Siberia 

(rusă: Сиби́рь, Sibir, probabil din limba mongolă, „ținutul liniștit”, sau din limba tătară — seberü „a
broda”) este o zonă vastă a Rusiei și a nordului Kazahstanului, fiind compusă din toată Asia de Nord. Se
întinde, pe direcția est-vest, de la Munții Ural la Oceanul Pacific și pe direcția nord-sud, de la Oceanul
Arctic până la dealurile Kazahstanului de nord și la granițele Mongoliei și ale Chinei. Toată Siberia, cu
excepția zonei de sud-vest, se află în Rusia și formează circa 75% din teritoriul național al acestei țări.

Subdiviziuni administrative[modificare | modificare sursă]

Geografic, Siberia cuprinde subiectele federale ale Districtului Federal Ural, Districtului Federal
Siberian și Republica Sakha (Yakutia), care este o parte a Districtului Federal Orientul Îndepărtat. Din
punct de vedere istoric, întregul Orient Îndepărtat al Rusiei este considerat o parte a Siberiei.
•Republica Buryat, capitala — Ulan-Ude
•Cita Oblast, centrul administrativ — Cita
•Irkutsk Oblast, centrul administrativ — Irkutsk
•Republica Khakassia, capitala — Abakan
•Kemerovo Oblast, centrul administrativ — Kemerovo
•Districtul Autonom Koryakia
•Krasnoyarsk Krai, centrul administrativ — Krasnoyarsk
•Novosibirsk Oblast, centrul administrativ — Novosibirsk
•Omsk Oblast, centrul administrativ — Omsk
•Republica Sakha (Yakutia), capitala — Yakutsk
•Tomsk Oblast, centrul administrativ — Tomsk
•Republica Tuva, capitala — Kyzyl
Orașele mari ale Siberiei sunt:
•Irkutsk
•Krasnoyarsk
•Novosibirsk
•Omsk
•Tomsk

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Siberiei
Siberia, tărâmul înghețat al Rusiei, o suprafață întinsă de 13,1 milioane de km2 de la estul Munților
Ural până la Pacific și bazinele arctice, și din sudul Oceanului Arctic până la înălțimile Kazahstanului și
granițele cu Mongolia și China. Siberia reprezintă 77% din suprafața Federației Ruse și găzduiește 40 de
milioane de locuitori (27% din populația totală a Rusiei), având 3 locuitori pe kilometru pătrat, adică
populația cea mai răsfirată de pe planetă, datorită condițiilor climatice. Cel mai înalt punct al Siberiei îl
reprezintă vârful muntelui vulcanic Klyuchevskaya Sopka (4649 m). Pășind pe teritoriul Siberiei, vei da
peste lanțuri de văi și munți (Altai), păduri întinse de taiga și vegetație de tundră, lacuri (Baikal), râuri
întinse precum Vasyugan. Chiar dacă vremea este ostilă, Siberia este totuși una dintre cele mai bogate
regiuni de pe planetă în resurse (petrol, gaze naturale, terenuri agricole, aur, diamante, argint, cupru, zinc,
nichel, cobalt), vegetație bogată în păduri de pini și o faună alcătuită din cerbi, elani, leoparzi, urși și tigri
siberieni. Însă istoria Siberiei este și mai bogată decât credem, chiar dacă nu prea este mediatizată.

Siberia preistorică (45.000 î.e.n. - 300 î.e.n.): triburi, civilizații și culturi

antice[modificare | modificare sursă]
Preistoria Siberiei este marcată de o varietate de descoperiri arheologice ce indică existența unor vechi
civilizații și culturi. Conform cercetărilor privind genealogia genetică, primii oameni au locuit în Siberia în
anul 45 000 î.e.n., oameni ce aveau să populeze America de Nord dinspre vest (la vremea respectivă - era
glaciară, Rusia și America de Nord erau legate prin ghețari). În Eneolitic, Siberia vestică a fost populată
de Nomazi și populații pastorale, în vreme ce pădurile de taiga și de tundră din Siberia estică au fost
populate de vânători-culegători până în Evul Mediu.
Primii locuitori cunoscuți ai Siberiei Centrale erau yenisienii, ce vorbeau o limbă diferită de populațiile
uralice și turcice târzii. Ketzii erau considerați ultimii locuitori rămași ai migrației timpurii.
Pe plajele lacurilor siberiene s-au înregistrat urme de activitate umană din perioada Neoliticului (tumuli,
cuptoare și alte artefacte).
După yenisieni au urmat uralicii samoyedesii, care au venit dinspre nordul regiunii Ural. Urme ale populației
Selkup s-au găsit în regiunea Sayan, cărora li s-au atribuit artefactele găsite ce au fost datate din epoca
bronzului. Deși fierul le era necunoscut, erau buni meșteșugari în prelucrarea bronzului, argintului și
aurului, cu care fabricau diverse ornamente și obiecte de artă.
În anii 2300-1000 î.e.n., se remarcă cultura Andronovo din sud-vestul Siberiei, influențată de cultura indo-
iraniană, a cărei indivizi creșteau cai, vaci și capre, domesticeau cămile și locuiau în așezări din lemn de
cedru și pin.
Între secolele VII-III î.e.n., sciții indo-iranieni au prosperat în regiunea Altai, punând bazele culturii Pazyryk,
influențând toate imperiile stepice târzii.
În primul mileniu dinaintea erei noastre, bunuri de lux precum mătasea erau transportate în Siberia pe
celebrul “drum al mătăsii”.
Au fost găsite fragmente ceramice, decorații, obiecte de artă, așezări complexe, unelte și arme aparținând
culturilor Karakol și Okunev, dar și obiecte funerare precum măștile mortuare și necropole ce aparțineau
culturii Afanasievo sau Karasuk. Societățile lor erau inspirate după cele ale sciților, elitele de războinici fiind
la conducere.
Stabilirea imperiului Xiongnu în secolul al III-lea î.e.n. a declanșat valul de migrații. Populații întregi s-au
mutat pe Platoul Central Siberian. Populații turcice precum Yenisei Kirghiz erau prezente în regiunea
Sayan. Triburi turcice precum khakasii și uyghurii au emigrat din locurile lor către nord-vest, subjugând
populațiile ugrice. Noii invadatori știau să prelucreze fierul, de acum înainte folosind bronzul doar pentru
scop decorativ. Societatea pastoral-sedentară a epocii bronzului a fost înlocuită de călăreții nomazi ce au
continuat să populeze regiunea până în epoca modernă. Mobilitatea a declanșat o nouă cultură, dinamică
și puternică, neafectând însă culturile sedentare învecinate.
În vreme ce China era amenințată de Xiongnu, Persia de masageți și sakai, și Imperiul Roman se
confrunta cu hunii, populațiile Siberiei traversaseră o perioadă tăcută. Așezări care să dateze din primul
mileniu al erei noastre nu au mai fost descoperite, iar membrii noii elite erau înmormântați în tumuli de tip
kurgan.

Siberia medievală (1206 - 1585): de la invadatorii mongoli la cazacii

aventurieri
Siberia avea să fie devastată de noi invadatori. Călăreții mongoli, iuți la alergat și la mânie, și dibaci în
lupte, conduși de liderul lor, Ginghis Han, au cucerit și subjugat triburile turcice și mongole din Mongolia și
din sudul Siberiei. Mongolii au purtat relații cu populația locală din pădurile siberiene pe care i-au numit “oin
irged”(oamenii păduriilor), cunoscuți ca Barga și Uriankhai. Multe triburi din jurul Lacului Baikal erau
vorbitori de mongolă, însă spre vest erau și vorbitori de turcă, samoyedică sau yeniseiană.
În 1207, fiul său mai mare, Jochi, a subjugat populațiile pădurilor: uriankhaii, oiratii, barga, khakaii, buryatii,
tuyanii, khori-tumezii, kyrgyzii, și i-a organizat pe siberieni în trei tumene. Ginghis Han i-a unit pe telengiți și
toloși de pe valea râului Irtysh, cu un vechi companion - qorchii. În timp ce barga, tumezii, buriații, khorii,
keshmiții și bashkirii erau organizați separat după ordinul miilor, telengiții, toloșii, oirații și yenisei-kirghizii
erau organizați în tumeni.
Ginghis Han a stabilit o colonie chineză de meșteșugari și fermieri pe Kem-kemchick după prima fază de
cucerire mongolă a Chinei condusă de dinastia Jin. Marii Hani le-au dat, în schimbul tributului, următoarele:
șoimi, blănuri, femei și cai.
Siberia vestică era controlată de Hoarda de Aur, iar descendenții lui Orda Han, cel mai vârstnic fiu al lui
Jochi, a condus zona direct. Mlaștinile din vestul Siberiei erau dominate de stațiile Yam de transport cu
sănii trase de câini pentru a facilita colectarea tributului.
În 1270, Kublai Han a trimis un demnitar chinez împreună cu câțiva coloniști pentru a servi judecata în
regiunile Kyrgyz și Tuvan. Nepotul lui Ogedei, Kaidu, a ocupat porțiuni din Siberia Centrala după 1275.
Armata dinastiei Yuan, la comanda generalului Tutugh, a reocupat pământurile regiunii Kyrgyz din 1293.
De atunci, dinastia Yuan controla Siberia Centrală și Estică. Zona Yenisei avea o comunitate de țesători
chinezi, iar Samarkandul și Mongolia beneficiau de meșteșugari chinezi trimiși de Changchun.
Din secolul al XI-lea, Republica Novgorodului, un puternic stat medieval care se întindea din Marea Baltică
până în Munții Urali, a încercat să penetreze Siberia. În secolul al XIV-lea, novgorodienii au explorat Marea
Kara și râul vest-siberian Obi în 1364. După căderea Republicii Novgorod, comunicațiile dintre Rusia
Nordică și Siberia au căzut sub controlul Marelui Ducat al Moscovei. Pe 9 mai 1483, trupele Moscovei, ale
prinților Feodor Krbski-Cherny și Ivan Saltyk-Travin, s-au mutat în Siberia vestică. Trupele au traversat
râurile Tavsa, Tura, Irtysh, urcând pe râul Obi. În 1499, moscoviții și novgorodienii au ajuns în Siberia
vestică și au subjugat triburile locale.
Odată cu colapsul Hoardei de Aur, către finalul secolului XIV, a fost fondat Hanatul Sibir, în centru, la
Tyumen. O dinastie non-Borjigin Taybughida a început să domnească sub descendenții lui Shiban, fiul lui
Jochi.
La începutul secolului XVI, refugiații tătari din Turkistan au subjugat triburile asociate de la est de Munții
Ural. Fermierii, meșteșugarii, cârciumarii, comercianții și mullahii (clerici musulmani) au fost aduși
din Turkistan, și mici principate s-au format pe Irtysh și Obi. Acestea au fost unite de Hanul Yadegar
Mokhammad de Kazan. Au început conflictele cu rușii, ce începeau să colonizeze Uralii, intrând în conflict
direct cu Moscova în 1555 și acceptând să trimită un tribut anual.
La mijlocul secolului XVI, Țaratul Rusiei, sub domnia lui Ivan cel Groaznic, a cucerit hanatele tătare din
Kazan și Astrakhan, anexând întreaga regiune Volga și deschizând un acces liber către Munții Urali.
Colonizarea țărmurilor estice de către Rusia a fost condusă de bogații negustori Stroganovi. Țarul Ivan al
IV-lea a garantat crearea unor state largi lângă Urali, precum și privilegii fiscale către Anikey Stroganov,
care a organizat o migrație în masă către pământurile colonizate. Stroganovii au dezvoltat agricultura,
mineritul și pescuitul în Munții Ural și au stabilit comerțul cu triburile siberiene.
În 1570, antreprenorul Semyon Stroganov și ceilalți fii ai lui Anikey Stroganov au recrutat cazaci pentru a
proteja așezările urale împotriva atacurilor conduse de tătari ai Hanatului Siberian, ce-l aveau drept
conducător pe Hanul Kuchum. Stroganov i-a sugerat atamanul cazacilor, Yermak, angajat în 1577, să
cucerească hanatul Sibir, promițând ajutor în provizii de hrană și arme.
În 1581, Yermak a început voiajul său în adâncurile Siberiei cu o armată de 1636 oameni, pe traseul Tagi și
râurile Tura. În anul următor, se aflau pe Tobol, și cu 500 de oameni a reușit să cucerească Qashliq,
rezidența hanului Kuchum, lângă Tobolsk. După câteva victorii, Yermak a învins forțele lui Kuchum pe râul
Irtysh după a treia zi a bătăliei de pe Capul Chuvash în 1582. Forțele rămase ale Hanului s-au retras către
stepe, abandonând proprietățile în favoarea forțelor lui Yermak. Kuchum l-a atacat din nou pe Yermak în
1585, ucigându-i mulți oameni. Yermak a fost rănit și, încercând să traverseze râul Wagay, s-a înecat
datorită armurii care îl îngreuna. Cazacii lui Yermak s-au retras din Siberia însă, anual, aventurieri și
vânători, sprijiniți de Moscova, au sărăcit țara. După câțiva ani, rușii au putut, în sfârșit, să pretindă
ținuturile umblate și cucerite de Yermak drept ale lor.

Siberia în pragul modernității (1607-1917): expediții și

anexare[modificare | modificare sursă]
La începutul secolului XVII, expansiunea rusă a fost încetinită de problemele interne. Totuși, expedițiile de
explorare și colonizare în Siberia au fost continuate de cazaci în căutare de blănuri și fildeș. În timp ce
cazacii veneau spre Ural, rușii se îndreptau spre Oceanul Arctic.
În 1607 a fost fondată așezarea Turukhansk, la nord de râul Yenisey. În 1619 a fost fondat ostrogul
Yeniseysky. În 1620, un grup de vânători conduși de Demid Pyanda au făcut o expediție din Turukhansk și,
până în 1624, au traversat 7910 km din teritoriul Siberian.
În 1627, Pyotr Beketov a fost numit ca Enisey voievoda în Siberia, colectând taxe și fiind primul rus care
intra în Buryatia și a explorat Aldan. A fondat noi așezări: ostrogul Rybinsky și Yakutsk, ce a devenit o bază
majoră pentru expediții spre est, sud și nord.
În 1638, Maksim Perfilyey a fost primul rus care a intrat în Transbajkalia. În 1639, Ivan Moskytin a fost
primul rus care a atins Oceanul Pacific și a descoperit Marea Okhotsk, construind o tabără de iarna la gura
râului Ulya. În 1640, cazacii au navigat pe marea Okhotsk, spre sud, atingând gura râului Amur și
descoperind, la întoarcere, insulele Shantar. În 1642, Kurbat Ivanov a desenat prima hartă a Extremului
Orient, conducând un grup de cazaci în 1643 către sudul Munților Baikal și descoperind Lacul Baikal. În
1643, Vasily Poyarkov a traversat Stanovoy și a atins râul Zeya, iar în 1644, a fost primul rus care a atins
râul Amur, traversându-l și descoperind gura râului respectiv. În 1645, a navigat pe coasta Mării Okhotsk
către râul Ulya. În 1646 s-a întors către Yakutsk. În 1644, Mikhail Stadukhin a descoperit râul Kolyma și a
fondat Srednekolymsk. Negustorul Fedot Alekseyey Popov a organizat o altă expediție către est, navigând
în 1648 dinspre Srednekolymsk către Arctic, înconjurând Capul Dezhnyoy, traversând stramtoarea Bering,
descoperind Chukotka și Marea Bering.
În 1651, Stadukhin a descoperit golful Penzhin și a explorat plajele Kamchatkei.
În 1660, Kurbat Ivanov a navigat din golful Anadyr către Capul Dezhnyoy, creând prima hartă care
cuprindea strâmtoarea Bering.
Rușii își extind frontierele estice, Vladimir Atlasov cucerind Kamchatka și descoperind coasta Arctică și
Alaska, încheind marea expediție Nordică din 1733-1743.
Rusia, prin intermediul Siberiei, începea să facă comerț cu China. A început o perioadă de explorare
științifică a Siberiei, mulți exploratori germani încercând să-ți depășească limitele. Tot mai mulți ruși
începeau să migreze în Siberia unde deveneau vânători și comercianți de blănuri. S-a impus gubernia în
Irkutsk, Siberia fiind divizată în secolul XIX în două gubernii: Tomsk și Yenisey. S-au creat întreprinderi,
precum cea metalurgică a familiei Demidov, care au fondat orașul Barnaul. Au fost organizate primele
instituții precum biblioteci, cluburi și teatre. La Tomsk, în 1880, a fost deschisă prima universitate din
Siberia.
În 1708 a fost stabilit Guvernatoratul Siberia ca parte a reformelor administrative ale lui Petru I. În 1719,
Guvernatoratul a fost divizat în trei provincii: Vyatka, Solikamsk și Tobolsk. În 1762, a fost redenumită în
Țaratul Siberiei urmând ca, în 1782, să fie iarăși divizată în urma unei rebeliuni.
În 1822, Siberia a fost reorganizată în două provincii: cea estică și cea vestică. Transportul era înapoiat,
infrastructura era absentă, râurile și drumurile de căruță fiind principalele căi de comunicație și transport.
Primul vas cu abur de pe Obi a fost lansat în 1844, iar pe Yenisei au început să opereze din 1863. Din
1870 aveau să opereze vasele cu abur pe Lena și Amur. S-a încercat construirea canalului Obi-Yenisei, dar
fără succes. Au început să fie construite primele căi ferate: Irkutsk-Chita, pentru a conecta râul Amur de
Oceanul Pacific. Construcția a început în 1891. Calea ferată trans-siberiană a sporit capacitatea agricolă a
Siberiei, exporturile crescând în Rusia Centrală și Europa.
O noua campanie de colonizare a fost dusă în timpul țarului Nicolae al II-lea în 1906-1911. Populația
Siberiei crescuse cu 73% în anii 1897-1914.

Siberia Sovietică (1917-1991)[modificare | modificare sursă]

În timpul revoluției bolșevice și instalării comunismului, agricultura din Siberia a intrat în declin din cauza
instabilității comerciale produsă de războiul civil rus.
Multe mișcări anti-comuniste au avut loc în anii 1920-1924 în zonele rurale. Cazacii care erau de partea
“albilor” și partizanii “roșii” bolșevici ce s-au luptat anterior împotriva marginalilor Kolchak, au luat parte la
revolte. Guvernul sovietic a început să facă propagandă prin intermediul Comsomolului. În anii 1930,
comuniștii au implementat politica de colectivizare. Familii din Rusia Centrală au fost exilate în zonele
mlăștinoase, împădurite și slab populate din Siberia. Colectivizarea a distrus agricultura tradițională.
Deși Omsk era cel mai mare oraș siberian, sovieticii au favorizat Novosibirsk. Industrializarea luase avânt
în bazinul Kuznetsk (cărbuni, metalurgie) și în Norilsk (unde se extrăgea nichel și metale rare). Majoritatea
prizonierilor erau trimiși în lagăre de muncă din Siberia.
În anii celui de-al doilea război mondial, populația și întreprinderile evacuau orașele Siberiei prin
intermediul căilor ferate. Însă producția industrială a crescut pentru a contribui la efortul de război. Pe 28
august 1941, Sovietul Suprem a ordonat reașezarea germanilor în regiunea Volga, mulți fiind deportați, de
fapt, în Kazahstan și Siberia.
La sfârșitul războiului, mii de soldați prizonieri și ofițeri germani și japonezi au fost condamnați la ani de
munca silnică în lagărele din regiunile siberiene. Rata morții în rândul acestora, datorită condițiilor de frig,
era crescută.
În a doua jumătate a secolului XX, explorarea resurselor minerale și hidroenergetice a continuat. Multe
proiecte au fost planificate, precum Linia Baikal-Amur, simultan cu linia trans-siberiană. Multe proiecte au
fost însă suspendate până în anii '70.
Hidrocentrale au fost construite în anii 1960-1970 pe râul Angara. Fabrici de aluminiu au fost construite
în Bratsk, iar bazinul Angara era folosit pentru extragerea metalelor rare. Multe proiecte au fost însă
suspendate datorită costurilor sau riscului de distrugere a mediului.
Orașe închise, precum Seversk, au devenit centre militare. În anii ’80, o mare parte din producția
industrială din Omsk și Novosibirsk era compusă din arme și vehicule aeriene. Expansiunea căilor de
transport a continuat, fiind încheiată construirea căii ferate Chita-Habarovsk. Proiecte ambițioase precum
tunelul Strâmtoarea Bering - Alaska au fost luate în calcul. Orașe din Siberia atrag forța de muncă din
republicile din Asia Centrala și China. În vestul Rusiei circulă mituri cum că mii de chinezi trăiesc
în Transbaikal.
Cu o suprafață de peste 9,653,000 km2, Siberia cuprinde aproximativ trei pătrimi din suprafața totală a
Rusiei. Zonele geografice majore cuprind:
1.Câmpia Siberiei de Vest - situată între munții Ural și Enisei.
2.Câmpia Siberiei de Nord, care este aproape de Marea Polară, situată între gurile de vărsare ale
fluviilor Enisei și Lena.
3.Platoul Siberian Central, care are altitudinea de 1000 m deasupra n.m., cu excepția munților Putoran, și
este mărginit la nord de Câmpia Siberiei de Nord, la vest de Enisei și la est de depresiunea Iacuției.
4.Munții Siberiei de Sud limitat de Kazahstan - la vest, de Marea Ohoțk - la est, și la sud
de Mongolia, Amur și un lanț muntos cu înălțimi ce depășesc altitudinea de 4000 de metri, care o desparte
de Manciuria, China.
5.Munții Siberiei de Est cu munți de peste 2000 de metri altitudine, care se continuă spre sud, fără o
delimitare precisă, cu Munții Siberiei de Sud, Câmpia Iacuției - spre vest și Marea Ohoțk și Marea Bering -
la nord .
6.Câmpia Siberiei de Est - situată la nord de Munții Siberiei de Est, la est de gura de vărsare a
fluviului Lena până la valea Kolîma
7.Depresiunea Centrală Iacută, o regiune de șes, presărată cu smârcuri, situată pe cursul inferior al
râului Lena
Câmpia Siberiei de Vest cuprinde, în marea sa majoritate, depozite aluviale cenozoice și este atât de plată
încât o creștere cu 50 de metri a nivelului mării ar cauza inundarea întregii zone cuprinse între Oceanul
Arctic și Novosibirsk. Multe dintre depozitele aluviale din această câmpie sunt rezultatul barajelor de
gheață care întorc cursurile râurilor Obi și Yenisei, redirijându-le spre Marea Caspică (și probabil
spre Marea Aral). Este, de asemenea, o câmpie foarte mlăștinoasă. În sudul acesteia,
unde permafrostul este absent, s-au format cândva zone întinse, bogate în iarbă, o prelungire a stepei
din Kazakhstan, acum dispărute.
Platoul Siberian Central este o zonă foarte veche, care forma un continent independent înainte
de Permian. Este foarte bogată în minerale, conținând mari depozite
de aur, diamante, magneziu, plumb, zinc, nichel, cobalt și molibden. Doar extremitatea nord-vestică era
înghețată în timpul Cuaternarului, însă aproape toată zona este sub un permafrost foarte adânc.
Sakha centrală și de est este compusă din numeroase lanțuri muntoase orientate dinspre nord spre sud,
de vârste variabile. Acești munți se extind până la 3000 de metri înălțime însă, după câteva sute de metri,
sunt extrem de lipsiți de vegetație.

Lacuri și râuri[modificare | modificare sursă]

•Lacul Baikal
•Râul Anabar
•Râul Angara
•Râul Indigirka
•Râul IrtyshBaikal
•Râul Ob
•Râul Tunguska
•Râul Yana
•Râul Yenisei
Lanțuri muntoase[modificare | modificare sursă]
•Munții Anadyr
•Munții Chersky
•Munții Dzhugdzhur
•Munții Gydan
•Munții Koryak
•MunțiiSayan
•Munții Ural
•Munții Verkhoyansk
•Munții Yablonoi
Un climat dur a limitat dezvoltarea și creșterea populației în Siberia. Regiunea prezintă resurse naturale în
abundență, inclusiv multe minerale, vaste resurse de petrol, păduri bogate și teren propice agriculturii, în
sud-vest, dar iernile sunt lungi și grele. Gheața și zăpada acoperă mai toată regiunea pentru aproximativ
șase luni din an. Temperaturile pot coborî sub -68 °C. Majoritatea apelor de coastă, lacurile și râurile
îngheață pentru o bună perioadă din an.

Resurse naturale[modificare | modificare sursă]

În Siberia se află 98% din diamantele din Rusia, 90% din rezervele de gaze, 70% din zăcămintele de petrol
și 65% din zăcămintele de cărbune[1].

Date demografice[modificare | modificare sursă]

Siberia are o densitate a populației de numai 3 persoane pe kilometru pătrat. Majoritatea siberienilor
sunt ruși și ucraineni rusificați. Etnicii ruși sunt descendenți ai slavilor care au trăit în Europa de Est cu
câteva mii de ani în urmă. Grupuri de origine mongolă și turcică precum buriații, tuvinienii și yakuții trăiau,
inițial, în Siberia iar descendenții lor încă mai trăiesc acolo.
Aproximativ 70% din populația Siberiei trăiește în orașe. Majoritatea orășenilor se înghesuie în
apartamente de dimensiuni mici. Mulți oameni din zonele rurale trăiesc în case de lemn mai simple, dar
mai spațioase. Novosibirsk este cel mai mare oraș din Siberia, cu o populație de aproximativ 1,5 milioane
locuitori. Tobolsk, Tomsk, Irkutsk și Omsk sunt centrele vechi, istorice. Deținând recordul pentru cea mai
scăzută temperatură, -71.2 °C, Oymyakon este cel mai rece punct geografic de pe planetă.

Film[modificare | modificare sursă]
•Vânătorul din taiga (1975). Supraviețuirea în Siberia în anul 1900. Regizat de Akira Kurosawa.
Sursa - wikipedia