INSTITUTUL DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL FORMARE PROFESIONALĂ

Catedra Învățământ Primar și Educație Timpurie

Evaluarea finală
a Proiectului tehnologic
prezentat la finalizarea stagiului de formare profesională continuă
(perioada 28.09 – 16.10.2020)

EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE ÎN CADRUL LECȚIILOR DE ȘTIINȚE

ÎN CLASELE PRIMARE

Domeniul de specialitate
_________ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR__________

Numele, prenumele formabilului: Cojocari Maria

Data prezentării: 14.10.2020

Evaluatorul (nume, prenume) ___________________________

Data evaluării: ____________________ 2020

Rezultatul evaluării: __________________

Semnătura evaluatorului: ____________________

Chișinău – 2020
 Educația, cultura și formarea sunt valori fundamentale ale oricărei societăți, iar
instrumentul prin care acestea se realizează este cartea. Copii sunt chemați să caute în ea lumea
infinită a ideilor și a cunoașterii.
Schimbările esenţiale ce au loc în societatea contemporană condiționează necesitatea
educației noilor educații prin o serie de probleme grave: deteriorarea continuă a mediului,
limitarea resurselor naturale, creşterea demografică, epuizarea depozitelor de apă dulce, lipsa
interesului de a cunoaște mai bine procesele naturale ş.a. În mod firesc, sistemele educative au
răspuns prin inovaţie în conceperea conţinuturilor educative, cristalizându-se Noile Educaţii.
Dreptul la sănătate este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, ca şi dreptul la
educaţie. Sănătatea reprezintă, datorită implicaţiilor sale individuale şi sociale un obiectiv propus
de politicile şi strategiile guvernamentale din întreaga lume. De aceea, realizarea educaţiei pentru
sănătate în şcoală reprezintă oportunitatea necesară pentru asigurarea unei promovări corecte a
cunoştinţelor privind diferitele aspecte ale sănătăţii, precum şi pentru formarea de atitudini şi
deprinderi responsabile specifice unui comportament sănătos.
Provocările, pe care educația le resimte în societatea modernă și postmodernă ca urmare
a factorilor determinanți de natură economică, politică, religioasă, culturală, demografică etc., au
fost integrate sub numele de noile educații, ca răspunsuri la imperativele educaționale,
pedagogice la problemele lumii, acestea fiind într-un proces continuu de restructurare,
diversificare, amplificare sau diminuare în condiții determinate.
Școala a urmărit să-i înveţe pe elevi cum să se comporte în societate şi în natură, cum să
se raporteze la semenii lor, la restul fiinţelor existente, cu tot respectul necesar manifestării vieţii
sub toate formele ei, dar şi la ei înşişi, pentru a-şi putea exprima potenţialul optim de care
dispun. O astfel de exprimare presupune şi o sănătate optimă, iar şcoala trebuie să ofere elevilor
cunoştinţele şi competenţele necesare dobândirii şi păstrării sănătăţii optime.
Educaţia pentru sănătate la nivelul şcolii reprezintă una dintre principalele căi de
promovare a cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi, totodată, de formare a
atitudinilor şi deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos. În multe
ţări, educaţia pentru sănătate este o disciplină obligatorie în şcoli, începând din clasa întâi până în
a douăsprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe şi materiale didactice
adecvate vârstei.
Există mai multe argumente care pot fi aduse în favoarea realizării educaţiei pentru
sănătate în cadrul instituţiilor de învăţământ. În primul rând, unul dintre scopurile activităţii în
învăţământ constituie informarea autorizată a copiilor şi adolescenţilor privind diferite domenii
ale culturii şi ştiinţei, în paralel cu dezvoltarea de activităţi practice. În acest sens, educaţia
pentru sănătate, vizează nu doar transmiterea către elevi a unui bagaj informativ corect din punct
de vedere ştiinţific, cât mai ales crearea unor comportamente individuale sănătoase, a unor
atitudini ce corespund idealului educaţional. Şcoala este un loc perfect pentru a transmite elevilor
cunoştintele de educaţie pentru sănătate şi are abilitatea şi capacitatea de a se adresa unui procent
reprezentativ de populaţie.
Promovarea sănătăţii este procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea
de a-şi creşte controlul asupra determinanţilor sănătăţii şi, prin aceasta, de a-şi îmbunătăţi starea
de sănătate. Reprezintă un concept unificator pentru cei care recunosc nevoia fundamentală de
schimbare atât a stilului de viaţă, cât şi a condiţiilor de trai. Promovarea sănătăţii reprezintă o
strategie de mediere între individ şi mediu, combinând alegerea personală cu responsabilitatea
socială şi având drept scop asigurarea în viitor a unei mai bune stări de sănătate.
 Scopul proiectului: elucidarea reperilor teoretico-metodologice de promovare a
educației pentru sănătate în clasele primare la Științe.
Obiectivele urmărite în Educaţia pentru sănătate vizează [5]:
 promovarea sănătăţii şi a stării de bine a elevului, respectiv:
• funcţionarea optima din punct de vedere somatic, fiziologic, mintal, emoţional, social si
spiritual;
• formarea unui stil de viata sănătos.
 dezvoltarea personală a elevului, respectiv:
• autocunoaşterea și construirea unei imagini pozitive despre sine;
• comunicare și relaţionare interpersonală;
• controlul stresului;
• dezvoltarea personală.
 prevenire, respectiv:
• prevenirea accidentelor cu risc pentru sănătatea ta și a celor din jur;
• prevenirea atitudinii negative fata de sine și viața;
• prevenirea conflictelor interpersonale, a dezadaptării sociale.
Educaţia pentru sănătate la nivelul şcolii reprezintă una dintre principalele căi de
promovare a cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi, chiar, de formare a
atitudinilor şi deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos.
Învăţământul modern presupune o nouă abordare a educaţiei prin promovarea metodelor
didactice active, care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenţei, ale imaginaţiei şi
creativităţii. Caracteristic este participarea, implicarea activă, angajarea deplină. cu toate
resursele posibile, a subiectului (elevului) în actul învăţării.
Metodele moderne active se caracterizează prin:
 Transformă elevul din obiect în subiect al învăţării;
 Elevul este coparticipant la propria formare;
 Angajează intens toate forţele psihice de cunoaştere;
 Asigură elevului condiţii optime de a se afirma individual şi în echipă;
 Dezvoltă gândirea critică;
 Dezvoltă motivaţia pentru învăţare;
 Permite evaluarea propriei activităţi.
Elevul este ajutat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice în diferite situaţii de
viaţă ceea ce învaţă. Astfel, sunt satisfăcute cerinţele psihopedagogice ale activizării [9]:
 Pregătirea psohologică pentru învăţare;
 Prevenirea şi reducerea influenţelor negative ale diferitelor surse perturbatorii;
 Asigurarea repertoriilor congruente
 Asigurarea unui limbaj comun între educator şi educat;
 Utilizarea unor modalităţi eficiente de activizare.
Metodele activ-participative sunt cele care caută să transforme contactul subiectului cu
noul material într-o experienţă activă, trăită de el”[8, p.3]. În opoziţie cu metodologia
tradiţională, pentru care elevul rămâne mai mult un spectator în clasă, gata să recepteze pasiv
ceea ce i se transmite ori i se demonstrează, metodele active au tendinţa să facă din acesta un
actor, un participant activ în procesul învăţării, pregătit să-şi însuşească cunoştinţele pe calea
activităţilor proprii, a unei angajări optime a gândirii, a mobilizării lui totale în raport cu sarcinile
de învăţare date. Se identifică cu situaţia de învăţare în care este antrenat, fiind parte activă a
propriei transformări şi formări, generată de cunoaştere.
Practica didactică bazată pe metode active presupune [6]:
 interacţiuni verbale şi socio-afective nemijlocite între elevi. Graţie cărora se dezvoltă
competenţe intelectuale şi sociale transferabile în diferite contexte formale sau informale;
 atitudine deschisă, activă bazată pe iniţiativă personală;
 o învăţare în colaborare cu ceilalţi colegi;
 angajarea intensă a elevilor în realizarea sarcinilor ( chiar dacă în cazul unora dintre ei nu
se produce la primele experienţe de acest gen);
 responsabilitate colectivă şi individuală;
 valorizarea schimburilor intelectuale şi verbale, mizând pe o logică a învăţării care ţine
cont de opiniile elevilor.
Demersurile didactice, unde se utilizează aceste metode, conduc spre un proces
cognitiv centrat pe descoperirea celuilalt, a unei participări active, la reflecţie comună în cadrul
comunităţii educaţionale din care face parte. Specific metodelor active este faptul că ele
promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o
învăţare mai activă şi cu rezultate mai evidente.
Metodele active [4]:
- crează deprinderi;
- facilitează învăţarea în ritm propriu;
- stimulează cooperarea, nu competiţia;
- sunt atractive;
- pot fi abordate din punctul de vedere al diferitelor stiluri de învăţare.
Bocoș Mușata-Dacia [1] consideră metode de dezvoltare a spiritului activ
următoarele:
 Reflecția personală – este o metodă didactică de comunicare la nivelul dialogului și a
limbajului intern, care presupune concentrare interioară;
 Metode de activitate independentă: SINELG, metoda CUBUL,observația, lectura activă;
 Conversația- este o metodă didactică ce constă în instruirea și promovarea de interacțiuni
și schimburi sociale și verbale;
 Explicația – o metodă expozitivă, o formă a expunerii sistematice a cunoștințelor, bazată
pe demonstrarea logică și argumentare rațională;
 Demonstrația- o metodă pentru utilizarea căreia cunoașterea lumii obiective dobîndește
un caracter mediat, analiza realității bazîndu-se pe experimentarea artificială a situațiilor
originale;
 Execițiul- presupune operaționalizarea conceptelor și noțiunilor însușite, urmată de
formarea abilităților de utilizare a acestora în vederea soluționării unor probleme;
 Învățarea bazată pe experiment- este o metodă de instruire și autoinstruire care
presupune explorarea realității prin activități intenționate de provocare, reproducere,
reconstituire și modificare a unor fenomene și procese, în scopul studierii lor și al
acumulării de informații științifice;
 Problematizarea și descoperirea – reprezintă acea modalitate de participare activă care
const în proiectarea și efectuarea de activități de căutare independentă a răspunsului;
 Învățarea prin cooperare- este o metodă didactică bazată pe organizarea, în funcție de
obiective operaționale, a unei munci colective fondate pe complementaritate și
convergență ideologică;
 Modelarea- metodă didactică activă și interactivă care presupune investigarea indirectă a
realității, a obiectelor, fenomenelor, proceselor, evenimentelor, acțiunilor decupate din
sisteme originale;
 Studiul de caz – presupune angajarea activă în desfășurarea de activități de analizare și
dezbatere colectivă a unui caz, de identificare și examinare a variantelor de acțiune și de
luare de decizii în conformitate cu propriul sistem de valori;
 Jocul didactic- presupune participarea activă a copiilor în procesul de asimilare a noului,
în contexte care îmbină elementele instructive și formative cu elemente distractive ,
ludice;
 Jocul de rol- reprezintă acea modalitate de participare activă a copiilor în procesul
didactic, care constă în desfășurarea de activități de simulare de relații interumane,
activități urmate de analiza reprezentărilor, sentimentelor, atitudinilor observate în timpul
interpretării personajelor.
O subcategorie a metodelor active sunt metodele/tehnici de dezvoltare a spiritului critic [2]:
- Metoda cubului;
- Tehnica cvintetului;
- Tehnica Știu-Vreau să știu- Am învățat;
- Metoda mozaicului;
- Explozia stelară;
- Tehnica turul galeriei;
- Tehnica ciorchinelui;
- Graicul T;
- Pălăriile gânditoare;
- Diagrama cauzelor și a efectelor;
- Cele 4 colțuri;
- Interogarea multiprocesuală;
- Asociații libere;
- Vizualizarea creativă;
- Clustering;
- Cei 6 de ce,etc.
- Lectura intensivă
- Ştiu – vreau să a ştiu – am învăţat
- Lectură în perechi. Rezumate în perechi
- Lecturotrivă
- Asocieri libere
- Lanţuri asociative
- Cvintet / Cinquain
- Asocieri forţate
- Analiza trăsăturilor semantice
- Gândeşte – discută în perechi – prezintă
- Scrierea liberă / freewriting
- Secvenţe contradictorii
 - Argument în patru paşi
- PRES
- Floarea de lotus / nufăr
- Explozia stelară.
Folosirea metodelor active depinde de următorii factori raportaţi la formator [7, p.237]:
- cunoaşterea curriculumului şi a tehnologiilor pedagogice;
- măiestria pedagogului în alegerea metodei, măiestria fiind o sinteză a tuturor însuşirilor
general- umane şi psiho-pedagogice ale personalităţii învăţătorului;
- crearea unei situaţii-problemă care-i oferă elevului un stimul pentru a căuta singur
soluţia;
- cum şi în ce măsură educatorului îi învaţă pe copii să înveţe, ca ei singuri să creeze
situaţii problemă şi să le rezolve în mod independent;
- supravegherea şi controlul proceselor de către pedagog;
- cultura învăţătorului, umanismul, în general, şi dragostea de copii, în special; conştiinţa
responsabilităţii şi a misiunii sale, aptitudinea organizatorică şi spiritul de observaţie;
- calităţile gândirii, limbajului, atenţiei şi memoriei; aptitudinea de a cunoaşte şi înţelege
psihicul celui supus acţiunii de formare.
Prezentăm pe scurt cele mai solicitate metode și tehnici active:
Cubul - strategie de predare –învățare ce urmărește un algoritm ce vizează descrierea,
comparația, asocierea, analizarea,aplicarea, argumentarea atunci când se dorește explorarea unui
subiect nou sau unul cunoscut pentru a fi îmbogatit cu noi cunoștinte sau a unei situații privite
din mai multe perspective. Etape – se formează grupuri de 4-5 copii: fiecare copil din grup
interpretează un rol în funcție de sarcina primită (rostogolici,istețul, știe tot,
umoristul,cronometrorul), copiii rezolvă sarcina individual într-un timp dat; prezintă pe rând
răspunsul formulat[34].
Explozia stelară - este o tehnică de stimulare a creativității,o modalitate de relaxare a
copiilor și se bazeaza pe formularea de întrebari pentru rezolvarea de noi probleme și noi
descoperiri. Copiii asezați în semicerc propun problema de rezolvat. Pe steaua mare se scrie sau
deseneaza ideea centrala pe 5 stelute se scrie cîte o întrebare de tipul: ce, cine, unde, de ce,
când,iar 5 copii din grupa extrag câte o întrebare. Fiecare copil din cei 5 își alege 3-4 colegi,
organizându-se în cinci grupuri. Grupurile coopereaza în elaborarea întrebărilor[2].
Tehnica Lotus – este o modalitate interactivă de lucru în grup care oferă posibilitatea
stabilirii de relații între noțiuni pe baza unei teme principale din care derivă alte opt teme. Etape:
construirea schemei/ diagramei tehnicii de lucru; plasarea temei principale în mijlocul schemei
grafice; grupul de copii se gîndește la conținuturile/ideile/cunoștințelor legate de tema
principală, abordarea celor opt teme principale pentru cadranele libere; stabilirea în grupuri mici
de noi legături/relații/conexiuni pentru aceste opt teme și trecerea lor în diagrama; prezentarea
rezultatelor muncii în grup, analiza produselor, aprecierea în mod evaluativ, sublinierea ideilor
noi.
Diagrama Venn[3] – se aplică cu eficiență maximă în activitățile de observare,
povestiri, jocuri didactice, convorbiri.
Etape:
1.Comunicarea sarcinii de lucru.
2.Activitatea în pereche sau în grup.
3.Activitate în grup.
4.Activitate frontală.
 Harta conceptuală este un graf orientat, în care nodurile reprezintă conceptele, iar
arcele sunt legături de determinare între acestea (de la concepte generale spre concepte
particulare).
Diamantul și piramida povestirii [13]– strategie foarte atractiva pentru copii şi
valoroasă deoarece prin ea, elevii sintetizeaza și ideile principale ale textului.Dacă se doreşte
scrierea unei piramide la limba română, se va face după următoarea regulă:
 un cuvânt pentru locul unde se desfăşoara întîmplarea;
 2 cuvinte pentru personajul principal;
 3 cuvinte pentru însuşirile lui;
 4 cuvinte pentru faptele lui;
 5 cuvinte pentru analiza.
Ciorchinele [10]. Este o metodă grafică de organizare şi integrare a informaţiei în cursul
învăţării. Poate fi folosit la începutul lecţiei numindu-se ciorchinele iniţial sau dupa lectura
textului, numindu-se ciorchine revăzut. Acesta metoda solicită elevilor o analiză precisă a
textului şi îi permite corectarea şi completarea informaţiilor pe care le deţine. Este o metodă de
brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei, presupunând
următoarele etape:
 Se scrie un cuvânt sau temă care urmează a fi cercetat în mijlocul tablei.
 Se notează toate ideile care vin în minte în legătură cu tema respectivă în jurul
acestuia, trăgându-se linii între acestea şi cuvântul iniţial.
 Pe măsură ce se scriu cuvinte se trag linii între toate ideile care par a fi conectate.
Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile.
Tehnica: „6 de ce?”. Tehnica presupune realizarea activității pornind de la o afirmație
care poate fi analizată în profunzime, răspunzîndu-se consecutiv la șase întrebări. Primul răspuns
devine întrebare prin adăugarea unui de ce înainte, al doilea răspuns devine întrebarea a
treia .Învățătorul propune declarația de start.
Tehnica: Cum ai reacționa dacă... [12]. Se realizează o analiză a diferitelor situații cu
care ne putem confrunta în viața de zi cu zi și în care putem manifesta un comportament sau
altul. Fiecare situație prezentată trebuie să fie însoțită de descrierea mai multor variante de
comportament, existând posibilitatea de a formula un răspuns original. Participanții sînt solicitați
să aleagă unul dintre comportamentele menționate. Se poate solicita participanților să elaboreze
exemple proprii de situații, care ar putea fi prezentate colegilor.

CONCLUZII
1. Educaţie pentru sănătate trebuie să ofere suport în cunoaşterea profundă a metodelor
de protecţie împotriva factorilor cu efect negativ pentru sănătate şi elaborarea
acţiunilor concrete în cazul diferitor afecţiuni. Fiecare dintre conținuturile propuse ale
educație pentru sănătate sun realizate conform demersului de integrare care poate
trebuie aboradate după următoarele direcții: promovarea sănătăţii şi a stării de bine
a elevului, dezvoltarea personală a elevului și prevenire.
2. Disciplina Științe oferă un cadru oportun pentru folosirea metodelor active. Aplicarea
metodelor active în clasele primare depinde de următorii factori raportaţi la formator:
 cunoaşterea curriculumului şi a tehnologiilor pedagogice,măiestria pedagogului în
alegerea metodei, crearea unei situaţii-problemă care-i oferă elevului un stimul pentru
a căuta singur soluţia; cum şi în ce măsură învățătorul îi învaţă pe copii să înveţe, ca
ei singuri să creeze situaţii problemă şi să le rezolve în mod independent.

Bibliografie:

1. Băban A. Consiliere educațională. Cluj-Napoca: Dacia, 2002, 84 p.

2. Bodo V. Ghid practic de educație a copilului, Cluj-Napoca: Dacia, 2000, 236 p.
3. Ceban L. Educaţia pentru sănătate între realitate şi necesitate în învăţământul
preuniversitar . În: Studia UNIVERSITAYTIS, Seria “Ştiinţe ale educaţiei”. Chișinău,
2013
4. Ciolan L. Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar. Iași:
Ed. Polirom, 2008, 280 p.
5. Garștea Nina, Valorificarea noilor educaţii în învăţământul primar. În: Revistă de știinţe
socioumane. nr. 2(21), Chișinău, 2012. p. 70-78.
6. Joiţa E. Management educațional. Profesorul-manager: roluri și metodologie. Iași:
Polirom, 2000, 348 p.
7. Marinescu M. Tendinţe şi orientări în didactica modernă. Bucureşti: EDP, 2009, 208 p.
8. Marinescu S. Invitație la educație. Pitești: Carminis, 2003, 230 p.
9. Mircescu M. Fundamente ale pedagogiei. Buc.: Fundaţia culturală Litera, 2003, 258 p.
10. Peneș M. Educația pentru sănătate. București: Editura ANA, 2008, 64 p.
11. Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice din învățământul general
https://mecc.gov.md/sites/default/files/standarde_cadre_manageriale.pdf

12. Teleman A. Formarea competenței de explorare/investigare a proceselor ecologice la

elevii de vârstă școlară mică. Ch.:S.N., 2012,174 p.
13. Vizireanu S. Lumea-i mică. Cunoașterea mediului. București: Compania, 56 p.