Lucrare de Seminar la Vechiul Testament

Profesor Coordonator

Asistent Doctor Cristinel Iatan

Dumitrescu Petre Ștefan

Anul III Grupa a IV-a

Teologie Pastorală
 Introducere
În lucrarea de față, fac exegeză și comentariu la capitolul al IX-lea din Cartea lui Isaia.
Cartea nu respectă neapărat o ordine cronologică deoarece Isaia și-a desfășurat activitatea pe cale
orală și abia apoi a început să scrie 1. Vedem că totuși primește de la Domnul porunca de a trece
în scris prin versetul de la 8,1: „Și a zis Domnul către mine: ”Ia o carte mare și scrie deasupra ei
cu slove omenești: ”Maher-Șalal-Haș-Baz” (grabnic-pradă-apropiat-jaf)”2.

Autorul a trăit la Ierusalim, probabil între 742 și 687 î.Hr 3. De asemenea se pare că a fost
o personalitate cu o poziție socială ridicată și deci și cu o situație financiară bună. Ne dăm seama
că a activat în mediul social și politic al curții regale prin faptul că acesta cunoaște foarte bine
cele ce se petrec la curtea regală, precum și faptul că este consultat în materie de sfaturi de regii
iudei4. A trăit în Regatul lui Iuda în timpul a patru regi: Ozia (781-740 î.Hr.); Iotam (740-736);
Ahaz (736-716); Iezechia (715-698). A activat ca profet de la moartea regului Ozia (740) până la
anul asedierii Ierusalimului de către asirieni (701). Din capitolul al 8-lea vedem că acesta se
adresează la persoana I atunci când vorbește despre porunca de a scrie, ceea ce ne face să credem
că a fost scrib de profesie. Era căsătorit și din Sfânta Scriptură aflăm de doi copii ai săi, Maher-
Șalal-Haș-Baz (Is 8,1) și Șear-Iașub (Is 7,3). Soția sa este numită „proorociță” (Is 8,3), după unii
fiind denumirea dată soției unui profet după alții fiind considerată chiar și aceasta având darul
proorocirii. Chemarea profetului este descrisă într-un mod autentic și cu detalii cuprinsă în
capitolul al șaselea. Aici profetul descrie nu doar simpla lui chemare, dar arată că a văzut slava
lui Dumnezeu și ceea ce părinții ortodocși vor numi Liturghia Îngerească. Acest capitol va
influența profund viziunea noastră, creștin-ortodoxă, asupra anghelologiei, dar va influența și
spiritualitate ascetică și mistică, în fapt Isaia fiind considerat cel mai mistic dintre toți profeții.
De aceea vom găsi referințe în Sfânta Liturghie la această Liturghie Îngerească, la rugăciunea pe
care preotul o rostește când face vohodul mic cu Sfânta Evanghlie: „Stăpâne Doamne
Dumnezeul nostru, Cel ce ai aşezat în ceruri cetele şi oştile îngerilor şi ale arhanghelilor spre
slujba slavei Tale, fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor îngeri care
împreună cu noi slujesc şi împreună slăvesc bunătatea Ta. Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea
şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. De
asemenea, versetul 3 de la capitolul al șaselea, „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este
tot pământul de slava Lui!” constituie o cântare rostită în cadrul Anaforalei Liturgice sau
Răspunsurilor Mari. Isaia descrie pe Domnul stând pe un scaun înalt iar hainele Acestuia
umpleau templul, iar Serafimii levitau împrejurul Domnului aducându-I doxologie. Profetul se
înfioară și ne dăm seama că se teme de vederea lui Dumnezeu din moment ce știm că în Vechiul
Testament exista concepția conform căreia nu Îl poți vedea pe Dumnezeu și să mai trăiești. De
aceea reacția lui Isaia este de a-și mărturisi starea sa ”Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze
spurcate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Și pe Domnul Savaot L-am văzut
1
Cristian Bădiliță, Francisca. Băltăceanu, Monica Broșteanu, Septuaginta, Editura Polirom, 2011, p.16
2
Biblia Sinodală, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008
3
Cristian Bădiliță, Francisca. Băltăceanu, Monica Broșteanu, Septuaginta, Editura Polirom, 2011, p.13
4
ibidem p.13
cu ochii mei!” (Isaia 6,5). Dar un serafim va lua un cărbune încins și îl va atinge de buzele lui
Isaia și i le va curăți, minunea constând în aceea că nu îl arde. Ce ne surprinde profund este
adresarea la plural a lui Dumnezeu din versetul al optulea care spune: „Pe cine îl voi trimite și
cine va merge pentru Noi?”. Este de neînțeles cum poate apărea la plural această adresare din
moment ce credința era una monoteistă, dar în sens duhovnicesc noi înțelegem o altă revelare a
Sfintei Treimi încă din timpul Vechiului Testament. Despre acest eveniment din perspectivă
liturgică relatează și cântarea a cincea de la Catavasiile Întâmpinării Domnului: „ Când a văzut
Isaia, în vedenie, pe Dumnezeu pe scaun preaînalt, de îngerii slavei înconjurat, a grăit: O, eu,
ticălosul: Că am văzut pe Dumnezeu mai înainte întrupat, Lumina cea neînserată, pe Cel ce
stăpânește pacea”. Biserica Ortodoxă îl pomenește la data de 5 mai.

Generalități la Cartea Isaia. Cartea are 66 de capitole. Conținutul acestei cărți profetice
are relevanță atât din punct de vedere religios-moral cât și istorico-politic. În cadrul cărții
profetul arată păcatele poporului și încearcă să îi conștientizeze de gravitatea vieții lor dar și de o
posibilă pedeapsă în cazul în care aceștia nu își revizuiesc comportamentul destrăbălat și
idolatru. Isaia apare ca o voce de atenționare, una cu multă oralitate cu un ton extrem de
amenințător, ca un om ce veghează aducând în atenția propriului popor voia Domnului. El le
spune că Dumnezeu îi va da în mâinile altor popoare care vor cuceri Ierusalimul și îi vor robi.

Cartea lui Isaia este una prin excelență mistică abundând în profeții mesianice precum
Nașterea Pruncului Regal (Is 7,14-16), Piatra din Capul Unghiului (Is 28,16), Cântecele Slugii
Domnului (Is 42,1-7; 49,1-7; 50,4-11), în amenințări la adresa poporului care păcătuia mult, în
prevederea pericolului inamic ce va veni, în indemnul la pocăință și la întoarcere către Domnul.
Prin toate acestea Isaia se arată ca cel mai prolific profet al Domnului pe care îl cunoaștem
astăzi. Ca temă principală desigur este vorba despre propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu de
mustrare și îndemnul de a se întoarce la Acesta. Pedeapsa iminentă ce vine asupra poporului din
cauza păcatelor acestora este o temă întâlnită la toți profeții, dar ce impresionează la Isaia este
profunzimea și accentul care cad pe relația autentică și vie între oameni și Dumnezeu dar și între
fiecare persoană și aproapele. De aceea Domnul spune că toate ritualurile lor externe devin
respingătoare pentru El, „ Nu mai aduceți daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare;
lunile noi, zilele de odihnă și adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăși prăznuirea
voastră e nelegiuire! Urăsc lunile noi și sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge!”
(Is 1,13-14). Păcatele pe care Dumnezeu le condamnă prin gura lui Isaia sunt următoarele: 1.
nedreptăți cu privire la văduve și la orfani, adică la cei lipsiți de apărare. „ Învățați să faceți
binele, căutați pe cel apăsat, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!” (Is 1,17); 2. sistemul
de judecată corupt prin interese obscure și prin mită. „ Mai-marii tăi sunt răzvrătiți și părtași cu
hoții; toți iubesc darurile și umblă după răsplată. Ei nu judecă oraganul, iar pricina văduvei nu
ajunge până la ei.” (Is 1,23); „ Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită și lipsesc de
dreptate pe cel drept!” (Is 5,23); 3. acumularea de bogăție nedreaptă. „ Vai vouă, care clădiți casă
lângă casă și grămădiți țarini lângă țarini până nu mai rămâne nici un loc, ca să fiți numai voi
stăpânitori în țară!” (Is 5,8); 4. mândria; 5. bogăția care creează laxitate, mândrie, luxul creat pe
nedreptate și viața trăită în mod hedonist; 6. desfrânarea; 7. idolatria, o nerecunoștință față de
Dumnezeu, pierderea binecuvântării prin pierderea credinței. „Cum a ajuns ca o desfrânată
cetatea cea credincioasă și plină de dreptate? Dreptatea locuia în ea, iar acum este plină de
ucigași.” (Is 1,21); 8. dar și alte păcate care țin de degradarea morală precum ucideri, adultere,
atitudini obraznice față de părinți din partea copiilor care vin tocmai din răsturnarea valorilor 5.
De asemenea și conducătorilor politici li se reproșează faptul că își pun încrederea în marile
puteri politice și nu în Dumnezeu, tocmai acest lucru aducându-le și pieirea statal-politică6.

Contextul istorico-politic. Contextul istoric îl găsim tot în Sfânta Scriptură la IV Regi

capitolele 15-20, la II Paralipomena 26-32, Isaia 36-39 precum și din date istorice privind marile
puteri politice de atunci: Egipt, Asiria, Babilon7. Ozia a fost rege în Ierusalim, a domnit între
781-740 î.Hr și a fost un rege bine-plăcut înaintea lui Dumnezeu, iar Domnul l-a ajutat în
războaie împotriva filistenilor, a arabilor, a amoniților, iar țara prospera. Dar Ozia a ajuns să se
trufească și mândria l-a făcut să creadă că poate fi privilegiat, astfel că intră în templu pentru a
tămâia Domnului. Atunci preoții intră în templu și îl roagă să se oprească și să părăsească
templul pentru că aceasta este permisă doar preoților. Atunci Ozia este lovit de Domnul cu lepră
în templu. Pleacă din templu și va muri de lepră 8. După moartea lui Ozia urmează la tron Iotam,
fiul său care a domnit între 740-736 î.Hr. Iotam înfrânge pe amoniți „pentru că și-a întreptat căile
sale numai înaintea feței Domnului Dumnezeului său” (II Par 27,6). După Iotam a urmat fiul său
Ahaz care a domnit între 736-716. Acesta va adopta credințe păgâne idolatre, va ridica altare și
statui pentru baali și chiar va adopta tot felul de cutume păgâne până chiar la a ajunge a-și
sacrifica fiii. (Aici găsim mențiuni și la II Par 28,3 și la IV Regi 16,3). De asemenea în vremea
lui Ahaz are loc războiul siro-efraimit, Siria se aliază cu Samaria și pornesc împotriva Asiriei dar
și a Regatului lui Iuda pentru că iudeii nu au vrut să se alăture. Iudeea vă pierde multe teritorii
fiind înconjurat Ierusalimul. Ahaz va cere sprijin Asiriei, iar în semn de recunoștință acesta va
aduce cultele păgâne, va tămâia și jertfi idolilor 9. Găsim informații atât la IV Regi capitolul al
16-lea cât și la II Paralipomena capitolul al 28-lea. Ahaz moare și îi urmează fiul său la domnie,
Iezechia care a fost rege între 715-698. Iezechia va încerca să repare greșelile tatălui său, se va
depărta de alianța cu Asiria și își va pune nădejdea în Domnul. Reprezentative sunt cuvintele lui
Iezechia de la II Paralipomena 29,5-10. El descuie ușile templului, cheamă preoții și leviții să
aducă jertfe pentru păcatele părinților și ale poporului și vorbește despre mânia care s-a abătut
asupra regatului din cauza idolatriei. Interesant este și versetul 20 de la IV Regi capitolul 17, „Și
Și-a întors Domnul fața de la toți urmașii lui Israel și i-a smerit dându-i în mâinile jefuitorilor și
în sfârșit i-a lepădat de la fața Sa”, unde se observă o temă importantă ce apare și la Isaia, și
anume faptul că Dumnezeu folosește neamurile străine și păgâne într-un scop didactic, pentru a-i
speri pe evrei și a-i aduce la calea cea dreaptă. Așadar Iezechia desființează cultele păgâne,
distruge altarele și chipurile cioplite și reașează buna rânduială la templu. De asemenea rupând
5
Cristian Bădiliță, Francisca. Băltăceanu, Monica Broșteanu, Septuaginta, Editura Polirom, 2011, p.19
6
ibidem p.19
7
ibidem p.14
8
II Paralipomena cap. 26
9
Cristian Bădiliță, Francisca. Băltăceanu, Monica Broșteanu, Septuaginta, Editura Polirom, 2011, p.15
alianța cu Asiria începe să recucerească teritoriile pierdute. Regele Senaherib al Asiriei pornește
cu război împotriva Iudeii, încercând să-l intimideze pe Iezechia și pe poporul evreu prin
amenințări dar și prin cuvinte de hulă la adresa Dumnezeului Creator și Stăpânitor al tuturor.
Foarte interesant este dovada de credință pe care Iezechia o face prin faptul că nu pregetă să
meargă în templu să se roage și neștiind ce este de făcut apelează la profetul Isaia. „Auzind
acestea, regele Iezechia și-a rupt hainele sale, s-a îmbrăcat cu sac și s-a dus în templul
Domnului” (IV Regi 19,1). Isaia îi spune să nu se teamă pentru că Dumnezeu va abate asupra lui
Sanherib alte popoare care îl vor ataca și va pleca de la Ierusalim. Acum urmează un adevărat
dialog al lui Iezechia cu Dumnezeu în templu, pe care îl voi reda mai jos tocmai pentru că acesta
conține elemente adânci de teologie, chiar poate surprinzătoare pentru nivelul de percepere al
evreilor din acele timpuri. Ne aducem aminte că poporul evreu după ce este luat în robia
babiloniană aduce cântare și spune, „cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?”
(Psalm 136,4) de unde vedem concepția asupra unui Dumnezeu limitat în granițele naționale,
asemenea zeilor locali. Ori în versetele pe care le voi reda mai jos, tocmai că Iezechia arată
faptul că doar Dumnezeul lui Israel este cel adevărat, restul fiind născociri ale oamenilor. „Și s-a
rugat Iezechia înaintea feței Domnului și a zis: <Doamne Dumnezeul lui Israel, Cel ce șezi pe
heruvimi, numai Tu singur ești Dumnezeul tuturor regatelor pământului, Tu ai făcut cerul
și pământul! Pleacă-Ți, Doamne, urechea Ta și mă auzi! Deschide-Ți, Doamne, ochii Tăi și vezi
și auzi cuvintele lui Senaherib, cel ce a trimis să Te hulească pe Tine, Dumnezeul cel viu!
Adevărat, o, Doamne, regii Asiriei au pustiit popoarele și țările lor, au aruncat dumnezeii
acestora în foc, dar aceia nu erau dumnezei, ci lucruri de mâini omenești, lemn și piatră, și
de aceea i-au și nimicit pe ei. Și acum, Doamne Dumnezeul nostru, izbăvește-ne din mâna lui,
și vor afla toate regatele pământului că numai Tu, Doamne, ești Dumnezeu!>” (IV Regi 19,15-
19). După aceea Isaia îi spune că Dumnezeu a auzit rugăciunea lui și că va fi izbăvit. în acea
noapte un înger al Domnului s-a coborât și a lovit oastea asiriană și i-a nimicit. „Atunci
Senaherib, regele Asiriei, sculându-se, a plecat și s-a întors și a locuit în Ninive” (IV Regi
19,36). Greșeala pe care o va face Iezechia este că va arăta bogățiile statului său în fața unei
delegații din Babilon, poate chiar căutând o alianță cu aceștia. Dumnezeu îl pedepsește pe
Iezechia cu moarte și profețește că fiii săi vor fi duși în robie de către Babilon.

Exegeză și Comentariu la Capitolul al nouălea

Capitolul al nouălea face parte dintr-un grup de de douăsprezece capitole (Is 1-12).
Nucleul acestei structură sunt capitolele 7-9 deoarece aici avem prezentată așa numita ”Carte a
lui Emanuel”, mai precis este vorba de profeția mesianică cu privire la Pruncul Regal10. Astfel că
proorocia despre nașterea unui prunc este legată de semnul pe care Dumnezeu i-l va da regului
Ahaz că va birui coaliția siro-efraimită. „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată,
Feciara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel. El se va hrăni cu lapte
și cu miere până în vremea când va ști să arunce răul și să aleagă binele. Că înainte ca fiul acesta
să știe să dea la o parte răul și să aleagă binele, pământul de care îți este teamă, din pricina celor
10
Cristian Bădiliță, Francisca. Băltăceanu, Monica Broșteanu, Septuaginta, Editura Polirom, 2011, p.16
doi regi, va fi pustiit.” (Is 7,14-16). Această profeție se continuă în capitolul al optulea, „și a zis
Domnul către mine: Ia o carte mare și scrie deasupra ei cu slove omenești: Maher-Șalal-Haș-Baz
(grabnic-pradă-apropiat-jaf). Atunci m-am apropiat de proorociță și a luat în pântece și a născut
un fiu. Și a zis Domnul către mine: Pune-i numele Maher-Șalal-Haș-Baz, căci înainte ca băiatul
să zică: tată și mamă!, toată bogăția Damascului și prada Samariei vor fi duse înaintea regelui
Asiriei”. (Is 8,1-4). Aceste două profeții sunt înrudite cu cea din capitolul al nouă-lea și anume:
„Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui, și se
cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al
păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Și mare va fi stăpânirea Lui și pacea Lui nu va avea hotar.
Va împărăți pe tronul și peste împărăția lui David, ca s-o întărească și s-o întemeieze prin
judecată și prin dreptate, de acum și până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta” (Is
9,5-6).

Capitolul antecedent se desfășoară într-o atmosferă întunecată și poate chiar fatalistă

deoarece se expune cum poporul care a alunecat în păcate grele și care slujește idolilor va fi
asuprit, cotropit, va trăi în nevoi, va fi smerit și scârbit de strâmtorarea care va veni asupra sa. Cu
toate acestea, capitolul al nouălea se deschide pe un ton optimist, unde Dumnezeu vrea să
transmită că toate aceste strâmtorări vor trece, pentru că poporul va fi curățit. De aceea în
primele cinci versete din acest capitol se vorbește despre lumina lui Dumnezeu care strălucește
din întunericul în care se afla poporul. „Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare
și voi, cei ce locuiați în latura umbrei morții, lumină va străluci peste voi”. (Is 9,1). În aceste
versete se arată că Domnul iar va binecuvânta poporul, îl va înmulți și acesta va trăi vremuri de
bucurie, de pace, de belșug eliberați de puteri stăpânitoare străine11. Sfântul Vasile cel Mare
vorbește despre acea „lumină mare” și spune că nu este nici o lumină fizică, materialnică, nici
una coborâtă de la soare ori de la lună, ori lumina focului, ci este lumina lui Dumnezeu care
umbrește și dă viață12. Tot Sfântul Vasile spune că acel jug ce apăsa și toiag ce lovea, în sens
duhovnicesc era de fapt diavolul, care a creat răni ce au putrezit, dar Hristos vine ca să sfărâme
acest toiag și să elibereze de „jugul ce-l apăsa” pe popor13. La versetul al patrulea, Biblia sinoadă
urmează varianta Septuagintei, dar în textul ebraic este puțin diferit: „sfetnic, minune, Dumnezeu
puternic, părinte al veșniciei, prinț al păcii”14. De aici vedem că unui atribut omenesc se
împerechează unul dumnezeiesc, de aici rezultă și faptul că Pruncul ce se va naște va avea natură
divino-umană.

Așadar în versetele 1-4 avem apariția luminii din întunericul existențial al păcatului, la
versetele 5-6 avem profeția mesianică legată de Pruncul Regal. Apoi urmează versetele 7-12 în
care avem ca temă principală Brațul Domnului care rămâne mereu întins. Avem în acest capitol 3
versete care se încheie cu disponibilitatea lui Dumnezeu de a-l aștepta pe om să se întoarcă la el
11
Tadros Y. Malaty, The Book of Isaiah, trad. George Botros, Coptic Orthodox Christian Center, California, 2002,
p.105
12
PSB, Vol. II,Sfântul Vasile cel Mare, Comentariu la cartea Profetului Isaia, Editura Basilica, 2009, p.262
13
PSB, Vol. II,Sfântul Vasile cel Mare, Comentariu la cartea Profetului Isaia, Editura Basilica, 2009, p.263
14
ibidem p.264
prin imaginea vizuală a brațului sau a mâinii întinse, gata oricând să prindă și să scoată la
lumină, la El, pe cel care se află în întuneric. Astfel că avem 3 versete pe care le voi reda și un al
patrulea în următorul capitol. „[...] Cu toate acestea, mânia Lui nu se va potoli și mâna Lui tot
întinsă va fi” (Is 9,11); „[...] Pentru toate acestea, mânia Lui nu se va potoli și mâna Lui mereu
întinsă va fi.” (Is 9,16); „[...] Mânia Lui nu se va potoli și brațul Lui mereu întins va fi.” (Is
9,20); „Fără mine vor merge cu frunțile plecate printre robi și vor cădea printre cei uciși, și totuși
mânia Lui nu se va potoli și mâna Lui mereu întinsă va fi.” (Is 10,4). Vedem așadar că Domnul
pedepsește pe cei care umblă în păcat și în fărădelegi dar este întotdeauna dispus să ofere brațul
său pentru a-l apropria pe om de El. În versetul doisprezece se arată că oricât de mult ar fi lovit
omul, cel necredincios nu se va întoarce la Dumnezeu., dar și pentru acela Brațul Domnului este
întins15. Versetele 13-21 au ca temâ principală pedeapsa lui Dumnezeu. Domnul va pedepsi pe
conducători și pe cei care bătrâni fiind ar trebui să fie și înțelepți, pe profeții falși, precum și
căpeteniile politice care conduc poporul la pieire. Așadar tot capitolul se încheie într-o notă
fatalistă, doarece păcatele poporului erau mari, iar schimbarea acestora nu se întrezărea, oricât de
mari ar fi fost nenorocirile16.

Diferențele din Textele Scripturistice

O primă diferență la nivelul traducerilor este faptul că în Septuaginta lipsește un verset, și

anume versetul I din capitolul al nouălea din textul masoretic, ebraic. Deși pentru Biblia Sinodală
s-au folosit atât Septuaginta cât și Textul Masoretic, totuși aici merge pe varianta Septuagintei și
nu apare primul verset. Astfel că Biblia de la 1914 îl conține și spune așa: „Aceasta întâi bea,
degrab fă țara Zavulonului, pământul Neftalimului și ceilalți, carii lăcuesc pre lângă mare și de
cea parte de Iordan Galileea neamurilor”. (Is 9,1 Biblia de la 1914). Textul din Biblia în engleză
„ King James Version” este iarăși diferit. Aici spune așa: „Nevertheless the dimness shall not be
such as was in her vexation, when at the first he lightly afflicted the land of Zebulun and the land
of Naphtali, and afterward did more grievously afflict her by the way of the sea, beyond Jordan,
in Galilee of the nations”. Se pare că și King James Version deși are la bază textul masoretic, are
și influențe din Septuaginta sau Vulgata. O traducere la acest text ar fi: „Totuși întunericul nu va
împărăţi veșnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit
cu ocară ţara lui Zabulon și ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de
lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor 17”. Biblia American Standard Version
(o revizuire a King James Version făcută în anul 1885) menționează așa: „But there shall be no
gloom to her that was in anguish. In the former time he brought into contempt the land of
Zebulun and the land of Naphtali; but in the latter time hath he made it glorious, by the way of
the sea, beyond the Jordan, Galilee of the nations”. Common English Bible expune așa:
„Nonetheless, those who were in distress won't be exhausted. At an earlier time, God cursed the
15
Tadros Y. Malaty, The Book of Isaiah, trad. George Botros, Coptic Orthodox Christian Center, California, 2002,
pp.109-110
16
Tadros Y. Malaty, The Book of Isaiah, trad. George Botros, Coptic Orthodox Christian Center, California, 2002,
pp. 111-112
17
https://www.bible.com/ro/bible/191/ISA.9.VDC
land of Zebulun and the land of Naphtali, but later he glorified the way of the sea, the far side of
the Jordan, and the Galilee of the nations”, la fel și English Standard Version. Biblia de la
București din 1688 este tradusă după textul Septuagintei și totuși aceasta conține versetul lipsă
din Biblia Sinodală din 2008. „ Degrabă fă țara Zavolonului, pământul Neftalimului și
ceialalți cei spre marginea mării și decindea de Iordan, Galilea limbilor”. Oricum ar fi acest
verset unde apară deși are mici diferențe la nivel stilistic sau lexical, dorește să transmită același
lucru. Să deschidă într-un mod optimist capitolul, cu ideea că Dumnezeu va aduce lumină. De
aceea este strâns legat acest verset cu cel de al doilea, respectiv primul în Biblia Sinodală. Între
Biblia de la 1914 și cea sinodală nu mai există alte diferențe mari în afară de cele lexicale.

Mai sesizăm o diferență, aceea de la versetul al cincilea respectiv versetul al șaselea în

Scripturile unde nu lipsește primul verset. Aici textul Septuagintei articulează atributele
Pruncului Regal, în sens duhovnicesc ale lui Hristos și spune „ Înger de mare sfat, Sfetnic
minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie”. Scripturile
care sunt traduse din textul masoretic traduc mai bine prin faptul că acestea creează patru grupe
de atribute divino-umane: sfetnic-minune, Dumnezeu-viteaz, Domn-pace, Părinte-veac.

Concluzii

Capitolul al nouălea din Cartea lui Isaia, este important pentru profeția mesianică pe care
acesta o conține. Este vorba de Nașterea Pruncului Regal, care îl simbolizează în sens
duhovnicesc pe însuși Hristos Mesia, care va fi din seminția regală a lui David. De asemenea în
cele două versete ale profției mesianice, cinci și șase, observăm că textul masoretic păstrează
cele patru grupuri de câte două atributie, unul divin și unul uman, însemnând că Acesta, Mesia,
Pruncul Regal, va avea cele două firi, omenească și dumnezeiască. Septuaginta menționează
„Înger de Mare Sfat”. Aici putem chiar înțelege prin înger sol, trimis, termenul de înger în limba
greacă „αγγελος” înseamnă trimis, vestitor, sol. De aici înțelegem că Hristos este trimis al
Sfatului celui Mare care este Sfânta Treime. Reținem ca temă principală în acest capitol este
profeția legată de Mesia. De asemenea importantă este și tema luminii care va răsări din
întuneric, tot legată de profeția mesianică. Impresionantă este oralitatea cu care Isaia expune
mânia lui Dumnezeu, planul său de a pedepsi pe cei aflați în nelegiuiri dar păstrând mereu brațul
întins pentru cei ce se pocăiesc.

Bibliografie

1. Biblia Sinodală, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008.

2. Malaty Y. Tadros, The Book of Isaiah, trad. George Botros, Coptic Orthodox Christian
Center, California, 2002.
3. PSB, Vol. II,Sfântul Vasile cel Mare, Comentariu la cartea Profetului Isaia, Editura
Basilica, 2009.
4. Bădiliță Cristian, Băltăceanu Francisca, Broșteanu Monica, Septuaginta, Editura Polirom,
2011.
5. Biblia, Editura Tipografia Cărților Bisericești, București, 1914.
6. Biblia de la București, 1688.