Sunteți pe pagina 1din 50

Școala Gimnazială Cornerstone – Filiala Asociației Hope for the Children International

Dorohoi
Nr.302 din 15.02.2016

RAPORTUL DE ANALIZA A ACTIVITĂȚII


DIN SEMESTRUL I, ANUL ȘCOLAR 2015 – 2016

Şcoala Gimnazială Cornerstone Dorohoi este o instituţie de învăţământ particulară, înfiinţată de


Asociaţia Hope for the Children International România, dar care nu percepe taxe de școlarizare elevilor
sau părinţilor acestora indiferent de mediul de provenienţă, dimpotrivă aceştia beneficiind de numeroase
avantaje (gustare prin sprijinul Asociației HCI, subvenții la transport, rechizite, etc). Începând cu luna
august 2010 școala are personalitate juridică proprie și capătă numele de Școala Cornerstone – Filiala
Asociației Hope for the Children International. Unitatea are, la sfârșitul semestrului I, 56 preșcolari
cuprinşi în: câte câte o grupă mică, mijlocie și mare și 155 elevi cuprinși în: câte o clasă, de la clasa
pregătitoare la clasa a VIII-a. Din anul 2009 Grădiniţa a devenit nivel preşcolar al Şcolii Cornerstone, iar
începând cu 26.04.2012, în urma Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Dorohoi, denumirea școlii
devine Școala Gimnazială Cornerstone – Filiala Asociației Hope for the Children International Dorohoi.
Şcoala este acreditată pentru toate cele trei niveluri de învățământ în baza Ordinului Ministrului
Educaţiei Naționale cu nr. 4019 din 28.06.2013 pentru nivelul gimnazial şi în baza Ordinului Ministrului
Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 6205/18.12.2009 pentru nivelul preşcolar şi primar.

I. ACTIVITATEA MANAGERIALĂ

I.1. Încadrarea

Realizarea documentelor manageriale în semestrul I, al anului școlar 2015 – 2016, a avut la bază
analiza SWOT pentru anul școlar 2014 – 2015, obiectivele propuse pe termen mediu și realitățile mediului
în care trăim. Țintele strategice propuse sunt:
1.Îmbunătăţirea managementului personalului didactic pe direcţia recrutării, selecţiei, formării
continue şi creşterea responsabilităţii şi a răspunderii fiecărui cadru didactic faţă de elevi și părinţi.
2. Asigurarea bazei materiale și utilizarea ei la maxim în vederea realizării unui învăţământ de
calitate.
3. Promovarea imaginii unității având la bază deviza școlii „Succesul copiilor este succesul
dascălilor“.
4. Integrarea în școală și oferirea unui învățământ de calitate pentru copiii proveniți din familii
defavorizate.
5. Construirea unei săli de sport, a unui teren de fotbal și a unui parc de joacă pentru grădiniță

Organizarea comisiilor și repartizarea sarcinilor s-a realizat respectându-se legile și regulamentele în


vigoare și analizând competența și pregătirea fiecărui cadru didactic. Monitorizarea activității s-a realizat
prin intermediul responsabililor comisiilor, dar și de către un cadru didactic ce răspunde de îndeplinirea
obiectivelor propuse în planul operațional. Supervizarea întregii activități se face de către Consiliul de
administrație al școlii.
Întreaga activitate a școlii stă sub semnul transparenței, echilibrului și obiectivității în raporturile cu
elevii, părinții și cadrele didactice.
În acest semestru situația încadrării cu personal didactic este următoarea:

Număr total Număr de Număr de cadre Număr de cadre Modalitatea angajării pe post
de cadre norme întregi didactice cu didactice a personalului cu norma de bază în
didactice /posturi norma de bază titulare ale unitate
în unitatea de unităţii de
învăţământ învăţământ

19 12 12 10 8 – concurs titularizare
2 – titulari prin transfer
2 – suplinitori
Obs. Un titular este detaşat în interesul
1
învăţământului la Şcoala „Spectrum“ din
Iaşi, iar unul este în concediul de
creșterea copilului

7 – profesori calificați la plata cu ora, care au norma de bază la şcoli de stat din Municipiul Dorohoi sau
împrejurimi.

Situația încadrării cu personal didactic auxiliar este următoarea:


Categorie de Număr de persoane Număr de persoane Număr de norme pentru fiecare
personal încadrate calificate categorie de personal

Profesor 1 1 0,11
psihopedagog
Bibliotecar 1 a urmat cursuri de 0,375
biblioteconomie la CCD BT
Secretar 1 1 1
Economist 1 1 0,25

Situația încadrării cu personal nedidactic este următoarea:


Categorie de personal Număr de persoane Număr de persoane Număr de norme pentru fiecare
încadrate calificate categorie de personal

Lucrător social 3 3 2,25


Asistent medical 1 1 0,10

Personal de conducere fără normă didactică


Categorie de personal Număr de persoane Număr de persoane Număr de norme pentru fiecare
încadrate calificate categorie de personal

Preşedinte 1 1 0,5
Manager 1 1 0,5
Director coordonator (fără 1 1 0,5
normă didactică)

I.2. Autoevaluarea activitații manageriale

în domeniul planificarii
- au fost demarate studiile pentru construirea unei săli de sport, de către sponsorul principal al şcolii;
- au fost elaborate planurile manageriale pentru anul școlar 2015-2016 și pentru semestrul I, planul
operațional pentru semestrul I, programele Consiliului de administratie și al Consiliului Profesoral,
programul de monitorizare și control și completări la PDI, fişa unităţii;
- normarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic a fost finalizată la timp;
- au fost planificate ore de pregătire pentru examenele de evaluare națională la clasele a II - a, a IV - a, a
VI - a, a VIII - a;
- au fost revăzute procedurile de funcționare a activității școlii;
- planificarea unor activităţi de simulare a unor dezastre (incendiu, cutremur);
- orarul școlii a permis desfășurarea, din prima zi de școală, a cursurilor.

în sfera organizării
- organizarea colectivelor de elevi, numirea diriginților/învățătorilor/educatorilor pe principiul continuității
(acolo unde a fost posibil), plasarea colectivelor în sălile de clasă/grupă;
- asigurarea condițiilor pentru igienizarea spațiile școlare;
- încadrarea personalului în timp util;
- crearea condițiilor de derulare a cursurilor numai în schimbul de dimineată;
- reorganizarea catedrelor și comisiilor, numirea responsabililor pentru aceste formațiuni prin decizie;
2
- evaluarea psihologică a personalului școlii, conform legii;
- repartizarea raționala a personalului de îngrijire pe spațiile de întreținere;
- primirea în condiții optime a elevilor din clasa pregătitoare;
- respectarea etapelor metodologiei mișcării personalului didactic.

în domeniul monitorizarii
- vizarea programelor comisiilor și catedrelor, a documentelor de planificare a activității didactice;
- asistarea personalului didactic la ore;
- consilierea personalului didactic, elevilor și părinților acestora atunci când a fost nevoie;
- verificarea stării de igiena și a gradului de intretinere a spațiilor și a obiectelor de inventar;
- verificarea periodica a condicilor de prezentă și a modului în care personalul respecta programul de
lucru și își îndeplineste sarcinile de serviciu, de care se va tine cont la stabilirea calificativului anual;
- monitorizarea frecvenței școlare.

în domeniul evaluarii
- a fost evaluată frecvența școlară şi ritmicitatea notării;
- a fost validată situaţia rezultatelor școlare la sfârșitul semestrului;
- a avut loc evaluarea și acordarea calificativelor anuale pentru personalul didactic şinedidactic.

Activitate de (auto) formare managerială

- participarea la cercul pedagogic al directorilor de pe raza municipiului Dorohoi, la şedinţele cu directorii


organizate de conducerea IŞJ Botoşani sau inspectorul teritorial și la activitățile comisiei metodice din
școală;
- participarea la instruire în domeniul PSI;
- participare la cursuri de formare continuă și conferințe/seminarii/simpozioane;
- autoformare în domeniul managementului prin studierea literaturii de specialitate și a noutăților apărute
în domeniu.

II. RESURSE MATERIALE ȘI FINANCIARE


Spații școala - Dimensiuni
Nr. Denumire Suprafață
crt. metri pătrați
Parter
1. Clasa pregătitoare 55,99
2. Clasa I 55,62
3. Clasa a II-a 56,24
4. Clasa a III-a 55,99
5. Clasa a IV-a 55,99
6. Laborator informatică 56,24
7. Hol 114,63
8. Vestiar elevi 35,88
9. Hol secretariat 35,18
10. Cameră materiale didactice 17,85
11. Cancelarie 37,88
12. Cabinet director 23,50
13. Secretariat 31,75
14. Cabinet medical 20,94
15. Cabinet psihologic 70,23
16. Cameră curățenie 6,93
17. Grupuri sanitare cadre (2) 16,71
18. Grup sanitar elevi (2) 42,11
Nivel I
1. Cabinet istorie/geografie / educație plastică / 55,59
educație tehnologică
2. Cabinet limba română 55,59
3. Cabinet matematică 55,99
4. Cabinet limbi străine 55,99
5. Bibliotecă 55,99
6. Sală multimedia 55,62
7. Sală sport nivel gimnazial 56,61
8. Sală sport nivel primar 54,14
3
9. Sală material didactic 24,46
10. Laborator fizică – chimie/ biologie 69,67
Sală materiale laborator 14,32
Cabină prim ajutor pentru laborator 2,86
11. Cabinet muzică / sală festivități 87,25
12. Cameră produse igienizare 6,37
13. Grup sanitar elevi (2) 42,11
14 Coridor 108,23
Spații grădiniță - Dimensiuni

Nr. Denumire Suprafață


crt. metri pătrați
Parter
1. Grupa mare 36,82
2. Grupa mijlocie 57,68
3. Grupa mică 57,68
4. Bucătărie 17,76
5. Dormitor 36,41
6. Camera material didactic 18,22
7. Hol 128,45
8. Vestiar personal 2,43
9. Debara 4.78
10. Grup sanitar personal 2.33
11. Grup sanitar copii (2) 32.36
12. Vestiar copii 6,00

Numărul sălilor de clasă/grupă: 8


Numărul laboratoarelor de ştiinţe: 1
Numărul cabinetelor de informatică: 1
Numărul cabinetelor pe discipline: 5
Cabinet psihologic/consiliere și orientare/comisii metodice/CEAC: 1
Numărul sălilor de sport: 2
Bibliotecă şcolară: 1, cu un număr de 5226 volume de carte și alte materiale educaționale;
Sală festivități: 1
Sală multimedia: 1
Săli de sport: 2
Săli material didactic: 2
Cabinet medical: 1
Arhivă: 1
Spaţii sanitare: 9
Teren sport: 1

Resursele materiale și financiare ale școlii provin din sponsorizări și donații efectuate în principal prin
Asociația Hope for the Children International Germania.
Din partea statului român, până acum, am beneficiat de programul „Laptele și cornul“ și „Încurajarea
consumului de fructe în școli“ (începând cu luna mai 2009), consultanță și posibilitate de perfecționare și
formare continuă (contra cost) prin Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Casa Corpului Didactic
Botoșani.

III. RESURSE UMANE

Echipa Managerială:
Cynthia Ann McCarver - Președinte Școala Gimnazială Cornerstone
Prof. Annette Joyce Gray – Manager Școala Gimnazială Cornerstone
Ing. Rodica Bidalache – director coordonator Școala Gimnazială Cornerstone
Prof. Sorin Giuraniuc – director Școala Gimnazială Cornerstone

Personal didactic
Întregul personal didactic din școală și grădiniță este calificat, mai puţin un cadru didactic la nivelul
preşcolar, care este în ultimul an de studii universitare. Toate cadrele didactice de la grădiniță și școală
sunt licențiate sau sunt în curs de obținere a licenței în cadrul unor instituții de învățământ superior. La
grădiniță sunt 3 cadre didactice titulare, din care una este în concediu de creştere a copilului, fiind
4
suplinită. La învățământul primar 4 cadre didactice sunt titulare (unul este detaşat la o altă unitate
şcolară) şi un suplinitor calificat. La clasele V-VIII sunt 3 profesori titulari, 1 suplinitor calificat, iar 7
profesori care predau la plata cu ora sau completare de catedră, au norma de bază la școlile de stat.
Numărul mare de cadre la PCO este cauzat de discipline cu număr mic de ore pe săptămână și
imposibilitatea formării unei catedre.

Nr. Numele și prenumele Tipul angajării Specializarea Disciplina


crt. Gradul predată
1 Rudei Florina (ccc) titular Prof. pt. învățământ grupa mijlocie
Supl. Apăscăriţei Beatrice preșcolar – definitiv
2 Hîncu Irina titular Prof. pt. învățământ grupa mare
preșcolar – gradul I
3 Tudose Monica titular Educatoare – gradul II grupa mică
4 Stigleţ Diana suplinitor calificat Prof. pt. învățământ primar clasa I
– debutant
5 Vatavu Lăcrămioara titular Prof. pt. învățământ primar clasa a II - a
– gradul II
6 Strugariu Georgeta suplinitor calificat Învăţător – gradul I clasa a III - a
7 Moroșanu Ioan titular Prof. pt. învățământ primar clasa a IV - a
– gradul I
8 Pădurariu Nina titular Prof. pt. învățământ primar clasa pregătitoare
– definitiv
9 Blaga Dorinel plata cu ora Pictură – gradul II Educație plastică
10 Boariu Liliana completare catedră Geografie – istorie – grad I Geografie,
Istorie, Cultură
civică
11 Jităreanu Ionuţ Completare catedră Teologie ortodoxă didactică Religia
- grad I
12 Crețu Daniela titular Matematică, tehnologia Matematica,
informației – grad I informatică
13 Giuraniuc Sorin Marian titular Chimie-fizică – grad I Fizică, Chimie
14 Gușulei Gheorghina plata cu ora Muzică - grad I Educație muzicală
15 Buţincu Doru completare catedră Educație fizică și sport – Educație fizică și
definitiv sport
16 Lupu Alina titular Limba română / franceză – Limba și literatura
definitiv română
17 Pinteală Saviuc Lavinia plata cu ora Ecologie – grad I Biologie
Roxana
18 Jităreanu Andrei suplinitor calificat Limba engleză / limba Limba engleză,
franceză – debutant Limba franceză,
Limba latină
19 Vremescu Verginica plata cu ora Utilaj tehnologic/ educație Educație
tehnologică - gradul I tehnologică

În cadrul nivelului preșcolar funcționează 3 grupe:

Grupa Nr. de preșcolari la începutul Nr. de preșcolari la sfârșitul


anului școlar semestrului I
Mică 17 16
Mijlocie 20 20
Mare 20 20

În cadrul nivelului primar au funcționat 5 clase:

Clasa Nr. de elevi la începutul anului Nr. de elevi la sfârșitul


școlar semestrului I
Pregătitoare 23 23
I 21 21
a II - a 18 18
a III - a 17 17
a IV - a 22 22

5
În cadrul nivelului gimnazial funcționează 4 clase:

Clasa Nr. de elevi la Nr. de elevi la sfârșitul Diriginte


începutul anului semestrului I
școlar
aV-a 17 17 Crețu Daniela Anca
a VI - a 15 15 Lupu Alina
a VII - a 13 13 Jităreanu Andrei
a VIII - a 9 9 Boariu Liliana

Personal didactic auxiliar:


- prof. psihopedagog – Ivaşcă Adriana;
- secretar – Pușcașu Daniela;
- economist – Mariana Costantin;
- bibliotecar – Axinte Stela.

Personal nedidactic:
- asistent medical – Timohe Ibica;
- lucrător social – Maria Duman;
- lucrător social – Elena Halici;
- lucrător social – Axinte Stela.

Populație școlară

An școlar Ciclul de învățământ Număr elevi Total


2007-2008 Preșcolar 58 137
Primar 63
Gimnazial 16
2008-2009 Preșcolar 68 177
Primar 84
Gimnazial 25
2009-2010 Preșcolar 55 175
Primar 81
Gimnazial 39
2010-2011 Preșcolar 65 202
Primar 84
Gimnazial 53
2011-2012 Preșcolar 66 197
Primar 77
Gimnazial 54
2012-2013 Preșcolar 59 227
Primar 107
Gimnazial 58
2013-2014 Preșcolar 63 223
Primar 104
Gimnazial 58
2014-2015 Preșcolar 63 219
Primar 101
Gimnazial 55
2015-2016 Preșcolar 56 211
Semestrul I Primar 101
Gimnazial 54

Preșcolari: Numărul mediu de preșcolari pe grupă la sfârșitul semestrului I a fost de aproximativ 19.
Elevi: Numărul mediu de elevi pe clasă la sfârșitul semestrului I, a fost de aproximativ 17.
Baza de recrutare a elevilor pentru clasa pregătitoare a fost grupa mare a grădiniței Cornerstone, iar
în cazul în care rămân locuri libere sunt înscriși și copii care au urmat alte grădinițe.
Până în prezent nu ne-am confruntat cu probleme datorate absenteimului, abandonului sau
indisciplinei. Acest lucru a fost realizat prin legătura strânsă dintre școală și părinți, comunicarea
realizându-se în ambele sensuri, dar şi datorită măsurilor de prevenţie. Motivele unor absențe ocazionale
sunt cunoscute de către educator/învățător/diriginte și au drept cauze, îmbolnăviri sau probleme
personale și familiale:
6
Clasa/grupă Număr total de absențe Număr de absențe motivate
mică 23 23
mijlocie 131 131
mare 18 18
pregătitoare 72 72
I 21 21
a II - a 20 20
a III - a 0 0
a IV - a 50 50
aV-a 70 70
a VI - a 42 42
a VII - a 81 81
a VIII - a 163 163
Total 691 691

Observație: La nivelul preșcolar 1 abent = 1 zi, la școală 1 absent = 1 oră

Situația statistică la sfârșitul semestrului I, anul școlar 2015-2016

Clasă/ Nr. elevi Nr. elevi Nr. elevi Nr. elevi Total
grupă înscriși rămași la plecați prin veniți promovați
la începutul sfârșitul sem I transfer prin
anului școlar transfer
Mică 17 16 1 0 18
Mijlocie 20 20 0 0 20
Mare 20 20 0 0 20
Pregătitoare 23 23 0 0 23
I 21 21 0 0 21
II 18 18 0 0 18
III 17 17 0 0 17
IV 22 22 0 0 22
V 17 17 0 0 17
VI 15 15 0 0 15
VII 13 13 0 0 13
VIII 9 9 0 0 9
Total 212 211 1 0 211

Situația la învățătură la sfârșitul semestrului I, anul școlar 2015-2016

Clasele Număr Promovați pe medii Corigenți la


total de 5-6,99 7-8,99 9-10 1 obiect 2 Mai multe
elevi (satisfăcător) (bine) (foarte obiecte obiecte
bine)
I-IV 78 1 21 56 - - -
V-VIII 54 0 11 43 - - -
Total 132 1 32 99 - - -

Nr.c Nivelul de învățământ Număr total de Număr de preșcolari/elevi cu nivel superior


rt. preșcolari/elevi de atingere al standardelor*
1 Nivel preșcolar 56 42
2 Clasa pregătitoare 23 19
3 Nivel primar (I-IV) 78 56
4 Nivel gimnazial 54 43
5 Total 211 160
* - comportament însușit, pentru nivel preșcolar și clasa pregătitoare;
- calificativul Foarte Bine la majoritatea disciplinelor, inclusiv română și matematică, la nivel primar;
- medii generale între 9 și 10
7
IV. DESFĂȘURAREA PROCESULUI INSTRUCTIV - EDUCATIV

COMISIA METODICĂ PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR ȘIPRIMAR

Comisia metodică a profesorilor pentru învățământ primar și preșcolar este alcătuită din 8 membri,
între care 5 membri sunt titulari. Dintre cei 8 membri, 5 au gradul I, un membruare definitivatul, iar doi
membrisunt debutanţi.

1. Proiectarea didactică:
Puncte tari:
- proiectarea conținuturilor s-a făcut în concordanță cu programele școlare în vigoare;
- unitățile de învățare au fost riguros planificate în așa fel încât să se asigure o parcurgere ritmică a
conținuturilor;
- conținuturile planificate pentru acest semestru au fost parcurse ritmic și integral până la sfârșitul
semestrului;
- practicând învăţarea centrată pe elev, au fost proiectate şi desfăşurate activităţile de învăţare, conform
particularităţilor individuale, dar şi cerinţelor standard, a fost respectată curba de efort a elevilor, dar şi
nevoia de: dezvoltare, ameliorare, recuperare;
- au fost abordate strategii noi, au fost elaborate schiţe şi proiecte didactice, utilizându-se strategii
interactive, participative, adaptând demersul didactic la situaţiile concrete;
- întocmirea planificării calendaristice-semestriale la învățământul preșcolar a fost făcută în conformitate
cu programa preşcolară;
- instruirea şi educarea preşcolarilor s-a făcut prin activităţi specifice, urmărind obiective cognitive, de
limbaj, psihomotorii, afective, astfel încât aceştia să fie integraţi cu succes în activitatea şcolară;
- întocmirea de proiecte zilnice pentru activităţile liber alese şi pentru activităţile pe domenii experienţiale,
la învățământul preșcolar;
- proiectarea şi realizarea unor materiale specifice temei zilnice (sarcini de lucru diferenţiate, fişe de
lucru), anumite articole ce au fost permanent actualizate (studiu tematic, panourile de afişare a lucrărilor
copiilor, calendarul naturii, regulile grupei), altele fiind reînnoite ;
- organizarea spaţiului educaţional cu delimitatea şi dotarea lor cu materiale didactice specifice;
- adaptarea informaţiei la posibilităţile de învăţare şi nivelului de pregătire al copiilor;
- alternarea metodelor şi procedeelor didactice pentru o cât mai bună organizare a procesului educativ.

2. Calitatea actului didactic:


Puncte tari:
- respectarea particularităţilor de vârstă şi aplicarea principiului inteligenţelormultiple;
- desfăşurarea unor activităţi didactice diferite ca temă, conţinut, metode şi procedee;
- lecţii centrate pe metodele activ- participative şi utilizând mijloacele moderne existente în şcoală;
- desfăşurarea de activităţi (în principal sub formă de jocuri) menite să contribuie la o bună relaţionare a
membrilor grupului clasă şi să conducă la creşterea stimei de sine a fiecărui elev;
- gestionarea eficientă a situaţiilor de criză educaţională existente la clase pe parcursul semestrului;
- dezvoltarea capacitǎţii de comunicare şi relaţionare între membrii grupului clasǎ;
- material didactic divers, creat în funcţie de nevoile clasei şi de lucrul diferenţiat;
- realizarea unor ore de pregătire cu întreaga clasă, de căte toți membrii Comisiei metodice;
- stimularea copiilor prin competiţii și recompense;
- informarea zilnică şi periodică a părinţilor, întâlniri de consiliere, chestionare, privind activitatea copiilor
la grupă şi organizarea unor întâlniri periodice cu aceştia, implicarea directă a acestora în activităţile
grupei, realizând astfel un parteneriat favorabil grădiniţă– familie;
- corelarea mijloacelor complementare, moderne (TIC) astfel încât acestea să constituie un suport în
procesul instructiv-educativ;
- folosirea mijloacelor audio-vizuale, materiale didactice ce uşurează înţelegerea conţinuturilor;
- folosirea strategiilor diferenţiate de muncă;
- preocuparea pentru stimularea motivaţiei pentru învăţare, pentru dezvoltarea capacităţilor intelectuale
ale elevilor şi formarea de competenţe;
- utilizarea fişelor de lucru ce facilitează asigurarea feedbackului şi stimulează lucrul individual şi pe
grupe;
- activitatea a fost organizată sub forme diverse asigurând participarea tuturor elevilor la actul didactic;
- materialul didactic folosit a fost divers asigurând, pe cât posibil, transferul cunoștințelor elevilor în
practică.
Oportunități:
- posibilitatea de a face pregătire cu elevii cu un ritm mai lent de învățare sau cu toată clasa după orele
de curs, sala de clasă fiind liberă;
8
- existența xeroxului în școală permite multiplicarea de fișe sau diverse materiale care îmbunătățesc
calitatea actului didactic;
- accesul la internet ce permite consultarea site-ului DIDACTIC sau a altor site-uri care se adresează
cadrelor didactice, în vederea preluării unor modele de fișe, idei, etc.;
- existența unui laptop și a unui videoproiector puse la dispoziția cadrelor didactice, care facilitează
prezentarea unor materiale chiar în sala de clasă.

3. Calitatea evaluării elevilor:


Puncte tari:
- evaluarea elevilor s-a făcut ritmic, oferind în permanență informații asupra nivelului de cunoștințe deținut
de elevi;
- fiecare unitate de învățare a fost urmată de o probă de evaluare;
- fiecare probă de evaluare a fost precedată de o fișă de recapitulare care sintetiza cunoștințele evaluate;
- fiecare evaluare a fost urmată de o fișă de ameliorare;
- rezultatele evaluărilor au fost consemnate în fișe urmărindu-se astfel progresul elevilor;
- metodele de evaluare folosite au fost diverse și atent îmbinate pentru a oferi date reale despre
cunoștințele elevilor;
- rezultatele obținute de elevi la probele de evaluare formative, sumative, finale au fost trecute în mod
ritmic în carnetele elevilor, pentru ca părinții să fie informați asupra acestora din timp,
- pentru fiecare probă de evaluare am solicitat semnătura părinților pentru a fi siguri că aceștia au luat la
cunoștință;
- s-au folosit forme alternative de evaluare, de exemplu portofoliile;
- asigurarea obiectivității şi transparenţei în evaluare;
- notarea ritmică a elevilor;
- aplicarea testelor predictive şi de progres, adaptând apoi strategiile de lucru în urma evaluării
competenţelor specifice vizate;
- o evaluare obiectivă şi unitară a tuturor copiilor;
- consecvenţă în administrarea probelor de evaluare;
- analiza ierarhică, pe colectivul de copii şi procentual pe itemi, a rezultatelor evaluării copiilor;
- stabilirea strategiilor didactice adecvate, în scopul remedierii deficienţelor procesului educaţional, în
funcţie de rezultatele înregistrate la evaluare;
-corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competenţele specifice vizate de programa şcolară;
- utilizarea unor forme diferite de evaluare;
Oportunități:
- posibilitatea achiziționării de către învățător a unor auxiliare care conțin teste după modelul celor
naționale.

4. Aprecieri asupra nivelului atingerii standardelor de către elevi:


Puncte tari:
- aproape toți elevii au reușit să asimileze conținuturile propuse pentru învățare cel puțin până la nivelul
mediu;
- la nivelul preșcolar majoritatea copiilor au un comportament atins, restul având un comportament în
dezvoltare.

5. Activități parteneriale – părinți, școală, comunitate locală. Activități extrașcolare, concursuri:


Puncte tari:
- planificarea de activități extracurriculare lunare, diverse și atractive pentru elevi;
- activități extracurriculare desfășurate împreună cu colegii din alte clase sau grupe preșcolare;
- implicarea părinților în desfășurarea activităților extracurriculare, atât la grădiniță cât și la școală;
- desfășurarea unor activități interesante în Săptămâna Educației Globale la nivelul învățământului primar
și preșcolar, activități la care au participat invitați, dar și părinți;

Activități educative – învățământ preșcolar

Nr. Denumirea activității Coordonator Data Participanți


crt Elevi Cadre Altii
didactice
1 “Paleta de culori a Ed. Monica Tudose Oct. 16 1
toamnei” 2015
2 "Atenție la neatenție!” Ed. Monica Tudose Nov. 16 1
2015
3 "A sosit Crăciunul !” Ed. Monica Tudose Dec. 56 3
Ed. Apăscăriței 2015
9
Beatrice
Prof. Hîncu Irina
4 "Hai să dăm mână cu Ed. Tudose Monica Ian. 56 3
mână!'' Ed. Apăscăriței 2016
Beatrice
Prof. Hîncu Irina
5 Întâlnire cu toamna Ed. Apăscăriței Oct. 20 1
Beatrice 2015
6 Atenție la neatenție! Ed. Apăscăriței Nov. 20 1
Beatrice 2015
7 Întâlnire cu toamna Prof. Hîncu Irina Oct. 20 1
2015
8 Atenție la neatenție! Prof. Hîncu Irina Nov. 20 1
2015

Parteneriate – învățământ preșcolar

Nr. Instituția/Instituțiil Nr. de Obiectiv Responsabil Nr


crt e parteneriate înregistrar de
e elevi
1 În cadrul Școlii Nr. 1528 Socializarea copiilor cu alți copii de Prof. Hîncu Paula 56
Gimnaziale din aceeși vârstă sau vârstă apropiată Irina
Cornerstone-HCI, 06.10.2015 precum și cunoașterea și compararea Educatoare Tudose
Dorohoi activităților desfășurate de fiecare Gabriela Monica
grup de copii. Educatoare
Apăscăriței Beatrice
2 În cadrul Școlii Nr.1716 din Scopul proiectului vizează atât latura Stefanie Vornberger 16
Gimnaziale 16.11.2015 morală a educației cât și cea estetică – voluntar Asociația
Cornerstone-HCI, precum și importanța prieteniei chiar HCI Dorohoi
Dorohoi și la distanță. Tudose Gabriela
Monica - educatoare
3 În cadrul Școlii Nr.1717 din Scopul proiectului vizează atât latura Stefanie Vornberger 20
Gimnaziale 16.11.2015 morală a educației cțt și cea estetică – voluntar Asociația
Cornerstone-HCI, precum și importanța prieteniei chiar HCI Dorohoi
Dorohoi și la distanță. Apăscăriței Beatrice -
educatoare
4 În cadrul Școlii Nr.1718 din Scopul proiectului vizează atât latura Stefanie Vornberger 20
Gimnaziale 16.11.2015 morală a educației cât și cea estetică – voluntar Asociația
Cornerstone-HCI, precum și importanța prieteniei chiar HCI Dorohoi
Dorohoi și la distanță. Hîncu Irina-
educatoare

Activități educative – învățământul primar

Nr Participanţi (numeric)
crt Denumirea Coordonator Data
Elev Cadre Alţii
activităţii
i didactice (precizari)
1. Ziua mondială a Prof. Pădurariu Nina 30.09.2015 23 1 -
curățeniei/ nr.
1502/30.09.2015

2. Ziua recoltei/ nr. Prof. Pădurariu Nina 28.10.2015 23 1 -


1635/28.10.2015

3. O șansă pentru Prof. Pădurariu Nina 19.11.2015 23 2 -


fiecare/ nr. Psihopedagog Adriana
1742/19.11.2015 Ivașcă

4. Maini dibace/ nr. Prof. Pădurariu Nina 25.11.2015 23 1 -


1765/25.11.2015
5. În așteptarea Prof. Pădurariu Nina 18.12.2015 23 1 15 părinti
Crăciunului/ nr.
10
1902/18.11.2015

6. Eminescu și prietenii Prof. Pădurariu Nina 15.01.2016 23 2 -


săi/ nr. 50/15.01.2016 Bibliotecar Axinte
Stela
7. Puterea exemplului Prof. Pădurariu Nina 29.01.2016 41 2 -
din familie/ nr. Prof. Vatavu
182/03.02.2016 Lăcrămioara

8. “Culorile toamnei” Prof. Stigleț Diana Oct. 2015 21 1 -


9. “Locuri de joacă” Prof. Stigleț Diana Nov. 2015 21 1 -
10. ,, Suntem diferiţi şi Prof. Stigleț Diana Nov. 2015 21 1 -
totuşi egali”.
11. “Iarna – anotimpul Prof. Stigleț Diana Dec. 2015 21 1 -
bucuriilor”
12. ,,Toamna ne aduce la Prof. Vatavu Sept. 2015 18 1 -
şcoală” Lacrămioara
13. Sa punem Prof. Vatavu Oct. 2015 18 1 -
NU Lacrămioara
discriminarii
14. Curcubeul prieteniei Prof. Vatavu Nov. 2015 18 1 -
Lacrămioara
15 Printre fulgi și Prof. Vatavu Dec. 2015 18 1 -
zurgălăi Lacrămioara
16. Bun venit ție, toamnă! Strugariu Georgeta 27.10.2015 17 1 -
17. Copil ca tine sunt și Strugariu Georgeta 17.11.2015 39 3 -
eu/ Săptamâna Moroșanu Ioan
educației globale 16- Axinte Stela
20.11.2015
18. Omagiu zilei Strugariu Georgeta 27.11.2015 17 1 -
naționale a României
– 1 Decembrie
19. În întâmpinarea Strugariu Georgeta 18.12.2015 17 1 -
sărbătorilor de iarnă
20. Cântăm pe versurile Strugariu Georgeta 15.01.2015 17 1 -
marelui poet
21. 24 Ianuarie Ziua Strugariu Georgeta 22.01.2016 17 1 -
Unirii Principatelor
Române
1. “S-au aurit a toamnă Prof. Moroșanu Ioan Sept 2015 22 1 -
pădurile”
2. “La mulțI ani, dragi Prof. Moroșanu Ioan Oct. 2015 22 1 -
animale!”
3. “Să mâncăm Prof. Moroșanu Ioan Nov. 2015 22 1 -
sănătos!”
4. “Copil ca tine sunt și Prof. Moroșanu Ioan Nov. 2015 40 2 1
eu” Înv. Strugariu Georgeta (bibliotecara
școlii)
5. “Iată, vine Crăciunul!” Prof. Moroșanu Ioan Dec. 2015 22 1 -
6. “Pe urmele Prof. Moroșanu Ioan Ian. 2016 22 1 -
Luceafărului…”

Parteneriate – învățământul primar

11
Instituţia/ Nr. de Responsabil Nr. de elevi
Nr instituţiile partenere înregistra Obiectiv participanţi
crt re (la
nivelul
unităţii
şcolare)
1. Asociația HCI Dorohoi/ 1357/15.0 Realizarea unui schimb de Prof. 23 elevi
Anotimpurile în sunet, 9.2015 experiență școlară la nivel Pădurariu
culoare și cuvânt internațional prin crearea de lucrări, Nina
decupaje, afișe despre fenomene Haider Beate
ale naturii, animale, schimbări ce se
petrec în natură
2. Asociația HCI Dorohoi/ 1358/15.0 Realizarea unui schimb de Prof. Stigleţ 21 elevi
Anotimpurile în sunet, 9.2015 experiență școlară la nivel Diana
culoare și cuvânt internațional prin crearea de lucrări, Haider Beate
decupaje, afișe despre fenomene
ale naturii, animale, schimbări ce se
petrec în natură
3. Şcoala Sankt Marien - 1369/ Stabilirea unor relaţii de prietenie, Vatavu 36
Austria 15.09.201 abordând diferite metode de Lăcrămioara
5 comunicare
4. Școala Gimnazială 1542 din Derularea de activităţi Vatavu 31
Internațională 25.09.201 practice/artistice Lăcrămioara
SPECTRUM 5
IAȘI
5. Prof. Maria Antal- 1368 din Promovarea prieteniei şi cooperării Vatavu
artist plastic 15.09.201 între copii prin realizarea de Lăcrămioara 18
5 activităţi artistico-plastice
6. Grădiniţa nr. 8 Dorohoi 1600 din Colaborarea în cadrul proiectului Prof.
21.10.201 educaţional Festivalul Concurs Ivănescu 3
5 Interjudeţean “Toamna în cântec şi Veronica,
culoare” (C.A.E.R. -2015, poziţia prof. Turceac
318), Liliana, ed.
Maria
Muraraşu

Proiecte

Nr. Nivel (local, judeţean, Participanţi


crt. Denumirea proiectului regional, naţional, Parteneri (numeric)
internaţional)
1. SEG - ,,Curcubeul prieteniei”/ local - 20
Vatavu Lăcrămioara
2. „Gândeşte în afara...Stigmei”/ regional Organizaţia Salvaţi 40
Vatavu Lăcrămioara Copiii – Filiala Iaşi

Concursuri:

Concursul de pictură “Arthur Verona”- Dorohoi, ediţia a XI-a, 2015:


PREMIUL I: Mihai Sara, Gorgan Fabiana, Bîndiu Denisa, Fedorovici Robert, Jijie Abel;
PREMIUL II: Mihai Teodor
PREMIUL III: Cozmâncă Daria, Rădăuceanu Marta, Fecic Cleopatra
MENŢIUNE: Iacob Isabela, Anton Cătălin, Ignat Miruna

Festivalul Concurs Interjudeţean “Toamna în cântec şi culoare” (C.A.E.R. -2015, poziţia 318),
secţiunea creaţie
LOCUL I – Rădăuceanu Marta
LOCUL II – Bîndiu Denisa
LOCUL III – Fedorovici Robert
MENŢIUNE – Ignat Miruna

Puncte slabe:
- participarea elevilor la un număr mic de concursuri organizate în exteriorul şcolii;
12
Măsuri de remediere:
- stimularea elevilor în vederea participării la diverse concursuri şcolare care nu implică contribuții
financiare (în măsura existenței unor astfel de concursuri).

6. Curriculum la decizia școlii


- elevii clasei pregătitoare beneficiază de o oră de opțional intitulat ,, Clubul Curioşilor“, susținut de prof.
Pădurariu Nina;
- elevii clasei I beneficiază de o oră de opțional intitulat ,,Arta de a scrie frumos“, susținut de prof. Stigleț
Diana;
- elevii clasei a III-a beneficiază de opționalul „Să scriem corect”, susținut de înv. Strugariu Georgeta;
- elevii clasei a IV-a beneficiază de o oră de opțional intitulat ,,Literatura pentru copii“, susținut de prof.
Moroșanu Ioan;
- copiii de la toate cele trei grupe, mică, mijlocie și pregătitoare beneficiază de un opțional de limba
engleză, intitulat LET’S PLAY OUR WAY WITH ENGLISH , susținut de prof. Jităreanu Andrei;
- copiii de la grupa mare beneficiază de un opțional intitulat „Să creștem sănătoși”, susținut de
educatoarea grupei, Hîncu Irina;
- la clasa a IV-a este prevăzut câte o oră de aprofundare la matematică.

Oportunități:
- o ofertă bogată de opționale în concordanță cu cerințele actuale ale societății.

7. Activitatea de perfecționare prin comisia metodică, cercuri pedagogice, IȘJ, CCD, etc.
- toate cadrele didactice au participat la activitățile Cercului pedagogic de care aparțin;
- s-au bazele teoretice pentru o nouă temă de cercetare, intitulată ,,Strategii de optimizare a învăţării”;
- în cadrul Comisiei metodice unii membri ai comisiei au suținut referate și lecții demonstrative după cum
urmează:
- în luna octombrie au fost prezentate caracterizări ale copiilor care au intrat în clasa pregătitoare, atât de
către educatoare, cât și de către învățătorul clasei;
- în luna noiembrie a susținut referat “Jocul didactic matematic în predarea/învățarea operațiilor cu
numere naturale” - prof. Vatavu Lăcrămioara;
- în luna decembrie a susținut referat “Ce înseamnă să ai copil preșcolar de grupă mare?” prof. Hîncu
Irina;
- în luna ianuarie a susținut lecția demonstrativă „Călătorim prin Univers – recapitularea literelor u, U, s,
S, l, L” prof. Stigleț Diana ;
- prof. Pădurariu Nina a participat la un curs de formare pentru clasa pregătitoare „Abilitatea curriculară
a cadrelor didactice din învățământul primar pentru clasa pregătitoare”, adeverință nr. 848/11.09.2015; 16
ore de formare;
- prof. Pădurariu Nina este înscrisă pentru susținerea inspecției curente 2/grad II în sem. al. II lea; iar
prof. Stigleț Diana este înscrisă la definitivat;
- prof. Vatavu Lăcrămioara a frecventat cursurile celui de-al treilea semestru al masterului “Didactici
aplicate în învăţământul primar” – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Univ. Al. I. Cuza-Iaşi
(30 credite) ;
- prof. Vatavu Lăcrămioara a participat la cursul de formare pentru implementarea programului anti-
stigma, program derulat în cadrul proiectului “Gândeşte în afara..Stigmei” finanţat prin granturile SEE
2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, în perioada 09 -18 noiembrie 2015 (15 credite),
desfăşurat de Organizaţia Salvaţi Copiii – Filiala Iaşi;
- prof. Vatavu Lăcrămioara a participat la Cursul:” EDI (Evaluare. Diagnostic. Intervenţie) Metode
aplicative” organizat de Fundaţia Star of Hope România la Dorohoi (4 ore/1 credit)
- prof. Stigleț Diana a frecventat cursurile de master anul II (Managementul Instituțiilor Educaționale,
Universitatea Ștefan Cel Mare, Suceava).
- ed.Apăscăriței Beatrice a efectuat un stagiu de practică în cadrul școlii noastre și în cadrul Școlii
Gimnaziale Nr.1, Dorohoi; este studentă în anul trei la Facultatea de Științe ale Educației din cadrul
Universității Ștefan cel Mare, Suceava; este înscrisă pentru cursul de Consiliere și orientare,CCD
Botoșani.

8. Exemple de bună practică, propuneri, recomandări pentru semestrul/anul următor.


- prof. Vatavu Lăcrămioara realizează (două ore săptămânal) activitatea extracurriculară de lectură ,,O
vară cu As şi prietenii”;
- susţinerea de către prof. pentru înv. primar a unor ore de pregătire suplimentară;
- toți profesorii din învățământul preșcolar și primar au organizat cu grupele lor serbări cu ocazia
Crăciunului.

Responsabil Comisie metodică,


13
Profesor pentru învățământul primar Pădurariu Nina

COMISIA METODICĂ DE LIMBᾸ ṢI COMUNICARE, EDUCAṬIE FIZICᾸ ṢI ARTE

Comisia metodică de limbă şi comunicare, educaţie fizică şi arte cuprinde 5 membri: Lupu Alina,
profesor de limbă română, gradul didactic definitiv; Jităreanu Andrei, profesor de limbi moderne, debutant;
Guşulei Gheorghina, profesor de educaţie muzicală, grad didactic I; Blaga Dorinel, profesor de arte
plastice, grad didactic II şi Buțincu Doru, profesor de educaţie fizică şi sport, gradul didactic definitiv.

1. Proiectare didactică
Puncte tari:
- proiectarea didactică a fost alcătuită corect, coerent, competenţele generale, sociale şi civice fiind
corelate cu conţinuturile şi activităţile de învăţare, raportate la resursele de timp alocate pentru fiecare
unitate de învăţare;
- în succesiunea lecţiilor s-a avut în vedere curba de efort a elevilor şi sarcinile de învăţare,
stabilindu-se strategia didactică optimă în vederea asigurării unei instruiri eficiente;
- s-a anticipat gradul de dificultate al unor noţiuni ce urmau a fi predate-învăţate, alocându-se un
număr mai mare de ore precum şi o mai mare diversitate de metode de aprofundare a cunoştinţelor (fişe
de lucru, evaluări curente);
- şi în acest an şcolar, proiectarea didactică a fost făcută la timp şi în concordanţă cu curriculum
naţional în vigoare, devenind instrument de lucru pentru profesori;
- conţinuturile prevăzute în planificare au fost parcurse integral pe semestrul I al anului şcolar în curs;
- competenţele generale, sociale şi civice, valorile şi atitudinile au fost centrate spre un proces
instructiv de calitate;
- tot de activitatea de proiectare iniţială ţine şi întocmirea programelor de pregătire pentru evaluare
naţională, pentru olimpiadă şi concursuri şcolare, precum şi stabilirea loturilor de elevi înscrişi în aceste
competiţii (pentru limba română, limbi moderne, desen şi educaţie fizică);
- prin participarea la Consfătuirea cadrelor didactice pe secţiuni precum şi prin Şedinţa Consiliului
profesoral de la începutul anului şcolar, s-a recurs la actualizarea, cunoaşterea şi respectarea legislaţiei
în vigoare şi a reglementărilor elaborate de Ministerul educației si cercetării științifice şi cele ale ISJ.

2. Calitatea actului didactic


Puncte tari:
- activitatea a fost organizată sub forme diverse asigurând participarea tuturor elevilor la actul
didactic;
- materialul didactic folosit a fost divers asigurând, pe cât posibil, transferul cunoştinţelor elevilor în
practică;
- desfăşurarea unor activităţi didactice diferite ca temă, conţinut, metode şi procedee;
- utilizarea mijloacelor moderne existente în şcoală;
- învăţare centrată pe elev;
- toate cadrele didactice au fost preocupate de a-şi organiza activitatea sub cele mai diverse forme,
apelându-se la cele mai variate metode şi procedee - clasice şi moderne - în scopul participării tuturor
elevilor la actul didactic;
- la limba română şi la limbile moderne s-au format o serie de competenţe specifice prin lecţii de
predare-învăţare, folosindu-se atât metode verbale/orale cât şi scrise. De asemenea, la aceleaşi
discipline s-au folosit strategii care au permis tratarea diferenţiată a elevilor, oferindu-li-se astfel şanse
reale la progres;
- toate cadrele didactice s-au preocupat de stimularea motivaţiei elevilor pentru învăţare, de a-şi
dezvolta capacităţile intelectuale în vederea obţinerii de competenţe şcolare;
- în vederea aprofundării cunoştinţelor nou predate şi pentru asigurarea feedbackului s-au asigurat
fişe de lucru cu exerciţii de diferite tipuri, de la simplu la complex, stimulându-se atât lucrul individual, cât
şi pe grupe;
- fiecare cadru didactic a estimat pentru disciplina sa de predare posibilităţile de învăţare ale elevilor,
precum şi valorificarea corectă a acestor posibilităţi prin utilizarea de tehnici de reglare a procesului
instructiv-educativ în funcţie de ritmul propriu de asimilare a fiecărei clase;
- desfăşurarea lecţiilor în cabinete, săli specializate şi laboratoare, în săli de sport a permis şi permite
constant folosirea materialului didactic din dotare, a mijloacelor audio-vizuale, fapt care uşurează mult
înţelegerea conţinuturilor şi care permite, evident, formarea de competenţe;
- de exemplu, la educaţie plastică s-au folosit albume de artă, reviste, planşe, dicţionare de artă. S-a
reuşit dezvoltarea simţului estetic pentru proporţie şi stil precum şi dezvoltarea capacităţii de comunicare
vizuală şi verbală. La educaţie fizică, s-a dovedit respectul profesorului faţă de educabili în concordanţă
cu drepturile copilului, indiferent de provenienţa şi de rezultate obţinute de acesta. In cadrul orelor de
muzică s-au respectat particularităţile de vârstă ale copiilor, interesul pentru obiectul educaţie muzicală.
14
S-au format deprinderi de cânt şi audiţie muzicală, s-au cultivat aptitudini de practică muzicală, s-a atras
atenţie asupra stimulării şi interesului pentru adevăratele valori a muzicii româneşti, universale, religioase
şi populare

3. Calitatea evaluării elevilor


- metodele de evaluare folosite au fost diverse, specifice disciplinelor şi atent îmbinate atât pentru a
oferi date reale despre cunoştinţele elevilor cât şi pentru a-i motiva pe elevi, a le trezi interesul pentru
învăţătură, pentru a progresa în vederea atingerii de noi standarde;
- evaluările curente au constituit pentru cadrele didactice o măsură a modului de înţelegere de către
elevi a noţiunilor predate (a feedback-ului) cât şi pentru a menţine interesul şi o atitudine pozitivă pentru
actul învăţării;
- înaintea fiecărei evaluări sumative, elevii au primit fişe recapitulative, exerciţii de diferite tipuri care
au permis aprofundarea cunoştinţelor din unitatea de învăţare vizată pentru evaluare, iar oral s-au reluat,
de câte ori a fost nevoie, noţiunile teoretice;
- după fiecare unitate de învăţare, elevii au fost evaluaţi prin probe scrise, iar rezultatele atent
monitorizate;
- evaluarea a fost constantă, obiectivă, de tip iniţial, formativ şi sumativ, realizată frontal şi individual;
- indiferent de tipul de evaluare, s-au urmărit şi s-a realizat o notare ritmică a elevilor;
- evaluarea elevilor s-a făcut şi prin mijloace moderne: portofolii, referate, dezbateri, studiu de caz;
- la limba română, în teste, teze, fişe de lucru, se fac observaţii detaliate privind rezolvarea cerinţelor,
aprecieri; se face raport scris asupra tezelor, comparaţii între notele de la teze şi cele de la oral cu
mediile semestriale la care se adaugă alte situaţii statistice semnificative, menite să ilustreze
obiectivitatea notării şi nivelul real de cunoştinţe ale elevilor, după care se face şi un plan de măsuri;
- la educaţie fizică, elevii au fost evaluaţi după „Sistemul naţional de evaluare”, realizându-se şi grile
proprii, specifice claselor de elevi;

4. Aprecieri asupra nivelului atingerii standardelor de către elevi


Puncte tari:
- în prim-planul atenţiei profesorului de limbă română s-a aflat preocuparea ca elevii claselora VI-a a
VIII-a care vor susţine testarea la nivel naţional a cunoştinţelor să atingă standardele prevăzute de
programa specială de evaluare. De aceea, s-a trecut la procurarea auxiliarelor şi la parcurgerea
programei prin ore suplimentare de pregătire, prin teme suplimentare-modele de teste (date mai ales la
sfârşitul săptămânii) şi prin parcurgerea programei de opţional;
- s-a respectat indicaţia IŞJ de a se recurge la simularea examenului naţional cu o pregătire
anterioară riguroasă;
- temele de acasă, atât cele de la limba română, cât şi cele de la limbile moderne au fost bine
dozate, fără excese privind volumul lor şi gradul de deficultate şi, ceea ce este cel mai important – ele
sunt întotdeauna corectate, apreciate verbal şi cu note;
- în atingerea standardelor minime şi medii, elevii sunt puşi în situaţia să înveţe în clasă prin
colaborarea directă cu profesorul, să reia noţiunile mai dificile, astfel fiecare lecţie având ca moment
distinct actualizarea/fixarea cunoştinţelor şi aprofundarea lor prin exerciţii de diferite tipuri;
- în atingerea standardelor de performanţă s-a recurs la îndrumarea elevilor în ore speciale de
pregătire (sâmbăta şi duminica - limba română), efectuarea unui volum mai mare de teme suplimentare
individuale;
- la orele de limbi moderne s-a văzut perseverenţa profesorului şi a elevilor în atingerea standardelor
educaţionale propuse prin programă;
- la muzică, elevii şi-au însuşit noţiunile de teorie muzicală, şi-au format deprinderi specifice de cânt
şi audiţie muzicală, s-au familiarizat cu viaţa şi creaţia marilor compozitori, reuşind să atingă standardele
curriculare stabilite de programă;
- la educaţie plastică, majoritatea elevilor şi-au însuşit noţiunile specifice reuşind să le folosească în
evaluările verbale şi apoi să le aplice în funcţie şi de particularităţile de vârstă şi de cele individuale;
- la educaţie fizică, elevii au atins nivelul standardelor propuse, obţinând note bune la probele de
control.

5. Activităţi parteneriale, extracurriculare şi extraşcolare


În anul şcolar 2015-2016, semestrul I, s-au realizat activităţi extracurriculare în fiecare lună.
S-a participat la olimpiadele de limba și literatura română și limba engleză, etapa în școală.

Puncte tari:
Nr. Denumirea Coordonator Data Elevi Cadre Alții
Crt. activității didactice
1. Dor de prof. Alina 15.01.2016 54 2 Bibliotecar,
Eminescu Lupu Stela Axinte
15
2. Caragiale- un Prof. Alina 01.02.2016 54 2 Bibliotecar,
comic al Lupu Stela Axinte
tuturor
timpurilor
3. Concursul de Casa 1 -
pictură “Artur Municipală
Verona”, de Cultură
ediţia a XI a Dorohoi.

4. European Prof. 26.09.2015 30 2 -


Day of Jităreanu
Languages Andrei
Music
Awards
5. In every thing Prof. 26.11.2015 17 1 -
give Jităreanu
thanks...” Andrei
6. Team Carol Prof. 16.12.2015 17 1
Making Jităreanu -
Andrei
7. „Ziua Buțincu Doru 18.10.2015 1 -
sportului
pentru toți”
8. Turneul Buțincu Doru 28- 29 1
„URIAȘII 11.2015
MOLDOVEI”-
„Moldova la
doi pași de
coș”
9. Olimpiada Buțincu Doru 30.01.2016 1 -
Gimnaziilor,
specialitatea
tenis de
masă
10. Ziua Boariu Liliana 1.12.2015 54 3 Bibliotecar,
României Stela Axinte
11. Mica unire Boariu Liliana 24,01,2016 54 3 Bibliotecar,
Stela Axinte

În cadrul Săptămânii Educației Globale s-a realizat un parteneriat cu fundația Star of Hope, Dorohoi.
Nr. Instituția parteneră Nr. de Obiectiv Responsabil Nr. de elevi
Crt. înregistrare participanți
1 Star of Hope, Dorohoi Prof. Alina 23
Conștientizarea Lupu
egalității de
șanse

Alte activități la nivel de clasă:


- decembrie 2015 – expoziţie de pictură în cadrul şcolii cu titlul “Sarbatorile de Craciun si Anul Nou”.
- “1 decembrie 2015“ – expoziţie de pictură în cadrul şcolii.
- realizarea de lucrări plastice cu tema “Eminescu în imagini” – activitate interdisciplinară.

6.Curriculum la decizia şcolii:


Elevii clasei a VIII-a au parcurs un opţional la limba şi literatura română sub denumirea „Scriere şi
argumentare”.
La limba engleză s-au realizat:
- opționalul Let’s play our way with English, nivelul 1 - la grupa mică și grupa mijlocie,
grădiniță;
- opționalul Let’s play our way with English, nivelul 2 – la grupa mare;
- ambele discipline opționale sunt apreciate de copii și au fost desfășurate cu succes în
semestrul I.

16
7. Activitatea de perfecţionare prin comisia metodică, cercuri pedagogice, IŞJ, CCD
- toate cadrele didactice au participat la şedinţele comisiei metodice, ale Cercului Pedagogic,
conform adeverinţelor sau listelor de prezenţă din cadrul acestora;
- fiecare membru al Comisiei Metodice a realizat câte un referat pe diverse teme, dând dovadă de
punctualitate în cadrul comisiei, iar la ore au demonstrat profesionalism;
- dna profesoară Gușulei a participatla cursul- Educația pentru mediu- un mod de formare a
personalității, 25 ore, ianuarie 2015, furnizor de curs CCDBotoșani;
- domnul profesor Blaga Dorinel a avut în 2015 inspecţia curentă 2 pentru gradul didactic I și inspecţia
semestrială la nivel școlar și comisie metodică
- domnul profesor Jităreanu Andrei a participat la seminariile de formare Erasmus+ (Noiembrie 2015); și a
continuat perfecționarea în urma inspecțiilor pentru definitivat și a discuțiilor metodice purtate cu
profesorul metodist și cu directorul unității de învățământ unde activez (Ianuarie 2016).
- domnul profesor Buțincu Doru a absolvit cursul de formator organizat de Asociația pentru Cultura
Calității în Educație și Societate cu sediul în localitatea Botoșani, la data de 14 martie 2015.
- doamna profesor Lupu Alina este înscrisă la gradul didactic II, sesiunea 2017.

8. Exemple de bună practică:


- susţinerea unor ore de pregătire suplimentară la limba română și limba engleză atât pentru
olimpiadă, cât şi pentru rezolvarea lacunelor elevilor.
- pregătirea elevilor pentru o interpretare corectă, expresivă la serbările organizate în cadrul Şcolii:
serbarea de Crăciun;
- colaborare interdisciplinară în realizarea activităţilor şcolare şi extraşcolare;
- implicarea şi responsabilizarea elevilor în cadrul activităţilor practice desfăşurate în timpul orelor de
curs.

9. Oportunităţi:
- implicând elevii în diverse activităţi sociale, culturale şi artistice, li se oferă tuturor posibilitatea
afirmării în domeniul preferat, conducând astfel la dezvoltarea personalităţii fiecărui elev;
- posibilitatea de multiplicare a fişelor de lucru prin existenţa copiatorului în școală, precum şi baza
materială bogată din dotare permite desfăşurarea unui învăţământ de calitate.

Responsabil,
Prof. Alina Lupu

COMISIA METODICĂ DE MATEMATICĂ, OM ȘI SOCIETATE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGII

Componenţa comisiei metodice:

Giuraniuc Sorin- prof. de fizică şi chimie, gr. I, titular


Creţu Daniela-prof. de matematică, gr. I, titular
Vremescu Verginica-prof. de ed. tehnologică, gr. I, plata cu ora
Saviuc Pinteală Lavinia- prof. de biologie, gr. I, plata cu ora
Boariu Liliana-prof. de geografie, istorie, cultură civică, gr. I, completare de catedră
Jităreanu Alexandru Ionuț - prof. de religie, debutant, suplinitor calificat

1. Proiectarea didactică:
Puncte tari:
- proiectarea didactică a fost în conformitate cu Programa școlară și numărul de ore alocat prin Planul
cadru;
- la nivelul unității de învățământ s-au realizat:
• Planificările calendaristice anuale și semestriale;
• Proiectele unităților de învățare;
• Fișe de teste de evaluare inițială și sumativă;
• Fișe de lucru;
• Ore desfășurate pe platforme online la fizică, matematică şi chimie;
• Experimente de laborator la fizică, chimie şi biologie;
• Ore în cabinetul de informatică.
- cunoașterea și respectarea legislației școlare în vigoare și a reglementărilor elaborate de M.E.C.Ș. în
domeniul asigurării calității educției.

2. Calitatea actului didactic:


Puncte tari:

17
- prin studierea istoriei se urmăreşte dezvoltarea creativităţii elevilor, a abilităţilor de comunicare socială,
însuşirea unui set de valori care să le orienteze activitatea şi să facă corelaţii între evenimentele din trecut
şi realităţile prezentului;
- se asigură caracterul ştiinţific al lecţiilor;
- există corespondenţă între conţinutul predat – învăţat, cerinţele programei şi particularităţile elevilor;
- aproape la toate lecţiile elevii primesc fişe individuale de lucru;
- relaţiile interpersonale sunt bune, atmosfera din clasă este propice desfăşurării orelor, elevii
considerând acestea ca fiind stimulative;
- activităţile de învăţare se desfăşoară în viziune sistemică;
- se exploatează la maxim resursele materiale;
- momentul organizatoric este urmat de cel recapitulativ care captează atenţia şi în acest context se
realizează alternativ, evaluarea performanţei şi expunerea graduală a noilor cunoştinţe;
- suportul noţional transmis respectă rigoarea ştiinţifică, informaţiile sunt transmise accesibil;
- se generează o atmosferă democratică, degajată, de confort intelectual, propice învăţării;
- există o apropiere atât fizică cât şi afectivă între profesori şi elevi, ceea ce conduce la o relaţie profesor
– elev foarte bună;
- preocuparea permanentă pentru perfecționarea în specialitate, metodică, psihopedagogie, participare
activă la cursuri și activități specifice, aplicarea la clasă a metodelor active de predare și de învățare prin
cooperare, având ținte educaționale bine alese, care se regăsesc în activitatea la clasă și în cea
extrașcolară;
- completarea cu material didactic nou, atât la fizică , istorie, biologie,chimie;
- se solicită elevilor să-și argumenteze răspunsurile, să formuleze întrebări, să rezolve probleme, la
rândul lor, profesorii argumentând notele în urma evaluării;
- diferenţierea învăţării pe grupe în funcţie de stilurile de invăţare este susţinută prin fişe de documentare,
fişe de lucru si fişe de evaluare,permiţand predarea interdisciplinară a continuturilor cu valorificarea
noţiunilor predate si la alte discipline.
- demersul didactic este direcţionat de rezultatele obţinute de elevi la testele iniţiale susţinute după
modelul elaborat de M.E.C.Ș.,cu rezultate relevante la unele clase, diferite de la o disciplină la alta;
- volum mare de muncă pentru toate clasele şi s-a pus accentul pe lucrurile mai puţin înţelese, insistând
în permanenţă, prin recapitulare şi fixare de cunoştinţe;
- elevii care au rămas în urmă cu cunoştinţele, cei care au lipsuri majore au fost ajutaţi, având
posibilitatea de a recupera materia mai puţin înţeleasă, încercând astfel să se evite dezomogenizarea
clasei;
- ore suplimentare de pregătire la matematică, fizică, chimie.

3. Calitatea evaluării elevilor:


Puncte tari:
- evaluările inițiale, formative și sumative au vizat, nevoile elevilor, sprijinul necesar, stilurile de învățare,
cunoștințele, experiența și abilitățile anterioare;
- justificarea notelor și antrenarea elevilor în autoevaluare ;
- rezolvarea exercițiilor după fiecare secvență de învățare ;
- verificarea caietelor de teme şi notiţe, periodic;
- creșterea nivelului cunoștințelor elevilor datorate unui număr mic de elevi în clase și colectarea unui
feed-back rapid;
- notarea s-a realizat ritmic, oral dar şi scris, dându-li-se teste cu bareme de notare astfel încât ei să se
poată autoevalua;
- s-a folosit cu preponderenţă evaluarea continuă, formele şi instrumentele clasice de evaluare, dar şi pe
cele complementare – portofoliul, fişa de evaluare etc;
- prin metodele diverse utilizate, se verifică formarea unor capacităţi din mai multe puncte de vedere
(observaţie curentă, probe scrise, orale, teste etc.);
- de asemenea, se are în vedere faptul că evaluarea are efecte la nivelul personalităţii elevilor, aceasta
se face cât mai obiectiv ;
- se stimulează capacitatea de a lucra în grup a elevilor, prin formarea de echipe în scopul realizării de
proiecte;
- de obicei, o notă reprezintă rezultatul mai multor evaluări;
- elevii sunt ajutaţi de profesor să obţină rezultatele maxime de care sunt capabili;
- elevii întocmesc pe tot parcursul anului portofolii ce au ca elemente fişe de activitate aferente
lecţiilor,fişe de cercetare,lucrări practice,referate întocmite cu respectarea criteriilor,articole,fotografii cu
instantanee din natură etc.,ce antrenează elevii într-un proces permanent de autoevaluare şi de
monitorizare de catre profesor a activităţii elevului;
- corelarea tipurilor de itemi cu natura obiectivelor şi a conţinuturilor;
- creativitate în privinţa formatului ales, respectând particularităţile de vârstă ale elevilor, obiectivele şi
conţinuturile evaluării.
18
4. Aprecieri asupra nivelului atingerii standardelor de către elevi:
Puncte tari:
- majoritatea elevilor au un nivel mediu de cunoștințe, existând și elevi foarte buni, dar din păcate și elevi
cu nivel minim de cunoștințe la majoritatea disciplinelor;
- s-a reuşit o menţinere la un anumit nivel al claselor, unii dintre ei chiar au crescut ca şi nivel al
cunoştinţelor la disciplina matematică faţă de anii precedenţi;
- elevul este partener şi participant activ la propria lui instruire şi formare, iar învăţarea se realizează prin
cooperarea profesor - elev şi are loc predominant prin formarea de competenţe şi deprinderi practice;
- folosirea metodelor activ-participative, centrarea învăţării pe elev au fost mijloace care au condus la
progresul elevilor;
- majoritatea elevilor pot utiliza achiziţiile din lecţiile anterioare la un nivel acceptabil;
- elevii demonstrează că şi-au însuşit principalele cunoştinţe şi că pot opera cu ele;
- elevii au capacitatea de a exprima idei la un nivel satisfăcător şi de a pune întrebări;
- aproape toţi elevii reuşesc să îndeplinească sarcinile de lucru primite.

5. Activități parteneriale – părinți, școală, comunitate locală. Activități extrașcolare, concursuri.


Puncte tari:
• Profesor Giuraniuc Sorin
- participarea la activităţi în cadrul şcolii şi cu unităţile partenere;
- iniţierea de noi parteneriate;
- menţinerea unei legături strânse cu părinţii elevilor;
- participarea la şedinţele cu părinţii la clasele la care d-l profesor predă fizica şi/sau chimia;
- un număr de 7 elevi au participat la olimpiada de fizică, 4 elevi la olimpiada de chimie – etapa pe şcoală
şi 4 elevi au participat la Concursul naţional „PHI“;
- un elev, la clasa a VIII –a, a promovat la etapa judeţeană a Olimpiadei de chimie;
- întocmirea proiectului pentru „Săptămâna Educaţiei Globale”, cu tema „Egalitatea șanselor trebuie să
fie reală”;

• Profesor Crețu Daniela


- participarea copiilor la Centrul de Excelenţă în Matematică, desfăşurat la Colegiul„Grigore Ghica
Voievod" Dorohoi;
- întocmirea proiectului pentru „Săptămâna Educaţiei Globale”, cu tema „Egalitatea șanselor trebuie să
fie reală”, împreună cu cadrele didactice din şcoală;
- participarea la Olimpiada de matematică pe școală, cu un număr de 9 elevi dintre care 8 s-au calificat la
etapa locală;
- participarea la cursul de instruire „Gândește în afara... stigmei!”, organizat de Fundația „Salvați copiii”
Filiala Iași, proiectul fiind finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.
• Profesor Boariu Liliana
- „Împreună pentru un viitor” - activitate desfăşurată împreună cu părinții şi elevii din clasele a VIII-a;
- activitate desfășurată cu prilejul Zilei Naționale a României ce a consatat în prezentarea unei scenete,
cântece și poezii, prezentare power point despre însemnătatea acestui mare eveniment pentru istoria
românilor;
- activitate desfășurată cu prilejul Zilei de 24 ianuarie - Unirea cea mică - ce a consatat în prezentarea
unei scenete, cântece și poezii, despre însemnătatea acestui mare eveniment pentru istoria romanilor și
despre personalitatea lui AL. I. Cuza ;
-„Ziua Educației”- 5 octombrie 2015, activitate cu elevii clasei a VIII-a;
- Comemorarea victimelor Holocaustului- 9 octombrie 2015 - activitate desfășurată cu elevii claselor V-
VIII;
- organizarea olimpiadei de geografie la clasa a VIII-a și a concursului Terra la clasele V-VII – faza în
școală.
• Profesor Saviuc Lavinia
- În semestrul I al acestui an școlar, au fost planificate şi desfăşurate o serie de activităţi extraşcolare şi
extracuriculare:
- Educaţia pentru sănătate constituie o valenţă a activităţii educative extraşcolare materializată în
continuarea unor activităţi de informare a copiilor privind interzicerea consumului de tutun, alcool, droguri
şi substanţe etnobotanice, prezentându-se elevilor pliante şi materiale bine documentate cu efectele
dezastruoase asupra organismului uman, atât în plan psihic, cât şi fizic şi comportamental a consumului
de substanţe interzise. Se desfăşoară la clasa a VIII-a proiectul educaţional antidrog „NECENZURAT”, în
cadrul Programului european de prevenire a consumului de droguri în Europa.
- la clasele V-VIII, s-a desfăşurat proiectul Managementul integrat al deşeurilor în judeţul Botoşani,
proiect cofinanţat din fondul european de dezvoltare regională prin POS MEDIU, cu diseminarea

19
informaţiilor privind colectarea selectivă a deşeurilor, extinderea staţiilor de colectare şi construirea unui
depozit judeţean conform UE la Stăuceni;
- a fost organizată faza pe şcoală a olimpiadei de biologie, în vederea selectării elevilor ce vor participa la
Olimpiada Judeţeană de biologie, 5 martie 2015. Eleva Mihai Cristina s-a calificat la faza judeţeană, ceea
ce impune un program suplimentar de pregătire, care se va realiza pe perioada vacanţei de iarnă, cu
rezolvarea în sistem intensiv a problemelor de biologie umană, teste tip complement simplu şi multiplu.
• Profesor Jităreanu Alexandru Ionuț
- întocmirea proiectului pentru Săptămâna Educaţiei Globale, cu tema „În faţa lui Dumnezeu toţi suntem
egali”;
- organizarea un cor cu elevii de la clasele V-VIII, în ultima săptamană de şcoală din luna decembrie,
care a constat în interpretarea unor colinde, acompaniaţi de diverse instrumente muzicale (vioară, nai,
mandolină).
• Profesor Vremescu Verginica
- activitate în cadrul SEG-“Viitoarea meserie-egalitate de şanse”;
- desfăşurarea olimpiadei la ed.tehnologică - faza pe şcoală.

6. Curriculum la decizia școlii


- nu există la obiectele istorie, biologie, fizică, chimie, geografie, educație tehnologică.
- orele de calculator sunt apreciate de elevi, ei fac progrese deosebite în ceea ce priveşte
tehnoredactarea documentelor şi nu numai;
-chiar dacă la unele obiecte există doar o oră pe săptămână descongestionarea materiei, dar si efortul
susţinut al elevilor şi profesorilor au făcut posibilă parcurgerea cu succes a conţinutului didactic.
- opţionalul „Să învăţăm cu calculatorul” este susținut la clasele V-VII în acest an şcolar 2015-2016, iar la
clasa a VIII-a opţionalul „Matematică pentru examene”, reprezintă o recapitulare a materiei claselor V-VIII
la matematică, pe capitole, cuprinzând materia pentru Examenul de Evaluare Naţională.

7. Activitatea de perfecționare prin comisia metodică, cercuri pedagogice, IȘJ, CCD, etc.
Puncte tari:

• Profesor Giuraniuc Sorin


În cadrul comisiei metodice
- participarea la activităţi lunare în cadrul comisiei metodice;
- comisiile metodice care cuprind mai multe specialităţi pot oferi un grad mai mare de interdisciplinaritate
şi transdisciplinaritate.

În cadrul Cercului pedagogic


- participarea la ambele cercuri metodice (fizică şi chimie);
- prezentarea noutăţilor din domeniu de către responsabilii de cerc;
- cunoaşterea activităţii unor colegi de breaslă;
- schimburi de opinii pe teme de specialitate.
Data Activitatea Locul desfăşurării Tema
Noutăţi în domeniu
11.09.2015 Consfătuire directori CN „A T Laurian”
Evaluarea – între tradiţie şi
Liceul Tehnologic „Alexandru modernitate
14.11.2015 Cerc pedagogic chimie
Vlahuță” Șendriceni

a) Rolul tehnologiilor
informaționale în predarea
fizicii.
Colegiul Național „Grigore
21.11.2015 Cerc pedagogic fizică b) Analiza rezultatelor la
Ghica” Dorohoi
examenul național de
bacalaureat – 2015.

Formare continuă
Data Activitatea Locul desfăşurării Tema

Curs formare continuă, EDI (Evaluare, Diagnostic,


20.10.2015 lector prof. Sharman Fundația Star of Hope Intervenție). MetodeAplicative
Pope

20
• Profesor Crețu Daniela
- continuarea activității la Centrul de Excelenţă în Matematică unde a avut parte de satisfacţii din partea
elevilor participanţi;
- participarea la toate cercurile şi întrunirile profesorilor de matematică.

• Profesor Boariu Liliana


- coordonareaactivităţii comisiei metodice şi implicare în activităţile cercului pedagogic;
- participarea la activitatea Cercului profesorilor de geografie ce s-a desfăşurat la Barajul de acumulare
de la Stânca-Costești.

• Profesor Saviuc Lavinia


- implicarea profesorului de biologie în activitatea Comisiei metodice şi prin cercurile pedagogice,
participarea la Consfătuirea profesorilor de biologie (septembrie 2015, Botoşani) și participarea la Cercul
profesorilor de biologie -7 noiembrie 2015, desfăşurat la Seminarul Teologic Dorohoi;
- participarea la Concursul de selecţie a cadrelor didactice metodiste ISJ Botoşani - oct. 2015;
- cadru didactic metodist ISJ Botoşani, pentru anul şcolar 2015-2016, conform deciziei nr. 1075-
15.10.2015;
- participarea la atelierul: Valorificarea concluziilor inspecţiei şcolare, durata de 10 ore, derulat de CCD
Botoşani - octombrie 2015;
- efectuarea unor inspecţii de specialitate curente, conform delegaţiei ISJ Botoşani, nr. 12685 -
14.12.2015;
- parcurgerea cursului de formare continuă „Pedagogia activităţilor extracurriculare - extraşcolare” PAEE,
cu durată de 41 ore, 10 CPT, organizat de CCD Botoşani, în perioada 16.10.2015 - 01.11.2015;
- preocuparea pentru organizarea şi desfăşurarea în Şcoala Gimnazială Spiru Haret, Dorohoi, a cursului:
„Pedagogia activităţilor extracurriculare - extraşcolare” PAEE, cu durată de 41 ore, 10 CPT, organizat de
CCD Botoşani, în perioada 16.10.2015 - 01.11.2015, cu două grupe de 15 cursanţi;
- participarea la dezbateri privind Planul cadru gimnaziu, ISJ Botoşani, 13 ianuarie 2016;
- publicarea unor articole de specialitate, materiale educaţionale, în revista: Confesiunile naturii, 16
noiembrie 2015;
- colaborator al revistei de specialitate: Confesiunile naturii, ISSN 2069 – 7090;
- participarea la Proiectul POSDRU/174/13/S/149155 - Personalul didactic din sistemul de învăţământ
preuniversitar şi universitar de stat - promotor al învăţării pe tot parcursul vieţii, în perioada 12.01 2015-
31.03.2015, 5 CPT, adeverinţă nr. 5192 - 03.12.2015.

• Profesor Vremescu Verginica


- organizarea activităţii Cercului pedagogic ca responsabil;
- participarea la activităţi metodice în cadrul cercului pedagogic cu exemple de bune practici.

8. Exemple de bună practică, propuneri, recomandări pentru semestrul/anul următor.

• Profesor Giuraniuc Sorin

- donarea a 328 volume de cărți bibliotecii școlii;


- realizarea unui număr mare de experimente;
- utilizarea lecţiilor digitale de pe platforma www.escoala.edu.ro;
- utilizarea preponderentă a fişelor de lucru în activitate.

• Jităreanu Alexandru Ionuț


- adaptarea şi proiectarea programului profesorului în funcţie de nevoile elevilor pentru încurajarea
activităţilor de învăţare.

• Profesor Crețu Daniela


- adaptarea şi proiectarea programului profesorului în funcţie de nevoile elevilor pentru încurajarea
activităţilor de învăţare;
- elaborarea unor strategii comune în vederea abordării Evaluării Naţionale, finalizate prin eventuale
simulări.

• Profesor Saviuc Lavinia


- intercondiţionarea teorie - practică în desăvarşirea procesului de predare - învăţare a noţiunilor de
biologie;
- preocuparea pentru achiziţionare de mijloace de învăţământ necesare desfăşurarii orelor de biologie;
21
- promovarea aspectelor pozitive ale procesului instructiv - educativ şi cultural - artistic şi al respectului
pentru muncă şi pentru valoarea umană.

• Profesor Boariu Liliana


- îmbinarea armonioasă între informaţiile teoretice şi cele practice (realizarea de hărţi, proiecte, portofolii,
vizionarea unor materiale).

OPORTUNITĂŢI;
- baza logistică şi materialele didactice existente în Şcoala Cornerstone permit realizarea unui act didactic
de calitate precum şi activităţi atractive pentru elevi;
- ambientul plăcut în şcoală, interesul copiilor pentru învăţătură motivează profesorul în a le oferi acestora
cât mai multe informaţii.

Responsabil,
Profesor Boariu Liliana

COMISIA PERFECȚIONARE METODICA SI CERCETARE

Planul managerial pentru anul şcolar 2015-2016 se axează pe orientarea demersului didactic şi
educaţional pe următoarele priorităţi strategice:

1. Creşterea calităţii şi ancorarea în actualitate a activităţii cadrelor didactice.


2. Îmbunătăţirea constantă a procesului instructiv-educativ-evaluativ.
3. Elaborarea de standarde de predare si evaluare, în vederea atragerii elevilor către şcoala noastră şi
spre performanţă a elevilor.
4. Eficientizarea lucrului în echipă în procesul de predare-învăţare-evaluare.

Ţinându-se cont de aceste priorităţi, dar şi de faptul că formarea şi perfecţionarea reprezintă un


proces continuu şi cumulativ de actualizare şi dezvoltare a competenţelor, cadrele didactice din şcoala
noastră au fost implicate într-o varietate de astfel de activităţi, în concordanţă cu evoluţiile din planul
nevoilor de educaţie şi al curriculum-ului educaţional, în funcţie de exigenţele privind adaptarea
competenţelor personalului didactic la schimbările din structurile complexe ale procesului de
perfecţionare.
Perfecţionarea şi formarea continuă a cadrelor didactice din unitatea noastră s-a realizat astfel:
- prin studiu individual de specialitate/autoperfecţionare;
- prin activităţile desfăşurate în cadrul comisiilor metodice, a cercurilor pedagogice şi a consfătuirilor
cadrelor didactice;
- prin schimburi de experienţă profesională (la nivel şcolar în cadrul activităţilor de parteneriat cu diferite
şcoli din oraş sau din alte localităţi);
- prin participarea la cursuri de formare iniţială şi perfecţionare continuă organizate/avizate de instituţii
abilitate sau perfecţionare prin grade didactice (CCD, IŞJ).

Puncte tari:
Coordonatele activităţii responsabilului cu formarea continuă în acest semestru au fost:

INFORMARE
- accesibilizarea şi facilitarea accesului la informaţie pentru toate cadrele din şcoală;
- diseminarea tuturor informaţiilor din domeniu privitoare la perfecţionare şi formare continuă, înscriere la
grade didactice;
- prezentarea ofertei CCD Botoşani privind Formarea continuă în învăţământul preuniversitar-denumire
curs, număr de ore, credite echivalente, adresabilitate-învăţămant preşcolar, primar, gimnazial, personal
de îndrumare şi control;
- informarea cadrelor didactice cu privire la Activităţile metodice, ştiinţifice şi culturale desfăşurate de CCD
Botoşani-denumirea activităţii, forme de derulare a activităţii, perioada de desfăşurare;
- informarea cadrelor didactice cu privire la cursurile de formare desfăşurate de alţi furnizori de curs
Fundaţia Humanitas (Cursuri Mentor, Formator, Educaţia copiilor cu CES), Asociaţia ACCES, cursuri prin
corespondenţă;
- informarea cadrelor didactice privind Metodologia pentru organizarea şi defăşurarea examenului
national de definitivat, Anexe la OM 5561/2011 privind aprobarea Metodologiei privind formarea continuă
a personalului din învăţămantul preuniversitar;
- rapoarte inspecţii şcolare.

ORGANIZARE
22
- actualizarea pentru fiecare cadru didactic a Fişei de evidenţă a formării continue;
- abordarea curriculară adecvată formării pentru o societate bazată pe cunoaştere;
- interdisciplinaritate şi cross-curricularitate;
- participare în procent de 100% a personalului didactic la formare continuă prin participare la
Consfătuirile cadrelor didactice septembrie–octombrie 2015, comisii metodice, cercuri pedagogice,
interasistenţe la ore, prezentarea unor materiale documentare, bine realizate şi deosebit de eficiente în
procesul educativ;
- completarea machetei anuale privind formarea continuă a tuturor cadrelor, înscrierea cadrelor la cursuri
de perfecţionare periodică-modul mediu şi lung;
- transmiterea raportului anual privind perfecţionarea/formarea continuă pentru anul şcolar trecut;
completarea machetelor solicitate către IŞJ şi minister;
- transmiterea cu promptitudine, sub directa coordonare a conducerii şcolii, a tuturor situaţiilor privind
formarea continuă a personalului din şcoală, înscrieri grade didactice, susţineri inspecţii curente şi
inspecţii speciale;
Participarea cadrelor didactice la diferite concursuri s-a materializat în rezultate bune, ceea ce
reflectă paleta largă a preocupărilor cadrelor din şcoală pentru desăvârşirea actului educaţional şi pentru
formarea unor tineri adaptaţi societăţii (proiectele şi activităţile desfăşurate de fiecare cadru didactic sunt
menţionate in rapoartele individuale şi ale comisiilor).
Elementele de dezvoltare profesională necesare promovării unui învăţământ cu prioritate formativ-
educativ de către fiecare cadru din şcoală sunt:

Nr Numele și Funcția Observații


crt prenumele
1 Giuraniuc director În cadrul comisiei metodice
Sorin - participarea la activităţi lunare în cadrul comisiei metodice;
- comisiile metodice care cuprind mai multe specialităţi pot oferi un grad mai mare
de interdisciplinaritate şi transdisciplinaritate.
În cadrul Cercului pedagogic
- participarea la ambele cercuri metodice (fizică şi chimie);
- prezentarea noutăţilor din domeniu de către responsabilii de cerc;
- cunoaşterea activităţii unor colegi de breaslă;
- schimburi de opinii pe teme de specialitate;
11.09.2015 Consfătuire directori desfăşurat la CN „A T Laurian” cu tema: Noutăţi
în domeniu;
14.11.2015Cerc pedagogic chimie desfăşurat la Liceul Tehnologic „Alexandru
Vlahuță” Șendriceni cu tema: Evaluarea – între tradiţie şi modernitate;
21.11.2015Cerc pedagogic fizică desfăşurat la Colegiul Național „Grigore Ghica”
Dorohoi cu tema: a) Rolul tehnologiilor informaționale în predarea fizicii.
b) Analiza rezultatelor la examenul național de bacalaureat – 2015.
2 Hîncu Paula- prof. înv. - a participat la consfătuirea cadrelor didactice din învatământul preşcolar organizat
Irina preşcolar la Sala teatrului din municipiul Dorohoi;
- a participat la Cercul pedagogic organizat la Gradinita Nr. 8 din municipiul
Dorohoi;
- în cadrul comisiei metodice a învăţătorilor si educatoarelor din şcoala noastra am
întocmit şi prezentat un referat cu tema : „Ce înseamnă să ai copil preşcolar de
grupă mare?”
3 Apăscăriței educatoare Studentă în anul trei la Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității
Beatrice Ștefan cel Mare, Suceava;
- a participat la practică pedagogică pentru învățământul primar și preșcolar în
cadrul Școlii Gimnaziale Cornerstone – Filiala Asociației HCI, Dorohoi și în cadrul
Școlii Gomnaziale Nr.1, Dorohoi.
- a depus cerere pentru cursul de Consiliere și orientare, laCCD Botoșani.
4 Tudose educatoare - a participat la Consfătuirea cadrelor didactice;
Monica - a participat la Cercul pedagogic organizat de Grădinița Nr. 8,
Dorohoi.
5 Strugariu învăţător - în semestrul I a participat la toate activităţile Comisiei metodice a învăţătorilor din
Georgeta şcoală și cercurile pedagogice
(Cerc pedagogic Republica Moldova Chișinău 29- 31 octombrie 2015).

6 Moroșanu Ioan prof. înv. - a participat la Consfătuirea cadrelor didactice;


primar - în cadrul Comisiei Metodice a susţinut referatul cu tema “Rolul familiei în
efectuarea temelor pentru acasă”.

23
7 Pădurariu Nina prof. înv. - în semestrul I a participat la toate activităţile Comisiei metodice a învăţătorilor din
primar şcoală, în calitate de responsabil comisie.
- a participat lacercurilepedagogice susținute la nivelul clasei pregătitoare
(22.09.2015 - Școala Gimnazială „Spiru Haret”;
20.11.2015 - Școala Gimnazială “N. Iorga” Dersca ).
- a absolvit cursul „Abilitatea curriculară a cadrelor didactice din învățământul primar
pentru clasa pregătitoare”, adeverință nr. 848/11.09.2015; 16 ore de formare.
- este înscrisă pentru susținerea inspecției curente 2/grad II în semestrul al II - lea
8 Stigleț Diana prof. înv. - a participat la Cercul pedagogic în data de 27.11.2015, ţinut de dna Dodu Angelica
primar de la Şcoala Gimnazială „M. Sadoveanu” Dumbrăviţa (Com.Ibănesti).
Tema: Dezvoltarea atitudinilor moral-civice prin disciplinele din ariacurriculara „Arte
şi Tehnologii”;
- a filmat şi prezentat colegilor, în cadrul comisiei, o lecţie la Comunicare în limba
română.
9 Vatavu prof. înv. -în cadrul comisiei metodice a prezentat referatul cu tema “Jocul matematic în
Lăcrămioara primar predarea învăţarea operaţiilor cu numere naturale”;
-a participat la activitatea cercului pedagogic din care fac
parte, activitate desfăşurată la Şcoala Ghilea – Şendriceni.
- a frecventat cursurile celui de-al treilea semestru al masterului “Didactici aplicate în
învăţământul primar” – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Univ. Al. I.
Cuza-Iaşi;
- a participat la cursul de formare pentru implementarea programului Anti-stigma,
program derulat în cadrul proiectului “Gândeşte în afara Stigmei” finanţat prin
granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, în perioada 09 -18
noiembrie 2015 (15 credite), desfăşurat de Organizaţia Salvaţi Copiii – Filiala Iaşi;
10 Blaga Dorinel profesor - formare continuă prin comisie metodică şi cercuri pedagogice.
arte
plastice
11 Boariu Liliana profesor - implicarea în activităţile comisiei metodice şi ale cercului pedagogic;
geografie - - participarea la activitatea Cercului profesorilor de geografie ce s-a desfăşurat la
istorie Barajul de acumulare de la Stânca - Costești;
12 Jităreanu profesor - a participat la şedinţele comisiei metodice şi la activitățile cercului pedagogic de
Alexandru religie specialitate.
Ionuţ
13 Creţu Daniela profesor - a continuat activitatea la Centrul de Excelenţă în Matematică;
matematică - a participat la toate cercurile şi întrunirile profesorilor de matematică.
-
informatică
14 Guşulei profesor - a participat la cercul pedagogic al profesorilor de educație muzicală din județul
Gheorghina educaţie Botoșani.
muzicală
15 Buțincu Doru profesor - a participat la întrunirile comisiei metodice, cercuri pedagogice;
educaţie - a absolvit Cursul de formator organizat de Asociația pentru Cultura Calității în
fizică şi Educație și Societate cu sediul în localitatea Botoșani, la data de 14 martie 2015.
sport
16 Lupu Alina profesor lb. - participarea la cercurile pedagogice;
română – - responsabil al comisiei metodice de limbă şi comunicare, educaţie fizică şi sport,
lb. franceză arte;
- înscrisă la gradul didactic II, sesiunea 2017.
17 Pinteală Profesor - implicarea înactivitateaComisiei metodiceşia cercurilorpedagogice, participarea
Saviuc Lavinia biologie laConsfătuireaprofesorilorde biologie (septembrie 2015, Botoşani) şi participarea la
Cercul profesorilor de biologie - 7 noiembrie 2015, desfăşurat la Seminarul Teologic
Dorohoi.
1. ParticiparelaConcursuldeselecţieacadrelordidactice metodisteISJBotoşani –
octombrie 2015
2. Cadru didactic metodist ISJ Botoşani, pentru anul şcolar 2015-2015, conform
deciziei nr.1075/15.10.2015
3. Participare la atelierul ”Valorificarea concluziilor inspecţiei şcolare, durata de 10
ore, derulat de CCD Botoşani-octombrie 2015
4. Efectuareaunorinspecţiidespecialitatecurente, conformdelegaţiei ISJBotoşani,
nr.12685/14.12.2015
5. Parcurgereacursuluideformarecontinuă ”Pedagogiaactivităţilor extracurriculare-
extraşcolare”PAEE, cuduratăde41ore, 10 CPT, organizatde CCD Botoşani, în
24
perioada 16.10.2015-01.11.2015
7. PreocuparepentruorganizareaşidesfăşurareaînŞcoalaGimnazială „Spiru Haret”,
Dorohoi,acursului”Pedagogiaactivităţilorextracurriculare-extraşcolare” PAEE, cu
durată de 41 ore,10 CPT, organizat de CCDBotoşani, în perioada 16.10.2015-
01.11.2015, cu două grupe de 15 cursanţi
8. Participare la dezbatei privind Planul cadru gimnaziu, ISJ Botoşani,13 ianuarie
2016
9. Publicarea unor articole de specialitate-materiale educaţionale, în revista
Confesiunie naturii, 16 noiembrie 2015
10. Colaborator al revistei de specialitate Confesiunile naturii, ISSN 2069-7090
11. Participare la Proiectul POSDRU/174/1.3/S/149155 –Personalul didactic din
sistemul de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat-promotor al învăţării pe
tot parcursul vieţii, în perioada 12.01.2015-31.03.2015, 5 CPT, adeverinţă nr. 5192-
03.12.2015.
18 Jităreanu Profesor lb. - a participat la toate întrunirile comisiei metodice, cercuri pedagogice;
Andrei Engleză – - a participat la seminariile de formare Erasmus+ (Noiembrie 2015);
lb. franceză - perfecționare în urma inspecțiilor pentru definitivat și a discuțiilor metodice purtate
cu profesorul metodist și cu directorul unității de învățământ unde activez (Ianuarie
2016).
19 Vremescu Profesor - organizarea activităţii Cercului pedagogic ca responsabil;
Verginica educaţie - participarea la activităţi metodice în cadrul cercului pedagogic cu exemple de bune
tehnologică practici.

CONSILIERE/CONSULTANŢĂ
- am acordat consiliere cadrelor didactice în domeniul perfecţionării, am facilitat comunicarea intercolegială din
şcoală şi am sprijinit relaţionarea şcolii cu alte instituţii în scopul integrării in mediul comunitar.

MONITORIZAREA, EVALUAREA, OPTIMIZAREA CALITĂŢII PROCESULUI DE FORMARE


- am monitorizat activităţile desfăşurate la nivelul comisiilor existente in şcoală.

PUNCTE SLABE
-

OPORTUNITĂŢI
- existenţa unei palete diverse de activităţi în cadrul comisiilor de lucru din şcoală;
- eforturi susţinute din partea cadrelor didactice pentru parcurgerea modulelor de perfecţionare, dat fiind
orarul, cheltuieli de deplasare şi costurile ridicate ale cursurilor;
- colaborarea între Comisia de perfecţionare şi celelalte comisii permite desfăşurarea în parametri optimi
a monitorizării procesului de formare continuă a cadrelor didactice;
În concluzie, perfecţionarea cadrelor didactice la nivelul şcolii noastre este pozitivă şi arată
preocuparea permanentă a celor implicaţi în procesul instructiv-educativ-evaluativ pentru îmbunătăţirea
managementului şcolar, pentru dezvoltare profesională personalizată şi pentru inovarea practicii şcolare.

ANALIZA SWOT

PUNCTE TARI:
Pentru fiecare cadru didactic:
- putere de muncă;
- spirit de decizie;
- spirit de echipă;
- experienţă;
- competenţă profesională;
- spirit organizator;
- capacitate de diseminare a priorităţilor;
- capacitate de comunicare;
- managenentul organizaţiei;
- dispun de pregătire de specialitate şi didactica comunicării foarte bună;

PUNCTE SLABE:
-

OPORTUNITĂŢI:

25
Selectarea priorităţilor pentru asigurarea unui echilibru corect între efort şi rezultate obtinute la
catedră.

Responsabil,
Prof. înv. preşcolar Irina Hîncu

RAPORTUL ACTIVITĂŢII EDUCATIVE

Întreaga activitate de coordonare a proiectelor și programelor educative, a urmărit, în principal


creșterea prestigiului școlii și calității activității școlii noastre prin acțiunile desfășurate.
Debutul activităţilor educative din perioada analizată a avut loc la data de 13 septembrie 2015, odată
cu festivităţile de deschidere a anului şcolar. Printre participanţi s-au numărat școlari și preșcolari, părinţii
acestora, cadrele didactice ale şcolii, reprezentanți ai sponsorilor, ai Consiliului Local şi ai Poliţie
municipiului Dorohoi.

1. Proiectarea didactică
Aspecte pozitive:
• diriginţii folosesc programele de Consiliere şi Orientare aprobate cu Ordin al Ministrului;
• planificările anuale şi semestriale cuprind teme ale tuturor subcomponentelor educative;
• în cadrul orelor de consiliere și orientare, dar și cu prilejul altor activități sunt abordate și teme
pentru mediu, sănătate, munca de calitate, circulație rutieră, securitate personală şi colectivă, etc.;
• există o planificare a orelor de consiliere pentru părinți, săptămânale, dar legătura cu aceștia este
ținută și telefonic sau prin caietele de corespondență.

2. Calitatea actului didactic


Aspecte pozitive:
• lecţiile de consiliere și orientare au demonstrat pregătirea profesorilor pentru oră, adecvarea
conţinutului la obiectivele educaţionale ale lecţiei, la particularităţile de vârstă ale copiilor, îmbinarea
activităţilor frontale, pe grupe şi individuale;
• activitățile educative sunt pe placul elevilor, dovadă feed back-ul colectat în cadrul Consiliului
elevilor, iar calitatea lor crește de la un an la altul;
• organizarea alegerile pentru președintele consiliului elevilor. Acesta a fost desemnat prin vot
secret de către elevii din clasele de gimnaziu și este Gherasim Ivona, din clasa
a VI – a;
• de un real succes s-au bucurat activitățile desfășurate în cadrul Săptămânii Educației Globale şi
Sărbătoarea Crăciunului:
• diversificarea activităților la care au participat copii;
• antrenarea unor echipe de baschet de fete şi băieţi şi participarea la competiţii;
• prezenţa unui număr mare de părinți la activităţile propuse și multe dintre activități au loc în
prezența unor invitați, specialiști în tema abordată;
• buna cooperare între şcoală şi instituţiile solicitate în sprijinirea acţiunilor propuse (Poliţie, ISU,
instituţii cu atribuţii în domeniul sanitar, etc.);
• sprijinul Asociației HCI și a voluntarilor acestora în toate activitățile propuse;
• desfășurarea unor activități în parteneriat cu alte școli sau grădinițe;
• atragerea profesorilor cu puține ore în unitate la activitățile educative ale școlii.

3. Calitatea evaluării elevilor


Aspecte pozitive:
• la orele de consiliere și orientare şi la activităţile educative, evaluarea cunoştinţelor este înlocuită
cu evaluarea deprinderilor şi abilităţilor, a comportamentelor responsabile pe care şi le asumă elevii, din
păcate greu de realizat pe termen scurt dar importante pe termen lung.

4. Nivelul atingerii standardelor


Aspecte pozitive:
• datele privind progresul şi dezvoltarea elevilor se culeg şi se înregistrează în mod sistematic;
• se analizează periodic gradul de satisfacţiei al elevilor şi al părinţilor acestora faţă de rezultatele
şcolare, extraşcolare şi generale ale activităţii instituţiei de învăţământ în cadrul consiliilor elevilor și
ședințelor/lectoratelor cu părinții sau prin chestionare.

5. Activitatea de perfecţionare prin comisiile metodice şi cercuri pedagogice

Nr. Denumire activitate Data Tema Locul de Participanţi:

26
crt. Denumire activitate Data Tema desfăşurar Participanţi:
e
Elevi Cadre
didactice
1. Analiza activităţii educative din 30.10.2015 Prezentarea sală de - 4
anul şcolar 2014-2015. raportului de clasă
activitate
2. Discutarea regulamentului de 27.11.2015 „Ora de sală de - 4
ordine interioară dirigenție în clasă
contextul întregii
Lecţie demonstrativă: clasa a activități
VII-a instructiv-
educative a
profesorilor
diriginți”

3. Dezbatere, referat 18.12.2015 „Copiii și sală de - 4


părinții...despre clasă
drepturile
copilului " –
referat

Aspecte pozitive:
• activitatea Comisiei de Consiliere şi Orientare se desfășoară conform cadrului legal;
• fiecare diriginte este asistat o dată pe semestru, la câte o oră, de către director sau de către
responsabilul comisiei.
• toate cadrele didactice cu funcție de diriginte, au absolvit cursurile de Consiliere și orientare, la
CCD Botoșani, mai puţin cadrul didactic debutant, care va urma cursurile în momentul realizării unei
grupe, la CCD Botoşani.

6. Propuneri/recomandări în vederea îmbunătăţirii activităţii în semestrul următor :


• sprijinirea cadrelor didactice debutante în desfăşurarea activităţilor şi întocmirea documentelor;
• colectarea mai bună de dovezi ale activităţilor desfăşurate;
• respectarea obligaţiilor din fişa postului şi a cerinţelor ca fiecare cadru didactic să valorifice
potenţialul educativ al disciplinei sale;
• monitorizarea de către director a modului în care este aplicat Ordinul M.E.C.I. nr.
5132/10.09.2009 privind activităţile specifice funcţiei de diriginte şi sunt respectate prevederile
metodologice privind organizarea/desfăşurarea acestor activităţi, inclusiv consemnarea lor în registrul
respectiv;
- sustenabilitatea activităților de calitate și care au avut succes.

Oportunități:
- folosirea la maximum a bazei materiale puse la dispoziție de Asociația HCI;
- colaborarea cu specialiști pe diverse probleme abordate în activitățile propuse.

Amenințări:
- ”oferta” negativă a străzii și a massmediei;

7. Exemple de bună practică:


I. donarea de alimente, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte din partea elevilor, către colegi de-ai
lor, cu o situație financiară precară
II. prin parteneriatul semnat cu artistul plastic Maria Antal, elevii clasei I, își desfășoară orele de
educație plastică sub îndrumarea comună a d-nei învățătoare și a d-nei Antal;
III. desfăşurarea de activităţi extracurriculare sau extraşcolare realizate în colaborare cu părinţi şi
voluntari;
IV. o activitate cu succes în rândul copiilor este celebrarea elevilor cu note peste 7 la tezele de la
limba română și matematică;
V. oferirea de cadouri, prin intermediul fundației din Germania – Humedica, copiilor din școlile și
grădinițele din zona Dorohoi.

ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE PE PARCURSUL SEMESTRULUI

27
Activitățile propuse s-au desfășurat ținând cont de programul de școală al copiilor, de activitățile
specifice vârstei lor și de necesitatea introducerii unor teme ancorate în realitatea de zi cu zi. O serie de
activităţi educative sunt deja obișnuite școlii noastre, altele sunt noi:

Nr Participanţi (numeric)
crt Denumirea activităţii Coordonator Data
Elevi Cadre Alţii
did. (preciz
aţi)
1 Festivitatea de deschiderea Conducerea şcolii 13 septembrie toate Toate Poliție,
a anului şcolar 2015 grupele și cadrele Consili
clasele, didactice, ul Local
211 19
2 Ziua europeană a limbilor Profesor de limbi moderne 26 septembrie gimnaziu, Cadrele Asisten
2015 54 didactice t
gimnaziu, lingvist
11
3 Alegeri pentru Consiliul Director 1 octombrie gimnaziu, diriginții, 4 Directo
școlar al elevilor 2015 54 rul
4 Ziua Sportului Școlar Profesor de sport 1 octombrie gimnaziu, Profesori Cadre
2015 54 de sport, 4 didactic
e
5 Ziua Internaţională a Toate cadrele didactice 5 octombrie toate coordonat Directo
Educaţiei 2015 grupele și orii, 19 rul
clasele,
211
6 Ziua Națională de Președinte școală 9 octombrie gimnaziu, Cadrele Directo
Comemorare a Profesor de Istorie 2015 54 didactice rul
Holocaustului Profesor de religie gimnaziu,
10
7 Planul meu de carieră – Diriginte clasa 23-26 clasa a VIII coordonat Angajaț
orientare școlară în a VIII – a octombrie – a, 9 orul, 1 i
parteneriat cu Parchetul de 2015 Judecă
pe lângă Judecătoria torie
Dorohoi Doroho
i
8 Poliția de proximitate ne Director 20 noiembrie clasa a VIII Diriginte agenţi
informează 2015 – a, 9 clasa din
- întâlnire informativă pe a VIII – a, cadrul
teme de interes general 2 Poliţie
de
Proximi
tate
9 Thanksgiving Day Profesor lb. engleză 27 noiembrie gimnaziu, Cadrele Cetățe
2015 54 didactice ni SUA
gimnaziu,
5
10 1 Decembrie – Ziua Profesori de Istorie, limba 27 noiembrie toate Diriginți, Directo
Naţională a României română, muzică – 2 decembrie grupele și Invăţători, rul,
2015 clasele, educatori, volunta
211 19 ri
11 Eminescu – o punte către Profesori de limba 15 Ianuarie gimnaziu Cadrele Directo
suflet română, muzică, bibliotecar 2016 didactice rul,
gimnaziu volunta
ri
12 Ziua Unirii Principatelor Profesor de Istorie 22 - 25 toate Diriginți, Directo
Române Profesor de limba română Ianuarie 2016 grupele și Invăţători, rul,
clasele, educatori, volunta
211 19 ri
13 Caragiale – un comic al Profesori de limba 25 ianuarie gimnaziu, Cadre Directo
tuturor timpurilor română, bibliotecar 2015 54 didactice, rul
6

28
Proiecte

Participanţi (numeric)
1
Nr. Denumirea proiectului Nivel (local, Parteneri
Elevi Cadre Alţii
crt. judeţean, regional,
didactice (precizaţi)
naţional,
internaţional)
1 „Moldova la doi pași de regional Federația Română 12 2 antrenor
coș“ de Baschet, CN baschet
„Grigore Ghica“ SUA
Dorohoi
2 Săptămâna educației național școli și instituții 211 19 Cadre
globale – Egalitatea locale medicale,
șanselor trebuie să fie părinți,
reală voluntari,
etc
3 SNAC național ONG local 101 10
4 Bun venit ție, toamnă! local Părinți 17 6
5 Ziua Recoltei local Părinți 23 5
6 Donare de maculatură local Cadre didactice, 211 5
părinți, elevi,
voluntari
7 Serbarea de Crăciun zonal Asociația HCI, aproximativ cadrele Asociația
„Sărbătorile ne unesc și Părinți 2900 copii didactice Humedica
ne fac mai buni” din
școlile
partenere
8 NECENZURAT-Program internațional material puse la 9 2 Prof de
European de prevenire a dispoziție de Agenţia biologie,
consumului de droguri în Națională Antidrog Directorul
rândul elevilor.

9 Spune nu, duşmanului ce local 9 2 Prof de


ţintește fără greşeală – biologie,
tutunul! Directorul
10 ”Fiinţele umane au preţ!” european Material puse la 9 2 Prof de
– marcarea Zilei dispoziţie de biologie,
Europene de prevenire a Asociaţia Directorul
traficului de fiinţe eLIBERARE
umane(18 oct.2015)

Pe lângă aceste activități reprezentative, au avut loc și altele, la nivel de grupă sau clasă, în cadrul
activităților lunare, obligatorii.

Copii cu părinţi plecaţi în străinătate

Ciclul Nr. de elevi


Preşcolar 3
Primar 6
Gimnazial 5
Liceal -
TOTAL 14

Măsuri luate la nivelul unităţii şcolare Responsabil Observaţii


Consiliere din partea psihologului școlii, Învățătorii/diriginții claselor din
discuții particulare cu fiecare copil în parte, care fac parte elevii
discuții telefonice cu părinții, discuții în cadrul
ședințelor cu părinții

Participarea elevilor la concursurile și olimpiadele școlare

29
Monitor concursuri și olimpiade școlare – Prof. înv. primar Ioan Moroșanu

Rezultatele obținute sunt urmarea unor eforturi din partea copiilor și a cadrelor didactice.
Obiectivul central al activității educative din acest an școlar a fost selectarea unor concursuri și activități
care să fie agreate de copii și să fie complementare activității școlare. La nivelul școlii şi grădiniţei, în semestrul I
din anul şcolar 2015-2016, s-au înregistrat următoarele participări şi rezultate în cadrul concursurilor şi activităţilor
extracurriculare:

Nr. total de Nr. de premii I Nr. de Nr.de premii Nr. de Nr. de diplome Nr. diplome de
preșcolari/elevi obținute premii II III obținute mențiuni de participare voluntariat
participanți obținute obținute

30 elevi 9 5 5 5 6 -

Echipa de baschet 3 1 2 - - -
a şcolii

Echipă sportivă a 3 1 3 - - -
şcolii

Tabel centralizator al concursurilor CAEN, CAEJ, CAERI

Titlul concursului Concurs Concurs CAERI Concurs Premii şi


CAEJ CAEN participanţi
1.Concursul 17 participanţi
Judeţean „Artur 12 premii
X - -
Verona”
2.Festivalul 4 participanţi
„Toamna în cântec 4 premii
și culoare” – ediția - X -
a IV-a
3. Turneul „Uriașii 6 premii
Moldovei” din
cadrul proiectului „
X - -
Moldova la doi pași
de coș”

La nivelul Şcolii Cornerstone, în anul şcolar 2015-2016, în primul semestru, s-au înregistrat
următoarele participări şi rezultate în cadrul concursurilor şi activităţilor extracurriculare:

1. Olimpiada la limba și literature româna – etapa la nivel de școală


Elevi participanți: 8
Elevi promovați pentru etapa județeană: 6
Clasa a V-a: - Haraga Daniel
- Ungureanu Ligia
- Jităreanu Eduard
Clasa a VI-a: - Gherasim Ivona
- Popescu Ema
Clasa a VII-a: - Simota Odette

2. Olimpiada de fizică – etapa la nivel de școală


Elevi participanți: 7
Clasa a VI-a: - 3 participanți
Clasa a VII-a: 2 participanți
Clasa a VIII-a: 2 participanți

3. Olimpiada de chimie – etapa la nivel de școală


Elevi participanți: 4
Elevi promovați pentru etapa județeană Clasa a VIII-a: 1 elev

30
4. Olimpiada la limba engleză – etapa la nivel de școală
Elevi participanți: 6
Elevi promovați pentru etapa județeană: 4
Clasa a VII-a : - Aramă Luigi
- Apăscăriței Betuel
Clasa a VIII-a: - Apăscăriței Ruben
- Topală Onisim

5. Olimpiada matematică – etapa la nivel de școală


Elevi participanți: 12
Elevi promovați pentru etapa locală: 8
Clasa a V-a: - Șoltuzu Emanuel
Clasa a VI-a: - Popescu Ema
- Bîndiu Diana
- Gherasim Ivona
Clasa a VII-a : - Mihai Cristina
- Popescu Samuel
- Aramă Luigi
Clasa a VIII-a: - Topală Onisim

6. Concurs național “Terra” – etapa la nivel de școală


Elevi participanți: 10
Elevi promovați pentru etapa județeană: 4
Clasa a V-a: - Haraga Daniel
Clasa a VI-a: - Gherasim Ivona
Clasa a VII-a: - Simota Odette
Clasa a VIII-a: - Cucu Dariana

7. Concursul de pictură „Artur Verona” – ediţia a IX-a :


Clasa a II-a :
PREMIUL I: - Fedorovici Robert
- Gorgan Fabiana
- Mihai Sara
- Bîndiu Denisa
- Jîjîie Abel
PREMIUL II: - Mihai Teodor
PREMIUL III: - Fecic Cleopatra
- Rădăuceanu Marta
- Cozmîncă Daria
MENȚIUNE: - Ignat Miruna
- Iacob Isabela
- Anton Cătălin
Diplome de participare: 5 elevi

Clasa a VI-a :
PREMIUL I: - Ursache Maria
PREMIUL II: - Crăciun Simina
Diplome de participare: 1 elev

Clasa a VII-a :
PREMIUL I: - Popescu Ramona
PREMIUL II: - Mihai Cristina
PREMIUL III: - Ivan Ioana
MENȚIUNE: - Viziniuc Roxana

8. Festivalul concurs interjudețean de creație și interpretare „Toamna în cântec și culoare” –


ediția a IV-a (CAER)
Clasa a II-a :
PREMIUL I: - Rădăuceanu Marta
PREMIUL II: - Bîndiu Denisa
PREMIUL III: - Fedorovici Robert
MENȚIUNE: - Ignat Miruna
31
9. Tenis de masă –etapa județeană
LOCUL III - se acordă echipei Școlii Gimnaziale Cornerstone, coordonată de prof. Buțincu Doru

10. Turneul „Uriașii Moldovei” din cadrul proiectului „Moldova la doi pași de coș” (28-29 nov.
2015)
LOCUL I (diplomă)- se acordă echipei Școlii Gimnaziale Cornerstone, coordonată de prof. Buțincu
Doru (probă zig-zag);
LOCUL I (diplomă)- se acordă echipei Școlii Gimnaziale Cornerstone, coordonată de prof. Buțincu
Doru (probă aruncare din dribling);
LOCUL I (diplomă)- se acordă echipei Școlii Gimnaziale Cornerstone, coordonată de prof. Buțincu
Doru (probă traseu tehnic);
LOCUL II (diplomă)- se acordă echipei Școlii Gimnaziale Cornerstone, coordonată de prof. Buțincu
Doru (probă aruncări de pe loc);
LOCUL III (diplomă)- se acordă echipei Școlii Gimnaziale Cornerstone, coordonată de prof. Buțincu
Doru (probă pase);
LOCUL III (diplomă)- se acordă echipei Școlii Gimnaziale Cornerstone, coordonată de prof. Buțincu
Doru (probă slalom).

11. Concurs „Ziua sportului pentru toți” (18 oct. 2015)


LOCUL I (diplomă) - se acordă echipei de baschet a Școlii Gimnaziale Cornerstone, coordonată de
prof. Buțincu Doru
LOCUL I (diplomă) -Zvorișteanu Roberto (proba cross) cl. a IV-a
LOCUL II (diplomă) - Bîndiu Denisa cl. a II-a

Aspecte pozitive
• o selectare a concursurilor la care participă copiii, pentru a nu-i obosi;
• consultare părinților atunci când copiii participă la concursuri și olimpiade.

Oportunitati
• consolidarea imaginii școlii și creșterea calității elevilor înscriși în școală.

Amenintari
• numărul mare de concursuri apărute, majoritatea cu bani, multe efemere și de o relevanță
îndoielnică.

Responsabil,
Prof. Sorin Giuraniuc

COMISIA CONSILIERE ŞI ORIENTARE

Principalul scop al activităţii educative desfăşurate de Comisia de Consiliere şi Orientare a fost


aplicarea reformei în şcoală şi organizarea activităţilor educative în sprijinul noilor cerinţe, deoarece nu se
poate face o intrucţie de calitate fără educaţia care să formeze omul de mâine din adolescentul de astăzi.
Activitatea comisiei în acest an şcolar a avut în vedere creşterea nivelului calitativ al întregului proces
instructiv –educativ prin o mai bună cunoaştere a colectivelor de elevi din fiecare clasă,o mai bună
colaborare între diriginţi şi profesorii clasei, familiile elevilor, conducerea şcolii şi alţi factori educativi.
Comisia Consiliere şi Orientare are în componenţă patru membri – profesori diriginţi, care au absolvit
modulul ,,Consiliere şi Orientare”;
Programul activităţilor educative s-a stabilit împreună cu profesorii diriginţi şi conducerea şcolii;

Nr. Numele şi prenumele dirigintelui Clasa Gradul didactic


crt
1. Creţu Daniela-Anca a V-a Grad I

2. Lupu Alina a VI-a Definitiv

3. Jităreanu Andrei a VII-a Debutant

4. Boariu Liliana a VIII-a Grad I

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE:

32
Nr. Denumire Data Tema Locul de Participanţi:
crt activitate desfăşurare
Elevi Cadre
.
didactice
1. Analiza activităţii 30.10.2015 Prezentarea sală de clasă - 4
educative din anul raportului de
şcolar 2014-2015. activitate
2. Discutarea 27.11.2015 „Ora de dirigenție în sală de clasă - 4
regulamentului de contextul întregii
ordine interioară activități instructiv-
educative a
Lecţie profesorilor diriginți”
demonstrativă:
clasa a VII-a
3. Dezbatere, referat 18.12.2015 „Copiii și sală de clasă - 4
părinții...despre
drepturile copilului " –
referat

Proiectarea didactică:
Aspecte pozitive:
- Diriginţii folosesc programele de Consiliere şi Orientare aprobate cu Ordin al Ministrului;
- Planificările anuale şi semestriale cuprind teme ale tuturor subcomponentelor educative;

• În cadrul orelor de consiliere și orientare, dar și cu prilejul altor activități sunt abordate și teme
pentru mediu, sănătate, munca de calitate, circulație rutieră, securitate personală şi colectivă, etc.;
• Există o planificare a orelor de consiliere pentru părinți, săptămânale, dar legătura cu aceștia
este ținută și telefonic sau prin caietele de corespondență.
• La orele de consiliere și orientare şi la activităţile educative, evaluarea cunoştinţelor este înlocuită
cu evaluarea deprinderilor şi abilităţilor, a comportamentelor responsabile pe care şi le asumă elevii, din
păcate greu de realizat pe termen scurt dar importante pe termen lung.
• Realizarea la timp a activităţilor în cadrul comisiei;
• Întocmirea la timp a planificărilor anuale şi semestriale ale toturor diriginţilor;
• Respectarea planificărilor şi parcurgerea materiei conform termenilor;
• Reuniunea comisiei metodice conform calendarului stabilit;
• Respectarea calendarului de activităţi al comisiei;
• Întâlniri periodice sau ori de câte ori este nevoie.

Activităţi în cadrul comisiei:


• Prezentarea activităţilor extraşcolare şi extracurriculare din graficul de activităţi;
• Prezentarea regulamentului de ordine internă;
• Discuţii diverse (ordine, disciplină, uniformă);
• Organizarea colţului educativ cu informaţii pentru toţi elevii şcolii;
• Întâlniri periodice sau ori de câte ori este nevoie.

Calitatea actului didactic:


Puncte tari:
- Folosirea mijloacelor audio-vizuale la unele ore, materiale didactice care uşurează mult
înţelegerea conţinuturilor;
- Folosirea strategiilor diferenţiate de muncă;
- Preocuparea pentru stimularea motivaţiei pentru învăţare, de dezvoltarea capacităţilor
intelectuale ale elevilor şi de formarea de competenţe;
- Utilizarea fişelor de lucru.

Activităţi parteneriale – părinţi, şcoală, comunitate locală. Activităţi extraşcolare, concursuri.


Puncte tari:
- Bună relaţionare cu parinţii;
- Realizarea de proiecte și participarea la diverse activităţi în cadrul Săptămânii Educației Globale
cu tema „Egalitatea șanselor trebuie să fie reală”.

Activitatea de perfecţionare prin comisia metodică, cercuri pedagogice, ISJ, CCD, etc.
Puncte tari:

33
- Comisia metodică se întrunește conform calendarului stabilit;
- Membrii comisiei participă regulat la cercurile pedagogice.

Exemple de bună practică, propuneri, recomandări pentru semestrul/anul următor:


- Se folosesc portofoliul, fişe de lucru în clasă.

Propuneri:
- Utilizarea în activităţile de la clasă a mai multor metode interactive.

Responsabil,
Prof. Creţu Daniela – Anca

COMISIA PENTRU CURRICULUM

Componența Comisiei pentru curriculum de la nivelul Școlii Gimnaziale Cornerstone este


următoarea:
- Prof. Boariu Liliana – responsabil comisie
- Prof. Giuraniuc Sorin – director
- Prof. Pădurariu Nina – responsabil Comisia Metodică a profesorilor pentru învățământ
preșcolar și primar
- Prof. Lupu Alina – responsabil Comisia Metodică Limbă și comunicare, educație fizică și
sport, arte
- Prof. Crețu Daniela - responsabil comisia de consiliere și orientare

Principalele obiective ale Comisiei pentru Curriculum au constat în personalizarea ofertei


educaționale la nivel instituțional prin diversificarea și flexibilizarea acesteia în funcție de nevoile și
interesele partenerilor și beneficiarilor procesului educațional, valorificarea și valorizarea în procesul
educațional a valențelor formative și a experiențelor individuale de învățare – formală, informală și
nonformală precum și adaptarea currcumului școlar la nevoile de dezvoltare personală ale elevilor și la
cerințele părinților acestora.
Pe parcursul desfășurării primului semestru al anului școlar 2015 - 2016, activitatea Comisiei pentru
curriculum din Școala Gimnazială Cornerstone, a constat în:
- Avizarea la nivelul școlii a disciplinelor opționale care sunt cuprinse în Curriculum la decizia
Școlii pentru anul școlar 2015 - 2016;
- Obținerea avizului inspectorilor de specialittate de la ISJ, pentru disciplinele opționale
propuse pentru anul școlar 2015 - 2016, în luna octombrie;
- Exprimarea opțiunilor elevilor de clasa a VIII-a privind dorințele lor școlare și profesionale
după terminarea ciclului gimnazial prin aplicarea unor chestionare, în luna noiembrie;
- Propunerea de discipline opționale, din partea cadrelor didactice, ce ar putea fi cuprinse în
CDȘ pentru anul școlar 2016 - 2017, în luna decembrie;
- Prezentarea propunerilor de opționale pentru anul școlar 2016 – 2017, în cadrul Cosiliului
Profesoral din luna ianuarie.
În anul școlar 2015 – 2016 la nivelul Școlii Gimnaziale Cornerstone, se studiază următoarele
discipline:
1. „Let’s play our way with English – Prof. Jităreanu Andrei ( grupa mică, mijlocie, mare )
2. „Să creștem sănătoși”- Ed. Hâncu Irina ( grupa mare )
3. „Clubul curioșilor“ - Prof. Pădurariu Nina ( clasa pregătitoare )
4. „Arta de a scrie frumos“ – Prof. Stigleț Diana ( clasa I )
5. „Să scriem corect” – Prof. Strugariu Georgeta ( clasa a III-a )
6. „Literatură pentru copii” – Prof. Moroșanu Ioan ( clasa a IV-a )
7. „Să învățăm cu calculatorul” – Prof. Crețu Daniela ( clasa a V-a )
8. „Să învățăm cu calculatorul” – Prof. Crețu Daniela ( clasa a VI-a )
9. „Să învățăm cu calculatorul” – Prof. Crețu Daniela ( clasa a VII-a )
10. „Scriere și argumentare” – Prof Lupu Alina ( clasa a VIII-a )
11. „Matematică pentru examen” - Prof. Crețu Daniela ( clasa a VIII-a )
12. Aprofundare matematică - Prof. Moroșanu Ioan ( clasa a IV-a )

Chestionarul aplicat elevilor de clasa a VIII - a a constat într-un număr de cinci întrebări cu referire
la opțiunile lor școlare și profesionale după terminarea clasei. Din cei 9 elevi chestionați, toți elevii au
ales să-și continuie studiile după absolvirea școlii gimnaziale, 2 elevi optând pentru Colegiul „Grigore
Ghica“, Dorohoi, 4 elevi au optat pentru Liceul Regina Maria, un elev a optat pentru Liceul Sportiv,
Botoșani și 2 elevi au optat pentru Liceul Filadelfia din Suceava.

34
În ceea ce privește disciplinele opționale pentru anul școlar 2016 - 2017, cadrele didactice propun
următoarele discipline opționale:

- „Let’s play our way with English“ - Prof. Jităreanu Andrei ( grupa mică, mijlocie, mare )
- „Să creștem sănătoși”- ed. Apăscăriței Beatrice ( grupa mare )
- „Clubul curioșilor“ - Prof. Moroșanu Ioan ( clasa pregătitoare )
- „În lumea poveștilor” - Prof. Pădurariu Nina ( clasa I )
- „Arta de a scrie frumos” - Prof. Pădurariu Nina ( clasa I )
- „Matematică distractivă”- Prof. Stigleț Diana ( clasa a II-a )
- „Să scriem frumos”- Prof. Stigleț Diana ( clasa a II-a )
- „Micii actori”- Prof. Stigleț Diana ( clasa a II-a )
- „Să scriem corect” - prof. Vatavu Lăcrămioara ( Clasa a III-a )
- „Teatrul de copii” - prof. Vatavu Lăcrămioara ( Clasa a III-a )
- „Literatură pentru copii”- Prof. Strugariu Georgeta ( clasa a IV-a )
- „Să învățăm cu calculatorul” - Prof. Crețu Daniela ( clasa a V-a )
- „Să învățăm cu calculatorul” - Prof. Crețu Daniela ( clasa a VI-a )
- „Să învățăm cu calculatorul” - Prof. Crețu Daniela ( clasa a VII-a )
- „Istoria religiilor” - Prof. Jităreanu Alexandru ( clasele V-VIII )
- „Religia la români” - Prof. Jităreanu Alexandru ( clasele V-VIII )
- „Curiozități geografice” - Prof. Boariu Liliana (clasele V-VIII )
- „Personalități istorice” - Prof. Boariu Liliana (clasele V-VIII )
- „Fizica prin experimente” – Prof. Giuraniuc Sorin ( clasele VI – VIII )
- „Chimia și viața” - Prof. Giuraniuc Sorin ( clasele VII – VIII )
- „Compoziția plastică” - Prof. Blaga Dorinel (clasele V-VIII )
- „Sunetele muzicii” - Prof. Gușulei Gherghina ( clasa a V-a )
- „Scriere și argumentare” - Prof Lupu Alina ( clasa a VIII-a )
- „Comunicare prin Joc” - Prof Lupu Alina ( clasa a VII-a )
- „Matematică pentru examen” - Prof. Crețu Daniela ( clasa a VIII-a )
- „Having fun vith English” - Prof. Jităreanu Andrei ( clasele VI – VII )
- „Tenis de masă” - Prof. Buțincu Doru (clasele V-VIII )
- „Învățarea și perfecționarea jocului cu mingea de baschet” - Prof. Buțincu Doru (clasele V-VIII )

În cadrul ședințelor cu părinții, fiecare educator/ învățător/ diriginte a chestionat părinții în legătură cu
oferta de discipline opționale pentru anul școlar în curs, iar aceștia s-au declarat mulțumiți de opționalele
care se studiază la clasă/ grupă.
Eficacitatea opționalelor constă în stimularea expresivității și creativității copiilor și în același timp
constituie un procedeu de terapie psihică pentru copii.
Activitatea Comisiei pentru Curriculum în anul școlar 2015 – 2016, pe parcursul desfășurării primului
semestru a fost bine planificată, iar temele propuse au fost finalizate în timpul propus.

Responsabil,
Prof. Liliana Boariu

COMISIA PENTRU PROIECTE EDUCAŢIONALE EUROPENE

1. Obiective propuse:
- familiarizarea elevilor cu alte culturi europene;
- creşterea sentimentului de solidaritate al elevilor în sensul apartenenţei la un spaţiu unic, Europa;
- implicarea activă a elevilor în toate domeniile vieţii sociale;
- creşterea spiritului de iniţiativă și de solidaritate al elevilor.

2. Activități realizate:
- 26 Septembrie 2015: Ziua Europeană a Limbilor – Activitatea a constat într-o manifestare educativă
muzicală, sub formă de concurs, unde elevii au interpretat diferite piese în mai multe limbi de circulație
europeană și mondială. Activitatea a avut loc în parteneriat cu cadre didactice din unitatea de învățământ;
- 30 Octombrie 2015: English Quiz Contest – activitate propusă în scopul actualizării cunoștințelor
despre numeralul ordinal și cardinal, precum și în scopul simulării unei conversații între un moderator și
un participant la o emisiune TV;
- 27 Noiembrie 2015: Thanksgiving Day – activitate la care elevii au aflat despre semnificația și
originea Sărbătorii Recunoștinței de la un vorbitor nativ de limba engleză, prof. Annette Gray. După acest
moment elevii au vizionat un material video cu părintele acestei Sărbători a Recunoștinței, Willian
Bradfort. Au urmat discuții libere pe tema recunoștinței și importanța acesteia în viața fiecăruia. La sfârșit,

35
elevii au primit o fișă de lucru pe care au notat, în limba engleză, trei motive pentru care doresc ei să fie
recunoscători în viitor;
- 16 Decembrie 2015: Team Carol Making – activitate ce și-a propus dezvoltarea spiritului de echipă
dar și a imaginației și a creativității, în limba engleză, a elevilor participanți, prin poezie;
- cooperare cu asistentul lingvstic vorbitor nativ de limbă engleză, prof. Annette Gray precum și alți
voluntari (SUA, Austria și Germania) la clasele pre-primare, primare și gimnaziale;
- participarea la atelierele de informare și formare organizate în ceea ce privește realizarea de proiecte
europene (Erasmus+).

3. Calitatea activității desfășurate

Puncte tari:
- captarea interesului elevilor pentru activitățile propuse de Comisia pentru proiecte educaționale
europene, sporirea interesului acestora față de anul precedent;
- existenţa unui cadru, a unei legislaţii şi a unor oportunităţi propice relaţiilor de cooperare;
- tradiţie bogată a şcolii în parteneriate internaţionale;
- atingerea obiectivelor propuse;
- menținerea alinierii Comisiei pentru proiecte educațoinale europene la idealul educativ al României:
transformarea societății în bine prin educație. Acest lucru s-a realizat și prin adoptarea motto-ului:
Transforming Romania through education (Transformând România prin educație).

Responsabil Comisiepentru proiecteeducaţionale europene,


Prof. Andrei Jităreanu

COMISIA PENTRU PREVENIREA ABSENTEISMULUI ȘI MONITORIZAREA RITMICITĂȚII


NOTĂRII

Comisia are ca scop verificarea numărului total de absenţe în fiecare lună a anului şcolar şi stabilirea
numărului de absenţe motivate şi nemotivate în vederea combaterii absenteismului. În urma verificărilor
lunare s-a constatat că în şcoala noastră nu există fenomenul de absenteism. Astfel în semetrul I al
anului şcolar 2015-2016, au fost înregistrate următoarele absenţe:
- la clasa pregătitoare s-au înregistrat 72 de absenţe toate motivate;
- la clasa I s-au înregistrat 21 de absenţe toate motivate;
- la clasa a II-a s-au înregistrat 20 de absenţe toate motivate;
- la clasa a III-a s-au înregistrat 0 absenţe;
- la clasa a IV-a s-au înregistrat 50 de absenţe toate motivate;
- la clasa a V-a s-au înregistrat 70 de absenţe toate motivate;
- la clasa a VI-a s-au înregistrat 42 de absenţe dintre care 42 motivate;
- la clasa a VII-a s-au înregistrat 81 de absente dintre care 81motivate;
- la clasa a VIII-a s-au înregistrat 163 de absenţe toate motivate.
La grădiniţă: grupa mare 18 absenţe toate motivate, grupa mijlocie 131 absenţe toate motivate, grupa
mică 23 absenţe toate motivate, în total 172 de absenţe toate motivate. Menţionez că la grădiniţă un
absent reprezintă o zi de activitate.
Astfel la sfârşitul sem. I, an şcolar 2015-2016 s-au înregistrat la învăţământul primar 163 absenţe din
care toate sunt motivate, iar la învăţământul gimnazial s-au înregistrat 356 de absenţe din care toate sunt
motivate, iar numărul total de absenţe este de 519 toate motivate.

La sfârşitul sem. I, an şcolar 2015-2016, monitorizându-se ritmicitatea notării şi încheieriimediilor s-au


constatat următoarele:
- la clasa pregătitoare şi clasele I-IV, învăţătorii şi profesorii care predau la aceste clase au
consemnat în cataloage, prin calificative, rezultatele evaluărilor scrise sau orale, elevii având un
număr corespunzător de calificative pentru acea dată şi au încheiat mediile pe semestrul I,
conform metodologiei în vigoare;
- la clasele V-VIII toţi profesorii care predau la acele clase au respectat metodologia în vigoare,
consemnând în catalog, în mod ritmic, notele obţinute de elevi, încheind mediile pe semestrul I.

Responsabil comisie,
Prof. înv. preşcolar Hîncu Irina

COMISIA PENTRU MENTORAT

36
În semestrul al I al anului şcolar 2015 - 2016, Comisia pentru mentorat a avut ca obiectiv al
activităţii sale mentorarea profesorilor debutanţi, Stigleţ Diana Alexandra, Apăscăriţei Beatrice, Jităreanu
Ionuţ şi Jităreanu Andrei.
Scopul activităţii acestei comisiei este acela de asigurare a creşterii calităţii în sistemul
educaţional, prin ȋmpărtășirea experienţei didactice a profesorului mentor și valorificarea entuziasmului de
debut a profesorului debutant.
Obiectivele derivate din acest scop şi propuse spre a fi realizate în acest an şcolar sunt următoarele:
- facilitarea integrării profesorului debutant în organizaţia şcolară;
- îmbunătăţirea performanţelor didactice ale profesorului stagiar;
- adaptarea tehnicilor de predare-evaluare la specificul școlii, particularităţilor de vârsta și individuale
ale elevilor;
- ameliorarea strategiilor didactice de predare-însuşire de cunoştinţe, formare de priceperi și
deprinderi, sistematizare şi recapitulare;
- proiectarea ȋn acord cu standardele de performanţă a materiei didactice;
- elaborarea sistematică a planificărilor pe unităţi de învăţare;
- completarea corectă a documentelor şcolare;
- proiectarea etapizată a unui demers didactic specific diferitelor tipologii de lecţii;
- elaborarea unui plan sistematic de evaluare a materiei predate;
- aplicarea și interpretarea corectă a testelor de autoevaluare;
- participarea activă și eficientă, prin implicarea in programele educaţionale derulate de instituţia pe
care o reprezintă;
- sporirea prestigiului organizaţiei şcolare din care face parte profesorul debutant.

Planul de activitate al comisiei pentru anul şcolar 2015-2016 cuprinde activităţi de consiliere a
debutanţilor, atât în vederea elaborării şi completării documentelor şcolare cât şi privind aspecte de
proiectare şi organizare a demersului didactic, precum şi activităţi de asistenţă şi interasistenţă la ore.
Fiecare activitate s-a desfăşurat conform planificării astfel:
- septembrie: consilierea privind inventarierea materialului didactic, completarea documentelor
şcolare, studiul programei şcolare, studiul planului managerial, planului comisiei metodice, ROI,
întocmirea planificărilor conform standardelor de calitate, aplicarea testelor de evaluare iniţială;
- octombrie: consiliere pentru elaborarea portofoliului debutantului, elaborarea proiectelor didactice,
realizarea de asistenţe la ore (2 ore săptămânal);
- noiembrie: proiectarea și predarea în comun cu mentorul a unor secvenţe de lecţie, proiectarea,
precum şi elaborarea în echipă cu mentorul a activităţilor din SEG;
- decembrie: analiza comună a performanţele elevilor și proiectarea activităţilor remediale,
realizarea de asistenţe dar şi interasistenţe la orele debutanţilor şi mentorului;
- ianuarie: proiectarea evaluarii sumative ȋn echipă cu mentorul, consiliere privind completarea
corectă a documentele şcolare la sfârşitul semestrului I şi întocmirea raportului semestrial de
activitate;
- februarie: ameliorarea strategiilor de ȋnvăţare conform situaţilor concrete semnalate şi completarea
documentelor din portofoliul personal;

Puncte tari:
Planul de activitate este coerent structurat, astfel încât să corespundă nevoilor reale de sprijin a
debutanţilor, având o planificare concentrică a activităţilor, pornind de la cele de recunoaştere,
completare şi utilizare a documentelor şcolare, continuând cu cele de concepere personală a celor
prevăzute în fişa postului şi cu planificarea unor activităţi de asistenţă şi interasistenţă la ore.
O foarte bună comunicare între membrii comisiei, fapt ce a favorizat desfăşurarea activităţilor
propuse conform planificării şi realizarea obiectivelor propuse la nivelul comisiei, într-o atmosferă
colegială şi profesională, în acelaşi timp.

Oportunităţi
Prin activităţile desfăşurate în cadrul acestei comisii se oferă suport concret tânărului profesor, în
dorinţa acestuia de a se dezvolta profesional, prin ajustarea corectă la contextul instituțional concret.

Responsabil,
Prof. înv. primar Lacramioara Vatavu

RAPORT DE ACTIVITATE AL CERCULUI “PRIETENII POMPIERILOR”

La începutul primului semestru, al anului școlar 2015-2016, la nivelul Școlii Gimnaziale


Cornerstone Dorohoi s-a constituit cercul PSI tehnico-aplicativ cu un efectiv de 11 elevi din clasa a VI a.

37
S-au desfășurat lunar întâlniri care au avut următoarele teme de discuții, conform tematicii PSI
orientative a învățământului secundar, sub îndrumarea coordonatorului înv. Strugariu Georgeta:
• Constituirea cercului PSI (octombrie);
• „Focul – prieten sau dușman” (noiembrie);
• „Educația și protecția elevilor în caz de cutremur” (decembrie);
• „Impactul dezastrelor asupra mediului” (ianuarie).
Aceste activități au avut ca scop dezvoltarea capacității de înțelegere și apreciere a pericolelor
generate de situații de urgență, cunoașterea efectelor incendiilor asupra vieții și sănătății oamenilor și
bunurilor materiale, modul de comportare în caz de incendiu, precum și promovarea atitudinilor și
comportamentelor corespunzătoare în situații de risc.
Sub îndrumarea profesorului coordonator, elevii au dobândit cunoștințe temeinice de prevenire a
incendiilor, au învățat să respecte reguli de protecție și securitate, au învățat să se ferească singuri de
pericole, au înțeles cum să aplice reguli de protecție a vieții și au învățat să protejeze mediul înconjurător
de eventuale agresiuni provenite din partea unor factori iresponsabili.

Responsabil,
Înv. Georgeta Strugariu

COMISIA PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

În cadrul comisiei PSI, pe parcursul primului semestru al anului şcolar, s-a avut în vedere realizarea
următoarelor obiective la nivel de unitate:
- cunoaşterea şi respectarea regulilor privind protecţia vieţii preşcolarilor, şcolarilor, cadrelor didactice,
nedidactice şi a întregului personal din unitate;
- protejarea vieţii celor din jur şi a mediului înconjurător;
- educarea unor comportamente privind prevenirea de incendii, accidente precum şi respectarea acestor
norme.

În baza acestor obiective, s-au desfăşurat următoarele activităţi:


- instruirea elevilor în ceea ce priveşte informaţiile necesare pentru situaţii de urgenţă şi exerciţiile de
evacuare;
- încheierea unui parteneriat între ISU Botoşani şi Şcoala Cornerstone pentru anul şcolar 2015-2016;
- avizarea planificării exerciţiilor de evacuare în caz de incendiu şi a simulărilor în caz de cutremur;
- verificarea mijloacelor de stingere a incendiilor din dotarea şcolii;
- realizarea instructajului PSI periodic pentru întreg personalul din Şcoala Cornerstone şi Grădiniţa
Cornerstone;
- monitorizarea prelucrării normelor de protecţie şi sănătate în muncă, cât şi a activităţilor din şcoală,
desfăşurate la nivelul claselor sau cu personalul şcolii;
- realizarea simulărilor de evacuare în caz de incendiu şi cutremur planificate pentru semestrul I;
- prezentarea de materiale informative referitoare la anumite situaţii de urgenţă;
- elaborarea unor scurte informări şi rapoarte periodice privind, în egală măsură, prevenţia, dar şi respectarea
normelor privind securitatea şi protecţia muncii şi activităţii în şcoală şi grădiniţă.

Propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii comisiei PSI:


- organizarea de activităţi de prevenire şi stingere a incendiilor cu participarea reprezentanţilor ISU;
- verificarea periodică a hidranţilor şi a stingătoarelor;
- verificarea rezervei bazinului de apă şi a pompei de alimentare a hidranţilor;
- verificarea sistemului de alarmare şi senzori de fum existenţi în şcoală şi în grădiniţă;
- atenţionarea cadrelor didactice din şcoală şi în grădiniţă pentru deblocarea în permanenţă a
căilor de acces.

Responsabil,Înv. Strugariu Georgeta


Membru Bibl. Axinte Stela

RAPORT DE ACTIVITATE IN CEEA CE PRIVESTE PROGRAMUL “LAPTELE ȘI CORNUL” ȘI


“ÎNCURAJAREA CONSUMULUI DE FRUCTE ÎN ȘCOLI”;

În cadrul distribuirii laptelui, cornului și merelor în Şcoala Gimnazială Cornerstone s-au desfăşurat
următoarele activităţi:
- preluarea laptelui, cornului și merelor de la distribuitor;
- verificarea zilnică a condiţiilor de depozitare a laptelui, cornului și merelor;
- verificarea termenului de valabilitate al acestora;
- distribuirea laptelui, cornului și merelor pe clase;
38
- predarea la timp a dosarelor la responsabilul din cadrul Primăriei Municipiului Dorohoi.

Responsabil,
Secretar Pușcașu Daniela

RAPORT DE ACTIVITĂȚI AL COMISIEI SNAC

Acţiunile desfăşurate în cadrul Comisiei de Strategie Naţională şi Acţiune Comunitară şi-au dorit
ca finalitate sensibilizarea elevilor/profesorilor faţă de persoanele defavorizate şi sprijinirea acestora.

În cadrul Comisiei SNAC , în semestrul I, s-au derulat următoarele activități:

1. Activitate de voluntariat 26.10.- 30.10.2015 (1 săptămână)


“Săptămâna legumelor și a fructelor donate”. Acțiunea a avut drept scop sensibilizarea
elevilor/profesorilor la nevoile celor aflați în dificultate. Ca urmare a solicitării sprijinului elevilor s-au
colectat următoarele produse: 50 kg. cartofi, 45 kg. mere, 10 kg. orez, 15 kg. zahăr, 20 l ulei, 20 kg.
paste, 16 kg. făină (grâu șI porumb), 6 kg. nuci, 13 kg. ceapă, 10 pachete biscuiți, 8 cutii de paste tomate,
17 kg. fructe și 12 cutii de conserve. Întreaga cantitate de produse a fost direcționată către 7 elevi ai
scolii, care au situații materiale precare.

2. Activitate umanitară, concretizată prin acordarea de articole vestimentare 9.11.2015 – 20.11.2015 (2


săptămâni).
Acțiunea a avut ca scop donarea unor articole de îmbrăcăminte, încălțăminte unui elev defavorizat din
clasa a IV-a.

3. Activitate de voluntariat, 14.12-18.12.2015 (1 săptămână), susținută de către membrii Asociației HCI.


Aceștia au oferit cadouri pentru copii scolii si a altor unități școlare din orașul Dorohoi, precum și din
satele apropiate localității.

4. La începutul anului şcolar au fost acordate rechizite elevilor cu situaţie materială dificilă.
Membrii comisiei, directorul școlii și președintele asociației își propun desfășurarea și dezvoltarea
unor astfel de acțiuni cu caracter social – umanitar pe parcursul întregului an școlar, prin diversificarea
unor forme de integrare și socializare a copiilor cu situație materială dificilă.

Responsabil,
Prof. înv. Primar Moroșanu Ioan

COMISIA DE COMBATERE A VIOLENŢEI ŞI ASIGURAREA SECURITĂŢII

În semestrul I al anului şcolar 2015-2016 Comisia de combatere a violenţei şi asigurarea


securităţii în Şcoala Gimnazială Cornerstone Dorohoi a avut ca scop asigurarea unui mediu de viaţă
social armonios, liniştit, sănătos şi sigur pentru elevii școlii, conform standardelor europene. Fenomenul
de violenţă privit în ansamblu este unul complex, având caracteristici particulare specifice. Fiind o ramură
a fenomenului de violenţă în general, violenţa în şcoală poate fi definită ca „orice formă de manifestare a
unor comportamente violente precum”:
-exprimare inadecvată sau jignitoare, (poreclire, tachinare, ironizare, imitare, ameninţare, hărţuire);
-bruscare, impingere, lovire, rănire;
-comportament care intră sub incidenţa legii (vandalism, provocare de stricăciuni cu bună ştiinţă, furt);
-ofensa adusă autorităţii cadrului didactic sau fata de colegi (limbaj sau conduită imorala);
-comportamentul şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei şi oricare
comportament care contravine regulamentului şcolar în vigoare.

Puncte tari:
- fiecare clasă desfășoară activități specifice Comisiei de combatere a violenţei şi asigurarea
securităţii;
- nu s-au înregistrat acte de violență în școală;
- nu există fenomene infracționale în școală și în zona limitrofă;
- fiecare cadru didactic deține legitimație de acces în școală;
- existența unui caiet în care se notează numele și datele persoanelor necunoscute ce intră în
școală;
- elevii au uniforme personalizate pentru a fi recunoscuți ușor;
- existența camerelor de supraveghere atât pe holurile școlii cât și in afara ei;
- pază proprie pe timpul nopții;
39
- școala este împrejmuită cu gard, fapt ce facilitează controlul asupra persoanelor ce intră și ies din
unitate.

Obiective specifice :
• Reducerea numărului actelor de violenţă şi a infracţiunilor comise în perimetrul unităţii de
învăţământ şi în zonele adiacente acesteia.
• Analizarea periodică a situaţiei din şcoală, în ceea ce priveşte comiterea actelor de violenţă.
• Pregătirea şi instruirea elevilor în vederea adoptării unui comportament bazat pe respectarea
normelor de convieţuire socială.
• Implicarea elevilor în activităţi de prevenire a violenţei.
• Crearea unui sistem de comunicare reală şi eficientă între şcoală, autorităţi şi familie pentru
identificarea, monitorizarea şi prevenirea actelor de violenţă, prin implicarea tuturor factorilor
educaţionali.

Activităţi realizate :
Pe parcursul semestrului I s-au desfăşurat următoarele activităţi:
1.“Minus violenţă” activități susținute de cetre eleviiclaselor I și a II, mijloc de realizare discuții libere;
2. “Să spunem NU discriminării”, activități susținute de cetre eleviiclaselor a VII-a și a VIII-a, mijloc de
realizare lucrul pe grupe, dezbatere, referate ale elevilor;
3. “Metode de disciplinare nonviolente”, activități susținute de cetre eleviiclaselor a III-a și a IV-a, mijloc
de realizare concurs de desene, dezbateri;
4. “Puterea exemplului din familie”, activitate susținute de cetre eleviiclasei a II-a împreună cu clasa 0,
mijloc de realizare dezbatere si realizarea de colaje.

Activităţi permanente
- supravegherea permanentă a elevilor (în ore cât şi în pauze) de către cadrele didactice şi urmărirea
evitării stărilor conflictuale care pot să apară;
- evitarea folosirii de materiale didactice care ar putea produce accidente;
- sigurarea spaţiilor şcolare corespunzătoare efectivelor de elevi în vederea evitării supraaglomerării;
- cultivarea comportamentelor nonviolente în şcoală, propagarea unor modele corespunzătoare;
- asigurarea siguranţei spaţiului şcolar prin dezvoltarea unei infrastructure corespunzătoare şi
organizarea serviciului de pază;
- supravegherea modului în care se desfăşoară transportul elevilor la/de la şcoală.

Responsabil,
Ed. Gabriela Monica Tudose

COMISIA PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA DISCRIMINĂRII


ŞI PROMOVAREA INTERCULTURALITĂŢII

La nivelul Comisiei pentru prevenirea şi combaterea discriminăriişi promovarea interculturalităţii


s-au înregistrat următoarele activităţi:

• Octombrie 2015 – activitate”Să spunem nu discriminării” (clasa a II-a), cu scopul de a forma


conştiinţa de toleranţă şi acceptare faţă de cei din jur, fără discriminare. S-au realizat desene și s-
au purtat discuții pe baza unor exemple.
• Noiembrie 2015 – activitate”Așa da, așa nu!” (clasa a IV-a), s-au prezentat situaţii concrete de
discriminare şi modul de eliminare a acestor tipuri de comportamente negative. S-au realizat
colaje.
• Decembrie 2015 – lectură fragmente ”Cum evităm actele de discriminare?” (clasa a III-a), s-au
purtat discuții pe baza unor exemple, după care s-au alcătuit scurte compuneri.
• Ianuarie 2016 – activitate”Oferă un exemplu bun” (clasa a I), realizată prin desene și discuții
libere, în scopul prevenirii şi combaterii discriminării şi promovarea interculturalităţii la nivelul
elevilor şcolii noastre.

În cadrul proiectului “Gândește în afara Stigmei...” eleviiclasei a II-a și a clasei a V-a, sub
îndrumarea prof. Vatavu Lăcrămioara și prof. Crețu Dana au desfășurat următoarele:

Proiect: “Curcubeul prieteniei”( clasa a II-a)


Durata proiectului: noiembrie 2015 – februarie 2016
Scopul proiectului: Dezvoltarea abilităților de cooperare
Beneficiari: 20 elevi
Activitate desfășurată: “Cine sunt eu, cine ești tu?”
40
Scopul activității: Identificarea trăsăturilor personale și creșterea stimei de sine.
Activitate desfășurată: “Să exmatriculăm violența”
Durată: ianuarie-februarie 2016 (4 ore).

În cadrul ȘcoliiGimnaziale Cornerstone nu s-au inregistrat acte de discriminare pe parcursul semestrului I.

Responsabil Prof. Moroșanu Ioan

V. PARTENERIAT EDUCAȚIONAL

PARTENERIATE ÎN CARE ESTE IMPLICATĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ CORNERSTONE

Pe lângă parteneriatele încheiate în anii școlari precedenți, anul acesta au fost încheiate o serie de
parteneriate și protocoale de colaborare, cu prilejul unor concursuri sau alte activități :

Nr. de
înregistrare
Instituţia/instituţiile Nr. de elevi
Nr. (la nivelul Responsabil
partenere Obiectiv participanţi
crt. unităţii
şcolare)

NAȚIONALE

Școala Gimnazială Socializarea copiilor cu alți copii de Prof. Hîncu


Cornerstone, Dorohoi aceeși vârstă sau vârstă apropiată Paula Irina
– nivelul preșcolar precum și cunoașterea și Educatoare
compararea activităților desfășurate Tudose
nr. 1528 din
1 de fiecare grup de copii. Gabriela 56
06.10.2015
Monica
Educatoare
Apăscăriței
Beatrice
Școala Gimnazială Nr.1716 din Scopul proiectului vizează atât latura Stefanie 16
Cornerstone, Dorohoi 16.11.2015 morală a educației cât și cea estetică Vornberger –
– nivelul preșcolar precum și importanța prieteniei chiar voluntar
și la distanță. Asociația HCI
2 Dorohoi
Tudose
Gabriela
Monica -
educatoare
Școala Gimnazială Nr.1717 din Scopul proiectului vizează atât latura Stefanie 20
Cornerstone, Dorohoi 16.11.2015 morală a educației cțt și cea estetică Vornberger –
– nivelul preșcolar precum și importanța prieteniei chiar voluntar
și la distanță. Asociația HCI
3
Dorohoi
Apăscăriței
Beatrice -
educatoare
Școala Gimnazială Nr.1718 din Scopul proiectului vizează atât latura Stefanie 20
Cornerstone, Dorohoi 16.11.2015 morală a educației cțt și cea estetică Vornberger –
– nivelul preșcolar precum și importanța prieteniei chiar voluntar
4 și la distanță. Asociația HCI
Dorohoi
Hîncu Irina-
educatoare
5 Școala Gimnazială nr. 1368 din organizarea și desfășurarea de Prof. 18 elevi
Cornerstone, 15.09.2015 activități curriculare și Lăcrămioara
Dorohoi, clasa I și extracurriculare prin activități de Vatavu
profesorul de arte creație plastică
plastice Antal Maria
6 Școala Gimnazială nr. 1584 din stimularea interesului pentru Prof. Buțincu elevi din

41
Cornerstone, Dorohoi 15.10.2015 educație fizică și sport Doru și prof. cele 2 unități
și Școala Gimnazială Guleac Liviu
“Gh. Popovici” Lozna,
Botoșani
7 Școala Gimnazială nr. 1569 din colaborarea părților în vederea Prof. Boariu 9 elevi
Cornerstone, Dorohoi 14.10.2015 desfășurării activității cu tema: “Ziua Liliana
și Judecătoria europeană a justiției civile”
Dorohoi
8 Școala Gimnazială nr. 1590 din creșterea prestigiului celor două Prof. Buțincu 50
Cornerstone, Dorohoi 19.10.2015 unități prin realizarea unor activități Doru, prof.
și Colegiul Național sportive Annette Gray
“Grigore Ghica”,
Dorohoi
9 Școala Gimnazială nr. 1643 din Desfășurarea activității „Literatură, Prof. română, elevi din
Cornerstone, Dorohoi 30.10.2015 teatru, film” Bibliotecarele cele 2 unități
și Școala Gimnazială din cele două
“Alecu Ivan Ghilia” școli
Șendriceni
10 Școala Gimnazială nr. 1570 din asigurarea pregătirii personalului Responsabil toate
Cornerstone, Dorohoi 14.10.2015 unităţii de învăţământ, pentru PSI, director grupele și
și Inspectoratul formarea unui comportament clasele (211
pentru Situații de adecvat în cazul producerii situaţiilor copii)
Urgență “Nicolae de urgenţă
Iorga” al județului
Botoșani
Școala Gimnazială nr. 1695 din implementarea programului Prof. Vatavu 35 elevi
Cornerstone, Dorohoi 11.11.2015 educațional anti-stigmă, în cadrul Lăcrămioara,
11
și Asociația Salvați proiectului “Gândește în afara … prof. Giuraniuc
Copiii Iași Stigmei” Sorin
Școala Gimnazială nr. 1798 din colaborarea între aceste instituții conducerile elevi din
Cornerstone, 04.12.2015 pentru organizarea unor activități școlilor, cele unitățile
Dorohoi, Asociația artistice și caritabile cu prilejul colectivul de școlare
Hope for the sărbătorilor Crăciunului părinți
Childrens
International, un
colectiv de părinți ai
școlii și Scoala
Gimnaziala “Mihail
Sadoveanu” Dumbrav
12 ița,Școala
Gimnazială ”Ioan
Murariu” Cristinești,
Scoala Profesionala
"Sfantul Ap.
Andrei" Smârdan,
Şcoala Gimnazială
„Gheorghe Coman”
Brăești, Şcoala
Gimnazială Nr.1
Văculești
Școala Gimnazială nr. 1837 din colaborarea între aceste instituții conducerile elevi din
Cornerstone, Dorohoi 14.12.2015 pentru organizarea unor activități școlilor, cele unitățile
13 și Scoala artistice și caritabile cu prilejul colectivul de școlare
Gimnaziala “Gheorgh sărbătorilor Crăciunului părinți
e Coman” Brăești
Școala Gimnazială nr. 1840 din colaborarea între aceste instituții conducerile elevi din
Cornerstone, Dorohoi 14.12.2015 pentru organizarea unor activități școlilor, cele unitățile
14 și Scoala artistice și caritabile cu prilejul colectivul de școlare
Gimnaziala “Ioan sărbătorilor Crăciunului părinți
Murariu” Dumbravița
Școala Gimnazială nr. 1801 din colaborarea între aceste instituții conducerile elevi din
15 Cornerstone, 04.12.2015 pentru organizarea unor activități școlilor, cele unitățile
Dorohoi, Asociația artistice și caritabile cu prilejul colectivul de școlare
42
Hope for the sărbătorilor Crăciunului părinți
Childrens
International și Liceul
Teoretic Filadelfia
Suceava
Școala Gimnazială nr. 1584 din colaborarea între cei doi parteneri conducerile elevii școlii
16 Cornerstone, Dorohoi 19.10.2015 pentru promovarea reciprocă celor două
și DorohoiNews.ro instituții
Inspectoratul de nr. 1506 din colaborarea permanentă între poliție personalul elevii școlii
Poliție Județean 30.09.2015 și unitatea școlară în vederea celor două
Botoșani și Școala reducerii numărului de acte de instituții
17 Gimnazială violență prin promovarea măsurilor
Cornerstone de siguranță personală și de
prevenire a comportamentelor de
risc

INTERNAȚIONALE

Școala Gimnazială Nr.1716 din Scopul proiectului vizează atât latura Stefanie 16
Cornerstone, Dorohoi 16.11.2015 morală a educației cât și cea estetică Vornberger –
și Stefanie precum și importanța prieteniei chiar voluntar
Vornberger – voluntar și la distanță. Asociația HCI
18 Asociația HCI Dorohoi
Dorohoi Tudose
Gabriela
Monica -
educatoare
Școala Gimnazială Nr.1717 din Scopul proiectului vizează atât latura Stefanie 20
Cornerstone, Dorohoi 16.11.2015 morală a educației cțt și cea estetică Vornberger –
și Stefanie precum și importanța prieteniei chiar voluntar
Vornberger – voluntar și la distanță. Asociația HCI
19
Asociația HCI Dorohoi
Dorohoi Apăscăriței
Beatrice -
educatoare
Școala Gimnazială Nr.1718 din Scopul proiectului vizează atât latura Stefanie 20
Cornerstone, Dorohoi 16.11.2015 morală a educației cțt și cea estetică Vornberger –
și Stefanie precum și importanța prieteniei chiar voluntar
20 Vornberger – voluntar și la distanță. Asociația HCI
Asociația HCI Dorohoi
Dorohoi Hîncu Irina-
educatoare
Școala Gimnazială nr. 1357 din colaborarea cu scopul desfășurării Prof. Nina 23
Cornerstone, Dorohoi 15.09.2015 activității: „Anotimpurile în sunet, Pădurariu și
și Beate Haider – culoare și cuvânt“ Beate Haider
21
voluntar Asociația
HCI Dorohoi

Școala Gimnazială nr. 1358 din colaborarea cu scopul desfășurării Prof. Diana 21
Cornerstone, Dorohoi 15.09.2015 activității: „Anotimpurile în sunet, Stigleț și Beate
și Beate Haider – culoare și cuvânt“ Haider
22
voluntar Asociația
HCI Dorohoi

Școala Gimnazială nr. 1369 din colaborarea între cele două școli cu cadre didactice 35
Cornerstone – clasa 15.09.2015 scopul desfășurării activității: din cele două
23 a II - a, Dorohoi și „Prietenia, un dar pentru noi!“ școli, voluntary
Școala Sankt Marien Asociația HCI
- Austria
24 Școala Gimnazială 1524 din Suport lingvistic de specialitate Profesor limba elevii din
Cornerstone, Dorohoi 24.09.2014 engleză școală
și Asistentul lingvistic

43
prof. Annette Gray

RAPORTUL ACTIVITĂŢII PARTENERIATULUI ȘCOALĂ – PĂRINȚI

Părinții copiilor din școală și grădiniță sunt organizați într-un Consiliu reprezentativ al părinților, cu al
cărui președinte se comunică permanent, acesta fiind și membru al Consiliului de Administrație al școlii.
În acest an această funcție este ocupată de d-l Popescu Gelu. Un alt părinte face parte din CEAC,
conform legislaţiei în vigoare, iar altul este membru al comisiei de combaterea discriminării.
Pe lângă alegerea acestor reprezentanţi, în întâlnirile cu părinţii, aceştia au fost informați și consultați
cu privire la:
2. rapoarte de activitate şi planurile pentru anul şcolar 2015 – 2016;
3. prevenirea violenței, consumului de alcool, droguri, etnobotanice, abandonului școlar, etc. în
rândurile elevilor;
4. modul de efectuare a transportului prin firmele contractate;
5. activităţile din săptămânii Şcoala altfel, din anul 2015 şi propuneri pentru săptămâna “Să știi mai
multe, să fii mai bun” din perioada 18-22 aprilie 2016;
6. propuneri pentru Regulamentul Intern și a procedurilor operaționale din școală, iar apoi avizarea
acestora;
7. sprijinirea activităţilor şcolii, în special cu prilejul sărbătorilor de Crăciun;
8. propuneri de îmbunătățirea activității.

În acest an ne propunem o întărire a consilierii părinţilor copiilor care întâmpină dificultăţi de orice
gen.

Consiliul Reprezentativ este convocat atunci când este necesar sau dacă aceștia solicită acest lucru.
Părinții copiilor sunt invitați la activități importante desfășurate în școală, dar și consiliați în vederea unei
bune educări a copiilor.
Relația dintre Școala Gimnazială Cornerstone și părinții preșcolarilor și elevilor, care își desfășoară
activitatea aici, a fost din totdeauna bazată pe sinceritate și respect reciproc.
De la început părinții au fost antrenați în acțiunile desfășurate în școală, au participat la acestea, iar
feed-back-ul colectat a fost întotdeauna pozitiv. Comunicarea spontană, dinspre școală spre părinți, se
bazează pe scrisori care au rolul de a descrie cât mai bine inițiativele propuse. Pe lângă această
modalitate părinții au posibilitatea luării legăturii cu cadrele didactice, în cadrul ședințelor cu părinții
conform programării, dar și prin ora de consiliere pusă la dispoziția părinților, în fiecare săptămână.
Părinții tuturor copiilor sunt invitați să participe şi chiar să se implice în serbările organizate cu diferite
prilejuri de către Școală și Asociația HCI. Colaborarea bună cu părinții ne mulțumește cu atât mai mult cu
cât școala noastră este particulară, la început de drum, iar oferta învățământului de stat este destul de
bogată.
Exemplu de bună practică:
A. expoziții de arte plastice periodice realizate de copiii clasei a II – a, îndrumați în cadrul
parteneriatului încheiat cu artistul plastic Maria Antal;
B. participarea în număr mare la serbările de început și sfârșit de semestru, dovedind, la majoritatea
un interes și o legătură strânsă cu copiii lor;
- parteneriat cu un părinte pentru organizarea unor activități extracurrriculare;
- cooptarea părinților într-un proiect de oferire de cadouri copiilor din școlile partenere și a altora
din zona Dorohoi;

Responsabil,
Prof. Sorin Giuraniuc

VI. ACTIVITATEA PERSONALULUI DIDACTIC AUXILIAR

SERVICIUL SECRETARIAT

Pe parcursul semestrului I al anului şcolar 2015-2016, în cadrul compartimentului secretariat, s-au


realizat activitățile propuse, astfel:
1. Proiectarea activităţii
Activitatea s-a desfăşurat în cadrul programului stabilit la începutul anului şcolar, cu respectarea
planificării caledaristice a activităţilor şi a planurilor manageriale ale şcolii.
În realizarea sarcinilor a fost consultată şi aplicată legislaţia în vigoare, au fost utilizate mijloacele
tehnologice informatice din dotare şi s-a dovedit implicarea în în proiectarea activităţii şcolii, la nivelul
compartimentului (membru în comisia de întocmire a orarului, responsabil în cadrul programului “Lapte si
44
Corn”, responsabil SIIIR, completarea zilnică a condicii de prezentă a cadrelor didactice, conform
orarului).

2. Realizarea activităţilor didactice


- a fost aplicată procedura privind organizarea şi circuitul documentelor oficiale;
- corespondenţa a fost monitorizată şi soluţionată;
- documentele create / intrate au fost păstrate în condiţii de securitate, utilizate corect, urmând a fi
arhivate la sfârşitul anului şcolar;
- s-a completat, la începutul anului şcolar, registrul matricol cu elevii nou veniţi / intraţi în sistem, şi
registrul de evidenţă al elevilor / preşcolarilor conform procedurilor;
- s-au completat corespunzător documentele şcolare, conform regulamentului în vigoare;
- au fost întocmite/actualizate, după caz, la începutul anului şcolar şi pe parcurs, dosarele personale ale
personalului/ preşcolarilor / elevilor;
- au fost rezolvate, pe baza hotărârilor consiliului de administraţie, problemele privind mişcarea elevilor;
- au fost actualizate în SIIIR, la începutul anului școlar, datele în ceea ce priveşte personalul angajat,
elevii şi au fost întocmite formaţiunile de studiu;
- au fost introduse în SIIIR și pe portalul Institutului Național de Statistică situațiile statistice de început de
an precum și situația statistică privind rezultatele la sfârșitul anului școlar 2014-2015;
- au fost introduse, conform cerițelor și calendarului MEN și ISJ, datele in aplicația SIIIR (clădiri, săli,
proiectul planului de școlarizare);
- au fost transmise la ISJ şi situaţiile solicitate privind absenţele;
- au fost operate în cataloage şi Registrul Matricol informațiile privind mişcarea elevilor, au fost
completate şi eliberate documente şcolare pentru elevii plecaţi prin transfer la alte unităţi şcolare, în
conformitate cu Regulamentul privind regimul juridic al actelor de studii şi al documentelor de evidenţă
şcolară în învăţământul preuniversitar;
- au fost întocmite/actualizate procedurile activităţilor desfăşurate la nivelul compartimentului, în
conformitate cu prevederile legale.

- 3. Comunicare şi relaţionare
- s-a asigurat funcţionalitatea sistemului informaţional (telefon, fax, e-mail)
- s-au preluat / transmis / direcţionat mesajele transmise prin fax, note telefonice, e-mail, corespondenţă
scrisă către persoanele/ compartimentele vizate;
- s-au întocmit şi transmis rapoartele de activitate;
- au fost transmise toate datele / informările / situaţiile statistice solicitate de inspectorat, autorităţi cu
privire la desfăşurarea activităţilor şcolii;
- au fost efectuate programări şi s-au transmis informări privind eventualele întâlniri stabilite pentru
conducere (cu părinţi, copii, alte persoane);
- au fost întocmite şi înaintate spre aprobare către director diverse documente specifice
compartimentului, create în secretariat;
- au fost afişate la loc vizibil programul compartimentului si diverse informaţii / formulare tipizate pentru
părinţi (avizier secretariat);
- afişarea procedurilor ce privesc activităţile de secretariat din unitate (avizier secretariat);
- s-a avut în vedere crearea, evidenţa, selecţionarea, păstrarea, securizarea documentelor şcolare şi
arhivarea acestora, în conformitate cu Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 şi Nomenclatorul privind
documentele create la Şcoala Gimnazială Cornerstone.
- au fost transmise comunicările/informările din partea conducerii în timp util către beneficiarii indirecţi prin
telefon, corespondenţă scrisă, e-mail sau afişare la loc vizibil, după caz.

4. Managementul carierei şi al dezvoltării personale


- s-a avut în vedere raportarea la standardele de performanţă din domeniul de activitate coroborate cu
cerinţele formulate de conducere, în concordanţă cu specificul activităţii;
- s-a menţinut colaborarea cu compartimente similare de la alte unităţi şcolare;
- s-a urmărit oferta furnizorilor de formare continuă, în vederea înscrierii şi parcurgerii cursurilor cu
aplicabilitate în domeniul activităţii desfăşurate;
- s-au consultat ghidurile respectiv manualele privind lucrul in aplicația SIIIR.

5. Contribuţia la dezvoltarea instituţională şi la promovarea imaginii unităţii şcolare


- s-a realizat transmiterea datelor solicitate către autorităţi / instituţii colaboratoare corect şi la termen;
- corespondenţa s-a întocmit într-o manieră profesională şi adecvată faţă de autorităţi, colaboratori
externi, personal, beneficiari direcţi şi indirecţi, persoane interesate.
- s-au îndeplinit atribuţiile dispuse de şeful ierarhic superior şi/ sau directorul, rezultate din necesitatea
derulării în bune condiţii a atribuţiilor aflate în sfera sa de responsabilitate (redactarea fişelor de post,
deciziilor emise de directorul unităţii, întocmirea orarului pentru nivelul gimnazial, oferirea sprijinului
45
cadrelor didactice în cadrul activităţilor şcolare, punerea la dispoziţie în cancelarie a tabelelor pe clase
privind evidența situației la disciplină a elevilor, punerea la dispoziţie a formularelor privind evidenţa
prezenţei elevilor subvenţionaţi la transport, întocmirea tabelelor privind situaţia medicală/ igienică lunară
a preşcolarilor/şcolarilor, actualizarea listelor de dotări ale unității, efectuarea comenzilor de manuale,
materiale didactice, documente şcolare, rechizite, articole de birotică necesare procesului instructiv-
educativ, ridicarea corespondenţei / coletelor de la Poştă, ISJ Botoşani);
- s-au aplicat şi respectat normele şi procedurile de sănătate şi securitate a muncii, de PSI şi prevederile
regulamentului intern.

6. Conduita profesională
- s-a respectat deontologia profesională, s-a manifestat o atitudine morală și civică, îmbinând calitățile
personale și competențele profesionale care au influențat în mod pozitiv imaginea unității.

Secretar Daniela Pușcașu

ACTIVITATEA CABINETULUI DE ASISTENŢĂ PSIHOPEDAGOGIGCĂ

Pe parcursul semestrului I, al anului şcolar 2015 – 2016 activitatea de asistenţă psihopedagogică a


vizat:
- utilizarea de strategii şi tehnici de consiliere şcolară, individuală şi de grup, care să
responsabilizeze elevul în procesul autocunoaşterii, al adaptării la mediul şcolar, prin observarea
progresului elevilor;
- extinderea modelelor de bună practică în consilierea şcolară prin activităţi de informare,
publicaţii, afișe etc;
- asigurarea consilierii elevilor la cererea acestora, a părinţilor, a conducerii unităţii şcolare;
- oferirea de asistenţă psihopedagogică elevilor cu nevoi speciale: tulburări emoţionale, tulburări
de psihosomatice etc;
- implicarea activă a elevilor in activități de prevenire și combatere a violenței școlare organizate
în context școlar și extrașcolar;
- conştientizarea trăirilor emoţionale proprii;
- identificarea şi denumirea emoţiilor;
- întelegerea cauzelor și a consecințelor emoțiilor;
- utilizarea strategiilor de reglare emoţională adecvate vârstei;
- interacţiunea cu ceilalţi copii prin jocuri adecvate vârstei;

Strategii/ instrumente psihopedagogice:


- chestionare: de interese profesionale, de aptitudini, trăsăturilor de caracter, stiluri de învăţare
colectivă;
- fişe de lucru despre valoarea lucrurilor;
- materiale pentru diferenţierea persoană–comportament;
- materiale legate de dezvoltarea emoţională (fişe, imagini);
- imagini despre identitatea persoanelor etc.

Activitatea de asistenţă psihopedagogică este redată în tabelele de mai jos :

Tabel 1
Număr beneficiari ai
activităţii cabinetului de asistenţă
psihopedagogică
Elevi Părinţi Profesori
Tipul activităţii
de consiliere
Consiliere individuală (număr de persoane 21 1 1
distincte care au beneficiat de consiliere)
Consiliere de grup în cabinet Nr. Nr. Nr. Nr. Nr. Nr.
grupuri elevi grupuri părinţi grupuri profesori
1 2 - - - -

Tabel 2
Consiliere de grup Număr Număr total Tematica abordată
la clasă total activităţi beneficiari

46
4 48 ”Cum arata toleranta ? ” – cl. a VI a, a VII a
”Stil de invatare ” – cl. a VI a
”De sarbatori !” – cl. a VII a

Tabel 3
Nr Activităţi desfăşurate Indicatori de performanţă
crt conform Registrului de Beneficiari
activităţi de la cabinetul de ELEVI PĂRINŢI PROFESORI
asistenţă psihopedagogică (în cabinet) (în cabinet) (în cabinet)
A. Informare şi
Nr. elevilor consiliaţi Nr. părinţi consiliaţi Nr. profesori
consiliere
individual individual consiliaţi individual
1. Cunoaştere şi 12 - -
autocunoaştere
2. Adaptarea elevilor la 2 - -
mediul şcolar
3. Dezvoltare emotionala si 6 - -
1 a stimei de sine
4. Optimizarea relaţiei elevi- 1 - -
părinţi-profesori
5. Stil de viaţă sănătos 1 - -
6. Prevenirea - - -
comportamentelor agresive
7. Prevenirea si combaterea 1 1 -
esecului si dezadaptarii
scolare
Implicare în studii psihosociologice la nivel de scoală, alte instituţii:
2 a) ca organizator
b) ca participant
Calitatea
Activitati cu conţinut de : Instituţia Nr. Ore
Denumire Perioada
metodico-ştiintific formator/ organizatoare /credite
participant
Comisia Responsabil Informari la
metodica a comisie nivelul comisiei periodic
profesorilor metodica metodice
psihopedagogi
a) cursuri de
Cercul Responsabil “ Arterapia in
formare/perfecţionare
pedagogic al cerc recuperarea 2.12.2015
3 profesorilor pedagogic elevilor cu CES”
psihopedagogi

Problematica (cazuistica) - elevi cu dificultăţi emoţionale;


cu cea mai mare frecvenţa
înregistrată în unitatea - elevi care solicită activităţi de autocunoaştere;
4
dvs.
-elevi care solicită informaţii privind creşterea randamentului şcolar;

Nr. cazuri în unitatea Nr. copii în proces de consiliere la


Copii cu CES (cu
5 şcolară nivelul cabinetului
diagnostic)
1 1

Implicarea în proiecte şi programe:

47
Nr. Titulul proiectului/ Calitatea Loc de Grup ţintă Durata
Crt programului (iniţiator, desfăşurare
participant,colaborator)
1 ” Cum arata toleranta ? ” inițiator Sala de clasă cl. a VII a 1 oră
2 ” Cum arata toleranta ?” inițiator Sala de clasă cl. a VI a 1 ora
3 ” Stil de invatare ” inițiator Sala de clasă cl. a VI a 1 oră
4 « De sarbatori ! » initiator Sala de clasă cl. a VII a 1 oră

Prof. psihopedagog Adriana Ivaşcă

ACTIVITATEA BIBLIOTECII

În semestrul I al anului şcolar 2015-2016, în Biblioteca Școlii Cornerstone s-au organizat activităţi
pentru care s-a ţinut seama de mai multe obiective şcolare. Aceasta şi-a propus să devină un loc căutat
şi îndrăgit de cititori, unde elevii să-şi poată satisface nevoile spirituale de lectură şi frumos.
Biblioteca, o componentă importantă a vieţii social culturale, înseamnă o colecţie organizată de cărţi,
publicaţii şi seriale, documente grafice şi audiovizuale şi pe alte suporturi, precum şi serviciile unui
personal capabil să asigure şi să pună la dispoziţie aceste materiale utilizatorilor săi, în scopul satisfacerii
necesităţilor de educare, informare, documentare, cercetare şi recreare ale acestora.

1. Proiectarea activității
Activitatea s-a desfășurat conform programului de lucru aprobat de director pentru elevi; s-a întocmit
și s-a respectat un plan de activități în concordanță cu cerințele autorităților în domeniu și echipei
manageriale. S-au realizat lunar activități culturale care au avut ca scop atragerea elevilor în lumea
lecturii.

2. Realizarea activităţii
- s-au pregătit cărțile necesare realizării activității și a mijloacelor audio-vizuale;
- aranjarea cărților s-a făcut în funcție de specialități și de limba în care a fost tehnoredactată
(română, engleză, franceză, germană), astfel încât selectarea de către cititori să fie mai facilă;
- s-a făcut înscrierea elevilor și a cadrelor didactice;
- s-au organizat vizite ale elevilor din ciclul primar, în mod organizat și însoțiți de învățători, privind
instruirea potențialilor cititori, programul bibliotecii, modul de împrumut și de utilizare, păstrare și
restituire al cărții;
- s-a asigurat funcţionarea bibliotecii potrivit normelor legale şi orarului stabilit;
- s- a asigurat împrumutul publicaţiilor la domiciliu;
- s-a urmărit restituirea la timp a cărţilor împrumutate;
- s-a întocmit registrul electronic a cărților și a cititorilor;
- s-a ținut evidenţa elevilor şi a cărţilor împrumutate;
- s-a efectuat recondiționarea cărților deteriorate;
- s-au efectuat evidenţa, clasificarea, cotarea şi catalogarea volumelor bibliotecii;
- s-au întocmit actele de donație necesare pentru volumele primite ca donație;
- s-a înregistrat în registrul de cărți al bibliotecii și în registrul electronic a cărților un număr de 337
de volume.
- s-a efectuat inventarul sălilor de clasă la începutul anului școlar;
- au avut loc acțiuni de dezbatere, informare și recitaluri din opere, cu prilejul zilelor omagiale, de
naștere sau comemorative a diferitelor personalități culturale;
- au avut loc prezentări cu expuneri de materiale ale celor mai importante evenimente din istoria
poporului român și a zilelor omagiale a diferitelor personalități sau scriitori.

3. Comunicare și relaționare
- s-a asigurat o bună comunicare şi relaţionare la nivel intern (cu elevii, cadrele didactice, didactic-
auxiliare);
- s-a efectuat o comunicare eficientă cu utilizatorii externi (părinţi, comunitate şi parteneri);
- s-au organizat activități ce au avut ca scop atragerea elevilor către activităţile bibliotecii şi
stimularea lecturii (număr fişe de cititor);
- s-au realizat lunar activități împreună cu elevii și cadrele didactice din școală.

4. Managementul carierei şi al dezvoltării personale


- s-a avut în vedere raportarea la standardele de performanţă din domeniul de activitate coroborate
cu cerinţele formulate de conducere, în concordanţă cu specificul activităţii;
- s-a menţinut colaborarea cu responsabili de la alte biblioteci școlare.

48
5. Contribuţia la dezvoltarea instituţională şi la promovarea imaginii unităţii şcolare
s-au îndeplinit la timp atribuțiile stabilite prin fișa postului: înscrierea elevilor și a cadrelor didactice;
- s-au pregătit la timp manualele școlare, cărțile necesare realizării activității;
- s-a asigurat funcţionarea bibliotecii potrivit normelor legale şi orarului;
- majoritatea activităților cuprinse în programul de activitate și-au propus creșterea calității
serviciului și atragerea unui număr mai mare de cititori prin constituirea propriului sistem de
informare bibliografică și documentară, cu ajutorul căruia beneficiarul va putea fi atras către
lectură și a descoperi activitățile organizate și difuzate prin bibliotecă.

5. Conduita profesională
- s-a respectat deontologia profesională, s-a manifestat o atitudine morală și civică, îmbinând
calitățile personale și competențele profesionale care au influențat în mod pozitiv imaginea
unității.

6. Activităţi de promovare a cărţii, lecturii, informaţiei:


- Orientarea lecturii elevilor ţinând seama de vârsta, pregătirea, aspiraţiile şi interesele individuale
ale acestora.

Planificarea activităţii din bibliotecă în semestrul I, anul şcolar 2015-2016

Nr. Activități propuse Data Locul de Parteneri


Crt. desfășurare

1 Distribuirea manualelor şcolare Septembrie Sălile de clasă Învățătorii și diriginții


pe clase pentru anul şcolar 2015-
2016

2 Primirea în vizită a elevilor de Septembrie Sala bibliotecii Elevii claselor


clasa pregătitoare și clasa I, în pregătitoare și I
cadrul programului de cunoaştere a Învățătorii clasa
şcolii. Prezentarea bibliotecii. pregătitoare și clasa I

3 Instructaj cu fiecare clasă, Octombrie Sala bibliotecii Elevii școlii


conform planificării, privind normele
de împrumut, îngrijire şi restituire a
cărţilor din biblioteca şcolii. Instructaj
privind responsabilizarea pentru
manualele şcolare primite.

4 Bun venit Tie, Toamnă! - realizarea Octombrie Sala bibliotecii Elevii clasei a III a
de lucrări cu materiale din natură.

5 Toamna în poezia românească Noiembrie Profesorul de limba


Stimularea interesului elevilor pentru Sala bibliotecii română
poezia românească Elevii claselor V-VIII
(montaj literar)

6 Săptămâna educației globale Noiembrie Sala bibliotecii Elevii școlii


Învățătorii
Diriginții

7 “1 Decembrie 1918” – Ziua Decembrie Sala bibliotecii Profesorul de istorie


Națională a României Elevii claselor V-VIII

8 Iată, vin colindători! Decembrie Holul școlii Profesorul de muzică


Program de colinde Elevii claselor V-VIII

9 Dor de Eminescu Ianuarie Sala bibliotecii Profesorul de limba


Recital de poezie română
Elevii claselor V-VIII

10 24 Ianuarie Ianuarie Holul școlii Profesorul de istorie


Hai să dăm mână cu mână Elevii claselor V-VIII
- prezentarea evenimentelor istorice

49
care au dus la Unirea de la 24
Ianuarie 1859

Responsabil,
Bibliotecar Stela Axinte

VI. Concluzii

Activitatea desfășurată în Școala Gimnazială Cornerstone se desfășoară la un nivel ridicat al calității,


în care elevul este subiectul actului educațional, iar părinții sunt partenerii școlii și zi de zi încercăm să
ridicăm ștacheta autoimpusă privind activitatea noastră didactică.

Dezbătut şi avizat în consiliul profesoral din 17.02.2016


Aprobat în consiliul de administraţie din 18.02.2016.

50

S-ar putea să vă placă și