PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

Unitatea de învăţare 3.
PERCEPŢIA SUBLIMINALĂ

DEFINIŢIE
Această formă a percepţiei implicite presupune expunerea subiectului la un stimul (de obicei,
vizual) sub pragul percepţiei sale conştiente (sub-limen).

Pentru a evita conştientizarea stimululilor de către subiect, ei sunt expuşi un timp scurt sau cu o
intensitate foarte redusă; în acest fel, subiectul nu este conştient de conţinutul sau chiar de prezenţa lor.
Situaţia experimentală pe care se bazează percepţia subliminală este similară celei utilizate în
studiile asupra memoriei implicite: în ambele, stimulul este prezentat în prima etapă (el fiind denumit
“amorsă”) şi apoi se urmăreşte felul în care el influenţează procesările viitoare prin diverse sarcini care îi
sunt administrate subiectului în etapa a doua.

IMPORTANT
Diferenţele majoră dintre cele două tipuri de procesare cognitivă implicită constau, pe de o
parte, în distanţa temporală dintre cele două etape (percepţia subliminală presupunând o distanţă mult
mai redusă), şi pe de alta în caracterul conştient sau inconştient al stimulilor. Pe ansamblu, percepţia
subliminală (şi cea implicită, în general) se referă la influenţa stimulilor subliminali din mediul prezent,
din situaţia în care este plasat individul, în timp ce memoria implicită are ca obiect influenţa stimulilor
supraliminali din trecut.

Construcţia stimulărilor subliminale presupune, în modul standard, două etape. Prima este
cea de pretestare, şi are ca scop determinarea pragurilor obiectiv şi subiectiv ale percepţiei respectivului
individ. Aceste praguri se referă la caracteristicile stimului, la gradul său de degradare (vizuală sau
auditivă), sau la timpul cât urmează să fie expus. Stimulii aflaţi sub pragul obiectiv (de exemplu, expuşi
o durată de timp extrem de scurtă, de câteva milisecunde) sunt prea slabi pentru a fi înregistraţi de
sistemul cognitiv al individului; deci, ei nu au nici un efect asupra procesării sale mentale. Cei aflaţi
imediat deasupra pragului obiectiv sunt prea slabi pentru a fi detectaţi conştient de subiect, însă sunt
înregistraţi de sistemul său cognitiv.

DEFINIŢIE
Pragul subiectiv corespunde conştientizării stimulului, el reprezentând punctul de tranziţie între
percepţia inconştientă şi cea conştientă: în contact cu un stimul aflat imediat sub acest prag, subiectul
conştientizează prezenţa stimulului, dar nu poate oferi nici o altă informaţie despre el; de-abia după
acest prag, stimulii ajung să fie procesaţi mental mai profund, în sensul că subiectul poate oferi
informaţii corecte despre semnificaţia sa.

Procedura optimă în construcţia stimulărilor subliminale necesită folosirea unor stimuli care să
depăşească pragul obiectiv (deci, să fie detectaţi de sistemul cognitiv al individului), dar să fie inferiori
celui subiectivi, pentru a se evita conştientizarea conţinutului lor. O problemă ce complică respectarea
acestor reguli în practică este aceea că pragul subiectiv variază de la un individ la altul, în funcţie de
anumite caracteristici ale sistemului său cognitiv, ce ţin de viteza de percepţie a mediului, de

407
ANDREI HOLMAN

sensibilitatea la context. Deci, acest prag ar trebui determinat pentru fiecare subiect în parte. Mai mult,
pragul subiectiv variază şi la acelaşi individ de la o situaţie la alta, în funcţie de motivaţia sa de moment
a individului şi de anumiţi factori contextuali (Dijksterhuis et al., 2005).

IMPORTANT
O altă precauţie metodologică necesară pentru a construi expuneri cu adevărat subliminale
este procedeul mascării. Acesta presupune ca stimulii subliminali de interes să fie precedaţi şi urmaţi de
stimuli – mască, adică de alţi stimuli lipsiţi de semnificaţie pentru subiect, care sunt expuşi pentru durate
de timp similare cu cel subliminal; astfel, cei trei stimuli compun o succesiune foarte rapidă, de cele mai
multe ori subiectul percepându-i conştient ca formând o singură unitate.

Scopul acestui procedeu este de a bloca procesările secundare ale stimulilor subliminali, adică
acele prelucrări cognitive ce urmează după sesizarea caracteristicilor lor pur fizice şi care duc la
decodificarea conştientă a semnificaţiei lor. Mecanismul propriu-zis prin care funcţionează mascarea
este anularea efectelor persistenţei retiniene, ce facilitează analiza în profunzime a stimulului până la
înţelegerea semificaţiei sale.
Prin includerea acestuia între cele două măşti, individul va avea cel mult o senzaţie vagă cu
privire la proprietăţile sale fizice (de exemplu, un şir de litere), fără însă a avea acces conştient la
semnificaţia sa. Mai mult, în modul clasic de aplicare a procedeului mascării în experimentele din
psihologia cognitivă, masca şi stimulul sunt prezentate la dispozitive diferite, astfel încât masca este
prezentată la ochiul dominant al subiectului şi stimulul de interes la ochiul nedominant, diminuând astfel
şi mai mult şansele ca el să fie conştientizat.

IMPORTANT
În fine, un alt factor important al efectelor expunerilor subliminale este durata de timp (Stimulus
Onset Asynchrony - SOA) dintre stimuli, cu precădere dintre apariţia stimulului subliminal şi cea a
stimulului – ţintă, adică a celui care este perceput conştient de individ şi faţă de care acestuia i se cere
să reacţioneze într-o manieră sau alta.

Chiar dacă aceste precauţii metodologice pot fi esenţiale pentru reuşita unei expuneri
subliminale, majoritatea experimentelor din psihologia contemporană nu le respectă decât în parte.
Regula care se aplică cel mai puţin frecvent este cea a determinării pragurior perceptuale subiective
pentru fiecare subiect; în general, ea este ocolită prin folosirea unor durate de expunere foarte mici
pentru stimulii subliminali, presupunând astfel că nici un subiect nu îi va putea detecta conţinutul.
În aria majoritară a expunerii subliminale vizuale, unele studii folosesc stimuli subliminali lexicali
(sub formă de cuvinte), iar altele – stimuli figurali.

EXPERIMENT
O ilustrare a manierei tipice de realizare a expunerilor subliminale este experimentul realizat de
Winkielman et al. (1997), care a testat posibilitatea inducerii subliminale a preferinţelor. Stimulii
subliminali (amorsele) erau prezentate timp de 10 milisecunde, fiecare dintre ei fiind urmat de o mască
posterioară (o ideogramă chinezească); aceasta reprezenta, în acelaşi timp, stimulul - ţintă, faţă care
subiectul era solicitat să îşi exprime gradul de plăcere sau neplăcere, şi ea era menţinută pe ecran timp
de 2 secunde (fiind, deci, detectată conştient de către subiect). Intervalul dintre cei doi stimuli (SOA) era
de de 5 ms. În figura 1 sunt prezentate exemple de stimuli subliminali şi de măşti folosite în acest

408
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

studiu. Stimulii subliminali erau de fiecare dată desene ale unor feţe cu expresii emoţionale pozitive sau
negative; ipoteza experimentului era aceea că preferinţele faţă de stimulii ţintă pot fi induse prin astfel
de stimuli subliminali, în sensul că subiectul va simţi şi va exprima un grad mai ridicat de plăcere faţă de
stimulii – ţintă care au fost precedaţi de feţe zâmbitoare, chiar dacă el nu este conştient că a fost expus
la astfel de feţe.

(a) (b)
Figura 1. Exemple de stimuli subliminali (a) şi de măşti (b) utilizate în experimentul realizat de
Winkielman et al. (1997)

Premisa studiilor pe tema percepţiei subliminale este aceea că procesarea conştientă a

informaţiilor este doar nivelul superior al ierarhiei formelor în care sistemul cognitiv prelucrează stimulii
din mediu. Chiar dacă individul nu conştientizează conţinutul unui stimul, aceasta nu înseamnă că
acesta nu este recepţionat şi procesat, inclusiv semantic. Dimpotrivă, el este inclus în prelucrările
cognitive ale subiectului şi astfel îi influenţează dinamica mentală şi chiar comportamentul.

IMPORTANT
Pentru a verifica această ipoteză, studiile din domeniu au două sarcini distincte,
corespunzătoare celor două părţi ale ipotezei: să evalueze măsura în care stimulul nu a fost perceput
conştient de subiect, şi să evidenţieze influenţele sale asupra procesării cognitive.

Prima sarcină – evaluarea conştientizării stimulului – poate fi, desigur, realizată în mod direct,
cerând pur şi simplu subiectului să denumească stimulul la care a fost expus, sau cel puţin să încerce
să ghicească conţinutul lui. Problema acestei metode este aceea că se bazează pe introspecţie, ceea
ce poate induce diverse deformări ale răspunsurilor: subiectul ar putea conştientiza stimulul, însă ar
putea simţi o mare dificultate de verbalizare a acestuia, de denumire corectă a sa; astfel, el şi-ar
cenzura răspunsul, declarând că nu şi-a dat seama de conţinutul stimulului. O metodă mai validă de
verificare este evaluarea indirectă, în special prin sarcini de alegere forţată: subiectului i se prezintă doi
stimuli, unul dintre ei fiind cel la care a fost expus subliminal, şi i se cere să îl indice pe cel despre care
cred că le-a fost arătat subliminal. În acest caz, eficienţa expunerii subliminale se demonstrează prin
imposibilitatea identificării corecte a stimulului subliminal de către subiecţi, adică faptul că stimulul la
care ei au fost expuşi nu este indicat peste nivelul şansei (în peste 50% din cazuri).
A doua sarcină a cercetătorilor din aria percepţiei subliminale este aceea de a demonstra faptul
că stimulii care nu au fost percepuţi conştient au totuşi efecte cognitive; majoritatea studiilor care au
verificat acest fenomen au fost orientate în două direcţii ale analizei modificărilor cognitiv -
comportamentale determinate de amorsajul subliminal: cel repetitiv şi cel semantic.
Investigarea nivelului repetitiv presupune o situaţie experimentală în care subiectul este expus
la acelaşi stimul (de obicei, un cuvânt) în ambele faze: stimulul este expus subliminal, apoi este utilizat
ca ţintă faţă de care subiectului i se solicită un răspuns.

409
ANDREI HOLMAN

IMPORTANT
Influenţa percepţiei subliminale este demonstrată prin faptul că reacţiile subiectului faţă de stimulii la
care a fost expus subliminal sunt diferite de cele faţă de alţi stimuli.

Acest fenomen este evidenţiat în special prin teste de memorie implicită (descrise anterior), din
moment ce ambele domenii ale funcţionării cognitive (percepţie şi memorie implicită) presupun utilizarea
în prezent a unor informaţii pe care individul le-a achiziţionat în trecut (în cazul percepţiei subliminale,
prin expunere sub pragul conştiinţei sale), fără a fi însă conştient de aceste achiziţii.

EXEMPLU
De exemplu, prin folosirea sarcinilor de identificare perceptuală se evidenţiază identificarea mai
rapidă în etapa a doua (a expunerii supraliminale) a cuvintelor care au fost expuse subliminal. O altă
metodă des folosită este sarcina de completare a rădăcinii cuvintelor; în acest caz, după expunerea
subliminală la un stimul (de exemplu, “copil”), subiectul are tendinţa de a completa rădăcina de cuvânt
corespunzătoare (“co_____”) cu acelaşi cuvânt, şi nu cu altele care au aceeaşi parte de început.

La nivel semantic, efectele expunerilor subliminale sunt demonstrate de faptul că amorsa

influenţează procesarea unei “ţinte” asociate semantic cu stimulul subliminal. Variabila dependentă pe
care se bazează evaluarea acestui fenomen este, de obicei, timpul necesar identificării semnificaţiei
ţintelor ca fiind cuvinte cu sens; în această metodă experimentală, subiecţilor li se prezintă pe rând şiruri
de litere şi li se cere să decidă cât mai repede dacă fiecare din ele constituie sau nu cuvinte cu sens,
prin apăsarea uneia dintre cele două taste corespunzătoare celor două opţiuni. Timpul de identificare a
cuvintelor este mai redus în cazul amorsajului semantic facilitator (David, 2000), ce denotă o influenţă
pozitivă a stimulului subliminal asupra unei ţinte cu semnificaţie apropiată (de exemplu, cuvântul
„enorm” este identificat mai rapid dacă este precedat de stimulul subliminal „uriaş”). În cazul
fenomenului opus – amorsajul semantic negativ – identificarea unei ţinte cu sens opus stimulului
subliminal necesită un timp mai îndelungat (de exemplu „enorm” – „minuscul”).
Studiile asupra amorsajului semantic oferă informaţii importante cu privire la una din întrebările
ce vizează mecanismele implicate în percepţia subliminală, referitoare la nivelul de procesare
cognitivă al stimulilor subliminali. În general, acest nivel poate fi unul superficial (fizic), sau unul de
nivel superior (semantic), cu diverse grade de complexitate.

IMPORTANT
Rezultatele cercetărilor indică faptul că procesarea semantică, a înţelesului acestor stimuli este posibilă,
dar în cazul stimulilor cu sensuri foarte specifice ea se limitează la categoria semantică din care fac ei
parte, fără a ajunge la semnificaţia lor particulară (Opre, 2012).

Acest lucru este relevat, printre altele, de rezultatele unui studiu (Wakins, 1973, apud Miclea,
2000) care a replicat parţial situaţia ce a generat pentru prima oară interesul faţă de expunerea
subliminală (adică introducerea de stimuli subliminali de tipul „Drink Coke” în timpul unui film la
cinematograf). În acest studiu, subiecţii expuşi la acest mesaj resimt o senzaţie de sete mai puternică
(deci categoria semantică generală a mesajului – consumul de băuturi răcoritoare – a fost activată),
însă ei nu au preferat într-o măsură semnificativ mai mare Coca Cola în comparaţie cu celelalte băuturi.

410
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

IMPORTANT
Un alt rezultat al cercetărilor din această arie este acela că expunerile subliminale generează o activare
difuză a conceptelor, în sensul că ele fac mai active cognitiv toate sensurile acelui stimul, nu doar cel
din contextul în care el apare (Marcel, 1983).

Aceasta reprezintă o diferenţă importantă faţă de procesarea stimulilor supraliminali, la care

semnificaţia activată este doar cea care se potriveşte în acel context.

EXEMPLU
De exemplu, percepţia supraliminală a cuvintelor „tigru” şi „leu” activează semnificaţia de
„animal” a ambilor stimuli; dacă cei doi stimuli ar fi percepuţi subliminal, această semnificaţie nu ar fi
singura activată, ci ea ar fi însoţită de cea de „bani” a conceptului „leu”.

Complexitatea posibilă a procesărilor cognitive ale stimulilor subliminali este indicată şi de

studiile asupra efectelor propoziţiilor expuse subliminal.

EXPERIMENT
În timp ce majoritatea cercetărilor utilizează ca stimuli subliminali cuvinte independente, în
unele subiecţii au fost expuşi la propoziţii întregi; efectele acestora sunt ilustrate de studiile inspirate de
teoriile psihanalitice (Silverman & Weingerger, 1985), realizate asupra unor oameni cu diverse probleme
psihice (tulburări de alimentaţie, anxietate, etc.). Aceşti subiecţi au fost expuşi în mod repetat la
propoziţia „Eu şi mama suntem una” („Mom and I are one”), ceea ce a le-a redus în mod semnificativ
simptomatologia; similar, propoziţia „Este în regulă să îţi baţi tatăl” („Beating dad is OK”) creşte
performanţele subiecţilor de gen masculin în condiţii de competiţie. Autorii acestor cercetări explică
rezultatele constatate în cheie psihanalitică: primul mesaj ar rezolva conflictele inconştiente ale
subiectului cu mama (care ar sta la baza problemelor psihice din prezent), iar al doilea ar reactiva
complexul Oedip în inconştientul său.

Totuşi, această capacitate a sistemului cognitiv de a procesa stimuli complecşi – cum sunt
propoziţiile – este contestată de unii autori (Greenwald, 1992), după care prelucrarea semantică ar fi
limitată la nivelul unui singur cuvânt expus subliminal. Alte studii ce au explorat efectele descoperite de
cercetările psihanalitice menţionate mai sus indică faptul că aceleaşi efecte apar când sunt expuse doar
părţi ale propoziţiilor (de exemplu, „mama”), ceea ce sugerează faptul că ele se datorează cu precădere
încărcăturii afective a cuvintelor independente, nu semnificaţiei globale a propoziţiei.
De asemenea, interpretarea acestor efecte poate fi construită din perspectivă cognitivistă:
studiile asupra procesării mesajelor arată faptul că aceasta presupune două etape. În prima, orice
mesaj este reprezentat iniţial ca adevărat, indiferent de valoarea sa reală de adevăr; în a doua etapă
este evaluată veridicitatea sa, stabilindu-se dacă ele pot fi sau nu acceptate ca adevărate.

IMPORTANT
Expunerile subliminale reprezintă unul dintre factorii care împiedică această a doua etapă, ceea
ce face ca mesajele să fie reprezentate în sistemul cognitiv ca automat adevărate (Gibert et al., 1993).

411
ANDREI HOLMAN

O altă situaţie care duce la acelaşi efect este cea în care resursele atenţionale ale subiectului
sunt investite într-o altă sarcină: şi în acest caz, informaţiile false sunt în mai mare măsură acceptate de
el ca fiind adevărate. Printre aplicaţiile acestui fenomen se numără eroarea afirmaţiei (statement bias –
Pandelaere & Dewitte, 2006), care se referă la faptul că întrebările au tendinţa de a fi ţinute minte pe
termen lung ca fiind afirmaţii (semnul de întrebare, şi deci îndoiala cu privire la adevărul acelei propoziţii
dispărând treptat din reprezentarea sa). De asemenea, un efect similar descoperit în aria persuasiunii
este sleeper effect (Hovland et al., 1949): trecerea timpului creşte impactul mesajelor care, în primul
moment, au fost considerate de receptor ca false din cauză că au fost emise de o sursă non-credibilă;
acest lucru se produce datorită unui fenomen de disociere a mesajului faţă de sursa sa în sistemul
cognitiv al subiectului.
În prima etapă a psihologiei cognitive, studiile asupra efectelor percepţiei subliminale au avut în
atenţie cu precădere efecte limitate la procesarea stimulilor în sine (la nivel perceptual sau sau
semantic), fără a analiza consecinţele lor asupra altor conţinuturi mentale. Astfel s-a acumulat un set de
rezultate care indică faptul că stimulii care nu sunt conştientizaţi de individ sunt totuşi prelucraţi mental,
ei fiind identificaţi mai repede (în cazul nivelului perceptual de analiză), şi influenţând identificarea
cuvintelor faţă de care au anumite relaţii semantice (în cazul nivelului semantic). După certificarea
fenomenului percepţiei subliminale ca fiind unul credibil ştiinţific, studiile din psihologia cognitivă şi din
aria sa aplicată în psihologia socială – cogniţia socială – au început să remarce influenţe mai puţin
“inocente” ale expunerilor subliminale. Astfel, cercetările din domeniu au evidenţiat multitudinea de
efecte psihologice complexe pe care le pot avea acestea, depăşind simpla sferă a relaţiilor semantice
între cuvinte specifice.

EXEMPLU
De exemplu, un studiu (Baldwin, 1990) a arătat faptul că prin percepţie subliminală se poate manipula
modul în care subiectul se auto-evaluează, prin stabilirea inconştientă a standardului faţă de care el se
raportează atunci când îşi construieşte evaluarea propriei persoane. În acest experiment, un grup de
subiecţi catolici a fost expus la fotografii subliminale ale Papei în care acesta avea o expresie facială
dezaprobatoare; aceasta a dus la auto-evaluări mai negative ale subiecţilor decât cele ale grupului de
control (expus la fotografii ale unei persoane necunoscute cu aceleaşi expresii faciale).

Majoritatea rezultatelor din aria percepţiei subliminale sunt integrate în domeniul procesării
automate a informaţiilor, deoarece ele indică diverse modalităţi în care stimulii din mediu pot declanşa în
mod automat anumite reacţii mentale şi comportamentale fără ca subiectul să fie conştient de prezenţa
lor. Astfel, expunerea subliminală s-a dovedit a influenţa formarea impresiilor sociale; de exemplu,
percepţia subliminală a cuvântului “agresiv” face ca impresia formată de subiect despre un individ-ţintă
să includă agresivitatea (Bargh & Pietromonaco, 1982), chiar dacă acţiunile acestui individ nu justifică o
astfel de impresie. De asemenea, prin stimulii subliminali pot fi activate stereotipurile pe care le are o
persoană despre un grup social (un exemplu ilustrativ este experimentul realizat de Goff et. al. în 2008,
care a arătat că expunerea subliminală a feţelor de oameni de culoare creşte viteza cu care sunt
identificate maimuţele în imaginile pe care subiecţii le vizionau în a doua etapă). Unul din cele mai
cunoscute fenomene din psihologia evaluării este „simpla expunere” (“mere exposure” - Zajonc, 1980),
care se referă la faptul că stimuli subliminali repetaţi ajung să fie evaluaţi mai pozitiv de către subiect
atunci când ei îi percepe conştient, chiar dacă subiectul nu are nici o amintire cu privire la contactul său
anterior cu ei.

412
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

EXEMPLU
Mai mult, expunerea subliminală influenţează funcţiile corporale - de exemplu, studiul realizat
de Dijksterhuis et al. (2005) a arătat că stimulul subliminal “relax” scade ritmul cardiac – şi
comportamentul (de exemplu, feţele de persoane de culoare expuse subliminal generează
comportamente ostile din partea subiectului - Bargh et. al, 1996).

Dată fiind importanţa rezultatelor din această arie pentru tema proceselor automate, cele mai
relevante astfel de studii vor fi prezentate în subcapitolul rezervat acestei teme.

IMPORTANT
O idee importantă cu privire la efectele percepţiei subliminale asupra comportamentului este aceea că
ele sunt facilitate de faptul că individul nu este conştient de influenţele pe care le-ar putea avea aceşti
stimuli.

Acest lucru este evidenţiat de studiile asupra percepţiei supraliminale: atunci când subiecţii
percep conştient un stimul, dar nu suspectează că el ar putea avea o anumită influenţă asupra
comportamentului lor, efectele sunt aceleaşi ca în cazul expunerii subliminale a aceluiaşi stimul.
Importanţa acestor „suspiciuni”, adică a teoriilor naive cu privire la potenţialele efecte ale unui stimul,
este ilustrată de tema consecinţelor atingerii interpersonale.

EXEMPLU
Un studiu (Crusco & Wetzel, 1984) a arătat faptul că chelneriţele care îşi ating uşor clienţii
primesc bacşişuri mai mari din partea lor; acest lucru se produce deoarece aceştia nu au o „teorie
naivă” cu privire la influenţa atingerii asupra generozităţii lor; dacă ar avea o astfel de suspiciune, ei şi-
ar „corecta” comportamentul în sens opus.

Un fenomen specific şi foarte important pentru psihologia percepţiei subliminale – atât ştiinţific,
cât şi din punctul de vedere al interesului nespecialiştilor în domeniu – este condiţionarea evaluativă
indusă subliminal, ce implică formarea atitudinilor despre obiecte sau persoane prin folosirea unor
stimuli subliminali.

EXPERIMENT
Studiile pe această temă indică faptul că acest lucru este posibil; o ilustrare este cercetarea realizată de
Krosnick et al. (1992), în care subiecţilor le erau prezentate supraliminal un set de fotografii ale unor
persoane, fiecare dintre ele fiind precedate de alte imagini (expuse subliminal, cu o durată de 13 ms) cu
conţinut pozitiv sau negativ (de exemplu, fotografia unui copil, respectiv cea a unui rechin). În a doua
etapă, subiecţilor li s-a cerut să îşi exprime atitudinile faţă de fiecare dintre persoanele pe care le
văzuseră conştient în fotografii; atitudinile lor erau mai pozitive faţă de cele care fuseseră precedate de
stimuli subliminali pozitivi decât faţă de cele precedate de stimuli negativi. Acest efect se pare că nu
este doar unul de moment; unele cercetări indică o durabilitate mare a efectului, în sensul că subiecţii
aveau aceleaşi atitudini la 2 luni (Baeyens et al., 1988), şi chiar la 18 luni (Levey & Martin, 1975) după
experiment.

413
ANDREI HOLMAN

Alte cercetări sugerează că modificările de atitudine pot fi mai slab sau mai intense, în funcţie
de anumiţi factori.

IMPORTANT
Cei mai importanţi factori ai eficienţei condiţionării evaluative subliminale sunt:
- familiaritatea ţintelor: atitudinile pre-existente (faţă de obiecte sau persoane cunoscute deja de subiect,
faţă de care el şi-a format deja o atitudine) sunt mai puţin influenţabile subliminal;
- frecvenţa asocierii dintre amorsa subliminală şi ţintă: condiţionarea evaluativă devine din ce în ce mai
puternică după fiecare astfel de asociere. Deci, subiectul trebuie plasat în respectiva situaţie de mai
multe ori pentru ca atitudinea sa să se modifice semnificativ. Rezultatul mai surprinzător este cel al
apariţiei unui efect de platou după 10 expuneri (Baeyens et al., 1992), în sensul că după acest
număr, noile asocieri dintre amorsă şi ţintă nu mai influenţează semnificativ atitudinea subiectului în
sensul dorit; dimpotrivă, există posibilitatea ca la unii subiecţi noile asocieri să schimbe atitudinea în
sens contrar.

Fenomenul condiţionării evaluative subliminale îşi găseşte aplicaţiile cele mai importante în
psihologia publicităţii; în general, se consideră că el nu are efecte foarte puternice asupra
comportamentului consumatorului, asupra deciziilor sale de cumpărare, însă chiar şi aceste influenţe
subtile sunt potenţial importante pentru industria marketingului.

APLICAŢIE
Analizaţi modalităţile în care efectele expunerilor subliminale prezentate în curs ar putea fi
aplicate în industria publicitară.

TEST DE AUTOEVALUARE (cu răspunsuri corecte ataşate la finalul cursului)

1. Spre deosebire de percepția subliminală, memoria implicită se referă la influența stimulilor conștienți
din trecut:
Adevărat Fals
2. Scopul procedeului mascării în construcția stimulărilor subliminale este cel de a crește numărul de
informații la care este expus subiectul:
Adevărat Fals
3. În sarcinile de alegere forțată pentru verificarea conștientizării stimului subliminal de către subiecți, se
consideră că expunerea a fost cu adevărat subliminală dacă stimulul la care subiecții au fost expuși nu
este ghicit peste nivelul șansei:
Adevărat Fals
4. Spre deosebire de expunerile supraliminale la un stimul, cele subliminale activează toate sensurile
acelui stimul:
Adevărat Fals
5. Fenomenul simplei expuneri se referă la faptul că stimulii expuși într-o manieră simplă sunt mai
plăcuți de individ decât ceilalți:
Adevărat Fals

414