Tema: Impactul impunerii globale asupra veniturilor persoanelor fizice

CUPRINS:

Declarația de propria răspundere……………………………………………………….3

Lista abrevierilor (opţional)……………………………………………………………..4

Lista figurilor (opţional)…………………………………………………………………5
Lista tabelelor (opţional)…………………………………………………………………6

INTRODUCERE………………………………………………………………..7

Capitolul I. Impozitul pe venit al persoanelor fizice – pîrghie economică a

statului.
1.1. Aspecte teoretice privind impozitul pe venit al persoanelor fizice.lacrita 186
1.2. Principii şi metode de impunere a veniturilor persoanelor fizice.
1.3. Sistemul impunerii globale versus impunere separată: avantaje, dezavantaje.
(inclusiv despre inlesniri) secrieru 261-267

Capitolul II. Analiza modului de impozitare globală a veniturilor persoanelor

fizice.
2.1. Analiza veniturilor ce cad sub incidența impozitării globale. gonța
2.2. Contribuția impozitului pe venit al persoanelor fizice la formarea resurselor
financiare publice.
2.3.Impozitul pe venitul global în practica internațională. Gonta viorica

Capitolul III. Impactul impunerii globale asupra veniturilor persoanelor fizice

3.1.Eficiența vlas vera 3.2
3.2.Impactul social-economic al impozitării globale a veniturilor persoanelor
fizice. Gutu 1.3 in proiecte economice teza
3.3.Perspective ale sistemului impozitării globale în Republica Moldova.

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/impozitarea-globala-a-
veniturilor-persoanelor-fizice-si-impactul-sau-social-economic-7695.html

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/finante/impunerea-globala-a-veniturilor-
persoanelor-fizice-106668.html
CONCLUZII,Bibliografie,Anexe.
1.1Aspecte teoretice privind impozitul pe venit al persoanelor fizice.

Cuvîntul ,,impozit’’,din punct de vedere etimologic,este de origine latină provenind de la

impositum,care desemna obligaţie fiscală. Pe parcursul istoriei sale milenare, impozitul a fost
definit în mod diferit în funcţie de cum s-a impus şi a fost perceput. Pe parcursul istoriei au
existat cele mai diverse tipuri de venit în vestierie : tribut de la învinşi, domene (venit de la
averea de stat) , regalii (venit pentru acordarea de către stat a dreptului de meşteşugărit), taxe
pentru importul-exportul de mărfuri. Introducerea impozitelor, însa ,presupune un nivel mai înalt
de dezvoltare a conştiinţei juridice, a economiei, sistemelor controlului de stat [ULIAN Galina,
DOGA-MÎRZAC Mariana. Finanţe publice: note de curs.Chişinău, 2007, p. 90, 198 p.].
Conform Codului fiscal al Republicii Moldova, impozitul este „o plată obligatorie cu
titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul
împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu
contribuabilul care a achitat această plată.” [Art.6,alin.1]
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înţeles în sensul că plata acestora către stat
este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o anumită
sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit.Dreptul
de a introduce impozite îl are statul şi acest drept este exercitat, de cele mai multe ori, prin
intermediul organelor puterii centrale, iar uneori şi prin organele administraţiei de stat locale.
Parlamentul se pronunţă in legătură cu introducerea impozitelor de stat de importanţă naţională,
iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite în favoarea unităţilor administrativ-
teritoriale.
În literatura de specialitate, se întîlnesc mai multe noţiuni de impozit, însă cea mai
frecvent întîlnită este: ”Impozitul este o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu
nerambursabil, achitată, conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru
veniturile care le obţin sau pentru averea pe care o posedă.Plata impozitului se efectuează în
cuantumul şi termenul precis stabilit prin lege.” [met. Si tehnici fisc. Pag 6-7]
Definirea impozitului nu variază prea mult de la un autor la altul.Astfel, Gaston Jeze
consideră că „impozitul este o prestaţie precuniară, pretinsă pe cale de autoritate, cu titlu
definitiv şi fără contraprestaţie, în vederea acoperirii cheltuielilor publice.”
Într-o lucrare mai recentă, Lucien Mehl şi Pierre Beltrame definesc impozitul ca „o prestaţie
precuniară, pretinsă de autoritatea publică de la persoane fizice şi juridice, după capacităţile lor
contributive şi fără contraprestaţie determinată, în principal pentru acoperirea cheltuielilor
publice şi, în mod accesoriu, cu scopuri intervenţioniste ale puterii publice.”
Webster’s Encyclopedic Unabridget Dictionary of the English Language defineşte impozitul ca
fiind „o sumă de bani cerută de guvern pentru întreţinerea sa sau pentru anumite facilităţi sau
servicii percepută asupra venitului, proprietăţii, vînzării etc.” Aceeaşi concepţie este împărtăşită
de economistul american Alvin Hansen care spune că „impozitele sunt, ca să spunem aşa, preţuri
stabilite prin constrîngere pentru serviciile guvernamentale.”[secrieru p.228]
Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil.În schimbul
acestora, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.
Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar,econimic şi social, dar în mod diferit de
la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.
Rolul impozitelor:
 Financiar: procură guvernului bani pentru finanţarea cheltuielilor publice;
 Economic: instrument de politică economică în cadrul intervenţionismului fiscal;
 Social: instrument de redistribuire a veniturilor din societate între diferitele
categorii sociale.
Acţionînd prin impozite, autorităţile publice influenţează toate activităţile, induc in
aceasta efecte dorite.Ele sunt folosite atît în intervenţionismul conjunctural, cît şi în cel structural
pentru realizarea stabilizării, distribuţiei şi alocării resurselor.
Metodele de intervenţie în economie pe calea impozitelor sunt diverse, cel mai des
aplicate fiind variaţia nivelului prelevărilor ( supra- sau subtaxare ), multiplicarea sau
restringerea numarului contribuţiilor, modificarea structurii impozitelor, practicarea de facilităţi
fiscale, exonerările ( scutirile ) de impozite.[secrieru pag 229]
Impozitele directe reprezintă forma cea mai veche de impunere,care s-a ivit şi s-a practicat
în perioadele cele mai timpurii de apariţie a relaţiilor financiare.Pe parcursul dezvoltării
istorice,ele au suferit variate modificări,cauzate de condiţiile social-economice specifice fiecărei
perioade.
În epoca modernă,impozitele directe s-au dovedit a fi cele mai eficace pîrghii de
promovare a politicii macroeconomice şi de influenţare asupra comportamentului agenţilor
economici şi al tuturor cetaţenilor,mai ales în context stimulatoriu cu orientare spre creşterea
economică [STRATULAT Oleg. Impozite directe. Chişinau, Evrica, 2004, p. 6,72 p.].
În aspect social-economic, impozitele directe reprezintă segmentul relaţiilor financiare prin
intermediu a cărora se prelevează o parte din posesiunile persoanelor fizice şi juridice la
fondurile de resurse financiare publice,care au ca obiect al impunerii anumite obiecte
materiale,genurile de activitaţi,venituri şi avere [STRATULAT Oleg. Impozite directe. Chişinau,
Evrica, 2004, p. 6, 72 p.p. 5]
Dezvoltarea economica, socială şi politică a unei ţări, concomitent cu sporirea
persoanelor cu venituri – şi a diferenţierii tot mai mari a veniturilor şi averii acestora – a impus
adaptarea sistemului fiscal noilor cerinţe de impozitare,după criterii cît mai echitabile.Rezultatul
a fost trecerea de la impozitele de tip real, la impozitele de tip personal.
Impozitele personale se stabilesc asupra veniturilor sau averii, exprimată în formă
bănească ( în unităţi monetare ), în strînsă legătură cu situaţia personală a subiectului
impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute şi sub denumirea de impozite subiective.
Impozitele personale cuprind: 1) impozitele pe venit: - impozite pe veniturile persoanelor
fizice şi unităţilor fără personalitate juridică; - impozite pe veniturile societăţilor de capital
comerciale şi regiilor autonome; 2) impozite pe avere.[lacrita]
Impozitele pe venit este o parte componentă a sistemului impozitelor şi taxelor generale
de stat, totodată, constituind o sursă de reglementare a veniturilor sistemului bugetar.[Met. Si
tehnici fisc]
Impozitele pe venit au apărut în acea etapă de dezvoltare a societăţii, cînd s-a produs
diferenţierea veniturilor diferitelor clase şi pături sociale.
Impozitul pe venit este tot un impozit direct, intrucît în stabilirea acestuia ţintele sunt
precis determinate,contribuabilii se cunosc nominal ( pe nume, adresă, cod numeric personal,
cod fiscal etc.).[lacrita,p187]
Acest tip de impozit a fost introdus pentru prima data în Marea Britanie, spre sfîrşitul secolului al
XVIII-lea, dar după o scurtă perioadă a fost retras, pentru a fi reintrodus în anul 1842.Ulterior,
impozitul pe venit persoanelor fizice a fost adoptat in SUA, Japonia, Germania, Franţa, Olanda,
Belgia etc.
La început, impozitele pe venit erau stabilite în cote extrem de reduse şi se percepeau de
la un număr restrîns de persoane, cu timpul, însă, cotele impozitelor au suferit majorări repetate,
iar numărul persoanelor impuse a crescut in mod sistematic.
În Republica Moldova, toate prevederile privind impozitul pe venit sunt reglementate de
Codul Fiscal, Titlul II „Impozit pe venit”, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1998, fiind
modificat si perfecţionat ulterior.[secrieru 261]
Este cunoscut că, în Republica Moldova, noua formă de impozitare, adică „impozit pe
venit”, s-a introdus începînd cu 1 ianuarie 2000.[lacrita 187,reformulare in cuvinte proprii]
 Conform Codului Fiscal, subiecţi ai impunerii sunt persoanele juridice sau fizice care
obţin pe parcursul anului fiscal venit din orice surseaflate în Republica Moldova, precum şi
persoanele juridice şi fizice rezidente care obţin venit investiţional şi financiar din surse aflate în
afara Republicii Moldova.[secrieru 261]
Persoana fizică este considerata:
- cetăţean al Republicii Moldova
- cetăţean străin
- apatrid
- întreprindere cu statut de persoană fizică (întreprinderi individuale(Î.I.) şi
gospodăriile ţărăneşti (G.Ţ.).[Art 5,(3)]
Rezident al Republicii Moldova este „orice persoana fizica care corespunde uneia din cerinţele
de mai jos:
- are domiciliul permanent in Republica Moldova, inclusiv :
 se afla la tratament sau la odihna, sau la învăţătură, sau în deplasare peste hotare;
 este persoana cu funcţii de răspundere a Republicii Moldova, aflată în exerciţiul funcţiunii
peste hotare;
- se afla în Republica Moldova cel puţin 183 de zile pe parcursul anului fiscal”[Art. 5,(5)]
Nerezident al Republicii Moldova este orice persoana fizică care nu corespunde cerinţelor
stabilite pentru determinarea ei ca rezident ori, deşi corespunde acestor cerinţe, se afla in
Republica Moldova:
 în calitate de persoana cu statut diplomatic sau consular ori în calitate de membru al
familiei unei asemenea persoane;
 în calitate de colaborator al unei organizaţii internaţionale, create în baza acordului
interstatal la care Republica Moldova este parte, sau în calitate de membru al familiei unui
asemenea colaborator;
 la tratament sau la odihna, sau la învăţătură, sau în deplasare, daca aceasta persoana fizica
s-a aflat in Republica Moldova exclusiv in aceste scopuri;
 exclusiv in scopul trecerii dintr-un stat străin în alt stat străin prin teritoriul Republicii
Moldova (trecere tranzit).[Art 5,(6)]
Obiect al impunerii este venitul brut ( inclusiv facilităţile ) obţinut din toate sursele de către orice
persoană juridică sau fizică, exceptînd deducerile şi scutirile la care are dreptul aceasta
persoană[secrieru 261]
Obiectul impunerii al impozitului pe venit pentru persoanele fizice rezidente îl constituie:
 a) toate veniturile (din categoria celor impozabile) obţinute din surse aflate pe teritoriul RM,
b) veniturile obţinute din surse de peste hotare pentru munca efectuată în RM,
c) veniturile financiare şi investiţionale din surse aflate în străinătate.
Obiectul impunerii al impozitului pe venit pentru persoanele fizice nerezidente îl constituie:
a) toate veniturile (din categoria celor impozabile) obţinute din surse aflate pe teritoriul
RM.
Impozitele pe venit se împart în doua categorii: impozit pe venitul persoanelor fizice şi impozitul
pe venitul persoanelor juridice.[--------]
Debitorii impozitului pe venitul persoanelor fizice sunt persoanele fizice care au domiciliu
sau rezidenţă într-un anumit stat, precum şi cele nerezidente care realizează venituri din surse
situate pe teritoriul statului, cu unele excepţii prevăzute de lege.Acesta impozit se aplică şi
societăţilor de persoane care au renunţat la regimul fiscal aplicat societăţilor de capital în
favoarea celui aplicat persoanelor fizice.
Reforma impozitului pe venit, în cadrul reformei fiscale promovate în Republica Moldova,
a modificat esenţiel modul de impozitare a persoanelor fizice.Astfel, Codul fiscal a definit surse
noi de venit, care pînă în anul 1998 nu existau ( royalty, creşterile de capital, anuităţile). De
asemenea au nimerit în categoria venituri impozabile practic toate veniturile obţinute la locul de
muncă.
Un aspect nou şi generator de rezistenţă din partea contribuabililor este impozitarea
facilităţilor acordate de patron. Conform Codului fiscal, orice facilitate din partea patronului se
consideră venit impozabil, ceea ce nu exista pînă în 1998.
Sursele de venit neimpozabile şi care nu se includ în venitul brut al angajatului sunt prevăzute în
articolul 20 al Codului fiscal. [secrieru p.266]
Aşezarea impozitului pe venitul persoanelor fizice poate fi calculată după sistemul impunerii
separate şi sistemul impunerii globale.Pentru majoritatea ţărilor dezvoltate este caracteristic
sistemul impunerii globale, însă unele tipuri de venituri (venitul fermierilor, primele, venitul
proprietarilor individuali ş. a.) se impun individual.Acestui sistem îi este caracteristică declararea
veniturilor de către contribuabili.
Din totalul veniturilor obţinute de către persoanele fizice ponderea considerabilă o deţin
plăţile salariale ( 60-70%), în sumă totala a impozitului asupra veniturilor persoanelor fizice
acets tip de venit contribuind cu 75 – 90% din încasări.
În ceea ce priveşte cotele de impunere, în toate ţările impozitul pe venit persoanele fizice se
percepe utilizînd metoda progresivă de impunere.[secrieru p. 264]
 Tabelul nr. 1.1
Cotele progresive compuse ale impozitului pe veniturile,
care se impozitează global pentru personele fizice
Tranşa de venit impozabil Cotele stabilite pentru
2013 2014
anual lunar anual lunar anual lunar
pînă la 26700 lei pînă la 2225 lei 7% 7%
inclusiv inclusiv X X
mai mult de 26700 lei mai mult de 2225 1869 lei + 155,75 lei +
lei 18% de la 18% de la
suma ce suma ce X X
depăşeşte depăşeşte
26700 lei 2225 lei
pînă la 27852 lei pînă la 2321 lei 7% 7%
inclusiv inclusiv X X
mai mult de 27852 lei mai mult de 2321 1949,64lei+ 162,47lei +
lei 18% de la 18% de la
suma ce suma ce
X X depăşeşte
depăşeşte
2321 lei
27852 lei

Determinarea venitului impozabil pentru calcularea impozitului pe venit se face prin

determinarea, într-o primă fază, a venitului brut, după care se procedează la deducerea
cheltuielilor pentru obţinerea venitului, a scutirilor cu caracter familial sau personal şi a unor
reduceri în scop intervenţionist.Venitul impozabil este, deci, un venit anual, disponibil, net şi
global.
Scutirea reprezintă suma care, la calcularea venitului impozabil, se scade din venitul brut al
contribuabilului.[secrieru p.266]
În Republica Moldova conform Codului Fiscal art. 33,34,35 se acordă un minim neimpozabil,
care este diferit, în funcţie de sarcina sa socială, de la o persoană la alta.
Fiecare contribuabil poate avea dreptul la următoarele scutiri:
Tabelul nr. 1.2
Scutirile privind impozitul pe venit pentru persoanele fizice
Codul Denumirea scutirii Anul
2013 2014
scutiri
anual, lei lunar, lei anual, lei lunar,
i lei
P personală 9 120 760 9 516 793
M personală majoră 13 560 1 130 14 148 1 179
S scutire matrimonială (pentru 9 120 760 9 120 760
 soţ/soţie)
Sm personală majoră cedată în
13 560 1 130 13 560 1 130
favoarea soţului/soţiei)
N pentru persoane întreţinute 2 040 170 2 124 177
H scutirea pentru persoanele
9 120 760 9 120 760
intretinute-invalizii din copilarie
Sursa: instrucţiunea cu privire la reţinerea impoyitului pe venit la sursa de plată, art. 28, publ. În
M.O. al RM, nr. 5-8 din 10.01.2002
N reprezintă numărul de persoane întreţinute, cu excepţia persoanelor întreţinute – invalizi din
copilărie;
H se indica de atâtea ori cîte persoane – invalizi din copilărie se află la întreţinerea
contribuabilului.
În scopul determinării mărimii şi categoriei scutirii, care urmează a fi acordată lucrătorului,
ultimul, nu mai tîrziu de data stabilită pentru începerea lucrului de angajat, trebuie să prezinte
patronului o Cerere privind acordarea scutirilor la impozitul pe venit reţinut din salariu, anexînd
la ea documentele ce certifică acest drept.(anexă)
Dacă pe parcursul anului fiscal se schimbă suma scutirilor la care are dreptul lucrătorul sau
intervin anumite modificări în datele generale privind angajatul (modificarea numelui, codul
fiscal, domiciliul permanent etc.) acesta este obligat să prezinte patronului, în termen de 10 zile
de la data cînd a avut loc schimbarea, o nouă cerere.Noua cerere depusă de lucrător trebuie să
conţină informaţia referitoare numai la scutirile la care i s-a păstrat dreptul.[metode si tehnici
fiscale p151-152]
Perioada fiscală (perioada pentru care se determină obligaţiunea fiscală) la impozitul pe
venit este:
- pentru persoane fizice – an calendaristic.
- pentru notari privaţi – luna calendaristică.
Impozitul pe venit se achită la buget pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, unde
se depune declaraţia, nu mai tîrziu de termenul stabilit pentru prezentarea declaraţiei, fără a se
ţine cont de prelungirea lui, adică nu mai tîrziu de 31 martie a anului care urmează nemijlocit
după anul fiscal declarat. [----------]

1.2 Principii şi metode de impunere a veniturilor persoanelor fizice

Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţii, efectuate în baza legii, care au
drept scop stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice.
După A. Smith, la baza impunerii ar trebui să stea următoarele principii:
 1. Principiul echităţii fiscale, care cere respectarea dreptăţii sociale în materie de
impozite. Echitatea fiscală presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, şi
anume:
 Stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui
venit minim care să permită satisfacerea nevoilor de trai strict necasare.Minimul
neimpozabil poate fi stabilit numai în cazul impozitelor directe,neavînd
aplicabilitate în materie de impozite indirecte.
 Stabilirea sarcinii fiscale în funcţie de puterea contributivă a fiecărui plătitor,
adică cu luare în considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul
impunerii, precum şi a situaţiei personale a acestuia (celibatar, căsătorit, cu
persoane în întreţinere etc.)
 La o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale trebuie să
fie stabilită în comparaţie cu sarcina fiscală a altei categorii sociale, respectiv
sarcina fiscală a unei persoane în comparaţie cu sarcina altei persoane din aceeşi
categorie socială.
 Impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale care
realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere, cu excepţia celor care
se situează sub un anumit nivel.
2. Principiul certitudinii impunerii presupune ca mărimea impozitelor datorate de fiecare
persoană să fie certă şi nu arbitrară, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie
clare pentru fiecare plătitor.
3. Principiul comodităţii perceperii impozitelor cere ca impozitele să fie percepute la
termenele şi în modul cel mai convenabil pentru contribuabil.
4. Principiul randamentului impozitului presupune ca sistemul fiscal să asigure încasarea
impozitelor cu minimum de cheltuieli şi să fie cît mai puţin apăsător pentru plătitor. La
introducerea unui impozit se cere ca acesta să aibă un randament fiscal ridicat, să fie
stabil şi elastic. Pentru ca un impozit să aibă un randament fiscal ridicat, trebuie
îndeplinite mai multe condiţii:
 Impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele fizice şi
juridice, care obţin venituri din aceeaşi sursă sau posedă acelaşi gen de avere;
 Să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere a unei părţi din materia
impozabilă;
  Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea şi perceperea
impozitului să fie cît mai redus.
Un impozit este considerat stabil atunci cînd randamentul rămîne constant de-a lungul
ciclului economic.
Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat în permanenţă la
necesităţile de venituri ale statului.
Pe lîngă aceste principii clasice, impunerea trebuie să ia în considerare şi principii de
politică economică.
Prin introducerea unui impozit, statul urmăreşte nu numai procurarea veniturilor necesare
acoperirii cheltuielilor publice, dar şi folosirea acestuia ca instrument de impulsionare a
dezvoltării unor ramuri sau subramuri economice, stimularea ori reducerea producţiei sau
consumului unor mărfuri, extinderea sau, dimpotrivă, restrîngerea relaţiilor comerciale cu
străinătatea.[secrieru p.239-240]
Practica fiscală cunoaşte două metode de impunere:
- impunere în sume fixe;
- impunere în cote procentuale.
Impunerea în sumă fixă este cunoscută sub denumirea de capitaţie.
Capitaţia este un impozit, sub formă de cote fixe, pe fiecare cap de locuitor.
În literatura de specialitate din ţara noastră, capitaţia este prezentată :
- ca un impozit practicat în orînduirea feudală şi în primele stadii de dezvoltare ale
orînduirii capitaliste;
- ca sistem de impozitare cel mai inechitabil deoarece, în general, el nu ţine seama
nici de mărimea venitului, nici de mărimea averii şi nici de situaţia personală a
contribuabilului.
Astăzi, ţările avansate sunt preocupate tot mai mult se stabilirea impozitului datorat de fiecare
persoană, în condiţiile asigurării unei cît mai reale echităţii fiscale. În realizarea acestui deziderat
se foloseşte impunerea în cote procentuale, care se poate aplica sub următoarele forme:
1. impunerea în cote proporţionale;
2. impunerea în cote progresive, care cunoaşte doua forme :
- impunerea în cote progresive simple (globale);
- impunerea în cote progresive compuse (pe tranşe de venit);
3. impunerea în cote regresive.
 Impozitul în cote proporţionale, sau impozitul proporţional, constă în faptul că toţi
contribuabilii sunt obligaţi să plătească aceeaşi cotă de impozit; ca urmare, cota de impunere este
aceeaşi pentru toate veniturile din aceeaşi sursă (impozit pe profit, taxă pe valoarea adăugată,
dividende, impozit pe clădiri etc.)
Neajunsurile impunerii în cote proporţionale constă în faptul că nu preia la buget o parte din
veniturile persoanelor fizice sau juridice, intr-o măsură cît mai apropiată de creşterea veniturilor
sau averii (de puterea contributivă).
Deci, indiferent de mărimea venitului, permanent se păstrează aceeaşi proporţie între volumul
venitului (sau valoarea averii) şi cuantumul impozitului datorat. Acest lucru face ca impunerea în
cote proporţionale să fie considerată fiind una dintre cele mai inechiatbile dintre toate formele de
impunere întîlnite în practica fiscală.
Următoarea formă a impunerii, este impunerea în cote progresive,sau impozitul
progresiv, care constă în faptul că ia o parte mai mare din venitul unei persoane, fizice sau
juridice, pe măsură ce acesta creşte.
În cadrul acestei forme de impozitare, procentul de venit plătit sub formă de impozit
creşte pe măsură ce creşte şi venitul; ca urmare, ponderea impozitului pe venit nu este constantă.
Altfel spus, pornind de la un anumit venit, la un venit dublu, impozitul va fi mai mare decît
dublu, iar la un nivel triplu, impozitul poate fi chiar de 4-5 ori mai mare.
Deci, în cazul impozitului progresiv, cota de impunere este superioară la cei cu venituri
mai mari.
Sistemul de impozitare progresiv se bazează mai mult pe cei bogaţi; un sistem regresiv
face invers.
Termenul de „progresiv” nu trebuie interpretat prin prisma aspectelor emoţionale sau
politice; el trebuie interpretat numai şi numai prin prisma principiilor de echitate fiscală. Mai
precis, termenul de „progresiv” nu trebuie înţeles ca o formă de impozitare care corespunde
progresului, care tinde spre o stare sau o formă economică, socială sau politică, superioară,
schimbării în bine.
Caracteristic impunerii în cote progresive este faptul că nivelul cotei impozitului nu
rămîne constant, ci creşte pe măsura sporirii materiei impozabile.
În practica fiscală, impunerea progresivă este întîlnită sub două forme:
1. impunerea în cote progresive simple (globale);
2. impunerea în cote progresive compuse (pe tranşe de venit).
 Impunerea în cote progresive simple se caracterizează prin faptul că impozitul are cîteva
cote, care se stabilesc în dependenţă de mărimea venitului, însă se aplică o singură cotă de
impozit asupra întregii materii impozabile, aparţinînd unui contribuabil. Cota de impozit va fi cu
atît mai mare cu cît venitul sau averea va fi mai mare.
În ceea ce priveşte stabilirea progresivităţii cotelor de impozit,aceasta este o problemă
foarte importantă.
Un sistem de impunere nu trebuie să se bazeze pe un număr foarte mic (de 4-5) cote de
impozitare, respectiv de tranşe de venit impozabil.
Diminuarea gradului de inechitate fiscală pe care îl prezintă impozitarea în cote
progresive simple, are loc în condiţiile în care impozitarul se bazează pe:
- un minim de venit neimpozabil, exprimat nu sub forma unei sume fixe, care să
beneficieze toţi contribuabilii, ci sub forma deducerilor personale de bază şi
suplimentare;
- un număr mai mare de cote impozabile, respectiv de tranşe de venit impozabil;
- stabilirea tranşelor de venit pînă la nivelul celor mai mari venituri obţinute în ţară.
În plus, faţă de cele arătate mai sus, se mai impune a menţiona şi faptil că impunerea în
cote progresive simple prezintă neajunsul că dezavantajează pe cei care au venituri al căror nivel
se situează la limita imediat superioară celui pînă la care acţionează o anumită cotă de impozit.
Cu cît diferenţa de impozit dintre două trnşe este mai mare cu atît mai mare este diferenţa
de impozit dintre veniturile din jurul valorii de demarcaţie dintre cele doua tranşe.
Altfel spus, cu cît numărul tranşelor de venit este mai mic, cu atît mai mare este diferenţa
de impozit de la o cotă de impozit la alta, din jurul valorii de demarcaţie dintre două tranşe, şi, ca
urmare, cu atît mai mare este gradul de inechitate în impozitare.
A doua variantă de impunere în cote progresive este cea compusă (pe tranşe), care are ca
trăsătură divizarea materiei impozabile în mai multe tranşe, iar pentru tranşă se stabilesc o
anumită cotă de impunere. Prin însumarea impozitelor parţial calculate pentru fiecare tranşă în
parte se obţine impozitul total de plată ce cade în sarcina unui contribuabil.
În cadrul impunerii în cote progresive compuse, dinamica impozitului nu mai este dată de
simpla dinamică a cotelor de impozitare. Rezultă, prin urmare, că aplicarea impunerii în cote
progresive compuse se elimină neajunsurile pe care le generează impunerea în cote progresive
simple. Acesta este şi motivul pentru care, în practica fiscală, impunerea în cote progresive
simple nu este folosită, sau, mai bine zis, nu trebuie folosită.
 Surprinde şi nedumereşte faptul că, în ţara noastră, la impozitarea profitului – care
constituie una dintre cele mai importante surse de venit ale bugetului de stat – se foloseşte
impunerea în cote procentuale, respectiv printr-o singură cotă procentuală de impozitare, ceea ce
conduce la mari inechităţi în impozitare; aceasta întrucît, în condiţiile impozitării profitului cu o
singură cotă procentuală nu se ţine cont efectiv şi real de puterea contributivă a fiecării persoane
juridice. În plus, bugetul de stat mai este dezavantajat, în asigurarea veniturilor din impozit pe
profit, şi prin faptul că termenul de plată, pentru această obligaţie de plată, este trimestrial şi nu
lunar, ca la celelalte obligaţii de plată bugetare. Nedumerirea este cu atît mai mare cu cît la unele
obligaţii de plată, precum la impozitul pe salarii, dividende etc., prin cele mai multe din
reglementările în materie, în vigoare pe perioade îndelungate de timp, nu s-a lăsat nici cel puţin o
zi sau două răgaz la dispoziţia contribuabililor pentru plata impozitului, legea dispunînd ca
termen de plată chiar ziua în care se plăteau aceste venituri.
O a treia formă a impunerii în cote procentuale este impunerea regresivă. Aceasta
cunoaşte mai multe opinii, ca de exemplu, unii economişti consideră, că acelaşi tip de impunere
este o consecinţă a impunerii indirecte şi constă în aceea, că suma impozitului achitată pentru
consumul de aceeaşi valoare raportată la veniturile diferite ale contribuabililor capătă un caracter
regresiv. Adică, cei care obţin venituri mai mari achită un impozit mai mic, iar cei ce obţin
venituri mai mici achită un impozit mai mare.
Deci termenul de „regresiv” trebuie înţeles în sensul de impozit care scade procentual, pe
măsura marimii sumei impozabile.
În cadrul impunerii fiscale, termenii de „progresiv” şi „regresiv” nu trebuie interpretaţi
prin prisma aspectelor emoţionale sau politice. Ei trebuie interpretaţi numai şi numai prin prisma
principiilor de echitate fiscală.
Spre exemplu, termenul de „regresiv” nu trebuie înteles ca reprezentînd o formă de
impozitare care se opune progresului, care tinde spre o stare sau o formă economică, socială sau
politică înapoiată.
Impunera „regresivă” nu se aplică din considerente de echitate, deoarece printr-un
asemenea sistem de impozitare cei săraci devin tot mai săraci, iar cei bogaţi tot mai bogaţi.
Presupunînd, prin absurd, că guvernul ar ignora principiile de echitate în impozitare, tot
nu ar putea supravieţui cu o asemenea politică fiscală, fie şi numai din următoarele considerente:
1. nu ar avea posibilitatea practică de a colecta veniturile necesare exercitării rolului şi
funcţiilor statului;
 2. starea economică şi socială a marii majorităţi a populaţiei s-ar înrăutăţi atît de mult încît
nemulţumirile acestora ar merge pînă la formele cele mai violente.
Datorită inechităţii fiscale pe care le generează, impunerea în cote regresive nu se aplică în
practica fiscală, în stabilirea impozitelor directe; se practică doar în cazul dacă se urmăreşte
încurajarea investiţiilor din profit. Din acest punct de vedere are pentru agentul economic o
funcţie dinamizatoare.
Situaţia este cu totul alta în cazul impozitelor indirecte, precum: taxa pe valoarea
adăugată; accize; taxele vamale; taxele pentru jocurile de noroc; taxele de timbru; impozitul pe
ţiţeiul din producţia internă şi gazele naturale; taxa de autorizare pentru comercializarea
alcoolului, băuturilor alcoolice, produselor din tutun şi cafea etc.
Din cele de mai sus se desprinde concluzia că dintre sistemele de impunere utilizate în
practica fiscală internaţională, sistemul bazat pe utilizarea cotelor de impunere progresive
compuse corespunde cel mai bine cerinţelor fiscale.
Aceasta nu presupune că este suficient să foloseşti sistemul de impunere bazat pe
utilizarea cotelor progresive compuse pentru a înfăptui un sistem fiscal echitabil.
Trebuie avut în vedere că oricît de corect ar fi şi s-ar folosi un sistem de impunere, dacă
nu se plică în mod corect şi celelalte principii şi criterii ale impunerii, nu se va realiza un sistem
fiscal echitabil.
În acelaşi timp se impune a se reţine faptul că oricît de bine s-ar aplica celelalte principii
ale impunerii, în condiţiile în care impunerea în cote progresive compuse nu se aplică corect (din
eroare sau cu bună ştiinţă, în scopul favorizării, în general, a categoriilor de persoane cu venituri
mari), nu se va realiza un sistem fiscal echitabil.
Realizarea unui sistem fiscal echitabil presupune, ca o condiţie obligatorie, pe lîngă
folosirea sistemului de impunere bazat pe utilizarea cotelor progresive compuse, aplicarea cît
mai corectă a fiecăruia din principiile impunerii, corelate, armonizate atît între ele cît şi cu
ansamblul prevederilor din întreaga legislaţie fiscală.[ lacrita p. 198-225]

1.3. Sistemul impunerii globale versus impunere separată: avantaje, dezavantaje.

În practica fiscală se întâlnesc două sisteme de aşezare a impozitelor pe veniturile
persoanelor fizice: a) sistemul impunerii separate a fiecărui venit dintr-o anumită sursă şi b)
sistemul impunerii globale a veniturilor, indiferent de sursa de provenienţă.
Sistemul impunerii separate a fiecărui venit dintr-o anumită sursă se instituie: a) sub
forma unui impozit unic pe venit, care permite o impunere diferenţiată pentru fiecare categorie
de venit în funcţie de natura acesteia sau b) prin instituirea mai multor impozite, care vizează
fiecare în parte venitul obţinut dintr-o anumită sursă.
            Marele avantaj al acestui tip de impunere este acela că nu permite să opereze
progresivitatea.
Sistemul impunerii globale a veniturilor presupune cumularea tuturor veniturilor realizate
de o persoană fizică, indiferent de sursa de provenienţă, într-o perioada de un an şi supunerea
venitului global unui singur impozit, determinat în conformitate cu prevederile legii.Impozitul pe
veniturile persoanelor fizice se stabileşte anual pe baza declaraţiei întocmite de subiectul
impozabil.. Impunerea globală a veniturilor persoanelor fizice este cea mai frecvent întâlnită în
prezent, ea practicandu-se în ţări ca SUA, tarile membre ale Uniunii Europene, ţările candidate la
aderare precum şi în Republica Moldova.
            Această modalitate are dezavantajul că nu diferenţiază în faţa impunerii veniturile după
provenienţa lor şi astfel permite progresivităţii să opereze din plin. Are însă avantajul ca nu
scapă de la impunere nici o sursă de venit şi tratează în mod global totalitatea veniturilor pentru
fiecare deţinător de astfel de masă impozitată.
Din compararea celor două sisteme de impunere a veniturilor persoanelor fizice rezultă că
impunerea separată permite tratarea diferenţiată a veniturilor în ceea ce priveşte nivelul cotelor şi
modul de aşezare, în funcţie de sursa de provenienţă a veniturilor (din afaceri, din salarii, din
dividende, din dobânzi, din onorarii etc.). În acest caz, persoanele care realizează venituri din
mai multe şi diverse surse sunt avantajate, deoarece nu mai sunt afectate de consecinţele
progresivităţii impunerii simţite prin cumularea veniturilor, proprie sistemului impunerii globale.
[stratulat oleg]
Global se impozitează:
 plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate
 facilităţile acordate de patron
 onorarii
 comisioane
 venitul din activitatea de întreprinzător sau profesională
 creşterea de capital
 dobînzile
 anuităţi
 primele şi premiile care nu sînt specificate ca neimpozabile în legile prin care se stabilesc
aceste plăţi
  dividendele obţinute de la agenţii economici nerezidenţi
 alte venituri conform art. 18 al CF al RM.
Separat se impozitează:
 dividendele obţinute de la agenţi economici rezidenţi
 cîştigurile de la jocurile de noroc
 cîştigurile de la acţiunile de publicitate
 veniturile persoanelor fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător obţinute de la
transmiterea în posesie sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) a proprietăţii mobiliare
şi imobiliare (cu excepţia veniturilor de la arenda terenurilor cu destinaţie agricolă).
Pentru veniturile ce se impozitează global se utilizează sistemul cotelor progresive compuse
conform art. 15 al Codului Fiscal. Pentru veniturile ce se impozitează separat se utilizează
sistemul cotelor proporţionale. Pentru notarii privaţi cota este stabilită în mărime de 18% -2013
[1,art 695 pct 2]
În toate cazurile achitării de către agenţii economici în favoarea persoanelor fizice (cu
excepţia Î.I. şi G.Ţ.) a unor tipuri de venit urmează să fie reţinut la sursa de plată în prealabil
impozit pe venit în mărime de:
a. 7% - de la toate procurările de bunuri şi servicii (art.90: orice persoană care
desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător,
orice reprezentanţă conform art.5 pct.20), reprezentanţă permanentă, instituţie, organizaţie,
inclusiv orice autoritate publică şi instituţie publică, reţine, în prealabil, ca parte a impozitului,
o sumă în mărime de 7% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia
deţinătorilor de patente de întreprinzător, a întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor
ţărăneşti (de fermier), pe veniturile obţinute de către aceasta conform art.18. Nu se reţine în
prealabil suma în mărime de 7% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice pe veniturile
obţinute de către aceasta, conform art.20, 88, 89, 901 şi 91, precum şi din suma arendei
terenurilor agricole);[1,Art. 90]
b. 15% - din dobînzi, royalty (art.89: fiecare plătitor de dobînzi în folosul persoanelor
fizice, cu excepţia celor efectuate în folosul întreprinzătorilor individuali şi al gospodăriilor
ţărăneşti (de fermier), este obligat să reţină din fiecare dobîndă şi să achite ca parte a impozitului
o sumă egală cu 15% din plată.).[1,Art.89]

Reţinerea finală a impozitului pe venit (art. 901) se efectuează în mărime de:

 a. 10% - din veniturile din darea în arendă (locaţiunii) a proprietăţii mobiliare şi
imobiliare
b. 18% - din cîştigurile de la jocurile de noroc
c. 18% - din cîştigurile de la acţiunile de publicitate de la 912 lei pînă la 50000 lei
d. 25% - din cîştigurile de la acţiunile de publicitate de peste 50000 lei
e. 15% - din dividende achitate de agenţii economici rezidenţi, inclusive sub formă de
acţiuni sau cote părţi, pentru perioada 2008-2011
f. 15% - din suma retrasă din capitalul social aferentă majorării capitalului social din
repartizarea profitului net în perioadele fiscal 2010-2011.
g. 6% - din dividende achitate de agenţii economici rezidenţi pentru anii, începînd cu
2012 şi ceilalţi, care urmează
Achitarea impozitului din cîştiguri de la campaniile promoţionale şi cîştigurile de la
jocurile de noroc scuteşte beneficiarul venitului specificat de la includerea în componenţa
venitului brut, precum şi de la declararea acestuia. [--------]
După cum se observă, cotele impozitului sunt foarte mari. În acelaşi timp, în majoritatea
ţărilor dezvoltate există un sistem foarte eficient de înlesniri, iar minimul neimpozabil este
considerabil.
Pe parcursul reformelor fiscale, în multe ţări s-a observat că încasările din impozitul pe
veniturile personale aduc venituri considerabile în buget, de aceea unele state (SUA, Canada,
Spania, Suedia), după o micşorare a cotelor de impozitare în anii 1990, din nou au procedat la
majorarea lor. Acest fenomen este bine evidenţiat în SUA, unde administraţiile Bush – tatăl şi
Clinton au majorat cotele de impozitare, cu scopul de a lichida deficitul bugetar.
În practica impozitării veniturilor persoanelor fizice în ţările dezvoltate o atenţie deosebită se
acordă sistemului de inlesniri fiscale. Pe prim-plan se situează înlesnirile-standard, mărimea
cărora nu depinde de anumite cheltuieli ale contribuabilului şi nu este cauzată de ele. În această
categorie se includ scutirile personale, la care are dreptul orice persoană, indiferent de starea
familială; scutiri pentru alţi membri ai familiei. Tot în categoria înlesnirilor-standard se includ şi
înlesnirile acordate invalizilor, persoanelor de vîrstă înaintată, contribuabililor ce efectuează plăţi
pentru scopurile asigurării sociale ş. a.
În afară de înlesnirile-standard, în ţările dezvoltate funcţionează un şir de înlesniri-
nestandard, cum sunt:
 Reducerile fiscale care constau în micşorarea bazei impozabile cu suma cheltuielilor
pentru benefacere, instruire, asigurarea vieţii, pentru tratament şi servicii medicale
 etc. Reducerile fiscale se utilizează în majoritatea ţărilor, iar în unele cazuri
contribuabilul are posibilitatea de a alege cea mai convenabilă variantă de înlesniri;
 Credite fiscale care constau în micşorarea sumei impozitului sau în amînarea plăţii
impozitului. Acest tip de înlesniri se utilizează pe larg în Australia, Canada, Italia,
Spania, Austria, Danemarca, Elveţia. De exemplu, în Australia persoana aflată în
relaţii de căsătorie poate obţine un credit fiscal, dacă partenerul său nu este apt de
muncă;
 Impozitarea la cota zero constă în scutirea de impozit a veniturilor joase. Acest tip de
înlesnire este folosit în Australia, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia,
Luxemburg, Nervegia, Elveţia, Suedia.
Pe lîngă înlesnirile fiscale se mai utilizează şi aşa procedee ca:
 Aplicarea diferitelor cote de impozitare pentru diferite tipuri de venituri ale familiei,
care se practică în Norvegia, Portugalia, SUA;
 Sistemul divizării veniturilor – venitul unei familii se împarte egal între soţi şi se
impozitează separat, astfel micşorîndu-se probabilitatea impozitării cu o cotă
majorată. Sistemul dat se utilizează în Germania, Irlande şi SUA;
 Sistemul „cotelor de familie”, care constă în divizarea veniturilor unei familii în mai
multe părţi, fiecare parte impozitîndu-se cu diferite cote. Acest sistem este folosit în
Franţa şi Luxemburg;
 Posibilitatea de a declara veniturile în comun, ceea ce micşorează obligaţia fiscală a
unei familii şi uşurează procedura de completare a declaraţiei pe venituri. Procedeul
dat se utilizează frecvent în SUA.
Sistemul evoluat al înlesnirilor fiscale asupra unei părţi considerabile a populaţiei, totodată
contribuind la soluţionarea unor probleme de ordin social, iar uneori şi a cotelor de ordin
economic. Acesta şi este motivul principal al utilizării pe larg a înlesnirilor în impozitarea
veniturilor persoanelor fizice în ţările dezvoltate, cu toate că majoritatea economiştilor
liberali apreciează sistemul dat ca fiind negativ.[secrieru 265-266]
Cuantumul total al impozitului pe venitul persoanelor fizice se determină, de regulă, anual,
pe baza declaraţiei cu privire la impozitul pe venit, întocmite de contribuabil.
Încasarea impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii, dobânzi, dividende, rente, onorarii
şi altele se efectuează, de cele mai multe ori, prin stopaj la sursă, iar impozitele din afaceri şi alte
venituri se varsă de însuşi contribuabil.
 Pe plan mondial se evidenţiază pronunţat tendinţa sporirii încasărilor provenite din
impozitele aşezate pe veniturile persoanelor fizice, devansând creşterea veniturilor bugetare din
impozitele pe veniturile persoanelor juridice, şi deţinerea unei ponderi mai mari în veniturile
publice.[stratulat oleg]
Capitolul II. Analiza modului de impozitare globală a veniturilor persoanelor
fizice.
2.1. Analiza veniturilor ce cad sub incidenţa impozitării globale
În Republica Moldova, persoana fizică are dreptul să obţină venituri din alte surse în afară de
veniturile obţinute la locul de muncă de (dobânzi, creşteri de capital, royalty, venit din chirie,
acordarea diverselor servicii, ş.a.). Aceste surse de venit au devenit impozabile după întrarea în
vigoare la 1 ianuarie 1998 a Titlului II a Codului Fiscal “ Impozitul pe venit”.[met.fisc. p.160]
Venitul poate fi definit ca „volumul surselor materiale sau băneşti care revin unei persoane
sau firme dintr-o activitate prestată sau din proprietatea deţinută într-o perioadă de timp”.
[www.dexonline.ro]
Persoanele fizice pot obţine venit din creştere de capital în cazurile când efectuează
operaţiuni cu activele de capital. Componenţa activelor de capital este reglementată de
prevederile Codului fiscal şi cuprinde:
a) Acţiunile şi alte titluri de proprietate în activitatea de întreprinzător;
b) Titlurile de creanţă;
c) Proprietatea privată nefolosită în activitatea de întreprinzător, care este vândută la un preţ
ce depăşeşte baza ei valorică ajustată;
d) Terenurile;
e) Opţionul la procurarea sau vânzarea activelor de capital.
Operaţiunile legate de activele de capital se referă la vânzarea, schimbul sau alte forme de
înstrăinare a activelor de capital.
Creştere de capital se consideră excedentul sumei încasate în rezultatul vânzării, schimbului
sau altei forme de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital în raport cu baza valorică a
acestor active.
Pierdere de capital suportată în urma vânzării, schimbului sau altei forme de înstrăinare
(scoatere din uz) a activelor de capital se consideră excedentul bazei valorice a acestor active în
raport cu venitul obţinut.
Baza valorică a activului de capital este suma achitată de cetăţean pentru procurarea lui
(este identică cu suma încasată de proprietarul precedent al activului de capital ca urmare a
vânzării, schimbului sau altui mod de înstrăinare a lui) sau suma cheltuielilor suportate de
cetăţean pentru crearea acestui activ de capital.[met. si tehnici fisc. P.160-161]
Exemplu 1: Contribuabilul A a vîndut un apartament (baza valorică – 20 000 lei) la preţul
contractual de 50 000 lei.
În acest caz, creşterea (pierderile) de capital se determină în modul următor:
Contribuabilul A
Baza valorică ajustată 20 000 lei ; Suma încasată 50 000 lei
Creşterea de capital 30 000 lei = (50 000 lei – 20 000 lei)
Venit supus impozitării 15 000 lei = (30 000 * 0,5)
Astfel, în rezultatul tranzacţiei contribuabilul A a înregistrat o creştere de capital în mărime de
15 000 lei.
În toate cazurile baza valorică a activelor de capital se reduce cu mărimea uzurii,
epuizării sau altor modificări fizice ale activelor de capital, care reduc preţul lor de piaţă şi se
majorează cu mărimea recondiţionărilor sau altor modificări fizice, care majorează preţul lor de
piaţă. Baza valorică redusă sau majorată în acest mod se numeşte baza valorică ajustată.
Suma creşterii de capital în scopul impozitării este egală cu 50% din suma excedentului
creşterii de capital recunoscute peste nivelul oricăror pierderi de capital suportate pe parcursul
anului fiscal de gestiune.
Acest tip de venit în Republica Moldova se întâlneşte mai des la vânzarea imobilului şi a
terenurilor. Posibilitatea privatizării imobilului şi a terenurilor a creat premise pentru dezvoltarea
pieţei imobilului. Astfel, o bună parte a populaţiei efectuează tranzacţii de vânzare – cumpărare a
imobilului, obţinând venit sub formă de creşteri de capital.
Pentru persoanele fizice sunt prevăzute facilităţi la vânzarea locuinţei de bază, deoarece
în cazul privatizării locuinţei preţul ei este stabilit de către Biroul de inventariere tehnică.
Deseori preţul imobilului se subevaluează şi în acest caz persoana fizică la vânzarea locuinţei ar
obţine o creştere de capital destul de mare, deoarece preţul de piaţă al imobilului cu mult
depăşeşte preţul stabilit de BIT.
Activele de capital aflate în posesia contribuabilului la 1 ianuarie 1998 se consideră
procurate la preţurile de piaţă, în vigoare la această dată.
Baza valorică a activelor de capital dobîndite în proprietatea contribuabilului după 1
ianuarie 1998 se determină în baza documentelor ce atestă trecerea dreptului de proprietate în
conformitate cu legislaţia în vigoare (contractul de vînzare-cumpărare, factura de expediţie,
factura fiscală, precum şi alte documente care atestă trecerea dreptului de proprietate).
Mărimea creşterii de capital recunoscute, rezultată din înstrăinarea de către contribuabil a
locuinţei, se micşorează cu suma de 10 000 lei pentru fiecare din anii ce urmează după anul
1997, pe parcursul căruia (sau cărora) ea a fost în proprietatea cetăţeanului şi s-a considerat ca
locuinţă de bază a lui. Această prevedere nu se aplică în cazul locuinţei de bază a cărei bază
valorică este valoarea estimată în modul stabilit. Suma cu care se micşorează mărimea creşterii
de capital se acordă, inclusiv pentru anul în care locuinţa de bază a devenit proprietate a
cetăţeanului, precum şi pentru anul în care a avut loc înstrăinarea locuinţei.[met.fisc.p161-162]
Locuinţă de bază se consideră locuinţa care s-a aflat în proprietatea contribuabilului pe
parcursul a nu mai puţin de 3 ani, perioadă care expiră la data înstrăinării şi care pe tot parcursul
ultimilor 3 ani, i-a servit drept domiciliu de bază.
Domiciliu de bază se consideră locul de trai permanent al contribuabilului, unde are viză de
domiciliu (reşedinţă), cu excepţia vizei temporare.
Astfel mărimea creşterii de capital (CC ) se va determina ca:
CC = (Suma оncasatг – Baza valoricг) x 0,5 – 10 000 lei x Numгrul de ani dupг anul 1997, pe
parcursul cгrora imobilul a fost folosit ca locuinюг de bazг.
Presupunem ca din anul 1994 pînă în 2013 proprietatea a fost folosită ca locuinţa de bază, deci
suma facilitaţii fiscal (FF) va constitui:
FF = 10000 lei/ an * 16 ani =160 000 lei, deci calculul se va efectua astfel:
CC = (Suma оncasatг – Baza valoricг) x 0,5 –160000 lei [www.monitorul.fisc.md]
Exemplu 2: Contribuabilul A a vîndut un apartament (baza valorică – 30 000 lei) la preţul
contractual de 80 000 lei. Apartamentul s-a aflat în proprietatea contribuabilului pe parcursul a 3
ani şi i-a servit drept domiciliu de bază.
În acest caz creşterea (pierderile) de capital se determină în modul următor:
Contribuabilul A
Baza valorică ajustată 30 000 lei ;Suma încasată 80 000 lei ;
Suma facilităţilor la vînzare 30 000 lei (10 000 lei x 3)
Creşterea de capital 20 000 lei = (80 000 lei – 30 000 lei – 30 000 lei)
Venit supus impozitării 10 000 lei = (20 000 * 0,5)
Astfel, în rezultatul tranzacţiei contribuabilul A a înregistrat o creştere de capital în mărime de
10 000 lei.
O altг modalitate de determinare a mгrimii creєterii de capital se va face in cazul оn care
baza valorică va fi considerată valoarea estimată actuală a imobilului oferită de organele
cadastrale. În acest caz conform punct (3) art. 41 al Codului Fiscal nu vom putea beneficia de
facilităţi fiscale. Astfel mărimea creşterii de capital se va determina:
CC= (Suma оncasatг – Baza valoricг) x 0,5 [www.monitorul.fisc.md]
Conform alin (1) art. 42 al Codului Fiscal persoana care face o donaţie se consideră că a vîndut
bunul donat la un preţ ce reprezintă mărimea maximă din baza lui valorică ajustată sau preţul lui
de piaţă la momentul donării Deci, conform formulelor de mai sus, suma încasată va fi
considerată valoarea cea mai mare dintre baza valorică şi preţul de piaţă. Doar în cazul în care
preţul de piaţă a imobilului la momentul donării va fi stabilit mai mare ca baza lui valorică,
atunci persoana care face donaţia va obţine un venit din creştere de capital care conform alin e
art. 18 al Codului Fiscal constituie venit impozabil.Acest venit va fi impozitat conform cotelor
stabilite :
7 % – pentru venitul impozabil ce nu depăşeşte 27 852 lei anual şi
18 % – pentru venitul impozabil ce depăşeşte 27 852 lei anual, ţinînd cont de scutiri şi alte
venituri ale contribuabilului obţinute în perioada respectivă. [cod fisc., Art.15,(a)]
La data decesului contribuabilului, toată proprietatea acestuia (cu excepţia celei, venitul
de pe urma căreia este scutit de impozite) se consideră ca fiind vîndută mostenitorilor la preţul ei
de piaţă.
Pentru contribuabilul care a decedat baza valorică a activelor de capital ce se transmit
prin moştenire este egală cu valoarea lor estimată la preţurile de piaţă la data transmiterii.
Proprietatea, venitul de pe urma căreia este scutit de impozite, include:
 locuinţa de bază a contribuabilului decedat;
 proprietatea privată materială a contribuabilului decedat, care nu a fost
utilizată in activitatea de întreprinzător si nu a rezultat din activitatea de
investiţii;
 anuităţile si alt venit de pe urma utilizării proprietăţii, cu caracter de plăţi
periodice, care sunt impozabile pentru mostenitori.
Pentru moştenitori, baza valorică a activelor de capital, venitul de pe urma cărora este scutit de
impozite, este egală cu baza valorică ajustată a lor, care s-a creat la contribuabilul decedat.
Baza valorică a activului de capital, obţinută de către contribuabil ca rezultat al unei
donaţii după 1 ianuarie 1998 este preţul ce reprezintă mărimea maximă dintre baza valorică
ajustată a activului de capital ce s-a creat la donator sau preţul lui de piaţă la momentul donaţiei.
Dacă în urma unei tranzacţii, contribuabilul obţine în proprietate două sau mai multe active de
capital, suma achitată se distribuie fiecărui activ de capital obţinut proporţional cu valoarea lor
de piaţă la data efectuării tranzacţiei. [-----]
Exemplu 3 : Contribuabilul A a efectuat o tranzacţie cu contribuabilul B, în rezultatul căreia a
schimbat un apartament cu 3 camere (baza valorică ajustată – 100 000 lei, valoarea estimată la
preţuri de piaţă – 130 000 lei) pe un apartament cu 1 cameră (baza valorică ajustată – 50 000 lei,
valoarea estimată la preţuri de piaţă – 80 000 lei) şi a unei sume de bani în mărime de 50 000 lei.
În acest caz creşterea (pierderile) de capital se determină în modul următor:
Contribuabilul A Contribuabilul B
Suma încasată 130 000 lei 80 000 lei;
Baza valorică ajustată 100 000 lei 50 000 lei ;
Creşterea de capital
30 000 lei = (130 000 lei -100 000 lei) 30 000 lei = (80 000 lei -50 000 lei)
Venit supus impozitării 15 000 lei = (30 000 * 0,5)
Astfel, în rezultatul tranzacţiei contribuabilul A a înregistrat o creştere de capital în mărime de
15 000 lei. Baza valorică ulterioară a activului de capital obţinut de către contribuabilul A se va
determina în baza contractului, unde se indică suma încasată pentru toate activele ce au participat
în tranzacţie.
Creşterea sau pierderile de capital nu se recunosc în cazul:
o transmiterii (redistribuirii) activelor de capital între soţi;
o transmiterii (redistribuirii) activelor de capital între foştii soţi, în cazul
în care o astfel de redistribuire (transmitere) rezultă din necesitatea
împărţirii proprietăţii comune în caz de divorţ;
o în urma înstrăinării (scoaterii din uz) proprietăţii private nefolosite în
activitatea de întreprinzător. [-----]
Venitul impozabil obţinut din operaţiunile cu activele de capital se include în venitul
total la finele anului de gestiune pentru a se calcula obligaţia fiscală a contribuabilului în
Declaraţia persoanei fizice privind impozitul pe venit.[met.fisc p.163]
Alte tipuri de venit care cade sub incidenţa impozitării globale sunt royalty şi dobînzile.
Royalty (redevenţă) – este un venit ce reprezintă o recompensă regulată (plată), obţinută
de la darea în folosinţă a activelor nemateriale sau din dreptul de folosinţă a acestora, precum şi
din dreptul de folosinţă a resurselor naturale.
Ca exemplu de venituri sub formă de royalty pot servi onorariile sau alte venituri plătite autorilor
de cărţi, articole, pentru dreptul de a le publica sau pentru cedarea dreptului de autor ş.a.
Dobândă, venit sub formă de dobândă – reprezintă orice venit obţinut conform
creanţelor de orice fel (indiferent de modul întocmirii), inclusiv veniturile de la depunerile
băneşti, veniturile obţinute în baza unui contract de leasing financiar.
În conformitate cu Codului Fiscal fiecare plătitor de dobânzi şi royalty este obligat să
reţină şi să achite la buget ca parte a impozitului o sumă egală cu:
12 la sută - din sumele dobânzilor şi royalty, achitate în folosul persoanelor fizice rezidente, cu
excepţia întreprinderilor individuale şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier).
Exemplu 4 : Cetăţeanul Donos Petru a cedat dreptul de a publica un manuscris editurii “Timpul”
pentru care a primit un onorariu în sumă de 2500 lei. Onorariul dat se consideră venit sub formă
de royalty şi se impozitează la sursa de plată cu 12%. Astfel, editura “Timpul” in momentul
plăţii onorariului va reţine un impozit în sumă de 300 lei (2500 x12%), iar cetăţeanul Donos va
primi la mână o sumă de 2200 lei. [met.fisc.p163-164]
Exemplu 5 : Presupunem ca contribuabilul A pentru anul 2013 a primit o dobîndă anuala de la
„Satelit” SRL în sumă de 3600 lei pentru împrumutul acordat pe un termen de doi ani.
În acest caz suma impozitului pe venit va constitui:
Venit total 3600 lei;
Reţinerea preventivă a imozitului: 3600 * 15% = 540lei ;
Impozit 3600*7%= 252lei ;
Spre plata: 252-540 = -288 lei (creanta) .[-------]
Achitarea impozitului de către persoanele fizice din darea în folosinţă a proprietăţii
imobiliare se efectuează în conformitate cu prevederile alin. (3), alin. (34) şi alin. (4) al art.90(1)
din Codul fiscal. Achitarea impozitului din darea în folosinţă a proprietăţii imobiliare scuteşte
beneficiarul venitului specificat de la includerea în componenţa venitului brut, precum şi de la
declararea acestuia. În cazul transmiterii în folosinţă a proprietăţii imobiliare, unei persoanei
fizice, se aplică prevederile art.90(1) alin. (34) din Codul fiscal şi persoana fizică, care a
transmis în folosinţă bunul, achită impozit în mărime de 5% din valoarea contractului.
Persoanele fizice menţionate sunt obligate, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului,
să înregistreze contractul încheiat la organul fiscal în raza căruia sunt deservite.
Impozitul se achită lunar cel tîrziu la data de 2 a lunii în curs, sau în avans. Dacă proprietatea
imobiliară a fost transmisă în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) după data
de 2, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Suma
impozitului achitat în avans nu se va restitui din buget.
Exemplu 6 : Contribuabilul A a încheiat un contract cu contribuabilul B-persoană
fizică, în rezultatul căruia a dat în locaţiune un apartament. Contribuabilul B, lunar, drept plată
va achita o sumă de bani în mărime de 1 000 lei.
În acest caz creşterea (pierderile) de capital se determină în modul următor:
Contribuabilul A
Venit impozabil 1 000 lei ;Cota impozitului pe venit 5% ;
Suma impozitului pe venit spre plată 50 lei = 1 000 lei x 5%
Astfel, în rezultatul tranzacţiei contribuabilul A va achita lunar impozit pe venit în mărime de 50
lei.
În cazul transmiterii în folosinţă a proprietăţii imobiliare, unei persoanei juridice, se
aplică prevederile art.90(1) alin. (3) din Codul fiscal şi se reţine un impozit în mărime de 10%
din veniturile obţinute de către persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător.
Excepţie de la această prevedere fac persoanele care obţin venituri din darea în arendă a
terenurilor agricole, de la darea în arendă a cărora nu se reţine impozit pe venit la sursa de plată.
Exemplu 7 : Contribuabilul A a încheiat un contract cu contribuabilul B-persoană juridică, în
rezultatul căruia a dat în arendă un teren agricol. Contribuabilul B, lunar, drept plată va achita
o sumă de bani în mărime de 18 000 lei.
În acest caz suma impozitului pe venit se determină în modul următor:
Contribuabilul A
Venit impozabil 18 000 lei ;Cota impozitului pe venit 7% ;
Suma impozitului pe venit spre plată 1 260 lei = 18 000 lei x 7%
Astfel, în rezultatul tranzacţiei contribuabilul A urmează să declare ș i să achite impozit pe
venit în mărime de 1 260 lei.
Exemplu 8 : Contribuabilul A a încheiat un contract cu contribuabilul B-persoană juridică, în
rezultatul căruia a dat în locaţiune o clădire. Contribuabilul B, lunar, drept plată va achita o sumă
de bani în mărime de 12 000 lei.
În acest caz impozitul pe venit spre plată se determină în modul următor:
Contribuabilul A
Venit impozabil 12 000 lei ;Cota impozitului pe venit 10% ;
Suma impozitului pe venit spre plată 1 200 lei = 12 000 lei x 10%
Astfel, în rezultatul tranzacţiei contribuabilul B va reţine impozit pe venit în mărime de 1 200 lei.
[-------------]
Global se impozitează şi facilităţile acordate de patron.
Patron se consideră orice persoană juridică, întreprindere individuală, gospodărie ţărănească (de
fermier), precum şi persoană fizică care foloseşte forţa de muncă salariată.
Drept facilitate acordată de patron se consideră valoarea bunurilor materiale şi
nemateriale acordate de către patron salariaţilor săi, precum şi efectuarea în favoarea acestora a
altor plăţi, ce nu ţin de îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu ale angajatului.
În componenţa facilităţilor acordate angajatului de către patron se includ:
 1. Plăţi acordate angajatului de către patron pentru recuperarea cheltuielilor personale,
precum şi plăţile în favoarea lucrătorului, efectuate altor persoane cu excepţia plăţilor în
bugetul asigurărilor sociale de stat şi a primelor de asigurare obligatorie de stat.
Ca plăţi acordate angajatului de către patron pentru recuperarea cheltuielilor personale sînt
considerate plăţile pentru achitarea din contul patronului a plăţii pentru învăţătură, tratamentul
salariatului într-o instituţie preşcolară (sau şcolară), compensarea cheltuielilor pentru procurarea
sau întreţinerea de către lucrător a locuinţei, automobilului, altor bunuri.
Exemplu 9: În anul 2013, întreprinderea a transferat Academiei de Studii Economice pentru
studiile angajatului său în baza contractului 3900 lei: în luna august – 2000 lei şi în luna
decembrie – 1900 lei. Astfel, aceste plăţi se includ de către patron în componenţa venitului brut
al angajatului, respectiv în lunile august şi decembrie ale anului 2013.
2. Suma anuală a datoriei salariatului faţă de patron. La aceste venituri, se atribuie
anularea sumelor nerambursate ale creditelor sau împrumuturilor rambursabile, a procentelor
pentru credite şi împrumuturi, altor datorii ale lucrătorului sub formă materială sau bănească;
3. Suma plătită suplimentar de patron la orice plată a salariatului pentru locuinţa acordată
de către patron;
4. Suma dobînzii obţinută ca rezultat al depăşirii ratei de bază (majorată sau diminuată cu
o marjă) stabilită de BNM în luna noiembrie a anului ce percede anului fiscal de gestiune la
creditele pe termen scurt, mediu şi lung, faţă de rata dobînzii calculată pentru împrumuturile
acordate de cître patron salariatului, în funcţie de termenul lor de acordare.
5. Cheltuielile petronului pentru darea proprietăţii în folosinţă salariatului în scopuri
personale. Aici pot apărea două cazuri:
 În cazul în care bunurile sunt proprietate a patronului, în calcul se iau cheltuielile
acestuia, determinate în procente în baza valorică, pentru fiecare bun dat în folosinţă, în
funcţie de categoria de proprietate: categoria I – 0,0082%, a II-a – 0,0137%, a III-a –
0,0274%, a IV-a – 0,0548% şi categoria a V-a – 0,0822% pentru fiecare zi de folosinţă.
Exemplu 10: În baza cererii lucrătorului, patronul a pus la dispoziţia lui pe o perioadă de 10
zile, autoturismul propriu, valoarea căruia la începutul anului fiscal, este de 25 000 lei.
Autoturismul este raportat la categoria a IV-a de proprietate.
Suma facilităţii, care se include în venitul salariatului, constituie 137 lei:
[(25 000 x 10 zile x 0,0548%) / 100%];
  În cazul în care bunurile nu sînt proprietatea patronului, facilitatea se va calcula reieşind
din cheltuielile acestuia pentru obţinerea dreptului de folosinţă asupra bunurilor, pentru
fiecare zi de folosinţă.
6. Cheltuielile patronului pentru achitarea primelor de asigurare benevolă a lucrătorului.
7. Sumele altor cheltuieli ale patronului, ce constituie venituri directe sau indirecte ale
lucrătorului. La astfel de venituri se atribuie sumele achitate din contul patronului pentru
biletele de căsătorie, care se utilizează de către angajaţi în scopuri personale, hrană,
abonamente la ziare, reviste şi cărţi, transportul pînă la locul de muncă, compensaţia costului
examenului medical, tratamentul în staţionar, procurarea medicamentelor, biletele de
tratament balneo-sanitar, iclusiv la bazele de odihnă, care se află la bilanţul patronului.
8. Vărsămintele în fondul de pensii, cu excepţia celor efectuate în fondurile calificate.[met.
Fisc. P. 153-156]
2.2. Contribuţia impozitului pe venit al persoanelor fizice la formarea
resurselor financiare publice.
Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării
obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp determinat. Luînd în calcul distanţa
dintre finanţele publice şi cele private, se pune problema raportului dintre resursele financiare
publice şi resursele financiare private.
Resursele financiare publice includ resursele administraţiei de stat centrale şi locale,
resursele asigurărilor sociale de stat şi resursele instituţiilor publice cu caracter autonom.
După provenienţa sa, resursele financiare publice pot fi de două tipuri: interne şi externe.
În categoria resurselor financiare de origine internă intră impozitele, taxele, contribuţii, veniturile
neficale, imprumuturile contractate la persoane fizice şi juridice din propria ţară, alte venituri
excepţionale. Categoria resurselor financiare publice externe este formată din împrumuturile de
stat externe contractate la instituţiile financiare internaţionale, la guvernele altor ţări, la bănci cu
sediul în alte state, la orice deţinători străini de capitaluri băneşti.
În totalul resurselor financiare publice, ponderea cea mai mare o deţin veniturile cu
caracter fiscal provenind din impozitele pe venitul persoanelor fizice şi juridice, din impozitele
asupra proprietăţii, din impozitele indirecte cum ar fi taxele de consumaţie, taxele vamale, taxele
de timbru şi de înregistrare.
Impozitele, taxele şi contribuţiile pentru asigurări sociale constituie în unele ţări
dezvoltate (Elveţia, Germania, Austria, SUA, Olanda, Canada, Marea Britanie, Irlanda, Grecia)
peste 90% din totalul veniturilor curente ale administraţiei publice centrale şi locale.
 Sectorul public, cel mai frecvent, işi asigură finanţarea folosindu-şi autoritatea suverană
faţă de cetăţenii săi. În acest caz, statul nu acţionează în baza unei relaţii de reciprocitate, dar
recurge la puterea sa de coerciţie asupra indivizilor sau întreprinderilor private, pentru a preleva
resursele de care are nevoie. De menţionat că acestă constrîngere nu este exercitată decît asupra
agenţilor economici care îndeplinesc anumite condiţii. Aceştia pot fi de exemplu, beneficiarii
unui venit sau ai unei averi, vînzătorii unui bun sau ai unui serviciu sau beneficiarii unei prestaţii
specifice sau ai unei autorizaţii.
Natura acestei constrîngeri poate lua forme diferite. De regulă nu există nici o legătură
directă între suma datorată de indivizi şi prestaţia primită de aceştia în contrapartidă. În acest caz,
este vorba despre finanţarea după capacitatea contributivă. În alte cazuri, totuşi, există o
dependenţă nemijlocită sau imediată între aceste două variabile, fiind vorba despre finanţarea
după principiul echivalenţei.
Resursele pe care statul le prelevă în virtutea puterii sale de constrîngere sunt numeroase.
Clasificarea lor este, totuşi, dificil de realizat, deoarece terminologie corespunzătoare concepută
de diferiţi specialişti nu este normalizată şi universală. Cu toate acestea, clasificarea dată este
relativ standardizată şi include cinci categorii de prelevări: impozitele; taxele şi contribuţiile;
taxele vamale; măsurile de politică monetară; amenzile; exproprierile şi confiscările.
Impozitul, în sensul strict al noţiunii, se consideră o prelevare fiscală efectuată fără
contraprestaţie directă de puterea publică, pe calea constrîngerii agenţilor economici, aceştia
fiind consumatori care procură bunuri şi servicii, agenţi economici care oferă factori de producţie
(capital, muncă, pămînt) sau întreprinderi creatoare de valoare adăugată. Impozitul vizează în
principal:
 Persoanele – pentru venitul şi averea lor, pentru daruri, succesiuni sau pentru
simpla lor existenţă;
 Obiectele – în momentul unui transfer de proprietate (cumpărare – vînzare de
bunuri, titluri) sau pentru simpla lor existenţă (de exemplu impozitul funciar).
[secrieru p2014-223]
Prognoza veniturilor bugetului public naţional pe anul 2014 s-a efectuat în baza
indicatorilor macroeconomici, prevederilor actuale şi modificărilor care vor fi prevăzute la
legislaţia fiscală şi vamală pentru anul 2014.
Veniturile bugetului public naţional pentru anul 2014 sunt estimate în sumă de 40 309,7
mil. lei, reprezentând o pondere în PIB de 38,0 %, în descreştere cu 0,1 puncte procentuale faţă
de scontat 2013.
 Evoluţia veniturilor bugetului public naţional pe anii 2011-2014 se prezintă în următoarea
diagramă:

40309,7
40000,0 36940,9 38,5
33530,3
35000,0 38,0
30139,7
30000,0 38,2 38,0
37,9 37,5
25000,0
20000,0 37,0
15000,0 36,6 36,5
10000,0
36,0
5000,0
0,0 35,5
2011 2012 2013 2014

executat scontat proiect

Venituri globale Ponderea veniturilor globale în PIB

În volumul total al veniturilor bugetului public naţional, veniturile administrate de către

organele Serviciului Fiscal de Stat vor constitui 22 570,6 mil.lei sau 56,0 la sută, prevalînd suma
scontată pentru anul 2013 cu 1 965,8 mil.lei sau cu 9,5 la sută.
Veniturile care urmează a fi încasate prin organele Serviciului Vamal în totalul veniturilor
bugetului de public naţional vor constitui 16 006,3 mil.lei sau 39,7 la sută, înregistrînd o depăşire
a sumei scontate pentru anul 2013 cu 1 505,5 mil.lei sau cu 10,4 la sută.
Structura veniturilor bugetului public naţional pe grupuri de impozite pe anii 2011-2014 se
prezintă în următoarea diagramă:
100 4,9 5,9 5,8 Granturi
5,6
5,0 3,4 3,4
90 5,6 3,7 2,4
5,4 6,3
80
Mijloace și
70
fonduri
60 88,4 speciale
87,0
50 83,4 83,8 Venituri
nefiscale
40

30
Venituri
20 fiscale
10

0
2011 executat 2012 executat 2013 scontat 2014 proiect
 În structura veniturilor bugetului public naţional, partea majoră continuă să o deţină
veniturile fiscale, astfel în anul 2014 acestea vor constitui circa 88,4 la sută (35 645,0 mil. lei),
efectiv
prognoza
faţă de 87,0 la sută (32 143,3 mil. lei) în anul 2013 scontat. Din totalul acestora, 45,0 la sută le
revin impozitelor directe (16 041,3 mil. lei) şi 51,9 la sută - impozitelor indirecte (18 513,5 mil.
lei). Ca pondere în PIB impozitele directe vor deţine în anul 2014 – 15,1%, cu 0,3 p.p. mai mult
decît scontat 2013. În structura impozitelor directe, prognozate pentru anul 2014 - 68,6 la sută
revin contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi primelor de asigurări obligatorii de asistenţă
medicală, care, preponderent, vor fi determinate de majorarea fondului de remunerare a muncii.
Evoluţia impozitelor directe pe anii 2011-2014 se prezintă în următoarea diagramă:

Evoluția impozitelor directe pe anii 2011-2014

10000,0

8000,0
m il.le i

6000,0

4000,0

2000,0

0,0
2011 2012 2013 2014
executat scontat proiect
impozitele pe proprietate 280,7 300,5 321,4 322,0
primele pentru asigurările
obligatorii de asistență 1636,1 1797,5 1923,1 2442,1
medicală
contribuțiile de asigurări
6562,6 7150,0 7831,9 8569,7
sociale obligatorii de stat
impozitele pe venit 2340,5 3991,1 4317,6 4707,5
 Ponderea impozitelor pe venit în totalul impozitelor directe vor constitui 29,3 la sută,
însumînd 4 707,5 mil.lei. Ca pondere în PIB, veniturile în cauză vor atinge nivelul de 4,5 % şi,
se menţin la nivelul anului 2013 scontat.
Pronosticul încasărilor impozitului pe venitul persoanelor fizice se axează pe fondul de
remunerare a muncii pe economia naţională, numărul mediu de salariaţi luat ca bază pentru
calcularea salariului, cîştigul salarial mediu lunar pe economie prognozat pe anul 2014, scutirile
personale şi pentru persoanele întreţinute, scutirile pentru contribuţiile individuale în bugetul
asigurărilor sociale de stat şi fondurile obligatorii de asistenţă medicală şi cotele pentru venitul
impozabil stabilite pentru anul 2014 în legislaţie. Conform calculelor, cota efectivă medie a
impozitului pe venitul din salariu se estimează la nivel de 8,0 % către fondul de remunerare a
muncii prognozat pentru anul 2014.
Evoluţia impozitelor directe pe anii 2011-2014 se prezintă în următorul tabel:
mil.lei
executat proiect 2014 către
scontat proiect 2012 executat 2013 scontat
2011 2012 2013 2014 +,- % +,- %
Impozitele directe,total 10819,9 13239,1 14394,0 16041,3 2802,2 121,2 1647,3 111,4
impozitele pe venit 2340,5 3991,1 4317,6 4707,5 716,4 117,9 389,9 109,0
contribuțiile de asigurări sociale de
stat obligatorii 6562,6 7150 7831,9 8569,7 1419,7 119,9 737,8 109,4
primele de asigurări obligatorii de
asistență medicală 1636,1 1797,5 1923,1 2442,1 644,6 135,9 519 127,0
impozitele pe proprietate 280,7 300,5 321,4 322,0 21,5 107,2 0,6 100,2
Către anul 2016, ponderea veniturilor fiscale în suma totală a veniturilor bugetului public
naţional se estimează cu o creştere, în comparaţie cu 2014, de 2,9 la sută şi vor constitui 91,3 la
sută.[ NOTA INFORMATIVĂla proiectul legii bugetului de stat pe anul 2014]

2.3.Impozitul pe venitul global în practica internaţională