Tema 8.

Contractul internaţional de asigurare

şi contractul internaţional de reasigurare.
1. Noţiunea şi caracteristica generală a contractului internaţional de asigurare.
2. Drepturile si obligaţiile părţilor în contractul internaţional de asigurare.
3. Categoriile contractului internaţional de asigurare.
4. Contractul de asigurări mutuale.
5. Contractul internaţional de reasigurare.

1. Noţiunea şi caracteristica generală a contractului internaţional de asigurare.

Asigurările sunt reglementate pe teritoriul Republicii Moldova de Codul civil (cap.
XXV din cartea a treia), de Legea cu privire la asigurări nr.407 adoptată la 21.12.2006. Acest
act normativ, conținând normele juridice de bază în domeniul asigurărilor, stabileşte cerinţele
generale faţă de asiguratori, genurile de activităţi în domeniul asigurărilor practicate pe
teritoriul Republicii Moldova, tipurile de licenţe acordate companiilor de asigurări. De rând cu
alte acte normative, Legea cu privire la asigurări construiește cadrul juridic al asigurării
riscurilor comercianţilor. În afară de legea cadru cu privire la asigurări, diferite categorii de
asigurări sunt reglementate de câteva legi speciale.
Potrivit C. civ. RM, prin contract de asigurare, o parte (contractantul asigurării) se
obligă să plătească celeilalte părți (asigurător) prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă să
plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau, după caz, terțului păgubit o prestație
bănească (indemnizație ori despăgubire de asigurare) la producerea cazului asigurat în
interiorul perioadei de asigurare (art.1822).
Contractul internațional de asigurare se distinge prin prezența elementului de
extraneitate. Acest contract reprezintă acordul de voinţă a două părţi, dintre care una, numită
“asigurat" se obligă faţă de cealaltă parte, numită "asigurător” să plătească o anumită sumă de
bani (prima de asigurare) în schimbul asumării obligaţiei asigurătorului de a despăgubi
asiguratul sau terțul beneficiar în limitele convenite în cazul survenirii riscurilor convenite,
atunci când asiguratul și asigurătorul își au sediul sau reședința în state diferite.
Contractul internațional de asigurare este un contract consensual, cu titlu oneros,
aleatoriu, cu executare succesivă, generator de drepturi de creanță, de adeziune.
Subiecții contractului de asigurare. În contractul de asigurare distingem, cel puțin, doi
subiecți activi:

1
 Asigurătorul este persoana juridică autorizată care are obligația de a despăgubi la
survenirea cazului asigurat în schimbul primei de asigurare încasate la semnarea contractului
de asigurare sau periodic pe parcursul derulării contractului.
Asiguratul este persoana fizică sau juridică care prin efectul legii sau prin liber
consimțământ încheie contractele de asigurare și la survenirea cazului asigurat beneficiază de
protecție de asigurare sub formă de încasare a despăgubirii de asigurare sau este scutită de
achitarea daunelor materiale cauzate terților prin survenirea efectului de subrogare a
răspunderii asigurătorului.
În afară de asigurător și asigurat în contractul de asigurare pot apărea și alți subiecți:
Contractantul asigurării – persoana fizică sau juridică care poate încheia asigurarea,
fără a obţine prin aceasta calitatea de asigurat.
Beneficiarul asigurării – este persoana care are dreptul să încaseze suma asigurată sau
despăgubirea, fără să fie neapărat parte în contractul de asigurare.
Intermediar în asigurări – persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară activitate
de intermediere în asigurări în schimbul unei remuneraţii şi are calitatea de broker de
asigurare 1, sau agent de asigurare 2 sau agent bancassurance 3.
Elementele contractului de asigurare.
Interesul asigurat (asigurabil) este dreptul legal de a asigura ceea ce rezultă dintr-o
relație financiară, acceptată de lege, între asigurat și obiectul asigurării. Interesul asigurabil
constituie condiția de bază a oricărui contract de asigurare și reprezintă valoarea bănească a
bunului expusă pierderii sau valoarea patrimonială care poate fi pierdută pentru asigurat sau
beneficiar ca urmare a producerii evenimentului asigurat. O persoană are un interes asigurabil,
dacă în urma producerii unui eveniment supus asigurării ar putea suporta o pierdere financiară

1
Broker de asigurare şi/sau de reasigurare – persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care negociază
pentru clienţii săi persoane fizice sau persoane juridice, asiguraţi (reasiguraţi) sau potenţiali asiguraţi (reasiguraţi),
încheierea de contracte de asigurare (reasigurare) şi care prestează servicii de consultanţă şi inspecţie de risc şi
acordă asistenţă pe durata derulării contractelor sau în legătură cu regularizarea daunelor.
2
Agent de asigurare - persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară activitate profesională în baza mandatului
acordat de asigurător, avînd dreptul să încheie, în numele şi din contul asigurătorului, contracte de asigurare cu
terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat
3
Agent bancassurance – bancă comercială, asociaţie de economii şi împrumut, organizaţie de microfinanţare sau
persoană juridică care practică activitatea de leasing, care în baza mandatului acordat de asigurător este în drept
să încheie, în numele şi din contul asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii conform condiţiilor stipulate în
contractul de mandat.

2
sau orice alt prejudiciu. Pentru a fi asigurabil, un interes trebuie sa fie economic, evaluabil în
bani și, desigur, să existe în momentul încheierii contractului. Este de remarcat faptul că în
contractul de asigurare se asigură interesul comercial, patrimonial al asiguratului față de
obiectul asigurării. Obiectul contractului de asigurare este, de facto, numele dat interesului
financiar pe care o persoană îl are în legătură cu obiectul asigurării.
Riscul asigurat este unul sau mai multe evenimente sau fenomene viitoare, posibile,
dar incerte, prevăzute de contractul de asigurare, la care sunt expuse viața, sănătatea sau
patrimoniul unei persoane (art.1829 alin.1 C. civ. RM). În comerțul internațional riscurile ce
constituie elementul contractului de asigurare reprezintă anumite evenimente, care pot surveni
în procesul de producție, comercializare, transportare a mărfurilor şi altor bunuri având ca
urmare, pierderea sau avarierea totală sau parţială a acestora. Este important de menționat că
în raporturile de asigurare pagubele survenite nu se acoperă integral, ci numai acelea care sunt
datorate de riscurile convenite de părţi.
Cazul asigurat constă în producerea riscului asigurat care naște obligația asigurătorului
să plătească indemnizația ori despăgubirea de asigurare (art.1829 alin.2 C.civ. RM).
Suma asigurată – conform contractului de asigurare, este partea din valoarea asigurării
pentru care asigurătorul îşi asumă obligația, în cazul producerii fenomenului pentru care s-a
încheiat asigurarea. Suma asigurată este limita maximă a obligației asigurătorului şi ea nu poate
depăşi valoarea reală a bunului asigurat.
Prima de asigurare – suma de bani pe care o plăteşte asiguratul asigurătorului pentru
ca ultimul să constituie fondul de asigurare necesar plăţii indemnizaţiilor în cazul producerii
riscului asigurat.
Despăgubirea de asigurare – suma de bani pe care asigurătorul este obligat să o
plătească, cu scopul de a compensa paguba produsă de riscul asigurat. Despăgubirea nu poate
depăşi suma asigurată şi este mai mică sau egală cu valoarea pagubelor.
Formarea contractului internațional de asigurare.
Legislațiile naționale, de regulă, conțin condiții mai stricte față de forma contractului
de asigurare. Astfel, C.civ. RM prevede că acest contract se încheie în scris și că existența lui
nu se poate dovedi cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă (art.1830 al.2,
5). Formarea contractului parcurge mai multe etape. Potrivit C. civ. RM, pentru încheierea
contractului de asigurare, contractantul asigurării prezintă asigurătorului o cerere sau un
chestionar (cererea contractantului) în formă scrisă, în care indică interesul său în asigurare sau
declară verbal că dorește să încheie contract de asigurare (art.1830 al.3-4). Contractul de
asigurare este format din cererea contractantului, polița de asigurare emisă de asigurător și
3
condițiile generale de asigurare aplicabile, precum și din alte condiții contractuale incluse în
contract conform legii. Însă părțile pot întocmi un înscris unic care va cuprinde întregul
contract de asigurare (art.1830 al.7).
Legea prevede mențiunile principale pe care trebuie să le cuprindă polița de asigurare,
care este principalul act prin care se constată contractul : a) numele sau denumirea, domiciliul
sau sediul părților contractante; b) după caz, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul
asiguratului și/sau beneficiarului; c) după caz, denumirea și sediul agentului de asigurare; d)
obiectul asigurării; e) riscurile ce se asigură; f) termenul contractului de asigurare (durata
asigurării) și perioada de asigurare; g) suma asigurată și, dacă s-a convenit, partea din
prejudiciu pe care asigurătorul nu o despăgubește (franșiza); h) prima de asigurare, locul și
termenele de plată; i) alte date, conform legii sau acordului dintre părți.

2. Drepturile si obligaţiile părţilor în contractul internaţional de asigurare.

Drepturile și obligațiile părților pot fi grupate în două categorii - cele ce nasc până la
producerea cazului asigurat și cele ce apar după survenirea cazului asigurat 4.
1. Drepturile și obligațiile asiguratului
1.1. Până la producerea cazului asigurat asiguratul are următoarele drepturi și obligații:
Drepturile asiguratului:
• dreptul de a cere modificarea contractului;
• dreptul de a încheia asigurări suplimentare;
• dreptul de răscumpărare.
Obligaţiile asiguratului:
• plata primei de asigurare;
• obligaţia de a informa pe asigurător în privinţa modificării circumstanţelor care
agravează riscul;
• obligaţia de întreţinere a bunului asigurat în bune condiţii, conform clauzelor
contractuale și dispoziţiilor legale în vigoare.
1.2. După producerea cazului asigurat asiguratul are următoarele drepturi ți obligații:
- dreptul de a încasa despăgubirea de asigurare.
Obligaţiile asiguratului sunt:
• combaterea efectivă a calamităţilor pentru limitarea pagubei şi salvarea bunurilor
asigurate;

4
Pentru detalii a se vedea: L. Gribincea op. cit., p.627-631.

4
 • avizarea asigurătorului, în termenele prevăzute de condiţiile de asigurare, cu privire
la producerea cazului asigurat;
• participarea la constatarea cazului asigurat produs şi a pagubei rezultate;
• furnizarea de acte şi date referitoare la cazul asigurat.
2. Drepturile şi obligaţiile asigurătorului:
2.1. Până la producerea cazului asigurat asigurătorul are umătoarele drepturi și obligații:
Drepturile asigurătorului :
• dreptul de a verifica existenţa bunului asigurat şi a modului în care acesta se întreţine;
• dreptul de a aplica sancţiuni când asiguratul a încălcat obligaţiile privind întreţinerea,
folosirea şi paza bunurilor asigurate.
Obligaţiile asigurătorului:
• obligaţia de a elibera, la cerere, duplicatul documentului de asigurare, dacă asiguratul
l-a pierdut pe cel original;
• obligaţia de a elibera, la cererea asiguratului, a unui certificat ce confirmă asigurarea.
2.2. După producerea cazului asigurat:
Obligaţiile asigurătorului:
• asigurătorul achită despăgubirea sau suma asigurată. În acest scop, asigurătorul va
stabili cauzele daunelor şi împrejurările în care acestea s-au produs pentru a determina
obligaţia sa de plată. Pentru aceasta este necesar să se verifice:
- dacă asigurarea era în vigoare la data producerii riscului;
- dacă primele de asigurare au fost achitate integral;
- dacă bunurile respective sunt cuprinse în asigurare;
- dacă evenimentul produs este riscul împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.

3. Categoriile contractului internaţional de asigurare.

După domeniul la care se referă, asigurările pot fi grupate astfel:
- Asigurările de bunuri – au ca obiect diferite valori materiale (mijloacele de producţie
fixe şi circulante, autovehiculele, navele maritime şi fluviale, aeronavele, clădirile şi alte
construcţii etc.,) aparţinând persoanelor fizice sau juridice, care pot fi supuse acţiunii unor
fenomene naturale sau accidentelor ;
- Asigurările de persoane - au ca obiect persoana fizică în sine, ele încheindu-se pentru
diminuarea consecinţelor negative cauzate de calamităţi naturale, accidente, boli etc.
- Asigurările de răspundere civilă - au ca obiect obligaţia de a plăti despăgubirea pentru
prejudiciul adus de asigurat unor terţe persoane. Este vorba de prejudiciul ce poate fi cauzat
5
prin producerea unor accidente concretizate în vătămare corporală sau deces ori în avarierea
sau distrugerea unor bunuri sau în alte pagube pentru care asiguratul răspunde conform legii.
- Asigurările de interes financiar - au ca obiect pierderile financiare ce pot surveni pe
parcursul activității economice și comerciale. În activitatea comercială internațională cele mai
răspândite asigurări din această categorie sunt : asigurarea creditelor de export, asigurarea
creditelor de investiţii, asigurarea investițiilor, asigurarea împotriva întreruperii activităţii de
afaceri, asigurarea riscurilor politice, asigurarea de fidelitate 5.
După forma juridică de realizare, asigurările de bunuri, de persoane şi de răspundere
civilă se grupează în asigurări prin efectul legii (obligatorii) şi asigurări facultative (benevole).
După felul raporturilor ce se stabilesc între asigurător şi asigurat, asigurările pot fi
grupate în asigurări directe şi asigurări indirecte sau reasigurări.
În cele ce urmează vom examina câteva din categoriile contractului internațional de
asigurare utilizate frecvent în practica comerțului internațional.
Contractul internațional de asigurare a mărfurilor în timpul transportului (GARGO)
Obiectul asigurării: Asigurarea mărfurilor pe timpul transportului se face facultativ
pentru mărfurile (încărcăturile) transportate cu diverse tipuri de mijloace de transport (pe căile
ferate, cu vehicule). Pot fi încheiate contracte de asigurare CARGO de către persoanele fizice
şi juridice cu reşedinţa în Republica Moldova, precum şi de către persoanele din străinătate.
Există un şir de riscuri care sunt acoperite prin asigurarea CARGO. Acestea pot fi
grupate în următoarele categorii:
• pagubele provenite prin deteriorarea sau distrugerea completă sau parțială a
încărcăturii ca urmare a acţiunii forţelor naturii (incendiului, fulger, inundaţie, cutremur de
pământ, ploaie, grindină, prăbuşire sau alunecare de teren etc.) sau a accidentelor mijlocului
de transport: explozie, ciocniri cu alte mijloace de transport etc.
• pagubele provenite din accidente în timpul încărcării, aşezării sau descărcării
încărcăturilor;
• toate cheltuielile necesare şi oportune efectuate în vederea salvării încărcăturii,
precum şi a minimizării pagubei.
Asigurarea intră în vigoare la data solicitată de asigurat sau la momentul în care marfa
respectivă părăseşte depozitul sau locul de depozitare indicat în contractul de asigurare cu
scopul transportării, dar nu înainte de încheierea contractului de asigurare şi durează pe

5
Pentru dezvoltare a se vedea: Asigurări şi reasigurări: Note de curs / S. Fotescu, A. Ţugulschi;– Ch.: Dep. Ed.-
Poligr. al ASEM, 2006, p.140-155.
http://www.lib.ase.md/wp-content/uploads/publicatii/2006/Asigurari%20&%20reasigurari.pdf

6
perioada transportării până la sosirea mărfii la destinaţia indicată în contratul de asigurare.
Suma asigurată este valoarea mărfii inclusă în contractul de asigurare şi agreată de asigurător.
Ea include: valoarea mărfii potrivit facturii originale sau potrivit valorii de piaţă la locul
expedierii în momentul încheierii contractului, când nu există valoarea comercială.
Distrugerile bunurilor în urma survenirii riscului pot fi provocate de avarii totale sau
parţiale, comune sau particulare.
Avaria totală duce la pierderea completă a bunului asigurat sau deteriorarea
proprietăţilor lui, încât devine imposibilă utilizarea lui conform destinaţiei. Avaria totala este
reală în cazul când a avut loc pierderea totala sau distrugerea bunului şi este prezumata în cazul
când pierderea sau distrugerea bunului este inevitabilă sau costurile de salvare depăşesc preţul
bunului.
Avaria parţială duce la distrugerea sau dispariţia parţială a bunurilor; în asemenea
cazuri asiguratul va primi despăgubirea în proporţia bunurilor pierdute sau deteriorate.
Avaria comună sau generală reprezintă aruncarea, distrugerea sau în alt mod cauzarea
de daune bunului asigurat în mod conştient în scopul salvării navei şi bunurilor. Se va considera
asemenea avarii comune daca au fost întreprinse raţional şi în situaţii excepţionale. Specificul
avariei comune constă în faptul că daunele survenite sînt împărţite între proprietarul
(proprietarii) mărfurilor transportate şi transportator, proporţional costului bunurilor sale
(mărfurilor şi navei). În cazul în care avaria nu poate fi calificata ca fiind comuna dauna va fi
restituită de transportator.
Avaria particulară presupune orice pierdere parțială suferită de bunul asigurat ca
urmare a producerii unui risc asigurat.
Practica internaţională a elaborat uzanţe în domeniul asigurărilor, astfel încât între
asigurat şi asigurator să fie suficientă indicarea clauzei speciale pentru care se negociază
asigurarea. Indicarea clauzei este suficientă pentru a stabili drepturile şi obligaţiile părţilor.
Clauzele de asigurare a mărfurilor au fost elaborate sub egida unor organizații și asociații
precum: Asociația Internațională a Asiguratorilor, Institutul American al Asigurărilor
Maritima etc. Sunt practicate următoarele condiții de asigurare a mărfurilor pe perioada
transportului:
Condiția de asigurare A, care are cea mai largă sferă de cuprindere, oferindu-se
protecție pentru toate riscurile de pierdere și avariere a bunului asigurat, cu excepția unor
grupuri de riscuri specificate separat (riscuri de război, greve ș.a.) ;
Condiția de asigurare B, pierderea și avaria bunului asigurat, cauzate de incendii,
calamități naturale; eșuarea, scufundarea, răsturnarea navei; sacrificiu în avaria comună,
7
cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet; dauna totală a unui colet pierdut peste bord
etc.
Condiția de asigurare C, fiind mai puțin cuprinzătoare ca enumerate mai sus, acoperă
pierderea și avaria bunului asigurat și cuprinde inter alia incendiu sau explozie, eșuarea,
scufundarea, răsturnarea navei; cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet; etc 6.
În practica asigurărilor internaționale mai sunt utilizate și alte condiții de asigurare a
mărfurilor. Astfel, Institutul American al Asigurărilor Maritime practică următoarele condiții
de asigurare a mărfurilor:
F.P.A.: free from particular average (fără avarie particulară), adică marfa este
asigurată numai împotriva riscurilor generale.
W.P.A.: with particular average (cu avarie particulară), adică marfa este asigurată
atât pentru avaria totală sau parțială a încărcăturii, cât și pentru riscuri specificate expres în
polița de asigurare.
- A.R.: all risks (toate riscurile). În cazul asigurării A.R., se acoperă toate riscurile, cu
excepția celor excluse expres.
Contractul internațional de asigurare a mijloacelor de trasport (CASCO).
Această categorie de asigurare se contractează pentru mijloacele de transport care sunt
implicate la momentul asigurării în procesul de transportare internațională a mărfurilor. În
calitate de obiecte ale asigurării CASCO pot fi atât autovehiculele pentru transporturi terestre,
cât și navele (maritime și fluviale) și aeronavele. În practica comerțului internațional cele mai
des utilizate modalități ale asigurărilor CASCO sunt cele ale navelor maritime și aeronavelor.
În domeniul asigurărilor navelor maritime, la nivelul UE, la 23.04.2009 a fost
adoptate : Directiva 2009/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind
Controlului statului portului și Directiva 2009/20/CE a Parlamentului European și a
Consiliului privind asigurarea proprietarilor navelor în ceea ce privește creanțele maritime.
Contractul de asigurare a navelor CASCO este unul din cele mai răspândite tipuri de
contract de asigurare internațională. El are ca obiect nave comerciale, nave de pescuit oceanic
şi nave colectoare, precum şi alte ambarcaţiuni, instalaţii şi utilaje plutitoare asimilate navelor
(remorchere, macarale plutitoare, şalupe, şlepuri etc.). La încheierea contractului se ia în
considerare valoarea bunurilor asigurate, dar în asigurare pot fi cuprinse şi navlul şi
cheltuielile prilejuite de exploatarea navei. Condițiile de asigurare a navelor maritime CASCO
sunt, în mare parte asemănătoare cu condițiile de asigurare a mărfurilor în trasport marim

6
Pentru detalii a se vedea: L. Gribincea op. cit., p.633-635.

8
 internațional CARGO. În comerțul international sunt practicate următoarele condiții de
asigurare a navelor:
• „Pierdere totală și răspundere pentru coliziuni”;
• „Pierdere totală, avarie comună și răspundere pentru coliziuni”;
• „Piedere totală”;
• „Pierdere totală și avarii”;
• „Pierdere totală și avarie comună”;
• „Asigurarea navelor aflate în construcții în șantierele navale”.
Totodată, ținem să menționăm că în asigurările maritime se deosebesc două forme
de asigurare, cea contractuală și mutuală (a se vedea infra).
Cât privește contractul international de asigurare a aeronavelor, pe plan internaţional,
unele aspecte ale acestuia sunt reglementate prin:
• Convenţia de la Varşovia pentru unificarea anumitor norme referitoare
la transportul aerian internațional (1929),
• Convenția de la Montreal pentru unificarea anumitor norme referitoare
la transportul aerian internațional (1999).
La nivelul UE a fost adoptată Regulamentul CE nr.785/2004 al Parlamentului European
și al Consiliului din 21.04.2004 privind cerințele de asigurare a operatorilor de transport aerian
și operatorilor de aeronave.
Obiectul asigurării sunt navele aeriene aparţinând companiilor de transport care se
asigură pentru:
• pierderea şi avarierea navei;
• răspunderea faţă de pasagerii sau bagajele acestora şi pentru mărfurile transportate;
• răspunderea civilă faţă de terţi.
Asigurarea aeronavelor se poate încheia pentru:
• o perioadă determinată de timp;
• pentru o călătorie determinată.
În baza contractului internațional de asigurare a aeronavelor se acordă despăgubiri
pentru:
• pierderea fizică directă sau pierderea totală constructivă ori avarierea navei în timpul
zborului, rulării la sol şi al staţionării la sol;
• dispariţia aeronavei;
• avariile pricinuite aeronavei de măsurile de salvare;
• cheltuielile făcute pentru salvarea şi conservarea aeronavelor;
9
 • cheltuielile de judecată şi arbitraj făcute de asigurat cu ajutorul asigurătorului în scopul
formulării pretenţiei faţă de terţi.
Aeronavele se asigură la sumele declarate de asigurat şi agreate de asigurător şi aceste
sume nu trebuie să depăşească valoarea de înlocuire a aeronavei la data încheierii asigurării. În
caz de pierdere fizică directă sau dispariţie, asiguratul este despăgubit cu suma asigurată. În
caz de pierdere totală constructivă, despăgubirile se acordă astfel:
• dacă aeronava poate fi reparată, despăgubirea este reprezentată de costurile necesare,
din care se scade valoarea reperelor care pot fi întrebuințate sau valorificate;
• dacă aeronava nu poate fi reparată sau dacă reparaţia nu este justificată, despăgubirea
este reprezentată de suma asigurată, din care se scade valoarea reperelor care se pot valorifica.
Contractul internațional de asigurare de răspundere civilă.
Ca şi asigurarea de bunuri, asigurarea de răspundere civilă se contactează fie în baza
prescripţiilor legale, fie în baza clauzelor contractuale. In cazul unei asemenea asigurări
compania de asigurare se obliga să acopere daunele cauzate de asigurat terţilor. Se are în
vederea răspunderea extracontractuală care apare ca rezultat al unor delicte şi nici într-un caz
ca rezultat al neîndeplnirii obligaţiilor contractuale. Asigurarea de răspunderea civilă este
frecventă în cadrul exploatării mijloacelor de transport. În domeniul transportului majoritatea
ţărilor, normele juridice obligă ca până la începerea transportului, cărăuşul să încheie contract
de asigurare de răspundere civilă. În țara noastră, asigurarea obligatorie de răspundere civilă a
transportatorilor este reglemetată, în afară de Legea 407/2006 cu privire la asigurări, de Legea
Nr.414 din 22.12.2006cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube
produse de autovehicule. 7 și de Legea Nr. 1553 din 25.02.1998 cu privire la asigurarea
obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători. 8.
Pe plan internațional, în domeniul transportului auto este bine cunoscut sistemul de
asigurări stabilit prin Uniform Agreement în 1951 şi intrat în vigoare în 1953, cunoscut şi sub
denumirea de ”cartea verde”. În prezent Sistemul Cartea Verde cuprinde 47 de tari: statele
europene si cele din jurul Mării Mediterane, precum și Rusia, Iran si Azerbaidjan. Potrivit
Uniform Agreement, Biroul Național al Asigurătorilor emitent din ţara de înmatriculare a
autovehiculului, eliberează asiguratului, direct sau prin societatea de asigurări membră a
Birouluiu Național al Asigurătorilor, Carta Internaţională de Asigurare Auto, care reprezintă
poliţa de asigurare ce acoperă răspunderea ce i-ar putea reveni asiguratului, în termenii

7
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 09.03.20017, nr.32-35 (112)
8
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 038.

10
prevăzuţi de legislaţia ţării ce urmează a fi vizitată şi unde s-ar produce accidentul. Daunele
cauzate prin accident sunt achitate de Biroul National din ţara unde s-a produs accidentul, direct
sau prin intermediul unui corespondent al asigurătorului 9, care la rândul său le recuperează de
la Biroul Național ce a eliberat cartea verde.

4. Contractul de asigurări mutuale.

În practica internaţională asigurările mutuale se utilizează pentru acoperirea pagubelor
suportate de asigurat în temeiul răspunderii civile ce rezultă din prejudicii cauzate de nave
terţilor. Asigurările mutuale se realizează prin intermediul cluburilor de armatori, în cadrul
cărora aceştia participă la acoperirea tuturor pagubelor proporţional cu flota proprie înscrisă în
club, plătind de regulă cotizaţii variabile în avans pentru acoperirea daunelor obişnuite şi
cotizaţii suplimentare pentru acoperirea daunelor excepţionale şi doar cu titlu excepţional
cotizaţii fixe raportate la fiecare tonă înregistrată pe categorii de nave.
Cel mai notoriu sistem de asigurări mutuale în domeniul maritim est cunoscute sub
denumirea de ”Protecţie şi Indemnizaţie”, sau P&I.
Capitolul ”Protecție” acoperă riscurile legate de răspunderea armatorului ca proprietar
al navei și cuprinde:
avarierea unei alte nave sau obiecte fixe, in masura in care nu a fast inclusa
in asigurarea CASCO, ori a incarcaturii aflate pe acestea ca urmare a coliziunii;
avarierea unei alte nave sau a obiectelor fixe prin coliziune (în lanț ), fără
contact direct;
cheltuielile legate de ridicarea navei scufundate intr-un lac ce pune in
pericol navigaț ia:
raspunderi pentru pierderea vietii, ranirea sau imbolnavirea persoanelor
aflate la bordul navei etc.
Capitolul ”Indemnizaţii” acoperă riscurile legate de răspunderea pentru exploatarea
navei și se referă la:
pagubele provocate din culpa sau neglijența cărăușului în legătură
cu mărfurile transportate;

9
„Corespondent”: înseamnă orice asigurător sau altă persoană numită de unul sau mai mulţi asigurători, cu
aprobarea Biroului ţării în care persoana este stabilită, pentru a gestiona şi a lichida cererile de despăgubire făcute
în urma accidentelor care s-au produs în acea ţară şi care implică vehicule pentru care asigurătorul sau asigurătorii
în cauză au eliberat o poliţă de asigurare.

11
 - devierea nepermisă a navei;
- amenzi si penalizări stabilite de autorități sau taxe vamale privind
transportul mărfurilor:
- contrabanda, încălcarea regulilor de navigație sau orice neglijență sau greșeală a
echipajului pentru care ar putea fi răspunzător armatorul în calitate de comitent;
- contribuția la avaria comună, dacă este depășită valoarea asigurata în polița CASCO.
5. Contractul internaţional de reasigurare.
Contractul internațional de reasigurare constituie acordul de voinţă între două părţi,
denumite „reasigurat” şi „reasigurător”, care își au sediul sau reședința în state dirferite, prin
care reasiguratul (cedentul) cedează o parte din primă şi din riscuri către reasigurător
(cesionar), care în schimbul primei de reasigurare încasate şi a riscurilor preluate se obligă să
plătească reasiguratului despăgubirile cuvenite în cazul producerii riscului (riscurilor) potrivit
condiţiilor convenite în contract.
Potrivit C. civ. RM, prin încheierea contractului de reasigurare:
a) reasigurătorul primește prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit
obligațiilor preluate, la suportarea despăgubirii de asigurare pe care reasiguratul o plătește la
producerea cazului care a constituit obiectul reasigurării;
b) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora
reasigurătorul contribuie, potrivit obligațiilor preluate, la suportarea despăgubirii de asigurare
pe care reasiguratul o plătește la producerea cazului asigurat prin contractul de asigurare.
Este important de reținut că contractul de reasigurare produce efecte doar între
asigurător și reasigurător (art.1827). Contractul de reasigurare se poate înfățișa în următoarele
modalități:
a) contractul de reasigurare cotă parte; caracteristica esenţială a acestui tip de contract
este că participarea reasiguratului şi a reasigurătorului se stabileşte sub forma unei cote
procentuale din suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare ;
b) contractul de reasigurare excedent de sumă asigurată ; compania cedentă
(reasiguratul) cedează numai acele sume pe care nu doreşte sau nu poate să le reţină în contul
propriu. Reţinerea se stabileşte automat sub forma unor sume fixe numite „plinul de
conservare”. Tot ceea ce depăşeşte această reţinere numită excedent se cedează în reasigurare.
Reasiguratul cedează numai acele riscuri care au o frecvenţă mai mare de apariţie. Aceasta este
forma ideală pentru reasigurat 10.

10
Pentru detalii a se vedea: Asigurări şi reasigurări: Note de curs, op. cit., p.163-166.

12
 În fiecare domeniu de asigurare există riscuri care, datorită dimensiunii sau naturii lor,
nu pot fi acoperite în întregime de o singură companie de asigurări. Societăţile de reasigurări
preiau de la asigurători acele riscuri care sunt prea mari pentru capacitatea lor financiară. Astfel,
reasigurarea are un rol important în ceea ce privește creşterea capacităţii de asigurare a
companiilor de asigurare cedente. O altă funcție a reasigurărilor este omogenizarea riscurilor;
producerea riscurilor asigurate duce de obicei la înrăutăţirea rezultatelor obţinute de compania
de asigurări pe o anumită perioadă de timp. Oscilaţiile mari ale rezultatelor obţinute de un
asigurător pot distruge imaginea companiei în faţa publicului şi pot trezi îngrijorare în rândurile
asiguraţilor şi acţionarilor. În sfârșit, reasigurările au ca efect stabilizarea financiară;
companiile care le practică au o stabilitate financiară mai puternică şi un grad de solvabilitate
mai ridicat.

13