "Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea,
pe acela îl voi şterge din cartea Mea.”
Important de menţionat este cǎ pǎcatele nu se sterg de fapt din BID, nimic nu
se şterge din BID, ci doar este anihilatǎ energia lor negativǎ.
În Vechiul Testament/Estera/Capitolul 2 putem citi cǎ totul despre viaţa unei
persoane e înregistrat într-o Carte a Amintirilor.
David în Psalmi menţioneazǎ cǎ totul din viaţa sa este memorat, chiar si faptele
care urmeazǎ sa le facǎ.
În Noul Testament avem exemple despre o carte care aparent conţine numele
tuturor celor care meritǎ sǎ fie salvaţi.
În Cartea Apocalipsei se menţioneazǎ cǎ fiecare dintre noi avem un volum pe
care Dumnezeu îl va deschide şi din care îi va „citi viaţa”.
 În credinţa islamicǎ existǎ, sub conceptul de Qadar, o notaţie a unei asa-numite
Cǎrţi a Decretului ce este definitǎ ca o tabletǎ sfântǎ ce reţine amintiri ale tuturor
evenimentelor petrecute şi nepetrecute încǎ.
Din aceste noţiuni, ar trebui sa înţeleagǎ toţi oamenii cǎ suntem la fel,
credinţele noastre sunt la fel şi nu ne deosebim decat în formǎ, avand însǎ acelaşi fond.
Chiar şi în astral (farǎ trup) vom avea acces la informaţiile din B.I.D. doar
proporţional cu stadiul de evoluţie al duhului nostru.
Existǎ şi o bancǎ de informaţii demonice la nivelul 1-2 al Cerului care serveşte
strategilor întunecaţi şi duhurilor malefice cu trup sau fara trup, dar despre acest aspect se va
vorbi mai încolo.

RADIESTEZIA

Plecând de la etimologia cuvântului radiestezie, observăm că acesta este alcătuit din

rădăcina latină radus, care înseamnă radiaţii, şi rădăcina greacă aistesis, care înseamnă
sensibilitate, adică sensibilitate la radiaţii.
Aceasta este o definiţie incompletă a radiesteziei, deoarece radiestezistul poate
percepe semnale mult mai variate şi mai complexe decât aceste radiaţii.
Radiestezia face parte din cadrul fenomenelor extrasenzoriale şi este arta de a
utiliza indicatoarele radiestezice (baghete, pendule, anse,etc.).
Altfel spus:
Radiestezia este fenomenul prin care un sistem viu recepţionează extrasenzorial, cu
ajutorul sufletului şi duhului său, semnalul pe care-l caută, folosind un algoritm specific
de căutare elaborat de propria sa raţiune inferioară (conştientul).
Acest algoritm este compus în urma stabilirii cu precizie a caracteristicilor
semnalului căutat, iar în momentul găsirii lui, radiestezistul reacţionează printr-o mişcare
sau senzaţie fizică particulară care va mişca instrumentul radiestezic folosit.
Poate reacţiona, dacă aşa s-a codificat, şi prin anumite efecte resimţite în
planul fizic prin intermediul organelor de simţ, ca de exemplu furnicături sau căldură în palme
sau într-o altă zonă a corpului.
Prin aceste senzaţii sau mişcări, propriul conştient ia act de existenţa sau
inexistenţa semnalului căutat şi a anumitor caracteristici ale generatorului de semnal la care
radiestezistul are acces şi care se află în limita sa de acces energetic şi informaţional.
Este important de reţinut că radiestezistul are acces la informaţii numai până la
un anumit nivel, acesta fiind direct proporţional cu gradul său de elevare spirituală.
Descoperirile arheologice şi alte probe materiale atestă faptul că radiestezia ar fi fost
cunoscută în China cu aproximativ 4000 de ani în urmă. Anumite surse atestă practicarea ei
cu 4500 sau 5000 de ani în urmă. Aici nici un locuitor al vechilor aşezări chinezeşti nu ar fi
început construirea unei case fără să consulte aşa zisul geomat, adică prezicător de pământ
(radiestezist).
Radiestezia este o ştiinţă tainică care nu poate fi dezvăluită oricui şi nici nu
poate fi înţeleasă şi practicată de oricine.
Ateii pasivi sau activi nu au nicio şansă să pătrundă în tainele acestei
ştiinţe şi dacă totuşi o fac din curiozitate sau infatuare nu vor putea niciodată să o
practice în mod corect, benefic, nu vor putea niciodată să facă determinări radiestezice
cu rezultate bune sau foarte bune.
Radiestezia şi radiesteziştii s-au bucurat de mult respect în evul mediu, dar
odată cu apariţia creştinismului începe să fie condamnată ca practică păgână, vrăjitorie etc.
Totuşi ea rezistă în timp şi este în continuare practicată în multe domenii de
activitate.
 În timpul Renaşterii şi după, începe să fie cercetată foarte serios şi este scoasă
cumva din zona misticismului. Pătrunde apoi încet, încet în mai toate ţările Europei, Franţa
fiind port-drapelul dezvoltării ei interbelice şi postbelice.
Simu Simeon, părintele radiesteziei din România, a publicat primul manual de
radiestezie în care specifică metode de investigaţii, diferiţi parametrii ai unor zăcăminte găsite
şi descrie modul de lucru cu indicatorul format din două nuiele legate la un capăt, care-i
poartă numele.
Este vorba de indicatorul în formă de „V” sau bagheta Simu Simeon.
Radiestezia a fost însă practicată pe aceste meleaguri cu mult timp înainte de a
apărea în China antică, protodacii învăţând-o şi practicând-o din moşi-strămoşi cu zeci de mii
de ani î.H.

Radiestezia fizică

Are la bază teoria prin care se afirmă faptul că orice existenţă emite permanent
un anumit semnal energetic şi informaţional, pe baza căruia poate fi detectată.
În radiestezia fizică vom căuta întotdeauna folosindu-ne extrasensibilităţile,
folosind de fapt potenţele propriului nostru subconştient, un semnal emis de un corp fizic
(mineral, astral, vegetal, animal sau uman) aflat în diferite stări de agregare: solid, lichid,
gazos, etc.
În radiestezia fizică, conştientul transmite subconştientului subiectul
determinării şi algoritmii de căutare, iar acesta detectează sursa de semnal şi apoi o
retransmite corpului fizic al radiestezistului care printr-o contracţie musculară mişcă
instrumentul radiestezic.
Conştientul decodifică semnalul şi radiestezistului ia cunoştinţă de rezultatul
determinării.
Concluzie:
În radiestezia fizică cea care lucrează este mintea omului (corpul subtil
mental), raţiunea lui inferioară cu ajutorul subconştientului aflat după cum vom vedea la
nivelul corpurilor subtile vital şi astral.

Radiestezia informaţională

Acest tip de radiestezie poate fi practicată numai de radiestezişti cu credinţă şi

experienţă mai mare, foarte bine antrenaţi, întrucât ei vor recepţiona de data aceasta anumite
informaţii şi din Banca de Informaţii Divină sau mai bine zis din reflexia ei aflată în cazul
oamenilor de pe Terra în Cerul I.
De ce are nevoie un bun radiestezist de credinţă mai mare în radiestezia
informaţională?
Din mai multe motive:
- în primul rând pentru că nivelul său spiritual trebuie să fie cel puţin egal cu cel al
informaţiei
- pentru că în urma calităţii şi intensităţii rugăciunii premergătoare determinării, Sfânta
Treime oferă prin duhurile intermediare accesul la sucursala BID din cerul respectiv.

În radiestezia informaţională, conştientul transmite supraconştientului, care face parte

din raţiunea divină a propriului duh, subiectul determinării precum şi algoritmii de căutare.
Supraconştientul, guvernat de duh, accesează informaţia din sucursala Băncii de
Informaţii Divine, o decodifică şi o retransmite apoi conştientului.
 Acesta o decodifică şi o retransmite subconştientului care îşi face treaba preluând
semnalul respectiv, pe care-l transmite corpului fizic printr-o contracţie imperceptibilă a
sistemului muscular care mişcă aparatul conform codificării iniţiale.
Conştientul ia în sfârşit la cunoştinţă de rezultatul determinării, îl decodifică şi-l
trimite raţiunii inferioare care trage concluzia finală.

Concluzie:
În radiestezia informaţională, duhul omului este cel care coordonează întreaga
activitate a radiestezistului, informaţiile despre subiectul determinării, cercetării venind
prin intermediul său şi a sufletului radiestezistului, pe care le recepţionează, direct de la
sursa investigată dar şi din B.I.D.

De multe ori, el primeşte ajutor şi de la alte duhuri în cercetarea sa, acestea acţionând
şi ele asupra indicatorului radiestezic sau chiar asupra radiestezistului, provocându-i acestuia
acele stări fizice şi afectiv-sentimentale specifice într-o determinare radiestezică.
Nu se poate discuta despre o radiestezie informaţională raţională în care
conştientul, mintea umană, să fie vioara întâi, aşa după cum greşit afirmă unii.
Radiestezistul - orice persoană cu extrasensibilităţi care practică radiestezia.
Radiesteziştii se împart şi ei în două mari categorii:
Radiestezişti benefici – a căror sursă de informaţii şi ajutor în acelaşi timp
este lumea duhurilor benefice, lumea slujitorilor de Dumnezeu.
Radiestezişti malefici – a căror sursă de informaţii şi ajutor în acelaşi timp
este lumea duhurilor malefice, lumea slujitorilor de demoni.
Extrasensibilitatea - este capacitatea unui sistem viu de a recepţiona şi decodifica în
acelaşi timp, extrasenzorial (prin alte mijloace decât organele sale de simţ obişnuite), limita
sa de acces energetică şi informaţională, semnale emise de alte sisteme vii sau nevii.
Limita de acces - reprezintă spaţiul maxim din care şi în care un sistem viu
(mineral, vegetal, animal sau uman) poate recepţiona şi respectiv genera câmpuri energetice şi
informaţionale. Acest spaţiu maxim este dat de mărimea gradului său de elevare spirituală.

INDICATOARE RADIESTEZICE

Ramura de alun - este folosită de fântânari, aurari, etc. Se culege de la anumiţi aluni.
Poate fi uscată sau verde. Se ţine uşor înclinată, fără să atingă solul. În momentul detecţiei
sursei de semnal începe să aibă o mişcare oscilatorie uşoară.
Indicatorul în formă de V sau bagheta Simu Simeon - este format din două vergele
elastice legate la un capăt, care se ţin orizontal, cu palmele întoarse spre exterior şi care
basculează în plan vertical, cu o anumită amplitudine. Această amplitudine are anumite
semnificaţii prestabilite de operator, în funcţie de natura sursei de semnal detectate.
 Pendulul sideral - a apărut cu circa 1700 ani î.H. şi a fost perfecţionat în special în
sec.XVIII de radiesteziştii francezi care i-au şi dat denumirea de mai înainte.
Pendulele sunt indicatoare radiestezice compuse dintr-un corp greu din anumite
materiale şi un fir flexibil, având capacitatea de a oscila când un radiestezist face determinări
asupra unor surse de semnal.
Forma pendulului poate fi diferită: sferă, cilindru, piramidă, ovoid, etc. Ca şi
material, experienţele de-a lungul timpului recomandă fildeşul în formă ovoidală şi cristalul în
formă conică, dar pot fi confecţionate din diverse materiale: argint, cupru, plumb, zinc,
cositor, oţel, nichel, aluminiu, etc., în forme regulate sau neregulate. Dacă forma este conică,
permite mai uşor utilizarea împreună cu un raportor.
Greutatea poate varia între 15-24g, iar lungimea firului de susţinere poate
avea lungimi între 0,12 m -0,45 m şi este din in sau cânepă.
Firul de susţinere se ţine de obicei în mână între degetul mare şi degetul
arătător, de la mâna dreaptă. Stângacii îl pot ţine în mod firesc în mâna stângă. Celelalte trei
degete trebuiesc îndepărtate. Este un instrument vechi, modernizat în timp.
Domeniul radiestezic în care folosim cu preponderenţă pendulul se numeşte
pendulism.
Acesta, ca activitate, implică existenţa unui operator profesionist, a pendulului
şi a unui tabel care are o inscripţionare specifică cu cifre şi litere.
Pendulul face parte dintre instrumentele radiestezice cu ajutorul cărora
radiestezistul poate face investigaţii în legătură cu mai multe domenii ale cunoaşterii la
nivelul mineralelor, vegetalelor şi animalelor, a gândurilor, actelor şi faptelor omului şi ale
altor existenţe cu sau fără trup.
Investigaţiile pot viza informaţii şi energii referitoare la urme, amprente,
radiaţii energetice, semnale informaţionale, gânduri şi fapte ale omului, întâmplări, stări de
sănătate, caracteristici fizico-chimice, compatibilităţi ale sistemelor vii, informaţii despre
karma persoanelor care ne solicită ajutorul, etc.
 Fig. 1 P endule

Pendulismul, ca şi radiestezia benefică, de altfel, nu intră în contradicţie cu

dogmele religioase atâta timp cât informaţiile şi investigaţiile se fac cu acordul Sfintei
Treimi.
Determinările corecte şi benefice cu ajutorul instrumentelor radiestezice se fac
numai în Voia Domnului.
Bagheta în formă de L

În 1978 a apărut bagheta în formă de "L", perfecţionată, modernizată la noi în ţară în

1982 de dr. ing. Cojocaru (de la Spitalul Militar Central). Este un indicator dublu, format
dintr-o pereche de baghete în formă de “L”, pereche. Fiind un indicator pereche, acurateţea
măsurătorilor este mai mare, realizându-se o autoverificare.
"L"-urile se pot folosi pe terenuri întinse, ţinte îndepărtate, pe vânt sau pentru
determinări subacvatice. Pentru determinări în condiţii grele, baghetele trebuie să aibă o
greutate mai mare, de 300g.
Investigaţia începe cu baghetele orientate paralel. În starea Alpha, baghetele
sunt convergente, cu vârfurile apropiate. Pe măsură ce ne apropiem de sursa de semnal,
vârfurile încep să se încrucişeze, cu atât mai mult cu cât sunt mai aproape. Când se ajunge pe
sursa de semnal, baghetele sunt încrucişate, suprapuse, paralele.
Se poate lucra şi cu un singur “L”, caz în care direcţia la sursă este directă, iar
deasupra sursei bagheta ajunge în poziţia la 90 de grade faţă de direcţia iniţială a acesteia.
Ansa şi raportorul
 Sunt instrumente radiestezice care servesc unui radiestezist pentru a face
determinări complexe asupra majorităţii surselor de semnal.
Ansa şi raportorul au apărut pentru prima dată în România în anul 1977 şi s-au
dezvoltat foarte rapid, o contribuţie în această direcţie având şi d-l Claudian Dumitriu -
preşedintele Fundaţiei de inforenergetică Sfântul Apostol Andrei şi patron al Societăţii
Române de Radiestezie SRL.
Ansa este un indicator ce se poate realiza din orice material în mod special metale, în
formă de "V". Locul unde cele două braţe se întâlnesc au o porţiune comună de 0,5 - 1 cm, iar
la capetele celelalte, braţele sunt răsfrânte 0,4 cm. Proiecţia braţelor ansei de la axa sa de
rotaţie - capetele răsfrânse ale ei - este de 4 cm. Se face precizarea că prin experiment fiecare
radiestezist poate ajunge la alte mărimi optime ale ansei.
Raportorul este instrumentul radiestezic realizat dintr-un carton
dreptunghiular pe care se află un semicerc marcat în grade centisimal gradat de la 0 – 200,
eventual şi de la -100 la +100.
Pe partea interioară a gradaţiilor numerice se află marcate informaţii alfa
numerice - literele alfabetului. Din axa raportorului - locul deasupra căruia ansa va executa
rotaţii în jurul axei sale - pornesc raze marcate din 9 în 9°, astfel încât la 90° să se afle în
punctul 100 în grade centisimal, iar la 180° cel de 200 în grade centisimale. La baza
semicercului raportorul are marcate căsuţe de la 1 la 10.
Majoritatea baghetelor, pendulelor, anselor care nu folosesc raportorul obţin
rezultate folosind sistemul binar "Da" şi "Nu ".

Caracteristici ale instrumentelor radiestezice:

- indicatoarele radiestezice cu cât sunt mai instabile, cu atât sunt mai bune.
- forţa de frecare dintre diferitele părţi componente ale indicatorului sau între
indicator şi mâna operatorului trebuie să fie cât mai mică.
- efortul fizic depus de operator pentru manipularea instrumentului trebuie să fie minim.
- construcţia şi modul de utilizare trebuie să fie cât mai uşor.

POZIŢIA CORECTĂ A INSTRUMENTELOR RADIESTEZICE ÎN TIMPUL

FOLOSIRII LOR

Voi încerca în cele ce urmează să vă prezint poziţia corectă a trei dintre

instrumentele radiestezice pe care le vom folosi mai des în determinările pe care le vom face.
Este foarte important ca instrumentele radiestezice în timpul determinării să fie
ţinute în mână, într-o poziţie corectă.
 Astfel, indicatorul in formă de L se va ţine în mâna dreaptă sau în cea stânga
pentru stângaci, având grijă ca braţul şi antebraţul nostru să formeze un unghi de aproximativ
90 de grade.
Partea pe care o ţinem în mână trebuie să fie perpendiculară pe sol, iar poziţia
de începere a determinării să fie întodeauna pe direcţia înainte.
Pendulul trebuie ţinut de asemenea în mână într-o poziţie cât mai relaxantă atât
din poziţia în picioare cât şi din poziţia şezut.
Ansa se ţine în mâna dreaptă sau stângă, având grijă ca braţul şi antebraţul să
formeze un unghi de 90 de grade, mâna să fie relaxată, picioruşele ansei să fie ţinute uşor
între degetul mare şi cel arătător şi să fie perpendiculare pe sol.
METODE DE CERCETARE RADIESTEZICĂ

Biodetecţia este procedura prin care se determină de către un operator radiestezist

direcţia pe care se găseşte o sursă de radiaţii telurice luând o anumită direcţie (considerată
direcţia 0) ca reper.
Adică, poziţionându-se în punctul A cu faţa spre o direcţie anume – O,
radiestezistul se roteşte de exemplu în sens levogir, determinând direcţia pe care se află sursa
de radiaţii telurice căutată – S.

Biolocaţia este procedura prin care se determină locul în care se găseşte o sursă de
radiaţii telurice. Ea se poate realiza prin două sau mai multe biodetecţii succesive sau
simultane (cu doi sau mai mulţi operatori). În cazul de mai sus doi operatori situaţi în două
puncte diferite A şi B, orientaţi cu faţa spre aceeaşi direcţie O, respectiv O’, prin procedura
de detecţie, determină cu exactitate direcţia sursei. La intersecţia celor două direcţii se găseşte
poziţia sursei căutate - S.

Fazele investigaţiei radiestezice:

 Fazele de investigaţie normale şi necesar a fi urmate sunt:
1. Cunoaşterea cerinţelor beneficiarului şi în funcţie de posibilităţi asumarea proiectului.
2. Cerere de determinare sau de investigare (sau şi una şi alta) împreună cu informaţiile
solicitate şi modul de prezentare a rezultatelor.
3. Documentarea radiestezistului prin cunoaşterea zonei din hărţi sau planuri sau prin
deplasare la faţa locului.
4. Cunoaşterea intimă a obiectivelor cercetării.

STAREA ALFA

Este acea stare de concentrare semiconştientă, cu ochii semiînchişi şi cu respiraţia

în apnee, specifică investigaţiei radiestezice, în care intră radiestezistul pentru a putea
induce la nivelul subconştientului, dar şi supraconştientului (duhului său) algoritmul de
cercetare formulat raţional de conştientul său, anterior cercetării.

Intrarea în această stare înseamnă de fapt deschiderea căilor de comunicare între

conştient şi subconştient (starea alfa primară) şi între conştient şi supraconştient (starea alfa
plenară), acesta din urmă făcând parte din raţiunea divină a duhului.
Fazele şi condiţiile necesare atingerii stării Alfa sunt următoarele:
- deconectarea de la orice alt subiect raţional, respiraţia corectă, intrarea în apnee.
Starea Alfa se consideră atinsă atunci când:
- au dispărut orice alte preocupări străine subiectului de rezolvat, apare o stare de
relaxare puternică şi de detaşare de lumea materială, apar diferite senzaţii fizice, apare un
sentiment de linişte şi siguranţă.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească radiestezistul pentru realizarea unor
investigaţii corecte sunt:
- să se afle într-o stare de echilibru psihic (linişte sufletească)
- să aibă încredere în ceea ce face
- să înlăture bruiajele de orice fel (vorbăria, neîncrederea, mişcarea haotică în incinta
unde lucrează, emiterea unor gânduri negative)
- să aibă cât mai multe date raţionale despre sursa sau obiectul de investigat
- să aleagă mijloacele şi codificările adecvate, în funcţie de mediu şi sursă, să aibă o
stare de sănătate bună şi să fie odihnit.

Reguli:
1. Pentru a obţine un raspuns corect, când utilizaţi instrumentul radiestezic,
trebuie să fiţi în bune condiţii psiho-fizice. Evitaţi să beţi alcool, cafea, să fumaţi, pentru ca
acestea vă afectează sistemul nervos.
2. Faceţi măsurătorile radiestezice într-un loc liniştit, unde nu este gălăgie, de
preferinţă în natură, la soare.
3. Trebui să vă eliberaţi mintea de problemele cotidiene pe care le aveţi, apoi
concentraţi-vă la subiectul de investigat.
4. Puneţi o singură întrebare pentru o anumită problemă, dar foarte precisă,
pentru a obţine un răspuns la fel de precis. Vă puteţi ajuta, notându-vă pe o foaie de hârtie
toate intrebările. Nu puneţi o întrebare de mai multe ori.
5. Determinările se vor face într-un loc fix, nu în mişcare, pentru că în acest
fel, instrumentul nu va determina corect.

PROCESUL DE DETERMINARE RADIESTEZICĂ

 În radiestezia fizică

Cum se desfăşoară determinarea radiestezică în cazul radiesteziei fizice?

1. Raţiunea noastră inferioară (conştientul) ia cunoştinţă de obiectul, fiinţa sau
obiectivul viitoarelor determinări radiestezice.
2. Culegem raţional toate informaţiile despre fiinţa sau obiectul viitoarelor
determinări.
3. Formulăm raţional algoritmii care urmează a fi folosiţi în determinările respective
împreună cu o convenţie mentală legată de mişcarea instrumentului în funcţie de diferitele
variante de răspuns.
Este foarte important ca algoritmii să fie simpli şi foarte precişi.
4. Algoritmii de căutare sunt exprimaţi conştient şi transmişi subconştientului.
5. Operatorul intră în starea alfa primară, permiţând astfel subconştientului să emită
unde legate de semnalul de investigat şi să recepţioneze informaţia .
În această stare, subconştientul este “acordat” pe frecvenţa semnalului şi nu este
influenţat de alte forme energetice sau informaţionale perturbatoare.
6. Subconştientul radiestezistului recepţionează apoi direct de la sursă semnalul
energetic şi informaţional căutat.
7. După recepţionarea semnalului de către subconştient, acesta îl decodifică şi îl
retransmite apoi conştientului sau, îl transformă prin intermediul corpului fizic într-o excitaţie
a musculaturii, care va determina mişcarea instrumentului radiestezic.
8. Conştientul ia act de rezultatul determinării radiestezice, iar dacă acesta este
conform cu realitatea, radiestezistul are un sentiment plăcut, o satisfacţie a misiunii
îndeplinite.
Dacă nu se simte acest lucru se poate pune sub semnul întrebării corectitudinea
informaţiilor.

Putem spune că în radiestezia fizică, pentru un radiestezist este vitală colaborarea

raţiunii sale inferioare (conştientul) cu subconştientul .
Această comunicare dintre conştient şi subconştient se realizează numai în
condiţiile existenţei unei stări alfa primare.

În radiestezia informaţională

Cum se desfăşoară determinarea radiestezică în cazul radiesteziei

informaţionale?
1. Raţiunea noastră inferioară (conştientul) ia cunoştinţă de obiectul, fiinţa sau
obiectivul viitoarelor determinări radiestezice.
2. Culegem raţional toate informaţiile despre fiinţa sau obiectul viitoarelor
determinări.
3. Formulăm raţional algoritmii care urmează a fi folosiţi în determinările respective
împreună cu o convenţie mentală legată de mişcarea instrumentului în funcţie de diferitele
variante de răspuns.
Este foarte important ca algoritmii să fie simpli şi foarte precişi.
4. Algoritmii de căutare sunt exprimaţi conştient şi transmişi supraconştientului, care
face parte din sufletul şi raţiunea divină a duhului său.
5. Operatorul intră în starea alfa plenară permiţând astfel supraconştientului,
sufletului şi duhului să emită unde legate de semnalul de investigat direct către sursă dar şi în
sucursala Băncii de Informaţii Divine din Cerul I pentru ca apoi să recepţioneze informaţia de
răspuns.
6. Supraconştientul radiestezistului recepţionează direct de la sursă şi din BID
semnalul energetic şi informaţional căutat.
7. După recepţionarea semnalului de către supraconştient, acesta îl decodifică şi îl
retransmite apoi conştientului, care prin sistemul său nervos central şi periferic îl transformă
într-o excitaţie a musculaturii, care va determina mişcarea instrumentului radiestezic.
8. Conştientul ia act de rezultatul determinării radiestezice, iar dacă acesta este
conform cu realitatea, radiestezistul are un sentiment plăcut, o satisfacţie a misiunii
îndeplinite.
Putem spune că în această situaţie, pentru un radiestezist, este vitală
colaborarea raţiunii inferioare (conştientul) cu raţiunea divină a duhului său
(supraconştientul), căreia trebuie să i se subordoneze de fapt.
Această comunicare a celor două raţiuni se realizează numai în condiţiile
existenţei unei stări alfa plenare.

CODUL ETIC AL RADIESTEZISTULUI

- să fie modest şi să-şi cunoască limitele, să tindă spre perfecţionare spirituală,

morală, profesională, să nu urmărească preponderent câştiguri materiale, să urmărească în
primul rând binele celor din jur şi apoi pe acela propriu, să prezică evenimente negative cu
foarte mare atenţie şi după multe investigaţii, să mulţumească Sfintei Treimi pentru ajutorul
primit după fiecare investigaţie, să conştientizeze faptul că lui îi aparţine doar strădania, iar
reuşitele sale benefice aparţin în totalitate lui Dumnezeu.

REGULI DE PROTECŢIE A RADIESTEZISTULUI

Pentru a putea face determinări corecte, radiestezistul trebuie să îndeplinească

anumite condiţii absolut necesare pentru reuşita acţiunilor sale:
Acestea sunt:
- trebuie să fie întotdeauna optimist şi să aibă încredere deplină în ceea ce face, să aibă
o stare de sănătate bună şi să fie odihnit, să se afle într-o stare de echilibru psihic, să
respecte cu stricteţe regulile de viaţă creştină.
- orice determinare radiestezică este precedată de rugăciunea de ajutor cerută Sfintei
Treimi şi meditaţie.
- orice determinare radiestezică se face fără spectacol şi dacă este posibil fără martori;
orice determinare radiestezică se face numai după ce, în urma meditaţiei şi apoi
determinării constatăm prin determinare radiestezică şi prin ceea ce simţim, că prin
realizarea ei vom face Voia Lui Dumnezeu.
- orice determinare radiestezică se face în clipa în care radiestezistul se află într-o
armonie interioară bună şi foarte bună; radiestezistul se va informa în amănunt
despre obiectivul viitoarei determinări radiestezice.

Se întrerupe determinarea în cazul apariţiei următoarelor simptome: senzaţii

de uscăciune în gură sau în jurul ochilor, apariţia de migrene, senzaţii de vomă, de gol în
stomac, apariţia de junghiuri la diferite organe şi părţi ale corpului, cârcei, ameţeli, senzaţii de
leşin, apariţia de diferite sunete profunde în urechi, vâjâituri.
Este interzis lucrul sub influenţa alcoolului, în condiţii neigienice, de poluare
sonoră sau chimică intensă.
 Radiestezistul se antrenează prima dată în condiţii uşoare de muncă şi apoi în
condiţii de bruiaj sonor, luminos sau în condiţii meteo grele.
În ceea ce priveşte investigarea radiestezică pot să vă spun ca şi concluzie
generală că ea este corectă, corespunzând astfel Adevărului Divin, numai atunci când:

1. Determinarea respectivă se face cu Voia lui Dumnezeu.

2. Radiestezistul respectă cu stricteţe toate regulile de investigaţie despre care s-a
amintit.
Dacă cele două puncte sunt respectate, cel care lucrează în principal este
duhul omului care animă fiinţa; el execută determinarea şi tot el decodifică rezultatul
investigaţiei pe care-l transmite apoi conştientului. Numai în acest fel poate fi exclusă
orice determinare eronată.

RECOMANDĂRI PENTRU ELEVARE SPIRITUALĂ

- sacralizarea activităţilor personale, dezvoltarea şi manifestarea sentimentelor

de iubire de Dumnezeu şi a Creaţiei Lui.
- eliminarea tendinţelor de a-i judeca pe alţii.
- eliminarea suspiciunilor, bănuielilor, laudelor, criticilor, înjurăturilor şi
negaţiilor din limbaj, nerezonarea la manifestările meschine, rele ale altora, ţinerea posturilor
mici şi mari fără excepţii.
- facerea de cel puţin 2 ori/zi (dimineaţa şi seara) a rugăciunilor către Sfânta
Treime.
- spovedirea şi primirea Sfintei Împărtăşanii de cel puţin 4 ori/an.
- participarea la Sfânta Liturghie cel puţin o dată/lună.
- cunoaşterea Sfintei Scripturi, a Vieţilor Sfinţilor importanţi din fiecare lună şi
aplicarea celor însuşite în viaţa zilnică proprie, facerea a cât mai multe fapte bune pentru cei
în nevoie.
- neacceptarea laudelor şi anihilarea efectului lor prin smerire în faţa lui
Dumnezeu.
- aplicarea şi conştientizarea regulilor de smerenie personală faţă de Sfânta
Treime în relaţiile cu ceilalţi oameni.

RADIAŢIILE TELURICE ALE PĂMÂNTULUI

SURSE DE RADIAŢII TELURICE

Orice discontinuitate din interiorul unui material omogen reprezintă o sursă de

radiaţii telurice. Acestea sunt de două feluri:
- Radiaţii telurice naturale. - sunt fie resursele naturale (apă, minereuri etc.), fie
modificări ale scoarţei terestre apărute în urma unor modificări ale solului şi
subsolului (mişcări seismice foarte puternice, fenomene tectonice sau fenomene
fizico-chimice de tip coroziv (peşteri, cursuri de apă subterane, rupturi de falie etc.).
- Radiaţii telurice artificiale (realizate de mâna omului) - aici intră orice fel de obiect
fabricat, modificări de relief produse prin procese tehnologice etc.
 Semnalul generat de sursele de radiaţii telurice este reperat de organismul
uman (de subconştientul acestuia) şi cuantificat prin mişcarea instrumentului radiestezic. La
un nivel avansat poate fi recepţionat direct prin intermediul extrasensibilităţilor.
Sursele de radiaţii telurice au un caracter nociv asupra existenţelor vii,
deoarece aceste radiaţii frâneaza sau chiar blochează complet procesele fundamentale la nivel
celular, la nivelul unui organ sau zonă sau la nivelul întregului sistem viu.

Clasificarea radiaţiilor telurice

Din interiorul solului Terrei pornesc mai multe feluri de radiaţii telurice:
- radiaţiile Hartmann: radiaţii ale Pământului pe direcţiile S-N şi E-V
- radiaţiile Curry: radiaţii oblice pe direcţiile NE-SV şi SE-NV (la 45º faţă de
meridiane şi paralele)
- radiaţii Lay: radiaţii generate de minerale încărcate energetic şi/sau informaţional
Radiaţiile Terrei reprezintă un fenomen geofizic teoretic. Pentru prima dată a fost
descris de fizicienii germani Ernst Hartmann si Manfred Curry. Amândoi descriu un câmp
de forţă care acoperă Pământul şi poate fi detectat prin intermediul radiesteziei. Până acum nu
a putut fi pus în evidenţă cu ajutorul instrumentelor ştiinţifice.
Acest câmp de forţă este datorat faptului că Pământul este o fiinţa vie. Similar, cum
fiinţa umană are meridiane şi puncte de acupunctură prin care curge energia vitală, tot aşa şi
Pământul are anumite reţele energetice şi noduri ale acestor reţele energetice prin care curge
energia vitală corespunzătoare planului energetic al Terei.
Se consideră că pisicile, corbul, bufniţele şi insectele sunt atrase de aceste linii
energetice si mai ales de nodurile (intersecţiile) acestora. De asemenea furnicile îşi plasează
muşuroaiele pe nodurile energetice.

RADIAŢIILE HARTMANN

Au fost descoperite de Ernst Hartmann în 1967 (publicate în Ernst Hartmann, 1967,

Krankheit als Standortproblem, Haug Verlag, Heidelberg). Acestea sunt emise sub forma unor
linii E-V şi N-S şi formează un caroiaj pe suprafaţa Pământului. Distanţa acestora este de
aproximativ 2 metri pe direcţia S-N şi 2.5 metri pe direcţia E-V.
Hartmann a observat că animalele (cobaii) pe care le avea în laborator se grupau în
cuştile lor, în anumite locuri, după care se îndepărtau şi ocoleau locurile respective.
S-au făcut cercetări şi s-a ajuns la concluzia că de la o adâncime de
aproximativ 80 de km faţă de scoarţa Pământului are loc o emisie sub forma unei perdele de
radiaţii care se intersectează perpendicular şi care în secţiune cu suprafaţa pământului
alcătuiesc o reţea de benzi de radiaţii Hartmann, organizată după modelul meridianelor si
paralelelor globului terestru.
Reţeaua Hartmann este un tip particular de radiaţii, cauzate de fenomene
termice şi de presiune din interiorul pământului, care ajunse la suprafaţă sub influenţa
magnetismului pământului, se aliniază sub forma unor pereţi verticali, a unor benzi de
radiaţii în formă de tablă de şah” (scrie Alina Tudor în „Impact” din 14.05.2006, citând pe
bioenergoterapeutul Ana Popescu din Craiova).
Din punct de vedere al dimensiunilor lor (lăţime, ecartament - distanţa dintre
benzi) variază în situaţii normale, exceptând cataclismele naturale (în timpul producerii
acestora dimensiunile lor variază foarte mult), în funcţie de mai mulţi factori printre care:
- zona în care facem determinarea
 - momentul în care facem determinarea (vom găsi diferenţe între zi şi noapte şi între
diferitele momente ale zilei sau ale nopţii)
- beneficitatea zonei dată de beneficitatea întregului sistem viu din adâncimea
suprafaţa şi atmosfera ei (aici includem şi egregorul).
Cu cât benzile sunt mai late şi distanţele dintre ele sunt mai mari cu atât gradul
de maleficitate al lor inclusiv al nodurilor este mai mic.
Benzile de radiaţii Hartmann sunt orientate la nivel planetar astfel:
- pe direcţia S–N cu o lăţime ce variază între 7-4 cm, cu un ecartament ce
variază între 0,75-2,66 m.
- pe direcţia E–V cu o lăţime ce variază între 9- 42 cm cu un ecartament ce
variază între 0,86-3,16 m.
Benzile Hartmann situate pe direcţia S-N sunt preponderent axate pe
principiul feminin
Benzile Hartmann situate pe direcţia E-V sunt preponderent axate pe
principiul masculin
Ecartamentul este distanţa dintre două benzi.
La intersecţia dintre două benzi se afla aşa-numitul "punct critic", sau nodul de
radiaţii Hartmann.
În punctele critice se găsesc energii şi informaţii de până la zece ori mai nocive
decât banda propriu-zisa. În afara de nod, cea mai nociva este de asemenea şi limita de bandă.
S-a mai constatat, de asemenea, că în timp dimensiunea benzilor si a intervalelor
dintre aceste benzi de radiaţie Hartmann se modifică.
Perdelele de radiaţie Hartmann pornesc spre scoarţa terestra sub un unghi de maxim
7°.
În locul unde perdelele Hartmann se intersectează în atmosfera terestră, caracterul lor
nociv este nul. La acel nivel, vom găsi o zonă "curată" din punct de vedere
energetic şi informaţional.
Vibraţia surselor de semnal teluric geonocive deci şi cea a benzilor Hartmann
este grosieră şi dezarmonizează vibraţiile înalte: scade complexitatea algoritmică adică,
acţionează cu predilecţie asupra corpului mental inferior si afectează sistemele vii.

BENZILE DE RADIAŢII HARTMANN

Zona geografică Interval S-N Lăţime S-N Interval E-V Lăţime E-V
Timişoara 192 cm 18 cm 242 cm 21 cm
România - minim 185 cm 15 cm 215 cm 16 cm
România - maxim 221 cm 20 cm 278 cm 26 cm
Terra - minim 75 cm 7 cm 86 cm 9 cm
Terra maxim 266 cm 34 cm 316 cm 42 cm

RADIAŢIILE CURRY

Au fost descoperite de Manfred Curry in 1952. Aceste radiaţii sunt emise sub forma
unui caroiaj formând 45º cu direcţiile E-V si N-S, distanţa dintre două benzi succesive fiind
de aproximativ 3m.
Expunerea la aceste radiaţii (Hartmann şi Curry) sistematic, timp de mai multe
ore pe zi, creează în decursul a mai multor ani în funcţie de modul în care e amplasat
organismul şi de tipurile de păcate existente, precum şi de afecţiunile deja existente produc
diferite afecţiuni şi maladii. S-a arătat că expunerea la aceste tipuri de radiaţii favorizează
apariţia cancerului.
 Din aceste motive trebuie analizate reţelele de radiaţii Hartmann şi Curry, la
amplasarea paturilor şi a birourilor (adică locurile în care stăm în aceeaşi poziţie timp de mai
multe ore).
Sunt mai puternice decât benzile de radiaţii Hartmann de 1,9 ori.
Din punct de vedere al dimensiunilor aceste benzi de radiaţii telurice se
prezintă astfel:

În România
Intervalul SV – NE = 2,65 m - lăţime bandă = 14 cm
Intervalul SE – NV = 3,37 m – lăţime bandă = 15 cm

Pe Terra
Intervalul SV – NE = 2,5 m - lăţime bandă = 15 cm
Intervalul SE – NV = 3,5 m - lăţime bandă = 16 cm

BENZILE DE RADIAŢII CURRY

Zona geografică Interval SV-NE Lăţime SV-NE Interval SE-NV Lăţime SE-NV
Timişoara 270 cm 13 cm 340 cm 14 cm
România - minim 250 cm 12 cm 330 cm 14 cm
România - maxim 274 cm 15 cm 354 cm 16cm
Terra - minim 80 cm 8 cm 90 cm 9 cm
Terra maxim 440 cm 42 cm 500 cm 50 cm

RADIAŢIILE NEGRE

O importantǎ sursǎ de radiaţii telurice este constituitǎ din faliile solului şi subsolului.
Faliile solului se produc în cazul unor alunecǎri de teren şi continuǎ sǎ emitǎ radiaţii telurice
pânǎ la reomogenizarea solului în zona respectivǎ, adicǎ o perioadǎ lungǎ de timp dupǎ ce
alunecarea de teren se opreşte şi solul se stabilizeazǎ.
Acest tip de emisie se intâlneşte şi la talazurile, nivelǎrile, digurile artificiale.
Faliile din subsol au ca origine alunecǎri vechi şi masive de teren sau rupturi ale straturilor
subsolului produse de cutremurele mari sau alte fenomene geologice. În general acestea
continuǎ sǎ emitǎ radiaţii telurice malefice.
Discontinuitatea formată în subsol nu se poate anula. Totuşi, aşa cum vom vedea mai
târziu, prin poziţionarea unor cristale în anumite poziţii şi încǎrcate corespunzător, radiaţiile
negre pot fi deviate din zonele locuite.
De asemenea, în cazul construcţiilor mari, fundaţiile foarte adânci, pline de
fier-beton generează radiaţii negre foarte puternice. Acestea sunt mai puternice în apropierea
pereţilor exteriori şi a pereţilor de rezistenţă.
Radiaţiile negre se consideră a fi cea mai importantă sursă de radiaţii cu caracter malefic.
Radiaţiile negre generate în cazul unui bloc cu 10 etaje sunt de circa 6 ori mai mari decât
radiaţiile Hartmann.
În cazul unor zgârie-nori de 50 de etaje radiaţiile de acest tip sunt de circa 47
de ori mai mari decât radiaţiile Hartmann. Radiaţiile negre sunt generate pe direcţia verticală
şi se datorează deformării câmpului electromagnetic al Pământului.
Expunerea pe perioade îndelungate a fost asociată cu anumite forme de cancer,
boli intestinale şi ale sistemului nervos, afectarea sistemului imunitar. Muchiile exterioare ale
radiaţiilor negre, Hartman sau Curry sunt mai nocive de cateva ori faţă de mijlocul benzii de
radiaţie.
 De 2,5 ori in cazul radiaţiilor Hartmann şi Curry şi până la de 6 ori în cazul radiaţiilor
negre. Radiaţiile negre se regăsesc în Feng-Shui cu numele de energii "sha", fiind considerate
energii mortale. Aceste radiaţii pot fi sub formă curbă sau dreaptă, la
suprafaţa solului sau paralele cu solul la nivelele etajelor superioare ale clădirilor mari.
Clarvăzătorii descriu două tipuri de radiaţii negre: unele negre şi mici, slabe,
iar celelalte ca fiind uşor strălucitoare, ascuţite, puternice.