1.

Etimologia şi evoluţia istorică a conceptului de curriculum

2. Accepţiuni ale conceptului de "curriculum"
Conceptul de "curriculum" rămâne în prezent unul din cele mai
controversate în teoria educaţională şi unul din cele mai ambigue în practica
educaţională. De altfel, în timp, el a fost acceptat, respins, operaţionalizat în
modalităţi diferite, înţeles şi utilizat necorespunzător, generator chiar al unei mode
ş.a.m.d.
1. Etimologia conceptului "curriculum" (la plural "curricula") se află în
limba latină, în care termenul "curriculum" are semnificaţii multiple, însă
relativ apropiate: "alergare", "cursă", "parcurgere", "drum", "scurtă privire",
"în treacăt"; de aici şi semnificaţia contemporană mai frecvent utilizată:
parcurs, drum de viaţă sau carieră ("curriculum vitae").
În domeniul educaţiei, conceptul "curriculum" a fost utilizat în a doua jumătate a
secolului XVI, în anul 1582 la Universitatea din Leida (Olanda) şi în anul 1633 la
Universitatea din Glasgow (Scoţia), ca răspuns al autorităţilor statale la autonomia
mare a universităţilor.
Semnificaţiile iniţiale ale conceptului erau acelea de conţinut al
învăţământului, de plan sau programă de studiu, respectiv de curs obligatoriu de
studiu.
La începutul secolului XX, în anul 1902, în lucrarea "The Child and the
Curriculum", americanul John Dewey:
 introduce în circulaţie sintagma "experienţă de învăţare" a copilului,
organizată de şcoală, alături de ansamblul disciplinelor de învăţământ
oferite şi studiate;
 propune ca sfera conceptului de "curriculum" sã cuprindă nu numai
informaţiile, ci şi demersurile didactice de asimilare a acestora..
Sintagma "experienţe de învăţare" a fost preluată ulterior şi utilizată extrem de
mult în operaţionalizarea conceptului de "curriculum”. În lucrarea "Copilul şi
curriculum-ul", John Dewey (promotor al pragmatizmului) avansa ideea
curriculum-ului centrat pe copil, care sã îi permitã acestuia:
1) sã utilizeze în activitatea cotidianã ceea ce a învãţat la şcoală;
2) iar în activităţile din şcoală, experienţa de zi cu zi.
Ulterior, după aproape două decenii, americanul Franklin Bobbitt, în lucrarea sa
"The Curriculum" (1918), resemnifică conceptul şi include în sfera acestuia întreaga
experienţă de învăţare a elevilor, respectiv atât activităţile formale, desfăşurate în
mediul şcolar, cât şi pe cele desfãşurate în mediul extraşcolar, planificate şi
proiectate în şcoală.
 Un alt moment de referinţă a fost marcat de contribuţia unui alt american -
Ralph Tyler, prin publicarea în anul 1949 a cărţii "Basic Principles of Curriculum
and Instruction"; este considerat primul pedagog care a elaborat o formulare
modernă a teoriei curriculum-ului.
În ceea ce priveşte elaborarea curriculum-ului, Tyler considera că aceasta
implică patru acţiuni, cu valoare de norme pedagogice aplicabile în următoarea
ordine ierarhicã:
- formularea obiectivelor învăţării, respectiv a obiectivelor educaţionale ale
procesului de învăţământ;
- selectarea experienţelor de învăţare şi a conţinuturilor cu valenţe formative, în
concordanţã cu obiectivele educaţionale formulate;
- stabilirea metodologiilor de organizare a experienţelor de învăţare, funcţie de
metodologii şi de conţinuturile selectate;
- evaluarea rezultatelor activităţii de instruire.
În a doua jumătate a secolului XX, în Marea Britanie, răspîndirea ideei pentru
curriculum în educaţie a fost imediată şi totală. De asemenea, el a pătruns şi în alte
ţări, cum ar fi: Germania, Olanda, Ţările Scandinave, în timp ce ţări cu mare tradiţie
şi forţă în teoria şi practica educaţională, ca Franţa, Belgia, Elveţia, Italia, Spania,
au rămas indiferente faţă de fenomenul curriculum. În URSS el a fost respins cu
fermitate, fiind considerat burghez, reacţionar, decadent etc.
În România, termenul a început să fie semnalat, încă din anii 1980, însă, din
precauţie, el era evitat. Se considera că este periculos să se vorbească despre
curriculum în educaţia românească în acea perioadă, când "Planul de învăţământ"
era elaborat la "centru" ca unic, obligatoriu, normativ. Uneori era tradus folosindu-
se termeni cum ar fi cel de programă. Însă, deschiderea necesară a avut loc abia după
1990 şi mai ales după 1997.
În Republica Moldova conceptul de curriculum a apărut în 1994 în legătură
cu derularea Proiectului reformei învăţămîntului general.

2. Accepţiuni ale conceptului de "curriculum"

Având în vedere consideraţiile de mai sus, putem vorbi de două accepţiuni ale
conceptului "curriculum":
- accepţiunea restrânsă, tradiţională (care a persistat până la jumătatea secolului
XIX), asociat cu conţinutul învăţământului, reflectat în documente şcolare şi
universitare reglatoare, care planificau conţinuturile instrucţiei şi care asigură
managementul sistemului.
- accepţiunea modernă, largă, extinsă, care reprezintă ansamblul tuturor
experienţelor de învăţare ale elevilor.

În literatura pedagogică actuală nu există încã un consens privind definirea

conceptului de curriculum. Totuşi, majoritatea definiţiilor actuale încorporează
câteva elemente definitorii comune:
- curriculum-ul reprezintã ansamblul documentelor şcolare care fac
referire la conţinuturile activităţilor de predare-învăţare;
- curriculum-ul integrează totalitatea proceselor educaţionale şi a
experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe durata parcursului său şcolar;
- în viziune sistemică, curriculum-ul este teorie şi practică ce vizează
interdependenţe dintre: conţinutul învăţământului (fixat în planurile de
învăţământ şcolare şi universitare, în programele şcolare şi universitare, în
manuale etc.), obiectivele educaţionale, strategiile de instruire, strategiile de
evaluare a eficienţei activităţii educaţionale.
Ce nu este curriculum-ul?
Deşi nu există o definiţie şi o operaţionalizare unanim acceptate ale
conceptului de "curriculum", sunt importante o serie de concluzii desprinse în teoria
şi practica educaţiei. Astfel:
 Curriculum-ul nu reprezintă doar conţinutul învăţământului, pentru că
acesta din urmă trebuie valorificat acţional.
 Curriculum-ul nu reprezintă doar un set de obiective şi conţinuturi
corelate, ci un sistem de experienţe de învăţare oferite educabililor şi trăite
de aceştia.
 Curriculum-ul nu reprezintă doar un proiect sau un plan de învăţământ,
pentru că acestea din urmă trebuie să fie puse în aplicare.
 Curriculum-ul nu este echivalent cu procesul de învăţământ (care este mai
complex).
 Curriculum-ul nu este asemănător cu didactica, deşi ambele se referă la
maniera de a concepe educaţia.