Evaluarea este o componentă esenţială a activităţii de învăţământ, în
special a procesului didactic. Problematica generată de acţiunea de evaluare face parte din ansamblul teoriei educaţiei. Teoria evaluării ca sistem de concepţii, principii şi tehnici referitoare la măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare şi a procesului didactic este o componentă a terminologiei didactice. Actul evaluării reprezintă un proces continuu formal sai informal, de apreciere a calităţii, a importanţei sau a utilităţii activităţii de predare – învăţare, proces desfăşurat din nevoia de selecţie, de comparare sau de ameliorare a acesteia. Evaluarea este o activitate complexă care presupune realizarea mai multor acţiuni şi operaţii aflate în strânsă legătură şi componente ale unui proces unitar. Totuşi, ele sunt diferite prin natura şi prin rolul îndeplinit. Aceste acţiuni şi operaţii constau în: -realizarea unor operaţii în vederea adaptării de decizii având un obiectiv definit; -înregistrarea datelor şi comunicarea rezultatelor; -prelucrarea şi interpretarea datelor; -aprecierea rezultatelor pe baza unor criterii şi standarde; -adoptarea unor decizii prin valorificarea rezultatelor evaluării în scopul optimizării demersurilor aplicative viitoare. Acestea sunt şi principalele probleme rezolvate de evaluare: -Măsurarea=stabilirea unor relaţii între un sistem de simboluri şi un ansamblu de rezultate ale unor standarde prestabilite (descriptori); -aprecierea=presupune emiterea unei judecăţi de valoare asupra rezultatelor măsurării. Reforma sistemului de evaluare porneşte de la constatarea că verificarea tradiţională prezintă destule imperfecţiuni, precum: -accentul pus pe cunoştinţe teoretice, în defavoarea priceperilor şi deprinderilor practice, de aplicare a acestora; -nerespectarea particularităţilor de vârstă; -subiectivismul, rezultat al lipsei unor unităţi generale de măsură; -utilizarea notării ca instrument coercitiv, ceea ce determină aversiunea elevilor faţă de obiect şi faţă de învăţare, în general. Sistemul de evaluare din învăţământul primar presupune măsurarea şi aprecierea rezultatelor pe baza descriptorilor de performanţă, criterii unitare de apreciere a performanţelor elevilor pe baza a patru trepte de notare şi care furnizează informaţii relevante asupra nivelului de pregătire atins de aceştia. Datorită înlocuirii sistemului de notare prin calificative acordate pe niveluri de performanţă, au fost eliminate discriminările şi ierarhizările punând accent pe dezvoltarea spiritului de echipă şi mai puţin pe cel de competiţie. Evaluarea reprezintă, cu certitudine, o variabilă foarte importantă a procesului de instruire, iar poziţia ei a fost reconsiderată mai ales în ultimele patru, cinci decenii, când au fost elaborate foarte multe lucrări pe această temă şi când au fost întreprinse numeroase cercetări care să investigheze o serie de aspecte ale evaluării.
Reprezentând o activitate de mare complexitate, evaluarea
subsumează, în fapt, două demersuri, după cum urmează:
a) mai întâi, o activitate de măsurare care trebuie să fie foarte
riguroasă şi foarte precisă; b) în al doilea rând, o activitate de apreciere care trebuie să acorde semnificaţiile curente vis - - vis de informaţiile recoltate prin intermediul primului demers. La modul general, măsurarea presupune o descriere cantitativă a comportamentelor formate la elevi în urma realizării instruirii. Aprecierea presupune dimpotrivă emiterea unor judecăţi de valoare în legătură cu aceste comportamente şi, cum uşor se poate anticipa, ea este consecutivă măsurării.
În concluzie, evaluarea presupune îmbinarea sau cuplarea celor
două demersuri şi, pentru ca ea să devină relevantă, fiecare dintre acestea trebuie să se realizeze la nivel optim.