Ministerul Educației,Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Centrul de Excelență în Energetică și Electronică

Catedra:Telecomunicați

Referat
Disciplina: Metrologie şi Standarde în Ecologie
Tema: Păstrarea raportului optim: acţiune umană – impact asupra
mediului şi consecinţe posibile

A efectuat: elevul gr.MC-0117 Rachier Olga

A verificat: profesor Garabajiu Cristina

Chișinău 2018
 Cuprins:

I. INFLUENŢA OMULUI ASUPRA MEDIULUI

II. Problema gestionarii deseurilor

INFLUENŢA OMULUI ASUPRA MEDIULUI

M e d i u l   î n c o n j ur ă t o r   r e p r e z i n t ă   m e d i u l   n a t ur a l   c a r e   a   f o s t   t r a n s f o r
m a t   d e   o a m e n i .   E l cuprinde relieful, aerul, apa, vegetaţia şi solul. Acestea sunt
elementele mediului natural asupracărora a intervenit omul prin activităţile sale.
Fiecare element reprezintă un rol deosebit în creareamediului natural. În acelaşi
timp, toate sunt în legătură unele cu altele. Astfel,
reliefulinfluenţează clima. Clima, la rândul ei, împreună cu relieful, deter
mină răspândireavegetaţiei, iar aceasta din urmă, a faunei. Iată, aşadar, o
înlănţuire în care fiecare element în partetrebuie să funcţioneze bine pentru a se
păstra acea unitate care este mediul natural.Pentru a trăi mai bine, oamenii au creat
aşezări, au cultivat terenuri, au construit drumurişi uzine, adică au transformat
treptat mediul natural. Mediul natural poate fi folosit în sprijinulo m u l u i , d a r c u
condiţia să nu fie distrus. Din păcate există numeroase exemple
d e distrugere a plantelor şi animalelor, de poluare a aerului, a apelor şi a solului.
De cele mai multeori, vorbind despre impactul omului asupra mediului
înconjurător se fac referiri la poluare. Înrealitate, agresiunea omului
depăşeşte mult sfera poluării şi de aceea este mai corect să vorbim decăi diferite de
deteriorare a mediului.Acţiunea negativă a omului asupra mediului se numeşte
deteriorare (degradare ).Există o serie de surse majore de deteriorare ca rezultat al
activităţii umane. Aceste căi dedeteriorare nu acţionează separat în timp şi spaţiu,
ci de cele mai multe ori agresiunea seexercităsimultan asupra diferitelor
componente ale mediului.Poluarea este una din aceste căi. Poluarea reprezintă
pătrunderea în mediul natural a
unor  poluanţi naturali, dar mai ales artificiali rezultaţi din activitatea umană, îndeo
sebi dinindustrie,agricultură, transporturi, care reprezintă deşeuri ale activităţii
umane.Exemple de poluare:Administrarea îngrăşămintelor chimice poate avea
urmări nedorite pentru mediulînconjurător. Substanţele chimice pătrund în pânza
de apă freatică şi de aici în fântâni sauizvoare, ameninţând sănătatea oamenilor şi
a animalelor.Transportul energiei poate avea efecte de poluare.Mările şi oceanele
sunt afectate de petrolul care se revarsă în urma diferitelor accidente.Petrolul este
rezistent la acţiunea bacteriilor, de aceea persistă mult timp. Formează o peliculă la
suprafaţa apei, care împiedică difuzarea oxigenului în apă.Reţelele electrice de
înaltă şi joasă tensiune produc:- poluare vizuală - firele şi staţiile de transformare;-
poluare sonoră – generează sentiment de frică, duc la pierderea parţială sau totală
aauzului;- poluare electromagnetică – perturbă emisiile de radio şi televiziune;-
poluare psihică – generată de teama de pericole de accidentare.Industrializarea,
urbanizarea cu intensificarea accentuată a circulaţiei rutiere, aeriene,
aconstrucţiilor de drumuri, răspândirea fără precedent a aparatelor audio-vizuale
au dus lacreşterea semnificativă a poluării sonore. Un alt efect negativ al
industrializării
masiveeste poluarea prin deversarea reziduurilor şi gazelor toxice rezultate în urm
a proceselor tehnologice.Poluarea este doar una din căile majore de deteriorare a
mediului, dar există şi alte sursemajore de degradare, ca rezultat al activităţii
umane.
 
Supraexploatarea bogăţiilor subsolului, a pădurilor, a păşunilor, a solului, a
speciilor de plante şi animale are efectenegative. Urmare a acestor acţiuni s-a ajuns
la reducerea bogăţiilor subsolului şi a suprafeţelor împădurite, la
distrugerea păşunilor şi a solului, la dispariţia a numeroase specii, ladegradarea
mediului natural prin surpări şi alunecări de teren.Realizarea de mari amenajări de
teritorii cum ar fi: lucrăriminiere de suprafaţă, lucrări hidrotehnice (baraje
de acumulare,canale, sisteme de irigaţii), duce la distrugerea mediilor naturale
şi artificiale.Menţinerea vieţii pe pământ şi supravieţuirea generaţiilor viitoare sunt
posibile numai prin reducerea acţiunilor necontrolate ale omului asupra naturii.De
aceea, o importantă problemă care se pune azi în faţa oamenilor este cea a
protecţieimediului înconjurător. Protecţia mediului însemnă conservare
şi ocrotire.Conservarea mediului are în vedere folosirea lui cu grijă şi chibzuială,
evitându-se risipaşi distrugerile din cadrul său.Pentru protecţia mediului trebuie
creat un sistem de organizare a unor programe decercetare şi cunoaştere a
degradării mediului.Ocrotirea mediului pretinde luarea unor măsuri bazate pe legi
care interzic activitatea suborice formă în anumite regiuni. Aceste regiuni sunt
numite rezervaţii natural

Problema gestionarii deseurilor

Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la
educația privind colectarea, transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea
deșeurilor. De obicei, termenul se referă la materialele rezultate din activități
umane și la reducerea efectului lor asupra sănătății oamenilor, a mediului,
sau aspectului unui habitat.Gestionarea deșeurilor are ca scop și economisirea unor
resurse naturale prin reutilizarea părților recuperabile. Deșeurile gestionate pot fi
atât solide, cât și lichide sau gazoase, precum și cu diverse proprietăți (de
exemplu radioactive, necesitând metode de tratare specifice fiecărora.
Istoric
Încă din 1970 s-a conștientizat opinia că deșeurile constituie o problemă și că
metodele de tratare prin depozitare sau incinerare nu sunt satisfăcătoare. De
asemenea, s-a pus problema reciclării materialelor care intră în componența
acestora. La Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (UNCED) de
la Rio de Janeiro din 1992 s-au adoptat politici care au fost introduse pe plan
mondial.  În Uniunea Europeană preocupările erau mult mai vechi, primele
directive ale Comisiei Europene în problema deșeurilor datând din
anul 1975. Oamenii sunt obisnuiți să recicleze din cele mai vechi timpuri. Studii
arheologice au arătat că, în perioadele când resursele de materii prime se
diminuau, gropile de gunoi ale orașelor antice conțineau mai puține deșeuri cu
potențial pentru reciclare (unelte, ceramica etc).
În erele preindustriale, deșeurile din prelucrarea bronzului și a altor metale
prețioase erau colectate în Europa, și topite pentru refolosire continuă, iar în unele
zone praful și cenușa de la focurile de cărbuni sau lemne erau refolosite pentru
obținerea materialului de bază în fabricarea cărămizilor. Principalul motiv pentru
practicarea reciclării materialelor era avantajul economic, nevoia de materii prime
naturale devenind astfel mai mică.
Un întreprinzător englez, Benjamin Law, a fost primul care a transformat
reciclarea hainelor care nu mai puteau fi purtate în materii prime pentru noi
materiale textile. Astfel, el a inventat 2 noi materiale: shoddy și mungo, bazate pe
lână recuperată din haine vechi, combinată cu lână nouă. În 1860, în orașul
Batley, Anglia, se produceau peste 7000 de tone din acest material.
Perioadele cele mai “propice” reciclării în masă erau cele de război. Germania
Nazistă este una dintre țările în care raționalizarea și reciclarea au fost adoptate atât
în timpul cât și în perioada pre-război. În special se recicla fierul dar și alte metale
rare, fibrele textile sau oasele din care se făcea apoi săpun.
Lipsa resurselor cauzată de cele două războaie mondiale și alte evenimente au
încurajat puternic reciclarea. Campanii guvernamentale puternice au fost
promovate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în fiecare țară implicată,
împingând cetățenii să doneze metale și să conserve fibrele, ca o chestiune
importantă de patriotism. Programele de conservare a resurselor stabilite în timpul
războiului au fost continuate și ulterior în unele țări ce nu stăteau foarte bine la
capitolul resurse naturale, cu ar fi Japonia.
Japonia este una dintre țările în care reciclarea este reglementată prin lege și
general acceptată de către locuitori, mai mult decât în celelalte țări. În 2007, în
Japonia s-au colectat pentru reciclare 802.036 tone de plastic, cu 429,5% mai mult
dect în 2000, adică fiecare locuitor al țării reciclează aproximativ 6.4 kg de plastic
pe an.
Următoarea mare investiție în reciclare a avut loc în anii ’70, datorită creșterii
costului energiei (reciclarea aluminiului folosește doar 5% din energia necesară
producției virgine; sticla, hârtia și metalele au și ele un consum redus de energie la
reciclare). Adoptarea în 1977 în SUA a Clean Water Act a creat o cerere puternică
de hârtie albă (hârtia de birou care a fost deja albită a crescut ca valoare atunci).
O treime din totalul deșeurilor din Statele Unite este reciclat. Astfel, 82 de tone de
materiale sunt reciclate dintr-un total de 251 tone de gunoi care se produc
anual[necesită  citare]. Se estimează o creștere de 100% a cantității de materiale reciclate
în SUA în ultimii 10 ani.
În SUA există cea mai mare producție de gunoi (deșeuri) pe cap de locuitor din
lume. Astfel, în fiecare zi, în medie, un american produce puțin peste 2 kilograme
de gunoi.
În anii 70, orașul Woodbury din statul american New Jersey a fost primul din țară
care a introdus reciclarea obligatorie. Curând, și alte orașe i-au urmat exemplul,
principalul motiv al noii pasiuni a americanilor pentru reciclare fiind costul ridicat
al energiei. Astfel, se economisea 95% din energie dacă se folosea aluminiu
reciclat pentru producerea aluminiului.
Campania de conștientizare că cea mai eficientă formă de tratare a deșeurilor este
reciclarea lor a avut loc în Europa sub sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare,
în englezăReduce, Reuse, Recycle, în franceză Réduire, Réutiliser, Recycler). Deși
în România s-au demarat inițiative de reciclare ale deșeurilor sub acest generic încă
înainte de 1989, în contextul lipsurilor din acea perioadă acțiunea, fiind impusă de
sus în jos, a întâmpinat rezistență. În prezent reciclarea este reluată, dar reușita
politicii de reciclare ține și de posibilitatea sortării deșeurilor, care trebuie începută
chiar din prima fază, prin colectarea separată a materialelor refolosibile.

Depozite
În funcție de tipul deșeurilor acceptate depozitele se clasifică în depozite pentru
deșeuri periculoase (clasa a), depozite pentru deșeuri nepericuloase (clasa b),
depozite pentru materiale inerte (clasa c) și depozite pentru un singur fel de deșeuri
(monodeponie). Depozitele trebuie să dispună de sisteme de pază, echipamente de
cântărire, laboratoare de analiză, instalații de recuperare a gazului de depozit și de
tratare a levigatului, de utilaje
(buldozere, încărcătoare, compactoare, screpere, excavatoare) și de servicii de
întreținere a acestor utilaje
Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârșit închiderea depozitului
prin acoperire cu pământ (îngropare) și este o practică curentă în multe țări. Astfel
de rampe se organizează în cariere în care exploatarea s-a încheiat sau în mine
abandonate. O rampă de gunoi realizată și exploatată corect este o metodă relativ
ieftină și care satisface criteriile ecologice de eliminare ale deșeurilor. Vechile
rampe, necorespunzătoare, au efecte negative asupra mediului, cum ar fi
împrăștierea de gunoaie, atragerea dăunătorilor (insecte, rozătoare) și poluarea
aerului, a apelor și a solului. Poluarea aerului se produce prin miasme și prin
degajarea unor gaze rezultate în urma fermentării, cum ar fi dioxidul de
carbon și metanul, care produc efect de sera și contribuie la încălzirea globală.
Poluarea apei și a solului se face prin levigat(lichidul scurs în urma proceselor
biochimice), care, în lipsa unui strat izolator se infiltrează în sol și poluează apele
pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi așa de puternice că împiedică creșterea
plantelor deasupra acestor rampe. În mod normal, pe rampă deșeurile sunt
compactate pentru a le mări densitatea și stabilitatea, și acoperite cu folii și cu
pământ
Încinerare
Incinerarea este o metodă de eliminare a deșeurilor prin arderea lor. Este una din
metodele de tratare termică a deșeurilor. În urma incinerării se obțin căldură,
gaze, abur și cenușă.
Bibliografie
https://www.scribd.com/doc/114363779/INFLUEN%C5%A2A-OMULUI-
ASUPRA-MEDIULUI

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gestionarea_de%C8%99eurilor