Autobiografia personală

Lingurar Ion
Născut la data de 24 Mai 1972, în localitatea oraş BARAOLT, jud.COVASNA, ROMÂNIA din părinţi
creştini tata NICOLAE şi mama AURICA. Fac parte dintr-o familie de şapte copii, iar eu fiind al
şaptelea şi suntem doi băieţi şi cinci fete.
În anul 1979 am început anul şcolar clasa întâia în localitatea Augustin jud. Braşov. După ce am
învăţat să citesc, primul lucru mi-am dorit să citesc biblia, î-mi aduc aminte că am început cu
evanghelia după Ioan cap.11, pentru că tata î-mi explica că Dumnezeu are putere să învieze morţi. De
atunci am început să citesc m-ai des biblia, până în anul 1984-1985. Până în anul 1986-1987
frecventam biserica din localitate cu mare bucurie pentru că î-mi doream să aflu m-ai multe lucruri
despre domnul Isus pt. că î-mi doream să devin pastor evanghelist, fiindcă î-mi plăcea să călătoresc
foarte mult în ţară.
În anul 1986, în luna Octombrie împreună cu câţiva colegi de şcoală ne-am hotărât să jucăm fotbal, în
aceea zi am fost ales în echipă ca portar ca-m după o oră de joc unul din colegi de l-a echipa adversă a
şutat mingea spre poartă iar mie mi-a scăpat mingea din braţe iar în secunda următoare am plonjat pe
minge timp în care acelaş băiat a vrut să dea cu piciorul în minge iar din păcate m-a atins pe mine între
ochii deasupra nasului după care timp de o oră n-am m-ai văzut nimic era numai roşu şi negru înaintea
ochilor, apoi m-au luat colegi şi m-au dus acasă după ce am ajuns acasă, părinţi nu era acasă, mi-am pus
compresie cu apă rece, apoi am început să vad, dar a doua zi părinţi m-au dus la policlinica din oraşul
Baraolt din jud. Covasna, de atunci au început părinţi să se intereseze de tot felul de medici oftalmologi şi
unde auzea că este un medic bun mă ducea, aşa că vă daţi seama la câţi medici am fost şi fiecare medic
avea părerea lui şi aplica tratamentul pe care îl credeau cel m-ai bun, mi-a aduc aminte că am fost internat
în spitalul judeţean Sfântu Gheorghe jud. Covasna după 5 săptămâni de injecţi în ochi şi 2 operaţi la ambii
ochi medicul mi-a spus că î-mi dă trimitere la Târgu Mureş la doctorul Fodor Francisc directorul spitalului
şi tot odată profesor oftalmolog, pe trimitere scria numele altui medic oftalmolog de la spitalul Sfântu
Gheorghe atunci ne-am dat seama că e ceva în neregulă cu mine că pe trimitere nu era numele medicului
care m-a operat când am ajuns la Târgu Mureş, profesorul Fodor i-a garantat tatălui meu că î-mi va reda
vederea 90% din cea normală, pentru că se va ocupa personal de mine, dar zicând către tata ştiţi domnule
Lingurar că viaţa în România e scumpă şi că măcar o mică atenţie din partea dv., doresc şi eu la care tatăl
meu a vândut calul, mânzul şi vaca şi pe lângă bani pe care i-a pus în plic a m-ai venit şi cu alte cadouri,
nu m-ai să fie treaba bună în schimb în sala de operaţie când m-au băgat erau 3 asistente şi o doctoriţă pe
nume doamna Seriteanu î-mi amintesc că pentru ultima dată am ridicat mâna în timp ce eram aşezat pe
masa de operaţie şi m-am uitat la ceas era ora 9 şi 10 minute dimineaţa, tragic dar a fost ultima zi când am
m-ai văzut lumina zilei căci după operaţie a doua zi am constatat că eram în întuneric, apoi după alte 5
săptămâni am fost externat zicându-mi că nu m-ai are ce să m-ai î-mi facă aşa că dacă mă va durea ochiul
vreodată să mă duc la policlinica de care aparţin să-mi dea tratament, apoi părinţi m-au dus la Bucureşti
la spitalul Viting, la doctorul Boieraş, la consultaţia medicului mi-a m-ai dat şanse zicându-mi că mă va
opera şi cel puţin 30% din vederea normală î-mi va reda-o atunci tata la întrebat pe medic, câţi bani
trebuie să dea pentru această operaţie iar doctorul Boieraş a zis ,, Stai liniştit că nu am nevoie de nici un
leu, fie că î-mi dai, fie că nu î-mi dai eu î-mi fac meseria pe care o am, aşa că la mine cu bani şi cu cadouri
să nu vi.” După 6 luni şi după m-ai multe intervenţi chirurgicale oftalmologice şi şedinţe de stimulare a
nervului optic am constatat înpreună cu medicul că practic nu ştie ce să î-mi m-ai facă , dar dânsul a zis pt.
prima dată am auzit din gura unui medic că de aici în acolo doar Dumnezeu poate fiindcă este medicul
suprem. Apoi am fost şi la spitalul Militar, Bucureşti la medicul Cârstocea, mi-a spus că nu are ce să m-ai
î-mi facă şi apoi am auzit de un alt medic acolo tot în spital de doctorul Filip, foarte bun oftalmolog acelaşi
lucru, nu are ce să î-mi m-ai facă. Am fost şi la spitalul de oftalmologie Cosmonaiţilor, nr. 22 la medicul
Mihai Pop , am fost la m-ai mulţi medici şi toţi mi-au spus acelaşi lucru NU SE M-AI POATE FACE NIMIC
, DOAR DUMNEZEU. La care tatăl meu aproape la toţi medici pe unde m-am dus le-a spus acelaşi lucru

1
că vrea să î-mi doneze un ochi de la dânsul zicându-le că ,,mie mi-ajunge unul”, şi toţi au spus că nu se
poate face transplant de ochii.
În anul 1989 părinţi mei înpereună cu directorul şcoli din localitate au hotărât să mă dea la o şcoală
specială pentru nevăzâtori din Bucureşti, am hotărât să depunem dosarul pentru şcoală şi pe data de
15 Septembrie am venit în Bucureşti la Centru şcolar nr.1 din Vatra Luminoasă nr.108 , Bucureşti.
Când am intrat pe poarta şcoli î-mi amintesc că era o gălăgie şi auzind mulţi copii care se certau între
ei chiar se băteau uni, atunci tata când a văzut lucrul acesta a simţit o tristeţe în inima lui şi zicând
,,unde las eu pe copilul meu” , a intrat tata în cancelaria directorului şi la rugat frumos să mă dea la o
clasă unde are diriginte bun şi să aibă grijă de mine, dar Dumnezeu a îngăduit să fiu la o doamnă
profesor de Limba Română care să î-mi fie dirigintă Vasiliu Cristina, cu adevărat această doamnă mi-
a fost de mare ajutor în şcoală deoarece mă apăra de toţi care voia să î-mi facă rău, aşa că totuş am
continuat să merg la doctor pentru că speram că odată şi odată voi vedea .
Iar în 1992 la vârsta de 20 de ani fiind în şcoala de nevăzâtori din cauza prafului de la atelierele şcoli
unde făceam practică am avut o infecţie oculară atât de puternică încât nu puteam să ridic capul de pe
pernă, aşa că am hotărât împreună cu doamna dirigintă să mă duc la spital să î-mi dea tratament, când
am ajuns la doctor mi-a dat ceea m-ai tristă veste din viaţa mea pe care am suportat-o cel m-ai greu,
că nu are ce să î-mi facă şi singura soluţie, proteză oculară la ambi ochii, la care eu i-am spus
medicului m-ai bine î-mi faceţi o injecţie să mor decât să î-mi pun proteză oculară , medicul mi-a dat
tratament şi am revenit la şcoală când am ajuns în căminul şcoli în dormitor eram singur şi i-am zis
lui Dumnezeu în rugăciune să î-mi ia durerea de la ochii dar tot atunci din interiorul meu a venit un
gând şi o voce care î-mi spunea de aici încolo tot restul vieţi tale vei fi amărât, orbul satului, fiindcă ai
să termini şcoala şi unde te vei duce cu diploma în mână şi atunci am început să vorbesc de unul singur
, părinţi mei o să moară , iar eu salariu nu am şi poate că cineva se va găsi din fraţi mei să mă ia la ei
acasă să mă ţină , dar tot nu e bine voi fi amărât , voi fi chinuit, nu voi putea face ce vreau eu , voi
ajunge probabil să î-mi dea alţi de milă mâncare aşa că decât în felul acesta n-are rost să m-ai trăiesc
şi apoi vorbeam eu să mă căsătoresc cu cine , să am casa mea niciodată, să am copii mei niciodată,
serviciu niciodată, de ce să m-ai trăiesc şi să mă m-ai pocăiesc, dacă Dumnezeu mă adus în halul
acesta şi până la urmă cred că Dumnezeu a uitat de mine , eu copil din părinţi credincioşi penticostali
trebuia să ajung în halul acesta?, căci alţi colegi de ai mei şi prieteni şi începeam să dau nume, bea ,
fumează, fură, curvesc, şi face alte lucruri mizerabile şi totuş le merge bine, m-ai ziceam eu Dumnezeu
e ne drept cu soarta mea aşa că am să-mi pun capăt zilelor, dar cum să fac să mor, dacă mă sinucid
prin spânzurare mă dau în măna diavolului, dacă mă arunc de la balconul şcoli nu e mare înălţime
doar de un etaj şi n-am să mor doar mă accidentez , dar ce să fac să-l enervez pe Dumnezeu, ca să se
supere pe mine, imediat mi-a venit în minte cuvântul care spune că Dumnezeu este gelos aşa că hai să-l
întărât la gelozie că doar în biblie spune, grozav lucru să cazi în măna domnului aşa că am să fac ce
nu-i place lui, m-apuc de băut ca să-l enervez pe Dumnezeu să î-mi ia el viaţa şi nu eu , imediat cum
am terminat de vorbit diavolul la trimis în cameră pe cel m-ai zgârcit coleg din clasa mea pe nume
Rotaru Romeu era din Brăila, băiatu , până atunci nu mi-ar fi dat nici măcar un scobitor, dar aşa de
darnic a devenit în ziua ceea m-ai ceva decât un pocăit, că doar aşa face diavolul, când vrea să
distrugă planul lui Dumnezeu , zicându-mi ,,oooooooooooooo, uite cu cine beau eu azi cu Ionică ,
prietenul meu!” , dar de prietenie nici vorbă până atunci, zicându-mi ,, ai onoarea să deschizi tu
primul cutia de bere” , când mi-a dat cutia de bere în mână, unu î-mi tremura mâinile , doi, nu ştiam s-
o deschid dar prietenul meu amabil m-a ajutat să deschid cutia şi zicându-mi ,, ce n-ai m-ai deschis
cutie de bere până acum” ,am făcut o pauză dar de fapt habarna-am avut ce e aceea bere sau alcool ,
în momentul când am luat o gură de bere am simţit în inima mea, că a intrat în mine ceva care ardea şi
atunci am zis ,,Aha , s-a supărat Dumnezeu aşa că taci că e bine şi am să mor” , dar imediat m-am
gândit să mă duc la baie să mă bărbieresc şi să-mi fac baie, că dacă mor să nu se chinuie alţi cu mine
şi ziceam eu în mintea mea ce bine că m-am făcut freş, preş , dar cred că freş m-ai puţin dar preş sigur
m-ai mult , m-am îmbrăcat elegant m-am gândit că î-mi lipseşte cravata dar nu aveam cravată la
şcoală şi am plecat cu colegi la un bar pe strada Agricultori între şcoala Iancului şi Mihai Bravu de la

2
ora 16 până la ora 22 am băut cu 4 colegi de-ai mei şi am venit la şcoală dar nu eram beat m-am întins
în pat aşteptam să vie moartea să mă ia , dimineaţa când m-am trezit din somn încă tot în camera
căminului eram ,am zis e clar că Dumnezeu a uitat de mine, că dacă nu uita venea şi mă lua că doar i-
am făcut în ciudă aşa că astăzi mă duc să beau din nou, că doar şi aşa mă doare capul de la băutură
dar cum e zicala în popor, cui pe cui se scoate aşa că alcool pe alcool scot , am băut timp de o
săptămână şi în fiecare dimineaţă mă trezeam din somn în timp ce eu aşteptam să vie moartea, atunci
mi-a venit în minte că poate Dumnezeu nu are nevoie de alcolişti şi cred că ar fi bine ca lângă un pahar
de coniac ar merge o ţigară bună dar care sunt ţigările cele bune că nu le cunoşteam am început să
întreb pe colegi şi ei mi-au spus că orce ţigară care e străină şi î-mi face bine, să fumez dar de
preferinţă cele mentolate, am cumpărat ţigări mentolate am fumat o ţigară seara şi pe a doua dar nu
am simţit nici-o mentă eram aşa de fericit că l-am supărat pe Dumnezeu şi cu ţigara încât eram convins
că în noaptea aceea am să mor şi să scap de toate, dar nea Ion s-a trezit iar din somn , tot n-am murit
aşa că am zis, moartea e în concediu, dar ziceam, măi, măi, că a trecut un semestru şi nu s-a întâmplat
nimic , am terminat şcoala pe 17 Decembrie 1992 şi m-am re-ntors acasă la ţară şi într-o noapte când
am crezut că doarme părinţi şi fraţi mei mi-a venit aceleaşi gânduri, orbul satului, că voi fi amărât ,
părinţi vor muri , familie n-o să am, de nevastă nici vorbă, şcoala am terminat-o aşa că cu diploma de
absolvire în mână voi fi cel m-ai necăjit om , am hotărât imediat după aceste gânduri să mă duc în
grădina casei şi să mă spânzur sub copacul din grădină în timp ce mergeam spre grădină tatăl meu era
la toaletă şi drumul spre pom era către toaletă, tata m-a observat şi m-a lăsat să merg până la copac să
vadă unde mă duc şi ce fac, m-am urcat în pom şi când am vrut să leg sârma de copac taică-miu m-a
întrebat ce fac de ce am urcat ca o maimuţă în copac noaptea, că doar fructe nu poţi lua, că nu e , nu
am zis nimic am coborât , tatăl meu şi-a dat seama ce vreau să fac, nu mi-a zis nimic doar a oftat şi
bănuiesc că plângea şi am intrat în casă şi aproape din 10 în 10 minute auzeam uşa camerei unde
dormea tata, când tata ieşea să mă verifice afară, la 2 zile tatăl meu m-a luat într-una din camerele
casei şi mi-a citit din biblie, că Dumnezeu are putere să vindece orbi şi mi-a zis că dacă vreau să mă
rog cu el pentru lucrul acesta bine-nţeles că am acceptat şi am simţit o pace în inima mea m-ai ales
când tatăl meu într-un fel sau altul se consulta cu mine de pildă, atunci cînd î-mi cerea părerea în
legătură cu anumite probleme din casă şi gospodărie cum ar fi, că e bine să cumpărăm un teren, un
animal sau să vindem câte ceva din gospodărie atunci eu simţeam că sunt o persoană importantă în
ochi părinţilor mei şi ziceam ,, vezi chiar dacă sunt orb, totuş părerea mea contează” , aşa că au m-ai
fost în mintea mea prosti de genul suicidului, dar în totdeauna Dumnezeu mă scotea biruitor. Dar la
ora aceea nu înţelegeam planul lui Dumnezeu cu viaţa mea, dar n-am să uit niciodată cum părinţi mei
se ruga pentru mine şi în special tata ţinea post pentru mine, ştiam că este pentru mine postul că în ziua
aceea era numai în prejma mea şi punea măna pe mine şi mă măngâia şi î-mi spunea hai să ne rugăm
amândoi, de multe ori îi spuneam, ,, tată nu simt să mă rog, apoi nu pot să zic nici un cuvânt în
rugăciune” , tata î-mi spunea ,, nu- i nici o problemă eu vreau să fi cu mine în genunchi că eu te iubesc
şi eşti al meu.
Iar în anul 1993 pe data de 1 Noiembrie m-am hotărât cu tata să vin la Bucureşti la cooperativa Munca
de invalizi pentru angajare când am ajuns la Bucureşti şi am intrat în biroul preşedintelui cooperativei
Părvan Taşcău la început s-a opus să mă angajeze dar după câteva insistenţe de ale mele şi ale tatălui
meu a cedat preşedintele şi m-a angajat în momentul când mi-a dat fişa de angajare în mână am plâns
de bucurie iar tatăl meu mi-a zis un lucru , că în biblie scrie cine rămâne în mine şi în cine rămân eu
aduce multă roadă căci despărţit de mine nu puteţi face nimic, atunci am înţeles că bucuria din inima
mea s- a produs datorită harului lui Dumnezeu şi că în viaţă să nu-l dau la o parte pe Dumnezeu căci
fără Dumnezeu sunt un nimic , de ce mi-a zis tata aşa, fiind că în timp ce aşteptam să vină preşedintele
la birou a văzut tata că în cadrul cooperativei erau foarte mulţi oameni beţivi şi cum se spune acum m-
ai nou că doar suntem în Europa băutori fruntaşi sau GVU – adică gâtul veşnic ud, l-am întrebat pe
tata de ce mi-a dat acest text din biblie şi mi-a zis să nu uiţi niciodată de Dumnezeul cel viu , dar pe
data de 3 în schimbul de după –amiază am fost integrat şi am început să muncesc , iar unele persoane
din cadrul cooperativei s-au mirat cum de am putut să încep munca aşa de repede că doar ei s-au

3
chinuit să se angajeze 2-3 ani şi eu în 3 zile şi muncesc era un semn de întrebare pentru ei , dar eu
ştiam că rugăciunile părinţilor mei erau la tronul lui Dumnezeu de îndurare şi că mâna lui Dumnezeu
era îndreptată spre mine , încă o problemă pe care Dumnezeu mi-a rezolvat-o în 2 ore adică nu aveam
unde să stau în Bucureşti, dar Dumnezeu mi-a făcut trecere înaintea directorului şcoli Alexandru
Dabu, şcoala unde am învăţat 3 ani jumătate profesionala , Dumnezeu a lucrat la inima dânsului în
aşa fel încât fără să-i dau nimic m-a primit să dorm în căminul şcoli până î-mi găsesc cu chirie şi
spunându-mi că dacă voi fi cuminte şi nu creez probleme voi putea rămâne în şcoală cât vreau şi că
dacă nu voi avea unde să mănânc dânsul va vorbi la cantina şcoli să mă primească să mănânc gratuit ,
nu-i aşa dragi mei că era măna lui Dumnezeu cu mine?
În primăvara anului 1994 m-am dus la asociaţia nevăzâtorilor şi le-am cerut să m-i se dea şi mie o
cameră la căminele asociaţiei nevăzâtorilor, cămine de nefamilişti , căminele erau departe de serviciu
ca să vin la serviciu şi de la serviciu la cămin am fost nevoit să mă în-prietenesc cu un băiat care m-ai
vedea dar era un mare beţiv, când lua salariu omul acesta consuma toţi bani pe băutură şi a-doua sau
a-treia zi nu m-ai avea nimic şi în felul acesta eram obligat să îi dau să mănânce că dacă nu, nu mă m-
ai conducea la serviciu aşa că la cămin am dus o viaţă foarte grea deoarece erai la măna lor apoi am
stat înaintea lui Dumnezeu în timp ce eram în cameră singur şi mă rugam lui Dumnezeu să nu mă lase
în măna celui rău deoarece în camera mea, stăteam cu un băiat care era bolnav de epilepsie şi aproape
în fiecare seară la ora 1 noaptea făcea crize iar mie î-mi era frică pentru că nu vedeam doar auzeam
cum se zbate în pat iar eu mă ridicam din pat şi mă duceam în bucătărie şi mă rugam lui Dumnezeu ca
nu cumva diavolul din el să vină în mine , dar în schimb acest băiat era un băiat foarte bun şi încercam
să-i explic din cuvântul lui Dumnezeu dar el î-mi replica mie, î-mi spui tu, de ce nu faci , tu de ce nu te
pocăieşti , eu măcar sunt ortodox dar tu nici cu ortodocşi nici cu pocăiţi şi te crezi că eşti mare
cunoscător de biblie , dar băiatul avea dreptate şi nu mă supăram pe el. Era momente când împreună
puneam biblia pe casete şi ascultam şi îi plăcea băiatului dar spunea mereu căci el este ortodox şi că
nu se lasă de obiceiurile lui , aşa că atunci când noi nu suntem stabili pe calea credinţei degeaba
spunem altora să facă câtă vreme noi nu facem şi în felul acesta nu i-am m-ai spus nimic la colegul
meu. Pe 1 August s-a angajat în cadrul cooperativei noastre o tânără frumoasă fată , îndată ce s-a
angajat în altă secţie a repartizato să lucreze iar unul din colegi mei pe nume Cojocaru Mihalache a
venit la mine în secţia în care lucram , de fapt în această secţie lucrau 45 de femei la sectorul caşerat
iar eu lucram aici ca maşinist , până să se angajeze această fată ce este drept mi-am m-ai încercat
norocul să caut o fată în secţia aceasta cu care să mă căsătoresc deoarece erau fete tinere şi fără
handicap vizual , dar nu am găsit pentru că erau fete care fumau şi mie nu-mi plăcea pentru că ele
spunea că nu se poate lăsa de fumat , acest coleg Mihai a venit la mine şi mi-a spus că s-a angajat o
fată tânără şi frumoasă în secţia cealaltă iar eu am spus, am să mă duc dincolo s-o văd , dar l-am
întrebat cum arată fata că pe mine mă interesează şi eu vreau s-o cunosc , acest coleg a stat un pic şi
mi-a zis: ,, aaaaaaaaaaaaa, nu-i de tine că-i grasă” , dar eu am zis în mintea mea ăsta e invidios da-ia
spune aşa , nu am să mă duc s-o văd . A doua zi m-am dus în secţia unde lucra această fată
frumoasă ,Mariana, dar Dumnezeu a făcut ca ea să lucreze ca ambalatoare la maşina prietenului meu
Pisică Marian ,m-am dus la prietenul meu zicând cu voce tare să mă audă fata am auzit că s-a angajat
o fată nouă şi frumoasă , vreau s-o cunosc şi eu iar prietenul meu mi-a zis , e în faţa maşini de capsat,
ambalează , poţi să-i zici ce vrei că este lângă tine şi te aude , vă daţi seama în ce situaţie eram că nu
ştiam primul cuvânt ce să-i spun , dar tot-uş m-am apropiat de ea , am întrebato cum o cheamă ,când a
terminat şcoala câţi ani are, la ce diriginte a fost în clasă etc, etc. dar aceste întrebări i-le puneam
pentru ca-să îi aud vocea şi să î-mi dau seama din vocea ei ce fel de fată este pentru că noi nevăzâtori
avem un simţ dezvoltat încât din voce îţi dai seama cu cine vorbeşti şi ce fel de om este , aşa că fiţi
foarte atenţi când vorbiţi cu o persoană nevăzâtoare, ce vorbiţi că vă poate depista anumite greşeli din
viaţa dv. După o oră două în timp ce vorbeam cu ea am ajutat-o la ambalat cutii , o zi , două , trei am
ajutat-o după care nu î-mi era sete dar ca să pot pune măna pe ea să văd dacă cu adevărat este chiar
aşa de grasă cum spunea colegul meu am rugat-o să mă ducă până la cişmea să beau apă , dar nu mi-
era sete şi în felul acesta ţinându-mă de măna ei mi-am dat seama că nu ie aşa cum spune şi că invidia

4
e mare, nu fata e grasă , apoi am m-ai continuat după ce ne-am împrietenit colegial zicându-i să m-ai
ieşim la aer fiindcă-i prea cald în secţie dar vă daţi seama de ce îi ziceam aşa ca să pot să mă ţin de ea
s-o ating să văd dacă e grasă, dar nu era aşa şi am fost convins că ea este fata pe care mi-o dă
Dumnezeu aşa că am încercat din când în când să îi mai fac mici cadouri zicându-i că asta îi plăcerea
mea iar prin luna septembrie m-ai pe la sfârşit i-am spus că mie î-mi place de ea şi că dacă vrea să fie
prietena mea la care ea mi-a spus NU pentru că eu nu mă căsătoresc niciodată , iar dacă sunt prietenă
cu tine suntem colegi doar atât , apoi mă rugam lui Dumnezeu la cămin şi spuneam în rugăciune
doamne eu o vreau pe Mariana după ceva timp m-ai încercam să-i cer prietenia iarăşi acei-aş replică
NU , după câteva insistenţe îi spuneam tu nu şti ce înseamnă cuvântul DA în vocabularul tău nu există
DA , te rog înlocuieşte cuvântul NU cu DA , dar aşa a rămas neschimbat NU. Şi atunci am hotărât să-i
spun la tatăl meu să vină s-o vadă şi el şi să-mi dea un sfat şi să se roage dânsul ca această fată să fie
soţia mea bine-nţeles dacă crede că ea este fata pentru mine, într-un cuvânt s-o vadă şi el , zicând
Dumnezeu dacă nu m-a s-cultă pe mine sigur pe tata da, că doar are 36 de ani de credinţă şi e omul lui
Dumnezeu , aşa că tata a venit la Bucureşti şi i-am arătat fata, la care tata m-ia zis că ea este fata cu
care mă voi căsători şi l-am întrebat de unde şti şi tata mi-a zis aşa î-mi spune Dumnezeu , iar eu mi-a
zis tata am să mă duc acasă să-i spun şi la mama ta şi împreună noi ne vom ruga şi vom lua decizi
pentru aţi cumpăra ţie un apartament în Bucureşti , l-am întrebat pe tata că ştiam că nu î-mi vrea rău
să î-mi spună adevărul cum este fata e adevărat că-i grasă rău sau că e urâtă , tatăl meu mi-a zis NU, e
frumoasă , grasă nu e şi m-am uitat în ochii ei şi am văzut că ea este copilul lui Dumnezeu fără să ştim
nici eu nici tata că de fapt Mariana era deja botezată la biserica Andronache din Bucureşti la creştini
după evanghelie , aşa că vă daţi seama că ceea ce Dumnezeu i-a descoperit lui tata era DA şi AMIN. A
venit luna Decembrie şi înainte de a ne da liber de la seviciu am m-ai întrebat-o odată pe Mariana vrei
să fi prietena mea vă daţi seama NU , am zis Mariana atât de mult te iubesc încât până ce nu te
căsătoreşti tu n-am să-mi caut nici-o altă fată ca să mă căsătoresc pentru că eu nu cred că pot trăi
lângă altă persoană câtă vreme tu eşti singură , aşa că gândeştete foarte bine în această mică vacanţă
ca în luna Ianuarie când ne vom întâlni să î-mi spui DA la prietenia noastră , iar ea mi-a spus pot să
stau căt de mult s-o aştept că ea are aceelaş cuvânt NU , dar ne-am despărţit de la serviciu cu o mică
atenţie pe care i-am făcut-o zicăndu-i că vine sărbătorile şi de aceea îi dau acest mic cadou pentru că
Mariana nu vrea să-l ia dar totuş până la urmă la luat.
Aşa că a venit anul 1995 luna Ianuarie, pe data de 9 când am început munca pe Mariana a repartizat-o
să ia marfă de la maşina mea aşa că pentru mine a fost un bun prilej de a mă re întâlni cu ea , încă din
prima zi după ce am vorbit un pic cu ea am întrebat-o că dacă s-a m-ai găndit la întrebarea pe care i-
am pus-o în luna Decembrie, a zis că da şi atunci am întrebat-o dacă î-mi acceptă prietenia şi a zis cu
vântul magic DA, vă daţi seama ce bucurie a fost pe mine încăt nu m-ai aveam răbdare şi vroiam să
termin m-ai repede de muncă să pot vorbi m-ai mult cu ea, căci am zis eu, acum se merită să stau mai
mult în preajma iei , seara cănd am ajuns acasă mi-am propus să iau bani la mine s-o invit la o cafea
dar de bucurie am greşit şi am băgat bani în alţi pantaloni iar dimineaţa am plecat la serviciu şi nu am
observat că n-am bani cu mine, şi am şi invitat-o la o cafea dar după ce am terminat de muncă m-am
dus la vestiar să mă înbrac dar am constatat că nu am bani la mine, offfffffffff ce să fac, căci am şi
invitat-o mă fac şi de răs chiar la prima ieşire în oraş înpreună, dar pănă la urmă fără să ştie Mariana
m-am descurcat cerăndu-i bani înprumut de la brigadiera de secţie aşa că am putut să ajung la o
cofetărie cu fata mea, la cofetărie cănd am ajuns după ce am servit o prăjitură, un suc şi o cafea am
întrebat-o dacă nu este ruşine cu mine să iasă în oraş , să se căsătorească cu mine, să meargă cu mine
de mână iar ea mia spus că mă iubeşte şi că nu ieste ruşine cu mine de mână, că ia îşi doreşte şă fie
lăngă ia un băiat care s-o înţeleagă şi s-o iubească, aşa că am m-ai continuat prietenia noastră pănă în
luna Martie şi apoi am fost de acord să chem părinţi mei s-o cer în căsătorie de la bunici ei, şi mi-a zis
că da, în luna Septembrie pe data de 2 a avut loc căsătoria noastră la starea civilă sector 2, Bucureşti
de atunci a început problemele, necazuri în familie de pildă după 3 săptămăni bunica soţiei mele mi-a
tăiat geaca cu cuţitul zicăndu-mi că nu e geaca bună, vă daţi seama că m-am supărat , fiindcă era
geaca nouă, apoi mereu ne spunea vedeţi ce faceţi să nu aveţi copii, m-ai mereu o întreba pe soţia mea

5
lucrurile intime ale noastre, de căte ori şi ce faceţi noaptea, fiindcă dănsa era curioasă şi vroia să afle
cănd este însărcinată soţia pentru că spunea dacă rămăne însărcinată să facă avort, dar cănd a rămas
însărcinată copilul nu a fost descoperit timp de 4 luni deşi am fost la 3 medici ginecologi, doar al 3
medic la descoperit ca făt în dezvoltare. Când am ajuns acasă ne era teamă să spunem bunici dar pănă
la urmă i-am spus vă daţi seama ce scandal a fost în casă dar faptul că nu a fost descoperită sarcina la
timp a fost voia lui Dumnezeu pentru că la represalii-le bunici probabil s-ar fi ajuns la avort, dar
Dumnezeu îl avea pe copil în planul lui de măntuire aşa că am îndurat ce am îndurat lovituri ,
blesteme, şi cuvinte murdare dar nu-mi pare rău fiindcă ştiu că Dumnezeu vroia să mă întărească şi să
salveze copilul.
Pe 7 Februarie 1996 a venit pe lume băieţelul nostru Florin s-a născut la 7 luni şi 3 săptămăni la
greutatea de 950g aş vrea să observaţi că şi aici cu aşa mică greutate Florin era sub călăuzirea lui
Dumnezeu de ce spun aşa pentru că medicul pediatru din spitalul Filantropia, a spus că îl ţine în
incubator 16 zile iar dacă după aceste 16 zile nu va lua în greutate nu are ce să-i facă decăt să-i ia
oxigenul, dar Dumnezeu a lucrat ca Florin după 9 zile de stat în incubator să ia în greutate şi a hotărăt
doctora să-l scoată afară fiincă , copilul creşte şi este sănătos clinic fără alte complicaţi dar i-a spus
soţiei mele că are s-o aştepte zile multe de spitalizare şi că daca îşi doreşte copilul să-i spună acum să
ştie doctora ce hotărăre va lua, dar soţia mea evident i-a spus î-mi doresc copilul acesta şi pot sta în
spital căt este nevoie dar tot în acest timp de o lună şi o zi eu am rămas acasă cu bunici soţiei mele aşa
că pentru mine a fost o lună de calvar pentru că eram la măna bătrăni , vă daţi seama cât am putut să
îndur blestemele babi şi vorbele mudare pe care mi le adresa mie dar Dumnezeu m-a întărit şi mi-a dat
o răbdare să spun de fier pentru că în acest timp am tăcut , pe data de 1 Mai am primit un telefon să
mă duc de urgenţă la spitalul judeţean Sfăntu Gheorghe pentru că tatăl meu este grav bolnav, cănd am
ajuns la spital şi l-am văzut pe tata mi-am dat seama că nu va m-ai trăi şi că va muri, aşa că am
hotărăt acolo să-i spun tatălui meu să se roage pentru mine că în clipa aceea vreau să-l primesc pe
Isus în viaţa mea iar tatăl meu s-a bucurat foarte mult şi a plăns şi a zis în sfărşit rugăciunea mea a
fost ascultată de Dumnezeu aşa că pot să plec în pace , dar eu i-am spus domnului că mă pocăiesc dar
cu condiţia ca tatăl meu să nu moară ci să-l vindece Dumnezeu , dar de unde, că după 10 zile adică m-
ai precis pe 11 Mai tatăl meu a decedat , aşa că am stat de vorbă cu Dumnezeu şi i-am spus doamne
chiar dacă l-ai luat pe tata eu înapoi în lume nu mă m-ai întorc fiindcă eu vreau să ajung la tine în cer
să mă pot întălni cu tata fiindcă ştiu sigur că tatăl meu este în cer, de atunci în acolo am început să
frecventez biserica Izbiceni Maranata din cartieru Dămăroaia, fiindcă nu cunoşteam nici-o altă
biserică penticostală în Bucureşti. Dragi mei cititori de aicia a început diavolu să se manifeste şi să
lupte înpotiva mea prin bunica soţiei mele în aşa fel încăt era gata să mă dărăme din toate punctele de
vedere, eram agresat de această bătrână verbal şi fizic î-mi dădea palme mă străngea de gât, mă
scuipa, î-mi interzicea să merg la biserică, iar pe soţia mea nu o lăsa să mă conducă nici măcar pănă
în staţia de tranvai ca să merg la biserică şi eram nevoit s-o iau de unul singur şi uneori mă m-ai
rătăceam prin Bucureşti, dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu ca atunci când diavolu se lupta să nu
ajung la biserică tot ajungeam fiindcă Dumnezeu î-mi scotea oameni în cale să mă ia de mână şi să mă
ducă pănă unde trebuia să ajung eu.
Aşa că în anul 1997 pe 4 Mai s-a organizat un botez în biserica Izbiceni şi am hotărăt să mă botez şi
eu nu m-ai că aici cel rău vroia să î-mi pună piedică şi cănd am întrebat păstorul biserici Cornel Stan
şi i-am spus că vreau să mă botez, m-a întrebat de ce vreau să mă botez , unde lucrez , şi ce salariu i-au
şi cănd l-am primit pe Isus în viaţa mea crezănd că vreau să mă pocăiesc fiindcă sunt nevăzâtor şi
credea dănsul că vreau bani şi pachete de la pocăiţi aşa că după mai multe insistenţe ale mele până la
urmă mi-a zis te botez dar n-am cămaşă de botez pentru tine aşa că dacă îţi faci rost de cămaşă te
botez , atunci eu m-am întristat şi am venit acasă şi am întrebat-o pe soţia mea de unde fac şi eu rost de
o cămaşă de botez într-un final m-am rugat domnului şi până la urmă am apelat la bunica soţiei mele
spunăndu-i să î-mi dea un halat pentru că soţia mea ştia că are, dar foarte curios că bunica nu s-a opus
în ziua aceea şi mi-a dat, dar cu condiţia ca soţia mea să nu participe la botezul meu. Aşa că vă da-ţi
seama că diavolu a vrut să mă înpiedice prin păstorul biserici să nu mă botez dar Dumnezeu a lucrat

6
chiar prin filisteanca de bunică şi am putut încheia legămănt cu Isus , dar de aici în acolo consider c-
am fost dus într-un atelier de lucru a lui Dumnezeu adică eu eram lutul iar Dumnezeu marele olar, de
ce spun aşa fiindcă era în fiecare zi ceartă şi scandal în casă şi aşa cum v-am m-ai spus tot ceea ce am
îndurat de la bunică , a m-ai continua bunica cu ameninţări de genul am să te omor, am să bag cuţitul
în tine, că doar tu nu te poţi apăra fiindcă eşti orb, a fost nopţi în care dormeam eu pănă la ora 1
noaptea iar în acest timp soţia mea mă păzea iar după ora 1 dormea soţia şi o păzeam eu fiindcă
bătrăna venea peste noi noaptea cănd nici nu te aşteptai , uneori nu da voie la soţia mea să-mi dea
măncare ci î-mi punea dănsa să nu cumva să mânănc mult aşa că ciorba o mâncam în bucătărie şi din
propria mea pâine eram forţat într-un fel s-o rup, s-o bag sub pulovăr şi să fug la tualetă s-o mânănc
acolo , uneori rugăciunea mea o făceam în baie şi noaptea în bucătărie şi îi ceream domnului să î-mi
pună frău guri să nu mă cert cu ea , îi ceream domnului să mă lege de măini să n-o lovesc cu măna
pentru că în mintea mea veneau cuvinte din biblie din versetul 8 din 1 Timotei capitolul 2, bărbaţi
ridicaţi măini curate spre cer, şi atunci î-mi dădeam seama că nu pot s-o lovesc pe bunica , apoi î-mi
venea în minte şi cuvintele domnului Isus căci în lume veţi avea necazuri dar îndrăzniţi căci eu am
biruit lumea şi cuvântul învăţaţi de la mine căci eu sunt blănd şi smerit cu inima, blăndeţea voastră să
fie cunoscută de toţi oameni , dar totuş în mintea mea se m-ai strecura gânduri urâte cum ar fi depildă
doamne ori baba să moară şi să mă eliberezi sau eu să mor, dar îmi venea în minte în timpul acesta
cuvîntul care spune cine sapă groapa altuia cade singur în ea, atunci îmi dădeam seama
oooooooooooooooo, păi de ce să mor eu că doar abea m-am căsătorit şi am şi un copil de crescut aşa
că doamne iartă-mă şi fă tu ce vrei şi cu mine şi cu bunica , vedeţi dragi mei căt de important este şi
adevărat cuvântul lui Dumnezeu care spune în ps. 119.11 străng cuvântul tău în inima mea să nu
păcătuiesc înaintea ta , aşa că a fost momente cănd bunica nu î-mi da voie să stau nici pe scaun , nici
pe pat , nici pe fotoliu, zicăndu-mi tu n-ai nimic şi stai ori în picioare ori jos pe covor , vinea uneori
noaptea şi fără să ştiu î-mi trăgea perna de sub cap şi a continuat acest război şi cu multe altele tot ca
să mă cert cu dănsa, a fost într-un timp la judecătoria Bucureşti să-şi i-a avocat să înainteze actele de
divorţ între mine şi soţia mea, la care vă daţi seama că nu se putea fiindcă asta era o prostie , apoi a
vrut să ne dea afară din casă tot prin judecătorie însă nici aşa n-a putut fiindcă nu avea motiv de plidă
cum ar fi c-am agresat-o verbal sau fizic , iar la proces îi trebuia şi martori pe care bunica nu îi avea
în tot acest timp Dumnezeu lucra cu putere între mine şi soţia mea şi parcă în fiecare zi dragostea şi
iubirea noastră creştea mai mult, uneori mă duceam în baie şi î-mi ceream iertare de la Dumnezeu
cănd în mintea mea se strecura gânduri de suicid acest gând murdar a fost în mintea mea de 3 ori mi-a
aduc aminte că de fiecare dată Dumnezeu lucra şi o aducea pe soţia mea la timp în bucătărie să mă
prindă în momentul în care vroiam să deschid geamul să mă arunc mereu îmi spunea dacă mă iubeşti
cu adevărat nu poţi să mai rabzi măcar pentru mine şi pentru copil după ceva timp mă întorceam în
baie plăngeam şi mă rugam şi îmi vărsam nervi pe covorul din baie străngăndu-l în dinţi ca să mă
potolesc şi îi ziceam lui Dumnezeu că dacă mai poate să mă ierte pentru gândurile murdare pe care le-
am avut î-mi aduc aminte că într-o zi i-am zis la bunică, mamaie lasă-mă în pace şi nu mă m-ai necăji
că doar eu sunt bărbat şi dacă mă superi o să vă arăt ce bărbat sunt, în acel timp bunica nu vroia să
mă lase să stau pe scaun şi trăgea de scaun dănsa de-o parte şi eu de alta îi ziceam, nu îţi dau scaunul
şi lasă-mă să stau jos pe el pănă cănd să stau în picioare la care dănsa mi-a spus cănd a văzut că am
ridicat un pic tonul, ce nu mai eşti pocăit , în secunda următoare i-am spus ba da mamaie poftim i-a
scaunul că pot să stau şi în picioare apoi am plecat la baie m-am spălat pe faţă cu apă rece şi am stat
pe cada de la baie jos şi m-am găndit că doar asta e crucea mea şi în mintea mea îmi amintesc că mi-a
venit un cuvânt care scrie:,,Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea
omenească, şi Dumnezeu care este credincios , nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci,
împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. 1 Corinteni 10.13. Dar
acest calvar sau cuptor la ora aceea nu l-am înţeles de ce aşa , de ce trebuia să trec eu prin acest
cuptor Duhul Sfânt î-mi spunea că doar pe flori de măr nu pot intra în împărăţia lui Dumnezeu iar cei
întinaţi şi spurcaţi nu poate intra în cer aşa că trebuie să fiu curăţit prin foc să devin aur curat.

7
Dragi mei cititori în anul 2001 după 6 ani de cuptor am hotărăt împreună cu soţia să ne ducem la
păstorul biserici să facem o consiliere ca să-i putem spune problema noastră şi ca împreună cu noi să
se roage s-au să ne dea un sfat , sau să aducă la cunoştinţa biserici cazul nostru însă cu părere de rău
am fost refuzaţi zicăndu-ne, ce vrem foarte dur ce probleme avem că doar nu ai vrea să divorţezi fără
să ştie problemele noastre dar lucrul acesta s-a întămplat pentru că m-a văzut că sunt persoană
nevăzâtoare şi crezând probabil că îi cer bani sau pachete , dar am m-ai fost şi la alte persoane însă
am fost refuzaţi , de ce se întămpla lucrul acesta atunci nu înţelegeam dar era voia lui Dumnezeu să fiu
respins şi să nu fiu ascultat fiindcă nu înţelegeam , am zis soţiei mele căci am auzit de un frate pastor în
Buftea de fratele păstor Cornel Albu şi am zis să mă duc la dănsul să văd, mă ascultă şi ce sfat î-mi dă ,
pe 25 Martie 2001 am fost la Buftea şi acolo era invitat un frate pastor care predica evanghelia fiindcă
era inaugurarea biserici locale , când i-am auzit vocea am simţit puterea Duhului Sfânt şi că acest
frate avea o ungere specială de la Dumnezeu atunci am hotărăt să stau de vorbă cu acest frate dar nu
ştiam cum îl cheamă şi cine este, dar am întrebat pe un frate care era lăngă mine dacă îl cunoaşte pe
omul acesta care predică şi cine este , cum îl cheamă , dănsul mi-a spus că îl cheamă Marinel Ceuţă,
am întrebat cine este acesta Ceuţă , oooooooooooo, acesta este un milionar şi un mare bogătan , ce
vrei să stai de vorbă cu el, mi-a replicat persoana , da vreau i-am răspuns, ooooooooooooooo, acest
om e greu de pătruns la el şi apoi n-o să stea de vorbă cu tine că doar tu eşti un sărăntoc crezi că
coboară la nivelul tău , nu şti că e grea smerenia, dar atunci i-am spus nu mă interesează eu vreau să
stau de vorbă cu dănsul , atunci am primit un pliant pe care scria UBR şi adresa UBR-ului nr. de
telefon şi numele acestui păstor Ioan Ceuţă , am venit acasă i-am vorbit soţiei mele şi i-am spus despre
acest frate şi am hotărăt împreună să facem o consiliere la acest frate , dar am spus că e ultima
persoană la care voi apela dacă şi aceeastă persoană mă va refuza şi nu va sta de vorbă cu mine nu-
am să mă m-ai pocăiesc şi să m-ai merg la vro biserică şi am să stau acasă , dar cel rău a luptat ca din
luna Martie şi pănă în luna August pe data de 22 să ne pună piedici să nu ajungem la acest frate
probabil şi î-mi place să cred că nu ne sosise ceasul de întălnire , pe data de 22 am avut consilierea cu
doctorul Ioan Ceuţă pastorul biserici Harul din ADR. Î-mi amintesc că aveam emoţi la această
întălnire iar fratele păstor Ceuţă ne-a spus că ne acordă o oră de consiliere , î-mi amintesc că atătea
am avut să-i spun încăt s-a făcut ora 20.30 seara iar începera consilieri a fost ora 17, adică consilierea
a durat 3 ore jumătate , aşa că î-mi amintesc că după 3 ore jumătate m-am simţit eliberat de toată
povara din inima mea î-mi aduc aminte că fratele Ceuţă împreună cu soţia dănsului Emilia sau rugat
pentru noi şi a plăns pentru noi aşa că am simţit o eliberare ,când am ieşit din biroul dănsul vedeţi
dumneavoastră că fratele Ceuţă este persoana de care Dumnezeu s-a folosit şi sub ungerea Duhului
Sfânt a coborăt la nivelul meu şi m-a ascultat s-a rugat pentru familia mea. Ceea ce m-a inpresionat la
dănsul e că după consiliere nu mi-a zis frate să rămăi la mine în biserică ca membru ci mi-a zis te duci
la biserică unde te va călăuzi Dumnezeu şi unde te simţi bine cu aceste cuvinte am plecat acasă şi eram
foarte bucuros , dar ce-am iutat să vă spun căci atunci cănd am plecat de acasă ne-a întrebat bunica
unde ne ducem atunci nu i-am spus că merg la biserică dar i-am spus că mă duc la doctorul Ceuţă că
doar dănsul este doctor în teologie, dar bunica nu ştia ce doctor credea că merg la doctor oftalmolog şi
mi-a zis maică să-ţi ajute Dumnezeu şi să ţi dea Dumnezeu vedere, prin acest doctor Ceuţă iar eu am
zis AMIN , iar bunica era foarte bucuroasă că doctorul Ceuţă poate mă va opera şi mi-a zis spune-i
mamă măcar la un ochi să te opereze însă Dumnezeu mi-a redat vederea prin doctorul Ceuţă dar cea
spirituală pentru că Dumnezeu aşa lucrează , cănd am ajuns acasă m-a întrebat bunica foarte curioasă
ce ţi-a zis mamă doctorul i-am spus că doctorul Ceuţă s-a rugat pentru mine şi că va fi totul bine. Dar
m-am rugat cu soţia c-a Dumnezeu să î-mi descopere la ce biserică să mă înscriu membru mi-a fost
foarte greu să decid dar din ziua aceea a consilierii am decis să frecventăm biserica Harul din str.
Răsăritului.
Pănă în anul 2002 luna Martie cănd bunica a decedat exact la 6 luni după consilierea avută cu
doctorul Ioan Ceuţă, aşa că de atunci după ce am devenit membru biserici ne-am rugat domnului să ne
descopere lucrarea pe care să o pot face împreună cu soţia , î-mi amintesc că după căteva luni pastorul
Ioan Ceută după terminarea slijbei m-a chemat în faţa altarului şi m-a întrebat dacă doresc să lucrez

8
pentru persoanele cu dizabilităţi în biserică , atunci am înţeles că domnul mi-a răspuns la rugăciune ,
î-mi amintesc că i-am spus fratelui Ceuţă, DA doresc acest lucru dar vreau să mă consult şi cu soţia ,
dar în luna Septembrie mă aflam împreună cu familia şi cu o parte din fraţi biserici Harul şi binenţeles
cu familia fratelui Ceuţă la o conferinţă familiară în Agigea , în timp ce eram la micul dejun cu fraţi ,
fratele Ceuţă mi-a zis că dacă vreau ca pe data de 4 Octombrie să încep un program cu persoanele cu
dizabilităţi , evindent am fost de acord spunănd DA , pe 4 Octombrie am început programul împreună
cu 9 persoane cu dizabilităţi aşa că de atunci am început să lucrez pentru aceste persoane .
În anul 2003 în luna Ianuarie m-am înscris la cursurile pastorale din Institutul Biblic din ADR, în
prima zi de cursuri î-mi amintesc cănd am intrat în sala de cursuri şi m-am aşezat pe unul din scaunele
care erau acolo, auzeam în jurul meu oameni maturi , voci necunoscute şi mă îmtrebam eu ce caut eu
aicia, ce voi face eu, cum o să mă descurc, oameni aceştia nu mă cunoaşte , eu nu-i cunosc şi pănă mă
voi obişnui cu ei va trece mult timp , iar cănd soţia mea m-a lăsat în sală şi a plecat la serviciu am
simţit o teamă în inima mea că n-o să mă descurc singur îmi amintesc că domnul diriginte Adrian
Vasiliu , prima întebare pe care a pus-o colegilor mei a fost aceasta cine va avea grijă şi îi va scrie
fratelui Ion Lingurar fiindcă dănsul nu vede. Î-mi amintesc căteva voci care spunea îl ajut eu dar lăngă
mine în dreapta mea se afla un băiat tănăr care se numea Dănuţ Ciocărlan , care a zis cu o voce mai
tare eu mă voi ocupa de fratele Ion , aşa că de atunci fratele Dănuţ Ciocărlan m-a însoţit peste tot
unde aveam nevoie îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru dragostea lui şi pentru colegi şi profesori pe
care i-am avut căci m-am simtit iubit, ocrotit şi ajutat de aceste persoane, vă da-ţi seama că eu am
înţeles că Dumnezeu m-a călăuzit mult. La primul congres din luna Mai pe data de 28 în aula UBR,
din str. Răsăritului a avut loc punerea mea în lucrarea domnului ca păstor, de atunci continui să lucrez
ca păstor în răndul persoanelor cu dizabilităţi. Grupul de rugăciune îl aveam în biserica Harul a fost
mutat la cerinţele acestor persoane la Institutul biblic din Aleea Buchetului sect.3 , am slujit domnului
înpreună cu soţia cu bucurie , ceea ce am observat că Dumnezeu lucra cu putere şi că din săptămână
în săptămână grupul nostru creştea atunci am hotărât împreună să devenim biserică şi să-i dăm
numele Betleem aşa că din luna Aprilie grupul nostru se numea biserica Betleem , ceea ce mă bucura
foarte mult faptul că eram vizitaţi de persoane care încă nu erau măntuite şi asculta slujbele noastre
cu bucurie dar până într-o zi.
În anul 2004 în luna Iunie am fost anunţat că pe data de 30 Iunie trebuie să eliberăm sala şi să predăm
cheia fiindcă aceeastă clădire este vândută , vă da-ţi seama în ce situaţie eram , din clipa aceea am fost
cuprins de o întristare şi că nu ştiam ce răspuns să le dau membrilor din biserica Betleem la întrebările
care m-i le punea. Dar atunci am hotărăt să căutăm cu chirie o sală, dar partea financiară era foarte
mică şi nu puteam să ne susţinem financiar, fiindcă chiriile erau foarte mari , iar membri biserici au
rămas dezamăgiţi că nu vom putea continua lucrarea şi atunci din zi în zi acest mic grup descreştea şi
s-au înprăştiat fiecare la cele mai apropiate biserici de domiciliul lor. Iulie , August şi Septembrie a
fost 3 luni în care am stat şi am cercetat toate lucrurile să observ unde a fost greşala de aceeastă
biserică n-a mai putut să aibă continuitate şi am observat că am greşit pentru că a fost momente în
care mi-am pus încrederea în oameni şi că am fost spre ruşinea mea un pastor naiv să nu spun că eram
lift urcam şi coboram la fiecare sfat care îmi venea de la membri biserici şi din afară , ziceam atunci că
trebuie să lucrăm împreună , iar una din greşelile pe care le-am făcut e că nu am organizat
evanghelizări şi nu am făcut studiu biblic doar slijbă cum se fac şi în alte biserici, dar cum se zice omul
din greşeli învaţă , sfatul pe care l-aş da păstorilor să nu fie părtinitori , să nu primească bărfă , de la
membri biserici şi să îşi menţină ţinta pe care o are sub lumina călăuzitoare a lui Dumnezeu.
Din anul 2004 şi pănă în anul 2007 am avut timp în care să stau înaintea lui Dumnezeu să mă rog , să
postesc şi să meditez cu seriozitate asupra lucrări la care Dumnezeu m-a chemat aşa că acum consider
că Dumnezeu mă va călăuzi şi voi putea începe o nouă lucrare pentru că ştiu că biblia îmi spune că
orce vom cere în numele lui Isus ne va fi dat aşa că am cerut să îmi dea Dumnezeu înţelepciune şi o
ungere specială pentru a putea începe o nouă lucreare , aşa că am început la un nou proiect înpreună
cu soţia mea, mă rog domnului ca pentru acest proiect şi anume o fundaţie , un mic complex în care să
includă o spălătorie Nufăr , ateliere ambalaje diverse produse , o croitorie şi secţie de recuperare

9
fizioterapie-masaj pentru persoanele cu probleme locomotorii şi o biserică pentru acest proiect mă rog
domnului să îmi pregătească o echipă de fraţi cu care să lucrez în unitate sub călăuzirea Dufului Sfânt
fiiindcă ştiu că nu-i uşor dar tot odată am convingerea că Dumnezeu rămăne, Dumnezeu viu şi
lucrător, şi ştiu că Dumnezeu îmi va pregăti şi partea financiară cu care să încep proiectul .
Cer ca Dumnezeu să-şi facă lucrarea lui în viaţa mea şi în familia mea şi să mă folosească la maxim,
unul din lucrurile pe care le doresc să se împlinească stă scris în biblie în cartea Iosua 24.15 ,, cât
despre mine eu şi casa mea vom sluji domnului.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Amin.

10
 Autobiografie personală

Lingurar Mariana Veronica

Născută la data de 31 Martie 1975, în Bucureşti,România, la spitalul Cantacuzino din
sect.2, părinţi Dosei Mihai Stelian şi Toader Niculina şi crescută de bunici adică de părinţi tatălui meu
Dosei Constantin şi Dosei Maria.
În 1977 după cutremurul din 4 Martie fiind şi ziua de naştere a bunicului, adică m-ai
precis c-am prin luna Mai , mama mea a plecat într-o zi la serviciu şi nu a m-ai venit acasă la soţ şi la
copil la domiciliu unde noi locuiam cu bunici care aveau grijă de mine şi când mama era acasă , ea
refuzănd după 6 săptămăni de alăptat să-mi m-ai dea piept susţinănd că îşi strică pieptul ea de fapt
de la început nu m-a dorit şi mă neglijea dacă nu ar fi fost bunica era vai de mine, atunci a plecat cu
chirie şi nu a m-ai venit niciodată c-a familie în aceea locuinţă nu s-a înpăcat cu taică-miu, într-un
cuvânt m-a părăsit şi pe mine şi pe soţul care o iubea şi o respecta ca soţie.
În 1978 după plecarea mamei, bunica a observat că nu văd bine deoarece cănd mă jucam
s-au alergam întindeam măna în faţă să nu mă lovesc şi mă speriam de orce obstacol ivit în cale care
nu-l vedeam la timp, şi nu în cele din urmă din cauza asta devenisem un copil retras nu î-mi plăcea să
mă joc cu copii deoarece credeam că ei mă lovesc intenţionat şi dau peste mine şi nu puteam să alerg
ca ei, pt că mă opream des din cauza obstacolelor ivite în cale s-au chiar uneori mi se părea că sunt
obstacole dar de fapt nu era nimic periculos, aveam frică de accidente de căzături şi de copii, mi-se
păreau răi, şi aşa bunica m-a dus la doctor şi de atunci m-i s-a descoperit strabism neoperat de frica
bunicii şi s-a agravat în atrofie optică la dreptul totală şi parţială la stăngul.
În 1979 tata s-a recăsătorit cu o altă femeie care avea 2 fete şi şi-au contractat un
apartament cu 3 camere şi a plecat cu actuala soţie la casa lor alături de fetele actualei soţi iar pe
mine m-a lăsat bunicilor pt că nici bunica nu a vrut să mă lase cu mamă de a doua ştiind că nu o să fie
mai bine, la ea şi au avut ei grija de mine până m-am căsătorit, dar de atunci nici pe tata nu l-a m-ai
interesat prea mult de mine din cauza soţiei şi a fetelor pe care le creştea şi din cauza altor 2 fete pe
care le-a făcut cu soţia actuală deci creştea 4 fete, nu m-ai era loc de a 5 a ne dorită şi handicapată cu
ochii adică surorile mă făceau chioară, oarbă şi proastă deci eu trebuia să stau cu bunici şi atăt, dar
mulţumesc lui Dumnezeu că au fost nu părinţi ci de 10 ori părinţi, nu bunici ci sufletul lor eram eu şi ei
la fel erau totul pt bine a fost m-ai bine l-a ei decăt la tata cu mamă vitregă şi surori vitrege s-au la
mama din casă în casă şi din pat în pat şi din bărbat în bărbat.
În 1981 în septembrie pe 15 am început prima zi de şcoală şi a fost o mare bucurie pt mine
că mă duc la şcoală dar şi o durere că nu eram ca şi ceilalţi copii cu părinţii lăngă ei, eu eram cu
bunici şi eu m-ai aveam şi ochelari şi copii începuseră să-mi spuie ochelerista şi mă simţeam în plus în
clasă şi diferită, înjosită şi nu aveam nici un prieten care să se joace cu mine eram singură şi acasă şi
la şcoală, dar eram fericită în prima zi de şcoală că aveam ghiozdan roşu cu scufiţa roşie, eram tare
măndra cu el în spate. Îmi plăcea să mă duc la şcoală nu m-ai ca să port ghiozdanul în spate şi s-o văd
pe învăţătoare pt că era tănără ca mama şi mi-e era dor de mama şi cănd o vedea pe învăţătoare î-mi
trecea dorul de mamă, dar î-mi plăcea de ea că era şi bună cu mine şi toate pauzele ea era cu mine în
clasă şi vorbeam cu ea iar copii era în recreaţie şi se jucau.
În 1989 am avut un an greu din punct de vedere al sănătăţi, am avut mari probleme
endocrine probleme specific vărstei de adolescent de 14 ani , dar am trecut cu bine peste tot cu ajutorul
bunicii, tot în acel an eu aveam treapta întăi de liceu terminasem clasa a 8-a şi trebuia să dau examen
pt a intra la liceu în acele zile de pregătire de învăţat m-i s-a descoperit pt prima dată Dumnezeu
îndeosebi la examenul de la limba română de la treptă, am avut şi eu ca, copil multe întrebări către
Dumnezeu de ce părinţi m-au părăsit, de ce nu vine l-a mine, ce am făcut eu, cu ce le-am greşit, de ce

11
sunt supăraţi , etc, şi multe , multe alte de ce-uri specifice vărstei şi situaţiei în care mă aflam la ora
aceea fără să înţeleg că Dumezeu e cu mine şi mă păzeşte mereu de tot ce e rău de orce ispită a vărstei
prin care treceam, învăţam pt treaptă şi învăţam seara , noaptea mi-e era m-ai uşor şi într-o noapte nu
mi-era somn dar nici de învăţat nu m-ai puteam învăţa şi ce să fac hai să citesc alceva altă carte să mă
destindă, am căutat în bibliotecă şi am dat peste o biblie prăfuită şi veche rău nu am ştiut ce e şi am
fost curioasă s-o văd ce carte e, aşa de veche şi de prăfuită şi cănd am deschis-o am deschis la psalmi
şi am citit la psalmi pănă am dormit cu ea pe mine pănă dimineată, bunica m-a certat cănd a văzut ce
am citi a zis că nu am învăţat ce î-mi trebuie biblie m-am prostit dacă pierd examenul î-mi dă ea biblie
să nu intru la liceu , şi eu atunci am făcut prima mea rugăciune aşa cum am crezut şi i-am spus
domnului dar am promis şi nu m-am ţinut atunci de promisiune înaintea domnul, i-am spus aşa.
Doamne dacă mă ajuţi cum spui tu în biblie că mă ajuţi să i-au examenul eu te voi sluji şi voi fi a ta
toată viaţa mea, pt că mi-era frică că nu voi lua examenul şi d-zeu a fost cu mine la examen el a scris
nu eu, nu era mâna mea care scria ci am simţit măma domnului şi domnul m-a ajutat să iau examenul
am intrat în liceu dar eu nu m-am ţinut de promisiune am uitat s-au nu realizam de fapt ce am spus
atunci credeam că e doar vorbe şi nici nu ştiam ce trebuie şi cum să fac nu ştiam cum să fiu a lui cum
să-mi predau domnului viaţa dar înţelesesem că ezistă Dumezeu pt că nu ştiam că e cu adevărat
credeam că de ceva de genul lui Moş Crăciun care vine pe pămănt de Paşti şi de Crăciun şi restul
pleacă în cer să se odihnească, bunici era ortodoxi de paşti şi de crăciun şi chiar nici atunci , îl
găsisem pe Dumnezeu dar nu de tot m-ai trebuia ceva şi nu ştiam ce. POCĂINŢA nu ştiam ce e pocăiţii
noi îi credeam sectanţi în ideia bunicilor m- i era frică de iei erau răi pt mine, deci nu era ceva bun dar
oare ce, ce era bun că nici de biserica ortodoxă nu î-mi plăcea nu înţelegem preotul .
În 1991 am terminat treapta întăi adică clasele 9-10 am dat treapta a 2-a la acelaşi liceu
dar pentru că liceul la care eram, era industrial nr.1 METROU şi am avut profil electrotehnică iar în
treapta a 2-a noi făceam practică în incinta metroului adică subteran , iar eu cu diagnostic de ochii nu
am avut voie să fac practică la întuneric deoarece nici nu vedeam bine dar era şi contra indicaţi
medicale pentru a nu m-i se agrava boala şi să î-mi slăbească vederea mai mult şi din cauza aceeasta
direcţia liceului mi-a trimis dosarul la asociaţia de nevăzâtorii din România pt a se ocupa de mine din
cauza bolii , asociaţia nu s-a uitat la situaţia şcolară fiind destul de bună şi în loc să î-mi trimită
dosarul la liceul din Vatra Luminoasă în şcoala de nevăzâtori mi-a trimis şi m-a înscris în şcoala
profesională din acel centru şcolar nr 1, centru pt copii nevăzâtorii din Bucureşti şi din toată ţara. Iar
în şcoala profesională când m-am dus nu ştiam nimic despre persoanele nevăzâtoare eram tare
speriată şi debusolată , fiind şi o persoană timidă şi singuratică pe tot parcursul acestor 10 ani de liceu
dar când am ajuns în profesională am avut o mare surpriză la început negativă dar pe parcurs mi-am
dat seama că era chiar foarte bine. În clasa unde am fost repartizată erau numai băieţi şi nici o fată
aflănd ulterior că şcoala din Bucureşti era şcoala de nevăzâtori, dar de băieţi nu şi de fete , fetele erau
în şcoală la Arad , fiind şcoli speciale nu erau şcoli mixte , iar la început acest fapt m-a speriat la
culme cum o să pot să mă obişnuiesc eu cu băieţi cum o să fac eu faţă pt că eu nici cu fetele nu
vorbeam de obicei dar cu băieţi şi mi-a fost teamă, aş fi vrut să renunţ la şcoală ,dar am avut noroc cu
dirigintele clasei fiind un domn bătrăn şi sever şi pe care băieţii îl respectau, domnul diriginte m-a
ocrotit foarte mult şi nu i-a lăsat de la început să facă ce vrea ştiind şi situaţia mea familiară fiind fără
părinţi doar cu bunicii iar colegii m-au respectat şi s-au purtat frumos cu mine. În decursul acestor 2
ani de profesională acasă la noi a început să o viziteze pe bunica o vecină pocăită şi să îi vorbească
despre Dumnezeu dar bunica n-o băga în seamă o credea nebună, în schimb eu o ascultam pe furiş şi
în continuare eu îi puneam întrebări lui Dumnezeu la care încă nu primeam nici un răspuns , pănă într-
o zi cănd vecina a rugat-o pe bunica să mă lase cu ea într-o dumincă la adunare să văd şi eu în aceea
zi un botez de pocăiţi şi mi-a plăcut dar bunica nu era de acord să m-ai mă duc pentru că eu aş m-ai fi
vrut.
În 1993 mă duceam cu tataia că între timp se înbolnăvise de o pareză şi poate de frica
morţi a început să se ducă la biserica de pocăiţi unde se ducea vecina noastră iar în scurt timp bunicul
s-a şi botezat, dar cele lumeşti tot le practica dar în schimb se ducea duminca cănd se simţea bine la

12
biserică şi eram şi eu într-un fel obligată să mă duc să-l însoţesc dar mie îmi plăcea dar nu mă lăsa
bunica singură decăt atunci cănd îl însoţeam pe bunicul ca să poată merge pt că nu mergea bine , în
baston şi trebuia susţinut să nu cadă. Dar de atunci de la biserică în fiecare zi de luni ne vizita un grup
de fraţi acasă pentru a se ruga ştiind că bunicul nu poate mereu dar uneori chiar nu m-ai vrea sau nu-l
lăsa să plece bunica certăndu –se şi spunăndu-i să lase pocăinţa şi să nu m-ai vină pocăiţi la ea în casă
să terminăm cu pocăiţii şi eu şi el. Dar domnul a lucrat la inima mea şi pe data de 1 August 1993 am
făcut botezul în apă dar cu mari probleme din partea bunicii nu a vrut cu nici un chip făcăndu-mă nu
mai nebună, că m-am luat după toţi proşti în frunte cu bunicul şi probleme şi iar probleme m-ai mereu
nu putem să merg la adunare pentru că se ivea nu mai piedici ca să mă las odată de pocăinţă dar
domnul nu a vrut aşa şi cu greu am trecut peste aceste probleme cu bunica , ea fuma şi fuma taman
lunea când venea fraţii la noi acasă în schimb atunci cănd fraţi ne aducea mici atenţii din partea d-
omnului tăcea şi nu m-ai zicea nimic atunci îi plăcea de pocăiţi că sunt fraieri şi i-aduce daruri din
partea domnului dar domnul vedea totul şi lua seama la tot ce se întămpla şi ştia el cum să arânjeze
lucrurile să fiu şi eu cât m-ai des la adunare să pot să învăţ despre bunătatea lui Dumnezeu ,despre
planul său de măntuire şi despre jerfa sa şi despre ceea ce trebuie să facă un copil salvat şi măntuit al
lui Dumnezeu. Mi-a fost foarte greu în credinţă în tot acest timp mi-e era foarte greu în lupta cu cel rău
şi în creşterea mea spirituală nu puteam să îl văd pe Dumnezeu aşa cum este şi cum ar fi trebuit să-l
văd că un tănăr creştin în devenire, nu puteam citi din biblie, nu mă lăsa, nu puteam să mă rog etc.
În 1994 am terminat profesională şi pe 1 August cănd am înplinit un an de la botez m-am
angajat la cooperativa de invalizi MUNCA pentru persoanele nevăzătoare tot pe str. Vatra Luminoasă
unde am lucrat pănă în anul 2006 , 1 August cănd am ieşit la pensie după 12 ani de muncă. În primul
an de angajare am cunoscut un băiat nevăzâtor care m-a plăcut şi a încercat a mă curta, actualul meu
soţ , dar l-am refuzat căteva luni bune pănă la începutul anului viitor deoarece eu la acele ore nu î-mi
doream să mă căsătoresc, doream să rămăn singură niciodată măritată şi să am grijă de bunicii mei
pănă vor muri, NU Î-MI TREBUIA MĂRITIŞ NICIODATĂ, NICIODATĂ, nu că nu mi-ar fi plăcut
băiatul dar nu mă interesa nici o relaţie cu nici un băiat, nu faptul că era nevăzător nu pentru asta îl
refuzam , niciodată nu m-am găndit la asta ca motiv de refuz ci doar idea fixă din capul meu că eu nu
mă mărit niciodată, dar insistenţele lui din fiecare zi că mă place, că mă iubeşte etc. , etc. la început de
an m-a făcut să îi răspund chiar fără să mă găndesc mult la asta fără să meditez s-au să î-mi doresc o
căsnicie cu el , pănă la urmă poate voia domnului , s-au ceasul pregătit de domnul să mă facă să-i
răspund la un momendat afirmativ şi să-i accept prietenia şi de aici a început totul , a început relaţia
noastră pănă în prezent, o relaţie frumoasă şi durabilă şi susţinută de harul domnului Isus Hristos, o
relaţie bazată de la început pe sinceritate, pe comunicare, respect reciproc şi nu în cele din urmă pe
dragoste sinceră din partea noastră , o dragoste ce se menţine şi astăzi cu ajutorul lui Dumnezeu,
domnul este , a fost şi v-a fii încontinuare tot restul vieţii stănca noastră, salvarea noastră în nevoi,el a
fost mamă , tată, frate, soră, prieten , totul, tăria noastră şi tot cei m-ai bun pe acest pămănt fără el
căsnicia noastră nu ar m-ai fi fost pănă azi.
În 1995 ne-am căsătorit fără acordul bunicilor , în deosebi a bunici deoarece nu l-a plăcut
fiind nevăzâtor, zicea ea că pe lângă că e nevăzâtor e şi ţăran prost şi sărac dar mie nu mi-a păsat eu
nu l-am luat pentru bani sau averii sau de urât sau de frumos de sănătos sau de nevăzâtor, nu m-a
interesat nimic doar sufletul său l-am simţit aproape de inima mea, am simţit că mă iubeşte că mă
respectă că e pereche pe care mi-a dat-o Dumnezeu şi că el e totul pt mine, am simţit că mă ascultă că
mă înţelege că am cu cine vorbi cu cine şi la cine mă destăinui ceea ce eu până atunci nu am avut pe
nimeni la care să pot să-mi spun sufletul să pot să-mi spun problemele tot ce mă durea, tot ce simţea tot
ce doream şi să mă şi înţeleagă fără să comenteze nimic s-au să-mi spună tu nu poţi, tu nu şti, tu nu
eşti înstare, tu nu, tu nu, tu nu , tu nu …………………….. aşa cum îmi spunea bunica orce îi spuneam
tu nu poţi, tu nu şti, tu nu eşti înstare, tu nu…………………………….. Domnul prin el mi-a spus de
atunci că eu pot, că eu ştiu că eu sunt înstare şi că nu e aşa, el are încredere că totul va fi bine şi o să
pot să fac orce cu domnul Isus, şi el mă iubeşte aşa cum sunt chiar când uneori m-ai greşeam ceva, nu
mă descuraja, e bine hai m-ai departe e ok. Iar asta m-a făcut să-l iubesc mult m-ai mult pentru mine el

13
e totul, el e viaţa mea fără el şi fără Dumnezeu nu aş fi nimic m-aş simţi ne înplinită şi singură pustie
fără un rost în viaţă. El pentru mine este ,a fost şi va fi copilăria mea ne înplinită, adolescenţa pierdută,
tinereţea găsită şi trăită doar cu el şi tot restul vieţi şi mi-aş dori şi bătrăneţile liniştite alături de copii
şi nepoţei.
Tot în 1995 domnul mi-a dat o sarcină cu peripeţii s-au cu mici probleme ivite pe parcus
dar eu sunt sigură că asta a fost voia domnul în viaţa noastră ca să preţuim mult m-ai mult acest dar şi
să-l vedem chiar un dar din mâna domnul pentru că nu m-ai domnul a lucrat de am un copil frumos şi
sănătos. Având probleme de sănătate din adolescenţă de tip endocrin , eu în perioada aceea luam un
tratament şi domnul a lucrat ca să iau tratament 3 luni pe perioada sarcini fără ca medici să descopere
sarcina timp de 4 luni jumătate până fătul a şi mişcat, până aici totul ok, deacum pe perioada sarcini
descoperite ducân-dumă la controalele necesare medici au descoperit că eu în loc să cresc în greutate
cum era normal la o femeie însărcinată eu scădeam în greutate iar asta nu era bine nici pt mine nici pt
făt medici mi-au recomandat vitamine şi multe medicamente şi fără stres ceea ce eu aveam din belşug
acasă cu bunica din cauza căsniciei mele în cele din urmă greutatea a stopat nu m-ai slăbeam dar nici
nu mă îngrăşeam ceea ce a dus la un copil mic în greutate. La naştere copilul nu a luat în greutate şi s-
a născut prin avorton recuperat la 7 luni şi 3 săptămâni la 950g la spitalul Filantropia , Bucureşti, pe
data de 7 Februarie 1996 copilul Marius Florin nu a avut complicaţi la naştere, domnul la ferit şi la 9
zile domnul m-i la scos din incubator foarte bine recuperat fără probleme timp în care trebuia să sta în
situaţia lui cel putin 16 zile dar pentru că lua repede în greutate şi totul era bine medici la scos la 9 zile
de la naştere , după o lună şi o zi pe data de 8 Martie 1996 am ieşit cu copilul din spital dar iar cu
unele probleme medicale din cauza asistentelor din spital, ele nu schimba copii de scutece pt că nu era
ca acum cu pempărs obligatoriu , îi schimba doar odată pe zi atunci când era vizita medicală şi venea
medici să vadă copii şi din cauza asta Florinel a venit din maternitate opărit tot plin de răni pe tot
corpul şi aşa firav şi slăbuţ doar la 2 kg 460g, 2 săptămâni ne-am chinuit acasă cu medicul şi asistenta
de la policlinica de unde aparţineam să-l salvăm pt că începuse de la usturimi să nu m-ai mănânce să
nu doarmă şi în cele din urmă să dea înapoi din greutate , începuse să slăbească şi aşa fiind foarte mic
la limita normalului, dar în cele din urmă domnul s-a îndurat după 2 săptămăni şi m-i la salvat şi
începea să îşi revină copilul la normal, mulţumesc domnului pt minunea ce a făcut-o pt că nici medicul
nici asistenta nu credea că va m-ai trăi acest copil în situaţia lui plini de răni şi foarte mic la greutate.
Dar domnul m-i l-a salvat încodată de la moarte i-a dat putere ca organismul copilului să reziste prin
tot ce a trecut şi m-i la întărit Dumnezeu şi m-i la dat ca dar de fiecare data din nou şi din nou, e o
adevărată binecuvăntare de la Dumnezeu viaţa lui Florin.
Din 1995 pănă în 2001 domnul a lucrat la viaţa noastră de familie aşa cum a dorit el iar
noi nu ne dădeam seama ce doreşte domnul de la noi ca, cuplu. Domnul ne a trecut timp de 6 ani
printr-un mare cuptor ca să ne curăţească şi să ne facă ca aurul curăt pt împărăţia sa. Aşa după cum
am menţionat m-ai înainte bunica nu a fost de acord cu căsătoria mea cu Ion deoarece spunea că mi-
am făcut neamul de răs deoarece în familia noastră nu era nimeni nevăzâtor sau cu alte handicapuri
vizibile, iar din aceeastă cauza că m-am măritat fără acordul şi voia sa şi pentru că am stat cu ei în
casă pănă au decedat , nouă ne-a făcut viaţa un calvar sau pe româneşte un iad pe pămănt adică:
venea noaptea peste noi în cameră, ne înjura, ne blestema, ne drăcuia, ne batjocorea în toate felurile
posibile şi inposibile , nu ne lăsa să gătim în vase menţionănd că tot ce e în casă e al ei şi că nu ne dă
nimic să ne cumpărăm dacă avem nevoie, ne lua pernele de sub cap noaptea fiind ale sale , ne dădea
sume mici de bani iar în schimbul banilor noi trebuia să-i cumpărăm tot ce zicea ca să putem avea
pace şi linişte în casă de exemplu: î-mi dădea în bani de acum 1 RON – 10000 lei pentru că eu mă
duceam la piaţă trebuia să vin cu, 1-2 pachete de ţigări, 1-2 pâini, 1 kg roşii şi ceva mezeluri doar cu
atăţia bani restul trebuia să pun de la noi iar asta e unul din multele altele exemple care aş putea să le
m-ai dau, dar trec peste astea şi aş vrea să merg m-ai departe să nu m-ai spun că se plăngea la vecini
că nu avem grijă de ea că o batem şi că nu stăm cu ea ci doar venim, doar foarte rar pe la ea ca să –i
m-ai aducem căteva din cănd în cănd , noi fiind la serviciu iar vecini ne vedea în deosebi m-ai mult
sămbăta şi duminica s-au seara, iar bunica îi ruga pe vecini să-i cumpere căte ceva menţionăndu-le că

14
este singură în casă, dar asta e, îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să trecem peste toate
problemele astea cu bine şi în unitate familiară în înţelegere şi comunicare între noi doi şi toate
problemele prin câte am trecut nu ne-a putut desparte aşa cum a vrut bunica mea dinpotrivă m-ai mult
ne-a unit şi ne-a clădit o m-ai mare încredere unul în altul şi o m-ai mare dragoste unul pentru altul şi
am înţeles că prin tot ce am trecut Dumnezeu era cu noi şi ne ajuta să ne consolidăm relaţia să avem
încredere şi nimeni şi nimic nu ne-a despărţit , nu ne desparte şi nu ne va despărţi niciodată.
Din cauza acestor mari probleme din casă în anul 2001 am încercat cu Ion să ne ducem la
o consiliere cu păstorul biserici de unde făceam parte, pt a se ruga pentru problema noastră şi a ne da
nişte sfaturi deoarece nu ştiam ce să m-ai facem şi încotro s-o m-ai l-om deoarece din cauza
problemelor nici credinţa noastră nu era aşa de tare şi tot îl întrebam pe Dumnezeu de ce aşa, ce se
întămplă ce să facem că nu m-ai suportăm încotro s-o l-om, am vrut la un momendat să plecăm cu
chirie dar recunosc că eu nu prea am fost de acord deoarece mă simţeam responsabilă de viaţa bunici
şi vream să îi fiu recunoscătoare că m-a crescut atunci cănd eram mică şi că fără ea aş fi fost cine ştie
prin ce orfelinat sau prin ce colţ al ţări cu cine ştie ce bărbat, o iubeam şi aşa cum era chiar cu atăta
răutate pentru soţ şi relaţia pe care o avem, nu am vrut să plec şi s-o las la greu şi la boală , la
bătrăneţe mi-era frică de pedeapsa domnului s-o las singură şi trebuia să sufăr încontinuare aşa pentru
că m-a crescut mi-era greu că eram între iubirea de mamă şi iubirea de soţ nu puteam să renunţ la nici
unul aş fi vrut să fie bine cu amăndoi şi sufeream foarte mult eram între ei doi, ea nu-l vrea , dar nici el
din cauza problemelor nu o dorea prin preajmă , nu se înţelegeau şi toate bobărnacele eu le primeam
din partea la amăndoi, şi ne-am hotărăt să mergem la păstor să vedem ce avem de făcut trebuia să
intervină Dumnezeu în casă ca-să calmeze spiritele pentru că nu se m-ai putea, şi am mers de 3 ori la
păstorul biserici de unde făceam parte şi nu a venit la întîlnire iar a 3-a oară ne-a luat brusc ceea ce pe
mine m-a decepţionat spunăndu-mi ,, Ce vrei să divorţezi?” ne fiind vorba de aşa ceva noi doar îi
spusesem că dorim o oră de consiliere pastorală într-o problemă de familie, el aşa a văzut problema
scurt doar prin divorţ , numai divorţul e o problemă de familie în opinia sa şi am renunţat să m-ai
vorbim cu el, încercănd în timp să căutăm alt pastor care e dispus să ne asculte să se roage pentru noi
şi să ne dea un sfat conform bibliei din punct de vedere al lui ca om a lui Dumnezeu cu putere şi cu
înţelepciunea care i-o dă domnul în lumina cuvăntului divin, şi în cele din urmă pe ultima sută de metri
pentru că am spus că dacă nu ne ascultă nici acest pastor noi nu ne m-ai ducem la biserică pentru că
ne ducem degeaba pentru că pe noi nu ne ascultă Dumnezeu iar pastori nu sunt oameni a lui Dumnezeu
şi vorbesc apă de ploaie la anvon credeam că nu este nici o scăpare şi nici o soluţie în disperarea
noastră de atunci , dar mulţumesc lui Dumnezeu că la scos în cele din urmă pe fratele pastor Ioan
Ceuţă, dănsul a acceptat consilierea şi împreună cu sora Mili am stat la consiliere într-o miercuri după
amiaza de la ora 17 pănă la ora 20.30 trecănd 3 ore jumătate nu doar o oră cum stabilisem dar în cele
din urmă Dumnezeu prin fratele Marinel a dat un verdict s-au o rezolvare problemei iar domnul ne-a
spus aşa dacă aţi spus adevărul în 2 săptămăni domnul va face o schimbare în casă iar în 6 luni
domnul va aduce eliberare , pace şi linişte la voi în casă şi mulţumim domnului că aşa a şi fost. În 2
săptămăni bunica s-a internat în spital cu probleme la fiere fiind de un an operată şi ceva nu era bine
cu fierea tocmai atunci, căci pănă atunci a fost ok. Iar situaţia sănătăţi ei mergea de atunci din râu în
m-ai râu din spital în spital până la 6 luni când pe 1 Martie 2002 bunica a decedat şi domnul a adus
eliberarea promisă exact la 6 luni de la consiliere, iar de atunci e pace, linişte , e un colţ de rai şi e
Dumnezeu la cârma casei , vieţi şi familiei noastre. Trăim o adevărată viaţă creştină şi o adevărată
dedicare pentru Dumnezeu o adevăraţă părtăşie familiară ceea ce nu puteam avea şi înainte cu bunica
în casă.
În 2002 după ce ne-am liniştit cu problemele prin care am trecut domnul ne-a chemat tot
prin fratele Marinel în lucrarea sa , conştientizăndu-ne a ne ocupa de persoanele cu dizabilităţi din
punct de vedere spiritual având şi ei nevoie de o părtăşie specială în biserică şi trebuie să se ocupe
cineva din mijlocul lor care le cunoaşte problemele şi nevoile, de abea atunci am realizat de ce domnul
mă trecea prin atătea greutăţi în familie pentru că lucrarea cu persoanele cu dizabilităţi e o lucrare
grea care necesită multă răbdare cu ei şi nouă ne-a trebuit multă răbdare cu bunica ca să reuşim să

15
trecem prin tot calvarul fără să păcătuim grav adică s-o batem s-au s-o jignim sau să-i vorbim urât,
tăceam şi înghiţeam totul şi sufeream şi ne rugam în tăcere de cele m-ai multe ori. Strigam la domnul
cu speranţa că odată şi odată totul se va rezolva şi vom scăpa şi noi din tot acel chin.
În 2003 domnul a găsit cu cale să ne pregătească pentru lucrarea sa mult m-ai mult prin
ordinarea în slujba de păstor a soţului şi a ne ocupa în continuare de această lucrare prin a deschide o
biserică pentru aceste persoane cu dizabilităţi în cadrul Adunărilor lui Dumnezeu din România fiind de
atunci pastor asistent în biserica Harul din Bucuresti. Tot de atunci domnul ne-a pus pe inimă să
deschidem o fundaţie pentru aceste persoane , o biserică susţinută în deosebi de persoane dedicate
lucrări şi cu dragoste pentru semenilor în suferinţă şi nu în cele din urmă noi dorim să deschidem cu
ajutorul domnului un complex de intrajutorare tot pentru aceste persoane pentru ai ajuta si spiritual
,moral dar şi în mod direct nu numai cu vorbe ci ale face menajul , ajutor medical etc. printr-un centru
de recuperare fizioterapie-masaj, o spălătorie pt menaj şi curăţenie la domiciliul lor şi nu în cele din
urmă dorim să le dăm şi de lucru printr-un atelier mic de croitorie, ambalare şi tot ce pot ei să facă pt
ale umple şi timpul care îl pierde plictisindu-se , pentru a se şi înprieteni uni cu alţi dar ale şi da un mic
suport financiar prin munca lor proprie , sper că cu acest proiect domnul îşi face lucrarea sa pentru
persoanele cu dizabilităţi şi el îşi va descoperi puterea , slava şi măreţia pentru că nu m-ai cu el şi prin
el vom putea să biruim şi să realizam acest proiect pentru persoanele care au nevoie de sprijin din
Bucureşti şi de ce nu în viitor şi din ţară prin noi centre deschise în marele oraşe din România.
Domnul să-si facă el lucrarea cum e-n planul său iar noi aşteptăm îndurarea sa în vieţile
noastre pe plan personal , profesional şi spiritual.
Domnul să ne ajute să facem voia sa şi să-i fim plăcuţi lui pănă la venirea sa iar când va
veni să ne gasească după voia sa şi să ne ducă în înpărăţia sa.
Domnul să ne ajute la asta.
Amin.

16