REALIZAREA MACHETEI

 Presupune machetarea bazei protezei şi apoi montarea dinţilor artificiali după

anumite reguli.
 Machetarea bazei are loc exclusiv în laborator.
 Montarea dinţilor artificiali se realizaza în laborator .
 De regulă în cabinet se realizează doar ajustări din punct de vedere fizionomic şi
armonizări ocluzale.

Macheta bazei protezei

 se realizează din ceară roz, calibrată care este intim adaptata pe suprafaţa de
sprijin a câmpului protetic;
 atât la maxilar cât şi la mandibulă configuraţia marginală va fi respectată strict
sub aspect dimensional;

Tehnicile de montare clasice şi moderne

Montarea clasică a dinţilor are drept ghid criteriile generale enunţate de GYSI şi
PEDRO SAIZAR

1. MONTAREA DUPĂ GYSI

Este considerată clasică şi fundamentală.

Caracteristici generale:

 se utilizează dinţi anatoformi cu pante cuspidiene de 20-30 0;

 se realizează unităţi masticatorii între dinţii celor două arcade aşa încât fiecare
dinte vine în contact cu 2 antagonişti (excepţie incisivul central inferior şi molarul
II superior);
 se ţine cont de elementele de conducere ale mişcărilor mandibulei;
 se utilizează articulatoare Gysi de valoare medie (înclinarea pantei 300, unghiul
Bennett 150);

 echilibrarea ocluziei se obţine prin montare pe mijlocul crestei şi obţinerea

curbelor sagitale şi transversale de compensaţie;
 unghiul liniei interalveolare cu planul de orientare ocluzală evaluat spre oral
dictează montarea normală sau încrucişată a dinţilor artificiali=>
o unghi supero-intern 80-90 grade, sau mai mic de 80 grade
o cu linia verticala unghi de 0-10 grade
 înclinaţia feţei ocluzale este dată de linia care uneşte vârfurile cuspizilor
vestibulari cu a celor orali; înclinaţia este necesară pentru ca forţele masticatorii
să acţioneze perpendicular pe creastă în perimetrul de sprijin al protezei;
 adaptarea prin şlefuire a dinţilor artificiali din răşini acrilice este posibilă în sens
M-D, V-O şi ocluzal; adaptarea se face atunci când dinţii din garnituri sunt mai
mari sau avem nevoie de adaptări ocluzale.
Reguli individuale de montare
 fiecare dinte are o poziţie medie;
 montarea începe cu grupul frontal superior;
 montarea este alternativă de o parte şi alta a liniei mediane;
 secvenţa de montare a dinţilor laterali este următoarea: premolari şi molari
superiori, molarul I inferior, canin, incisiv central şi lateral, premolar I şi II,
molar II;
 fiecare dinte este plasat în funcţie de axul său longitudinal cu înclinare M-D
şi V-O.

Determinare clinica a pozitiei Dintilor Anteriori

Pozitionarea “naturala “ a dintilor anteriori

Incisivul central superior

 Faţa mezială în contact cu linia mediană;
 înclinarea spre D este de 2-30;
 înclinarea V-O este de 5-80;
 marginea incizală va fi vestibularizată
faţă de poziţia coletului dintelui la 1-3mm.

Incisivul lateral superior

 Faţa mezială în contact cu faţa distală a inicisivului central;
 înclinarea M-D este de 3-50;
 înclinarea V-O este de 6-80;
 marginea incizală nu atinge
planul de orientare ocluzală,
este la distanţă de 0,5-1mm.
Caninul superior
 Faţa mezială în contact cu faţa distală a incisivului lateral;
 înclinarea M-D este de 1,50;
 înclinarea V-O este de 3-60;
 atinge planul de orientare ocluzală cu vârful cuspidului;
 înclinaţia mai mică spre O decât a incisivului lateral face caninul proeminent spre
V.

Pozitia Dintilor Posteriori

Premolarii superiori
 liniile care unesc cuspizii primului premolar intersectează linia mediană înapoia
dinţilor;
 linia care uneşte cuspizii premolarului II intersectează mediana în dreptul dintelui.
Premolarul I superior
 Axul longitudinal perpendicular pe planul de orientare ocluzală;
 vârful cuspidului V atinge planul de orientare ocluzală;
 între premolarul I superior şi canin există uneori un mic spaţiu.

Premolarul II superior
 Şanţul M-D se plasează pe mijlocul crestei;
 faţa M în contact cu faţa D a premolarului I;
 atinge planul de orientare ocluzală
cu ambii cuspizi ( tehnica clasica)
 !!!Atinge planul de ocluzie doar cu cuspidul Palatinal.
 axul longitudinal este perpendicular pe planul ocluzal.
Molarul I superior
 Şanţul intercuspidian pe mijlocul crestei;
 faţa M în contact cu faţa D a premolarului II;
 cuspidul M-P atinge planul de orientare protetică;
 faţa ocluzală are o direcţie în jos, V, şi D, formând un unghi de 6 0 cu planul de
orientare protetică.
Molarul II superior
 Şanţul intercuspidian pe mijlocul crestei;
 faţa M în contact cu faţa D a molarului I;
 nici un cuspid nu atinge planul de orientare protetică;
 cuspidul M-P cel mai apropiat de planul de orientare ocluzală este distanţat la
0,5-1mm de acesta;
 Prin înclinarea axului longitudinal al molarilor se obţine curba sagitală de ocluzie
Spee şi curba transversală Wilson-Monson.

Verificarea arcadei maxilare

 Orientarea planului ocluzal
 Mentinerea DVO
 Anterior: Forma arcadei, simetria
 Posterior: continuitatea arcadei

Procedura
Marcarea contactelor ocluzale - alinierea corecta in montarea dintilor

Posterior
o Continuitatea arcadei
o Forma arcadei
o Simetria arcadei
o Curba de compensare
o Aliniamentul marginal
 Vestibular/Lingual
 Ocluza/Gingival
 MONTAREA DINTILOR MANDIBULARI

 Dintii mandibulari ( z. posterioara) se monteaza usor lingualizati / perpendicular pe

creasta reziduala (factor de stabilizare a protezei )

Molarul I inferior
 Se urmăreşte realizarea ocluziei neutrale, în plan sagital, prin realizarea cheii lui Angle;
 poziţionarea corectă în aceste rapoarte se obţine prin solidarizarea molarului inferior de
dinţii superiori;
 după plasarea corespunzătoare în zona mandibulară se fixează în bază;
 se desprinde de dinţii maxilari şi se verifică corectitudinea ocluziei cu hârtie de
articulaţie;
 cuspizii V ai molarului superior depăşesc pe cei V ai molarului inferior.
 Caninul inferior
 Se montează pe creastă;
 aproximativ în poziţie verticală, coletul uşor distalizat;
 vârful cuspidului se inseră în spaţiul interdentar între incisivul lateral şi caninul maxilar.

Incisivul central inferior

 Coletul se poziţionează pe mijlocul crestei;
 se situează simetric de o parte şi alta a liniei mediane cu feţele M în contact;
 sunt dispuşi oralizaţi faţă de feţele P ale incisivilor centrali superiori.

Incisivul lateral inferior

 Are poziţie asemănătoare cu cea a incisivului central inferior;
 marginea incizală este plasată mai sus cu 0,5mm decât cea a incisivului central.
Premolarii inferiori
 Se montează în spaţiul dintre canin şi molarul I;
 se respectă regulile lui Pound de montare a dinţilor laterali.

Molarul II inferior
 Se montează pe mijlocul crestei;
 realizează unitate masticatorie cu molarul I şi II superior.

FINAL
 2. MONTAREA DUPĂ PEDRO SAIZAR

 Este considerată clasică şi derivă din tehnica lui Gysi.

 Simplifică montarea dinţilor superiori, având ca element ajutător o plăcuţă metalică de
0,5-1mm grosime.

AVANTAJELE METODEI
 materializează planul de orientare protetică;
 reperele trasate pe şabloane sunt transpuse pe plăcuţă, exceptând linia
surâsului;
 curbura V a bordurii superioare se trasează pe plăcuţă, favorizând poziţionarea
dinţilor frontali.

 Plăcuţa se fixează pe bordura şablonului inferior, după fixarea în ocluzor a ansamblului

modele functionale –şabloane şi avansarea şurubului distanţator până la braţul superior.

Avantajele montării dinţilor cu ajutorul plăcuţei lui Pedro Saizar:

 Se materializează planul de orientare ocluzală
 Trasarea curburii vestibulare a bordurii superioare de ocluzie simplifică
orientarea dinţilor artificiali comparativ cu metoda Gysi
 Prezenţa reperelor pe placuţă uşureză montarea grupului frontal superior

Tehnica fixării plăcuţei

Montarea dinţilor