Sunteți pe pagina 1din 21

Primele întrebări sunt mai ușoare, ca să nu-i descurajăm, dar apoi mai

dificile, ca să termini în intervalul anunțat. Ți le trimit în Word, așa că le poți la


modul cel mai simplu despărți de spații mai largi, le listezi, le împăturești și le
dai, pe etape. Mă gândesc să le pun pe două trepte de complexitate, iar la
sfârșit ai câteva de departajare. Partea cu răspunsurile corecte o ții doar
pentru tine, evident. Le spui participanților înainte: bifează adevărat sau fals,
bifează răspunsul corect, scrie sub enunț completarea răspunsului corect, sau
dai răspunsul sub întrebare. Eventual la departajare folosești ”moartea subită”
sau cum vrei. Ca să nu-ți strici numerotarea întrebărilor și să te deruteze la
corectură, mai bine le decupezi una câte una și îi pui să își aleagă 5 și la sfârșit
când ți le dau îți semnează una și le capsezi sau mă rog, te orientezi tu.
Etapa 1
1. Patimile Domnului Iisus Hristos au constituit o surpriză pentru ucenicii Săi.
a. Adevărat
b. Fals

2. Arhiereul din anul patimilor și învierii Domnului se numea …


a. Ana.
b. Caiafa.

3. Lângă arhiereul Vechiului Testament se găseau mereu …


a. Bătrânii poporului, cărturarii și fariseii.
b. Diaconii cu dicherotrichere.

4. În Betania, în casa lui Simon Leprosul, …


a. O femeie a turnat mir pe capul Mântuitorului.
b. A fost pregătit de îngropare trupul Domnului Iisus.

1
5. Mirul turnat pe capul Mântuitorului a fost o rânduială care a pregătit
ungerea Sa ca fiu al lui David.
a. Adevărat
b. Fals

6. Iuda Iscarioteanul era casierul Domnului Iisus Hristos.


a. Adevărat
b. Fals

7. Mântuitorul a fost vândut pe …


a. 20 de arginți.
b. 30 de arginți.

8. Iuda Iscarioteanul nu a avut curaj să întrebe pe Domnul Hristos dacă la el se


referea când a spus că unul dintre ucenici îl va vinde.
a. Adevărat
b. Fals

9. Pâinea și vinul pe care Domnul le-a dat ucenicilor este …


a. Sf. Împărtășanie.
b. O parte din ce se mânca atunci de Paște.

10. Mântuitorul a profețit că toți ucenicii Îl vor părăsi.


a. Adevărat
b. Fals

11. În afară de Ierusalim, Mântuitorul S-a arătat după Înviere și în …


a. Capernaum.
b. Galileea.

2
12. Sf. Petru a spus că …
a. Nu Îl va părăsi pe Domnul niciodată, indiferent de pericol.
b. Va face orice să stea de-a dreapta Mântuitorului întru împărăția Sa.

13. La Cina cea de Taină s-au cântat laude lui Dumnezeu.


a. Adevărat
b. Fals

14. Sf. Petru se va lepăda de Domnul …


a. De trei ori până la prima cântare a cocoșilor.
b. O dată până la a treia cântare a cocoșilor.

15. În Ghetsimani, Sfinții Petru, Iacov și Ioan trebuiau să …


a. Aștepte întoarcerea Domnului de la rugăciune.
b. Să privegheze alături de Domnul.

16. Mântuitorul S-a rugat ca, de este cu putință, să nu sufere moarte pe Cruce.
a. Adevărat
b. Fals

17. Domnul Iisus Hristos S-a rugat pentru evitarea morții pe Cruce …
a. O singură dată.
b. De trei ori.

18. În timp ce Mântuitorul Se ruga în Ghetsimani, ucenicii …


a. Dormeau.
b. Privegheau.

3
19. Sărutul prietenesc a fost semnul prin care mulțimea înarmată L-a putut
recunoaște noaptea pe Domnul Hristos.
a. Adevărat
b. Fals

20. Cel care a lovit cu sabia în grădina Ghetsimani a fost …


a. Malhus.
b. Sf. Petru.

21. Mântuitorul a spus că cei care scot sabia, …


a. Calcă Legea lui Moise.
b. Se sabie vor muri.

22. În Ghetsimani, Mântuitorul nu a vrut …


a. Să cheme îngeri în ajutor.
b. Să accepte întărirea îngerului la rugăciune.

23. Sf. Petru s-a lepădat de Domnul …


a. În afara curții arhiereului.
b. Înăuntrul curții arhiereului.

24. Caiafa L-a condamnat pe Domnul pe baza cuvintelor martorilor mincinoși.


a. Adevărat
b. Fals

4
25. ”Tu ai zis. Și vă spun încă: De acum veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a
dreapta puterii și venind pe norii cerului” înseamnă că …
a. Tu nu crezi ce ai spus, dar Eu voi sta de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl și
te voi judeca la a doua Mea venire.
b. Tu nu crezi ce ai spus, de aceea pe Hristos pe Care nu L-ai așteptat cum
trebuie nu-L vei mai întâlni decât ca Judecător la sfârșitul lumii.

26. În timpul procesului, arhiereul căuta …


a. Un pretext să-L condamne pe Domnul Hristos.
b. Dovezi asupra vinovăției Mântuitorului.

27. Sf. Petru vorbea cu accent galileean.


a. Adevărat
b. Fals

28. Sf. Petru a plâns cu amar deoarece și-a dat seama că …


a. S-a mândrit degeaba spunând că nu se va lepăda de Domnul.
b. L-a trădat pe Învățătorul și Domnul Său.

29. Țarina cumpărată cu 30 de arginți s-a numit după aceea Țarina Olarului.
a. Adevărat
b. Fals

30. Cumpărarea Țarinei Sângelui a împlinit o profeție a Sf. Ieremia.


a. Adevărat
b. Fals

31. Soția lui Pilat L-a visat pe Domnul Iisus.


a. Adevărat
b. Fals

5
32. Mulțimea adunată în fața lui Pilat …
a. Scanda vina Mântuitorului de a fi hulit pe Dumnezeu.
b. Și-a asumat cu urmașii ei condamnarea Domnului.

33. Soldații l-au costumat pe Mântuitorul cu …


a. Hlamidă roșie, cunună de spini, trestie și lanț de fier.
b. Mantie roșie, coroană de spini și băț de trestie.

34. Mântuitorul Și-a purtat Crucea singur până în vârful Golgotei.


a. Adevărat
b. Fals

35. Vinul amestecat cu fiere/smirnă …


a. Pregătea condamnatul pentru a micșora durerea crucii.
b. Era ultima batjocură pe care o îndura.

36. Întunericul a durat …


a. De la ceasul al șaselea până la al nouălea.
b. De la ceasul al treilea până la al șaselea.

37. Soldații romani au împărțit cămașa Mântuitorului și au aruncat sorți pentru


hainele Sale.
a. Adevărat
b. Fals

38. Soldații au dat oțet Mântuitorului crezând că …


a. Delirează.
b. Îi e sete.

6
39. Când Și-a încredințat sufletul Tatălui, Mântuitorul …
a. A strigat cu glas mare.
b. A vorbit pentru sine.

40. Cei care au înviat după moartea Mântuitorului au intrat imediat în cetatea
sfântă și s-au arătat multora.
a. Adevărat
b. Fals

41. Nicodim a cerut de la Pilat trupul lui Iisus.


a. Adevărat
b. Fals

42. Mironosițele femei priveau Crucea Mântuitorului de departe.


a. Adevărat
b. Fals

43. Mântuitorul a fost înfășurat în giulgiu și purtat în sicriu până la mormânt.


a. Adevărat
b. Fals

44. La Înviere, piatra s-a dat la o parte de înger și Mântuitorul a ieșit din
mormânt.
a. Adevărat
b. Fals

45. Îngerul văzut de mironosițe le-a înfricoșat cu aripile sale.


a. Adevărat
b. Fals

7
46. Pe când se întorceau de la mormânt, mironosițele …
a. S-au întâlnit cu Domnul Înviat.
b. S-au întâlnit cu Sfinții Petru și Ioan.

47. Mântuitorul a înviat înainte de a se lumina de ziuă, Duminică.


a. Adevărat
b. Fals

48. Porunca Botezului în numele Sf. Treimi a fost dată …


a. Pe un munte în Galileea.
b. Pe muntele Măslinilor.

49. Pe lângă botezat, Apostolii trebuiau să …


a. Învețe pe oameni.
b. Ungă cu Sf. Mir.

50. Străjerii de la mormânt au dat mărturie falsă pe bani, iar arhiereul i-a
scăpat de pedeapsa dregătorului.
a. Adevărat
b. Fals

51. Ucenicii au găsit foișorul Cinei de Taină urmând un bătrân cu un urcior cu


apă.
a. Adevărat
b. Fals

8
52. După prinderea Mântuitorului, Sf. Ioan Evanghelistul a mers după El
înfășurat doar într-o pânză.
a. Adevărat
b. Fals

53. Noaptea prinderii Mântuitorului a fost una răcoroasă.


a. Adevărat
b. Fals

54. Copiii lui Simon Cirineul se numeau Alexandru și Rufina.


a. Adevărat
b. Fals

55. Sutașul a mărturisit că Iisus era …


a. Mesia Cel așteptat.
b. Fiul lui Dumnezeu.

56. Maria Magdalena, Maria lui Iosie, Salomeea și celelalte se numeau


mironosițe pentru că …
a. Fuseseră niște prefăcute înainte să-L cunoască pe Domnul.
b. Au venit cu mir la mormântul Domnului, să-I ungă trupul.

57. Din coasta Mântuitorului a curs …


a. Sânge și apă.
b. Sânge închegat.

58. Mironosițele au intrat în mormânt și au vorbit cu un înger.


a. Adevărat
b. Fals

9
59. În Scripturi citim că după Înviere, Domnul S-a arătat întâi …
a. Mariei Magdalena.
b. Maicii Domnului.

60. Mântuitorul a mustrat pe ucenici pentru …


a. Necredință și învârtoșarea inimii.
b. L-au lăsat singur în Ghetsimani.

61. Minunile au rolul …


a. De a trezi și vindeca credința oamenilor.
b. De a întări și adeveri propovăduirea cuvântului.

62. Paștile se mai numeau și …


a. Sărbătoarea trecerii prin Marea Roșie.
b. Sărbătoarea Azimelor.

63. La Cina cea de Taină s-a(u) împărțit …


a. Un pahar.
b. Două pahare.

64. Pentru a ispiti pe cineva, Satana are nevoie …


a. De permisiunea lui Dumnezeu.
b. De oameni necredincioși.

65. Cei care se pocăiesc de păcate au capacitatea …


a. De a întări pe ceilalți credincioși.
b. De a-și vedea greșelile.

10
66. Duhul este râvnitor, iar trupul …
a. Neputincios.
b. Pofticios.

67. În timpul rugăciunii din Ghetsimani, un înger …


a. A vorbit cu Domnul despre patima Sa.
b. L-a întărit în vederea patimilor Sale.

68. Domnul nu răspunde nimic la judecata Sinedriului pentru că …


a. A spus ce avea de spus în public, iar acum se desfășura un proces fals.
b. Știa că nimeni din cei de față nu accepta că este Hristosul, Fiul lui
Dumnezeu.

69. Pentru a-I obține condamnarea, arhiereul și bătrânii poporului au vrut să-l
convingă pe Pilat că …
a. Iisus este un răzvrătitor împotriva Cezarului.
b. Iisus a încălcat grav Legea lui Moise.

70. De la Pilat, Mântuitorul a fost trimis la …


a. Irod
b. Caiafa

71. Partea bună din trimiterea Domnului de la Pilat la Irod și înapoi a fost că …
a. A întârziat puțin calvarul Crucii.
b. Cei doi s-au împăcat.

72. În drum spre Golgota, Mântuitorul a avertizat pe femeile care plângeau …


a. Că în curând își vor plânge propriii copii uciși de romani.
b. Că trebuie să aștepte Învierea Sa.

11
73. Tâlharul de-a dreapta s-a pocăit, iar cel de-a stânga s-a osândit.
a. Adevărat
b. Fals

74. Mântuitorul a fost așezat …


a. Într-un mormânt nou, de piatră.
b. În mormântul de piatră al familiei lui Iosif din Arimateea.

75. Sf. Petru a alergat singur la mormântul Domnului.


a. Adevărat
b. Fals

76. Mântuitorul S-a arătat lui Luca și Cleopa …


a. În casa lor din Emaus.
b. În drum spre Emaus.

77. Mântuitorul a explicat ucenicilor versetele mesianice din …


a. Profeți.
b. Lege și Profeți.

78. Ucenicii au observat că ascultând pe Domnul …


a. Se liniștesc de întristare.
b. ”Arde” inima în ei.

79. Sf. Petru a beneficiat după Înviere de o arătare specială a Domnului Iisus.
a. Adevărat
b. Fals

12
80. După Înviere, Mântuitorul a păstrat pe trup semnele patimilor.
a. Adevărat
b. Fals

81. După Înviere, Mântuitorul intră în casa ucenicilor …


a. Pe scara exterioară a foișorului Cinei de Taină.
b. Prin ușile încuiate.

82. După Înviere, ucenicii s-au încuiat în foișorul Cinei de Taină …


a. De frica iudeilor.
b. Să se sfătuiască asupra plecării în Galileea.

83. Mântuitorul S-a înălțat la cer …


a. În timp ce binecuvânta pe ucenici, pe muntele Măslinilor.
b. În timp ce sufla Duh Sfânt asupra ucenicilor, spre Betania.

84. După Înălțarea la cer, ucenicii …


a. Se încuiau în foișorul Cinei de Taină, de frica iudeilor.
b. Mergeau liniștiți să se roage la templu.

85. Iisus spală picioarele ucenicilor …


a. Să îi pregătească pentru Cina cea de Taină.
b. Să le dea pildă de smerenie și slujire.

86. Mântuitorul dă ucenicilor o poruncă nouă …


a. Să slujească unii altora.
b. Să se iubească unii pe alții.

13
87. Cine primește pe Mântuitorul în suflet …
a. Se va mântui.
b. Primește și pe Tatăl.

88. Ucenicii nu au înțeles că Iuda a ieșit de la Cină să vândă pe Domnul.


a. Adevărat
b. Fals

89. Un ucenic al Domnului se recunoaște după …


a. Câtă dragoste de semeni manifestă.
b. Cum se comportă față de săraci.

90. Unde a spus Mântuitorul că se duce și ucenicii nu pot să vină după El?
a. În Iad.
b. De-a dreapta Tatălui.

91. Simon Petru a tăiat urechea …


a. Lui Matia.
b. Lui Malhus.

92. Arhiereul Caiafa a sfătuit pe iudei …


a. Că e de folos pentru popor să moară un singur om pentru salvarea lor.
b. Să dea pe Iisus pe mâna lui Pilat pentru o vină politică.

93. Slujitorul arhiereului pălmuiește pe Iisus doar ca să-și arate fidelitatea față
de stăpânul său.
a. Adevărat
b. Fals

14
94. Pentru evrei, pretoriul era …
a. Un loc detestat din cauza romanilor.
b. Un loc necurat din cauza romanilor.

95. Doar cine iubește adevărul …


a. Crede în cuvintele lui Iisus.
b. Recunoaște mesianitatea Domnului.

96. Ca să-l convingă să răstignească pe Iisus, …


a. Evreii au șantajat politic pe Pilat.
b. I-au zis că Iisus se crede regele iudeilor.

97. Gabbata înseamnă …


a. Locul Căpățânii.
b. Locul pardosit cu pietre.

98. Arhiereii iudeilor …


a. Au citit cu satisfacție vina scrisă pe Crucea Mântuitorului.
b. Au cerut îndepărtarea vinei scrise pe Crucea Mântuitorului.

99. Pe Cruce, Domnul încredințează pe Maica Domnului …


a. Mariei Magdalena.
b. Sf. Ioan Evanghelistul.

100. Tâlharii au murit când …


a. Li s-au zdrobit fluierele picioarelor.
b. Au fost împunși cu sulița.

15
101. Aromele pentru îngropare au fost aduse de …
a. Iosif din Arimateea.
b. Nicodim.

102. ”Tatăl meu și Tatăl vostru, Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru”


înseamnă că …
a. Dumnezeu devine Tatăl tuturor creștinilor.
b. De acum ne vom ruga Tatălui ceresc.

103. După Înviere, ucenicii au primit putere …


a. Să vindece și să exorcizeze.
b. Să ierte păcatele.

104. Toma a crezut în Înviere …


a. La Adormirea Maicii Domnului.
b. La 8 zile după ceilalți ucenici.

105. La Marea Tiberiadei, Apostolii au prins …


a. 153 de pești mari.
b. Pești cât să umple două corăbii.

106. Mântuitorul întreabă pe Sf. Petru de trei ori dacă Îl iubește …


a. Pentru că de trei ori acesta se lepădase.
b. Ca să-l pună mai mare peste oile Sale.

107. Majoritatea minunilor Domnului sunt povestite în Evanghelie.


a. Adevărat
b. Fals

16
108. Mântuitorul S-a arătat grupului Apostolilor …
a. De trei ori, plus la Înălțare.
b. De trei ori.

109. În Galileea, Mântuitorul S-a arătat după Înviere …


a. La peste 500 de ucenici.
b. Lui Iacov.

110. Sfinții Petru și Iacov au beneficiat de arătări separate după Înviere.


a. Adevărat
b. Fals

Etapa 2
1. Ultimele anunțări ale Patimilor au fost … și la … .

2. Sfatul de a-l prinde și ucide pe Domnul s-a ținut … .

3. Iuda Iscarioteanul a obiectat că mirul … .

4. Iuda s-a înțeles cu arhiereii să-L vândă pe Mântuitorul pentru … .

5. La Cină, Mântuitorul era trist pentru că … .

6. La Cină, Iuda avut curajul să întindă … și să ia … .

7. La Cină, ucenicii primesc din mâna Mântuitorului … .

17
8. Ieșind spre Ghetsimani, Mântuitorul și ucenicii au … .

9. În Ghetsimani, ucenicii au adormit de … și … .

10. În Ghetsimani, Mântuitorul a cerut Tatălui … .

11. Ostașii veniți să prindă pe Mântuitorul aveau … și … .

12. Mântuitorul nu cheamă îngeri în ajutor pentru … .

13. În timpul procesului din casa lui Caiafa, Mântuitorul nu … .

14. Înainte de a cânta …, Petru … de trei ori.

15. Iuda Iscarioteanul s-a …, a aruncat … în … și s-a spânzurat.

16. Când l-a primit pe Iisus de la …, Irod spera să … .

17. Pilat nu vrea să filozofeze cu Iisus despre ce este … .

18. Instigată de arhierei, mulțimea iudeilor cere viața … și moartea … .

19. Pilat își …, iar mulțimea își asumă … asupra ei și copiilor ei.

20. Soldații romani au pus pe … să ducă Crucea Domnului până pe … .

18
21. Vina Mântuitorului a fost scrisă pe Cruce în …, … și … .

22. Pe Cruce, Domnul a fost batjocorit de …, cărturari, bătrânii poporului și … .

23. Mironosițele de lângă Cruce erau …, …, Salomeea și Ioana.

24. Întunericul a durat … până … .

25. Nu s-au zdrobit fluierele picioarelor Mântuitorului pentru … .

26. Sutașul de lângă Cruce a mărturisit … .

27. … și …, alături de mironosițe, au avut grijă de îngroparea Domnului Iisus.

28. Mântuitorul S-a arătat în grup mironosițelor, …, celor doi ucenici, și … .

29. Mântuitorul S-a arătat în particular Mariei Magdalena, … și … .

30. La muntele din Galileea, Apostolii primesc poruncă să … și să … .

31. După ce li-s-a deschis mintea să priceapă Scripturile, Apostolii primesc


puterea … .

32. Spălarea picioarelor ucenicilor i-a învățat să nu caute …, ci să … unii altora și


să se iubească.

19
33. Pe Golgota, Mântuitorul a primit să bea … și … .

34. Pentru cele trei lepădări, Sf. Petru a trebuit … .

35. Pentru ca să fie crezuți de oameni, Apostolilor li se promite că Domnul … și


vor face … .

36. Pescuirea minunată i-a făcut pe Apostoli să-și dea seama … .

37. Mântuitorul a rugat pe Tatăl de … să evite moartea, dacă se poate, și … i-a


fost alături.

38. Ultima arătare către Apostoli, după Înviere, a fost … .

39. Înainte de Înviere, ucenicii … de frica iudeilor, iar după …, mergeau


bucuroși la templu.

40. Mântuitorul a explicat ucenicilor profețiile mesianice aflate în …, în … și … .

Etapa de departajare
1. Cine a fost ultima persoană căreia Mântuitorul S-a arătat pentru a-i dovedi
că a înviat?

2. Cine este ucenicul despre care se interesa Sf. Petru cum își va sfârși acela
viața?

3. Ce căutau ucenicii în Galileea, pe malul Lacului Tiberiadei?

20
4. Când și cum a fost dată la o parte piatra de la mormântul Domnului?

5. De ce nu a mai insistat Pilat în fața mulțimii să fie eliberat Mântuitorul?

6. Cine dintre ucenicii Domnului privea de departe, și cine de lângă Cruce?

7. Cel fel de nelegiuit era Baraba, ce crimă comisese?

8. Cum de și-a adus aminte Petru de cuvântul Domnului că se va lepăda de El?

9. Ce explicație dă Domnul pentru faptul că nu răspundea la acuzații?

10. Cum a încercat în primă instanță Irod să scape de răspunderea condamnării


Domnului?

21

S-ar putea să vă placă și