Sunteți pe pagina 1din 9

Cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

Aspecte
teoretice şi practice.

Resmeriță Clement-Mihai

Procuror, Direcția Națională Anticorupție

1. Potrivit art. 272 din Codul de procedură penală, cheltuielile necesare


pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea
mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte
cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele
avansate de stat sau plătite de părţi.
Art. 273 C.pr.pen. include în categoria cheltuielilor judiciare avansate de
stat și sumele cuvenite martorului, expertului și interpretului, chemați de
organul de urmărire penală, efectuate pentru transport, întreținere, locuință și
alte cheltuieli, toate acestea, dacă sunt prilejuite de chemarea lor ca participanți
la activități de urmărire penală.
Întrucât Codul de procedură penală reglementează diferențiat cheltuielile
judiciare avansate de diferiți participanți, în literatura de specialitate 1 acestea au
fost clasificate în cheltuieli de procedură – cele efectuate de către stat prin
organele judiciare și cheltuielile de judecată, avansate de părți.
Cheltuielile de procedură efectuate de-a lungul desfășurării urmării
penale sunt avansate de stat prin organele de urmărire penală, motiv pentru care
art. 272 alin. 2 C.pr.pen. prevede că aceste sume sunt prevăzute în bugetele
Ministerului Public și Ministerul Justiției. Mai adăugăm aici că, sume destinate
efectuării cheltuielilor judiciare sunt prevăzute și în bugetul Ministerului
Afacerilor Interne pentru situațiile când cercetarea penală este efectuată de
organul de cercetare penală.
Cheltuielile de judecată pot fi avansate de părți în legătură cu efectuarea
unor expertize(atunci când părțile le-au solicitat) sau pentru transportul și
întreținerea martorilor, atunci când acestea i-au propus. Dacă partea nu are
posibilități de plată, avansarea acestor sume se face tot de către stat2.
Stabilirea obligației de plată a cheltuielilor judiciare în procesul penal are
în primul rând fundament în culpa infracțională care reprezintă o consecință a

1
N.Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală, Editura Paideea, București, 1993, pag. 483.
2
G. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2013, pag. 436.
1
încălcării legii penale și în subsidiar culpa procesuală(cum este cazul în
procesul civil) 3.
2. Codul de procedură penală conține prevederi care acoperă toate
situațiile existente în practică:
În primul rând, în cazul emiterii rechizitoriului sau a acordului de
recunoaștere a vinovăției de către procuror, în cuprinsul acestor acte
procedurale, se face mențiune despre cuantumul cheltuielilor judiciare avansate
de stat, care vor fi suportate de inculpat în cazul în care va fi condamnat.
În cazul dispunerii soluţiei de renunțare la urmărire penală, art. 274
stabilește că suspectul sau inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare
avansate de stat, cu excepția cheltuielilor efectuate cu avocații din oficiu și
interpreții desemnați de organele judiciare. Alineatul 2 al aceluiași articol
prevede că, atunci când sunt mai mulți suspecți sau inculpați, procurorul va
stabili cât trebuie să plătească fiecare.
O situație care nu este reglementată expres ar fi aceea când procurorul
dispune renunțarea la urmărire penală, atunci când urmărirea penală s-a
desfășurat in rem și nu există suspecți sau inculpați în cauză. În această situație,
în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile efectuate de
stat rămân în sarcina acestuia, având în vedere că nu s-a stabilit o culpă
infracțională în sarcina unei persoane prin formularea unei acuzații penale.
Soluția clasării trebuie să conțină dispoziții de plată a cheltuielilor
judiciare în funcție de temeiul acesteia. Deși dispozițiile procedurale nu sunt
exprese cu privire la soluțiile de clasare, acestea conțin referiri similare cu
dispozițiile în cazul soluțiilor de achitare sau încetare a procesului penal (art.
275 alin. 5 C.pr.pen.). Prin urmare, dispoziția privind suportarea cheltuielilor
judiciare va depinde de temeiul în baza căruia se dispune clasarea.
Pentru cazurile prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. a-d C.pr.pen., va fi obligată
la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat persoana vătămată, cea care este
titularul dreptului de a face plângere, dacă procurorul va reține în sarcina
acesteia o culpă procesuală. În situația în care nu i se poate imputa persoanei
vătămate o vinovăție în promovarea procesului penal și efectuării cheltuielilor,
atunci suntem în ipoteza prevăzută de art. 275 alin. 3 C.pr.pen., care stabilește
că statul suportă cheltuielile ocazionate cu procesul penal. În această categorie
intră și situațiile în care sesizarea nu a fost făcută de persoana vătămată ci, s-a
făcut prin celelalte cazuri prevăzute la art. 288 alin. 1 C.pr.pen.(sesizare din
oficiu, denunț sau prin acte încheiate de organe de constatare prevăzute de lege).
3
Idem
2
Când clasarea are ca temei cazurile prevăzute de la art. 16 alin. 1 lit. e-j
C.pr.pen., persoana căreia i se vor imputa cheltuielile judiciare va fi după cum
urmează: suspectul sau inculpatul, dacă temeiul clasării este o cauză de
nepedepsire (prevăzută în dreptul penal general sau special), persoana vătămată
în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea a fost
tardiv introdusă, partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a
intervenit medierea penală şi suspectul/inculpatul și persoana vătămată în caz de
împăcare.
Un caz special în care suspectul sau inculpatul este obligat la suportarea
cheltuielilor judiciare, este acela în care acesta solicită continuarea procesului
penal (în condițiile prevăzute de art. 18 C.pr.pen.) și se dispune clasarea pentru
alte cazuri decât cele prevăzute de art. 16 lit. a-c C.pr.pen.
O ultimă situație în care se stabilește persoana care suportă cheltuielile
judiciare, este aceea în care este respinsă o plângere formulată împotriva actelor
și măsurilor dispuse de organele de urmărire penală, ipoteză în care cheltuielile
se suportă de persoana căreia i s-a respins plângerea.
3. O problemă care poate suscita dezbateri este aceea a rămânerii
definitive a dispoziției de plată a cheltuielilor judiciare din cuprinsul
rechizitoriului sau ordonanței de clasare, întrucât numai după ce această
dispoziție va fi definitivă, va putea fi pusă în executare, în conformitate cu
dispozițiile art. 578 alin. 2 C.pr.pen.
Situația este clară atunci când, în termenul legal persoana interesată nu
formulează plângere împotriva soluției procurorului, iar procurorul procedează
potrivit art. 578 C.pr.pen.
Dacă persoana obligată la plata cheltuielilor judiciare, apreciază că a fost
vătămată în drepturile sale prin această dispoziție, se poate adresa procurorului
ierarhic superior cu o plângere întemeiată pe art. 336 C.pr.pen., care o va
soluționa în termenul prevăzut de lege.
Ce se întâmplă însă atunci când se respinge plângerea de către procurorul
ierarhic superior, ordonanța procurorului care a stabilit cheltuieli judiciare
rămâne definitivă, ori poate fi atacată la judecătorul de cameră preliminară, în
temeiul art. 340 alin. 1 C.pr.pen.?
În doctrina juridică4 s-a exprimat opinia potrivit căreia, soluția de clasare
este supusă plângerii cu privire la toate dispozițiile complementare care decurg
din ea.

4
Mihai Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole. Ediția 2, Editura CH Beck,
București, 2017, p. 1396
3
Împărtășim aceeași opinie cu autorul lucrării mai sus menționate, însă
numai atâta vreme cât se referă la dispozițiile strâns legate de soluția clasării,
respectiv, restituirea lucrurilor și ridicarea sau menținerea măsurilor asigurătorii,
prevăzute la art. 315 alin. 2 C.pr.pen.
Justificarea ar fi aceea că în acest fel este respectat dreptul altor
persoane, în afară de părți ori subiecți procesuali principali, de a formula
plângere împotriva soluției procurorului în condițiile art. C.pr.pen.
Dar, poate fi inclus aici și motivul nemulțumirii legate de cuantumul
cheltuielilor judiciare?
Dacă avem în vedere o interpretare restrictivă a textului prevăzut de art.
340 alin. 1 C.pr.pen., care prevede că plângerea se face împotriva soluției de
clasare, atunci concluzia este că poate fi criticată doar dispoziția propriu-zisă de
clasare.
Această interpretare este susținută și de schimbarea introdusă de noul Cod
de procedură penală care prevede obiectul plângerii ca fiind soluția de
neurmărire sau netrimitere în judecată și nu rezoluția sau ordonanța
procurorului, cum era prevăzut în Codul de procedură penală din 1969.
Din economia art. 341 alin. 6 și 7 C.pr.pen., rezultă că atunci când
judecătorul de cameră preliminară admite plângerea împotriva soluției
procurorului, trimite cauza la procuror, pentru a începe, a completa urmărirea
penală, pentru a pune în mișcare a acțiunea penală ori schimbă temeiul de drept
al soluției de clasare, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru
persoana care a făcut plângerea.
Textul de lege nu prevede alte soluții pe care le poate dispune judecătorul
de cameră preliminară atunci când soluționează plângerea împotriva soluției
procurorului.
Totodată, cel puțin în ce privește urmărirea penală, calculul cheltuielilor
judiciare presupune luarea în considerare a fiecărui act de procedură, după
criterii și reguli clar stabilite în lege dar și în acte normative cu caracter
infralegal5, iar stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare nu presupune o
activitate de apreciere subiectivă.
În decizia nr. 254/20196, la paragraful nr. 21, Curtea Constituțională, fiind
sesizată cu o excepție de neconstituționalitate a art. 275 C.pr.pen., a constatat că
stabilirea cheltuielilor judiciare este lăsată la latitudinea procurorului și se
realizează conform unor criterii legale, cu caracter obiectiv, reglementate
5
Ordinul Procurorului general nr. 288 din 18 noiembrie 2019.
6
Publicată în Monitorul oficial nr. 445 din 4 iunie 2019.
4
pentru fiecare categorie de cheltuieli, care exclud aprecierea subiectivă a
autorității care le aplică.
Concluzionăm așadar că în situația unei persoane căreia i s-a respins
plângerea formulată la procurorul ierarhic superior și care nu critică soluția
clasării în sine, ori temeiul clasării, nu poate formula plângere la judecătorul de
cameră preliminară criticând doar dispoziția de obligare la cheltuieli judiciare,
iar o eventuală astfel de plângere ar trebui respinsă ca inadmisibilă.
O astfel de concluzie se impune și datorită faptului că, stabilirea
cheltuielilor judiciare are loc în condiții prevăzute de lege, pentru fiecare caz de
clasare în parte, or, dacă persoana care se consideră vătămată nu critică soluția
de clasare în sine ori temeiul de drept al acesteia, nu poate critica separat
dispoziția privind cheltuielile judiciare.
4. În ceea ce privește cheltuielile făcute de părți în cursul urmăririi penale,
Codul de procedură penală conține reglementări numai în privința soluției de
renunțare la urmărire penală și nu a clasării. Potrivit art. 276 alin. 1 C.pr.pen.,
dacă se dispune renunțarea la urmărire penală, suspectul sau inculpatul este
obligat să plătească persoanei vătămate precum și părții civile cheltuielile
judiciare făcute de acestea.
Referitor la soarta cheltuielilor efectuate de părți în cursul urmăririi
penale atunci când se dispune clasarea, Codul de procedură penală nu conține
prevederi și, prin urmare, procurorul nu ar putea obliga pe vreuna din părți să
suporte cheltuielile efectuate. O obligare la plata cheltuielilor avansate de una
din părți ar putea fi dispusă de judecătorul de cameră preliminară 7 în procedura
plângerii împotriva soluției procurorului prevăzută de art. 340 și 341 C.pr.pen.,
având în vedere dispozițiile art. 276 alin. 6 C.pr.pen. care arată că în această
situație instanța de judecată stabilește obligația de restituire potrivit legii civile.
5. Stabilirea efectivă a cheltuielilor judiciare are loc în conformitate cu
art. 178 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor 8 care prevede că
Grefierii şefi şi prim-grefierii, sub îndrumarea procurorilor care efectuează
urmărirea penală sau supravegherea acesteia, vor asigura, potrivit dispoziţiilor
Codului de procedură penală, recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de
stat cu ocazia efectuării urmăririi penale. Același act normativ stabilește că
grefa parchetului are atribuții privind calcularea cheltuielilor judiciare
avansate de stat şi evidenţa punerii în executare a ordonanţelor prin care s-a
dispus plata de cheltuieli judiciare (art. 155 lit. c).

7
Gheorghiță Mateuț, Procedură penală. Partea generală, editura Hamangiu, București, 2019, pag. 989.
8
Aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 947 din 14 noiembrie 2019
5
Evidența cheltuielilor judiciare se ține în Registrul de evidență și punere
în executare a obligațiilor dispuse în cazul renunțării la urmărirea penală și a
cheltuielilor judiciare (R-12), completându-se rubricația în raport de situația
concretă (art. 178 alin. 2 din Regulament).
Potrivit art. 126 alin. 1 lit. i din regulament, grefierii ţin evidenţa şi modul
de punere în executare a ordonanţelor prin care s-au stabilit amenzi, cheltuieli
judiciare sau obligaţiile prevăzute la art. 318 alin. (6) din Codul de procedură
penală.
Procedura de calcul a cheltuielilor este cea prevăzută de Ordinul
Procurorului general nr. 288 din 18 noiembrie 2019 și, implică în primul rând
modalitatea de calcul prin includerea tuturor cheltuielilor efectuate de-a lungul
urmăririi penale, pe baza documentelor justificative. Cheltuielile efectuate de
parchet vor fi evidențiate în cadrul unei note de cheltuieli care, în conformitate
cu dispozițiile art. 3 din Ordinul Procurorul general, se întocmește de către
Grefierul șef, prim grefier sau grefierul anume desemnat, sub îndrumarea
procurorului care a efectuat urmărirea penală sau supravegherea urmăririi
penale. Anexa Ordinul Procurorului general conține costul pentru fiecare
element (citație, coli hârtie, etc.), dar și modelul notei de cheltuieli. Nota
cheltuieli întocmită de grefier, se păstrează la urma dosarului.
Calculul final al cheltuielilor judiciare se realizează de procuror și
presupune includerea sumei evidențiate în nota de cheltuieli întocmită de
grefier, sumele rezultate din înscrisuri care atestă plata avocaților sau
interpreților, a martorilor ori a instituțiilor care au efectuat lucrări dispuse de
organul de urmărire penală, dar și sumele cuprinse în nota de cheltuieli
întocmită de organul de cercetare penală, în cazul în care, urmărirea penală a
fost efectuată de acesta.
6. Punerea în executare a cheltuielilor avansate de stat se realizează, în
condițiile prevăzute de art. 578 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a soluției
dispuse de procuror (renunțare la urmărire penală sau clasare), prin trimiterea
unui extras din ordonanță (care cuprinde dispoziția de obligare la plata
cheltuielilor judiciare), la organul competent de executare.
Competența executării cheltuielilor judiciare aparține organului fiscal
județean local sau al municipiului București, în conformitate cu dispozițiile art.
30 și următoarele din Codul de procedură fiscală, respectiv în a cărui rază
teritorială se află domiciliul fiscal al plătitorului. În Codul de procedură fiscală 9
există dispoziții speciale cu privire la persoanele care nu au domiciliu în
9
Art. 40 alin. 1
6
România, respectiv, competența teritorială revine organului fiscal în raza căruia
se face constatarea actului sau faptului supus dispozițiilor legale fiscale. În
această situație, adresa de comunicare a debitului se trimite la organul fiscal
corespunzător circumscripției parchetului care a dispus soluția, având în vedere
că nașterea creanței privind cheltuielile judiciare a avut loc în acea
circumscripție.
Persoana obligată la plata cheltuielilor judiciare trebuie să achite suma la
care a fost obligată în termen de 3 luni, prevăzut de art. 578 alin. 2 din Codul de
procedură penală și de a depune la grefa parchetului a chitanțelor doveditoare,
pentru a se închide poziția în registrul de evidență.
În situația în care persoana respectivă nu depune dovada de plată integrală
a obligațiilor în termenul prevăzut anterior, după expirarea celor 3 luni de la
rămânerea definitivă a dispoziției, grefierul expediază un extras după dispozitiv
(care constituie titlu de creanță), împreună cu copia dovezii de îndeplinire a
comunicării soluției, pentru a fi pusă în executare de către organele fiscale, în
calitate de organe de executare.
În conformitate cu dispozițiile art. 226 alin. 9 din Codul de procedură
fiscală, în termen de 30 zile de la data sesizării, organul fiscal are obligația de a
confirma primirea debitului, pentru a fi efectuate mențiuni în registru. Dacă
organul de executare nu confirmă primirea debitului în termenul arătat mai sus,
grefierul trebuie să revină cu adresă către acesta, pentru a lichida poziția în
Registrul de evidență și punere în executare a obligațiilor dispuse în cazul
renunțării la urmărirea penală și a cheltuielilor judiciare (R-12).
7. O altă problemă care a fost ridicată în practica judiciară, a fost aceea a
modului de contestare a executării sumelor corespunzătoare cheltuielilor
judiciare, precum și natura creanței cheltuielilor judiciare.
Potrivit art. 46 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru,
sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele
aprobate Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public pentru desfăşurarea
proceselor penale, care sunt suportate de părţi sau de alţi participanţi la
proces, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi din
amenzile judiciare se constituie venit la bugetul de stat şi se virează într-un
cont distinct de venituri al acestuia. Ministerul Finanţelor Publice comunică
lunar Ministerului Justiţiei informaţiile privind sumele virate în acest cont.
Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare din
subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a căror rază

7
teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul, potrivit legislaţiei privind
executarea silită a creanţelor fiscale.
Din acest text de lege rezultă clar că natura creanței cheltuielilor judiciare
este fiscală, iar regulile aplicabile executării sunt cele prevăzute pentru acest tip
de creanță.
Și Curtea Constituțională a reținut în deciziile nr. 73 din 2 februarie
2012 și 275 din 22 martie 201211, că destinaţia acestor cheltuieli judiciare le
10

califică, în mod evident, ca fiind drepturi patrimoniale rezultate dintr-un raport


de drept material fiscal. În aceste condiţii, cheltuielile judiciare reprezintă
creanţe fiscale și nu taxe judiciare de timbru.
De altfel, în practica judiciară12 au fost respinse ca inadmisibile
contestațiile la executare formulate împotriva dispozițiilor de plată a
cheltuielilor judiciare stabilite prin hotărâri judecătorești sau ordonanțe ale
procurorului.
Noțiunea de cheltuielilor judiciare nu este circumscrisă noțiunii de
despăbubiri civile pentru a putea fi contestate pe calea contestației la executare
în temeiul art. 600 din Codul de procedură penală, iar acestea nu pot fi
confundate nici cu amenzile judiciare a căror executare poate fi contestată în
temeiul art. 601 din Codul de procedură penală.
8. În concluzie, apreciem că în raport de reglementarea din Codul de
procedură penală, Regulamentul de ordine interioară al parchetelor și recentul
Ordin al Procurorului general (nr. 288 din 18 noiembrie 2019), în cursul
urmăririi penale, stabilirea cheltuielilor judiciare are loc într-o manieră
transparentă și obiectivă, diminuându-se astfel riscul de arbitrariu.
Deși în prezentul material ne-am propus să tratăm în special problema
cheltuielilor judiciare efectuate în timpul urmăririi penale, având în vedere că în
practica judiciară a instanțelor de judecată13, de multe ori s-au constat cazuri în
care persoanele obligate la plata cheltuielilor judiciare au contestat cuantumul
acestora ori modul de calcul, considerăm că este de dorit, pentru o mai mare
transparență dar și pentru asigurarea unei practici unitare, ca și la nivelul

10
Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 1 martie 2012.
11
Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 339 din 18 mai 2012.
12
Încheierea din data de 11 mai 2015 a Judecătoriei Giurgiu, emisă în dosarul nr. 1551/236/2015.
13
Sentința penală nr. 146 din 11 iulie 2017, emisă în dosarul nr. 2014/100/2017 de Tribunalul Maramureș;
Încheierea din data de 11 mai 2015 a Judecătoriei Giurgiu, emisă în dosarul nr. 1551/236/2015;

8
instanțelor de judecată să existe norme care să prevadă procedura de calcul a
cheltuielilor judiciare avansate de stat în timpul judecății.