Jurnalul fericirii

Ziua incepe la ora 7:00 (asta cand sunt in schimbul de dimineata), de astfel zilele in care
sunt acasa pana pe la pranz, incep sa deschid ochii abia la ora 9:00, sorb o cafea neagra si
calda, fumez o tigara, in balconul apartamentului si port din nou o conversatie pe
“nevazutelea” cu vecinul de alaturi.
Apartamentele din acest bloc au peretii foarte subtiri. Ne stim unii pe altii dupa injuraturi,
certuri, plansete sau fie chiar dupa partidele de amor care mie nu-mi mai sunt decat
indiferente. De exemplu de cand m –am mutat in acest bloc, mai degraba mi-am auzit
vecinii decat sa mi-i vad. Plangeam deunazi, din, Dumnezeu stie ce motiv neverosimil, si
ce sa vezi am primit un sfat neasteptat de la un perete…peretele comun cu al lui Alex
vecinul meu. Mi-a spus “induiosator”si raspicat: “Taci nu mai plange ca vreau sa dorm!”
Si-am tacut…Am izbucnit apoi amandoi in ras. Din acel moment de fericire am decis ca
in fiecare dimineata sa ne tinem unul altuia” de urat”. Este contabil. Lucreaza mai mult
de acasa. In fine asta se intampla dimineata sau seara cand imi permite timpul liber, caci
meseria mea…Of, saraca mea meserie…
La cei 32 de ani…Si dupa inca 12 ani in care tot am invatat si timpul acesta in care tot
invat… Sunt singura, nemaritata. Nu am copii, insa am vicii.

Sunt medic la primiri urgente la spitalul “Sfantul Ioan”. Am terminat facultatea in 2015.
Am dat rezidentiatul tot in 2015. Am ajuns unde mi-am propus. Insa niciodata nu m-am
gandit ca nu voi mai avea timp de mine.
In timp ce ma imbrac pentru servici, ma rujez si-mi strang parul lung, blond, tocit si
pornesc apoi pe scarile interminabile, tocuri se aud spargand linistea diminetii, si simt
ochii vecinilor tintindu-ma pe vizor. Demarez apoi in viteza cu broscuta mea, masina
mostenita de la tata si in numai trei minute ajung la spital. Imi iau halatul abia calcat,
curat, albastru si mai sorb o inghititura din ceasca de cafea adusa de Matei.

Matei este colegul meu de servici pe care il cunosc inca de pe timpul facultatii si cu care
impart la fel ca si atunci pauzele lungi si dese…de cafea si de tigara.
Nimic neobisnuit in aceasta dimineata…colegi somnorosi, tacuti si indiferenti. Usile
unitatii nu anunta nimic deosebit, nici un caz grav, nici un pacient necunoscut.

S-a si facut ora 10:00 vine doamna Florescu. Ma pregatesc sa o intampin…cu o perfuzie
cu electroliti. Se aseaza pe patul spitalului, ne cunoaste deja destul de bine, astfel incat
aceasta ma intreaba daca am avut parte de ceva actiune in acest weekend. Daca am iesit
cu vreun tanar de varsta mea la vreo intalnire. Imi vine in minte insa de ziua de duminica
cand m-a desteptat telefonul mamei cu aceeasi voce a ei raspicata si apoi mirosul urat
care venea pe aerisire la bucatarie. Ma gandesc, ezit si apoi ii raspund doamnei Florescu:
“A fost un weekend placut!” Ea se scuza si-mi spune: “Draguta trec anii tineretii pe langa
tine, si apoi sa stii tu de la mine ca frumusetea este trecatoare.” Ma indrept apoi spre
vestiar imi deschid usa dulapului pe care sta lipita o oglinda, ma uit intrebator in ea si ma
incrunt, zicandu-mi ca am sa fiu mereu o persoana frumoasa.
O jumatate de ora mai tarziu este adusa o femeie.Se simte rau. Sotul acesteia este foarte
ingrijorat insa, femeia nu vrea sa spun cum se simte. Nu coopereaza. Simpotomatologia:
agitatie, uscaciunea gurii, facies vultuos, transpiratii profuze, hipertermie, midriaza
bilaterala, diplopie, retentie de urina, constipatie, icter colestatic. Pun diagnosticul de
intoxicatie cu antidepresive triciclice. Angelica asistenta cea noua o ia in primire si o
pofteste la un pahar de apa calduta cu carbune. In acest tip de intoxicatie terapia prevede
evacuarea toxicului ingerat prin spalaturi gastrice pana la peste 12 ore de la ingestie,
folosind concentratii crescute de apa pana cand reactia cu bicromat de potasiu (K) nu
evidentiaza prezenta toxicului in lichidul de spalatura.
Se utilizeaza si administrarea de carbune activat, o doza de 0, 5 g/Kgc la 4 ore interval in
primele 24 de ore. La comatos spalatura gastrica se face dupa intubatie cu sonda cu
balonas.
Aspiratia continua de bila constituie o alta metoda terapeutica al carei scop este acela de a
scadea ciclul entero-hepatic.
O alta cale de eliminare a toxicului este prin urina. In acest scop se urmareste cresterea
debitului urinar si se administreaza purgative saline sau Manitol in 4 prize/zi. Diureza
osmotica nu e eficienta datorita fixarii pe proteinele plasmatice.

Antidotul specific pentru sindromul anticolinergic este Fizostigmina administrata in doza

de 0, 5-1 mg administrat subcutanat, intra-muscular, intra-venos; se face intr-un minut si
se repeta la 5 minute. Doza totala este de 2g.
Dupa ce se iau toate masurile necesare pentru ca pacienta sa fie in afara oricarui pericol
pornesc spre “visteria” spitalului unde prepar un “cocktail” de vitaminute si un ac pentru
a o hidrata. Aceasta este confuza, somnolenta si inca plange zicand ca pentru ea totul ar fi
vrut sa se sfarseasca.
Doamna Florescu de pe patul de alaturi se ridica in fund si se uita duios la ea. Anunta ca
deja i s-a terminat perfuzia. Isi pune palaria pe cap si se apleaca deasupra mea intinzandu-
mi o cutie de bomboane cu lichior de portocale. O refuz frumos, insa ea staruie ca imi va
face bine aceasta mica atentie.

Spre ora pranzului lucrurile incep sa capete culoare. Pacienti cat cuprinde. Entorse,
tahicardie, pregatiri de operatii, lesinuri (nu-i de mirare ca doar afara este o caldura
dogoritoare), o ruptura de bazin, in fine drumuri dus-intors la sectia de radiologie,
agitatie, oameni care nu coopereaza, oameni care desi prezinta o situatie grava isi cer
externarea si accepta cu buna stiinta sa dea semnaturi pentru a pleca. Deja se anunta
promitator acest inceput de saptamana, culminand ca de obicei cu weekend-ul care
intotdeaua este pentru mine inca o doza de oboseala adaugata astfel incat duminica sa pic
lata in patul meu cu asternuri racoroase de vara.
Si astfel a decurs prima zi a saptamanii care tocmai a inceput. Mai fumez o tigara cu
Matei inainte de a pleca si ma indrept spre casa cu o nespusa nerabdarea de a face un dus
si de a ma intinde in pat.
Marti- O noua zi, ziua mea norocoasa asa cum imi place mie sa cred. Este norocoasa
deoarece serviciul este lejer. Pisicile negre nu se perinda prin fata nimanui. Sunt in tura
de noapte asa ca azi am binevoit sa ma trezesc la ora 10. M-a trezit de fapt mama cu
vocea ei ascutita, exact cum este de altfel vocea unui cadru didactic care trebuie sa aiba
mereu sub control copii, in cazul de fata copilul. Voia sa stie ce fac si daca spre sfarsitul
saptamanii voi ingadui sa-mi fac timp liber pentru a ma duce acasa. Dau din umeri
nestiind cat este ceasul, motivul pentru care m-a sunat mama si de ce mi-a spus sa vin
acasa cu atata rigiditate ca si cum de fapt nu mi-ar fi dat de ales??!! Inchid telefonul pe
motiv ca sunt la dus. Ma grabesc sa ma duc apoi la cumparaturi cat inca nu se face prea
cald afara. Un pepene ar fi numai bun. Vin inapoi in casa si dupa ce mananc, aprind
televizorul si ma tolanesc pe canapea.
Se face seara. Il salut pe Matei la o tigara ca de obicei. Intram apoi in unitate. Este cald,
aerul conditionat nu mai face fata. Lume multa, insa nimic deosebit. Perfuzii, trimiteri.

Miercuri- Dimineata asta m-a prins la ora 6 pe balconul apartamentului. Abia am ajuns
acasa. Alex bate in perete(stia ca am ajuns)si striga: “Somnoroaso! Te ai trezit deja?!”
Izbucneste apoi in ras.
Ma trezesc tresarind, cu dungile canapelei pe fata. Geamul balconului larg deschis nu a
facut decat sa ingaduie caldurii de afara sa se simta ca bine venita, drept dovada tricoul
de culoare gri are pete mari de transpiratie. Afara este deja intuneric. Este ora 21:00. Fac
un dus repede. Si cobor la scara blocului pentru a-mi cumpara o inghetata cu vanilie si
cirese. Caldura din asfalt ma agita si intru in casa. Batand la Alex si intrebadu-l daca nu
are vreun sfat sa-mi dea pentru ziua mea libera de maine,Imi striga ca mi-ar prinde bine
o lectura. Vocea lui este morocanoasa,o recunosc evident, este cea a unui om proaspat
certat cu prietena.

Deschid fereastra, simt miros de gogosi si aud vocea doamnei de varsta a treia care sta la
apartamentul 34, apartamentul de la care poti auzi in orice moment al zilei stirile zilei si
latratul unui cannish pe nume Bubu. Este singura. Sotul ei s-a stins in urma cu multi ani
si de atunci nimeni nu-i mai intra in voie. Copii nu-i trec pragul si nimeni oricum nu este
bine primit. Uneori nu esti bine primit nici pe scara blocului si nici chiar baiatul si fetita
familiei Pintilie, administratorii blocului. Este iarasi o zi caniculara, numai buna de facut
curat in casa, programat masina de spalat, sters praful, de pus o masca din miere de albine
si ulei de masline, de dat cu aspiratorul, de schimbat asternuturile si de aerisit cele doua
camere care sunt atat de incarcate cu mobila si cu carti, atlase de medicina…Anii mei
prelungiti de studentie. Maine este vineri. Sunt in tura de dimineata. Imi calc halatul. Imi
pun asternuturi curate pe patul din dormitor,astept somnul dulce sa ma duca in lumea
viselor.

Parchez masina la distanta fata de spital. O las la umbra unui nuc gaunos. Ma indrept
grabita spre intrarea laterala a spitalului. Din departare Matei exclama: “Azi este vineri.
Pana si furnica merge in reluare azi ca doar se apropie weekend-ul!” Ma intorc cu un
zambet si il astept pe Matei care de regula merge la fel de calm ca si atunci cand
vorbeste. Intram amandoi pe usa vestiarului. Ma schimb repete, imi iau papucii si semnez
cateva internari. Apoi preiau pacientii si incep sa fac trimiteri si sa astept rezultatele
analizelor de sputa ale unui copil suspect de TBC. Ii administrez niste vitamine deoarece
este foarte slabit, iar Angelica grabita il ridica din pat pentru a-i schimba asternuturile
umede de la atata transpiratie. Ii facem foaia de observatie si il trimitem impreuna cu
rezultatele analizelor la spitalul de infectioase. Prin statie ni se anunta sosirea unei
ambulante cu un pacient ce suferise arsuri severe prin electrocutare. Pregatim tot ceea ce
este necesar, supraveghem pacientii care sunt inca monitorizati, cand deodata se deschid
usile unitatii cu pacientul care anuntat. Prezinta arsuri pe jumatate din suprafata corpului,
arsuri de gradul doi si trei pe fata. Este in stare de soc si geme de durere. Ma incumet si
incep sa-i desfac hainele care sunt si ele pe jumatate arse, Pe urma incep sa notez in foaia
de observatie medicatia deja administrate de paramedic si semnele vitale. I se ia tensiunea
si este intrebat de varsta. Are doar 23 de ani. Semnez totul pe foaie. I se administreaza
calmant si este asteptata o noua ambulanta care sa-l transporte la spitalul “Sfantul
Spiridon”,sectia microchirurgie reconstructiva. Toaleta chirurgicala primara, inciziile de
compresiune si amputatii minore au fost efectuate cu mare grija, asteptam doar telefonul
care sa anunte pregatirea salii de operatii pentru interventia de excizie-grefare. O
interventie dificila de reconstructie pe faţa dorsală a mâinii se va efectuat o incizie
saturată faţa volară şi degetele trebuie sa fie grefate. Totodată, la nivelul membrului
superior stâng necesita o excizie tangenţială, degranularea exciziei de compresiune şi
acoperirea cu piele mesata. Este o interventie dificila insa noi ne-am facut datoria si
speram ca pacientul sa se reintegreze curand. A fost ars prin electrocutare cand incerca sa
schimbe o siguranta in casa mamei lui.

Este vineri seara. Am predat tura si ma indrept acum spre casa. Mi-am pus in gand sa
ajung acasa in Radauti. Zis si facut. Cum am ajuns acasa mi am strans cateva rochite si
mi le am indesat intr-o geanta mica, am alimentat masina si am plecat.
Ajunsa deja simt cum mama ma cerceteaza cu privirea, apoi exclama: “Ai ramas la fel de
slaba!” Apoi scoate friptura din cuptor usor rumenita, cu garnitura de cartofi natur si ne
inchinam dupa care in liniste mancam.

Sambata dimineata beau impreuna cu mama cafeaua in timp ce tata citeste pe veranda
casei ziarul si ne inveseleste cu fel si fel de informatii nerelevante.

Dupa ce mama a asezat masa de pranz si mancam, imi iau ramas-bun si ma indrept spre
Iasi pentru o noua tura de noapte.

Duminica este ziua in care dorm…