Sunteți pe pagina 1din 3

Anexa 2

SERBAREA BORȘULUI PESCĂRESC - JURILOVCA FESTIVAL GASTRONOMIC ȘI


CULTURAL- Ediția a VI-a - 4 SEPTEMBRIE 2016
Pe 4 septembrie 2016 Comuna Jurilovca și Asociația de Pescari Golovița organizează, cu
sprijinul Consiliului Județean Tulcea, a VI-a ediție a Serbării Borșului Pescăresc, eveniment cu
profil gastronomic și cultural care pune accent pe valorificarea resurselor locale, a talentului și a
tradiției în acord cu valorile comunității și susține recunoașterea lor ca surse de bunăstare
colectivă.
În cele cinci ediții de festival organizate până în acest moment, organizatorii și-au propus
să contribuie la dezvoltarea comunității locale prin crearea unui context de colaborare și
promovarea destinației turistice Jurilovca prin profilului său multietnic, emblematic pentru
întreaga regiune a Deltei Dunării.
Ediția din acest an va fi organizată în Portul Turistic Jurilovca, participarea publicului
fiind estimată la 10 000 de persoane.
Activitățile zilei încep de la ora 12.00 și se organizează în jurul pregătirii borșului de
pește în ceaunele pescărești, de care se vor ocupa chiar pescarii din localitate. Turiștii și invitații
vor putea descoperi spiritul bucătăriei autentice din comunitățile deltaice, degustând din
preparatele pregătite de localnici din pește marinat, sărat, afumat, prăjit, copt sau pregătit în
diverse forme, precum și din deserturile tradiționale locale — piroșki, blinî, vareniciki.
De-a lungul întregii zile, pe scena amenajată în Portul turistic vor urca ansambluri
reprezentând diferite etnii dobrogene: ruși lipoveni, greci, turci, tătari, români, bulgari, ucraineni.

Pentru că este un eveniment pentru toate vârstele, organizatorii propun publicului și


ateliere interactive pentru copii, activități ale Cercetașilor Marini din Constanța, plimbări cu lotca
și caiacul și o expoziție de fotografie care ilustrează frumusețea regiunii din preajma Marilor
Lacuri.
Pentru finalul serii este programat un concert deosebit al trupei Voltaj și un foc de
artificii.
Prin activitățile pe care le propune, Serbarea Borșului Pescăresc invită la redescoperirea
culorilor și savorilor Deltei, dar și a bucuriei de a celebra împreună, în mijlocul unei comunități
ce poartă amprenta unei identități specifice, tradițiile vii ale acestui spațiu încărcat de povești.
Jurilovca este o comunitate puternic marcată de spiritul și tradițiile rușilor lipoveni, și un
punct cu o veche istorie în pescuitul tradițional. Aici Grigore Antipa a construit, la începutul
secolului XX, un sediu administrativ pentru proiectul său de revitalizare a pescuitului și
pescăriilor din zona lagunară Razim-Sinoe, o clădire ce domină și acum zona portuară.
Astăzi Jurilovca este un punct de atracție pentru turiștii care iubesc ieșirile în natură,
aceștia putând porni în trasee ample în Delta Dunării sau la Gura Portiței cu ambarcațiunile
acostate în portul local. Expedițiile turistice în zonă pot include trasee pe bicicletă la Capul
Doloșman — singura faleză stâncoasă din zona litorală a României sau la Cetatea Argamum —
cea mai veche așezare urbană atestată pe teritoriul țării noastre.
Serbarea Borșului Pescăresc se organizează în fiecare toamnă și, prin accentul său
cultural pronunțat, pune în evidență spiritul multietnic al comunităților din Dobrogea, exponente
ale unor valori primordiale în spațiul deltaic: comuniunea, armonia, respectul reciproc.
Obiectivele declarate ale evenimentului sunt promovarea activităților tradiționale și a
gastronomiei specifice comunităților pescărești, sprijinirea inițiativelor legate de turismul
prietenos cu mediul, promovarea produselor autentice locale ca surse pentru o dezvoltare
sustenabilă a comunității, invitând, în același timp, la o abordare prietenoasă, deschisă și
responsabilă față de întreaga regiune a Deltei Dunării — o zonă unică în România și Europa.
Pentru frumusețea sa naturală și patrimoniul său cultural deosebit, Jurilovca a fost
recunoscută ca Destinație Europeană de Excelență în 2013 (în cadrul rețelei europene EDEN) și
Sat Cultural al României în 2015.
În fiecare an, Serbarea Borșului Pescăresc se bucură de sprijinul partenerilor săi
tradiționali: Asociația euRespect, ProDezvoltare 21, EcoSocial Meșteșug, FEDERPESCA Delta
Dunării, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, Suvenir din Dobrogea, Patronatul Național
al Femeilor de Afaceri din IMM-uri, Cercetașii României.
Sponsori: Meșterii Brutari, Casa Pescarilor, Cherhana Jurilovca, Selgros, JTGrup,
Magazinul de Print, Selgros, Săgeata Apei, Bella Marina, Vila Anastasia, Pensiunea Heracleea.
În 2016, Serbarea Borșului Pescăresc este organizată cu sprijinul financiar al Consiliului
Județean Tulcea.1

1
https://www.agerpres.ro/comunicate/2016/09/03/comunicat-de-presa-serbarea-borsului-
pescaresc-la-jurilovca-13-03-25

S-ar putea să vă placă și