Studenți: Balcan Marina

Caraiman Lavinia
Ifrim Adelina
Solomon Alexandra
 Studiu de caz
• Meredith Coleman avea 25 de ani și tocmai suferise o histerectomie, deoarece avusese parte
de sângerare menstruală puternică și dureri uterine constante în ultimul an.

• Medicul ei a fost foarte reticent în a face operația, deoarece Meredith era tânără și nu a avut
niciodată copii, dar vizitele ei frecvente la cabinet și plângerile asupra durerii și fluxurilor
grele l-au convins să meargă înainte.

• Meredith era îngrijorată de durerea pe care încă o simțea în abdomen, dar medicul ei a
asigurat-o că este normal și că durerea va continua până la vindecare.

• La control, după 6 luni de la operație, nu a avut niciun fel de îmbunătățire în ceea ce privește
durerea uterină, în ciuda faptului că uterul i-a fost îndepărtat. Doctorul a asigurat-o că nu
poate fi durere uterină și că nu este nimic în neregulă cu ea. Meredith nu a fost mulțumită
după acest control și a programat o întâlnire cu medicul ei obișnuit, Dr. Griffin.
• Meredith, de fapt, a avut o serie de medici care au tratat-o pentru diverse
probleme fizice. A avut o stare de sănătate precară încă din adolescență.

• Avea dureri severe, junghiuri care îi radiau în ambele picioare, aproape în

fiecare zi. Durerea părea să pornească din partea inferioară a spatelui și era
oarecum imprevizibilă.

• Uneori, apărea doar o dată pe zi și dura doar câteva minute, iar alte ori, dura
ore întregi până o aducea la lacrimi. Durerea îi ruina viața.
• Și-a amintit vag durerile mușchilor de la nivelul
gambelor, pe când era la liceu, dar picioarele ei
au început cu adevărat să o deranjeze atunci
când era o în anul II de facultate.

• La început, durerea a apărut doar ocazional, dar

acum era o problemă constantă. În ultimii 3 ani,
picioarele ei deveniseră tot mai slabe. Începuse
să folosească scaunul cu rotile vechi al bunicii
sale, care fusese depozitat în mansarda familiei
de când a murit bunica.

• Fusese la mai mulți specialiști pentru a încerca

să găsească cauza problemei cu picioarele, dar
nimeni nu a fost în stare să o stabilească,
neexistând nicio dovadă a vreunei afecțiuni.

• Era deseori înlăcrimată și disperată în ceea ce

privește starea ei de sănătate, iar izbucnirile
emoționale îi îngrijorau pe părinți.
• Încă de la pubertate, suferise de dureri de cap frecvente, care nu se potriveau patternului
simptomatic tipic al migrenei.

• Avea, de asemenea, dureri în piept și de multe ori credea că va avea un atac de cord. Durerile
toracice au fost cel mai recent simptom al acesteia, apărând în doar ultimele 6 luni. Într-o zi,
a mers la camera de urgență din cauza durerilor toracice, iar medicul a spus că anxietatea îi
provoacă aceste dureri și că inima este normală și sănătoasă. Ea a fost surprinsă și insultată de
aceste comentarii.

• După mese, ea prezenta frecvent distensie abdominală și balonare. A început să mănânce mai
rar. Când mânca, de multe ori trebuia să se culce din cauza balonării și a durerilor de stomac.

• A fost testată pe larg pentru a exclude un ulcer sau o alergie

alimentară, dar nu a fost descoperită nicio cauză.

• Vezica biliară a fost îndepărtată acum doi ani, dar asta

nu i-a ameliorat simptomele.
• Meredith l-a cunoscut pe soțul ei, Steve, la facultate. Era cu un an mai mare decât ea. S-au
căsătorit când a absolvit facultatea. La vremea aceea, Meredith avea 21 de ani.

• Nu si-a luat diploma universitară, notele ei având de suferit când a părăsit colegiul, deoarece
durerile de cap îi îngreunau studiul.

• Steve a părăsit-o 2 ani mai târziu, iar ea a lucrat ca secretară pentru a se întreține. Și-a pierdut
locul de muncă după aproximativ un an, când problemele ei de sănătate au determinat-o să
lipsească prea mult de muncă. Astfel, la 24 de ani, s-a mutat din nou cu părinții.

• Nu mai ieșea foarte des pentru că avea probleme la mers pe orice distanță și se temea că
picioarele ei vor ceda.

• Ea își însoțea părinții la biserică, dorea

întotdeauna să se țină de brațul tatălui ei
pentru a se sprijini.

• Mama ei îi spăla rufele și îi pregătea

mesele. Părinții erau amândoi foarte
preocupați de bunăstarea fiicei lor. Au fost
frustrați că niciun medic nu i-a putut
rezolva problemele.
• Când a intrat la întâlnirea cu doctorul Griffi, la care a venit după ce medicul ginecolog a spus că nu este nimic în
neregulă cu ea, a discutat durerea uterină continuă, durerile de cap și durerile de picioare.

• Doctorul a ascultat compătimitor, dar a întrerupt-o în cele din urmă pe Meredith și i-a spus că nu înțelege ce se
întâmplă.

• Când Dr. Griffi i-a înmânat rețeta și a deschis ușa sălii de examinare pentru a pleca, Meredith s-a supărat foarte
tare pentru că i-a oferit 12 luni de suplimente. Pentru ea, asta a însemnat că Dr. Griffi nu voia să o vadă din nou
pentru cel puțin12 luni.

• Când a început să plângă, Dr. Griffi a sugerat să vadă un psiholog pentru o evaluare. Meredith a devenit
indignată și furiosă pe sugestia de a merge la psiholog, acuzându-l pe doctorul Griffi că a sugerat că este nebună.

• Medicul i-a explicat lui Meredith că uneori emoțiile complică problemele medicale și i-a spus că o evaluare
psihologică ar ajuta-o să determine cursul celui mai bun al tratamentului medical.

• Meredith a fost de acord să fie văzută de un psiholog.

 Istorie socială
• Meredith a crescut într-un orășel unde
tatăl ei era președinte al băncii, iar
mama ei era casnică.

• Avea un frate, Wallace, cu 5 ani mai

mare decât ea, un sportiv natural,
popular și bun student, care a jucat
baseball pe tot parcursul copilăriei
sale și la facultate.A urmat școala de
drept.

• Avea și o soră, Claire, care era cu 2

ani mai mare și era o fată veselă și
calmă, care iubea să călărească cai. În
timpul liceului, își petrecuse tot
timpul liber la grajd. Claire era acum
căsătorită cu iubitul ei din liceu și
avea gemeni în vârstă de 5 ani.
• În perioada copilăriei lui Meredith, bunica din partea tatălui a trăit
împreună cu familia ei.

• Ea a supraviețuit unui accident vascular cerebral care o lăsase

foarte debilitată și cu probleme de mers.

• Mama lui Meredith, Evelyn, a petrecut mult timp îngrijind-o.

Evelyn pregătea mese speciale pentru ea și o hrănea.

• Din păcate, bunica lui Meredith a murit când Meredith avea 12

ani.

• Meredith le-a povestit mai târziu tuturor prietenilor din colegiu

despre bunica ei și cât de traumatizantă a fost când a murit. Ea a
descris sentimentele de durere și înmormântarea într-o manieră
dramatică.
• Evelyn era prietenoasă și sociabilă ca Wallace și avea o mulțime de prieteni. A avut
o viață socială ocupată și a fost activă în grupuri bisericești și în organizații civice.
Meredith nu semăna deloc cu ea. Era corpolentă și înaltă pentru vârsta ei, nu era
drăguță sau micuță ca mama sau sora ei.

• Meredith era oarecum directă, având o atitudine de șef cu ceilalți copii și nu avea
mulți prieteni. Mama ei părea întotdeauna cam stânjenită de ea. Pe de altă parte,
mama ei era foarte mândră de Wallace. Ea a mers la fiecare dintre jocurile sale din
Liga Mică și s-a lăudat mereu de realizările lui față de prietenele ei.

• Meredith s-a simțit întotdeauna „nesemnificativă” și ignorată și i s-a părut că mama

ei are timp pentru toți ceilalți, mai puțin pentru ea.
• Când Meredith a început să aibă dureri de cap la scurt timp după ce bunica a murit,
mama ei a fost foarte înțelegătoare. Ea îi spunea să se odihnească și îi aducea comprese
reci pentru cap. Asta părea să reducă durerea uneori.

• Când Meredith se plângea de balonare și greață, mama ei îi recomanda să mănânce

alimente mai ușor de digerat.

• În liceu, Meredith a devenit activă în cor. Era foarte talentată și avea o voce frumoasă.
În felul acesta, a început să stabilească o măsură de acceptare cu alți studenți.

• Membrii corului petreceau timp împreună și Meredith a fost inclusă în activitățile lor.

• Ea a continuat să cânte la facultate și a decis să devină specialistă în muzică. Spera la o

carieră de cântăreață de operă, iar profesorii ei au încurajat-o să-și dezvolte vocea.

• L-a cunoscut pe Steve când i-a cerut o întâlnire, după ce a văzut-o cântând într-o
producție a colegiului. El a fost încântat de vocea și de prezența ei scenică. S-au
îndrăgostit repede și s-au logodit 3 luni mai târziu.
 După ce s-au căsătorit, el era protectiv şi tandru în privinţa
ei atunci când aceasta se ducea din pat plângându-se de dureri de
cap sau alte afecţiuni. Ea îl adora şi a încercat să fie soţia perfectă.
Pentru Meredith a fost dificil să se adapteze programului
lung de ore petrecute la muncă ale soţului ei şi interesului acestuia
pentru succes, fiind tot mai afundat în muncă.
• Atunci când acesta era plecat la muncă, ea avea probleme cu
picioarele.
• În final, ea a dus acasă scaunul cu rotile al bunicii sale pentru a o
ajuta să se mişte prin împrejurimi şi să o susţină atunci când se
simţea slăbită.
Toate aceste aspecte l-au deranjat pe Steve.
• Bărbatul a început să o critice şi să se plângă de costurile ridicate
ale facturilor medicale din urma programărilor frecvente la doctori.
Ei au continuat în această manieră pe toată durata căsniciei,
având tot mai multe certuri.
Într-o zi, Steve a anunţat-o că vrea să divorţeze şi că s-a
îndrăgostit de o altă femeie.
• Meredith a fost devastată complet dar nu a putut să îl convingă pe
soţul ei să rămână.
• Atunci când el s-a mutat şi s-a finalizat divorţul, ea a rămas în
apartamentul lor, s-a angajat şi a încerat să reziste situaţiei până în
momentul în care s-a mutat înapoi cu părinţii ei.
 Tratament
Meredith şi-a făcut programare la psiholog.
Acesta, dr. Edwards, a ţinut un interviu extins şi a încercat să
construiască un istoric medical.
• A fost dificil să obţină date clare de la Meredith referior la momentul
în care au apărut aceste simptome variate.
Cu aprobarea acesteia, a obţinut rapoartele medicale de la doctorii
ce au tratat-o în trecut, pentru a pune bazele unei cronologii.
A luat în considerare suferința lui Meredith pentru divorțul ei și
disperarea acesteia referitoare la pretinsele ei probleme fizice. Psihologul a
programat o întâlnire ulterioară cu Meredith pentru a-i putea propune un
plan de tratament.
 După analizarea rapoartelor medicale din urma tuturor
tratamentelor şi evaluărilor, psihologul a descoperit faptul că niciun
medic nu a putut stabili o bază medicală pentru numeroasele ei
simptome.
Simptomele pacientei întrunesc criteriile pentru tulburarea
de somatizare.
• O persoană cu această tulburare are numeroase simptome fizice
care nu provin din probleme medicale, ci au o origine
psihologică.
 La următoarea întâlnire, psihologul i-a propus un tratament
ce se adresa stării sale depresive şi simptomelor somatice.

• Meredith a refuzat să accepte acest tratament şi a susţinut că

singurul motiv pentru care a venit la psiholog este pentru că i-a
fost recomandat de medicul său principal.

• De asemenea, ea nu considera că are nevoie de un psiholog

deoarece nu era nebună.

Niciunul dintre argumentele doctorului Edwards pentru a lua

parte la tratamentul psihologic nu au convins-o, astfel că acesta a
luat legătura cu doctoriţa lui Meredith pentru a o ajuta pe aceasta în
conceperea tratamentului medical.
 Dr. Edwards nu a putut să o convingă pe Meredith să accepte
tratamentul psihologic. Credeţi că a încercat îndeajuns?
Credeţi că ar fi avut mai multe beneficii de pe urma terapiei sau
este de ajuns managementul medical?
 Psihologul i-a sugerat medicului să încerce să managerieze
problemele lui Meredith prin oferirea de consiliere.
Doctorii au discutat un plan general de tratament în cadrul
căruia dr. Griffin trebuia să programeze întâlniri regulate cu Meredith.
De asemenea, pacienta trebuia să se întâlnească de două ori pe
săptămână cu asistenta doctoriţei.
• Asistenta trebuia să înregistreze simptomele acesteia, să îi verifice
semnele vitale şi să îi ofere suport şi încurajări (în mod special
pentru petrecerea a unui număr redus de zile în pat şi utilizarea tot
mai puţină a scaunului cu rotile).
• Medicul trebuia să se întâlnească cu Meredith în fiecare lună şi să
analizeze notiţele asistentei.
• Meredith a acceptat cu uşurinţă acest
plan de tratament.
De asemenea, i-a fost prescris un
antidepresiv pe care medicul a convins-o
să îl ia explicându-i rolul tulburării
emoționale în exacerbarea durerii.
Psihologul a încurajat doctoriţa să
înceteze să o trimită pe Meredith la diverşi
specialiști și pe Meredith să nu contacteze
niciun alt medic.
• După câteva luni, se aştepta scăderea
frecvenței acestor ședințe programate
regulat.
 Meredith a răspuns bine la această strategie de tratament.

A continuat să aibă probleme cu simptomele însă dat fiind

ajutorul acordat mai ales prin contactul constant cu medicul său şi
suportul oferit, acestea nu o mai deranjau atât de tare.

• Starea sa depresivă s-a îmbunătăţit iar ea nu a mai făcut vizite la

camera de urgenţe a spitalelor.

• Frecvenţa contactelor cu medicii a scăzut iar slăbiciunea pe care

o resimţea în picioare s-a diminuat.

• Meredith s-a angajat din nou şi îşi făcea planuri să îşi găsească un
nou apartament în care să locuiască de una singură.
 Discuţii
Tulburarea de somatizare este una din
tulburarile somatoforme, categorie ce include şi
tulburarea de conversie, hipocondrie, tulburarea
de durere şi tulburarea dismorfică a corpului.
Tulburările somatoforme se
caracterizează prin simptome fizice care se
datorează unei boli sau tulburări somatice
(trupești) care nu poate fi explicată medical și
care duce frecvent la vizite la medic pentru
diagnostic și tratament.
Mulţi cercetători consideră că
simptomele fizice provin din stresul psihologic
şi că somatizarea este un mecanism psihologic
în cadrul căruia simptomele fizice exprimă
stresul.
 Persoanele cu tulburare somatoformă nu produc în mod intenţionat
sau conştient simptomele ca în simluare, caz în care un om se preface că are
simtome pentru a evita serviciul militar sau responsabilităţile legale în urma
comiterii unei infracţiuni, pentru câştig financiar într-un proces sau pentru
beneficii de invaliditate.
Indivizi cu tulburări somatoforme diferă şi de cei cu tulburare fictivă,
respectiv pretinderea unor simptome pentru asumarea rolului de persoană
bolnavă.
În schimb, cei cu adevărat bolnavi chiar experimentează simptomele
precum durerea, slăbiciunea, crizele sau greaţa. În general ei caută tratament la
medici decât la psihologi sau psihiatri.
 În ce fel credeţi că lipsa identificării tulburării de somatizare
atunci când o persoană suferă de ea, o afectează pe aceasta?

În ce mod credeţi că ar putea afecta identificarea tulburării atunci

când pacientul nu suferă de fapt de aceasta?
 În manualul de diagnostic al tulburărilor mintale DSM IV, tulburarea de
somatizare este definită de următoarele criterii:
1. Persoana are un istoric de dureri fizice începând înainte de vârsta de 30 de ani,
ce s-a desfăşurat pe o perioadă de mai mulţi ani şi a dus la căutarea unui tratament
sau la depreciere semnificativă din punct de vedere social, profesional sau de altă
natură în domenii de funcționare.
2. Fiecare dintre următoarele criterii trebuie să fie îndeplinite, cu simptome
individuale apărute în orice moment pe parcursul tulburării:
a. Patru simptome de durere: istoric de durere legat de cel puțin patru
părţi diferite sau funcții (cap, abdomen, spate, articulații, extremități, piept, rect, în
timpul menstruației, în timpul actului sexual, sau în timpul urinării)
b.Două simptome gastrointestinale: istoric de cel puțin două simptome
gastro-intestinale, altele decât durere (greață, balonare, vărsături, altele decât în
timpul sarcinii, diaree sau intoleranță la mai multe alimente diferite)
 c. Un singur simptom sexual: istoric de cel puțin unul sexual sau
reproductiv, altul decât durere (indiferență sexuală, disfuncție erectilă sau
ejaculatoare, menstruații neregulate, sângerare menstruală excesivă, vărsături
pe toată durata sarcinii)
d. Un singur simptom pseudoneurologic: istoric de cel puțin un
simptom sau deficit care sugerează o afecțiune neurologică care nu se
limitează la durere (simptome de conversie, cum ar fi afectarea coordonării sau
echilibrului, paralizie sau slăbiciune localizată, înghițire dificilă, afonia
[incapacitate de a vorbi], retenție urinară, orbire, surditate, convulsii; simptome
disociative, cum ar fi amnezia; sau alte pierderi de cunoștință decât leșin)
3. Fiecare dintre simptomele de la criteriul 2 nu pot fi complet explicate de
către o condiţie medicală cunoscută sau efectele directe ale unei substanțe, sau
când există o afecțiune medicală generală conexă, reclamațiile fizice sunt în
exces faţă de ceea ce ar fi de așteptat din istoricul medical, examinarea fizică,
sau analizele de laborator.
 În DSM V există modificări în ceea ce priveşte criteriile de diagnostic:

A. Unul sau mai multe simptome somatice neplăcute sau care determină o
perturbare semnificativă a activităţii cotidiene

B. Gânduri, sentimente sau comportamente excesive legate de simptomele

somatice sau preocupări privind starea de sînătate, manifestate prin cel puţin una
din următoarele:

1. Gânduri disproporţionale şi persistente privind gravitatea simptomelor.

2.Nivel crescut persistent de anxietate în legătură cu sănătatea sau simptomele.

3.Alocarea exagerată de timp şi energie acestor simptome sau preoupări privind

starea de sănătate.

C. Deşi oricare dintre simptomele somatice poate fi prezent intermitent, individul

este constant simptomatic (în mod tipic, peste 6 luni).
 Persoanele cu tulburare de somatizare au adesea moduri
histrionice, excesiv de emoționale, dramatice, vagi pentru a-și descrie
simptomele fizice.
• Acestea speră să primească un diagnostic care va da un sens
simptomele lor.
Când conceptul de somatizare a fost inițial dezvoltat, exista
credinţa că simptomele simbolizează problema emoțională a pacientului,
cum ar fi afonia (incapacitatea de a vorbi), în mod simbolic, exprimând
înăbuşirea emoțiilor pentru a evita conflictele interpersonale.
Această speculație, înrădăcinată în teoriile psihanalitice ale represiunii, nu
a fost susținut de date empirice. Teoriile actuale critică dualismul,
separarea minte-corp și susțin că mintea și trupul sunt la fel.
 Cercetările indică faptul că experiența durererii este
întotdeauna rezultatul aportului atât de la locul durerii, cât și din
sistemul nervos central, care este afectat de emoții și conflicte
interpersonale.
Stresul emoţional poate afecta sănătatea fizică a unei
persoane în moduri subtile, prin activarea cronică a axei
hipotalamice-hipofize-adrenocortice sau prin interferirea cu somnul
normal, care poate produce simptome fizice.
• Funcția imunitară este de asemenea compromisă de către stres.
 De cele mai multe ori, persoanele care au tulburări de somatizare nu sunt
identificate ca având și o tulburare psihologică.
Un studiu ce viza monitorizarea pacienților cu tulburări de somatizare a
arătat că aceștia realizau vizite dese la medicii de familie din cauza
simptomelor persistente. Ulterior erau trimiși la alți medici specialiști, pentru
a li se pune un diagnostic, însă nu se găsea nicio cauză a problemelor
pacienților.
Foarte puțini pacienți puneau simptomele pe seama factorilor psihologici,
iar mulți credeau că depresia și anxietatea sunt cauzate de problemele de
sănătate.
Aproximativ 20% dintre pacienții cu tulburare de somatizare, dintr-un
eșantion național au primit tratament pentru anxietate și depresie.
 Pentru diagnosticarea tulburării de somatizare apar probleme atât pentru
pacient, cât și pentru societate.

Pentru pacienți există un risc real să dezvolte alte probleme din cauza
tratamentului medicamentos sau pot contacta boli infecțioase din spitale (spre
exemplu, stafilococ), atunci când sunt internați pentru a efectua o baterie de
teste.

Costurile sociale sunt reprezentate de procedurile de diagnosticare și vizitele la

camera de urgență repetate, inutile, ducând chiar și la pierderea productivității
la locul de muncă.
 În 1992, Fink a realizat un studiu despre procedurile medicale inutile
pentru pacienții cu tulburare de somatizare.
Eșantionul era format din persoane cu vârsta cuprinsă între 17 și 49 de
ani, care au fost spitalizate de cel puțin 10 ori în 8 ani.
Persoanele pentru care nu era stabilit un diagnostic clar au fost numite
„somatizatori”, făcându-se comparație între aceștia și persoanele cu diagnostic
clar, precum diabet zaharat sau cancer.
Somatizatorii au avut cele mai multe intervenții chirurgicale, 9% dintre
ei depășind 20 de astfel de intervenții.
Procedurile ginecologice (chiuretaj uterin, histerectomii), intervențiile
chirurgicale gastro-intestinale, apendicectomiile și laparoscopiile au fost cele
mai frecvente intervenții chirurgicale pentru somatizatori.
Rezultate:
• 25% dintre procedurile chirurgicale la somatizatori au avut
succes, la fel ca pentru efectul placebo.
• Riscurile și costurile evidente ce reies din studiu se reflectă și
în cazul lui Meredith (intervenția chirurgicală vezicală și
histerectomia până la vârsta de 25 de ani s-au dovedit a fi
inutile din punct de vedere medical).

Este important ca diagnosticarea tulburărilor de somatizare

să nu se facă în mod excesiv.
30% dintre simptomele medicale sunt inexplicabile, iar
medicii fără experiență pot da vina cu ușurință pe stările
emoționale ale pacientului, punând un diagnostic greșit de
tulburare de somatizare.
 Femeile îndeplinesc criteriile pentru tulburarea de somatizare de 5 ori
mai mult decât bărbații, iar între 0,2% și 2% dintre femei și mai puțin de
0,2% dintre bărbați sunt diagnosticați cu tulburare de somatizare la un
moment dat în viață.
Tulburarea de somatizare:
• debutează cel mai adesea la adolescenți
• este mai frecventă în rândul persoanelor cu venituri mici și statut social
scăzut
• este mai frecventă la persoanele care au suferit șocuri emoționale
• cauzează o rată mai mare a divorțurilor.
 Tulburarea de somatizare și tulburarea de personalitate

o În urma realizării unui studiu s-a

demonstrat că 72% dintre
somatizatori au și tulburare de
personalitate, cel mai frecvent
tipurile dependent și histrionic.
o De asemenea, persoanele cu
tulburare de somatizare sunt mai
susceptibile la o tentativă de
suicid, din cauza anxietății și a
depresiei, chiar dacă acestea sunt
controlate.
o Pentru unele persoane,
diagnosticul de tulburare de
somatizare poate reprezenta o
problemă, cauzând funcționare
socială scăzută, stres emoțional,
instabilitate conjugală sau
personalitate histrionică.
 Frecvent simptomele indivizilor cu tulburare de somatizare se
schimbă. Acest fapt a fost demonstrat prin monitorizarea timp de
2 ani a somatizatorilor, dintre care doar o treime a avut aceleași
simptome.

Tulburarea de somatizare are un efect negativ asupra

capacității de funcționare a pacienților.

În general, 10% dintr-un eșantion de somatizatori se află în

scaun cu rotile și pentru majoritatea este dificil să aibă un loc de
muncă din cauza simptomelor cronice și persistente.

În cazul lui Meredith, deficiențele sociale nu au fost atât de

evidente.
Considerații etiologice
• Adepții psihodinamicii au sugerat că tulburarea de somatizare este
asemănătoare cu mecanismul de apărare al negării. Stresul psihologic este
mai ușor de exprimat în termeni somatici, decât în termeni psihologici.
• S-a presupus că persoanele care provin din medii modeste au mai multe
șanse de a dezvolta tulburare de somatizare. Rezultatele au arătat că nu
există diferențe în ceea ce privește simptomele depresive și somatice în
rândul copiilor tailandezi și americani, dar diferențele culturale pot afecta
modul în care oamenii își descriu simptomele.
• Un studiu efectuat pe aproximativ 25000 de pacienți din 14 țări și 5
continente a descoperit că nu există diferențe între relația dintre
simptomele psihologice și cele fizice.
• Multe persoane cu depresie au fost capabile să-și recunoască și să descrie
fenomenele psihologice, dar nu manifestau somatizare ca negare a
suferinței.
• Factorii culturali trebuie luați în considerare când vine vorba de tulburarea de
somatizare, deoarece anumite grupuri culturale au sindroame specifice constând în
simptome somatice și emoționale.
• Unele persoanele din Coreea prezintă sindromul hwa-byung, manifestat prin
sentimente de greutate sau arsură în gât, dureri de cap, dureri musculare, gura
uscată, insomnie, indigestie și palpitații.
• Coreenii consideră că acest sindrom apare din cauza furiei reprimate, în special în
cazul nedreptății interpersonale sau sociale.
• În Nigeria, epuizarea nervoasă constă în căldură sau greutate la nivelul capului,
apărute la studenți, în urma presiunii ridicate pentru succes.
 Alexitimia (dificultate în identificarea și descrierea
emoțiilor) pare a fi un factor ce predispune la apariția tulburării
de somatizare.
Alexitimia determină oamenii să interpreteze greșit stările
fizice asociate cu excitarea emoțională, ducând la somatizare. O
revizuire a literaturii de specialitate a concluzionat că între
alexitimie și somatizare există o relație moderată.
În cazul lui Meredith, existau probleme în a-și conștientiza
și exprima emoțiile.
• Conceptul de câștig secundar reprezintă ideea că simptomele oferă
beneficii situaționale, precum simpatia familiei, scutirea de la muncă sau
atenția medicilor.
• S-a evaluat rolul evenimentelor stresante la persoanele cu tulburare
somatică și potențialul de câștig secundar când aceștia dezvoltă simptome
de boală.
• Concluziile au fost că situațiile care oferă un potențial ridicat de câștig
secundar sunt respinerea de către o altă persoană, eșecuri personale și
situații cu obligații sau angajamente (spre exemplu, dacă un soț amenință
cu divorțul, boala fizică a partenerului poate provoca vinovăție,
comportament de îngrijire sau simpatie).
• Atât indivizii cu tulburare de somatizare, cât și persoanele cu probleme
psihologice au trăit anterior evenimente semnificativ mai stresante decât
persoanele cu boli fizice sau decât cele sănătoase.
• Așadar, stresul emoțional și alte simptome psihiatrice sunt legate de
somatizare.
 Somatizatorii sunt mai predispuși în a experimenta o
criză de viață cu potențial de câștig secundar și sunt mai
puțin dispuși să încerce să rezolve un conflict direct.
Rezolvarea activă a problemelor ar face public
distresul lor emoțional și ar elimina eficacitatea plângerilor
somatice în obținerea câștigurilor secundare.
Pentru Maradith, stresul din mariajul ei, datorat
faptului că se simțea neglijată de soț, acesta fiind profund
angajat în muncă, duce la o creștere a somatizării în
încercarea de a-i atrage atenția soțului său.
Dacă ar fi ales să îi comunice acestuia în mod direct
faptul că se simte neglijată, simptomele ei fizice ar fi fost
mai puțin eficiente în a-i stârni grija partenerului față de ea.
 Tulburarea de somatizare poate fi văzută ca un
comportament de boală învățat prin observarea unui părinte bolnav
sau a altui membru al familiei. Copilul se poate identifica cu
persoana bolnavă, care îi modelează apoi comportamentul.
Ulterior, comportamentul copilului este consolidat de părinți,
profesori, sau profesioniști din domeniul sănătății, ce îi oferă
acestuia mai multă grijă și atenție.-> copilul încearcă să își satisfacă
nevoile emoționale sau sociale prin comportamente precum
administrarea de medicamente, vizitele la medic, somnul,
comportandu-se ca un pacient.
 Copiii sau adolescenții care prezintă o serie de
plângeri somatice au mai multe șanse să aibă în familie
membrii:
-diagnosticați cu o boală fizică cronică.
-care să folosească boala pentru a reduce stresul.
Acest factor de risc este prezent și în cazul lui
Meredith: bunica ei rămasă invalidă după accidentul
vascular cerebral-> Meredith a crescut observând atenția
și tratamentul special pe care mama ei îl oferea bunicii,
dorind să primească același tratament.
 Adversitatea copilăriei poate avea un rol în dezvoltarea
tulburării de somatizare. Un istoric de abuzuri sexuale în copilărie
poate fi implicat în dezvoltarea acestei tulburări ca adult.
În general, persoanele cu simptome ce nu pot fi explicate din
punct de vedere medical sunt mai predispuse să raporteze un
trecut cu evenimente traumatice precum abuzul fizic/psihic/sexual
în copilărie.
Relația dintre abuzul sexual și somatizarea adulților se poate
datora disocierii.
Disociere= dezintegrare a conștiinței cu experimentarea amneziei,
depersonalizării și derealizării.
Persoanele care au fost abuzate sexual în copilărie sunt mai
predispuse să somatizeze, dar această
legătură este observată doar la cei care
se disociază.
 Cei ce somatizează sunt mai predispuși să aibe un istoric de
boli în copilărie, care au necesitat spitalizare sau intervenții
chirurgicale.
Această legătură a fost observată doar în combinație cu
neglijență parentală sau existența unui părinte bolnav, acestea
intervenind în disponibilitatea părinților de a oferi îngrijire.
De cele mai multe ori, neglijarea din partea părinților a apărut
înainte de bolile copilului. Aceste boli ar fi putut duce la primirea
atenției pe care copilul o dorea cu disperare din partea părintelui
retras. -> copilul învață că singura metodă de satisfacere a
nevoilor emoționale este prin a fi îngrijit când se simte bolnav.
 Un exemplu în acest sens este cazul unei femei cu o tulburare
somatoformă ce a participat la studiul lui Craig și al colegilor săi
(1993).
-la 12 ani: a fost instituționalizată și nu a putut să-și vadă mama nici
pentru vizite.
-la 15 ani: a fost internată din cauza unei boli la rinichi și mama ei a
vizitat-o, acesta fiind singurul lor contact după instituționalizare.
Deși Meredith nu a fost neglijată, ea s-a simțit întotdeauna
exclusă din familie și neimportantă pentru mama ei. Ea a primit cea
mai mare atenție din partea mamei în momentele în care se plângea
de simptome fizice. Acest pattern a contribuit clar la dezvoltarea
somatizării ei.
 Unele studii au examinat simptomele specifice somatizării.
Harris(1989) a intervievat femei ce doreau tratament medical pentru
menoragie (o anormală sângerare excesivă menstruală) pentru a evalua
modul în care evenimentele din viața lor s-ar putea lega de acest
simptom.
– Cele 98 de femei cu menoragie au fost comparate cu 224 de femei din
grupul de control.
– Mai mult de jumătate dintre femeile cu menoragie au experimentat un
eveniment de viață sever în cele 12 luni anterioare debutului tulburării
menstruale, precum un divorț sau o despărțire, comparativ cu 30%
dintre femeile din grupul de control.
– Femeile ce sufereau de menoragie s-au concentrat asupra durerii și
devastării lor în descrierea modului în care au răspuns la pierderea
suferită.
– Acestea au afirmat că au devenit depresive după pierderea
partenerului, dar înainte de debutul menoragiei.
• O histerectomie a fost efectuată pentru 58% dintre femeile cu sângerare
grea.
• Dintre femeile care aveau histerectomii, 40% aveau uteruri complet
normale, fără semnul vreunei patologii organice.
• 32% au avut afecțiuni despre care nu se știe că ar cauza sângerare
excesivă.
• Nu este clar dacă femeile ce solicită tratament pentru menoragie
prezintă un flux menstrual crescut sau doar percep acest lucru.
• Unii cercetători au speculat că excitarea sistemului nervos autonom
asociată cu distresul emoțional poate influența dilatarea vaselor de
sânge, fapt ce ar duce la creșterea fluxului de sânge.
Menoragia lui Meredith a apărut după ce soțul ei a dorit să
divorțeze. Ea a reacționat la această pierdere prin depresie și suferință acută
și nu a existat nicio dovadă a unei patologii în urma efectuării
histerectomiei.-> pierderea mariajului+depresia = sângerare menstruală
excesivă.
 Factorii genetici ar putea avea, de
asemenea, un rol în dezvoltarea t
tulburării de somatizare.
-Femeile ai căror părinți biologici au
comportamente psihotice sau criminale și care au fost
adoptate de persoane cu care nu erau înrudite, au o rată mai
mare de somatizare.
-Tații femeilor ce suferă de tulburare de somatizare sunt mai
predispuși să prezinte tulburare de personalitate antisocială.
-Rezultatele studiilor pe gemeni au fost amestecate.
Investigații preliminare indică faptul că persoanele ce
somatizează prezintă anomalii ale nivelului de triptofan din
fluxul sanguin.
 Triptofanul= aminoacid folosit în creier pentru
fabricarea serotoninei.
Serotonina este implicată în starea de spirit și
procese inhibitoare de la sistemul nervos central până la
cel periferic.
-Relația exactă dintre nivelul de triptofan și somatizare
nu este încă clară, fiind necesare mai multe cercetări.
-Un alt studiu a descoperit un metabolism anormal de
scăzut al glucozei în anumite regiuni ale creierului în
rândul femeilor cu un diagnostic somatoform sever,
acest lucru sugerând că acele zone sunt mai puțin active.
 Tratament
Cercetările asupra tratamentelor psihofarmacologice pentru tulburarea de
somatizare sugerează că antidepresivele sunt utile în reducerea durerii, a altor
simptome somatice și a dizabilității asociate.
– Antidepresivele par a fi eficiente, chiar și la pacienții care nu prezintă o
dispoziție deprimată.
– Atunci când pacientul cu tulburare de somatizare prezintă și depresie sau
anxietate , aceste afecțiuni pot fi tratate fie cu medicamente, fie prin
psihoterapie.
– Ca și Meredith, pacienții cu tulburare de somatizare sunt adesea reticenți
în a urma recomandările medicilor lor pentru a solicita tratament
psihiatric.
– Atitudinea pacientului față de psihoterapie afectează eficacitatea pe
termen lung a tratamentului. Pacienții care au acceptat într-o măsură mai
mare pihoterapia au prezentat o mai mare îmbunătățire a simptomelor
după un an de la tratament.
 Când psihiatrul și medicul lucrează împreună, conformarea și
satisfacția pacientului sunt mult mai probabile.
Managementul medical de succes presupune:
- doar o evaluare medicală amănunțită pentru a exclude afecțiunile
organice;
- utilizarea tratamentelor care nu sunt periculoase cum ar fi vitamine,
loțiuni, pentru a permite pacientului să „salveze aparențele”;
- mutarea concentrării pacientul departe de obținerea unui diagnostic.
În acest sens, medicul:
o poate legitima plângerile somatice ale pacientului prin descrierea lor
în limbajul medical, abținându-se să pună un diagnostic.
o trebuie să programeze vizite regulate pentru a evalua orice simptom
nou și pentru a examina fizic pacientul, fără a utiliza teste și
tratamente medicale
 Această strategie ar reduce cheltuielile medicului si costurile pentru
asistență medicală, precum și riscurile pacientului de a se răni sau de a apărea
complicații datorate tratamentului sau testării.
Dr. Griffin a utilizat eficient această strategie în cazul lui Meredith. Un
program de întâlniri regulate i-a oferit lui Meredith șansa de a primi o evaluare a
noilor simptome, fără a apela la alți specialiști și fără a mai fi supusă la proceduri
medicale ce nu erau necesare și care îi puteau dăuna.
Pacienții sunt nesatisfăcuți când:
 simt că medicul neagă realitatea simptomelor lor. Ex: medicul spune că nu știe ce
anume cauzează simptomele, sau atunci când acesta afirmă că totul este în regulă.
 Medicul este de acord cu propunerea pacientului în legătură cu cauzele
simptomelor –încredere scăzută în competența și deschiderea medicului.
Cea mai de succes interacțiune medic-pacient: medicul legitimează
suferința pacientului și oferă o explicație ce ajută pacientul să scape de vina pentru
afecțiune, dar îi permite și o modalitate de a o gestiona.
 Terapia cognitiv-comportamentală(CBT) de grup
este eficientă în tulburarea de somatizare.
Tratamentul se concentrează pe:
- antrenamentul de relaxare ,
- rezolvarea problemelor,
-gestionarea stresului,
-educație pentru sănătate,
-antrenarea asertivității
-încurajarea exprimării emoționale.
Terapia cognitiv-comportamentală individuală se pare că îmbunătățește
simptomele și reduce costurile pentru asistență medicală, îmbunătățiri ce
se mențin cel puțin un an după terminarea tratamentului.
 Etape
1. Este învățat antrenamentul de relaxare pentru a face față simptomelor fizice.
2. Diferențierea gândurilor și emoțiilor, pentru a-și regla emoțiile eficient.
3. Restructurarea cognitivă și distragerea de la simptomele fizice.
4. Analizarea costurilor și beneficiilor care reies din jucarea rolului unei persoane
bolnave și dezvoltarea unor strategii alternative.
Acest tratament, împreună cu managementul medical al medicului de îngrijire
primară ce se ocupă de caz, pare a fi o abordare eficientă în tratarea tulburării de
somatizare.
 Întrebare: Cum pot cauza pacienții cu tulburare de
somatizare dificultăți speciale medicilor de îngrijire primară? Ce îi
face deosebit de greu de tratat?
Somatization disorder and hypochondriasis:
as like as two peas?
İsmet KIRPINAR, Erdem DEVECİ, Alperen KILIÇ, Demet
ZİHNİ ÇAMUR
Obiectiv:
Deși DSM-IV a furnizat câteva
criterii pentru diagnosticul diferențial al
tulburării de hipocondrieză și
somatizare, diferențele dintre aceste
tulburări au fost rareori studiate.
Acest studiu și-a propus să
compare proprietăți demografice și
psihometrice între hipocondrie și
tulburarea de somatizare.
Metode:
Cercetătorii au investigat un eșantion de 100 de pacienți
cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, care au fost diagnosticați
consecutiv ca având hipocondrie sau tulburare de somatizare.
Diagnosticul a fost stabilit prin intermediul Interviului
Clinic Structurat pentru Tulburări de Axa I DSM-IV (SCID-I).
• Pacienții au completat o baterie de scale pentru măsurarea
anxietăţii, depresiei, disocierii și nivelului de amplificare
somatosenzorială.
Rezultate:
Singura diferență semnificativă statistic între cele două grupuri a fost
în ceea ce privește anxietatea. Scorul mediu al inventarului de anxietate pentru
sănătate (HAI) a fost mai mare în grupul de hipocondrie.
Nu au apărut diferențe între cele două grupuri în ceea ce privește alte
proprietăți psihometrice.
Concluzii:
Rezultatele acestui studiu arată că, în afara nivelului de anxietate,
hipocondria și tulburarea de somatizare sunt similare în ceea ce privește
variabilele psihologice. Nivelurile mai mari de anxietate din grupul de
hipocondrie susțin opiniile despre necesitatea unei noi clasificări în cadrul
acestei categorii de tulburări.

Kirpinar, I., Deveci, E., Kilic, A., & Zihni Camur, D. (2016). Somatization disorder and
hypochondriasis: as like as two peas?. Anatolian Journal of Psychiatry/Anadolu
Psikiyatri Dergisi, 17(3).