Dreptul şi întreaga componentă juridică a vieţii sociale este un fenomen
deosebit de complex a cărui cunoaştere presupune o cercetare aprofundată a legilor existenţei şi dinamicii sale, a factorilor care îl configurează şi valorilor care le promovează. Morala are ca obiect aprecierea faptelor interne de conştiinţă, a intenţiilor omeneşti, pe când dreptul are ca obiect aprecierea faptelor externe ale persoanelor, în relaţiile cu alte persoane. Tot ceea ce se petrece referitor la ce se întâmplă în sufletul cuiva, ţine de domeniul moralei şi nu are legătura cu dreptul, acesta neputând să intervină. Prin urmare, toate normele care se referă la activitatea conştiinţei umane, sunt norme de morală, pe când cele care se referă la activitatea materială, realizată în afară a persoanelor în contact cu celelalte persoane, sunt norme de drept. Deci, putem observa elemente comune între drept şi morală. În ceea ce priveşte materia juridică, unei obligaţii îi corespunde un drept. Dar, acest lucru a fost contestat în materie morală. Se deduce că pretenţia este greşită, căci în materie de drept, avem de a face cu drepturi, pe când în materie de morală, avem de a face numai cu obligaţiuni, astfel apărând confuzia făcută între aceste domenii. Deci, între drept şi morală trebuie făcută o deosebire. Dreptul are ca scop reglementarea faptelor materiale externe ale oamenilor, în timp ce morala se ocupă cu reglementarea faptelor interne. Regula morală presupune o atitudine sufletească, de exemplu, atunci când un om vede un cerşetor pe stradă, morala îi transmite un sentiment de milă, dar doar în momentul când acesta realizează o faptă şi-l ajută pe nevoiaş cu un ban, se produce un fapt juridic, apărând astfel fenomenul de drept. Se observă că dreptul consacră faptele externe ale oamenilor, nucleul libertăţii morale, fără de care dreptul nu ar avea nici scop, nici semnificaţie.