Diabetul, cea mai mare problema.

10.10.2019

Intr-o zi insorita stateam in casa impreuna cu bunica si fratele meu. Fratele meu nu se simtea foarte bine
asa ca bunica mea la intepat in deget cu un ac ca sa vada cat zahar avea in corp. Bunica mea a luat un
apparat si ia luat sangele, iar aparatul spunea ca nu are mult zahar in corp. Toti ne-am panicat asa ca mi-
am sunat parintii ca sa ajunga de urgenta acasa. Acestia au venit acasa in cateva minute sis au dus cu el
la spital. Doctorul a spus ca are Diabet iar parintii mei sau speriat foarte rau. Fratele meu a stat doua
saptamani in spital fara dulciuri. Mancare lui era branza cu paine. Fratele meu a stat in spital impreuna cu
mama mea iar eu am ramas cu tatal meu acasa. Eu nu stiam atunci nu stiam exact ce inseamana Diabet.
Dupa un an tatal meu a luat de la un doctor o insulina, iar dupa doi ani tatal meu a depus dosar pentru
pompa pentru a fi mai usor sa ii dea insulina. La cradinita se comporta ca un copil normal dar doamna
asistenta este nevoita sa il ajute cu pompa la fiecare masa/gustare sa ii dea insulina. Toti copii se
comporta normal cu el, dar lucrul care a fost cel mai dureros este acum pentru ca are sase ani si ma tot
intreaba pe mine si pe parintii mei de ce are diabet. El nu poate scapa in nici un fel de Diabet, asa va
ramane toata viata. Mai are un an de gradinita si incepe scoala iar parintii mei sunt ingrijorati pentru ca
se poate lovi foarte rau si isi poate strica pompa, iar la scoala isi va face singur insulina pentru ca nu va
putea sa se duca mereu la doctor scolii pentru as face insulina. Nu voi uita niciodata problema aceasta.
Parintii mei au cumparat un system de monitorizare pentru fratele meu pentru a stii tot timpul
valoarea glicemiei, iar dupa un an au depus dosar pentru obtinerea unei pompe de insulina
pentru a fi mai usor de gestionat. Pana sa obtina acest system fratele meu era plin de vanatai de
la acele de insulina. Fiind foarte slab ii curgea mult sange de cate ori era injectat. Il durea, dar
foarte rar plangea si noi eram ingrijorati. La gradinita se comporta ca un copil normal, manca tot
ce era servit la masa, dar doamna asistenta este nevoita sa il ajute cu pompa la fiecare
masa/gustare sa ii dea insulina. Toti copii se comporta normal cu el, dar lucrul care a fost cel mai
dureros este acum pentru ca are sase ani si ma tot intreaba pe mine si pe parintii mei de ce are
diabet. El nu poate scapa in nici un fel de Diabet, asa va ramane toata viata. Mai are un an de
gradinita si incepe scoala iar parintii mei sunt ingrijorati pentru ca se poate lovi foarte rau si isi
poate strica pompa, iar la scoala isi va face singur insulina pentru ca nu va putea sa se duca
mereu la doctor scolii pentru as face insulina. Incerc sa il ajut si are nevoie, sa fiu aproape de el,
chiar mama ne lasa impreuna cand trebuie sa plece pentru scurt timp si are incredere in mine
ca pot fi responsabil. Este o problema reala care va dura toata viata si nu pot uita perioada in
care a fost descoperita problema aceasta. Sper ca in viitor sa apara un tratament care sa ii
schimbe viata fratelui meu in bine.