Mă ridc din pat cu un vâjâit în jurul capului. Am băut poate prea mult.

Îmi amintesc fragmente,

firimituri din cearta părinților de aseară. Au mai fost multe, dar ce s-a întâmplat a fost prea
mult. Am ieșit pe ușă și am alergat în apartamentul Esterei, care e cu un etaj mai jos.Ușa ei a
fost mereu deschisă pentru mine și vânătăile mele.
Sunt încă în patul ei, învelită cu plapuma ei cu pene de gâscă. Am smuls câteva aseară, după ce
am băut amândouă, eu ca să uit, ea ca să... nu știu.
Când am intrat ieri în casă, atmosfera era deja încinsă. Mama țipa la tata iar el consumase
alcool, evident. Mereu iese nasol când el bea. Nu am ce să fac, nu-l pot opri, și într-un fel înțeleg
plăcearea pe care alcoolul i-o oferă. Când am văzut că lupta se întețește, am alergat în baie și
am început să mă rog. Țipetele erau puternice. Apoi, brusc am auzit o bufnitură, și vocea
tremurândă a mamei pe fundal. Am ieșit din baie și l-am văzut pe tata, jos, și mama cu sucitorul
în mână. Gătea. Am alergat jos și am văzut că l-a lovit rău. Probabil s-a apărat. Fără a mai sta pe
gânduri, am țâșnit pe ușă, cu mama strigându-mă în urmă.
Nu știu ce s-a întâmplat cu tata. Poate a meritat-o. Nu au chemat salvarea. Niciodată nu o fac.
Estera doarme. S-a îmbătat poate mai tare decât mine. Ceva mă doare. Două părți: capul și
inima. E liniște în apartament. Mă ridic încet și mă așez pe scaunul din bucătărie. Părinții Esterei
pleacă devreme iar ea rămâne mereu singură în vacanța de vară. Îmi acopăr fața cu mâinile și
suflu printre degete. Lacrimile încep să-mi curgă fără să vreau. Nu le pot stăvili.
-Bună dimineața.
Estera se trezește și merge până la robinet. Se spală pe față și se așează la masă.
-De ce plângi?
-Oare de ce, Estera?
-Am vrut aseară să îți dau ceva, dar ai adormit. Dacă îți ții gura închisă.
Propoziția e rostită pe un ton scăzut. Estera e încă puțin mahmură, probabil. Se ridică iar și
începe să răscolească un sertar cu ciorapi. Aruncă totul pe jos și scoate placa fundașă a
sertarului. Scoate la iveală o punguliță mică, cu pudră albă. O pune pe masă.
-Am început să iau de două luni. Mă ajută să trec peste despărțirea cu Pavel. Escapismul e
soluția mea, ar trebui s-o încerci.
-Estera...Nu știu dacă e bine. Ce e?
-Cocaină. Un gram, și gata. Toate s-au dus.
Poate ar fi bună. Dacă mă ajută să evadez din lumea asta mizerabilă. Poate așa voi câștiga și
milă și atenție de la mama și tata. Poate nu-mi mai pasă de nimic. Totul e zero.
Estera varsă pudra albă într-un strat subțire pe masa de lac. Trage ea prima , apoi îmi dă și mie
bancnota rulată. Nu mai gândesc înainte, doar o fac. Praful alunecă gâdilitor pe căile nazale.
Simt că mă sufoc întâi, dar apoi totul revine la normal, și rămân doar cu un simțământ de
arsură. Mai trag odată.

După 3 luni

Poate ce am făcut cu Estera în dimineața aceea nu a fost cea mai bună alegere. Acum nu am
ce să fac. Sunt prinsă în roata aceasta.
Trecem amândouă pe Calea Moldovei. Mi-am tras gluga în cap, ca nimeni să nu-mi vadă fața ,
ca nimeni să nu mă vadă. Nimic nu e mai bine. Absolut nimic. Ai mei au divorțat în dimineața
asta.
 Estera și cu mine vrem să ducem până la capăt misiunea de a procura mai multă cocaină. Am
cunoscut un dealer, Andrei, care o dă la un preț rezonabil. Vreau să am! O vreau acum! Simt
cum organismul vrea, dorește, se chinuie și explodează.
Știm că Andrei ascunde cocaina într-o bibliotecă din Ipotești. Știm locul. Ni l-a arătat. Eu și cu
Andrei avem o relație, care poate e legată doar de cocaină.
Trecem de mână strada prin întuneric. Lămpile îmi alimentează sevrajul, cu lumina spălăcită.
Am luat ieri, astăzi n-am mai avut. Poate am luat prea multă aseară, când dormeam cu Estera.
M-am mutat la ea.
Am luat un levier. Biblioteca nu are sistem de securitate. Zdrobesc geamul și când mă văd în
interior, încep să caut. Estera stă de șase.
O, nu! Luminile. Cineva ne-a văzut!

***

Panica e indescriptibilă. Recele cătușelor e acolo, pe încheieturi. Estera a fugit. Nenorocita!

Am rămas singură, cu punga de cocaină în mână.
-De unde ai punga, Tabita?
Domnul procuror mă privește peste rama groasă a ochelarilor.
-Andrei Dimitriu. Suntem împreună din August.
Pixul fiscălește foaia. Oare ce va zice mama? Rudele? Colegii? Voi face închisoare.
Cocaina aia nenorocită m-a tras aici, fără ca măcar să realizez.