Sunteți pe pagina 1din 64

GHIDUL

AUDITORULUI DE CALITATE
în domeniul
serviciilor contabile2

2
Aprobat prin Hotărârea nr. 08/ 130 din 30 august 2008 a Consiliului superior al Corpului Experţilor Contabili şi
Contabililor Autorizaţi din România, cu modificările şi completările ulterioare.
1
OBIECTIVELE AUDITULUI DE CALITATE ÎN
1
DOMENIUL SERVICIILOR CONTABILE

PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art.3 - Auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile răspunde următoarelor obiective :


a) oferirea posibilităţii ca publicul să aibă o bună percepţie asupra calităţii serviciilor
prestate şi armonizarea comportamentelor profesionale ale membrilor;
b) contribuirea la buna organizare a cabinetelor şi la perfecţionarea metodelor de lucru;
c) aprecierea modului de aplicare a regulilor şi normelor profesionale şi de respectare a
obligaţiilor de membru;
d) dezvoltarea solidarităţii în rândul profesiei, prin favorizarea contactelor dintre colegi,
apropierea şi respectul profesioniştilor faţă de organele Corpului.

COMENTARII

 Este esenţial ca beneficiarii serviciilor şi publicul să aibă posibilitatea de a percepe că opiniile sau
soluţiile exprimate de către profesioniştii contabili sunt lipsite de prejudecăţi.
În acelaşi scop, prin auditul de calitate conducerile filialelor apreciază referitor la un profesionist
contabil dacă metodele (procedeele) cabinetului sunt pe măsura numărului şi importanţei
misiunilor sale şi, dacă este cazul, stabilesc armonizarea posibilităţilor şi responsabilităţilor în
exercitarea acestora.
În toate circumstanţele, profesioniştii contabili trebuie să facă dovada independenţei care defineşte
şi garantează caracterul liberal al profesiei. Omogenizarea comportamentelor, asigurarea
independenţei în exercitarea profesiei reprezintă, prin urmare, un obiectiv esenţial al auditului de
calitate.

 Auditul de calitate asigură o organizare omogenă a cabinetelor profesionale, perfecţionarea şi


aplicarea unitară a metodelor de lucru de către fiecare profesionist contabil.

 Dacă responsabilitatea profesioniştilor contabili este individuală, consecinţele sale în plan civil,
antrenează, dincolo de răspunderea personală, răspunderea colectivă a tuturor. Imaginea profesiei,
în întregul său, depinde în mod egal de respectarea de către toţi profesioniştii a normelor
profesionale. Aşadar, auditul de calitate permite verificarea concordanţei dintre opiniile şi soluţiile
exprimate de către profesionişti şi documentele de lucru care au stat la baza exprimării acestora.
De asemenea, permite aprecierea faptului dacă profesionistul contabil şi colaboratorii săi sunt
cunoscători ai sectorului de activitate la care se referă misiunile încredinţate.

Auditul de calitate trebuie să permită constatarea aplicării efective a standardelor şi normelor


profesionale, urmărind două scopuri :
- de a semnala cabinetelor auditate toate insuficienţele susceptibile de a pune la îndoială
calitatea lucrărilor şi de a le indica măsurile pentru remediere;
- de a informa permanent organismul profesional despre problemele existente în cabinete,
rezultate din constatările auditului, pentru a permite acestuia să ia decizii în cunoştinţă de
cauză.

2
În acelaşi timp, auditul de calitate, cuprinzând aprecierea modului în care sunt aplicate normele
profesionale, precum şi îndeplinirea obligaţiilor de membru al Corpului, oferă posibilitatea
evaluării rezultatelor şi stabilirii măsurilor de remediere a deficienţelor constatate sau sesizării
consiliului filialei în cazul unor încălcări ale reglementărilor privind exercitarea profesiei, ale
Codului etic naţional al profesioniştilor contabili, precum şi ale normelor profesionale emise de
Corp.

 Privit ca un instrument de autocontrol, auditul de calitate oferă ocazia unui dialog colegial între
profesioniştii contabili auditaţi şi auditorii care le apreciază activitatea.
Acest dialog permite fiecărui profesionist să se evalueze în raport cu normele profesionale,
constituind o bază de reflecţie, ori de câte ori în evoluţia sa practică se impune prevenirea şi
limitarea riscurilor. În ultimă instanţă, acesta pune faţă în faţă profesioniştii contabili şi propriile
lor responsabilităţi.

În cadrul relaţiilor profesionale stabilite sau dezvoltate cu acest prilej, auditorii de calitate îndrumă
membrii Corpului în aplicarea legislaţiei şi reglementărilor în domeniu, reglementărilor privind
exercitarea profesiei, Codului etic naţional al profesioniştilor contabili, precum şi a normelor
profesionale emise de Corp.

Auditul de calitate are şi păstrează un caracter pedagogic incontestabil şi este acceptat ca atare.

PRINCIPIILE AUDITULUI DE CALITATE ÎN


2
DOMENIUL SERVICIILOR CONTABILE
PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art. 4 - Auditul de calitate se întemeiază pe 5 principii fundamentale:


a) universalitate: auditul se aplică tuturor cabinetelor definite ca atare şi tuturor
serviciilor profesionale realizate de acestea: contabilitate, audit, consultanţă,
expertiză, etc.;
b) confidenţialitate: nicio informaţie privind un cabinet sau un membru al acestuia
nu poate fi adusă la cunoştinţă terţilor;
c) adaptarea auditului: este corespunzător naturii misiunilor exercitate şi mărimii
cabinetului;
d) colegialitate: auditul este efectuat, de către experţii contabili membri ai
Corpului, anume formaţi şi instruiţi care au calitatea de angajaţi ai Corpului;
e) armonizare: pe cât posibil, cabinetele care execută activităţi reglementate de mai
multe organisme profesionale pot face obiectul unui audit cu obiective stabilite de
comun acord cu aceste organisme.

COMENTARII :

a) Universalitate
Toţi profesioniştii contabili sunt auditaţi în domeniul calităţii serviciilor contabile prestate,
indiferent de calitatea lor (expert contabil, contabil autorizat, profesionist străin autorizat să îşi
exercite profesia în România) şi indiferent de forma de exercitare (persoană fizică, societate
recunoscută de Corp).
3
b) Confidenţialitate
Este o regulă esenţială care presupune stricta respectare de către auditor a obligaţiei de secret
profesional şi transmiterea în termenul prevăzut de Regulamentul privind auditul de calitate în
domeniul serviciilor contabile, la DUANPAC, a dosarului cabinetului auditat la sfârşitul
auditului.

c) Adaptarea auditului
Chiar şi atunci când exigenţa de calitate a lucrărilor cerută este identică pentru toate cabinetele,
în scopul organizării auditului se va avea în vedere ca acesta să fie în concordanţă cu mărimea
cabinetului şi cu natura misiunilor pe care le exercită.
d) Colegialitate
Auditul de calitate ţine cont de aspectul liberal al profesiei şi de auditul profesioniştilor de către
profesionişti (audit între egali), rolul Corpului fiind de a garanta buna organizare şi administrare
a auditului de calitate, precum şi angajarea şi instruirea auditorilor de calitate.
e) Armonizare
O bună armonizare evită suprapunerea controalelor efectuate, din partea mai multor organisme
profesionale, asupra profesioniştilor contabili.
Armonizarea auditărilor se realizează în temeiul acordurilor intervenite între CECCAR şi
organismele profesionale cu activităţi adiacente profesiei contabile (CAFR, UNPIR, etc.).

METODOLOGIA AUDITULUI DE CALITATE ÎN


3
DOMENIUL SERVICIILOR CONTABILE

PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art. 5 Auditul de calitate cuprinde :


a) cunoaşterea modului de organizare a cabinetului, a sistemelor şi procedurilor în
vigoare în cadrul acestuia (auditul structural);
b) aprecierea modului în care sunt aplicate normele profesionale, examinându-se prin
sondaj dosarele de lucru corespunzătoare misiunilor selecţionate pentru audit
(auditul tehnic) ;
c) îndeplinirea obligaţiilor de membru al Corpului în ceea ce priveşte educaţia, etica,
plata cotizaţiilor, depunerea raportului anual de activitate, participarea la
activităţile organizate de Corp (auditul de conformitate).

Art.6 Auditul de calitate are drept referinţă standardele profesionale emise de Corp pentru
fiecare serviciu profesional prestat, regulile şi normele profesionale în vigoare în momentul
exercitării misiunilor şi uzanţele profesionale, precum şi Codul etic naţional al
profesioniştilor contabili.

Art.7 Prezentul regulament se referă atât la misiunile normalizate de Corp, cât şi la


misiunile cerute de anumite reglementări în vigoare.

4
COMENTARII :

 Standardele profesionale sunt următoarele:


─ Standardul profesional nr. 21: Misiunea de ţinere a contabilităţii, întocmirea şi
prezentarea situaţiilor financiare;
─ Standardul profesional nr. 22:Misiunea de examinare a contabilităţii, întocmirea, semnarea şi
prezentarea situaţiilor financiare;
─ Standardul profesional nr. 23: Activitatea de cenzor în societăţile comerciale;
─ Standardul profesional nr. 24: Misiunile de audit financiar şi cadrul conceptual privind
misiunile standardizate ale expertului contabil;
─ Standardul profesional nr. 31: Misiunea experţilor contabili pentru aporturi la capital;
─ Standardul profesional nr. 32: Misiunea experţilor contabili pentru fuziuni şi divizări;
─ Standardul profesional nr. 34: Serviciile fiscale;
─ Standardul profesional nr. 35: Expertizele contabile;
─ Standardul profesional nr. 36: Misiunile de audit intern realizate de experţii contabili;
─ Standardul profesional nr. 37: Misiunea de evaluare a întreprinderii
─ Standardul profesional nr. 38: Dezvoltarea profesională continuă a profesioniştilor
contabili;
─ Standardul profesional nr. 39: Misiunea de consultanţă pentru crearea întreprinderilor.
─ Standardul profesional nr. 40: Controlul calităţii şi managementul relaţiilor cu clienţii unei
firme membre CECCAR;

 Componenţa standardelor profesionale


─ Norme de comportament profesional
─ Norme de lucru
─ Norma de raport

ETAPELE AUDITULUI DE CALITATE ÎN DOMENIUL


4
SERVICIILOR CONTABILE

 Etapele realizării auditului de calitate sunt următoarele:


─ pregătirea auditului de calitate;
─ executarea auditului de calitate;
─ evaluarea rezultatelor şi stabilirea de măsuri;
─ raportarea auditului de calitate.

5
41 PREGĂTIREA AUDITULUI DE CALITATE

PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art.17 lit. a
a) Timpul necesar pentru audit este în funcţie de importanţa cabinetului şi se stabileşte numai
după completarea şi analiza chestionarului pregătitor. Cabinetul ales pentru auditul de
calitate este informat prin scrisoare, cu cel puţin 30 de zile înainte de data fixată pentru
începerea auditului. Scrisoarea este însoţită de un chestionar care cuprinde un ansamblu de
informaţii referitoare, pe de o parte, la organizarea generală a cabinetului, la misiunile pe
care acesta le derulează, iar pe de altă parte, la respectarea obligaţiilor de membru.
Chestionarul completat trebuie retrimis filialei, în termen de 15 zile de la data primirii lui.
Odată cu returnarea chestionarului, cabinetul poate cere să beneficieze de dispoziţiile
prezentului regulament referitoare la recuzarea auditorului, caz în care auditul va fi realizat
prin auditori din afara razei de activitate a filialei, prin grija DUANPAC.

COMENTARII :

 Obiectivul fazei pregătitoare a auditului este de a obţine un ansamblu de informaţii referitoare,


pe de-o parte, la organizarea cabinetului, iar pe de altă parte, la misiunile pe care le exercită.
Aceste informaţii sunt colectate cu ajutorul unui chestionar pregătitor, precum şi prin
documentarea prealabilă a auditorului de calitate pe baza rapoartelor anuale de activitate depuse
de membrii Corpului şi a altor documente existente la filială privind pregătirea profesională
continuă, prezenţa la adunările generale ale membrilor, plata cotizaţiilor, aspecte de etică etc.

 Cabinetul programat pentru auditul de calitate este informat prin scrisoarea prevăzută în anexa 1
la ghid, însoţită de chestionarul pregătitor prevăzut în anexa 2 la ghid.

 Chestionarul pregătitor al auditului de calitate permite auditorului să stabilească durata auditului


şi să determine costurile aferente.

 Chestionarul pregătitor se înscrie în faza de cunoaştere prealabilă a cabinetului; datorită acestui


fapt, conţinutul său este limitat în special la:
─ informaţii generale despre cabinet;
─ organizarea cabinetului;
─ personalul cabinetului;
─ formarea profesională;
─ clienţii şi misiunile cabinetului;
─ metodele şi procedurile de lucru.
─ alte forme de exercitare a profesiei.

6
42 EXECUTAREA AUDITULUI DE CALITATE
Executarea auditului de calitate cuprinde trei faze complementare, pentru fiecare misiune de audit,
respectiv:
 auditul structural;
 auditul tehnic;
 auditul de conformitate.

421 AUDITUL STRUCTURAL


PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art.17 lit. b)
- Auditul structural constă într-un diagnostic de organizare a cabinetului în scopul aprecierii
dacă modul de organizare asigură îndeplinirea de misiuni conform normelor, regulilor şi
uzanţelor profesionale, emise sau recunoscute de Corp, evidenţiind lipsurile în ceea ce priveşte
metodele şi procedurile existente în cabinet, existenţa logisticii şi a standardelor şi normelor
profesionale specifice fiecărei misiuni, conform obiectului de activitate al cabinetului.

COMENTARII
 Pentru efectuarea auditului structural este necesară documentarea prealabilă a auditorului de
calitate asupra organizării cabinetului, metodelor şi procedeelor care se aplică, utilizând în acest
scop informaţiile furnizate de chestionarul pregătitor şi alte documente existente la filială, care să
permită susţinerea unei prime aprecieri asupra auditului structural (înainte de vizita la cabinet).
 Dacă se constată, în timpul acestei prime faze, că informaţii semnificative au fost omise în
completarea chestionarului pregătitor (ca de exemplu, existenţa unor birouri secundare etc.),
auditorul de calitate trebuie să aducă la cunoştinţă imediat acest aspect conducerii filialei.
 Cunoaşterea şi verificarea efectivă a modului în care organizarea cabinetului asigură îndeplinirea
misiunilor conform standardelor şi normelor profesionale emise de Corp se realizează prin vizita
la cabinet.
 Auditul structural se realizează cu ajutorul unei foi de lucru (model 421 – Foaie de lucru audit
structural).
 Verificarea modului de respectare a normelor profesionale în cadrul auditului structural se
efectuează pentru fiecare punct prevăzut în Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate
(model 431), pe baza analizei situaţiei de fapt a cabinetului în raport cu normele generale de bază
aplicabile tuturor misiunilor, respectiv normele de comportament profesional (111-115), normele
de lucru (121-125) şi norma de raport (130).
 Foaia de lucru – audit structural (model 421) - se întocmeşte pentru toate punctele, în ordinea în
care figurează în Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate (model 431).
Mod de completare:
1. Punct de verificat – se înscriu numărul şi denumirea punctului conform Fişei centralizatoare
a rezultatelor auditului de calitate (model 431), capitolul I “Auditul structural”.
2. Norma aplicabilă – se înscriu numărul şi denumirea normei aplicabile pentru punctul
respectiv.

7
3. Constatări – se înscriu toate constatările care trebuie sa susţină răspunsurile completate în
căsuţele din Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate (model 431).

421 FOAIE DE LUCRU – AUDIT STRUCTURAL

Cabinet auditat: Auditor de calitate: Data: Pagina nr.


______________________ ________________ ______________ _______

1. Punct de verificat: __________ ____________________________________


(nr.) (denumire)
2. Norma aplicabilă: __________ ____________________________________
(nr.) (denumire)
3. Constatări:________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
1. Punct de verificat: __________ _____________________________________________
(nr.) (denumire)
2. Norma aplicabilă: __________ _____________________________________
(nr.) (denumire)
3. Constatări:________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________

etc.

8
422 AUDITUL TEHNIC

PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art.17 lit. b)
................................................................................................................................................
- Auditul tehnic constă în examinarea unui număr de dosare de lucru şi permite aprecierea
calităţii metodelor efectiv puse în lucru de cabinet. Alegerea dosarelor se face pe baza
concluziilor şi informaţiilor rezultate din auditul structural. Auditul tehnic se face prin referire la
standardele profesionale emise de Corp, la normele şi regulile în vigoare, precum şi la uzanţele
profesionale.

COMENTARII

 Pentru alegerea dosarelor de examinat nu trebuie formalizate reguli precise care să permită
stabilirea numărului şi tipului de dosare de examinat.
În acest sens, în vederea asigurării fiabilităţii şi omogenizării auditului tehnic este necesar să fie
luate în considerare următoarele criterii:
─ în cazul în care cabinetul exercită o singură misiune, dosarele alese trebuie să fie
reprezentative pentru misiunea respectivă;
─ în cazul în care cabinetul exercită mai multe tipuri de misiuni, dosarele alese trebuie să
cuprindă ansamblul misiunilor, care să fie reprezentative pentru fiecare misiune;
─ dacă din verificarea punctelor privind auditul structural se constată o problemă de
independenţă (de exemplu, un client reprezentând o parte semnificativă în totalul activităţii
cabinetului), este indicat să se aleagă dosarul clientului respectiv;
─ dacă din auditul structural se constată că o bună parte dintre punctele verificate prezintă o
situaţie nefavorabilă la cabinetul respectiv (de exemplu, lipsa standardelor profesionale emise
de Corp pentru misiunile pe care le exercită, inexistenţa unei proceduri de planificare a
misiunilor şi de programare a lucrărilor), se recomandă alegerea unui număr mai mare de
dosare pentru a fi examinate, în scopul asigurării că riscurile identificate nu au avut incidenţă
reală asupra calităţii lucrărilor.

 Auditul tehnic se execută pe tipuri de misiuni, prin examinarea dosarelor alese şi respectiv prin
verificarea modului de respectare a standardelor profesionale emise de Corp, a normelor şi
regulilor în vigoare pentru fiecare punct prevăzut în Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului
de calitate (model 431), cu ajutorul Foii de lucru – audit tehnic (model 422).
Datele de identificare ale clienţilor sau ale beneficiarilor lucrărilor executate de cabinet se
consemnează în Foaia de lucru – audit tehnic (model 422.1), care se întocmeşte pentru fiecare
dosar ales pentru examinare.

 Pentru efectuarea auditului tehnic, în funcţie de tipul misiunilor examinate se utilizează


următoarele foi de lucru:

9
─ 422.2 Foaie de lucru – audit tehnic pentru lucrări de ţinere a contabilităţii, de elaborare şi
examinare a situaţiilor financiare (respectarea standardului profesional nr. 21 Misiunea de
ţinere a contabilităţii, întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare şi a standardului
profesional nr. 22 Misiunea de examinare a contabilităţii, întocmirea, semnarea şi prezentarea
situaţiilor financiare);
─ 422.3 Foaie de lucru – audit tehnic pentru lucrări de audit financiar – alte tipuri decât auditul
statutar şi auditul intern (respectarea Standardului profesional nr. 24: Misiunile de audit
financiar şi Cadrul conceptual privind misiunile standardizate ale expertului contabil);
─ 422.4 Foaie de lucru – audit tehnic pentru misiuni speciale (respectarea standardelor
profesionale specifice misiunilor respective):
- expertize contabile judiciare (respectarea Standardului profesional nr. 35: Expertizele
contabile);
- expertize contabile extrajudiciare (respectarea Standardului profesional nr. 35:
Expertizele contabile);
- activitate de cenzor (respectarea Standardului profesional nr. 23: Activitatea de cenzor în
societăţile comerciale);
- audit intern (respectarea Standardului profesional nr. 36: Misiunile de audit intern
realizate de experţii contabili);
- evaluări patrimoniale (respectarea Standardului profesional nr. 37: Misiunea de evaluare
a întreprinderii şi a Standardelor Internaţionale de Evaluare);
- asistenţă de specialitate pentru înfiinţarea şi reorganizarea societăţilor comerciale
(respectarea Standardului profesional nr. 39: Misiunea de consultanţă pentru crearea
întreprinderilor);
- aporturi la capital (respectarea Standardului profesional nr. 31: Misiunea experţilor
contabili pentru aporturi la capital);
-fuziuni şi divizări ( respectarea Standardului profesional nr. 32: Misiunea experţilor
contabili pentru fuziuni şi divizări);
- asistenţă privind organizarea şi ţinerea contabilităţii;
- servicii de personal-salarizare;
- alte servicii profesionale care presupun cunoştinţe de contabilitate.

 Foile de lucru – audit tehnic (model 422.2, 422.3 şi 422.4) se întocmesc pe tipuri de misiuni pe
baza examinării dosarelor clienţilor sau beneficiarilor lucrărilor executate de cabinet, pentru toate
punctele, în ordinea în care figurează în Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate
(model 431).
Mod de completare:
1. Punct de verificat – se înscriu numărul şi denumirea punctului conform Fişei centralizatoare
a rezultatelor auditului de calitate (model 431), capitolul II “Auditul tehnic”.
2. Norma aplicabilă – se înscriu numărul şi denumirea normei aplicabile pentru punctul
respectiv.
3. Constatări – se înscriu toate constatările care trebuie să susţină răspunsurile completate în
căsuţele din Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate (model 431).

10
422.1 FOAIE DE LUCRU – AUDIT TEHNIC Identificarea dosarului 

Cabinet auditat: Auditor de calitate: Data:


______________________ ________________ ______________

1. Denumirea clientului: ___________________________________________________________


2. Forma juridică: ________________________________________________________________
3. Natura activităţii: ______________________________________________________________
4. Exerciţiul închis la: ____________________________________________________________
5. Durata exerciţiului: ____________________________________________________________
6. Cifra de afaceri: _______________________________________________________________
7. Natura misiunii: DA NU
7.1 Lucrări de ţinere a contabilităţii, de elaborare
şi examinare a situaţiilor financiare
7.2 Lucrări de audit statutar
7.3 Misiuni speciale


Se întocmeşte pentru fiecare dosar

11
Lucrări de ţinere a contabilităţii, de
422.2 FOAIE DE LUCRU – AUDIT TEHNIC elaborare şi examinare a situaţiilor
financiare

Cabinet auditat: Auditor de calitate: Data: Pagina nr.


______________________ ________________ ______________ _______

1. Punct de verificat: __________ ___________________________________


(nr.) (denumire)
2. Norma aplicabilă: __________ ____________________________________
(nr.) (denumire)
3. Constatări:__________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________

1. Punct de verificat: __________ ___________________________________


(nr.) (denumire)
2. Norma aplicabilă: __________ ____________________________________
(nr.) (denumire)
3. Constatări:__________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
etc.

12
Lucrări de audit financiar
422.3 FOAIE DE LUCRU – AUDIT TEHNIC (alte tipuri decât auditul
statutar şi auditul intern)

Cabinet auditat: Auditor de calitate: Data: Pagina nr.


______________________ ________________ ______________ _______

z
1. Punct de verificat: __________ ____________________________________
(nr.) (denumire)
2. Norma aplicabilă: __________ ____________________________________
(nr.) (denumire)
3. Constatări:___________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

1. Punct de verificat: __________ ____________________________________


(nr.) (denumire)
2. Norma aplicabilă: __________ ____________________________________
(nr.) (denumire)
3. Constatări:___________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
etc.

13
422.4 FOAIE DE LUCRU – AUDIT TEHNIC Misiuni speciale

Cabinet auditat: Auditor de calitate: Data: Pagina nr.


______________________ ________________ ______________ _______

1. Punct de verificat: __________ ____________________________________


(nr.) (denumire)
2. Norma aplicabilă: __________ _____________________________________
(nr.) (denumire)
3. Constatări:___________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

1. Punct de verificat: __________ ____________________________________


(nr.) (denumire)
2. Norma aplicabilă: __________ _____________________________________
(nr.) (denumire)
3. Constatări:___________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
etc.


Expertize contabile judiciare
Expertize contabile extrajudiciare
Activitate de cenzor
Evaluări patrimoniale
Audit intern
Aporturi la capital
Fuziuni şi divizări
Asistenţă privind organizarea şi ţinerea contabilităţii
Asistenţă de specialitate pentru înfiinţarea şi reorganizarea societăţilor comerciale
Servicii de personal salarizare
Alte servicii care presupun cunoştinţe de contabilitate
14
423
AUDITUL DE CONFORMITATE
PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art.17 lit.b)
........................................................................................................................................................

- Auditul de conformitate constă în verificarea modului în care cabinetul îşi îndeplineşte


obligaţiile de membru cu privire la formarea şi dezvoltarea profesională, depunerea raportului
anual de activitate, plata obligaţiilor financiare, participarea la acţiunile organizate de
Corp, aspecte etice.

COMENTARII

 Auditul de conformitate se realizează la nivelul cabinetului prin verificarea, pentru fiecare punct
prevăzut în Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate (model 431) a modului în care
au fost respectate normele şi reglementările Corpului, cu privire la:
─ depunerea rapoartelor anuale ale cabinetului (Măsuri pentru îmbunătăţirea comunicării cu
membrii Corpului, nr.205/2004);
─ dezvoltarea profesională continuă (Standardul profesional nr.38 privind dezvoltarea
profesională continuă a profesioniştilor contabili);
─ reprezentarea la adunările generale în ultimii trei ani (Regulamentul de organizare şi
funcţionare a Corpului);
─ plata cotizaţiilor în ultimii trei ani (O.G. nr. 65/1994, republicată; Metodologia de stabilire a
cotizaţiilor de membru);
─ participarea la alte acţiuni organizate de Corp;
─ exercitarea profesiei (efectuarea de activităţi fără autorizaţie eliberată de Corp, sancţiuni
disciplinare).

 Foaia de lucru – audit de conformitate (model 423) - se întocmeşte pentru toate punctele, în
ordinea în care figurează în Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate (model 431).
Mod de completare:
1. Punct de verificat – se înscriu numărul şi denumirea punctului conform Fişei centralizatoare
a rezultatelor auditului de calitate (model 431), capitolul III Auditul de conformitate.
2. Norma (reglementarea) aplicabilă – se înscriu numărul şi denumirea normei (reglementării)
aplicabile pentru punctul respectiv.
3. Constatări – se înscriu toate constatările care trebuie să susţină răspunsurile completate în
căsuţele din Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate (model 431).

15
423 FOAIE DE LUCRU – AUDIT DE CONFORMITATE

Cabinet auditat: Auditor de calitate: Data: Pagina nr.


______________________ ________________ ______________ _______

1. Punct de verificat: __________ ____________________________________


(nr.) (denumire)
2. Normă (reglementare) aplicabilă: __________ _______________________
(nr.) (denumire)
3. Constatări:__________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
1. Punct de verificat: __________ ____________________________________
(nr.) (denumire)
2. Normă (reglementare) aplicabilă: __________ _______________________
(nr.) (denumire)
3. Constatări:__________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
etc.

EVALUAREA REZULTATELOR
43
ŞI STABILIREA DE MĂSURI
16
EVALUAREA REZULTATELOR
431 AUDITULUI DE CALITATE

PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art.17 lit.(c)
1. La sfârşitul misiunii desfăşurată pe baza ghidului de audit, auditorul completează „Fişa
centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate”, prevăzută în anexa nr. 1 la prezentul
regulament.
2. Numărul maxim de puncte calitative acordate cabinetului auditat, atât pe total cât şi pe
domenii ale auditului este 100.
3. Pentru stabilirea punctelor calitative pe fiecare din cele 3 domenii ale auditului (structural,
tehnic şi de conformitate) se au în vedere rezultatele din „Fişa centralizatoare a rezultatelor
auditului de calitate” care se evaluează astfel :
─ peste 95% răspunsuri corecte ─ 100 puncte
─ 80 – 95% răspunsuri corecte ─ 80 puncte
─ 50 – 79% răspunsuri corecte ─ 60 puncte
─ 25 – 49% răspunsuri corecte ─ 40 puncte
─ sub 25 % răspunsuri corecte ─ 20 puncte
4. La stabilirea punctelor calitative totale ce se cuvin cabinetului auditat şi, respectiv, a clasei
de calitate se au în vedere următoarele ponderi pe domenii ale auditului:
─ auditul structural – 25%
─ auditul tehnic – 40%
─ auditul de conformitate – 35%
Pentru cabinetele fără activitate profesională, respectiv la care s-a efectuat numai auditul
structural şi auditul de conformitate se vor avea în vedere următoarele ponderi :
- auditul structural - 40 %
- auditul de conformitate – 60%

COMENTARII :
 Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate (model 431) se completează în urma
verificării modului de respectare a standardelor profesionale, a normelor şi reglementărilor emise
sau recunoscute de Corp privind auditul structural, tehnic şi de conformitate, precum şi a
constatărilor consemnate în foile de lucru.
Modelul Fişei centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate conţine toate punctele privind
auditul structural, tehnic şi de conformitate prevăzute în anexa nr. 1 la regulament.

Model 431

17
FISA CENTRALIZATOARE
a rezultatelor auditului de calitate
la cabinetul …………………….
Determinarea
punctelor calitative
Nr.
Denumirea punctelor Completarea fisei centralizatoare* (Răspuns
punct
corect/incorect
+ / -)*
(1) (2) (3) (4)
I AUDITUL STRUCTURAL
A Cunoaşterea cabinetului
da ; nu ;
1. Aţi efectuat o vizită la sediul cabinetului? +
N/A
B Independenţa
2. Aţi constatat exercitarea de activităţi în condiţii
de incompatibilitate sau de conflicte de
da ; nu ; -
interese?
N/A
Dacă DA, se va explica în anexe.
Cabinetul efectuează misiuni pentru entităţi la
3. care există interese financiare, familiare sau de da ; nu ; -
afaceri?
Nr. clienţi Ponderea în
4. Care sunt serviciile pe care le prestează cabinetul?
cifra de afaceri %
4.1 Servicii contabile
4.2 Servicii de audit statutar
4.3 Servicii de alte tipuri de audit
4.4 Servicii consultanţă financiară şi fiscală
4.5 Servicii de personal salarizare
4.6 Alte servicii profesionale:
4.6.1 Expertize contabile judiciare
4.6.2 Expertize contabile extrajudiciare
4.6.3 Activitate de cenzor
4.6.4 Evaluări patrimoniale
4.6.5 Asistenţă de specialitate pentru înfiinţarea şi
reorganizarea societăţilor comerciale
4.6.6 Alte servicii profesionale care presupun
cunoştinţe de contabilitate
TOTAL 100
Cabinetul funcţionează în conformitate cu
5.
reglementările în materie în ceea ce priveşte:
5.1 obiectul de activitate? da ; nu ; +
5.2 acţionariat? da ; nu ; N/A -
5.3 administrare? da ; nu ; N/A +
C Competenţa
6. Cabinetul foloseşte salariaţi? da ; nu ; +
7. Dacă DA, câţi?
Cabinetul foloseşte colaboratori pe bază de
8. da ; nu ; +
contracte sau convenţii civile?
9. Dacă DA, câţi?
Nivelul de competenţă al efectivului de
10. personal este în concordanţă cu misiunile da ; nu ; +
cabinetului?
Există un program de dezvoltare profesională da ; nu ;
11. -
continuă în cadrul cabinetului?
Există o evidenţă a acţiunilor de formare şi
12. dezvoltare profesională continuă la care da ; nu ; -
participă efectivul cabinetului?
13. Există o continuitate a acţiunilor de formare şi da ; nu ; -
*)
Marcarea rubricilor în col. 3 şi notaţiile cu + (plus) sau – (minus) în col. 4 sunt exemplificative

18
Determinarea
punctelor calitative
Nr.
Denumirea punctelor Completarea fisei centralizatoare (Răspuns
punct
corect/incorect
+ / -)*
dezvoltare profesională?
14. Se face periodic o evaluare a personalului? da ; nu ; N/A +
Există proceduri scrise cu privire la evaluarea
15. da ; nu ; N/A +
şi promovarea personalului?
Onorariile sunt la nivelul de a permite o da ; nu ; N/A
16. +
rentabilitate normală a cabinetului?
Salariile personalului se plătesc în funcţie de
17. onorariile încasate pentru prestaţia fiecăruia da ; nu ; N/A +
dintre salariaţi?
Există standardele profesionale emise de
Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor
18. autorizaţi din România pentru fiecare tip de da ; nu ; -
misiune compatibilă cu competenţele
cabinetului?
D Calitatea muncii:
Există concordanţă între efectivul de personal
19. da ; nu ; N/A +
al cabinetului şi volumul de activitate?
Există o procedură de planificare a misiunilor
20. da ; nu ; +
şi de programare a lucrărilor?
Asigură planificarea cabinetului respectarea
da ; nu ; N/A
21. termenelor legale de depunere a declaraţiilor +
sau a celorlalte lucrări specifice misiunilor?
22. Aţi constatat cazuri de delegare a demersurilor?
de acceptare sau refuz a misiunilor da ; nu ; N/A
22.1 -
22.2 de semnare a contractelor da ; nu ; N/A -
de semnare a rapoartelor da ; nu ; N/A
22.3 +
Supravegherea lucrărilor este corect efectuată? da ; nu ; N/A
23. +
Există un sistem de control al calităţii in cadrul
24. da ; nu ; -
cabinetului?
25. Dacă DA, se va descrie în anexe
Cabinetul foloseşte lucrări ale altor
26. da ; nu ; N/A +
profesionişti?
În documentele interne, în contractele
individuale de muncă şi în contractele de
27. da ; nu ; +
prestări de servicii există prevederi referitoare
la confidenţialitate?
Contractele de prestări servicii conţin clauzele
28. şi elementele prevăzute în reglementările da ; nu ; -
Corpului?
Există o formă de comunicare scrisă (raport,
29. atestare) pentru fiecare tip de misiune da ; nu ; +
compatibilă cu competenţele cabinetului?
TOTAL PUNCTE CAP. I 29 100%
din care: corecte (+) 18 62%
incorecte (-) 11 38%
II AUDITUL TEHNIC
Lucrări de ţinere a contabilităţii, de
elaborare şi examinare a situaţiilor
A financiare
(respectarea Standardelor profesionale nr. 21 şi
nr. 22)
1. Există un dosar permanent? da ; nu ; N/A +
2. Este acesta corect organizat? da ; nu ; N/A -
3. Există contract de prestări servicii? da ; nu ; N/A +
Documentele din dosarul permanent permit
4.
cunoaşterea clientului:
în planul structurii umane, mai ales al da ; nu ; +
4.1.
conducătorilor? N/A

19
Determinarea
punctelor calitative
Nr.
Denumirea punctelor Completarea fisei centralizatoare (Răspuns
punct
corect/incorect
+ / -)*
pe plan juridic şi fiscal (documente legale şi da ; nu ; N/A +
4.2 contracte plurianuale importante)?

pe plan economic şi financiar (activitate, da ; nu +


4.3
situaţie economică şi financiară)? ; N/A
pe planul organizarii economice şi contabile? da ; nu -
4.4
; N/A
În ceea ce priveşte acceptarea şi menţinerea
5.
misiunii:
există un chestionar în acest sens? da ; nu -
5.1
; N/A
regulile de colegialitate vizavi de predecesor da ; nu +
5.2
sunt respectate? ; N/A
Există un dosar anual al clientului? da ; nu ; N/A -
6.
7. În ceea ce priveşte programarea misiunilor:
7.1 s-a stabilit un program de lucru? da ; nu ; N/A +
7.2 punctele sensibile sunt scoase în evidenţă? da ; nu ; N/A +
8. Funcţionarea procedurilor a fost evaluată?
existenţa procedurilor privind funcţiunea da ; nu ; N/A +
8.1
contabilă?
au fost verificate prin sondaj unele dosare de da ; nu ; N/A +
8.2
către cabinet?
Următoarele documente figurează în dosarul
9.
inventarierii?
situaţia recapitulativă a stocurilor şi a da ; nu ; N/A -
9.1
producţiei în curs de executie;
situaţia facturilor de incasat; da ; nu ; N/A -
9.2
9.3 actele de achiziţie şi de cesiune de imobilizări; da ; nu ; N/A +
9.4 contractele de împrumut. da ; nu ; N/A +
Foile de lucru fac dovada că au fost puse în
10. lucru tehnici de control pentru a vă asigura că
se respectă reglementările contabile privind:
10.1 capitalurile proprii da ; nu ; N/A +
10.2 provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli da ; nu ; N/A +
10.3 împrumuturile da ; nu ; N/A +
10.4 imobilizările da ; nu ; N/A -
10.5 stocurile da ; nu ; N/A +
10.6 furnizorii şi conturile asimilate da ; nu ; N/A +
10.7 cumpărările şi cheltuielile externe da ; nu ; N/A +
10.8 clienţii şi veniturile da ; nu ; N/A -
10.9 impozitele şi taxele da ; nu ; N/A -
10.10 conturile de personal da ; nu ; N/A +
conturile financiare, cheltuielile şi veniturile da ; nu ; N/A +
10.11
financiare
10.12 operaţiunile excepţionale da ; nu ; N/A +
11. În foile de lucru sunt corect prezentate:
11.1 numele clientului? da ; nu ; N/A +
11.2 exerciţiul? da ; nu ; N/A +
11.3 numele colaboratorilor? da ; nu ; N/A -
11.4 date privind activitatea? da ; nu ; N/A -
Anexele din dosarul anual sunt întocmite în da ; nu ; N/A +
12.
conformitate cu reglementările în domeniu?
Existenţa şi ţinerea la zi a registrelor sunt
13.
menţionate în dosar?
13.1 registrul jurnal da ; nu ; N/A -
13.2 cartea mare da ; nu ; N/A -
13.3 registrul inventar da ; nu ; N/A +
13.4 registrul consiliului de administraţie da ; nu ; N/A -

20
Determinarea
punctelor calitative
Nr.
Denumirea punctelor Completarea fisei centralizatoare (Răspuns
punct
corect/incorect
+ / -)*
13.5 registrul adunărilor generale da ; nu ; N/A -
Când înregistrările contabile sunt efectuate de
14.
către client, există asigurată:
14.1 existenţa pieselor justificative? da ; nu ; N/A +
14.2 corecta înregistrare în conturi? da ; nu ; N/A +
înregistrarea în perioada corectă? da ; nu ; N/A +
14.3
15. A avut loc o analiză critică a evoluţiei:
posturilor de bilanţ şi contului de rezultate da ; nu ; N/A +
15.1
pentru exerciţiul în curs şi cel precedent?
indicatorilor economico-financiari din dosarul da ; nu ; N/A -
15.2
clientului şi coerenţei lor?
coerenţei diferitelor elemente ale conturilor da ; nu ; N/A +
15.3
anuale?
S-a stabilit un tablou al fluxurilor de trezorerie? da ; nu ; N/A +
16.
S-a stabilit situaţia miscării capitalurilor da ; nu ; N/A +
17.
proprii?
S-a efectuat o analiză a desfăşurării activităţii da ; nu ; N/A +
18.
clientului în condiţii de continuitate?
19. S-a întocmit o atestare sau un raport? da ; nu ; N/A +
20. Este în conformitate cu ansamblul dosarului? da ; nu ; N/A -
Lucrări de audit financiar
(alte tipuri decât auditul statutar şi auditul
B
intern) (respectarea standardului profesional nr.
24)
1. Există o foaie de lucru care precizează:
1.1 natura şi durata misiunii? da ; nu ; N/A +
1.2 tipul de raport care trebuie emis? da ; nu ; N/A -
1.3 controalele de efectuat? da ; nu ; N/A -
1.3 controalele de efectuat? da ; nu ; N/A -
onorariile prevăzute şi modalităţile de facturare
1.4 au fost prezentate clientului şi acceptate de da ; nu ; N/A +
acesta?
Cabinetul poate fi considerat totalmente da ; nu ; N/A +
2.
independent asupra acestei misiuni?
Misiunea este efectuată fără vreo restricţie, da ; nu ; N/A -
3.
indiferent de natura impusă sau nu de client?
Timpul global consacrat misiunii permite da ; nu ; N/A +
4.
realizarea tuturor obiectivelor?
S-a stabilit o planificare în funcţie de da ; nu ; N/A +
5. obiectivele misiunii şi de competenţa celor care
intervin?
6. Există o planificare precisă a intervenţiilor? da ; nu ; N/A +
Lucrările de planificare sunt corect da ; nu ; N/A -
7.
documentate în dosarul de lucru?
Organizarea misiunii este de natură a permite da ; nu ; N/A -
8.
atingerea obiectivelor acesteia?
Înaintea întocmirii unui program de muncă s-a da ; nu ; N/A +
efectuat o analiză a riscurilor în vederea
9. identificării punctelor critice ale misiunii şi s-a
ţinut cont de ea în cadrul programului de
muncă?
10 S-a avut în vedere:
10.1 cunoaşterea întreprinderii? da ; nu ; N/A -
10.2 cunoaşterea sectorului? da ; nu ; N/A +
10.3 riscurile inerente ale întreprinderii? da ; nu ; N/A -
10.4 evaluarea controlului intern? da ; nu ; N/A -
S-a stabilit un prag de semnificaţie – dacă da ; nu ; N/A +
11 criteriile de bază sunt în concordanţă cu vo-
lumul activităţii întreprinderii?

21
Determinarea
punctelor calitative
Nr.
Denumirea punctelor Completarea fisei centralizatoare (Răspuns
punct
corect/incorect
+ / -)*
S-a modificat programul de lucru în funcţie de da ; nu ; N/A +
12. elementele noi apărute în cursul misiunii (concluzii
asupra evaluării controlului intern etc.)?
Programul de muncă a fost aprobat şi parafat de da ; nu ; N/A +
13. un responsabil al cabinetului înainte de
începerea controalelor?
Programul de muncă a fost în întregime da ; nu ; N/A +
14.
acoperit pe parcursul misiunii?
Programul stabilit permite executarea în da ; nu ; N/A +
15.
condiţii rezonabile a misiunii ?
Un responsabil al cabinetului a revăzut şi vizat da ; nu ; N/A +
16. foile de lucru considerate de importanţă pentru
misiune?
Această supervizare s-a efectuat pe loc, la da ; nu ; N/A +
17.
domiciliul clientului?
S-a redactat o notă de sinteză generală asupra da ; nu ; N/A +
18.
ansamblului misiunii?
Supervizarea poate fi considerată reală şi este da ; nu ; N/A +
19.
ea adaptată misiunii?
Raportul emis este conform misiunii şi da ; nu ; N/A -
20.
normelor de raport?
Raportul reflectă concluziile înscrise în sinteza da ; nu ; N/A +
21.
misiunii?
22. Raportul menţionează clar:
22.1 limitele în intervenţia cabinetului? da ; nu ; N/A -
22.2 aplicarea principiilor contabile? da ; nu ; N/A +
impactul asupra situaţiei financiare al modi- da ; nu ; N/A +
22.3
ficărilor de metode contabile?
23. După cum este redactat, raportul:
23.1 respectă normele de raportare (fond şi formă)? da ; nu ; N/A +
este suficient de clar pentru un cititor care nu da ; nu ; N/A +
23.2 are cunoştinţe (particulare) despre
întreprinderea clientului?
poate fi remis fără a expune cabinetul la da ; nu ; N/A +
23.3
riscuri importante?
Situaţiile financiare care fac obiectul unui da ; nu ; N/A +
raport sunt clar identificate sau anexate acestuia
24.
în aşa fel încât pot fi disociate de opinia care a
fost emisă de cabinet?
Independent de raportul de audit, misiunea a da ; nu ; N/A +
făcut obiectul unui/unor raport/rapoarte
25. intermediar/ intermediare care se referă mai
ales la calitatea organizării şi funcţionării
sistemelor şi procedurilor de control intern?
Rapoartele sunt adaptate şi redactate în mod da ; nu ; N/A +
26.
judicios?
Rapoartele emise de cabinet sunt remise da ; nu ; N/A +
27. clientului în proiect şi discutate cu acesta
înaintea definitivării?
Există un sistem care să permită verificarea da ; nu ; N/A +
dacă dosarul este complet şi bine întocmit
28.
(chestionarul de sfârşit de misiune spre
exemplu)?
Se ţine un registru al timpilor realizaţi de da ; nu ; N/A +
29. diverşii profesionişti participanţi la misiune
pentru a fi comparaţi cu bugetul alocat?
Diferenţele mai semnificative între timpii da ; nu ; N/A -
30. prevăzuţi în buget şi cei realizaţi au fost
explicate?
S-a procedat la efectuarea unei aprecieri da ; nu ; N/A -
31. individuale a performanţelor diverşilor
profesionişti?

22
Determinarea
punctelor calitative
Nr.
Denumirea punctelor Completarea fisei centralizatoare (Răspuns
punct
corect/incorect
+ / -)*
Foile de lucru permit asigurarea că următoarele
32.
obiective sunt respectate:
Imobilizări
Exhaustivitatea
32.1
toate imobilizările intrate şi ieşite sunt da ; nu ; N/A +
32.1.1
contabilizate?
32.1.2 toate amortismentele sunt contabilizate? da ; nu ; N/A +
toate veniturile şi cheltuielile sunt da ; nu ; N/A +
32.1.3
contabilizate?
32.2 Realitatea
imobilizările înregistrate există şi aparţin da ; nu ; N/A -
32.2.1
întreprinderii?
nicio cheltuială curentă nu este trecută pe da ; nu ; N/A -
32.2.2
imobilizări?
restricţiile de proprietate sunt înregistrate da ; nu ; N/A +
32.2.3
(ipoteci, gajuri, etc.)?
32.3 Evaluarea corectă
înregistrarea imobilizărilor s-a efectuat la da ; nu ; N/A +
32.3.1
costul corect?
amortismentele sunt calculate conform da ; nu ; N/A +
32.3.2
principiilor general admise?
32.4 Perioada corectă
înregistrarea în contabilitate se efectuează da ; nu ; N/A +
32.4.1
atunci când fenomenul economic se produce?
32.5 Înregistrarea corectă
32.5.1 intrările şi ieşirile sunt corect înregistrate? da ; nu ; N/A -
operaţiunile diverse sunt justificate şi da ; nu ; N/A +
32.5.2
autorizate?
Stocuri şi producţie în curs
32.6 Exhaustivitatea
32.6.1 toate stocurile sunt inventariate? da ; nu ; N/A +
32.6.2 toate stocurile inventariate sunt contabilizate? da ; nu ; N/A +
32.6.3 toate mişcările de stocuri sunt contabilizate? da ; nu ; N/A -
32.7 Realitatea
stocurile contabilizate există şi aparţin da ; nu ; N/A -
32.7.1
întreprinderii?
32.8 Evaluarea corectă
32.8.1 costul stocurilor a fost corect stabilit? da ; nu ; N/A +
stocurile supuse deprecierii sunt corect da ; nu ; N/A +
32.8.2
identificate?
provizioanele pentru deprecierea stocurilor da ; nu ; N/A -
32.8.3
sunt corect calculate şi contabilizate.?
32.9 Perioada corectă
înregistrarea stocurilor s-a efectuat la aceeaşi da ; nu ; N/A +
32.9.1 dată ca şi înregistrările de la cumpărări-
vânzări,darea în producţie?
32.10 Imputarea (înregistrarea) corectă
stocurile inventariate sunt înregistrate în da ; nu ; N/A +
32.10.1
conturile corespunzătoare?
32.10.2 listele de inventar sunt corect totalizate? da ; nu ; N/A +
suma stocurilor din bilanţ corespunde cu da ; nu ; N/A +
32.10.3
inventarul?
operaţiile diverse sunt corect justificate şi da ; nu ; N/A +
32.10.4
autorizate?
Ciclul de cumpărări/furnizori
32.11 Exhaustivitatea
toate mărfurile primite sunt recepţionate şi da ; nu ; N/A -
32.11.1
facturate?
32.11.2 scăderile (stornările) s-au efectuat pentru toate da ; nu ; N/A -
mărfurile returnate şi pentru litigiile cu

23
Determinarea
punctelor calitative
Nr.
Denumirea punctelor Completarea fisei centralizatoare (Răspuns
punct
corect/incorect
+ / -)*
furnizorii?
toate facturile primite (şi anulările) sunt da ; nu ; N/A -
32.11.3
contabilizate?
32.12 Realitatea
toate facturile primite corespund cu mărfurile da ; nu ; N/A -
32.12.1
efectiv primite?
toate scăderile (anulările) primite corespund cu da ; nu ; N/A +
32.12.2
retururile efective?
32.13 Evaluarea corectă
facturile sunt primite cu preţurile corecte şi au da ; nu ; N/A +
32.13.1
fost corect evaluate?
32.13.2 devizele au fost corect convertite? da ; nu ; N/A +
32.14 Perioada corectă
facturile sunt contabilizate sau provizionate în da ; nu ; N/A -
32.14.1
perioada în care mărfurile au fost primite?
scăderile (anulările) sunt contabilizate îndată ce da ; nu ; N/A -
32.14.2
sunt cunoscuţi factorii care le justifică?
32.15 Imputarea (înregistrarea) corectă
facturile şi anulările sunt înregistrate în da ; nu ; N/A +
32.15.1 conturile corespunzătoare (furnizori, cheltuieli,
TVA)?
32.15.2 operaţiile diverse sunt justificate şi autorizate? da ; nu ; N/A +
32.15.3 jurnalele sunt corect totalizate şi centralizate? da ; nu ; N/A +
Ciclul de vânzări/clienţi
32.16 Exhaustivitatea
32.16.1 toate mărfurile expediate sunt facturate? da ; nu ; N/A +
facturile sunt emise pentru toate mărfurile da ; nu ; N/A +
32.16.2
returnate de clienţi?
32.16.3 toate facturile (anulările) sunt contabilizate? da ; nu ; N/A +
32.17 Realitatea
toate facturile emise corespund mărfurilor da ; nu ; N/A -
32.17.1
expediate?
toate anulările de facturi corespund cu da ; nu ; N/A -
32.17.2
returnările efective?
32.18 Evaluarea corectă
facturile (anulările) sunt emise cu preţuri da ; nu ; N/A +
32.18.1
corecte şi sunt corect calculate?
facturile a căror plată este îndoielnică sunt da ; nu ; N/A +
32.18.2
rapid identificate?
destinatarul facturilor şi cel al mărfurilor este da ; nu ; N/A -
32.18.3
acelaşi?
32.19 Perioada corectă
facturile sunt contabilizate în perioada da ; nu ; N/A -
32.19.1
livrărilor?
anulările sunt contabilizate îndată ce faptele da ; nu ; N/A +
32.19.2
care le justifică sunt cunoscute?
32.20 Imputarea (înregistrarea) corectă
facturile şi anulările sunt înregistrate în da ; nu ; N/A +
32.20.1
conturile corespunzătoare?
32.20.2 operaţiile diverse sunt justificate şi autorizate? da ; nu ; N/A +
32.20.3 jurnalele sunt corect totalizate şi centralizate? da ; nu ; N/A -
Trezorerie/finanţare
Încasări
32.21 Exhaustivitate
toate sumele datorate întreprinderii au fost da ; nu ; N/A +
32.21.1
încasate?
32.21.2 toate sumele încasate sunt contabilizate? da ; nu ; N/A +
32.21.3 diferenţele încasate au fost corect înregistrate? da ; nu ; N/A +
32.22 Realitatea
32.22.1 toate descărcările clienţilor sau debitorilor da ; nu ; N/A -

24
Determinarea
punctelor calitative
Nr.
Denumirea punctelor Completarea fisei centralizatoare (Răspuns
punct
corect/incorect
+ / -)*
corespund încasărilor efective?
toate efectele sunt efectiv încasate sau remise la da ; nu ; N/A -
32.22.2
încasare?
32.23 Evaluarea corectă
32.23.1 încasările sunt contabilizate pentru suma reală? da ; nu ; N/A +
efectele remise la încasare au fost corect da ; nu ; N/A +
32.23.2
contabilizate?
32.24 Perioada corectă
încasările sunt înregistrate în perioada în care da ; nu ; N/A +
32.24.1
au fost efectiv primite?
32.25 Imputarea (înregistrarea) corectă
încasările sunt înregistrate în conturile da ; nu ; N/A -
32.25.1
corespunzătoare (clienţi, bănci, casa etc.)?
32.25.2 operaţiile diverse sunt justificate şi autorizate? da ; nu ; N/A +
32.25.3 jurnalele sunt corect totalizate şi centralizate? da ; nu ; N/A +
Plăţi furnizori
32.26 Exhaustivitatea
32.26.1 toate plăţile efectuate sunt contabilizate? da ; nu ; N/A -
32.26.2 reţinerile sunt contabilizate la fiecare plată? da ; nu ; N/A +
32.26.3 diferenţele de plată sunt contabilizate? da ; nu ; N/A +
32.27 Realitatea
toate plăţile înregistrate corespund unor da ; nu ; N/A -
32.27.1
documente justificative;
documentele care reflectă obligaţii nu sunt da ; nu ; N/A -
32.27.2
plătite decât o dată?
32.28 Evaluarea corectă
32.28.1 plăţile sunt înregistrate pentru suma reală? da ; nu ; N/A -
32.28.2 avansurile sunt deduse din plăţi? da ; nu ; N/A +
32.29 Perioada corectă
plăţile sunt înregistrate în perioada în care au da ; nu ; N/A +
32.29.1
fost efectiv făcute?
scadenţele raportate sunt înregistrate în da ; nu ; N/A -
32.29.2
momentul în care au fost cunoscute?
32.30 Imputarea (înregistrarea) corectă
plăţile sunt înregistrate în conturile da ; nu ; N/A -
32.30.1
corespunzătoare (furnizori, bănci, casa etc.)?
32.30.2 operaţiile diverse sunt justificate şi autorizate? da ; nu ; N/A -
32.30.3 jurnalele sunt corect totalizate şi centralizate? da ; nu ; N/A +
Plăţi personal
32.31 Exhaustivitatea
toate sumele plătite (prime etc.) sunt da ; nu ; N/A +
32.31.1
contabilizate?
32.31.2 toate ştatele sunt contabilizate? da ; nu ; N/A +
32.32 Realitatea
numai salariaţii reali ai întreprinderii primesc o da ; nu ; N/A +
32.32.1
remuneraţie?
remuneraţia şefului de întreprindere nu este da ; nu ; N/A +
32.32.2
excesivă?
32.32.3 salariile sunt corect înregistrate? da ; nu ; N/A +
32.33 Evaluarea corectă
32.33.1 salariile şi asimilatele sunt corect evaluate? da ; nu ; N/A -
32.34 Perioada corectă
salariile şi asimilatele sunt înregistrate în da ; nu ; N/A +
32.34.1 perioada corespunzătoare prestaţiei reale a
serviciului?
32.35 Imputarea (înregistrarea) corectă
salariile şi asimilatele s-au înregistrat în da ; nu ; N/A +
32.35.1
conturile corespunzătoare?
32.35.2 operaţiile diverse sunt justificate şi autorizate? da ; nu ; N/A +
32.35.3 jurnalele sunt corect totalizate şi centralizate? da ; nu ; N/A +

25
Determinarea
punctelor calitative
Nr.
Denumirea punctelor Completarea fisei centralizatoare (Răspuns
punct
corect/incorect
+ / -)*
Grup şi asociaţi
Foile de lucru permit constatarea că
32.36 operaţiunile înscrise în conturile de grup şi
asociaţi:
cuprind toate mişcările care le privesc şi doar da ; nu ; N/A +
32.36.1
pe acestea?
32.36.2 sunt evaluate corect? da ; nu ; N/A +
32.36.3 sunt înregistrate în conturile corespunzătoare? da ; nu ; N/A +
32.36.4 au făcut obiectul autorizării necesare? da ; nu ; N/A +
Casa
32.37 Foile de lucru permit asigurarea că:
32.37.1 poziţiile conturilor de casă corespund realităţii? da ; nu ; N/A -
operaţiunile se sprijină pe documente de da ; nu ; N/A -
32.37.2 trezorerie şi că acestea sunt corecte şi
contabilizate ?
constrângerile legale privind încasările şi da ; nu ; N/A +
32.37.3
plăţile sunt respectate?
Bănci, cecuri, valori de încasat
32.38 Foile de lucru permit constatarea că:
poziţiile conturilor de trezorerie corespund da ; nu ; N/A -
32.38.1
realităţii?
operaţiile se sprijină pe documente de da ; nu ; N/A -
32.38.2 trezorerie şi că acestea sunt corect
contabilizate?
Cheltuieli şi venituri financiare
Foile de lucru permit asigurarea că cheltuielile
32.39
şi veniturile care figurează în conturi:
32.39.1 sunt evaluate în mod corect? da ; nu ; N/A +
cuprind numai cheltuielile şi veniturile aferente da ; nu ; N/A +
32.39.2
exerciţiului încheiat?
sunt înregistrate şi imputate în manieră cores- da ; nu ; N/A -
32.39.3
punzătoare?
Operaţiuni excepţionale
Foile de lucru permit asigurarea că conturile 67
32.40
şi 77:
cuprind toate datoriile şi toate rezultatele opera- da ; nu ; N/A +
32.40.1
ţiunilor excepţionale şi doar pe acestea?
că veniturile şi cheltuielile sunt corect evaluate da ; nu ; N/A +
32.40.2
şi înregistrate?
Respectarea standardelor profesionale
privind misiuni speciale: aporturi la capital,
C
fuziuni sau divizări, consultanţă fiscală, alte
misiuni speciale.
Sunt respectate normele de comportament
1. profesional prevăzute în standardele
profesionale?
1.1 independenţă da ; nu ; N/A +
1.2 competenţă da ; nu ; N/A +
1.3 calitatea lucrărilor da ; nu ; N/A +
1.4 confidenţialitate da ; nu ; N/A +
Sunt respectate normele de lucru prevăzute în
2.
standardele profesionale?
2.1 programarea lucrărilor da ; nu ; N/A -
2.2 delegarea şi supravegherea da ; nu ; N/A -
2.3 utilizarea lucrărilor altor profesionişti da ; nu ; N/A +
2.4 documentarea lucrărilor da ; nu ; N/A +
Sunt respectate normele de raportare prevăzute da ; nu ; N/A -
3.
în standardele profesionale ?
TOTAL PUNCTE CAP. II 217 100%
din care: corecte (+) 146 67%
incorecte (-) 71 33%

26
Determinarea
punctelor calitative
Nr.
Denumirea punctelor Completarea fisei centralizatoare (Răspuns
punct
corect/incorect
+ / -)*

III AUDITUL DE CONFORMITATE


1. În legătură cu rapoartele anuale ale cabinetului :
au fost depuse rapoartele de membru pe ultimii 3 da ; nu ; N/A +
1.1
ani?
1.2 au fost completate corect? da ; nu ; N/A +
2. În legătură cu dezvoltarea profesională continuă :
s-a participat la acţiunile organizate de Corp? da ; nu ; N/A -
2.1
s-au respectat cele 40 ore de educaţie în ultimii 2 da ; nu ; N/A +
2.2
ani?
Cabinetul a fost reprezentat la adunările generale da ; nu ; N/A -
3.
în ultimii 3 ani?
4. Au fost plătite cotizaţiile pe ultimii 3 ani?
fixe da ; nu ; N/A +
4.1
variabile da ; nu ; N/A +
4.2
5. În legătură cu exercitarea profesiei:
s-a constatat exercitarea de activităţi fără da ; nu ;
5.1.
autorizaţie eliberată de Corp? -
Cabinetul a fost sancţionat disciplinar de către da ; nu ;
5.2.
Corp în ultimii 2 ani? -
TOTAL PUNCTE CAP. III 9 100%
din care: corecte (+) 5 56%
incorecte (-) 4 44%

 Punctele prevăzute în Fişa centralizatoare a auditului de calitate sunt numerotate pe domenii ale
auditului şi pe misiuni, astfel:
I. auditul structural (1-29)
II.auditul tehnic:
A. lucrări de ţinere a contabilităţii, de elaborare şi examinare a situaţiilor financiare (1-20)
B. lucrări de audit financiar ( alte tipuri de audit decât auditul statutar şi auditul intern) (1-32)
C. misiuni speciale (1-3)
III.auditul de conformitate (1-5)
Numerele atribuite punctelor din Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate se
înscriu şi în foile de lucru, nota de sinteză şi raportul auditorului.
 Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate se întocmeşte de către auditorul de
calitate, astfel:
- Completarea fişei centralizatoare, col.3
- Determinarea punctelor calitative ( răspuns corect/ incorect +/-), col. 4
 Fiecare punct din fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate se va marca cu „X”
rubricile „DA” , „NU” sau „N/A”, după caz.
 Pentru stabilirea răspunsurilor corecte în coloana 4 pe cele 3 domenii ale auditului (structural,
tehnic şi de conformitate) care vor fi luate la calculul punctelor calitative conform prevederilor
lit.c) din regulament, se au în vedere următoarele precizări:
─ Stabilirea răspunsurilor corecte este condiţionată de executarea auditului structural, tehnic şi
de conformitate potrivit prevederilor regulamentului şi a metodologiei stabilite prin ghid, de

27
aprecierea auditorului de calitate asupra modului în care au fost respectate standardele
profesionale, normele şi reglementările emise de Corp, folosind în acest scop notaţiile
efectuate cu + (plus) sau – (minus) pentru fiecare din punctele prevăzute în Fişa
centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate (model 431).
─ Răspunsurile la punctele care se dezvoltă pe subpuncte vor fi formulate numai pentru fiecare
subpunct în rubricile corespunzătoare din Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de
calitate (model 431).
─ Fiecare punct din Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate are o singură
variantă de răspuns („DA” , „NU” sau „N/A”, după caz).
O singură variantă de răspuns este valabilă şi în cazul când sunt examinate, în cadrul
auditului tehnic, mai multe dosare având ca obiect aceeaşi misiune.
Exemplu:
Se examinează trei dosare ale clienţilor pentru misiunea de ţinere a contabilităţii,
întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
Se constată că pentru unul din dosare nu există contract de prestări de servicii încheiat cu
clientul conform normei profesionale 122 – Contractarea lucrărilor
Răspunsul la punctul 3 „Există contract?” din auditul tehnic este: da nu N/A
 Pe baza raţionamentului auditorului de calitate şi a foilor de lucru se stabileşte sensul corect (+)
sau incorect (-) al răspunsurilor la toate punctele auditate (un răspuns cu „da” poate fi incorect
şi un răspuns cu „nu” poate să fie corect).
 După completarea col. 3 a Fişei centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate, se efectuează
următoarele operaţiuni:
─ stabilirea numărului de puncte ce se acordă cabinetului auditat, atât pe total, cât şi pe
domeniile auditului, în limita numărului maxim de puncte, prin adiţionarea punctelor notate
cu semnul + (plus) şi a celor cu semnul – (minus), aşa cum este exemplificat în col. 4 a Fişei
centralizatoare a auditului de calitate
În exemplul prezentat în col. 4 a Fişei centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate s-au
obţinut următoarele puncte:
TOTAL PUNCTE din care: %
CORECTE
Auditul structural 29 18 62
Auditul tehnic 217 146 67
Auditul de conformitate 9 5 56
─ stabilirea punctelor calitative totale ce se cuvin cabinetului auditat

În exemplul prevăzut în col.4 a Fişei centralizatoare a auditului de calitate stabilirea punctelor


calitative se face astfel:
PUNCTE COEFICIENT DE PUNCTE
PONDERARE CALITATIVE
Audit structural 60 25% 15
Audit tehnic 60 40% 24
Audit de conformitate 60 35% 21
TOTAL X X 60

Cabinetul a obţinut 60 de puncte calitative şi se va propune încadrarea lui în clasa C.

28
ÎNCADRAREA CABINETULUI ÎN CLASA DE CALITATE
432

PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art.17 lit.c)
5. În funcţie de rezultatele auditului de calitate, cabinetul auditat poate fi încadrat în
una din următoarele clase de calitate :
─ clasa A: peste 95 puncte calitative
─ clasa B: 80-95 puncte calitative
─ clasa C: 50-79 puncte calitative
─ clasa D: 25-49 puncte calitative
─ clasa E: sub 25 puncte calitative

Cabinetele auditate, dar care nu au avut activitate şi au fost evaluate potrivit pct. 4, aliniatul
ultim de mai sus, pot fi încadrate în oricare din clasele B-E.

COMENTARII

În exemplul prezentat în Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate, col. 3, Determinarea


punctelor calitative, col. 4, cabinetul a acumulat un număr de 60 puncte calitative şi ca urmare se
încadrează în clasa de calitate C.
 Cabinetele auditate la care auditorul de calitate a constatat că nu au desfăşurat activitate în
perioada care face obiectul auditului de calitate evaluate potrivit art. 17, lit. c), pct. 4, alin.
ultim, se încadrează în clasele B-E, în funcţie de punctele calitative obţinute. În situaţia în care
pentru un cabinet fără activitate s-au stabilit peste 95 puncte calitative, cabinetul respectiv va fi
încadrat în clasa B de calitate.

29
433 STABILIREA DE MĂSURI
PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art. 17 lit c)
6. În funcţie de clasa de calitate în care a fost încadrat cabinetul se pot lua următoarele măsuri :
Clasa Masuri
A ─ Recomandări şi termene pentru remedierea punctelor slabe constatate în „Fişa centralizatoare
a rezultatelor auditului de calitate”
B ─ Recomandări şi termene pentru remedierea deficienţelor
─ Participarea la cursuri pentru însuşirea standardelor profesionale şi/sau de etică
C ─ Recomandări şi termene pentru remedierea deficienţelor
─ Participarea la cursuri pentru însuşirea standardelor profesionale şi/sau de etică
─ Efectuarea unui nou control în maxim 2 ani
D ─ Recomandări şi termene pentru remedierea deficienţelor
─ Participarea la cursuri pentru însuşirea standardelor profesionale şi/sau de etică
─ Efectuarea unui nou control în maxim 1 an
E ─ Recomandări şi termene pentru remedierea deficienţelor
─ Participarea la cursuri pentru însuşirea standardelor profesionale şi/sau de etică
─ Instituirea unui sistem de supraveghere permanentă

Pentru cabinetele propuse de către auditorii de calitate să fie încadrate in clasa A de calitate, DUANPAC
întocmeşte în prealabil o notă justificativă care va fi prezentată spre aprobare Biroului permanent al Consiliului
superior al Corpului.

COMENTARII
 Pe baza analizei dosarelor de audit de calitate a cabinetelor propuse de către auditorii de calitate
să fie încadrate în clasa A de calitate, DUANPAC întocmeşte o notă justificativă care:
- Se prezintă spre aprobare Biroului permanent al Consiliului superior al Corpului;
- Nota justificativă va conţine elementele prevăzute în anexa 7 la ghid
 Pentru cabinetele propuse a fi încadrate în clasa A de calitate, auditorii de calitate vor
include în dosarele de audit care se înaintează la DUANPAC următoarele:
- Programul de dezvoltare profesională continuă la nivelul cabinetului
- Procedura de planificare a misiunilor şi de programare a lucrărilor
- Sistemul (manualul) de control al calităţii în cadrul cabinetului
- Procedura privind funcţia contabilă
- Fişa membrului Corpului (din evidenţele filialei)

 Potrivit regulamentului, cabinetele care au obţinut clasa A de calitate pot solicita DUANPAC
acordarea unui atestat de calitate.
Atestarea auditului de calitate pentru aceste cabinete se realizează conform Normelor privind
certificarea atestării auditului de calitate în domeniul serviciilor contabile, aprobate de Biroul
permanent al Consiliului Superior.
În acest scop, cabinetului care a obţinut clasa A de calitate şi a solicitat acordarea unui atestat
i se eliberează un certificat de calitate în domeniul serviciilor contabile care are la bază dosarul

30
auditului de calitate întocmit de auditor şi nota justificativă aprobată de Biroul Permanent al
Consiliului Superior.
 Măsurile de remediere a deficienţelor se formulează de către auditorul de calitate în funcţie de
clasa de calitate în care a fost încadrat cabinetul auditat.
La formularea măsurilor de remediere a deficienţelor trebuie avute în vedere:
─ constatările consemnate în foile de lucru privind auditul structural, tehnic şi de
conformitate efectuat la cabinetul auditat;
─ standardele profesionale, normele sau reglementările emise de Corp, la care se referă;
─ stabilirea unor termene corespunzătoare pentru remedierea deficienţelor, în funcţie de
natura, frecvenţa, întinderea şi gravitatea acestora.

 În conformitate cu prevederile art. 31 lit.i din regulament, auditorul de calitate va aduce la


cunoştinţă şi va sesiza consiliul filialei asupra tuturor aspectelor rezultate din auditul de calitate
în domeniul serviciilor contabile în legătură cu nerespectarea normelor privind: depunerea
rapoartelor anuale de activitate; pregătirea şi dezvoltarea profesională continuă; achitarea
cotizaţiilor profesionale; exercitarea profesiei de expert contabil sau contabil autorizat fără
autorizaţie eliberată de Corp; întocmirea, semnarea şi depunerea rapoartelor de expertiză
contabilă în cazul când au fost numiţi sau încuviinţaţi mai mulţi experţi contabili în aceeaşi
cauză; comportamentul profesional al membrilor Corpului;

Art. 34, alin.2


Efectuarea unui nou control al cabinetelor încadrate în clasele de calitate C şi D conform
art. 17, lit.c), pct. 6 din prezentul regulament, respectiv în maximum 2 ani sau 1 an, se
realizează pe bază de declaraţie privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor
dispuse cu ocazia auditului de calitate anterior.

COMENTARII

 Controlul pe bază de declaraţie a cabinetelor încadrate în clasele C şi D conform art. 17, lit.c,
pct.6 din regulament, se realizează cu ajutorul declaraţiilor privind modul de aducere la
îndeplinire a măsurilor dispuse cu ocazia auditului de calitate anterior (Anexa 9) transmise de
către cabinetele în cauză la solicitarea filialei cu cel puţin 30 de zile înainte de data fixată pentru
efectuarea auditului.
 Scrisoarea de informare a cabinetului de efectuare a unui nou control al cabinetelor încadrate în
clasele de calitate C şi D, prin care se solicită declaraţia privind modul de aducere la îndeplinire
a măsurilor dispuse cu ocazia auditului de calitate anterior, se emite de către filială, conform
Anexei 10.

 Auditul de calitate, în aceste cazuri, întocmeşte un nou dosar al auditului de calitate, care va
conţine aceleaşi elemente prevăzute în Anexa 3 la ghid, cu excepţia anexelor la dosar.

31
44 RAPORTAREA AUDITULUI DE CALITATE

PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art. 17 lit.d)
1. La sfârşitul unei misiuni de audit de calitate, auditorii întocmesc o notă de sinteză
care se trimite cabinetului auditat. Cabinetul dispune de un termen de 15 zile pentru a
prezenta, în scris, auditorilor observaţiile sale.

COMENTARII
 Nota de sinteză se întocmeşte pe baza Fişei centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate şi
a foilor de lucru privind auditul structural, tehnic şi de conformitate.
Nota de sinteză (model 441) cuprinde:
─ Cap.I Constatările auditului de calitate, în care se înscriu deficienţele constatate în ceea ce
priveşte respectarea normelor şi a reglementărilor emise de Corp.
─ Cap.II Observaţiile cabinetului auditat, formulate, după caz, în urma auditului de calitate
efectuat, care se semnează şi parafează de către responsabilul cabinetului.
Punctele verificate la care s-au constatat deficienţe se numerotează la fel ca în Fişa
centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate.

 Observaţiile cabinetului auditat ce se înscriu în Cap II al Notei de sinteză, se semnează şi


parafează de către responsabilul cabinetului.

 Termenul de 15 zile pentru prezentarea observaţiilor de către cabinetul auditat curge de la data
primirii notei de sinteză de la auditorul de calitate.

32
441 NOTA DE SINTEZĂ

Cabinet auditat: Auditor de calitate: Data: Pagina nr.


______________________ ________________ ______________ _______

I. Constatările auditului de calitate


A. Auditul structural
1. Punct verificat: __________ _________________________________________
(nr.) (denumire)
2. Normă aplicabilă: __________ _________________________________________
(nr.) (denumire)
3. Deficinţe:_____________________________________________________________
______________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
1.
2.
3.
etc.
B. Auditul tehnic
1. Punct verificat: __________ _____________________________________________
(nr.) (denumire)
2. Normă aplicabilă: __________ ___________________________________________
(nr.) (denumire)
3. Deficienţe:_____________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
1.
2.
3.
etc.
C. Auditul de conformitate
1. Punct verificat: __________ ____________________________________________
(nr.) (denumire)
2. Normă aplicabilă: __________ __________________________________________
(nr.) (denumire)
3. Deficienţe:_____________________________________________________________
______________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
1.
2.
3.
etc.

1.
1.
33
1.
II. Observaţiile cabinetului auditat:
..........................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................................

Data: .................................
Semnătura şi parafa: ...........................

34
442
RAPORTUL AUDITORULUI DE CALITATE
PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art.17 lit.d), pct. 2


2. Raportul auditorului de calitate, prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul regulament, este
întocmit de auditori şi are ca anexe nota de sinteză şi eventualele observaţii ale cabinetului.
Raportul scoate în evidenţă lipsurile descoperite în cursul auditului efectuat şi abaterile grave şi
repetate de la reglementările profesionale. Raportul trebuie să cuprindă propuneri de clasificare
a rezultatelor controlului şi măsurile de remediere a deficienţelor.
Art. 31 alin (2)
b) deplasarea în interes de serviciu, atât în localitatea de reşedinţă a filialei, cât şi în alte
localităţi, pentru efectuarea auditului de calitate la cabinetele prevăzute în graficul de eşalonare
se va efectua în baza « Ordinului de deplasare », care se aprobă de către directorul executiv.

COMENTARII
 Raportul auditorului de calitate se întocmeşte pe baza auditului structural, tehnic şi de
conformitate efectuat la cabinetul respectiv şi a notei de sinteză, inclusiv observaţiile
prezentate de cabinetul auditat.
 Raportul auditorului de calitate se întocmeşte cu ajutorul modelului 442, astfel:
─ În pagina 1, la cap. I, II, III şi IV se raportează elementele cuprinse în anexa nr.3 2 la
regulament, inclusiv nr. şi data carnetului de membru şi autorizaţia de funcţionare,
precum şi adresa cabinetului.
─ În cap. III Constatările auditorului de calitate se înscriu deficienţele constatate în ceea ce
priveşte aplicarea normelor profesionale şi a reglementărilor emise de Corp.
─ Lipsa de activitate constatată la cabinetele auditate se consemnează în Raportul
auditorului de calitate (model 442) la capitolul III Constatările auditorului de calitate,
auditul tehnic.
─ În pagina 2 se înscriu măsurile propuse de către auditorul de calitate pentru remedierea
deficienţelor constatate, precum şi termenele corespunzătoare, potrivit art. 17, lit.d), pct.2
din regulament.
 Dosarul auditului de calitate a cabinetului, care potrivit regulamentului se trimite la
DUANPAC în termen de 15 zile de la expirarea perioadei în care cabinetul avea posibilitatea
să depună observaţii, conţine următoarele:
─ Raportul auditorului de calitate (model 442)
─ Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate (model 431)
─ Nota de sinteză (model 441)
─ Anexe (foile de lucru, chestionar pregătitor al auditului de calitate, ordin de deplasare,
însoţit de documente justificative, după caz)
 Trimiterea la DUANPAC a dosarului auditului de calitate a cabinetului se efectuează cu
scrisoarea prevăzută în anexa 3 la ghid.

35
RAPORTUL AUDITORULUI DE CALITATE
442
Auditor de calitate: Data: Pagina nr. 1

I. Cabinetul auditat
Numele şi prenumele (denumire socială):
Carnet /Autorizaţie de funcţionare:
Adresa:
II. Timpul afectat auditului:
─ în teren: de la data…………..la data………….nr. zile
─ la sediul filialei: de la data………………la data………….nr. zile
III. Constatările auditului de calitate
Auditul structural
1.
2.
3.
.
.
.
Cabinetul are un număr de.....................salariaţi
Auditul tehnic
Natura serviciului prestat Număr clienţi Număr dosare verificate
........................................ ..................................... .....................................
........................................ ………………………. ……………………….
Constatări:
1.
2.
3.
.
.
.
Auditul de conformitate
1.
2.
3.
.
.
IV. Evaluare
Pe baza fişei centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate a rezultat un număr de ............ puncte
calitative determinate astfel :
Puncte Coeficient Total puncte:
de ponderare (%) calitative
Auditul structural: ………………… .…… …………..
Auditul tehnic: ………………… .…… ………….
Auditul de conformitate: ………………… ……. ………….
Total: ____________________________________________________

Propunem încadrarea cabinetului în clasa ...................de calitate.

36
RAPORTUL AUDITORULUI DE CALITATE
442
Auditor de calitate: Data: Pagina nr. 2

V. Măsuri:
A. Auditul structural
1.
2.
3.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
B. Auditul tehnic
1.
2.
3.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
C.Auditul de conformitate
1.
2.
3.
.
.
.
.
.
.
.
.

Data ........................ Semnătura ........................

37
FORMULAREA DISPOZIŢIILOR, VALORIFICAREA
443 CONSTATĂRILOR ŞI APLICAREA SANCŢIUNILOR

PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art.17 lit.d)

4. După verificarea documentelor primite, DUANPAC formulează dispoziţii către


filială, inclusiv pentru valorificarea constatărilor şi aplicarea de sancţiuni, iar după
aprobarea acestora le trimite preşedintelui consiliului filialei.

5. Preşedintele şi directorul executiv ai filialei pot decide în legătură cu alte


modalităţi de valorificare şi comunicare a rezultatelor auditului de calitate, pe
lângă cele cuprinse în dispoziţii.

6. Dosarul de audit, dispoziţiile primite de la DUANPAC, corespondenţa cu


cabinetul până la remedierea deficienţelor, precum şi adresa de comunicare către
filială a modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse sunt păstrate la
dosarul cabinetului respectiv, existent la filială, până la data la care cabinetul va
face obiectul unui nou audit de calitate.

COMENTARII

 În baza analizei dosarelor privind auditul de calitate a cabinetului, DUANPAC formulează


dispoziţii către filială, inclusiv pentru valorificarea constatărilor şi aplicarea de sancţiuni, cu
ajutorul anexei 4 la ghid, pe care le prezintă spre aprobare conducerii Corpului.

 După aprobare, dispoziţiile formulate pentru cabinetele auditate se transmit filialei cu


scrisoarea prevăzută în anexa 5 la ghid.

AUDITUL LUCRĂRILOR DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ


5 38
PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art.20. În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 19 lit. a), auditorii de calitate vor
proceda astfel:

1. studiază raportul de expertiză şi opiniile separate ale experţilor contabili ai părţilor,


după caz, urmărind dacă:

- în elaborarea lucrării, experţii contabili autori au respectat în totalitate prevederile


Standardului profesional nr. 35 Expertizele contabile;

- obiectivele stabilite au fost tratate corespunzător, iar răspunsurile date au fost susţinute
prin acte şi documente care au legătură cu cauza;

- autorii lucrării nu s-au îndepărtat de ştiinţa contabilităţii, procedând la încadrări juridice


ale faptelor sau la efectuarea de lucrări şi operaţiuni care presupun alte cunoştinţe decât
cele contabile;

- dacă răspunsurile la întrebări/concluziile sunt susţinute de prevederi legale sau


reglementările în domeniu;

- autorii lucrării au respectat prevederile Codului etic naţional al profesioniştilor contabili;

2. verifică starea de independenţă a expertului contabil în raport cu cauza şi mandatul


primit pe baza declaraţiei date pe propria răspundere şi semnate de către expertul
contabil; declaraţia se apostilează de către auditorul de calitate cu menţiunea "dată în
faţa noastră", prevăzută în anexa nr. 3 la prezentul regulament.

La întocmirea referatelor de verificare tehnico-profesională asupra lucrărilor de expertiză


contabilă solicitate de comisiile de disciplină, auditorii de calitate urmăresc aceleaşi
obiective, prevăzute la pct.1.

COMENTARII

 Pentru auditarea lucrărilor de expertiză contabilă judiciară în sensul prevederilor


regulamentului, este necesar a se avea în vedere regulile procedurale şi normele profesionale
privind semnarea şi depunerea raportului de expertiză contabilă, astfel:
- prezentarea raportului de expertiză contabilă judiciară, inclusiv a opiniilor separate
consemnate în cuprinsul raportului de expertiză contabilă sau într-o anexă separată, în
cazul când au fost numiţi sau angajaţi mai mulţi experţi contabili în aceeaşi cauză.
- semnarea şi parafarea raportului de expertiză contabilă atât de către expertul contabil numit,
cât şi de către expertul contabil al părţii.

39
 Auditul de calitate al lucrărilor de expertiză contabilă judiciară efectuat cu ocazia auditului
cabinetului, în cazul în care pentru auditul tehnic a fost selectat un dosar privind un raport de
expertiză contabilă care a fost prezentat anterior la avizare auditorului de calitate în
conformitate cu prevederile art. 18 din regulament, se rezumă la:
 verificarea modului de respectare a normelor generale aplicabile tuturor misiunilor;
 respectarea termenului de depunere a raportului de expertiză contabilă la organul care l-a
solicitat;
 existenţa dosarului de lucru al expertizei contabile conţinând toate elementele necesare
(actul de numire, documentele folosite pentru fundamentarea răspunsurilor la obiectivele
stabilite de instanţă, a concluziilor şi opiniei expertului contabil);

 Referatele de verificare tehnico-profesionale asupra lucrărilor de expertiză contabilă solicitate


de comisiile de disciplină în conformitate cu prevederile pct. 15 din Regulamentul de
organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliului
Superior al Corpului se întocmesc conform anexei nr. 4 la Regulamentul privind auditul de
calitate în domeniul serviciilor contabile, conţinând constatările şi observaţiile auditorului de
calitate cu privire la: concordanţa dintre obiective, constatări şi concluzii, respectarea
standardului profesional nr.35, respectarea Codului etic naţional al profesioniştilor contabili,
alte observaţii.

RAPORTAREA ACTIVITĂŢII AUDITORULUI


6
DE CALITATE

PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art. 30. În relaţiile de subordonare tehnic – profesionale ale auditorului de calitate cu


DUANPAC se includ:
a) transmiterea rapoartelor de activitate lunare, semestriale şi anuale în domeniul
serviciilor contabile şi al expertizei contabile judiciare;

COMENTARII

 Auditorii de calitate raportează la DUANPAC lunar, semestrial şi anual activitatea desfăşurată


în domeniul serviciilor contabile şi expertizelor contabile judiciare, astfel:
- lunar, până la data de 1 a lunii următoare
- semestrial şi anual până la data de 20 a lunii următoare

 Raportul de activitate al auditorului de calitate se întocmeşte pe structura prevăzută în anexa 6


la ghid.

 La raportul de activitate lunar auditorul de calitate anexează programul zilnic de lucru pentru
luna următoare, care a fost prezentat directorului executiv al filialei, precum şi propunerile de
programare a concediului de odihnă.
 Pe baza rapoartelor de activitate lunare transmise de către auditorii de calitate, DUANPAC
întocmeşte raportul de activitate al auditorilor de calitate, pe care îl prezintă conducerii
Corpului până la data de 7 a lunii următoare.
40
RAPORTAREA MODULUI DE ÎNDEPLINIRE A
7
MĂSURILOR DISPUSE ÎN URMA AUDITULUI DE
CALITATE

PREVEDEREA REGULAMENTULUI

Art. 17, lit. d), pct.7

7. Directorul executiv al filialei raportează trimestrial la DUANPAC modul de


îndeplinire a măsurilor dispuse în urma auditului de calitate a cabinetelor.

COMENTARII

 Raportarea îndeplinirii Dispoziţiilor formulate de DUANPAC, potrivit prevederilor


art.8, lit.f) din Regulament, precum şi a altor măsuri dispuse de preşedintele şi directorul
executiv al filialei, în conformitate cu prevederile art. 17, lit.d), pct.5 din Regulament, se
face cu ajutorul modelului de raport – Anexa 8.

 Raportul privind aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse în urma auditului de calitate


a cabinetelor se transmite la DUANPAC până la data de 15 a lunii următoare
trimestrului expirat.

41
Anexa 1
Scrisoare de informare a cabinetului

Către
Cabinetul ............................
Administrator / Responsabil cabinet ...............................

În conformitate cu prevederile Regulamentului privind auditul de calitate în domeniul serviciilor


contabile, aprobat prin Hotărârea nr.08/91 din 14.05.2008 a Consiliului superior al Corpului
Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, cu modificările şi completările ulterioare,
vă aducem la cunoştinţă că aţi fost cuprins în Programul auditului de calitate în domeniul serviciilor
contabile pentru anul.........
Potrivit graficului filialei, auditul de calitate va fi efectuat în luna .......................................... de
către ..................................., auditor de calitate al filialei CECCAR ..........................., urmând ca de
comun acord cu acesta să stabiliţi data exactă pentru începerea auditului.
În acest scop, vă transmitem „Chestionarul pregătitor al auditului de calitate”, pe care vă rugăm să
îl completaţi şi să îl retransmiteţi filialei în termen de 15 zile de la data primirii acestuia.

Cu stimă,

Preşedinte Director executiv

42
Anexa 2
Chestionar pregătitor al
auditului de calitate

CHESTIONAR PREGĂTITOR
AL AUDITULUI DE CALITATE

Cuprins

1. Informaţii generale despre cabinet

2. Organizarea cabinetului

3. Personal

4. Formarea profesională

5. Clienţi şi misiuni

6. Metode de lucru

ANEXE :

7. Locuri de exercitare

8. Alte forme de exercitare a profesiei

9. Declaraţie

Formulaţi (completaţi) răspunsurile la întrebările din chestionar.


La întrebările cu mai multe variante, încercuiţi varianta corectă.

1 INFORMAŢII GENERALE DESPRE CABINET


43
1.1. Cabinetul auditat
Numele şi prenumele liber-profesioniştilor contabili din cadrul cabinetului:
____________________________________________________________

____________________________________________________________

Denumirea cabinetului şi forma juridică:


__________________________________________________________

Adresa, telefon, fax:


_________________________________________________________

1.2. În cazul persoanelor juridice :


Numele şi calitatea persoanelor care conduc societatea:
___________________________________________________________

Numele membrilor Corpului salariaţi, înscrişi în Tablou:


___________________________ asociat DA NU

1.3. Responsabilul de relaţiile cu auditorii în domeniul calităţii serviciilor contabile:


_________________________________________________________

1.4. Dispuneţi de alte locuri de exercitare ? DA NU


În caz afirmativ, completaţi punctul 7 „Locuri de exercitare” :

1.5. Exercitaţi profesia în altă formă sau structură decât cabinetul descris în prezentul
chestionar ? DA NU
În caz afirmativ, completaţi punctul 8 "Alte forme de exercitare a profesiei" şi punctul 9
"Declaraţia privind neexercitarea în alte forme a profesiei contabile", anexate, pentru
fiecare membru asociat care exercită profesia în cabinet.

1.6. Dacă activitatea profesională este exercitată sub formă de persoană juridică,
indicaţi repartiţia capitalului:

Membru al Corpului Funcţia % din


Asociaţi Adresa
da/nu exercitată capital

2 ORGANIZAREA CABINETULUI
44
2.1. Descrieţi organigrama cabinetului (introduceţi o anexă, dacă este necesar):
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________

2.2. Descrieţi procedura delegării de semnătură:


_____________________________________________________________
_____________________________________________________________

2.3. Profesionişti din afara cabinetului:


 Utilizaţi profesionişti din afara cabinetului în cadrul misiunilor contabile ?
DA NU

 Utilizaţi profesionişti din afara cabinetului în alte misiuni decât cele contabile?
DA NU

3 PERSONAL
3.1. Structura personalului
3.1.1 Completaţi tabelul următor:

Total
Tehnic Juridic Alte Adminis-
CLASIFICARE efectiv, Social Informatică
contabil şi fiscal domenii trativ
din care:
Membri asociaţi
Membri
neasociaţi
Alţii
Stagiari

3.1.2 Evoluţia efectivului global


Exerciţiul ___________________ : _________________________
Exerciţiul ___________________ : _________________________
3.2. Recrutarea personalului contabil
Precizaţi profilul personalului tehnic (originea şi formaţia de bază)
____________________________________________________
Comentarii suplimentare :
_____________________________________________________
3.3. Evaluarea
Cum vă evaluaţi personalul? (existenţa unui sistem formalizat, frecvenţa evaluărilor etc.)
3.4. Remunerarea
Care este politica practicată de cabinet în materie salarială ?
_______________________________________________
Cabinetul respectă prevederile contractului colectiv de muncă ?
DA NU

45
3.5. Clauzele contractului de muncă sau contractului civil
• Contractul conţine următoarele clauze :
Salariaţi/Colaboratori Stagiari
─ de concurenţă loială DA NU DA NU
─ de secret profesional DA NU DA NU
─ de independenţă DA NU DA NU

Prezentaţi alăturat un model de contract individualde muncă/contract civil

4 FORMAREA PROFESIONALĂ
4.1. Planificarea şi efectuarea formării profesionale
4.1.1 Câte ore pe an consacră formării lor profesionale membrii Corpului din cadrul
cabinetului?
_________________

4.1.2 Există un plan de formare adaptat nivelului personalului şi diferitelor misiuni din
cadrul cabinetului ? DA NU
4.2. Organizarea formării profesionale
Descrieţi modalitatea de formare utilizată
_____________________________________________________________________
4.3. Formarea internă
Membrii Corpului şi colaboratorii
TEMA Număr de ore
Nume Nivelul

4.4. Formarea externă


Anexaţi situaţiile privind formarea din ultimii trei ani efectuată cu responsabilii de
formare cu care a colaborat cabinetul.

Membrii Corpului şi colaboratorii


TEMA Numărul de ore
Numele Nivelul

4.5. Documentarea
• Descrieţi documentaţia accesibilă pentru colaboratori
___________________________________________
• Faceţi apel la servicii externe? Dacă da, la care ?
___________________________________________

5 CLIENŢI ŞI MISIUNI
46
5.1. Repartiţia activităţii cabinetului
5.1.1 Completaţi tabelul următor ( pentru ultimul exerciţiu financiar ):
Volumul
Nr. total al
MISIUNI %
clienţi onorariilor
- lei -
Servicii contabile
Servicii de audit statutar
Servicii de alte tipuri de audit
Servicii de consultanţă financiară şi fiscală
Servicii de personal salarizare
Alte servicii profesionale (de precizat) 

TOTAL GENERAL

5.1.2 Care sunt primii cinci clienţi ai căror onorarii depăşesc 10 % din totalul general al
onorariilor ?
Denumirea dosarelor sau codul intern Onorarii % din total Natura misiunii

5.2. Onorarii


Lucrări de ţinere a contabilităţii, de elaborare şi examinare a situaţiilor financiare
Asistenţă privind organizarea şi ţinerea contabilităţii

Audit financiar 
Audit intern

- Expertize contabile judiciare
- Expertize contabile extrajudiciare
- Activitate de cenzor
- Evaluări patrimoniale
- Asistenţă de specialitate pentru înfiinţarea şi reorganizarea societăţilor comerciale
- Alte servicii profesionale care presupun cunoştinţe contabilitate



47
5.2.1 Care este modul de percepere a onorariilor ?
• Înainte de executarea lucrării DA NU
• După terminarea lucrării DA NU
• De comun acord cu clientul DA NU
• Alte moduri (de specificat ) _____________
5.3. Acceptarea şi menţinerea misiunilor
5.3.1 Aţi preluat o lucrare sau mai multe de la colegi în cursul ultimilor trei ani?
DA NU
5.3.2 Aveţi o fişă de evaluare a riscurilor în materie de acceptare şi menţinere a
misiunilor? DA NU
Dacă da, anexaţi un exemplar din acest document.
5.4. Contracte
5.4.1 Procedaţi la o aducere la zi a contractelor ?
DA NU
5.4.2 Anexaţi un model de contract
5.5. Rapoarte
5.5.1 Cabinetul întocmeşte raportul prevăzut de normele profesionale ?
ÎNTOTDEAUNA CÂTEODATĂ NICIODATĂ
5.5.2 Dacă raportul nu este întocmit sistematic, precizaţi motivele :
___________________________________________________

5.5.3 Vă asiguraţi că raportul întocmit este pus de acord cu prevederile înscrise în contract?
DA NU
5.6. Asigurarea riscului
5.6.1 Riscurile următoare sunt asigurate ?
• Responsabilitatea civilă faţă de clienţi DA NU
• Reconstituirea arhivelor (cauzate de calamităţi, furt, viruşi etc.)
DA NU
• Incendiu DA NU
• Pierderi din exploatare (clienţi incerţi, rotaţia personalului, etc.)
DA NU
5.6.2 Indicaţi suma totală asigurată pe tipuri de misiuni

5.6.3 Cabinetul verifică în fiecare an concordanţa dintre suma asigurată, natura şi


importanţa misiunilor pe care le efectuează ? DA NU

48
6 METODE DE LUCRU
6.1. Instrumente informatice

6.1.1 Utilizaţi programe informatice în cabinet ?


Dacă da, care sunt ?
• Programe informatice
- contabilitate generală DA NU
- alte (specificaţi) ______________

6.1.2 Utilizaţi sisteme de transmisie automata a datelor? DA NU


Dacă da, precizaţi. (internet, modem, alte) ______________

6.2. Proceduri
6.2.1 Există un manual de proceduri interne
privind organizarea contabilităţii clientului? DA NU
6.2.2 Dacă da, procedurile sunt aplicabile la nivelul
întregului cabinet ? DA NU
6.2.3 Există un sistem de audit de calitate intern în cabinet ? DA NU
Dacă da, descrieţi sistemul şi procedurile.
______________________________________________________________
6.3. Dosarele de lucru
6.3.1 Descrieţi organizarea dosarelor de lucru
___________________________________________

6.3.2 Dosarele de lucru sunt arhivate în cabinet ? DA NU


Dacă da, menţionaţi durata ______

6.4 . Delegare şi supraveghere


6.4.1 Descrieţi procedura de delegare şi planificarea tehnică
____________________________________________
6.4.2 Care sunt modalităţile folosite pentru colaboratori pentru a-şi controla ei înşişi
lucrările (chestionar de sfârşit de lucrare) ?
_____________________________________________

6.4.3 Cum este organizată supravegherea lucrărilor (persoane responsabile, chestionare)?


______________________________________________

7 LOCURI DE EXERCITARE
Cifra de afaceri
Localitatea Adresa Telefon Efectiv total
- lei -

8 ALTE FORME DE EXERCITARE A PROFESIEI


1. Numele şi prenumele membrului Corpului auditat _______________________

49
2. Activitate de expertiză contabilă
Numele sau denumirea socială a
Forma juridică Adresa
beneficiarului

3. Misiuni de audit statutar


Numele sau denumirea socială a
Forma juridică Adresa
beneficiarului

4. Alte misiuni (de precizat)


Numele sau denumirea socială a
Forma juridică Adresa
beneficiarului

De completat de către fiecare membru al Corpului care exercită profesia în cabinet şi nu


are nicio activitate care să intre în câmpul de aplicare aL auditului de calitate.

9 DECLARAŢIE
Subsemnatul _______________________________________, expert contabil / contabil
autorizat, /administrator al cabinetului, declar pe proprie răspundere că nu am nicio altă activitate din
sfera profesiei contabile care să intre în câmpul de aplicare a auditului de calitate efectuat la cabinetul
______________________________________.

Data : Semnătura,

Anexa 3
50
Scrisoare de înaintare a dosarului de audit de calitate

Către
DUANPAC

În conformitate cu prevederile Regulamentului privind auditul de calitate în domeniul serviciilor


contabile, vă transmitem alăturat dosarul auditului de calitate efectuat la
cabinetul .............................. ............................, care cuprinde:
 Raportul auditorului de calitate (model 442)
 Fişa centralizatoare a rezultatelor auditului de calitate (model 431)
 Nota de sinteză (model 441)
 Anexe (foile de lucru, chestionar pregătitor al auditului de calitate, ordin de deplasare,
însoţit de documente justificative, după caz)*

Auditor de calitate:
Numele şi prenumele:
Semnătura:

Anexa 4
Dispoziţii

Aprobat
Director General
DISPOZIŢII
*
Pentru cabinetele propuse a fi încadrate în clasa A de calitate, auditorii de calitate vor include în dosarele de audit care se înaintează la DUANPAC
următoarele:
- Programul de dezvoltare profesională continuă la nivelul cabinetului
- Procedura de planificare a misiunilor şi de programare a lucrărilor
- Sistemul (manualul) de control al calităţii în cadrul cabinetului
- Procedura privind funcţia contabilă
- Fişa membrului Corpului

51
Cabinetul auditat ...............................
Profesionistul contabil ....................................

Auditul de calitate realizat la data de........................., de către auditorul de


calitate ..........................., a constat în auditul procedurilor de organizare şi funcţionare a cabinetului,
în examinarea unui număr de .................... dosare, din care ....... dosare pentru lucrări de ţinere a
contabilităţii, de elaborare şi examinare a situaţiilor financiare, ....... dosare pentru lucrări de audit
financiar, şi .......dosare privind misiuni speciale ( se va preciza), precum şi în analiza conformităţii la
normele privind calitatea de membru al Corpului.

Pentru remedierea deficienţelor constatate cu ocazia auditului efectuat, în conformitate cu art.17,


lit.d), pct.4 din regulament, DUANPAC emite următoarele dispoziţii:
1. Deficienţa: ____________________________________________________________________
Norma (reglementarea) aplicabilă: _______________________________________________
Măsură: ______________________________________________________________________
Termen: ______________________________________________________________________
2. Deficienţa: ____________________________________________________________________
Norma (reglementarea) aplicabilă: _______________________________________________
Măsură: ______________________________________________________________________
Termen: ______________________________________________________________________
etc.
CONCLUZII
Cabinetul a fost încadrat în clasa ..... de calitate; în consecinţă veţi lua şi măsurile prevăzute la art.
17, lit.c, pct.6 din Regulament.
Ca urmare, în conformitate cu prevederile art.17 lit.c), pct 6 din Regulamentul privind auditul de
calitate în domeniul serviciilor contabile, aprobat prin Hotărârea nr.08/91 din 14 mai 2008 a
Consiliului Superior al CECCAR, cu modificările şi completările ulterioare, cabinetul poate solicita
DUANPAC acordarea unui atestat de calitate (valabil pentru cabinetele care au fost încadrate în clasa
A de calitate).x

Până la data de .............. (termen maxim 30 de zile lucrătoare de la ultima dată prevăzută ca termen
de realizare a dispoziţiilor), cabinetul va comunica filialei modul de aducere la îndeplinire a măsurilor
dispuse prin prezenta.

Neaducerea la îndeplinire a dispoziţiilor şi recomandărilor menţionate mai sus atrage răspunderea


disciplinară a cabinetului în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor
de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliului Superior al Corpului Experţilor Contabili şi
Contabililor Autorizaţi din România.

Director

Anexa 5

Scrisoare către filială

x
) Pentru cabinetele încadrate în clasa A de calitate.
52
Către
Filiala ................
Domnului/Doamnei preşedinte .....................................
Domnului/Doamnei director executiv .....................................

Vă transmitem alăturat dosarele auditului de calitate în domeniul serviciilor


contabile, împreună cu Dispoziţiile formulate de către departamentul de specialitate
din cadrul Corpului.
Având în vedere prevederile Regulamentului privind auditul de calitate în
domeniul serviciilor contabile aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Corpului
nr.08/91 din 14 mai 2008, cu modificările şi completările ulterioare, vă rugăm să luaţi
măsuri pentru urmărirea aducerii la îndeplinire a Dispoziţiilor anexate şi a altora pe
care le consideraţi necesare în conformitate cu art. 17, lit.d), pct.5 din Regulament.

Menţionăm că dosarele de audit se vor păstra la filială până la data la care


cabinetele vor face obiectul unui nou audit de calitate.

Cu stimă,

Preşedinte, Director General,

53
Anexa 6
Raport de activitate

Raport de activitate
pe luna/semestrul/anul .............

I. În domeniul serviciilor contabile


1. Numărul cabinetelor programate* a fi auditate:
1.1 În luna de referinţă ……………………………………………………………………..
1.2 Cumulat de la începutul anului ………………………………………………………….
2. Numărul cabinetelor auditate**:
2.1 În luna de referinţă ……………………………………………………………………..
- din care transmise la DUANPAC: ……..……………………………….
2.2 Cumulat de la începutul anului …………………………………………………………
- din care transmise la DUANPAC: ……………………………………….
Luna Cumulat

3. Numărul cabinetelor neauditate : …… ……


3.1. Sesizate consiliului filialei (pentru refuz de audit) …… ……
3.2. Amânate pentru reprogramare …… ……
3.3. Radieri, decese …… ……
3.4. Restanţe …… ……
 Denumirea cabinetelor şi motivele, pe structura de mai sus:
………………………………………………………………………………………..
.……………………………………………………………………………………….
4. Serviciile prestate de cabinetele auditate Nr. clienţi Ponderea în cifra
de afaceri (%)
Luna Cumulat Luna Cumulat
4.1 Servicii contabile …… ………… …… ………
4.2 Servicii de audit statutar …… ………… …… ………
4.3 Servicii de alte tipuri de audit …… .……….. …… ………
4.4 Servicii de consultanţă financiară şi fiscală …… ………… …… ………
4.5 Servicii de personal salarizare ......... ............... …… ………
4.6 Alte servicii profesionale
4.6.1 Expertize contabile judiciare ......... ............... …… ………
4.6.2 Expertize contabile extrajudiciare .......... ................ …… ………
4.6.3 Activitate de cenzor ........... ............... …… ………
4.6.4 Evaluări patrimoniale ........... .............. …… ………
4.6.5 Asistenţă de specialitate pentru înfiinţarea
şi reorganizarea societăţilor comerciale ............ ............... …… ………
4.6.6.Alte servicii profesionale care presupun ............ ............... …… ………
cunoştinţe de contabilitate ............. ................ …… ………

*
) Se includ următoarele cabinete: conform programului aprobat de Consiliul superior al Corpului, urmare claselor C şi D
de calitate, reprogramate
**
) Finalizate prin întocmirea dosarului de audit conform regulamentului
54
5. Numărul dosarelor de lucru examinate la cabinetele auditate, pe misiuni
În luna de referinţă Cumulat de la
începutul anului
5.1 Lucrări de ţinere a contabilităţii,
de elaborare şi examinare a
situaţiilor financiare ………………………... ………………..

5.2 Lucrări de audit statutar ………………………... ………………...

5.3 Misiuni speciale ………………………… …………………


TOTAL ………………………… …………………

6. Numărul deficienţelor constatate pe domeniile auditului de calitate:

În luna de referinţă Cumulat de la


începutul anului
6.1 Auditul structural ………………………... ………………..
6.2 Auditul tehnic ………………………... ………………...
6.3 Auditul de conformitate ………………………… …………………
TOTAL ………………………… …………………

7. Numărul deficienţelor constatate, pe naturi (puncte calitative) *


Nr. punct Denumire Nr. deficienţe
.............. ................ ......................
.............. ................ ......................
.............. ................ ......................

8. Încadrarea în clasele de calitate a cabinetelor auditate (număr):


În luna de referinţă Cumulat de la
începutul anului
Clasa A ................... .....................
Clasa B ................... ....................
Clasa C ................... ....................
Clasa D ................... ....................
Clasa E .................... ....................
TOTAL: .................... ....................

*
Se completează semestrial şi anual
55
9. Măsurile propuse pentru remedierea deficienţelor conform clasei de încadrare
cabinetelor (număr)*: .............
În luna de referinţa Cumulat de la
începutul anului
9.1 Recomandări pentru remedierea
deficienţelor ........................... .........................
9.2 Participarea la cursuri pentru
însuşirea standardelor profesionale
şi/sau etică ............................ .........................
9.3 Efectuarea unui nou control în
maxim 2 ani ............................ .........................
9.4 Efectuarea unui nou control în
maxim un an ............................ .........................
9.5 Instituirea unui sistem de supraveghere
permanentă ............................. .........................

10.Numărul sesizărilor la DUANPAC şi la consiliul filialei urmare auditului efectuat**


10.1 În luna de referinţă ......................
10.2 Cumulat de la începutul anului ..........................

11. Numărul sesizărilor de la punctul 10 pe naturi:


Luna de referinţă Cumulat
11.1 Depunerea rapoartelor anuale de activitate ...... .........
11.2 Pregătirea şi dezvoltarea profesională continuă …… ………
11.3 Achitarea cotizaţiilor profesionale …… ………
11.4 Exercitarea profesiei de expert contabil sau contabil
autorizat fără autorizaţie eliberată de Corp …… ………
11.5 Întocmirea rapoartelor de expertiză contabilă în cazul când
au fost numiţi sau încuviinţaţi mai mulţi experţi în aceeaşi cauză ....... ..........
11.6 Comportamentul profesional al membrilor Corpului ........ ...........
11.7 Alte fapte care intră sub incidenţa răspunderilor disciplinare …… ………

II . În domeniul expertizei contabile judiciare


1. Numărul rapoartelor de expertiză contabilă judiciară auditate, pe natura obiectivelor:
În luna de referinţa Cumulat de la
începutul anului
1.1 Civile ............................ .........................
1.2 Penale ............................ .........................
1.3 Comerciale ............................ .........................
1.4 Fiscale ............................ .........................

*
Conform art. 17 lit.c pct. 6 din regulament
**
Conform art. 34 alin. 2, lit. i din regulament
56
2. Numărul declaraţiilor date de experţii contabili
2.1 În luna de referinţă
2.2 Cumulat de la începutul anului
2.3 Numărul experţilor contabili care nu au dat declaraţii în luna de referinţă
(nominalizarea cazurilor, menţionarea motivelor)
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
3. Numărul rapoartelor de expertiză contabilă refăcute de către experţii contabili în baza
observaţiilor auditorului de calitate
3.1 În luna de referinţă ..................................................
3.2 Cumulat de la începutul anului ..................................................
4. Numărul rapoartelor de expertiză contabilă înaintate cu referat privind auditarea modului
de respectare a normelor profesionale.
4.1 În luna de referinţă ..................................................
4.2 Cumulat de la începutul anului..................................................
5. Numărul referatelor de verificare tehnico – profesională întocmite de auditorul de calitate
la solicitarea comisiei de disciplină
5.1 În luna de referinţă ..................................................
5.2 Cumulat de la începutul anului..................................................

III. Contribuţia auditorului de calitate la realizarea indicatorilor prevăzuţi în BVC al filialei *


În luna de referinţa Cumulat de la
începutul anului
1. Venituri din cotizaţii (fixe şi variabile)
1.1. Număr cabinete (cazuri) ................... ...................
1.2. Suma (lei) ................... ...................
2. Venituri din publicaţii
2.1. Număr publicaţii ................... ...................
2.2. Suma (lei) ................... ...................
3. Venituri din cursuri şi seminarii (lei) ................... ..................
4. Venituri din alte servicii pentru membrii Corpului (lei) ............... ...................
(precizarea naturii serviciilor)

IV. Acţiuni de îndrumare a membrilor Corpului în aplicarea legislaţiei şi a reglementărilor în


domeniu **
1. Numărul întâlnirilor de lucru, mese rotunde cu membrii Corpului ...................
( precizarea tematicii, contribuţia auditorului de calitate)
2. Numărul membrilor care au beneficiat de îndrumarea auditorului de calitate în mod
individual ...................
(exemplificarea problemelor care au format obiectul îndrumării)
3. Alte modalităţi de îndrumare a membrilor Corpului ...................
(postare pe site-ul filialei, publicaţii în reviste de specialitate, etc. – precizarea tematicii)
.......................................................................................................................................
V. Probleme deosebite ivite în activitatea auditorului de calitate în domeniul serviciilor
contabile şi expertizei contabile judiciare.
1 – prezentarea problemelor;
2 – modul de soluţionare a acestora de către auditorul de calitate şi/sau conducerea filialei.

*
Conform art. 12, li.e) din regulament
**
Conform art. 12, lit. f) din regulament
57
VI. Propuneri *

1. Rezultate din analiza problemelor ivite în activitatea auditului de calitate ca urmare a


investigaţiilor proprii sau a sesizărilor primite de la terţe persoane
2. Pentru valorificarea constatărilor (sancţiuni, recomandări, etc)
3. Pentru adaptarea la condiţiile conjuncturale a metodologiei auditului de calitate în domeniul
serviciilor contabile

*
Conform art. 12, lit.c) – g) din regulament
58
Anexa 7
DUANPAC Notă justificativă

Notă justificativă
Nr. .... din data de .......

1. CABINETUL AUDITAT

 Denumirea cabinetului şi forma juridică (persoană fizică sau persoană juridică):

........................................................................
 Adresa, telefon, fax, e-mail:

........................................................................
 Numele, prenumele şi calitatea persoanelor(ei) care conduc(ce) societatea:
...........................................................................
 Număr de salariaţi: ............................................
 Număr de colaboratori: ......................................

2. AUDITOR DE CALITATE

 Numele, prenumele şi filiala de care aparţine:

.....................................................................

3. SERVICIILE PRESTATE DE CABINET


Ponderea în
4. Care sunt serviciile pe care le prestează cabinetul? Nr. Clienţi
cifra de afaceri (%)
4.1 Servicii contabile
4.2 Servicii de audit statutar
4.3 Servicii de alte tipuri de audit
4.4 Servicii consultanţă financiară şi fiscală
4.5 Servicii de personal salarizare
4.6 Alte servicii profesionale:
4.6.1 Expertize contabile judiciare
4.6.2 Expertize contabile extrajudiciare
4.6.3 Activitate de cenzor
4.6.4 Evaluări patrimoniale
4.6.5 Asistenţă de specialitate pentru înfiinţarea
şi reorganizarea societăţilor comerciale
4.6.6 Alte servicii profesionale care presupun
cunoştinţe de contabilitate
TOTAL 100
4. PUNCTE FORTE ALE AUDITULUI DE CALITATE EFECTUAT

59
Auditul structural

 Existenţa şi urmărirea unui program de dezvoltare profesională continuă în cadrul


cabinetului;
 Dotarea cabinetului cu standardele profesionale emise de Corp pentru fiecare misiune
compatibilă cu competenţele cabinetului;
 Elaborarea unei proceduri de planificare a misiunilor şi de programare a lucrărilor;
 Elaborarea unui sistem (manual) de control al calităţii în cadrul cabinetului;
 Existenţa unei forme de comunicare scrisă (raport, atestare) pentru fiecare msiune
compatibilă cu competenţele cabinetului;

Auditul tehnic

 Elaborarea şi funcţionarea procedurilor privind organizarea contabilităţii clientului;


 Controlul regularităţii şi sincerităţii contabilităţii (existenţa şi ţinerea la zi a registrelor
obligatorii: registrul jurnal, cartea mare, registrul inventar, registrul consiliului de
administraţie, registrul adunărilor generale).

Auditul de conformitate

 Respectarea celor 40 de ore de educaţie în ultimii 2 ani;


 Plata cotizaţiilor profesionale (fixe şi variabile) pe ultimii 3 ani;
 Cabinetul nu a săvârşit fapte sancţionate disciplinar de către Corp în ultimii 2 ani.

5. REZULTATELE AUDITULUI DE CALITATE

Total puncte calitative .............. şi, respectiv, propunerea de încadrare în clasa A de


calitate, conform art. 17 lit.c), pct.5 din Regulamentul privind auditul de calitate în
domeniul serviciilor contabile.

Faţă de cele prezentate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 17, lit. c), pct. 6 din
regulament, supunem spre aprobare Biroului permanent al Consiliului superior al Corpului
încadrarea în clasa A de calitate a cabinetului .............

DUANPAC,

60
Anexa 8

Raport privind modul de îndeplinire


a măsurilor dispuse în urma auditului de calitate a cabinetelor
CECCAR
FILIALA ………

Raport
privind modul de îndeplinire a măsurilor dispuse în urma auditului de calitate a
cabinetelor, în trimestrul …… /an …………

A. Cu privire la dispoziţii (art. 17, lit.d, pct.4) din regulament

1. Numărul cabinetelor cărora li s-au comunicat dispoziţiile pentru remedierea deficienţelor în


trimestrul de referinţă: …………………………
2. Numărul cabinetelor care au comunicat filialei modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse
prin dispoziţii, scadente până la sfârşitul trimestrului de referinţă conform datei stabilite pentru
raportare la filială: ……….......................................
3. Modul de îndeplinire de către cabinete a dispoziţiilor dispuse:
3.1. numărul cabinetelor care nu au comunicat filialei (restanţe) modul de îndeplinire a măsurilor
dispuse prin dispoziţii, scadente până la sfârşitul trimestrului de referinţă conform datei stabilite
pentru raportare la filială: ..……
3.2. numărul cabinetelor care au comunicat ulterior filialei modul de îndeplinire a măsurilor
dispuse, restante la sfârşitul trimestrului precedent. …………………
3.3. diligenţele întreprinse de filială pentru comunicarea de către cabinete a modului de
îndeplinire a măsurilor dispuse prin dispoziţii şi eventuale probleme ivite în relaţiile profesionale
cu cabinetele………………………..
………………………..………………………..………………………..
………………………..………………………..………………………..
………………………..………………………..………………………..
………………………..………………………..………………………..
………………………..………………………..………………………..
………………………..………………………..………………………..………
………………………..………………………..………………………..
………………………..………………………..………………………..
………………………..………………………..………………………..
………………………..………………………..

61
B. Cu privire la măsurile luate în funcţie de încadrarea în clasa de calitate
conform art.17, lit. c), pct.6 şi lit. d), pct.5 din regulament

4. Numărul cabinetelor înscrise la cursuri pentru însuşirea standardelor profesionale şi/sau de etică
……………………………………

5. Cabinetele programate pentru un nou control în maximum 2 ani (nominalizate)


……………………………………………………

6. Cabinetele programate pentru un nou control în maximum 1 an (nominalizate)


……………………………………………………..

7. Cabinetele la care s-a instituit un sistem de supraveghere (nominalizate)


……………………………………………………..

8. Alte măsuri dispuse de filială (art. 17, lit.d), pct.5)


……………………………………………………..

Director executiv,
…………………

62
Anexa 9

Declaraţie privind modul de aducere la


îndeplinire a măsurilor dispuse cu ocazia auditului de calitate

Declaraţie
privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse cu ocazia
auditului de calitate din data de ……….

Subsemnatul (administrator/responsabil) ………………………. al cabinetului ……………., în


conformitate cu prevederile art. 34, alin. 2 din Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul
serviciilor contabile, cu modificările şi completările ulterioare, în legătură cu modul de aducere la
îndeplinire a măsurilor dispuse cu ocazia auditului de calitate anterior, declar următoarele:
1. Măsură: ……………………………..
Realizare: …………………………….

2. Măsură: ……………………………..
Realizare: …………………………….

…………………………….………..

……………………………. ………..

etc.

Prezenta declaraţie este dată pe propria răspundere, fiind conformă cu realitatea, având în
vedere prevederile legii privind falsul în înscrisuri şi declaraţii.

Data, Semnătura şi ştampila,

…………….. ………………………..

63
Anexa 10
Scrisoare de informare a cabinetelor încadrate în clasele C şi D de calitate

Către …………………
Cabinetul ……………..
Administrator / Responsabil cabinet ………………

În conformitate cu prevederile art. 17, lit.c), pct.6 din Regulamentul privind auditul de calitate
în domeniul serviciilor contabile, cu modificările şi completările ulterioare, vă aducem la cunoştinţă
că aţi fost cuprins în graficul auditului de calitate al filialei pe luna …………….

Auditul de calitate va fi efectuat de către ……………………………………, auditor de calitate al


filialei CECCAR.

În acest scop, vă rugăm să completaţi “Declaraţia privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor
dispuse cu ocazia auditului de calitate”, conform modelului alăturat şi să o transmiteţi filialei în
termen de 15 zile de la data primirii acesteia.

Preşedinte, Director executiv,

64

S-ar putea să vă placă și