MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Specializarea: DREPT

DREPT CONSTITUŢIONAL
Lector univ. dr. Lucian-Sorin STĂNESCU

Curs 1

NOȚIUNI ȘI CATEGORII INTRODUCTIVE

Studierea structurilor şi instituţiilor constituţionale implică anumite clarificări şi delimitari ale

categoriilor şi termenilor cu care se operează, de aceea câteva explicaţii privind societatea,
statul, dreptul, politica şi morala se impun.

1.SOCIETATEA
 Termenul are multiple sensuri şi întrebuinţări.
 Ne interesează catogoria „societate umană” în sensul de ansamblu unitar, complex şi
sistematic de relaţii între oameni, istoriceşte determinate, condiţie şi rezultat al activităţii
acestora de creare a bunurilor materiale şi valorilor spirituale necesare traiului individual
şi colectiv.

 Societatea umană se deosebeşte de cea a altor tipuri de fiinţe nu numai prin calităţile
fiinţei umane - raţiune şi conştiinţă – ci şi prin caracterul său organizat rezultat din
exigenţele existenţei şi dezvoltării şi din dorinţa de perfecţiune.
 Categoria „societate umană” nu poate fi străină categoriilor de stat, drept, politică şi
morală.
 Societatea umană determină sensurile şi scopurile celorlalte categorii. Ea este un
punct de plecare, dar şi de revenire pentru toate construcţiile sociale, politice şi morale.
Ea are la bază o diversitate de indivizi grupaţi în clase şi categorii sociale. Este
influenţată de o serie de factori dintre care cei mai relevanţi sunt cei ideologici,
economici, istorici, psihologici şi de tradiţie

Factorii ideologici presupun că orice societate umană are la bază un sistem de valori care, fie
constitue liantul comun al tuturor indivizilor, fie poate reprezenta factorul de diferenţiere atunci
când în funcţie de aceste valori se realizează organizarea instituţiilor statului şi exercitarea
puterii în societate.
Factorii economici determină atât atitudinea membrilor societăţii, cât şi modalitatea de
amenajare a instituţiilor statului şi a exercitării puterii în societate.
Factorii istorici şi cei legaţi de tradiţii influenţează atât structura instituţională a societăţii, cât şi
procesele decizionale ce au loc în cadrul acesteia. În egală măsură, nu trebuie neglijate nici
elementele de psihologie şi chiar miturile unei colectivităţi.

De multe ori în raportul dintre realitate şi reprezentarea pe care majoritatea corpului social o are
cu privire la respectiva realitate importantă şi decisivă este impresia, ceea ce se proiectează
despre ea, nu în ultimul rând factorii internaţionali nu pot fi neglijaţi în contextul contemporan în
care viaţa fiecărei comunităţi umane este strâns legată de soarta comunităţii în ansamblu.
Pe de altă parte, nicio formă de asociere umană nu poate funcționa fără instituirea unui minim
de reguli de conduită, ceea ce ne îndeptățește să afirmăm că societatea se naște concomitent
cu geneza normei de conduită. (ubi societas ibi ius).
Rolul normei este legat de organizarea vieții sociale pe baze raționale, societatea funcționând în
mod independent de voințele individuale, ca o ”conștiință colectivă” de la care emană regulile și
obligațiile ce reglementează existența în comun și care fixează și transmite din generație în
generație necesitatea unor acțiuni , cultivând tendința spre o ordine socială, caracteristică
modului de desfășurare stabilă a vieții colective.
Interesant este faptul că o societate umană poate să existe, să se dezvolte şi să se impună
numai în structuri organizate, iar structura care s-a impus şi rezistă, fiind practic de
neabandonat, este STATUL.

2. Cel mai adesea se afirmă că STATUL este cea mai importantă instituţie pentru dreptul
constituțional.
În literatura de specialitate se apreciază că termenul stat s-a format în practica de guvernare,
formularea sa fiind legată de procesul de centralizare a puterii, de instituționalizarea și
specializare mecanismelor de conducere, de crearea unui aparat administrativ, bazat pe
principii de dominație și supunere politică, de apariția armatei, de formarea unui sistem unitar de
norme sociale și ulterior juridice.
Scriitorul florentin G. da Viterbo a descris foarte precis încă din 1238 caracteristicile intrinseci
ale artei guvernării, care nu pot fi dezvoltate decât în cadrul unui stat:
a) – conducerea cetății;
b) – acțiunea de a-i stăpâni pe oameni;
c) – dreapta măsură prin care judecătorii trebuie să împartă dreptatea;
d) - cumpătarea în conducerea poporului;
e) - acțiunea de a conduce sau a dirija;
f) – guvernarea;
g) -administrarea cetății.

STATUL are două accepţiuni:

a) Este suma a trei elemente: - teritoriul

- populaţia (naţiunea)
- suveranitatea în sensul puterii organizate statal.

În această accepţiune statul este sinonim cu ţara, el incluzând civilizaţia, resursele, oamenii,
teritoriul, frontierele, autorităţile etc.

b) Într-o altă accepţiune, mai restrânsă, prin stat se înţelege forma organizată a puterii
poporului, mai exact mecanismul său, aparatul statal. Pentru societatea umană, statul a
apărut ca soluţie optimă şi unică pentru dezvoltarea sa materială şi spirituală şi pentru
conservarea valorilor umane.

Statul este un concept şi o realitate deşi, paradoxal, ca UNITATE , „nu poate fi văzut nici auzit,
pipăit.” (Hans Kelsen)
Statul, se spune deseori, exprimă ordinea din natură. O copiază şi o reproduce. Potrivit lui Hans
Kelsen, statul poate fi caracterizat ca „ordine juridică de restrângere a conduitei oamenilor,
putere de comandă şi voinţă distinctă de voinţa indivizilor, fiind mai mult decât suma voinţelor
individuale, ea situându-se deasupra lor.”
Sintetizând multitudinea explicaţiilor putem afirma că STATUL ESTE PRODUSUL ISTORIEI
SOCIETĂŢII UMANE. A devenit formula juridică de organizare şi de existenţă a unei societăţi.
El a apărut pe o anumită treaptă a evoluţiei societăţii umane din raţiuni umane dintre care
marele constituţionalist Leon Duguit o menţionează pe aceea a divizării societăţii între
guvernanţi şi guvernaţi.

 Strict juridic, statul este un ansamblu sistematic de organe de stat numite autorităţi şi
cuprinde instituţii precum: parlamente, guverne, organe judecătoreşti, şcoli, armată,
poliţie, închisori.
 Statul are o serie de funcţii care pot fi identificate astfel:
a) legislativă
b) jurisdicţională
c) economică
d) represivă
e) internă şi externă etc.

O problemă de mare importanţă teoretică este natura legitimităţii statului. Peste toate
argumentele rămâne faptul că statul rămâne rezultatul convenţiilor sociale pentru că evoluţia
societăţii umane a demonstrat că această formă de organizare e un rău necesar, mult mai
necesar decât multe alte lucruri mai bune sau mai rele.

3.DREPTUL

Născut din nevoia reglementării relaţiilor sociale pentru asigurarea condiţiilor optime traiului în
comun, dreptul a evoluat odată cu societatea, devenind un fenomen indispensabil ei, fără de
care nu este de conceput nici asigurarea libertăţii şi siguranţei individului, nici conservarea şi
dezvoltarea societăţii în ansamblul ei.

Statul şi dreptul sunt strâns legate, se sprijină şi se intercondiţionează reciproc. Aceste categorii
au apărut concomitent din aceleaşi cauze şi pot fi explicate mai bine împreună.
 Statul crează dreptul şi, paradoxal, dreptul configurează şi delimitează acţiunile statului.
Creând dreptul, statul impune reguli de conduită, norme obligatorii pentru toţi. Prin
DREPT statul îşi impune puterea de comandă formulând exigenţe economice, politice şi
umane. În acelaşi timp el devine şi paznicul propriei sale creaţii (a normelor sale juridice)
intervenind nu rareori violent pentru a chema la ordine indivizii care ignoră sau încalcă
dispoziţiile normelor juridice.
 Ca şi statul, categoria DREPT cunoaşte două accepţiuni: - OBIECTIV
- SUBIECTIV.

A. Prin drept obiectiv înţelegem totalitatea normelor juridice. Romanii spuneau că dreptul
este arta binelui şi a echităţii: „Jus est ars boni et aequi.”
În general, dreptul este definit ca totalitatea regulilor de conduită instituite sau sancţionate de
stat, reguli ce exprimă voinţa poporului ridicată la rangul de lege a căror aplicare e realizată de
bunăvoie şi în ultimă instanţă prin forţa coercitivă a statului.
B. Cât priveşte dreptul subiectiv, el e puterea garantată de lege voinţei unei persoane în
temeiul căreia aceasta e în măsură, în vederea valorificării unui interes personal direct,
să desfăşoare o conduită determinată sau să ceară unui terţ îndeplinirea unei acţiuni
sau abţinerea de la o anumită activitate.
Dreptul obiectiv (totalitatea normele juridice) cunoaşte o tradiţională clasificare în: - DREPT
PUBLIC - DREPT PRIVAT.

 DREPTUL PUBLIC cuprinde normele juridice care privesc statul, colectivităţile publice şi
raporturile lor cu persoanele particulare atunci când aceste raporturi privesc
prerogativele subiectelor de drept public.
 DREPTUL PRIVAT cuprinde normele juridice aplicabile persoanelor particulare, fizice
sau juridice şi raporturilor dintre ele.

În concluzie, statul asigură organele, mecanismele, procedurile prin care se

întruchipează reacția societății față de cei care încalcă normele juridice. În același timp,
dreptul – ca ansamblu de norme juridice este un instrument indispensabil puterii statale
în luarea deciziilor obligatorii pentru cetățenii unui stat, Prin intermediul dreptului,
puterea statală dobândește oficialitate și legitimitate, capacitatea de a-și exercita
prerogativele de conducere socială, de armonizare a intereslor diverse din cadrul
societății, de soluționare a conflictelor sociale, de promovare a siguranței civice, a
justiției sociale, cât și a progresului socal.

4. POLITICA,
- deşi extrem de uzual, termenul este cel mai greu de definit. Paradoxal însă, structurile
constituţionale nu pot fi explicate şi concepute în afara sau fără legătură cu politica. Nu există şi
nu poate exista o guvernare apolitică, o asemenea guvernare fiind un nonsens, pentru că nu
poate exista un parlament apolitic deoarece este produsul electoral al partidelor politice.
În sensul ce ne interesează, POLITICA este o formă de activitate socială care se extinde asupra
sferei relaţiei dintre clase, naţiuni şi alte grupuri sociale ca şi a acelora dintre indivizi şi acestea
în lupta pentru putere. Principala sferă a politicii o constituie participarea la guvernare,
determinarea formelor şi conţinutului acestora.
Politica include ansamblul problemelor ce interesează statul, maniera de a conduce, de a
guverna.
Analiza din perspectivă istorică dar și sincronică, așa cum aceasta se prezintă în
contemporaneitate subliniază multiple aspecte ale conexiunii putere politică – drept, după cum
urmează:
a) - dreptul se află în slujba obiectivelor politice, dar pe măsura evoluției societății,
acesta nu mai acceptă modelul de ordine necenzurat, bazat pe o voință arbitrară, ci
modelul motivațional și instituționalizat prin norme juridice, bazat pe punerea în
valoare a principiilor generalității regulilor de drept;
b) – puerea politică este forța de comandă a unei societăți, genrată de relațiile sociale
de putere, relații care nu sunt arbitrar instituite, ci sunt dirijate din ce în ce mai mult
de valorile juridice care intră în conștiința comunității;
c) – dacă puterea este dominată de elementul juridic, adică de consimțământul sau
recunoașterea celor îndreptățiți să exercite puterea ca urmare a majorității populare,
atunci contradicțiile și disputa se acutizează numai în măsura în care puterea este
astfel exercitată încât provoacă vădite disfuncții în relația cu dreptul.
5.MORALA

Este definită ca o formă a conştiinţei sociale care reflectă şi fixează în principii şi reguli cerinţele
de comportare privind raporturile dintre indivizi, indivizi şi colectivităţi, în diferitele ei forme:
familie, societate, naţiune. Uneori ea e considerată ca o ştiinţă care ne învaţă regulile pe care
trebuie să le urmăm pentru a face bine şi a evita răul. Într-un cuvânt, morala implică norme şi
exigenţe valorice. Ele guvernează atitudinea unui grup social şi îi influenţează conştiinţa
colectivă. Ea stă la baza statului şi dreptului, la baza guvernării. Politica, la rândul ei, trebuie să
fie morală.
Cuprinzând un sistem complex de elemente faptice, ideatice, psihologice, raţionale, normative,
valorice, - între care cuplul Bine - Rău se află în prim-plan,- morala, aprecia Im. Kant provine
din „vocea interioară” a fiecăruia. Ca ansamblu de norme generale ale conduitei practice
personale -„normele morale se impun conştiinţei ca absolut valabile şi implică excluderea
oricărei contraziceri.” „Morala – scrie M. Djuvara – are ca obiect aprecierea faptelor interne de
conştiinţă, pe când dreptul are ca obiect aprecierea faptelor externe ale persoanelor, în relaţiile
lor cu alte persoane.”
În acest sens, pline de semnificaţii sunt cuvintele lui Alexis de Tocqueville: „În lumea morală
totul este clasat, coordonat, prevăzut, hotărât dinainte. În lumea politică totul este agitat,
contestat, incert. În prima, ascultarea este pasivă, deşi de bunăvoie, în a doua independentă.

Nesocotirea experienţei şi ostilitatea faţă de orice autoritate. Departe de a-şi dăuna una alteia,
aceste două tendinţe în aparenţă atât de opuse se manifestă în consens şi par a se sprijini
reciproc”.
Regulile morale, deşi de obicei nu se aduc la îndeplinire în caz de nevoie prin forţa coercitivă a
statului, trebuie sprijinite juridic în realizarea lor atunci cînd apară viaţa, libertatea şi fericirea
oamenilor. De aceea, în Constituţia României referirile la ipostazele morale nu lipsesc.

INTERACŢIUNEA DINTRE SOCIETATE, STAT, DREPT, POLITICĂ ŞI MORALĂ

Interacţiunile multiple dintre cele cinci categorii şi fenomene au determinat o preocupare

permanentă a gânditorilor din antichitate şi până în prezent în analiza raporturilor dintre ele.
Menţionăm preocupărilor celor mai cunoscuţi filosofi antici greci, legate de aprecierea
fenomenelor juridice prin prisma celor politice şi etatice, de recunoaşterea, după caz, fie a
moralei, fie a politicii ca ştiinţă supremă sau de preocupările jurisconsulţilor romani care
deduceau dreptul din categoria mai generală de „dreptate” („jus est ars boni et aequi”) ori, mai
târziu, de Toma d’Aquino, care, vorbind de legea eternă, legea naturală şi legea pozitivă,
ajungea la concluzia subordonării dreptului pozitiv faţă de dreptul natural bazat pe morala
creştină.

Poziţiile gânditorilor contemporani care s-au ocupat de raporturile dintre drept, politică şi morală
au devenit mai nuanţate. Realitatea este că aceste trei fenomene normative, politica, morala şi
dreptul, coexistă în societate, graniţele dintre ele fiind demarcate cu dificultate, deoarece
normele politice îmbracă adesea haină juridică, cele etice îşi transmit substanţa celor juridice,
prin intermediul cărora se realizează. Bunăoară, aşa cum principiul echităţii stă la baza instituţiei
de drept civil „îmbogăţirea fără just temei”.
Pe de altă parte, formele organizaţional-politice care conduc societatea, care au o dublă natură
internă : politică şi juridică, folosesc pentru atingerea obiectivelor urmărite, atât mijloace ce ţin
de domeniile politic şi juridic, dar şi etic, deopotrivă, toate normele politice şi etice mai
importante fiind realizate la nevoie prin mijloace statal-juridice.
Temă pentru seminar: Identificaţi referinţele la regulile morale în Constituţia României.

Lecturi suplimentare:
 Ion Deleanu – Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul
comparat, Editura C.H. Beck, 2006
 I. Muraru, E.-S. Tanasescu – Drept constitutional si institutii politice, Ediția a 15a, Ed.
C.H. BECK, Bucuresti, 2016
 I. Craiovan, Tratat de teoria generală a dreptului, Ediția a 3a, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2015