Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Simptome[modificare | modificare sursă]
Autismul presupune o paletă de numeroase simptome, de la forme ușoare până la cele mai grave. Acestea
variază ca intensitate și apariție (unele persoane pot prezenta anumite simptome, iar altele nu). Indiferent
de gradul de afectare, un copil cu autism prezintă anomalii în 3 arii esențiale ale dezvoltării: socio-
emoțională, comunicare, sferă de interese și activități.[21]
Autismul este o tulburare de neurodezvoltare foarte variabilă[22] a cărei simptome apar pentru prima dată
în timpul vârstei fragede sau copilăriei, și în general urmează un curs constant fără remisiune.[23] Oamenii
cu autism pot avea subminări severe în unele privințe, dar normali, ba chiar superiori, în altele.
[24] Simptomele fățișe încep treptat după vârsta de șase luni, devenind stabile la vârsta de 2-3 de ani[25] și
tind să continue în timpul maturității, deși adesea într-o formă mută.[26] Se distinge nu printr-un singur
simptom, ci printr-o triadă caracteristică de simptome, subminări în interacțiunea socială, subminări în
comunicare și interese limitate și comportament repetitiv. Alte aspecte, precum mâncatul atipic, sunt de
asemenea obișnuite, dar nu sunt esențiale pentru diagnostic.[27]
Dezvoltare socială[modificare | modificare sursă]
Deficitele sociale disting autismul și tulburările de spectru autist (ASD) înrudite de alte tulburări de
dezvoltare.[26] Persoanele cu autism au subminări sociale și adesea le lipsește intuiția cu privire la alții,
ceea ce mulți oameni iau de bun. Autista de seamă Temple Grandin și-a descris incapacitatea de a
înțelege comunicarea socială a oamenilor cu dezvoltare neurologică normală, că o lasă să se simtă „ca un
antropolog pe Marte”.[28]
Dezvoltarea socială neobișnuită devine vizibilă în copilăria timpurie. Copilașii autiști prezintă mai puțină
atenție la stimulii sociali, zâmbesc și se uită la alții mai puțin des și răspund mai puțin când li se spune pe
nume. Copiii mici (1-2 ani) autiști diferă mult în comportament de nomele sociale; de exemplu, au mai puțin
contact vizual și mai puțin vorbesc pe rând, fără întrerupere, și nu au abilitatea de a utiliza mișcări simple
pentru a se exprima, de exemplu arătând spre lucruri.[29] Copiii de 3-5 ani cu autism sunt mai puțin
înclinați să manifeste înțelegere socială, să-i abordeze pe alții în mod spontan, să imite și răspundă la
emoții, să comunice non-verbal și să vorbească pe rând. Oricum, wi formează atașament față de îngrijitorii
lor primari.[30] Cei mai mulți copii cu autism prezintă în mod moderat mai puțin atașament securizant decât
copiii neurotipici, deși această diferență dispare la copiii cu dezvoltare mentală mai mare sau ASD mai
puțin sever.[31] Copiii mai mari și adulții cu ASD îndeplinesc mai rău testele de recogniție a emoției și feței,
[32] deși acest fapt ar putea fi cauzat în parte de abilitatea scăzută de a defini emoțiile proprii ale
persoanei.[33]
Copiii cu autism de funcționalitate înaltă suferă mai frecvent singurătate mai intensă decât non-autiștii de
aceeași vârstă, în ciuda credinței comune că copiii cu autism preferă să fie singuri. A-și face și a menține
prietenii adesea se dovedește a fi dificil pentru cei cu autism. Pentru ei, calitatea prieteniilor, nu numărul
prietenilor, prezice cât de singuri se simt. Prieteniile funcționale, precum cele care rezultă în invitații la
petreceri, pot afecta calitatea vieții mai profund.[34]
Există multe relatări anecdotice, dar puține studii sistematice, despre agresivitate și violență la indivizii cu
ASD. Datele limitate sugerează că, la copiii cu dizabilități intelectuale, autismul este asociat cu
agresivitatea, distrugerea de proprietate și evenimente nefericite.[35]
Comunicare[modificare | modificare sursă]
Cam între o treime și jumătate din indivizii cu autism nu dezvoltă o vorbire naturală suficientă pentru a
îndeplini nevoile zilnice de comunicare.[36] Diferențele de comunicare pot fi prezente din primul an al vieții
și pot include începutul târziu al gânguritului, gesturi neuzuale, reactivitate scăzută și tipare vocale care nu
sunt sincronizate cu îngrijitorul. În al doilea și al treilea an, copiii cu autism au gângurit, cuvinte și combinații
de cuvinte mai puțin frecvente și mai puțin diverse; gesturile lor sunt mai rar integrate în cuvinte. Copiii cu
autism sunt mai puțin înclinați să facă cereri și să împărtășească experiențe și sunt mai înclinați pur și
simplu să repete cuvintele altora (ecolalie)[37][38] sau să folosească pentru propria persoană pronumele
folosite la persoana a II-a sau a III-a.[39] Atenția comună pare să fie necesară pentru vorbirea funcțională,
iar deficitele de atenție comună par să-i distingă pe copiii cu ASD.[10] De exemplu, ei se pot uita la mâna
care arată în loc să se uite la obiectul arătat,[29][38] și eșuează în mod consistent în a arăta spre obiecte
pentru a comenta sau împărtăși o experiență.[10] Copiii cu autism pot avea dificultăți legate de jocul
imaginativ și dezvoltarea simbolurilor în limbaj.[37][38]
Într-o pereche de studii, copiii cu autism cu funcționare înaltă cu vârsta de 8-15 ani au îndeplinit la fel de
bine, iar ca adulți chiar mai bine decât ceilalți oameni sarcini de limbaj de bază implicând vocabularul și
ortografia. Ambele grupuri autiste au îndeplinit mai rău decât ceilalți sarcini de limbaj complex, precum
limbajul figurativ, comprehensiunea și deducția. Întrucât oamenii adesea depășeșsc dimensiunea inițială a
abilităților lor lingvistice de bază, aceste studii sugerează că oamenii care vorbesc indivizilor autiști sunt
mai înclinați să supraestimeze ceea ce ce audiența lor înțelege.[40]
Cauze[modificare | modificare sursă]
Terapie[modificare | modificare sursă]
Nu există un tratament medicamentos specific pentru tulburările de spectru autist. Principala abordare
terapeutică o constituie psihoterapia.[21]
Copilul cu autism introdus într-un program de terapie intensiv înaintea vârstei de 3 ani are șanse foarte
mari să recupereze întârzierile în dezvoltare și să își formeze abilități și comportamente adecvate social.
Terapia care și-a dovedit eficacitatea în recuperarea copiilor cu autism este terapia comportamentală
aplicată, ABA.[61] În terapia de tip Analiză aplicată a comportamentului (Applied Behavioral Analysis, eng.),
se evaluează comportamentele dezadaptative și disfuncționale ale copilului cu tulburare de spectru autist și
se implementează planuri personalizate de intervenție. Sunt țintite toate ariile afectate în autism:
comunicare, reciprocitate socio-emoțională, comportament repetitiv, limitat și aptitudinile specifice se
construiesc de la simplu către complex. O terapie corect condusă implică obiective clare (de exemplu
"Privește în ochi în majoritatea ocaziilor când i se vorbește"), tehnici de intervenție specificate și
reevaluarea acestora în cazul în care obiectivul nu a fost atins. Părinții sunt întotdeauna implicați în terapie,
direct sau în ședinte educaționale.[21] Cercetările au arătat că până la 49% dintre copiii incluși în programe
de intervenție timpurii și intensive (între 15 și 40 de ore săptămânal) ajung să fie independenți și să facă
progrese astfel încât comportamentele autiste să devină puțin sesizabile.[61]
Pentru copiii non-verbali, poate fi utilizat sistemul PECS (Picture Exchange Communication System, eng),
care utilizează cartonașe cu activități pentru a facilita comunicarea. Intervenția școlară vizează adaptarea
metodelor psihopedagogice în conformitate cu particularitățile copilului. Se țintește, pe cât posibil,
integrarea în învățământul de masă.
Tratamentul medicamentos psihiatric poate fi indicat pentru perioade scurte de timp. Acesta are rolul de a
reduce unele simptome care scad eficiența intervenției terapeutice (agresivitate, agitație, deficit de atenție).
Totodată, poate fi necesar tratamentul tulburărilor asociate.[21]
Diagnostic[modificare | modificare sursă]
Diagnosticul se bazează pe comportament, nu pe cauză sau mecanism.[62][63] Potrivit DSM-5, autism se
caracterizează prin deficite persistente în comunicarea și interacțiunea socială în diferite contexte, precum
și prin tipare limitate, repetitive de comportament, interese și activități. Aceste deficite sunt prezente în
copilăria timpurie, de obicei înainte de vârsta de trei ani și duc la deteriorare funcțională cu semnificație
clinică considerabilă.[9] Exemple de simptome sunt lipsa reciprocității sociale sau emoționale, uzul
stereotipat și repetitiv al limbajului sau limbajul idiosincrat și preocuparea persistentă legată de obicete
neuzitate. Tulburarea nu trebuie să se explice mai bine prin sindromul Rett, dizabilitate intelectuală sau
întârziere generală de dezvoltare.[9] ICD-10 utilizează în esență aceeași definție.[23]
Anumite instrumente de diagnostic sunt valabile. Două sunt în mod obișnuit utilizate în cercetarea
autismului: Interviul de Diagnosticare a Autismului Revizuit (ADI-R) este un interviu semistructurat al
părintelui, și Evaluarea prin observație pentru diagnosticarea austismului (ADOS)[64] utilizează observația
în interacțiunea cu copilul. Scala de Rating a Autismului Infantil (CARS) este utilizată pe larg în mediile
clinice pentu evaluarea severității autismului pe baza observării copiilor.[29] Interviul de diagnosticare
pentru tulburări sociale și comunicaționale (DISCO) poate fi de asemenea utilizat.[65]
Un pediatru efectuează în mod obișnuit o investigație preliminară documentându-se cu privire la istoria de
dezvoltare și examinând fizic copilul. Dacă sunt justificate, diagnosticul și evaluările sunt făcute cu ajutorul
specialiștilor în ASD, observându-se și evaluându-se factorii cognitivi, comunicaționali, familiali și alți factori
utilizându-se instrumente standardizate și luându-se în calcul orice condiții medicale asociate.
[66] Unui neuropsiholog pediatru i se cere adesea să evalueze abilitățile comportamentale și cognitive, atât
pentru a ajuta diagnosticului cât și pentru a ajuta la recomandarea intervențiilor educaționale.[67] Un
diagnostic diferențial pentru ASD la această etapă poate de asemenea să ia în considerate dizabilități
intelectuale, subminări ale auzului și o subminare specifică a limbajului[66] cum este sindromul Landau–
Kleffner.[68] Prezența autismului poate face mai dificil de diagnosticat tulburări psihiatrice coexistente
precum depresia.[69]