Sunteți pe pagina 1din 20

SCRIITORI INTERBELICI- FIŞE DE DICŢIONAR

NR. SCRIITORUL LOCUL INTERVALUL LUCRĂRI REPREZENTATIVE (SELECTIV)


CRT. NAŞTERII VIEŢII
(PROFIL CULTURAL)
1. Mircea Eliade Bucureşti 9 martie 1907- Eseuri ştiinţifice şi filosofice: „India”, „Oceanografie”,
22 aprilie1986 „Fragmentarium”, „Alchimie asiatică”, „Cosmologie şi
Personalitate alchimie babiloniană”, „Tratat de istoria religiilor”, „Istoria
enciclopedică, filosof, credinţelor şi ideilor religioase”, „Sacrul şi profanul”
prozator, eseist, asistent Romane: „Maitreyi”, „Huliganii”, „Nuntă în cer”, „Romanul
(1933-1939) şi profesor adolescentului miop”, „Domnişoara Christina”, „Noaptea de
universitar (1946-1949), Sânziene”, „Şantier”, „Şarpele”, „Huliganii”.
ataşat cultural la Nuvele: „Pe strada Mântuleasa”, „La ţigănci”
Londra (1940-1941), Memorii, jurnale: ”Memorii”, „Jurnal”
consilier cultural la
Lisabona (1941-1944).
Doctorat în filosofie
(1933, cu teza „Istoria
comparată a tehnicilor
Yoga).Editor al
operelor lui Hasdeu
(1937). Membru şi
preşedinte al
„American Society for
Study of Religions”(din
1963), membru al
Academiei Regale
belgiene (1977).

1
Reputat scriitor prin
numeroasele lucrări
despre istoria religiilor,
mituri, simboluri,
tehnica yoga,
şamanism, etc.
Autor a peste 30 de
volume ştiinţifice, opere
literare şi eseuri
filozofice traduse în 18
limbi şi a circa 1200 de
articole, studii şi
recenzii cu o tematică
extrem de variată,
foarte bine
documentate. Din 1956
se stabileşte la Chicago
(unde se stinge din
viaţă).
2. Vasile Voiculescu Satul Pârscov, 27 noiembrie Poezii: „Din Ţara Zimbrului şi alte poeme”, „Pârgă”, „Poeme
jud. Buzău 1884- 26 aprilie cu îngeri”, „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în
Poet, prozator şi 1963 traducere imaginară de Vasile Voiculescu”. A scris poezie
dramaturg.Preocupat tradiţionalistă, religioasă, patriotică, peisagistică, de dragoste.
de materialism, Povestiri: „Capul de zimbru”, „Ultimul Berevoi”, „Iubire
pozitivism, magică”
evoluţionism, atras de Romane: „Zahei Orbul” (postum).
psihopatologie şi Teatru: „Duhul pământului”
psihofizică. Studii
filologice nefinalizate,
doctorat în medicină
(1910).

2
În timpul primului
război mondial este
medic militar la Bârlad(
este supranumit
„doctorul fără
arginţi”).Referent
literar la
Radiodifuziune (1933)
şi director al
programului literar
Radio (1940). După
1944 participă la
întâlnirile literare ale
Grupului „Rugul
aprins” de la
Mănăstirea Antim din
Bucureşti. Cunoaşte
experienţa detenţiei în
lagărele comuniste, pe
motive politice (1958-
1962)
3. Eugen Lovinescu Fălticeni 31 octombrie Romane:” Aripa morţii”, „Lulu”, „Mite”, „Diana”, „Mili”,
1881- 16 martie „Bălăuca”
Istoric şi critic literar, 1943 Teatru: „De peste prag” (dramă)
estetician, prozator. Memorialistică: „Memorii”
Doctorat la Sorbona în Istorie şi critică literară: „Gr.Alexandrescu. Viaţa şi opera
1909, cu o lucrare lui”, „Costache Negruzzi.Viaţa şi opera lui”, „Istoria
despre Jean Jacques civilizaţiei române moderne”, „Istoria literaturii române
Weiss. contemporane”, „Titu Maiorescu”
Înfiinţează la Bucureşti
Cenaclul „Sburătorul”

3
(1919), în cadrul căruia
se vor afirma cei mai
importanţi scriitori ai
perioadei interbelice.
Doctrina lovinesciană
promovată în acest
context constă în
înţelegerea
modernismului ca
sincronizare cu
fenomenul artei
europene şi ca
diferenţiere, prin
integrarea în cultură a
elementelor de
originalitate ce aparţin
tradiţiei. Este, după
Titu Maiorescu, cel mai
important critic român
(impune ideea
autonomiei esteticului,
fără a eluda factorii
istorici şi rolul unui
permanent „spirit al
veacului” – seaculum).
4. George Călinescu Bucureşti 19 iunie 1899- Romane: „Cartea nunţii”, „Enigma Otiliei”, „Bietul Ioanide”,
12 martie 1965 „Scrinul negru”
Critic, istoric literar, Poezii: „Lauda lucrurilor.Poezii”
eseist şi estetician, Teatru- volum omonim
prozator şi poet , Memorialistică: „Kiev, Moscova, Leningrad”, „Am fost în
dramaturg şi publicist. China nouă”

4
Doctor în Litere (1936) Critică şi istorie literară: „Principii de estetică”, „Viaţa lui
cu o teză despre Mihai Eminescu”, „Opera lui Mihai Eminescu”, „Viaţa lui Ion
manuscrisul eminescian Creangă”, „Istoria literaturii române de la origini până în
„Avatarii faraonului prezent”, „Estetica basmului”, „Scriitori străini”, „Universul
Tla”.Din 1945, profesor poeziei”
universitar de Istoria
literaturii române
moderne la Facultatea
de Litere din Bucureşti.
Membru al Academiei
Române.

5. Tudor Vianu Giurgiu 8 ianuarie 1898- Eseuri critice, istorie şi critică literară: „Dualismul artei”,
Critic şi istoric literar, 21 mai 1964 „Masca timpului”, „Arta şi frumosul”, „Influenţa lui Hegel în
estetician şi filosof. cultura română”, „Idealul clasic al omului”, „Istoria estetică de
Doctor în Filosofie la la Hant până azi”, „Estetica”, „Filosofie şi poezie”, „Arta
Tubingen. Editor al prozatorilor români”, „Istoria literaturii române, vol. I”(în
operei lui Alexandru colaborare cu Şerban Cioculescu şi Vladimir Streinu), „Figuri
Macedonski. şi forme literare”, „Probleme de stil şi artă literară”,
Comentează stilistic „Problemele metaforei şi alte studii de stilistică”, „Studii de
evoluţia prozei literatură universală şi comparată”, „Despre stil şi arta
româneşti. Docent în literară”, „Studii de stilistică”, „Idealul clasic al omului”,
estetică( 1927), membru „Scrieri despre teatru”, „Scriitori români din secolul XX”
al Academiei Traduceri din Goethe, Shakespeare, Michelangelo, Victor
Române( 1955), Hogo
director al Teatrului
Naţional (1945),
ambasador al României
la Belgrad (1946),
director general al
Bibliotecii Academiei

5
(1958-1964)
6. Perpessicius Brăila 21 octombrie Eseuri, Istorie şi critică literară: „Repertoriu critic”,
(pseudonim literar al 1891- 29 martie „Menţiuni critice”, „Lecturi intermitente”, „Eminesciana”, „12
lui Dumitru 1971 scriitori interbelici”, „Scriitori români”
S.Panaitescu)
Autor al unor apreciate manuale de literatură pentru liceu
Istoric şi critic literar, (redactate în colaborare cu Al.Rosetti şi J.Byck.
folclorist, eseist şi poet,
cercetător şi editor
pasionat al operei
eminesciene.
Mobilizat pe front, este
rănit în 1916 şi rămâne
invalid de mâna
dreaptă. Membru al
Academiei Române,
director general al
Bibliotecii Academiei,
al Muzeului Literaturii
Române (1957).
7. Pompiliu Bucureşti 19 mai 1901-9 Eseuri, Istorie şi critică literară: „Figuri literare”, „Tudor
Constantinescu mai 1946 Arghezi”, „Eseuri critice”, „Poeţi români moderni”, „Romanul
românesc interbelic”
Este asistentul lui
Mihail Dragomirescu,
dar refuză să-şi ia
doctoratul la el cu o
lucrare despre critica
lui Titu Maiorescu,
preferând cariera de
profesor secundar. Din

6
1945 până la sfârşitul
vieţii susţine cronica
literară la Radio
Bucureşti.
8. Şerban Cioculescu Bucureşti 7 septembrie Eseuri, Istorie şi critică literară: „Corespondenţa dintre
1902- 1989 I.L.Caragiale şi Paul Zarifopol””, „Dimitrie Anghel- viaţa şi
Istoric şi critic literar, opera”, „Medalioane franceze”, „Aspecte lirice
bibliofil şi editor. Se contemporane”, „Poeţi români”, „Eminesciana”, „Argheziana”
consacră studierii vieţii
şi operei lui
I.L.Caragiale.
Doctorat în 1945 cu o
teză despre Dimitrie
Anghel. Director
general al Bibliotecii
Academiei, membru
corespondent al
Academiei (1966) şi
titular (1973). Om de
ştiinţă emerit (1968).
9. Vladimir Streinu Comuna Teiu, 23 mai 1902- 26 Eseuri, Istorie şi critică literară: „Pagini de critică literară”,
(pseudonim al lui jud. Argeş noiembrie 1970 „Clasicii noştri”, „Istoria literaturii moderne” (vol. I),
Nicolae Iordache) „Versificaţia modernă”, „Ion Creangă”, „Studii de literatură
Critic literar, poet şi universală”
eseist. Editor şi Poezii- volum omonim
comentator al operei lui
Calistrat Hogaş.
Doctorat în 1947.
Traduce şi comentează
operele lui Marcel
Proust şi Shakespeare.

7
10. Emil Cioran Răşinari, 8 aprilie 1911- Eseuri filosofice: „Pe culmile disperării”, „Cartea amăgirilor”,
Sibiu 20 iunie 1995 „Schimbarea la faţă a României”, „Lacrimi şi sfinţi”,
Filosof, eseist, moralist „Amurgul gândurilor”, „Ispita de a exista”, „Istorie şi utopie”,
şi gânditor. Consilier „Silogismele amărăciunii”, „Tratat de descompunere”,
cultural al Ambasadei „Singurătate şi destin”
României la Publicistică- volum omonim(despre perioada 1931-1944)
Paris( 1940).Din 1945 se
stabileşte definitiv la
Paris.
11. Constantin Noica Vităneşti, 24 iulie 1909- 4 Eseuri filosofice: „Două introduceri şi o trecere spre
Teleorman decembrie 1987 idealism”, „Rostirea filosofică românească”, „Creaţie şi frumos
Filosof, traducător din în rostirea românească”, „Eminescu sau gânduri despre omul
operele lui Descartes, deplin al culturii româneşti”, „Sentimentul românesc al
Kant, Hegel, Platon, fiinţei”, „Devenirea întru fiinţă”, „Eseuri de duminică”,
Aristotel. Încercarea de „Introducere la miracolul eminescian”
a trimite spre publicare, Memorialistică: „Jurnal de idei”, „Jurnal filosofic”
în Franţa, un studiu
despre hegel, îi aduce
10 ani de domiciliu
forţat şi 6 ani de
închisoare, executaţi
dintr-o condamnare de
25 de ani. Din 1975
până la sfârşitul vieţii
locuieşte la Păltiniş,
lângă Sibiu, unde se
consolidează renumita
Şcoală de la Păltiniş.
12. Paul Zarifopol Iaşi 20 noiembrie Eseuri critice: „Despre stil.Note şi exemple”, „Artişti şi idei

8
Critic literar şi eseist. 1874- literare române”, „Încercări de precizie literară”, „Pentru arta
Doctorat în filologie 1 mai 1934 literară”
romanică şi filosofie,
1904, la Halle.
Se stabileşte în
Germania, unde îl
întâlneşte pe
I.L.Caragiale, cu care
leagă o strânsă
prietenie.
13. Tudor Arghezi Bucureşti 23 mai1880- 14 Poezie: „Cuvinte potrivite”, „Psalmi”, „Flori de mucigai”,
(pseudonim literar al iulie 1967 „Cântare omului”, „Stihuri pestriţe”, „Poeme noi”, „Cadenţe”,
lui Ion N.Theodorescu) „Silabe”
Romane: „Ochii Maicii Domnului”, „Cimitirul Buna-Vestire”,
Poet, a alternat poezia „Lina”
cu ziaristica, a fondat Alte volume de proză: „Icoane de lemn”, „Poarta neagră”,
reviste şi ziare efemere. „Cartea cu jucării”, „Ce-ai cu mine ,vântule?”, „Bilete de
În 1899 se retrage la papagal”, „Cu bastonul prin Bucureşti”
Mănăstirea Cernica,
fiind Călugărul Iosif. În
1900 este hirotonisit
diacon la Mitropolie,
unde va colabora la
traducerea unor cărţi
religioase.În timpul
ocupaţiei germane este
acuzat de
colaboraţionism , fiind
arestat şi întemniţat la
Văcăreşti, împreună cu
Ioan Slavici. Ambii sunt

9
graţiaţi în 1919, prin
intervenţia lui N.Iorga.
Publicarea pamfletului
„Baroane” (1943)
atrage suprimarea
publicaţiei şi internarea
autorului în lagărul de
la Târgu Jiu. Membru
al Academiei Române
(1955). Premiul
internaţional Herder
(1965).

14. Lucian Blaga Satul 9 mai 1895- 6 Poezie: „Poemele luminii”, „Paşii Profetului”, „În marea
Lancrăm, jud. mai 1961 trecere”, „Lauda somnului”, „La cumpăna apelor”, „La curţile
Poet, profesor de Alba dorului”, „Nebănuitele trepte”
Filosofia culturii. Teatru: „Zamolxe”, „Tulburarea apelor”, „Daria”, „Meşterul
Copilăria sa a stat „sub Manole”, „Cruciada copiilor”, „Arca lui Noe”, „Anton Pann”
semnul unei fabuloase Eseuri ştiinţifice, filosofice: „Filosofia stilului”, „Eonul
absenţe a cuvântului”, dogmatic”, „cunoaşterea luciferică”, „Spaţiul mioritic”,
el autodefinindu-se „Geneza metaforei şi sensul culturii”, „Religie şi spirit”,
„mut ca o lebădă” „Trilogia cunoaşterii”, „Trilogia culturii”, „Trilogia valorilor”
deoarece viitorul poet Aforisme, memorialistică: „Pietre pentru templul meu”,
nu a vorbit până la „Hronicul şi cântecul vârstelor”
vârsta de 4 ani. Studii
teologice la Sibiu,
doctorat în Filosofie la
Viena. În 1926 intră în
diplomaţie, ocupând

10
posturi la legaţiile
României din Varşovia,
Praga, Berna, Viena şi
Lisabona.
15. Ion Barbu (pseudonim Câmpulung 19 martie 1895- Poezie: „După melci”, „Joc secund”, „Ochean”
literar al lui Dan Muscel 11 august 1961 Proză: „Pagini de proză”
Barbilian)

Poet şi matematician. A
devenit poet dintr-o
glumă, potrivit
mărturisirilor sale, din
ambiţia de a-i
demonstra colegului şi
prietenului său Tudor
Vianu că poate face şi
literatură. Ca
matematician de
reputaţie
europeană,publică peste
80 de studii de
specialitate (în
geometrie există
noţiunea „spaţiile
Barbilian”, ca o
consacrare a studiilor
sale în acest domeniu).
16. Mihail Sadoveanu Paşcani, jud. 5 noiembrie Povestiri, nuvele: „Dureri înăbuşite”, „Hanu Ancuţei”
Iaşi 1880-19 Romane: „Baltagul”, „Fraţii Jderi”, „Zodia Cancerului sau
Prozator. octombrie 1961 vremea Ducăi- Vodă”
Debutul editorial are Alte peste 100 de volume marchează momente esenţiale din

11
loc cu patru volume istoria literaturii române:
deodată (N.Iorga va „Împărăţia apelor”, „Creanga de aur”, „Divanul persian”,
numi anul 1904, „anul „Ostrovul lupilor” etc.
Sadoveanu”).
Director al Teatrului
Naţional din Iaşi (1910-
1919). Membru al
Academiei Române. A
avut şi o bogată
activitate politică, a
condus delegaţia
română la Congresul
Mondial al Păcii de la
Paris (1949), a fost
distins cu numeroase
ordine şi medalii.
17. Camil Petrescu Bucureşti 9/22 aprilie Romane: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”,
1894- 14 mai „Patul lui Procust”, „Un om între oameni”
Prozator, dramaturg, 1957 Nuvele: „Turnul de fildeş”
poet, eseist. Ia parte, în Teatru: „Jocul ielelor”, „Act veneţian”, „Suflete tari”,
mod direct, la primul „Danton”, „Caragiale în vremea lui”
război mondial, Poezie: „Versuri.Ideea.Ciclul morţii”, „Transcendentalia”
experienţa trăită pe Eseuri ştiinţifice şi artistice: „Teze şi antiteze”, „Modalitatea
front furnizându-i parte estetică a teatrului”, „Husserl- cu o introducere în filosofia
din conţinutul fenomenologică”, „Doctrina substanţei”
romanului „Ultima Însemnări personale, memorii: „Note zilnice”
noapte de dragoste,
întâia noapte de
război”.După război,
este un timp profesor şi
gazetar. Membru al

12
academiei Române.
(1948).

18. Liviu Rebreanu Satul 27 noiembrie Nuvele: „Frământări”, „Făfuiala”, „Catastrofa”, „ Iţic Ştrul,
Prozator şi dramaturg. Târlişiua, jud. 1885- 1 dezertor”
Arestat la cererea Bistriţa septembrie Romane: „Ion”, „Pădurea Spânzuraţilor”, „Adam şi Eva”,
guvernului ungar Năsăud 1944 „Ciuleandra”, „Jar”, „Amândoi”, „Răscoala”
(1910), este încarcerat Teatru: „Cadrilul”, „Plicul”, „Apostolii”
la Văcăreşti şi extrădat.
Director al Teatrului
Naţional din Bucureşti,
preşedinte al Societăţii
Scriitorilor Români şi
membru al Academiei
Române. Premiul
Naţional pentru proză
(1929).
19. Hortensia Papadat Comuna 8 decembrie Proză de analiză psihologică (nuvele şi romane): „Ape
Bengescu Iveşti, jud. 1876- 5 martie adânci”, „Femeia în faţă oglinzii”, „”Fecioarele despletite”,
Galaţi 1955 „Concert din mnuzică de Bach”, „Drumul ascuns”,
Prozatoare. Studii la un „Logodnicul”, „Rădăcini”
pension de Teatru- volum omonim
domnişoare.În timpul
primei conflagraţii
mondiale este soră de
caritate în gara Focşani,
experienţă pe care o va
reda ficţional în
romanul „Balaurul”.
Premiul Naţional
pentru proză (1946).

13
20. Mihail Sebastian Brăila 8 octombrie Romane: „Oraşul cu salcâmi”, „Accidentul”
(pseudonim literar al 1907- 29 mai Teatru: „Steaua fără nume”, „Jocul de-a vacanţa”, „Ultima
lui I. Hechter) 1945 oră”

Prozator, dramaturg,
eseist. Format în
atmosfera de la
„Cuvântul”, unde a şi
fost redactor între
1927-1934. Face până la
un punct carieră
literară comună cu
Mircea Eliade.
21. Ion Pillat Bucureşti 31 martie1891- Poezii: „Visări păgâne”, „Iubita de zăpadă (poeme în proză)”,
17 aprilie1945 „Pe Argeş în sus”, „Scutul Minervei”, „Poeme într-un vers”,
Poet. În 1919 participă „Umbra timpului”, „Cumpăna timpului”
la Conferinţa de pace Eseuri: „Poezia lui Panait Cerna”, „Portrete lirice”, „Tradiţie
de la Paris, ca secretar şi literatură”
al preşedintelui Teatru (în colaborare cu Adrian Maniu): „Dinu Păturică”,
delegaţiei ardelene, „Tinereţe fără bătrâneţe”
Alexandru Vaida Antologii: „Antologia poeţilor de azi” (în colaborare cu
Voievod. Membru Perpessicius), „Cartea dorului”
corespondent al
academiei Române
(1936). Traduce din
poezia franceză,
engleză, spaniolă,
americană, germană.
22. Mateiu I. Caragiale Bucureşti 25 martie 1885- Romane: „Craii de Curtea-Veche”, „Remember”
Prozator şi poet. Fiul 17 martie 1936 Poezie: „Pajere” (postum).
lui I.L.Caragiale. Şef de

14
cabinet la Ministerul
Lucrărilor Publice
(1914), şef al biroului de
presă la Ministerul de
Interne.
23. George Bacovia Bacău 4/17 septembrie Poezii: „Plumb”, „Scântei galbene”, „ Comedii în fond”,
(pseudonim literar al 1881- 22 mai „Stanţe burgheze”.
lui George Vasiliu) 1957 Postum: „Plumb. Versuri şi proză”, „Stanţe târzii”

Poet şi prozator.
Îndeplineşte mai multe
slujbe: copist, ajutor
contabil, referent
bibliotecar. Absolvent
al Facultăţii de Drept
din Iaşi, fără a profesa
vreodată avocatura.
Premiul Naţional în
1934.
24. Zaharia Stancu Comuna 5 octombrie „Poeme simple”, „Taifunul” (roman), „Desculţ” (roman),
Prozator, poet şi ziarist. Salcia, jud. 1902- 5 „Florile pământului”, „Rădăcinile sunt amare”, „Pădurea
Romanele sale sunt Teleorman decembrie 1974 nebună”, „Şatra”, „Poeme cu lună”, „Sabia timpului”
traduse în peste 130 de
limbi.
Premiul Herder în
1971. Preşedinte al
Uniunii Scriitorilor
(1966, 1968, 1972).
25. Cezar Petrescu Comuna 1 decembrie „Întunecare”, „Aranca, ştima lacurilor”, „Calea Victoriei”,
Prozator. Premiul Hodora 1892- 9 martie „Cain şi Abel”, „Baletul mecanic”, „Aurul negru”, „Romanul
Naţional pentru Cotnari, jud. 1961 lui Eminescu”

15
literatură (1931). Iaşi Literatură pentru copii: „Pif...Paf...Puf”, „Fram, Ursul
Secretar general al Polar”, „Neghiniţă”
Ministerului Artelor Traduceri din operele lui: Balzac, Şolohov, Gorki, Tolstoi etc.
(1936). Membru al
Academiei Române.
26. George Topârceanu Iaşi 21 martie 1886- „Balade vesele şi triste”, „Migdale amare”, „Scrisori fără
Poet şi prozator. 7 mai 1937 adresă”, „Minunile Sfântului Sisoe” (roman satiric,
Premiul Naţional neterminat).
pentru poezie (1926).
Membru corespondent
al Academiei Române
(1936).
27. Mihai Ralea Bucureşti 1 mai 1896- 17 Eseuri critice: „Formarea ideii de personalitate”, „Comentarii
Eseist, estetician şi august 1964 şi sugestii”, „Prelegeri de estetică”, „Atitudini”, „Valori”
filosof. Doctorat în
Filosofie la Sorbona.
Doctorat în drept.
Profesor la Catedra de
estetică şi critică
literară a Universităţii
din Bucureşti.
28. Ionel Teodoreanu Iaşi 6 ian. 1897- 3 Schiţa „Bunicii”
Prozator. Licenţă în febr. 1954 Proză lirică „Jucării pentru Lily”
Drept. Profesează Nuvele poematice „Uliţa copilăriei”
avocatura. Admirator Roman-trilogie „La Medeleni”
al operei lui Memorialistică: „În casa bunicilor”, „Întoarcerea în timp”,
G.Ibrăileanu, sub tutela „Masa umbrelor”
căruia se afirmă ca
scriitor. Proza sa a
cunoscut un mare
succes de public.

16
29. Gala Galaction Dideşti, jud. 16 aprilie 1879- „Bisericuţa din Răzoare”, „Roxana”, „Papucii lui Mahmud”,
(pseudonim literar al Teleorman 8 martie 1961 „Doctorul Taifun”, „La răspântie de veacuri”
lui Grigore Pişculescu)

Prozator. Studii
teologice. Preot şi
profesor de Teologie.
Militant democrat şi
antifascist. Membru al
academiei Române.
Realizează, în
colaborare cu preotul
Vasile Radu, versiunea
românească a Bibliei
(1938).

30. Ion Minulescu Bucureşti 6/7 ian. 1881- Poezii: „Romanţe pentru mai târziu”, „Nu sunt ce par a fi”
11 aprilie 1944 Romane: „Corigent la limba română”, „3 şi cu Rezada 4”
Poet ,prozator şi Teatru: „Omul care trebuie să moară” (jucată şi publicată cu
dramaturg. Şef al titlul „Ciracul lui Hegesias”).
biroului de presă şi
director de cabinet în
Ministerul de Interne.
Director general în
Ministerul Cultelor şi
Artelor. Director al
Teatrului naţional din
Bucureşti. Premiul
Naţional pentru poezie
(1928).
31. Ion Agârbiceanu Comuna 12 sept. 1882- „Fefeleaga”, „Luminiţa”, „Chipuri de ceară”, „Arhanghelii”,

17
Prozator. Studii Cenade, jud. 28 mai 1963 „File din cartea naturii”, „Faraonii”
teologice şi filologice. Alba
Preot. Membru de
onoare al Academiei
Române.

ALŢI SCRIITORI (SELECTIV):

Adrian Maniu – 6 febr. 1891- 20 aprilie 1968, locul naşterii Bucureşti. Poet.

Ilarie Voronca- 31 dec. 1903- 8 aprilie 1946, locul naşterii Brăila. Poet evreu de origine română, avangardist.

Al. Philippide – 20 martie/1 aprilie 1900- 8 febr. 1979. Locul naşterii Iaşi. Poet, eseist şi prozator.

Victor Ion Popa – 29 iulie 1895- 30 martie 1946. Locul naşterii Călmăţui, comuna Griviţa, judeţul Tutova, actualmente,jud. Vaslui

Anton Holban – 10 febr. 1902- 15 ian. 1937 . Locul naşterii Huşi, jud. Vaslui. Romancier şi eseist. Nepotul criticului E.Lovinescu.

Nichifor Crainic - 22 dec. 1889 -20 august 1972. Locul naşterii Bulbucata, Vlaşca. Academician, director de reviste, doctrinar
(creator al curentului gândirist), editor, filozof, pedagog, poet, teolog român.

Radu Gyr (pseudonim literar al lui Radu Demetrescu)- 2 martie 1905- 29 aprilie 1975. Locul naşterii Câmpulung Muscel. Poet,
dramaturg, eseist, gazetar român., doctor în litere şi conferenţiar universitar.

Gib.I.Mihăescu – 23 aprilie 1894- 19 oct. 1935 . Locul naşterii Drăgăşani.Romancier şi dramaturg.

Ion Marin Sadoveanu (pseudonim literar al lui Iancu Leonte Marinescu)- 15 iun. 1893- 2 febr. 1964. Locul naşterii Bucureşti.Poet,
romancier, dramaturg şi eseist.

18
Tristan Tzara (pseudonimul literar al lui Samuel Rosenstock- 16 aprilie 1896- 25 dec. 1963. Locul naşterii Moineşti, jud. Bacău. Poet
şi eseist evreu, de origine română, stabilit mai târziu în Franţa, cofondator al mişcării culturale dadaiste care a condus la o revoluţie
majoră în artele plastice şi literatură.

Ion Vinea (pseudonim literar al lui ioan Eugen Iovanache) – 17 aprilie 1895- 6 iulie 1964 .Locul naşterii Giurgiu. Poet şi prozator,
traducător şi ziarist.

Urmuz (pseudonim literar al lui demetru dem. Demetrescu Buzău) - 17 martie 1883- 23 nov. 1923. Locul naşterii Curtea de
Argeş.Prozator, precursor al literaturii absurdului.

Miron Radu Paraschivescu – 2 oct. 1911- 17 febr. 1971. Locul naşterii Zimnicea. Poet, publicit şi traducător. Autor al unui volum
singular în literatura română, „Cântece ţigăneşti”.

Magda Isanos- 17 aprilie1916- 17 nov.1944.Locul naşterii Iaşi. Poetă de mare rafinament artistic, soţia lui Eusebiu Camilar.

Eugen Ionescu- 26 nov./13 noiembrie, pe stil vechi- 1909- 28 martie 1994. Locul naşterii Slatina. Cunoscut în afara României sub
numele de Eugène Ionesco. Scriitor de limbă franceză,originar din România, protagonist al teatrului absurdului şi membru al
Academiei Franceze.

Ovidiu Papadima- 23 iunie1909 – 26 mai 1996.Locul naşterii Sinoe, jud. Constanţa. Cronicar literar, eseist, istoric literar, folclorist.
Bursier „ Alexander von Humboldt”,secretar de redacţie la Revista Fundaţiilor Regale, asistent al profesorului George Călinescu,
renumit cercetător al concepţiei despre lume şi viaţă a poporului român.

Ioan Al. Brătescu Voineşti- 1 ian. 1868- 14 dec. 1946. Locul naşterii Târgovişte.. Prozator.

19
Mihail Dragomirescu- 22 martie 1868- 25 nov. 1942 .Locul naşterii comuna Plătăreşti, Ilfov. Estetician, teoretician al literaturii şi
critic literar.

Garabet Ibrăileanu- 23 mai 1871- 10 martie 1936. Locul naşterii Târgu Frumos, jud. Iaşi. Critic, istoric literar, eseist şi romancier.

Ovid Densusianu- 29 dec. 1873- 8 iunie 1938. Locul naşterii Făgăraş. Filolog, poet, critic şi istoric literar.

Dumitru Caracostea – 10 martie 1879- 2 iunie 1964. Locul naşterii Slatina. Critic şi istoric literar.

Mihail Sorbul (pseudonimul lui Mihail Smolski)- 16/ 29 oct. 1885- 1967. Locul naşterii Botoşani. Dramaturg şi romancier.

George Mihail Zamfirescu- 13 oct. 1898- 8 oct. 1939. Locul naşterii Bucureşti. Prozator şi dramaturg.

B.Fundoianu (pseudonimul literar al lui Benjamin Wechsler)- 14 nov. 1898- 2 oct. 1944 . Poet şi eseist.

Max Blecher – 8 sept. 1909- 31 mai 1938. Locul naşterii Botoşani. Prozator şi poet.

Nicolae Iorga- 5 iunie 1871- 27 nov. 1940. Locul naşterii Botoşani. Istoric, memorialist, poet, dramaturg, critic şi istoric literar.

20

S-ar putea să vă placă și