ANDREI HOLMAN

Unitatea de învăţare 2.
FENOMENE PSIHOLOGICE IMPLICITE

Pentru a marca detaşarea şi mai clară de psihanaliză, psihologia cognitivă a impus treptat două
alternative ale noţiunilor de inconştient şi conştient, şi anume cele de implicit şi explicit.

IMPORTANT
Termenul de explicit se referă la conţinuturile şi procesele conştiente, iar cel de implicit – la cele inconştiente;
interesul contemporan al psihologiei cognitive se îndreaptă cu precădere spre domeniul implicit.

Cercetările din această arie sunt orientate în mai multe direcţii; pe de o parte, au fost studiate
modalităţile în care informaţiile sunt reţinute de subiect, fără ca el să fie conştient de aceasta
(fenomenele investigate aici fiind memoria şi învăţarea implicită), cele în care ele sunt combinate în mod
inconştient (gândirea implicită), şi cel în care stimulii de care subiectul nu este conştient ajung să fie
recepţionaţi de sistemul său cognitiv (percepţia implicită). Pe de altă parte, psihologia cognitivă a
dezvoltat tehnici de investigare a conţinuturilor implicite, adică a acelor credinţe, atitudini, idei pe care
subiectul nu le conştientizează; de asemenea, ea explorează mecanismele inconştiente prin care
stimulii din mediu pot declanşa anumite reacţii (cognitive, afective, comportamentale), aceasta
reprezentând tema automatizării proceselor mentale. În continuare vom analiza pe rând fiecare dintre
aceste arii ale psihologiei cognitive a inconştientului.

1. MEMORIA IMPLICITĂ

În psihologia tradiţională, memoria este evaluată prin probe care solicită o reactualizare
conştientă a informaţiilor memorate anterior. Un astfel de studiu al memoriei explicite are două etape:
cea de învăţare, în care subiectului i se prezintă un set de elemente pe care trebuie să le memoreze, şi
cea de reactualizare (fie prin reamintire, fie prin recunoaştere), în care lui i se solicită explicit să îşi
reactualizeze informaţiile din prima etapă.

DEFINIŢIE
Pe de altă parte, memoria implicită (Graf & Schacter, 1985) nu se referă la numărul de
elemente pe care individul şi le aminteşte în faza reactualizării, ci la schimbarea (de obicei
îmbunătăţirea) performanţelor sale la anumite sarcini, schimbare ce poate fi atribuită informaţiilor
memorate în prima etapă.

Esenţa acestui fenomen este aceea că subiectul nu are o amintire conştientă a experienţelor în
care a memorat aceste informaţii; el nu „se întoarce în timp”, încercând să îşi amintească informaţiile cu
care a luat contact la un anumit moment, ci aplică aceste informaţii în mod direct, fără nici un efort de
reactualizare şi fără a fi conştient de faptul că utilizează elemente memorate într-un moment specific din
trecut.

EXPERIMENT
Un exemplu de rezultat tipic din studiile din aria memoriei implicite este acela că după
expunerea subiectului la un stimul - amorsă (de exemplu, cuvântul „maşină”), acesta va deveni mai

398
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

relevant şi mai utilizat în procesările de informaţie ulterioare, ghidate de cerinţele psihologului – de

exemplu, subiectul îl generează spontan ca asociere la alte cuvinte, sau răspunde mai rapid la cerinţe
care îl vizează (cum ar fi „Găsiţi un sinonim pentru cuvântul automobil”), etc. Aceste efecte se produc
chiar dacă subiectul nu îşi aminteşte să fi avut contact cu respectivul stimul în prima etapă a studiului.

Tema memoriei implicite îşi are originea în anumite observaţii interesante din context clinic; una
dintre aceste observaţii vizează persoanele amnezice. Chiar dacă lor le este puternic afectată memoria
explicită, fenomenul amorsajului repetitiv – considerat ca esenţă a memoriei implicite – se produce la fel
ca la subiecţii sănătoşi. Cu alte cuvinte, chiar dacă ei nu îşi amintesc conştient că au fost expuşi la un
anumit cuvânt, comportamentul lor este influenţat semnificativ de acesta; deci, el lasă o „urmă mnezică”
de o profunzime similară cu cea care apare la oamenii fără amnezie.

EXEMPLU
Similar, în cazul amneziei post-hipnotice, studiile ce au folosit testul asociaţiilor libere au relevat
faptul că elementele la care subiecţii au fost expuşi în timpul transei hipnotice şi pe care au fost solicitaţi
să le uite după aceasta nu sunt amintite conştient, însă sunt generate cu precădere ca asocieri libere la
un cuvânt inductor. Deci, amnezia post-hipnotică afectează memoria explicită a celor hipnotizaţi, însă
nu şi pe cea implicită.

Dintre toate posibilele fenomene particulare ce compun memoria implicită, cel mai intens studiat
este amorsajul repetitiv.

DEFINIŢIE
Amorsajul repetitiv înseamnă facilitarea procesării unui stimul ca urmare a unei întâlniri recente cu
acesta.

EXPERIMENT
În cercetările din această arie, contactul din prima etapă al subiectului cu stimulul poate fi de
niveluri variate de profunzime; astfel, stimulul – amorsă poate fi prelucrat doar superficial, caz în care
subiectului i se solicită să realizeze anumite sarcini cu precădere perceptuale asupra lui (de exemplu,
să numere literele cu spaţii închise din acel cuvânt, sau consoanele, să caute o literă-ţintă sau să
identifice litere care nu sunt în acel cuvânt etc. – Opre, 2012). În cazurile procesărilor mai profunde –
semantice – subiectului i se cer sarcini cum ar fi asociaţii libere cu acel cuvânt, categorizarea sa,
generarea de propoziţii cu el, numărarea cuvintelor de un anumit tip (de exemplu, cuvintele plăcute) etc.
În a doua etapă se realizează evaluarea memoriei implicite, prin două categorii de teste:
perceptuale sau conceptuale. Testele perceptuale presupun, în general, prezentarea informaţiei într-o
formă degradată; printre testele specifice din această categorie se numără: identificarea perceptuală (ce
presupune expunerea pentru perioade foarte scurte de timp a cuvintelor din prima etapă şi măsurarea
corectitudinii cu care ele sunt identificate), completarea fragmentelor de cuvinte (de exemplu, subiectul
este expus în prima etapă la cuvântul „avion” şi i se cere să completeze cuvântul care începe cu „av”;
memoria implicită este evidenţiată, în acest caz, prin completarea cu acelaşi cuvânt şi nu cu altele
posibile – de exemplu, „avocat”), anagramarea (în exemplul anterior, se măsoară timpul necesar pentru
a rezolva anagrama „ivoan” şi se compară cu timpii necesar anagramării unor cuvinte similare ca
lungime şi frecvenţă în limbajul comun), etc. Testele conceptuale presupun procesarea mentală a
sensului stimulului din prima etapă; astfel de sarcini sunt: asocierea liberă, ce urmăreşte măsura în care
stimulul este reactualizat ca răspuns la cuvinte relaţionate semantic cu el (de exemplu, după expunerea
la „avion”, subiectului i se cer asocieri libere cu „aripă”), decizia lexicală (în care se urmăreşte viteza cu

399
ANDREI HOLMAN

care subiectul identifică respectivul cuvânt ca fiind unul cu sens, în comparaţie cu viteza identificării altor
cuvinte), etc. Rezultatele cercetărilor pe această temă indică faptul că în general performanţa la testele
memoriei implicite depinde de potrivirea prelucrărilor perceptuale din cele două faze. Astfel, stimulii
procesaţi perceptual în prima etapă influenţează performanţa subiectului cu precădere în sarcinile din
testele perceptuale din a doua; similar, contactul mai profund, la nivel semantic din prima etapă duce la
o utilizare mai frecventă a sa în răspunsurile la testele conceptuale.

IMPORTANT
Amorsajul este un fenomen cognitiv tranzitoriu; durata sa depinde de mai mulţi factori (Opre,
2012), cum ar fi tipul stimulilor (verbali sau imagistici), tipul sarcinii de achiziţie sau tipul de test folosit.

În această ultimă privinţă, anumite teste – în special completarea fragmentelor de cuvinte şi

identificarea perceptivă – pot evidenţia „urme mnezice implicite”, influenţe inconştiente ale contactului
cu anumiţi stimuli chiar şi după trecerea mai multor zile sau chiar săptămâni de la acesta.

2. ÎNVĂŢAREA IMPLICITĂ

Acest fenomen se referă tot la influenţa în comportamentul din prezent a unor cunoştinţe
achiziţionate în trecut.

IMPORTANT
Particularitatea învăţării implicite este aceea că ea reprezintă un proces de achiziţie
inconştientă a unor cunoştinţe abstracte.

Astfel, o primă deosebire faţă de memoria implicită este cea a complexităţii informaţiilor
memorate: Dacă în memoria implicită sunt stocate noţiuni simple şi individuale (de exemplu, un anumit
cuvânt), prin învăţarea implicită se achiziţionează reguli complexe ale unui ansamblu de elemente (deci
nu doar un element în sine). A doua diferenţă ţine de măsura în care individul este conştient de
momentul în care a memorat respectivele cunoştinţe: în memoria implicită, subiectul nu îşi aminteşte
conştient experienţa de învăţare, în timp ce în învăţarea implicită, experienţa de învăţare este
conştientă, însă subiectul nu conştientizează ce anume a învăţat.
După unii autori, învăţarea implicită ar sta la baza intuiţiilor pe care le avem în anumite situaţii,
adică a senzaţiilor mentale cu privire la anumite caracteristici pe care le-ar avea un obiect o persoană
sau o situaţie. Aceste experienţe mentale ar proveni din anumite asocieri cognitive pe care le-am învăţat
din experienţele anterioare, fără a fi conştienţi de ele şi fără a ne fi propus să le învăţăm.

EXEMPLU
Klein (1998) prezintă un exemplu de astfel de intuiţie, extras dintr-un episod real prin care a
trecut şeful unei echipe de pompieri: aflat într-o casă în flăcări, el a avut brusc o senzaţie de pericol
iminent şi a cerut colegilor să iasă imediat; la ieşirea lor, clădirea s-a prăbuşit. În acest caz, experienţa
cognitivă a pericolului iminent, produsă de ceea ce simţul comun denumeşte „al 6-lea simţ”, a fost
declanşată de anumite elemente ale situaţiei; ele au fost procesate inconştient de sistemul cognitiv al
persoanei în cauză în raport cu asocierile (sau regulile) învăţate din experienţa anterioară, ce vizează
gradul de pericol pe care îl implică fiecare detaliu al unei case în flăcări. Important în acest caz este că

400
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

individul nu a avut conştiinţa clară a acestor asocieri, ci doar cea a rezultatului final al lor – senzaţia de
pericol iminent.

O ilustrare foarte importantă a învăţării implicite este modul în care copilul învaţă limbajul în
mod natural; el ajunge să articuleze propoziţii în mod corect prin observarea comunicării oamenilor din
jur, fără însă a fi conştient de toate regulile pe care se bazează limbajul. De aceea, majoritatea studiilor
asupra învăţării implicite au presupus investigarea modului în care oamenii învaţă gramatici artificiale.

EXPERIMENT
Un exemplu este studiul lui Reber (1967), în care subiecţilor li s-a cerut să memoreze o serie de şiruri de
litere (cum ar fi MSSSSV sau VXVRXV); aceste şiruri nu erau întâmplătoare, ci erau generate pe baza
unui set strict de reguli, denumit „gramatica artificială Markov” (motiv pentru care ele se numesc „lanţuri
Markov”). Aspectul implicit al învăţării constă în faptul că nici unul dintre subiecţi nu a putut explica regulile
după care fuseseră compuse şirurile de litere (deci ele erau inconştiente). Totuşi, în a doua etapă a
studiului, în care lor le erau prezentate alte şiruri şi li se cerea să indice care dintre ele au fost compuse
după aceeaşi gramatică artificială, ei reuşeau să le identifice pe acestea în mod corect. Aşadar, aceste
reguli fuseseră achiziţionate şi puteau fi aplicate de subiecţi, chiar dacă ei nu le puteau conştientiza.

Totuşi, această interpretare a rezultatelor studiilor de acest gen nu este lipsită de controverse.
În primul rând, corectitudinea ei se bazează pe echivalarea conştiinţei cu descrierea verbală, o idee
asupra căreia am insistat anterior. Aşadar, o interpretare alternativă care ar putea fi oferită acestor
experimente este aceea că subiecţii ar putea conştientiza într-un anumit grad gramatica artificială, dar
nu o pot articula verbal complet.
O altă paradigmă experimentală folosită în studiul învăţării implicite este timpul de reacţie serial,
ce presupune apăsarea unor taste în funcţie de poziţia stimulului pe ecran; stimulii apar succesiv într-o
anumită ordine, pe care subiectul o învaţă treptat; acest lucru este evidenţiat de faptul că timpul său de
reacţie scade progresiv, deci el poate anticipa poziţia în care urmează să apară următorul stimul. Totuşi,
învăţarea este implicită, în sensul că el nu conştientizează această ordine a stimulilor.

EXEMPLU
Un exemplu de aplicaţie în psihologia socială a învăţării implicite este un studiu (Lewicki, 1986)
în care subiecţi priveau pe rând un set de fotografii ale unor persoane şi citeau câteva informaţii despre
trăsăturile de personalitate ale acestora. Aceste informaţii erau astfel compuse încât să existe o
legătură între anumite dimensiuni de personalitate şi lungimea părului persoanelor din fotografii (de
exemplu, într-o condiţie experimentală persoanele cu părul scurt erau portretizate ca fiind generoase,
iar cele cu părul lung – inteligente şi capabile). Apoi, subiecţilor le erau prezentate imagini cu alţi
oameni, şi li se cerea să estimeze în ce măsură ei posedă acele caracteristici de personalitate.
Rezultatele arată că ei s-au bazat în aceste estimări pe lungimea părului acestor noi persoane
percepute, extrapolând corelaţia din primul set de fotografii, chiar dacă nu erau conştienţi că există o
astfel de legătură. Când li s-a cerut să justifice impresiile formate despre noile persoane, ei nu au
invocat motive legate de lungimea părului, ci de alte elemente faciale (cu precădere ochii).

IMPORTANT
Astfel de studii indică o caracteristică importantă a fenomenului învăţării implicite, şi anume faptul că ea
este un proces selectiv, în sensul că individul achiziţionează doar particularităţile relevante ale situaţiei.

401
ANDREI HOLMAN

Deci, chiar dacă aceste elemente memorate rămân inconştiente, şi cu toate că individul nu are
intenţia de a le învăţa, sistemul cognitiv preia doar aspectele importante din ansamblul de stimuli –
regulile de construcţie sau de expunere (ordinea de apariţie) a acestora fiind printre cele mai importante
aspecte.

3. GÂNDIREA IMPLICITĂ

Acest fenomen se referă la generarea de către sistemul cognitiv uman de „idei inconştiente”.

EXPERIMENT
De exemplu, un studiu (Bowers et al., 1990) arată că subiecţii pot discrimina (deasupra nivelului
şansei) între probleme care au o soluţie şi cele care nu au, fără a şti efectiv care este această soluţie. În
această cercetare, lor li cerea să găsească elementul asociat cu alte trei elemente, cum ar fi „nisip, râs,
peşti”, aceasta fiind o ilustrare a unei probleme care are o soluţie; dacă am înlocui „peşti” cu „telefon”,
noua problemă nu ar avea soluţie. Deci, în acest exemplu gândirea implicită este evidenţiată de faptul
că semnificativ mai mult de jumătate dintre subiecţi indică prima problemă ca având o soluţie, chiar
dacă nu o găsesc, şi pe a doua ca fiind una fără soluţie.

Explicaţia acestui fenomen ar fi aceea că oamenii pot avea reprezentări inconştiente ale
soluţiilor la problemele cu care se confruntă; chiar dacă conţinutul lor este inconştient, ei au totuşi o
experienţă cognitivă a existenţei lor. Cu alte cuvinte, nu le pot verbaliza, însă au senzaţia că le ştiu;
această senzaţie de cunoaştere („feeling of knowing”) reprezintă un domeniu specific şi destul de
important al psihologiei cognitive. De asemenea, dat fiind faptul că prin gândirea implicită sunt produse
gânduri inconştiente care se exprimă totuşi într-un fel sau altul în conştiinţă, ea este considerată a sta la
baza rezolvării creative de probleme prin fenomenul intuiţiei creative, adică al combinării inconştiente de
idei.
Cel de-al doilea sens al termenului de „gândire implicită” este cel de idei generate inconştient;
în acest caz, este vorba de găsirea răspunsurilor la diverse întrebări sau dileme ale individului într-o
manieră inconştientă. El conştientizează rezultatul operaţiilor sale mentale (răspunsul corect sau potrivit
la acea întrebare), dar el survine în urma unor procese de care nu este conştient.

EXPERIMENT
În studiile pe această temă, subiecţilor li se prezintă, în prima fază, sarcina pe care vor trebui
să o rezolve (de exemplu, alegerea celui mai bun apartament dintr-un set de patru apartamente care le
erau descrise). Subiecţilor din grupul „gândire conştientă” sunt rugaţi să analizeze cu grijă materielele
prezentate (în cazul menţionat, calităţile şi defectele fiecărui apartament) şi apoi să ia o decizie. Cei din
grupul „gândire inconştientă”, în schimb, nu sunt lăsaţi să proceseze conştient aceste informaţii, ci sunt
solicitaţi să desfăşoare o altă sarcină. După aceeaşi perioadă de timp, toţii subiecţii trebuie să îşi
exprime decizia (fie că a fost luată conştient sau nu). Rezultatele tipice din acest domeniu arată că
gândirea inconştientă duce la rezultate mai corecte decât cea conştientă; în exemplul anterior, o
proporţie mai mare dintre subiecţii din condiţia „gândire inconştientă” au ales apartamentul care era în
mod obiectiv superior celorlalte (Dijksterhuis, 2004). La aceeaşi concluzie au condus şi alte investigaţii
ale situaţiilor în care oamenii au de făcut evaluări complexe, cum ar fi cele ale corectitudinii
comportamentului unor intervievatori faţă de candidaţii la un loc de muncă (Ham et al., 2009).

402
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

Autorii din această arie susţin că avantajul gândirii conştiente, a analizei atente a informaţiilor
disponibile pentru formarea unei imagini cât mai complete şi corecte asupra situaţiei, este doar un mit.
În realitate, oamenii iau decizii mai adaptate situaţiei, mai corecte atunci când nu se gândesc conştient
la informaţiile pe care le au despre obiectul deciziei lor. Una din cauzele acestei diferenţe a
inconştientului este aceea că gândirea conştientă are o capacitate mai redusă decât cea inconştientă;
tema capacităţii limitate a memoriei de lucru umane, explorată prin studiile asupra „numărului de aur” de
7 ± 2 elemente ce pot fi procesate conştient la un moment dat (Miller, 1956), este una cu o istorie
îndelungată în psihologia cognitivă. Pe de altă parte, gândirea inconştientă poate integra cantităţi mult
mai mari de informaţii, aşa cum sunt cele pe care individul trebuie să le ia în calcul în situaţiile de
decizie complexă. Mai mult, analiza conştientă a argumentelor pro sau contra poate fi uşor contaminată,
biasată de anumite euristici aplicate chiar şi inconştient (temă explorată într-un curs ulterior de
psihologie cognitivă); de exemplu, argumentele mai fluente, accesibile mental sunt evaluate ca fiind mai
importante decât cele procesate mai lent, chiar dacă în realitate ele sunt la fel de valide.

IMPORTANT
O altă problemă importantă a gândirii conştiente este dificultatea ei de a prelucra conţinuturi greu de
verbalizat (Dijksterhuis & Nordgren, 2006), cum ar fi cele generate de simţuri sau de emoţiile subtile.

EXEMPLU
Într-un studiu pe această temă (Wilson & Schooler, 1991), subiecţii au primit sarcina de a
evalua mai multe sortimente de gem de fructe; unii dintre ei au fost rugaţi ca înainte să îşi formeze o
părere definitivă, să îşi analizeze în profunzime motivele pentru care simt acele senzaţii determinate de
fiecare sortiment. Prin comparaţiile evaluărilor finale cu cele ale experţilor, rezultatele au arătat că
evaluările precedate de analiza raţională sunt inferioare celor în care individul nu realizează o astfel de
introspecţie. Deci, analiza verbală a lucrurilor care sunt, în realitate, foarte greu de verbalizat poate
deforma rezultatul operaţiilor mentale, deoarece focalizează individul pe anumite elemente sau criterii
de evaluare (cele uşor de verbalizat) care, în realitate, sunt lipsite de importanţă. Studiul anterior a
evidenţiat deformările evaluărilor obiective (subiecţilor cerându-li-se să aprecieze calitatea intrinsecă a
sortimentelor de gem de fructe) pe care le produce analiza conştientă; aceleaşi deformări apar şi în
cazul deciziilor subiective, bazate pe propriile preferinţe. În cercetarea realizată de Wilson et al. (1993),
subiecţilor li s-a cerut să aleagă un poster dintr-un set de cinci, cel ales fiind apoi dăruit lor de către
experimentator. Înainte de a lua decizia, unei părţi dintre subiecţi li s-a cerut să îşi analizeze şi descrie
în scris motivele pentru care le place sau displace fiecare dintre postere. Comparaţiile realizate după
trei săptămâni au arătat că cei care au realizat această introspecţie asupra propriilor preferinţe
resimţeau mai puţină plăcere vizavi de posterul ales decât cei cărora nu li s-a cerut această analiză
înainte de decizie. Explicaţia este aceea că analiza raţională a atitudinilor faţă de postere (introspecţia)
a scos în prim-plan o serie de atribute – uşor de verbalizat şi aparent importante – ce au devenit
fundamentale pentru decizia de moment (de exemplu, dacă posterul este sau nu amuzant). Cu alte
cuvinte, subiecţii au ales posterul ce corespundea în cea mai mare măsură acestor atribute. După acest
moment, însă, evaluarea obiectului ales s-a făcut din nou pe baza criteriilor cu adevărat importante,
însă mai subtile, mai greu de conştientizat sau cel puţin de verbalizat. Or, posterul ales corespundea
mai puţin acestor criterii. Ca urmare, satisfacţia lor faţă de el a ajuns să fie mai redusă în comparaţie cu
cea a subiecţilor din grupul de control, care au luat decizia în funcţie de preferinţele lor reale, fără astfel
de deformări temporare induse de analiza raţională.

Ca şi gândirea conştientă, cea inconştientă are nevoie de timp. Absenţa conştientizării

prelucrărilor mentale nu înseamnă că acestea nu se produc, sau că nu sunt necesare; în experimentele

403
ANDREI HOLMAN

de acest tip, un al treilea grup de subiecţi trebuie să ia decizia spontan, fără a-i fi lăsată o perioadă de
timp de gândire (conştientă sau nu); decizia luată în acest fel este inferioară celei inconştiente. Deci, şi
aceasta are nevoie de timp pentru ca operaţiile mentale necesare să se desfăşoare.

IMPORTANT
Inconştientul nu înseamnă spontaneitate, decizie „pe loc”, chiar dacă procesele automate au viteze mai
mari decât cele conştiente.

Mai mult, individul trebuie să îşi propună să găsească un răspuns la acea întrebare, sau să ia o
decizie vizavi de acea situaţie care i-a fost prezentată. Deci, şi gândirea inconştientă are nevoie să fie
îndreptată spre un scop (Bos et al., 2008); acea întrebare sau dilemă trebuie să preocupe individul
pentru ca prelucrările mentale inconştiente să construiască răspunsul la ea; gândirea inconştientă nu
are rolul de a răspunde la toate întrebările, ci doar la cele importante pentru individ.

4. PERCEPŢIA IMPLICITĂ

DEFINIŢIE
În categoria percepţiei implicite intră orice efect al unui eveniment de stimulare senzorială
asupra experienţei, gândirii sau acţiunilor unei persoane, în condiţiile în care aceasta nu conştientizează
prezenţa evenimentului.

Există mai multe fenomene specifice ce compun această categorie; vom prezenta pe cele mai
importante, insistând pe cel al percepţiei subliminale.

Percepţia parafoveală

DEFINIŢIE
Acest fenomen se referă la situaţiile în care subiectul este expus la un stimul situat în afara foveei
centrale, care reprezintă zona centrală a retinei.

Tema acestui tip de percepţii are cu precădere aplicaţii în analiza citirii; astfel, rezultatele
observaţiilor detaliate ale comportamentului de citire arată faptul că în timpul fiecărei fixaţii a globilor
oculari pe o zonă din text sunt procesate literele din zona paravoveală ce include următoarele cuvinte.
Deci, percepţia parafoveală contribuie la înţelegerea cuvintelor după următoarea sacadă (mişcare a
ochilor), anticipând sensul lor şi asigurând fluenţa parcurgerii textului.

Apărarea perceptuală

DEFINIŢIE
Sintagma de „apărare perceptuală” se referă la timpul necesar recunoaşterii de către subiecţii normali
clinic (fără tulburări emoţionale) a stimulilor cu conotaţie emoţională negativă; acest tip de stimuli sunt
recunoscuţi după un timp de expunere mai lung în comparaţie cu cei neutri sau cei pozitivi.

404
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

Astfel, subiectul întârzie instalarea anxietăţii provocate de stimulii negativi.

EXEMPLU
Experimentele pe această temă (Bruner & Postman, 1947) au relevat faptul că răspunsurile
fiziologice caracteristice anxietăţii apar înaintea conştientizării stimulului; deci, semnificaţia sa este
procesată cognitiv, declanşând reacţii corespunzătoare din partea organismului, chiar dacă individul nu
are încă acces conştient la semnificaţia sa.

Întrebarea ce apare în interpretarea acestui fenomen următoarea: cum este posibil ca subiectul
să se „apere” perceptual (întârziind înţelegerea acestui tip de stimul) din moment ce el nu a
conştientizat încă semnificaţia sa? Răspunsul este dat de existenţa unui proces paralel, inconştient, de
detecţie automată a valenţei, înainte de conştientizarea sa de individ.

IMPORTANT
Acest proces declanşează un mecanism de decizie pre-atenţional, ce funcţionează tot
inconştient; rolul său este de a gestiona resursele cognitive în raport cu caracteristicile situaţiei.

Astfel, în funcţie de valenţa stimulului, resursele cognitive sunt fie blocate, fie alocate în direcţia
procesării sale suplimentare, până la pragul necesar conştientizării sale. În cazul apărării perceptuale,
acest mecanism blochează investirea de resurse cognitive în prelucrarea stimulilor negativi.

EXEMPLU
Alte studii au evidenţiat că la anumiţi oameni apare fenomenul opus – de vigilenţă perceptuală,
caracteristic îndeosebi tulburărilor din sfera anxietăţii cronice. În acest caz, stimulii negativi sunt
detectaţi conştient mai repede decât ceilalţi; deci, după detecţia lor inconştientă, mecanismul decizional
investeşte un volum mai mare de resurse cognitive în direcţia procesării lor.

Atenţia selectivă

DEFINIŢIE
Fenomenul atenţiei selective se referă la capacitatea sistemului cognitiv de a decupa şi a prelucra în
fiecare moment o anumită parte a ansamblului de stimuli care ajung la organele noastre de simţ.

Această temă a selecţiei din volumul enorm de informaţii senzoriale a unui set redus care
ajunge să fie conştientizat a fost explorată experimental în special prin paradigma divizării atenţionale,
studiile relevante şi concluziile lor fiind prezentate în cursul de Introducere în psihologie din anul I (de
exemplu, cercetările lui Cherry asupra ascultării dihotomice, în care subiectului i sunt transmise simultan
două mesaje diferite la cele două urechi, şi i se cere să se concentreze pe unul dintre ele).

Alterările hipnotice ale percepţiei se referă la halucinaţiile induse hipnotic (de exemplu,
analgezia hipnotică, adică reducerea senzaţiei de durere produsă de anumiţi stimuli prin folosirea
sugestiilor hipnotice). Tema reprezintă o arie de aplicaţie a fenomenelor procesării implicite de
informaţie în context clinic; o sursă de informaţii suplimentare pe această temă este volumul lui Opre
(2012), care sintetizează rezultatele mai multor studii din domeniu.

405
ANDREI HOLMAN

APLICAŢIE
Identificaţi şi analizaţi prin prisma rezultatelor experimentale prezentate în curs o experienţă personală
relevantă pentru tema gândirii implicite.

TEST DE AUTOEVALUARE (cu răspunsuri corecte ataşate la finalul cursului)

1. Memoria implicită se referă la felul în care se schimbă performanţa individului în a doua etapă după
expunerea la anumite:
Adevărat Fals
2. Studiile asupra amorsajului repetitiv arată că acest fenomen apare doar când individul procesează
profund (semantic) informaţiile în prima etapă:
Adevărat Fals
3. În comparaţie cu cunoştinţele achiziţionate prin învăţare implicită, cele rămase în memoria implicită
sunt mai complexe:
Adevărat Fals
4. Studiile asupra gândirii inconştiente arată că cele mai bune decizii sunt cele luate spontan:
Adevărat Fals
5. Fenomenul apărării perceptuale se referă la faptul că subiecţii fără psihopatologii recunosc mai
repede stimulii negativi:
Adevărat Fals

406