Cum a devenit Ana pritena cu comportamentele bune

          Ana si Irina sunt doua surori care locuiesc in Bucuresti. Si Ana si Irina merg la
gradinita.Ana este in grupa mare pregatitoare iar sora ei, Irina, este in grupa
mijlocie.Ana este mereu zglobie si pusa pe sotii si, de asemenea, foarte curioasa. Ana o
necajeste mereu pe surioara ei mai mica: ii pune piedica sa cada, da vina pe Irina cand
face o boacana. Mai nou, Ana a devenit interesata de urmatorul subiect: care e
diferenta dintre fetite si baietei? Intai a vrut sa se convinga ca Irina face si ea pipi la fel
ca ea. Asa ca a urmarit-o cu atentie cand mama o ajuta pe Irina sa se schimbe. Pana
aici, nimic neobisnuit. Multi copii au astfel de curiozitati. Dar Ana a inceput de la o
vreme sa-i traga surorii ei chiloteii jos. I se parea amuzant cand sora ei se supara din
aceasta cauza. Pentru ca Ana a vazut ca mama o certa cand facea acest lucru, a
inteles ca daca vrea sa-si satisfaca in continuare curiozitatea, va trebui sa gaseasca o
cale sa nu mai fie mereu certata. Asa ca o punea mereu pe Irina sa faca fel de fel de
nazbatii: sa-i ridice fustita verisoarei lor, sa-i dea pantalonii jos verisorului lor, sa-l ude
pe verisorul lor pe pantaloni si apoi sa rada ca acesta a facut pipi, sa-i urmareasca la
baie pe copiii de la gradinita.
          Ana credea ca se poate distra la nesfarsit pe seama altora pana cand, intr-o zi,
surpriza, lucrurile au luat o intorsatura neasteptata. Un baietel nou a venit la ei in grupa:
chiar din prima zi Marin s-a dovedit a fi foarte nastrusnic si putin sensibil la nevoile
colegilor lui. Asa ca Ana s-a trezit ca baietelul ii ridica fustita in cap si ii baga mana in
chilotei. Ana s-a inrosit pe data si nu stia cum sa faca sa nu mai dea ochii cu colegii ei.
Asa ca in acea zi nu a mai avut chef de joaca. A stat retrasa intr-un colt al grupei si de
fiecare data cand isi amintea de ceea ce s-a intamplat ii venea sa planga. Cum a putut
face acel baietel un lucru atat de urat? Nu s-a gandit ca ii va face rau? Deodata Ana si-
a amintit de cuvinteler mamei ei: Toate partile corpului care sunt acoperite de costumul
de baie sunt considerate intime. Acest lucru inseamna ca nu putem sa atingem aceste
parti ale altor persoane, ca nu le aratam cand ne jucam cu alti copii. Singurele situatii
cand este permis sa le aratam sunt atunci cand facem baie, cand ne schimbam chiloteii
si cand meregem la doctor, daca doctorul ne cere acest lucru. Abia acum a inteles Ana
cat de importante sunt aceste lucruri. A inteles si ca daca va continua sa stea suparata
nu va rezolva nimic. Asa ca s-a dus la Miss si a rugat-o sa faca o lectie in care sa le
explice tuturor copiilor aceste reguli. Tot din acea zi Ana a incetat sa o mai indemne la
lucruri rele pe Irina.
          Toti copiii de la grupa au inteles ca daca sunt curiosi cu privire la partile intime,
aceste informatii pot sa le afle de la activitatile cu Miss sau de la parinti sau de la
medici. Si Marin a inteles repede care erau regulile grupei. In curand grupa lor a devenit
cea mai disciplinata din gradinita. De multe ori educatoarele de la celelalte grupe ii
dadeau drept exemplu de buna purtare.

Cristina Tohanean

Nu vreau inca sa ma culc

            Andrei, e timpul sa te culci! - ii spune baietelului mama sa. Andrei insa este
ocupat cu masinutele sale si nici gand sa lase joaca.
            - Lasa-ma sa ma mai joc un pic! - o roaga pe mama.
            - Nici vorba! Chiar si asa ai stat mai mult ca de obicei. Hai, repede!
            Copilul protesteaza, dar pana la urma mama reuseste sa-l culce. Un pupic grabit
de noapte buna, stingerea, se-nchide usa.
            Abia trec cateva minute si Andrei isi scoate capul:
            - Mi-e sete!
            - Bine, fugi si bea ceva, dar repede! - spune mama.
            Andrei trece cu pas ca de melc prin sufragerie. Încearca sa prinda cat mai mult
cu putinta din programul de seara al televizorului.
            - Acelasi circ in fiecare seara! - mormaie tata.
            Dupa multa taraganare Andrei trece fara pofta in camera sa.

            În aceeasi seara, undeva departe, departe de Andrei si parintii sai, spiridusul
Ene se pregatea din nou pentru a veni pe Pamant. Dupa cum titi, spiridusul Ene presara
pe genele copiilor un praf fermecat ca acestia, vor, nu vor, sa adoarma.
            Dar voi nu stiti ca si Ene are o ceata de copii. Cei mai mari dintre copiii
spiridusului il pot ajuta deja in munca sa, iar cel mai mic, un nazdravan tare curios isi
baga nasul peste tot! Tot timpul il necajeste pe Ene sa-l duca si pe el pe Pamant. Dar
degeaba! În seara aceasta s-a hotarat insa ca in taina sa-l insoteasca totusi pe tatal
sau. Dupa cum stiti, Ene cara in spinare un sac mare cu praf-de-somn. Spiridusul cel
mic varsa un pic de praf din sac si se baga in el... Asa zbura spre Pamant.
            Ajunsi pe Pamant Spiriduta paraseste neobservat sacul. Înca ameteste datorita
zborului. Îsi inchide ochii si se sprijina de un perete. Cand isi ridica ochii, tatal lui era
deja departe. Spairiduta nu sta suparat mult timp.
            - Dau o raita pe Pamant si tot voi mai avea timp sa-l caut pe tata, gandeste el
multumit. Sa vedem acum ce este in camera aceasta.
            si stiti in care camera a nimerit Spiriduta? Da, da, in camera lui Andrei!
            -Dar ce creatura mai e si asta? striga surprins Andrei. Cine esti tu? Nu te
cunosc!
            -Bineinbteles ca nu ma cunosti! spune Spiriduta. Sunt pentru prima oara pe
Pamant. Tatal meu este Ene, cel care aduce somnul.
            -stii ceva? Mi-ai putea face un mare serviciu. Atat de tare ma plictisesc in patul
meu! Daca ar fi dupa mine, nu as dormi niciodata. M-as putea juca mai mult timp daca
nu as dormi. Tu ma poti ajuta cu siguranta ca Ene sa nu intre in camera mea.
            Spiriduta este foarte mandru ca Andrei presupune ca il poate ajuta cu ceva. Îi
povesteste lui Andrei ca Ene presara la usa fiecarei case un pumn de praf magic, drept
semn ca la acea casa copiii au adormit. Asa Ene se asigura ca a reusit sa adoarma toti
copiii.
            - stii ceva? spune Spiriduta. Am sa presar praf magic in fata casei tale si astfel
tata va crede ca ai adormit.
            - Super! Se bucura Andrei. Asa pot sa ma joc cat vreau! Multumesc frumos,
draga Spiriduta.
            Andrei se joaca bucuros cu masinutele toata noaptea.
            A doua zi de dimineata, Andrei este foarte palid, are cearcane sub ochi. Prietenii
il cheama la joaca.
            Sa organizam un cros! propune unul dintre baieti.
            Andrei se bucura pentru ca ii place sa alerge. De indata ce se da startul, Andrei
ramane mult in urma. De obosit ce era nu mai reusea sa fuga. Abia se tara ca un melc.
Simtea ca picioarele ii sunt ca de burete. Andrei se supara foarte tare ca a iesit ultimul
si se duce acasa.
            Dar nici acasa nu are chef de nimic. Dupa-masa se poate uita la emisiunea
pentru copii, dar nici macar interesantul film de aventuri nu-i poate capta atentia. Îl
doare capul, abia isi poate tine ochii deschisi. Asa ca seara se culca mai devreme ca de
obicei.
            Dupa ce mama stinge lumina apare Spiriduta.
            - Cum iti este? Nici acum nu vrei sa dormi?
            Andrei ar vrea sa spuna ca mai bine doarme, dar se razgandeste si spune ca
vrea sa ramana treaz din nou.
            si Andrei dn nou isi petrece noaptea treaz. Dar acum joaca cu masinutele nu
mai este o bucurie. Scotoceste printre jucarii, dar nimic nu-l intereseaza cu adevarat.
Nu este un lucru chiar atat de rau somnul!gandeste el in sinea lui.
            La micul dejun mama ii serveste felul lui preferat de mancare: cereale cu lapte.
Numai ca Andrei este atat de slabit de oboseala, incat nu poate tine lingura. Este nevoit
sa renunte la mancarea lui preferata.
            Andrei iese in parc, dar acolo nu are nici o putere sa se joace.
            Andrei doreste sa doarma.
            - Ce prostut am fost!Omul nu poate avea chef pentru toate,daca nu s-a odihnit
bine. Doar atunci poate sa se joace, sa se distreze, sa faca ce ii place.
            Seara Andrei il roaga pe Spiriduta sa nu mai presare praf magic la usa lui. Cand
intra in camera, Ene il vede pe Spiriduta. Andrei adoarme si Spiriduta ii povesteste
tatalui sau cum l-a ajutat pe Andrei sa stea treaz doua nopti la rand.
            Ene il dojeneste si ii explica ca, spre deosebire de spiridusi, oamenii au mare
nevoie de somn pentru a putea sa faca ceea ce isi doresc.
            Cand s-a trezit a doua zi, Andrei a inteles ca fara somn nu poate sa faca nimic
din ceea ce ii face placere si din acea zi a avut mare grija sa doarma in fiecare noapte
in care mama il ducea la culcare.        

Dupa Maria Dorina Pasca "Povestea terapeutica", Editura Ardealul, 2004

Cum a invatat elefantelul sa nu-si mai supere burtica

          A fost odata ca niciodata o familie de elefantei: mama elefant, tata elefant si puiul
de elefant. Toata lumea era foarte fericita. Parintii mergeau la serviciu iar puiutul de
elefant mergea la gradinita elefantilor. Ii placea foarte mult la gradinita pentru ca acolo
se juca si invata tot felul de lucruri: sa coloreze, sa cante, sa danseze, sa scrie, sa
numere. Tot acolo avea si o multime de prieteni. Puiul de elefant era acum elefantel
mare si era foarte mandru de asta. Si parintii lui erau la fel de mandri si il iubeau foarte
mult. Elefantelul reusea sa manance singur, sa faca pipi la wc-ul elefantilor. Intr-o zi i s-
a intamplat sa faca pipi pe el. Acest lucru a ingrijorat-o pe mamica lui. A doua zi
elefantelul nu a mai facut pipi pe el si a observat ca a primit cadou pentru asta o
ciocolata. Din acea zi elefantelul a inceput sa ceara in fiecare zi in care nu facea pipi pe
el, cate o ciocolata. Daca nu-si primea ciocolata, elefantelul se supara pe data si facea
din nou pipi pe el. Din aceasta cauza mamica elefant era foarte necajita. Ea stia ca
burtica elefantelului suferea foarte mult de la atata ciocolata. Dupa mai multe zile in
care a tot mancat ciocolata, intr-o zi, burtica elefantelului nu a mai putut suporta, s-a
suparat asa de tare, incat a inceput sa-l doara ingrozitor pe elefantel. Degeaba incerca
elefantelul sa o roage sa se potoleasca. Ea i-a raspuns:
          - Imi face rau atata ciocolata si tu nu vrei sa intelegi. Mereu ceri ciocolata si
cadouri. Eu te ajut in asa de multe privinte si nu-ti cer nimic pentru asta. Am grija sa
diger mancarea pentru ca tu sa poti avea putere sa te joci. Mama ta merge la serviciu in
fiecare zi pentru ca sa poata castiga bani si nu cere cadouri pentru asta in fiecare zi.
Azorel isi apara stapanul in fiecare zi si se multumeste sa primeasca cateodata un os.
Nu cere in fiecare zi oase. Iar tu ceri mereu ciocolata cand reusesti sa faci pipi ca un
baietel mare ce esti.
          Elefantelul si-a dat seama cat rau ii facea burticii sale, care il ajuta foarte mult. De
a doua zi a inceput sa nu mai ceara ciocolata sau alte cadouri. Din acea zi cadoul lui
era faptul ca era elefantel mare, puternic si ascultator. Era cel mai mare cadou pe care
il putea primi si era mandru de el.

Cristina Tohanean

Un motiv sa fii recunoscator

             „Am nevoie de bani. Poti sa-mi imprumuti o suta de tumani (moneda
iraniana)?”, il intreaba un om pe prietenul sau.
            „Am banii dar nu ti-i dau. Fii recunoscator pentru asta.”
            Manios, prietenul raspunse: „Ca ai banii si nu vrei sa mi-i dai, asta mai pot
intelege. Dar ca trebuie sa-ti fiu recunoscator e nu numai de neinteles, ci si o rusine de-
a dreptul.”
            „Draga prietene, raspunse celalalt, mi-ai cerut bani. Ti-as fi putut spune: „Vino
maine”. Maine ti-as fi spus: „Vino la sfarsitul saptamanii”. Astfel te-as fi putut amana la
nesfarsit sau cel putin pana cand altcineva ti-ar fi dat banii. Dar nu ai fi gasit pe
altcineva, fiindca ai fi fost atat de preocupat sa vii la mine si ai fi contat mereu pe faptul
ca primeste banii mei. Asa ca ti-am spus cu toata sinceritatea ca nu-ti voi da banii. Asa
ca ii poti cauta altundeva si incearca sa-ti gasesti norocul acolo. Fi-mi recunoscator!”

Nossrat Peseschkian

Un motiv sa fii recunoscator

             „Am nevoie de bani. Poti sa-mi imprumuti o suta de tumani (moneda
iraniana)?”, il intreaba un om pe prietenul sau.
            „Am banii dar nu ti-i dau. Fii recunoscator pentru asta.”
            Manios, prietenul raspunse: „Ca ai banii si nu vrei sa mi-i dai, asta mai pot
intelege. Dar ca trebuie sa-ti fiu recunoscator e nu numai de neinteles, ci si o rusine de-
a dreptul.”
            „Draga prietene, raspunse celalalt, mi-ai cerut bani. Ti-as fi putut spune: „Vino
maine”. Maine ti-as fi spus: „Vino la sfarsitul saptamanii”. Astfel te-as fi putut amana la
nesfarsit sau cel putin pana cand altcineva ti-ar fi dat banii. Dar nu ai fi gasit pe
altcineva, fiindca ai fi fost atat de preocupat sa vii la mine si ai fi contat mereu pe faptul
ca primeste banii mei. Asa ca ti-am spus cu toata sinceritatea ca nu-ti voi da banii. Asa
ca ii poti cauta altundeva si incearca sa-ti gasesti norocul acolo. Fi-mi recunoscator!”

Nossrat Peseschkian

Psihoterapie

Povestea stupului de albine

            Intr-un stup traia o regina foarte preocupata de calitatea mierii produse de
supusele sale. Multa vreme, mierea a fost de calitate superioara, dar, de la un timp,
lucrurile au inceput sa se schimbe: albinele au devenit mai superficiale, leneveau la
umbra unei frunze sau se harjoneau intre ele.
            Situatia a inceput sa se agraveze de la o zi la alta, cu toate observatiile reginei.
Intr-o zi, cand toate albinele se odihneau, s-a produs un eveniment inexplicabil: stupul
s-a rasturnat si toate albinele au fost aruncate afara. Din fericire, atat albinele cat si
regina au scapat nevatamate. Speriate, albinele s-au grupat in jurul reginei lor.
            In ajutorul albinelor a venit si regele bondarilor. Acesta a inceput sa analizeze
situatia pentru a vedea care a fost cauza catastrofei. La sfarsit concluzia a fost
urmatoarea: nenorocirea s-a produs chiar din vina albinelor, deoarece acestea au
muncit fara sa fie atente astfel incat au depozitata toata mierea intr-o singura parte a
stupului si l-au dezechilibrat.
            Marele bondar a chemat toate albinele si le-a explicat cum au reusit sa
dezechilibreze stupul. Albinele si-au inteles greseala. Din acel moment regina a devenit
mai hotarata si toate deciziile ei au fost respectate intocmai. Foarte repede albinele au
refacut stupul, iar la festivalul mierii au castigat marele premiu.

Maria Dorina Pasca "Povestea terapeutica", Editura Ardealul, 2004

Cei patru prieteni credinciosi

            O sa va spun acum povestea celor patru prieteni credinciosi. A fost odata ca
niciodata un papagal, o pasare frumoasa cu pene lucioase si frumos colorate. Intr-o zi
papagalul a gasit o samanta neagra si rotunda. Papagalul s-a gandit o clipa si apoi s-a
hotarat sa o planteze. A inceput sa sape o groapa si in timp ce lucra de mare zor, o
maimutica se apropie de papagal, sarind din creanga in creanga:
            - Spune-mi prietene, ce faci aici?
            Papagalul i-a povestit ca a gasit o samanta lucioasa si ca s-a hotarat sa o
planteze.   - Pot sa-ti fiu de ajutor cu ceva? a intrebat maimutica.
            - Este foarte dragut din partea ta ca vrei sa ma ajuti. Dupa ce voi planta
samanta, vei fi draguta sa o uzi?
            - Bineinteles, a spus maimutica. L-a asigurat pe papagal ca planta va avea
suficienta apa, in special in timpul sezonului secetos cand va aduce apa din raul din
apropiere.
            Un ursulet dragalas cu blanita moale si pufoasa s-a apropiat si el, vazandu-i pe
cei doi prieteni.
            - Ce faceti aici prieteni? a intrebat el. Cei doi prieteni i-au povestit despre
samanta si despre ce va face fiecare pentru a o ajuta pe plantuta sa creasca.
            - As putea si eu sa sap pamantul in jurul ei si sa o curat de buruieni? Astfel va
avea si suficienta hrana pentru a creste mare si puternica.
            - Sigur! Au spus papagalul si maimutica cu incantare.
            Elefantul Dumbo care se afla prin preajma s-a apropiat si el de cei trei prieteni.
- Buna ziua prieteni! Vad ca sunteti foarte entuziasmati!Ce faceti aici?
            - O sa avem un pom mare si puternic pentru ca papagalul tocmai a plantat o
samanta, maimutica o va uda, iar eu o sa o curat de buruieni! a spus ursuletul.
            - M-as bucura sa va ajut si eu! Daca voi pazi plantuta, nici un animal ierbivor nu-
i va manca frunzele si nimeni nu-i va face nici un rau.
            - Sigur! Vom avea un pom mare si puternic!
            Fiecare dintre cei patru prieteni si-a tinut promisiunea. De indata ce papagalul a
plantat samanta, maimutica a udat samanta si apoi firava plantuta ce a iesit dupa
cateva  zile. Ursuletul a sapat pamantul si a curatat buruienile din jurul ei. Elefantul a
pazit-o zi de zi. Firava plantuta s-a transfomat intr-un copac mare si puternic la ale carui
crengi nu putea sa mai ajunga nimeni. Si a venit apoi vremea ca puternicul copac sa
faca rod si sa fie, astfel, rasplatita munca celor patru prieteni credinciosi.
            La fel cum cei patru prieteni au muncit impreuna sa planteze si sa ingrijeasca
planta, la fel au muncit impreuna si pentru a culege fructele. Pentru ca plantuta lor era
acum un copac inalt si puternic si nimeni nu putea sa ajunga la ramurile lui, elefantul s-a
asezat sub copac iar in spatele lui a urcat ursuletul. Maimutica s-a catarat iute pe umerii
ursuletului iar papagalul a zburat pe capul maimuticii. Papagalul lua fructele rand pe
rand, le dadea maimuticii, maimutica le dadea ursuletului iar ursuletul le dadea
elefantului. La sfarsit elefantul punea fructele cu trompa lui lunga intr-un cos.
            De indata cei patru prieteni s-au putut bucura impreuna de fructele dulci si
zemoase.
            Ce bine e cand prietenii lucreaza impreuna!

Cum sa-ti faci prieteni

            Uneori poate fi trist daca esti un soarece care locuieste de unul singur intr-o
gaura in peretele din coltul unei case.Uneori te poti simti la fel de singur chiar daca mai
sunt si altii care locuiesc in aceeasi casa cu tine.
            Fred Soricelul se bucura uneori ca traieste de unul singur: in special cand avea
o farfurie de sandwich-uri cu paine prajita si branza, toata numai pentru el.
            Dar cateodata, soricelul se gandea ca i-ar placea sa aiba un prieten cu care sa
se joace.
            Intr-o buna zi, preocupat de acest gand iesi afara si o lua spre drumul care
ducea la golful unde obisnuia sa stea singur pe marginea debarcaderului si sa asculte
clipocitul apei. Nici nu ajunse bine acolo cand delfinul Sleek-Fin isi scoase capul din apa
si veni langa el, privindu-l cu ochii lui mari si sticlosi.
            - Buna Fred, il saluta el zambind. Ce faci aici?
            - Ma gandeam cum sa gasesc un prieten cu care sa ma joc.
            - Poti sa te joci cu mine, spuse Sleek-Fin.
            - Cum? Noi suntem atat de diferiti! spuse Fred. Tu esti delfin, eu sunt soricel. Tu
traiesti in apa si eu pe pamant.
            - Ah, exclama delfinul cu o umbra de tristete. Apoi inviorandu-se adauga:
            - Poate exista o solutie. Daca tu te-ai aseza pe spatele meu si te-ai prinde de
aripioara mea, te-as lua la o plimbare prin apa, fara sa te uzi... Ei, poate te-ai uda doar
asa, putin.
            In timp ce Fred se bucura de plimbare impreuna cu Sleek-Fin se gandea ca a
gasit o cale amuzanta de a-si face noi prieteni si anume de a face impreuna ceva care
sa-i bucure pe amandoi.
            Ca si cand i-ar fi ghicit gandurile, Sleek-Fin spuse:
            - Ma gandeam si eu la acelasi lucru: cum sa-ti faci noi priteni? Stii, sunt o
multime de lucruri pe care trebuie sa le eviti daca vrei sa-ti faci prieteni.
            - Il vezi pe Leaper? spuse el aratand cu nasul spre mare.
            Fred il vazuse deja pe Leaper cum asteptase valul cel mai mare pentru a face
apoi un salt urias chiar peste varful lui.
            - Nu-l ajuta sa iasa in evidenta in felul acesta. Leaper nu are prea multi prieteni
deoarece crede ca este mult mai bun decat oricare dintre ei.
            De asemenea nu ajuta nici sa fii timid. Il vezi pe delfinul acela? Nu-l vei vedea
iesind in evidenta precum Leaper. El intotdeauna inoata in spatele celorlalti si ii lasa pe
ei sa faca primul pas si de aceea nu are multi prieteni.

            Soricelul Fred incepu sa se intrebe in sinea lui: "Daca sunt atat de multe lucruri
pe care trebuie sa le eviti, cum este posibil sa-ti mai faci prieteni?" Isi aduse aminte,
insa, de intalnirea de la debarcader cu Sleek-Fin si isi aminti cat de bine s-a simtit cand
delifinul ii zambise, se uitase in ochii lui si il intrebase ce face.
            Poate ca este important ca sa-ti faci prieteni sa fii interesat de ceilalti, se gandi
Fred, sa-i intrebi cum se simt si ce gandesc. Cand Sleek-Fin a facut toate acestea, Fred
s-a simtit important si special.
            Asa ca ce-ar putea face el Fred, astfel incat Sleek-Fin delfinul sa se simta la fel
de special si de important?
            Nu era posibil sa-l invite la el acasa. Oare exista vreo solutie astfel incat delfinul
sa se strecoare prin gaura mica din coltul casei? Daca Sleek-Fin ar putea sa faca asta,
Fred l-ar invita la el si i-ar arata ca il place ca prieten. Dar pentru ca asta nu era posibil
Fred s-a gandit ca ar putea sa-i spuna chiar acum delfinului ce anume i-a facut placere:
            - A fost frumos din partea ta sa-mi acorzi atentie cand stateam singur pe
marginea debarcaderului, spuse Fred.
            - Pentru ce sunt prietenii? spuse Sleek-Fin si zambi. Prietenii sunt aceia care
doresc sa stea cu tine atat la bine cat si la greu, cand esti vesel sau cand esti trist,
continua el.
            - Ai facut mult mai mult, accentua Fred. Tu esti foarte amabil si grijuliu. Cand am
fost la plimbare impreuna, tu nu ai uitat ca sunt pe spatele tau si ai avut grija sa nu ma
ud.
            - Multumesc, spuse Sleek-Fin, acceptand complimentele lui Fred. Soricelul
ramase surprins. El fusese invatat sa fie modest, sa nege cand cineva ii facea un
compliment raspunzand de exemplu: "nu sunt chiar asa" sau "evident, nu ma cunosti
indeajuns".
            Totusi Fred se simti bine cand Sleek-Fin i-a acceptat complimentul iar acesta
parea ca se simte la fel.
            Chiar atunci Fred observa ceva la prietenul sau: "Stiai ca ai niste alge prinse de
nasuc?" Fred se gandi ca nu observase aceasta in timp ce se plimbau prin apa. 
            - Da, am tot incercat sa scap de ele, raspunse Sleek-Fin. Am tusit, am stranutat
dar degeaba, eu neavand brate, nu pot sa ajung la ele sa le inlatur.
            - Lasa-ma sa te ajut, spuse Fred. Si astfel Sleek-Fin sufla iar Fred, cu labutele
lui, scoase toate algele afara.
            - Ai avut dreptate cand ai spus mai devreme ca suntem diferiti, remarca Sleek-
Fin. Eu pot sa inot si tu nu poti, dar putem merge la plimbare daca suntem prieteni.
            - Iar eu pot sa-ti curat nasucul de algele marine, adauga Fred.
            Din ziua aceea, Fred stiu ca atunci cand va fi singur acasa si va dori sa fie
impreuna cu cineva, va trebui sa mearga la debarcaderul din golf pentru a se intalni cu
Sleek-Fin. Era adevarat ca ei doi erau atat de diferiti dar asta nu avea importanta atat
timp cat puteau imparti o multime de lucruri. Un delfin si un soarece!
            - O relatie neobisnuita! spuse Sleek - Fin
            - Si o mare prietenie! adauga Fred.

Fii tu insati

            Gema era o girafa nemultumita de faptul ca era o girafa. S-a uitat la celelalte
animale si s-a gandit ca i-ar placea mai mult sa fie ca ele. Cand a vazut cum alearga
zebrele in galop si-a dorit sa poata alerga cu miscari la fel de line ca ale lor. Cand a
vazut elefantul si-a dorit sa aiba o trompa ca a lui cu care sa soarba apa si sa o
stropeasca apoi pe spinarea ei sau a prietenilor. Cand a vazut gazelele si-a dorit sa fie
la fel de eleganta ca si ele.
            Gema si-a privit in oglinda unui lac picioarele si s-a gandit ca sunt prea lungi si
desirate. Gatul ei arata ca o bucata de guma de mestecat intinsa intre doua degete si
lasata apoi sa atarne. Bineinteles, ea nu stia ce era aceea o guma de mestecat, dar s-a
gandit ca nu mai era nici un animal in zona cu un gat la fel de lung si de urat ca al ei.
Apoi avea si acele doua cornite haioase in varful capului. Nu erau la fel de mari si
puternice ca ale antilopelor. La ce i-ar folosi aceste cornite daca ar fi pusa in situatia de
a se apara? Iar pielea girafei arata dupa parerea ei de parca ar fi fost murdarita cu
noroi.
            "Nu-ti mai fa atatea griji! Esti pur si simplu o girafa si asa e firesc sa arate o
girafa! Fii tu insati!" incerca in zadar sa o linisteasca mama ei.
            Intr-o zi Gema era pe o plaja cu nisip si s-a gandit ca i-ar placea sa se
tavaleasca in nisip. Amintindu-si indemnul mamei de a fi ea insasi, s-a gandit ca va face
exact ceea ce dorea sa faca. Asa ca s-a intins pe spate in nisip agitandu-si lungile
picioare in aer si rostogolindu-se de pe o parte pe alta. Privita din exterior arata ca o
marioneta scapata de sub control de papusar. Gema nu stia nici ce era acela un
papusar si nici ce era o marioneta, dar a auzit intr-un tufis rasetele unor pui de hiena. S-
a intors si a vazut ca acestia o priveau de ceva vreme si se amuzau pe seama ei.
            Gema s-a ridicat iute in picioare si s-a indepartat cu capul plecat, gandindu-se
ca a platit destul de scump curajul de a fi ea insasi. Apoi, ca prin minune a aparut in fata
ei zana girafelor. Eu nu stiu cum arata aceasta zana, dar sunt sigura ca voi vi-o puteti
imagina.
            "Mama ta avea dreptate", a spus zana, ca si cum ar fi citit gandurile micutei
girafe. "Este important sa fii tu insati, dar este la fel de important cum faci asta. Nu e
important ce nu ai sau cum nu esti. E mai important prin ce esti diferita de ceilalti, care
sunt partile tale bune si speciale. Nu e important ca nu poti alerga ca o zebra, ca nu esti
eleganta ca o gazela sau ca nu te poti juca cu apa ca un elefant. Conteaza la ce esti tu
buna, ce poti tu sa faci." Si cu aceste cuvinte, zana a disparut.
            Gema si-a continuat drumul, ridicandu-si un pic capul si gandindu-se la intelesul
celor spuse de zana cand deodata a vazut o leoaica alergand spre ea. La inceput
Gema s-a speriat, dar leoaica a linistit-o: "Nu te speria! Te rog ajuta-ma! Puiul meu s-a
catarat intr-un copac si nu pot sa-l dau jos!" Gema s-a ridicat pe varfuri si si-a strecurat
cu ajutorul gatului ei lung capul printre crengile copacului. L-a prins cu gura pe micutul
pui la fel cum mamicile pisici isi prind puiutii cand ii plimba dintr-un loc intr-altul si l-a pus
cu blandete pe iarba, langa mamica lui.
            "Multumesc, multumesc, multumesc!" a spus cu adanca recunostinta leoaica
bucurandu-se ca-si avea puiutul din nou langa ea.
            Nu a mai mers mult Gema si a vazut o maimuta speriata sarind agitata la
marginea unei stanci si strigand dupa ajutor: "Puiul meu a cazut de pe stanca. Abia se
mai poate tine de radacina unui copac si eu nu  ajung sa-l prind. Daca nu il salveaza
cineva repede, va cadea in prapastie!"
            Gema s-a asezat in genunchi pe marginea prapastiei si si-a intins gatul lung
spre puiul de maimuta: "Prinde-te bine de cornitele mele!" i-a spus micutului. Acesta s-a
prins bine de cornite si Gema l-a tras langa mama lui.
            "Multumesc, multumesc, multumesc!" nu se mai putea opri fericita mamica sa
spuna.
            Gema se indrepta spre casa tinandu-si si mai sus capul, cand zana girafelor a
aparut din nou in fata ei. "Cred ca nu mai e nevoie sa-ti spun ceea ce tocmai ai invatat
facand aceste lucruri pe care numai tu le puteai face. Gheparzii au devenit cele mai
rapide animale din lume, nu dorindu-si sa fie asemeni broscutelor testoase, ci
antrenandu-si talentul lor in a alerga. Facand ceea ce poti face, dezvoltandu-ti talentele
cu care esti inzestrata vei putea deveni tu insati."
            "Dar ma gandsc ca poate ai invatat chiar mai mult" a continuat zana "Folosind
ceea ce ai tu diferit i-ai putut ajuta pe cei care nu sunt la fel inzestrati si ti-ai facut astfel
noi prieteni. Mai mult, cum a fost in cazul leoaicei, ti-ai putut transforma un dusman in
prieten."
            Si zana a disparut din nou.
            Gema a plecat spre casa tinandu-si gatul atat de drept incat capul ei cu acele
cornite dragute care au ajutat-o pe maimutica atingeau parca norii. Gema era mandra
de ea.

Povestea celor cinci puisori

            Stiti povestea celor cinci puisori? Ei bine, au fost odata ca niciodata cinci puisori
care traiau impreuna cu mamica gaina si taticul cocos. Intr-o dimineata cei cinci puisori
s-au trezit foarte flamanzi, la fel cum va simtiti si voi dimineata cand va treziti sau cand
ajungeti acasa de la gradinita.
            Primul a spus: "Mi-e foame. As vrea sa-mi dea cineva un vierme mare si gras".
Si a inceput sa viseze la viermele cel mare, sa-si imagineze cum il inghite si ii ajunge in
stomac.
            Indiferent cat de mult si-a dorit primul puisor sa-i dea cineva un vierme mare si
gras, acest lucru nu s-a intamplat si prin urmare se simtea tot mai flamand.
            Al doilea puisor era si el foarte flamand si auzindu-l pe fratele sau vorbind
despre ce isi dorea sa manance a spus si el: "Si eu sunt mort de foame. As dori sa
apara in fata mea o gazuta grasuta pe care sa o inghit cat ai zice "peste". Si-a ridicat
privirea sa vada daca nu vine vreo gazuta si pe masura ce se tot uita i se facea si mai
foame.
            Cel de-al treilea puisor se simtea la fel de flamand ca si fratii sai. "Piu! Piu! Piu!"
a strigat sperand ca cineva il aude. "As vrea ca fermierul sa ne aduca un vas mare cu
boabe din acelea de care ne aduce adeseori." Cu gandul acesta in minte, a ramas
uitandu-se la portita pe care intra de obicei fermierul sa aduca boabele, sperand ca-l va
vedea si de aceasta data. Speranta lui a fost in zadar si se simtea tot mai infometat.
            "Ah!" spuse cel de-al patrulea puisor urmandu-si fratii "daca sotia fermierului ar
veni si ne-ar aduce niste firimituri de la cina de-aseara, ce bine ar fi!". La fel ca si cel de-
al treila puisor, cel de-al patrulea a ramas uitandu-se in zadar la portita pe care intra de
obicei sotia fermierului. Si i se facea tot mai foame...
            Toate aceste discutii despre mancare l-au facut pe cel de-al cincilea puisor sa
se simta atat de flamand incat ii venea sa lesine. "Eu as vrea iute niste grau crocant.
Sau m-as multumi si cu orice altceva". Privirea lui a ramas atintita spre tavita in care
fermierul le punea grau. Cu fiecare secunda care se scurgea, foame puisorului devenea
tot mai mare.
            Auzind dorintele celor cinci puisori, taticul cocos i-a strigat: "Veniti aici!".
Adunandu-i pe cei cinci puisori in jurul lui le-a spus: "Ati observat ce facem eu si
mamica voastra atunci cand ne este foame? Daca doriti sa luati micul dejun veniti dupa
noi pe cararea din gradina. Acolo veti putea invata sa scormoniti pamantul si sa luati
cata manare doriti!".

Povestea micii caracatite

            A fost odata ca niciodata o mica caracatita care traia in ape putin adanci si
caldute, langa o plaja cu nisip. Stiti cate picioare are o caracatita? Da, opt. Si stiti cum
se numesc? Da, se numesc tentacule. Ei bine, acestei caracatite ii placea sa-si
infasoare tentaculele in jurul lucrurilor si sa se agate de ele. Uneori se agata de un
peste si se distra plecand purtata intr-o scurta calatorie. Alteori se agata de o piatra
foarte solida si se simtea puternica si in siguranta.
            Intr-o zi caracatita a vazut o ancora sub un vapor si imediat si-a infasurat
tentaculele in jurul ei.
            Dar ceva infricosator s-a intamplat. Ancora a inceput sa coboare scufundandu-
se in ape tot mai intunecate, reci in care caracatita noastra nu mai fusese niciodata.
Caracatitei nu-i placea ce se intampla, dar  nu stia ce sa faca. Ce ati fi facut voi daca ati
fi fost in locul ei? V-ati fi tinut in continuare de ancora sau i-ati fi dat drumul?
            Ei bine, caracatita a continuat sa se tina de ancora pana cand aceasta, cu un
zgomot puternic, s-a izbit de fundul marii. Era tare infricosata ca a ajuns acolo, pe
fundul marii, dar tot nu stia ce sa faca.
            Apoi a vazut un peste prietenos care inota cu miscari gratioase in jur. Ajutor! a
strigat caracatita. Poti sa ma ajuti?
            "Da, te pot ajuta", a spus pestele. Din privirea lui se citea ca ii pasa de micuta
caracatita: "Dar mai intai trebuie sa te ajuti singura. Va trebui sa dai mai intai drumul
ancorei inainte de a-ti putea arata drumul".
            Caracatita tot nu stia ce sa faca. Ancora parea puternica si sigura. Daca i-ar fi
dat drumul ar fi ramas in apa singura, numai pe cont propriu. S-a uitat la pestisor.
Pestisorul dadea din cap incurajator si micuta caracatita a inceput sa-si desprinda cu
timiditate tentaculele. Sa ai atat de multe brate si picioare poate fi dragut atunci cand
vrei sa imbratisezi pe cineva, dar in momentul in care vrei sa te desprinzi de ceva e
foarte complicat. Ultima tentacula a fost cel mai greu de desprins.A fost nevoie de mai
mult timp pana ce a capatat curaj sa se desprinda.
            Dragutul pestisor a asteptat-o, a incurajat-o si in final a felicitat-o. Cand
caracatita s-a desprins cu totul, pestisorul i-a spus cu blandete: "Uramareste-ma!"
Pestisorul a inotat inainte si inapoi, trasandu-si drumul treptat, ajutand-o pe caracatita in
situatiile in care ramanea in urma.
            Pe masura ce continua sa inoate, caracatita se simtea tot mai fericita si mai
puternica. A facut un efort sa-l ajunga pe pestisor din urma si pentru o vreme au inotat
umar la umar. Nu a mai avut nevoie mult timp sa fie condusa. De la o vreme a inceput
sa inoate prima, preluand conducerea si croindu-si singura drumul. Nu mai era
ingrijorata si i se parea ca de fapt traieste o aventura exatraordinara.
            Pestisorul i-a spus la un moment dat: "Nu mai ai nevoie de mine. Poti sa inoti
singura de acum. Calatorie placuta!"
            Micuta caracatita i-a multumit pestisorului si a inotat mai departe. Apa incepea
sa devina mai calda si era tot mai multa lumina. Lumina se reflecta in apa si facea sa
staluceasca multimea de pestisori galbeni, rosii, albastri care inotau. Lucrurile din jur
erau la fel ca inainte, dar acum micuta caracatita era diferita. Se simtea mai puternica si
mai increzatoare.
            Apoi caracatita a facut ceva ce nu facea de obicei. S-a catarat pe plaja cu nisip,
imbaindu-se in razele soarelui. I s-a parut dragut sa se relaxeze o vreme, stand asa,
fara sa faca nimic.
            Caracatita s-a uitat apoi la stancile din spatele plajei. Poate ca incepusera sa-i
placa aventurile. Sau poate ca sa faca un lucru nou nu o mai speria asa cum se
intampla inainte. Stancile parca o chemau si caracatita se intreba cum ar fi sa urce
pana in varful lor.
            Cu grija a inceput sa urce spre varf. Drumul nu era usor, dar caracatita continua
urcusul cu gandul la bucuria de a fi in varf. Si in sfarsit, iat-o acolo sus.
            Un vantisor placut adia dinspre ocean. Si ca si cum ar mai fi facut asta de multe
ori, caracatita si-a intins tentaculele ca niste aripi si s-a lasat purtata de vant, sarind in
ocean. Asemeni unui vultur a strabatut aerul, bucurandu-se ca putea zbura.
            Uitandu-se in jos vedea oceanul din care iesise. Uitandu-se deasupra vedea
cerul albastru spre care urcase. Cine ar fi crezut ca o mica caracatita ar fi putut ajunge
atat de sus?

Stii sa accepti un compliment?

Intr-o zi, o serpisoara tanara si draguta inota la marginea unui lac. Spalata fiind, se
intinse pe o piatra fierbinte ca sa se usuce si incepu sa se aranjeze. O musca care
trecea pe acolo o vazu si-i spuse:
- Draga, pielea ta ma fascineaza asa cum straluceste ea, in lumina soarelui. Esti un
sarpe atat de frumos cu asa o piele lucioasa si curata. Sarpele se intimida si incerca sa
se ascunda. Vazand un adapost prin apropiere, disparu inauntru sub peretii de stuf. Dar
nu-si dadu seama ca era casa vrajitorului din acel sat. Acesta se sperie la vederea
sarpelui, apuca toba si incepu sa bata cu putere sa-l sperie pe intrus.
            O broscuta testoasa care calatorea incet pe un camp invecinat auzi bataia
ritmica a tobei si incepu sa danseze.
            Un elefant vazand asa o atitudine nepotrivita din partea unei fiinte pe care o
credea la locul ei se gandi sa-i dea o lectie si vru sa paseasca peste ea. Simtindu-se
amenintata, broscuta slobozi o flacara iar focul incendie casuta din iarba uscata a
vrajitorului. Nori mari se ridicara sus pe cer intunecand pamantul. Un potop de ploaie
cazu din vazduh dar repede se potoli iar soarele trimise iar pe pamant caldura si lumina.
            O furnica-mama se folosi de aceasta imprejurare sa-si usuce ousoarele. Un
furnicar vazu repede oportunitatea unui ospat si manca iute toate ouale furnicii. Atunci
furnica se hotari sa-l dea in judecata. Astfel, se duse la judecatorul junglei, regele
animalelor si ii prezenta patania ei. Leul a convocat instanta chemand totodata si partile
implicate.
Se adresa mai intai furnicarului:
-  Furnicarule, de ce ai mancat ouale furnicii?
- Ei bine, eu sunt un furnicar si fac ceea ce este perfect natural, ceea ce doar un
furnicar poate face. Ce alternativa as fi avut cand furnica si-a imprastiat atat de tentant
oualele in fata mea?
Intorcandu-se spre furnica, leul intreba:
- Furnica, de ce ai expus oualele in fata furnicarului in asa fel incat sa-l ispiteasca pe
acesta?
- Intentia mea nu a fost aceea de a-l provoca. Cu siguranta sunt o mama mai buna
decat crezi si apoi ce altceva as fi putut face pentru a avea grija de puii mei, intreba
furnica. Ousoarele se udasera in timpul potopului astfel incat ele trebuiau uscate cand
soarele si-a revarsat razele fierbinti.
Uitandu-se spre soare, leul isi continua cercetarile:
- Soare, de ce ai stralucit?
- Ce altceva as fi putut face? Este un lucru bine stiut ca dupa ploaie rasare soarele.
- Ploaie, de ce ai potopit pamantul? intreba leul in incercarea lui de a descoperi
adevarul.
- Ce altceva as fi putut face? raspunse ploaia. Coliba vrajitorului era in flacari iar intregul
sat era amenintat. Nu am vrut decat sa ajut.
-  Coliba, de ce ai inceput sa arzi?
- Nu puteam sa fac altceva odata ce broscuta testoasa a aruncat flacari asupra mea, au
raspuns ramasitele carbonizate ale colibei. Sunt facuta din iarba uscata si stau aici de
ani buni.
- Testoaso, se interesa regele animalelor, de ce ai scos flacari?
- Este singurul lucru pe care-l puteam face. Elefantul ma presa cu greutatea lui si
trebuia sa fac ceva sa incerc sa scap.
Leul se uita la elefant.
- Spune-mi elefantule, de ce ai calcat peste testoasa?
- Ce altceva puteam sa fac, raspunse elefantul. Broscuta dansa atat de salbatic ceea ce
era surprinzator pentru o fiinta cuminte ca ea si am crezut ca a innebunit. Nu am
intentionat sa o ranesc ci doar sa o ajut sa-si revina. Leul se intoarse spre broscuta:
- De ce dansai atat de salbatic?
- Ce altceva puteam sa fac, raspunse broscuta. Vrajitorul batea atat de ritmic si
fascinant incat am inceput sa dansez.
- Vrajitorule, de ce ai batut din toba?
- Ce altceva puteam sa fac cand sarpele a patruns in coliba mea? Ea m-a speriat, era
periculoasa. Serpii sunt pentru mine reprezentarea fortelor raului si a prevestirilor rele.
Trebuia sa alung prezenta raului din coliba mea.
- Serpisoaro, intreba regele animalelor ascultand cu rabdare toti martorii, de ce ai intrat
in coliba vrajitorului?
- Ce altceva puteam face, raspunse sarpele. Musca m-a intimidat cu cuvintele de lauda.
Am incercat cumva sa ma ascund iar coliba de iarba uscata a vrajitorului a fost cel mai
apropiat refugiu. In final, justitiarul junglei se intoarse spre musca:
- Musca, de ce ai laudat sarpele? Musca nu raspunse intrebarii dar se intoarse spre
sarpe si-o intreba:
- Serpisoaro, chiar nu stii sa primesti un compliment?

Gandurile creeaza emotii

Intr-o zi frumoasa si insorita, o fetita pe nume Katie sarea coarda in curtea din fata
casei. Era fericita. Ii placea sa sara coarda si era atenta la fiecare saritura sa nu se
impiedice si sa cada.
In timp ce sarea si-a amintit ca bunica ii daruise coarda de Craciun. Bunica era saraca.
Dar dorea sa-i cumpere ceva special. Inainte de Craciun au mers impreuna sa viziteze
un magazin de jucarii. Lui Katie i-a placut coarda. Bunica a economisit banuti sa i-o
cumpere de Craciun. Cand a desfacut cadoul, Katie a fost foarte incantata si s-a simtit
iubita de bunica in mod special.
In timp ce sarea coarda, un baiat s-a repezit alergand, i-a smuls coarda cea draga din
maini si a fugit spre parc. “Ce baiat ingrozitor!” La inceput s-a simtit socata si suparata.
Dar cand s-a gandit “Mi-a furat coarda daruita de bunica de Craciun!”, s-a infuriat. Apoi,
gandindu-se ca si-a pierdut coarda pentru totdeauna, s-a simtit trista si ochii i s-au
umplut de lacrimi.
Fugind in parc dupa baiat, a vazut ca un copil cazuse intr-un  bazin cu apa. Baiatul ii
aruncase un capat al coardei. Gandindu-se ca acel copil s-ar putea ineca, a inceput sa
se simta ingrijorata. In timp ce baiatul il tragea din apa, gandurile ei s-au schimbat. “Va
reusi sa-l salveze!” a strigat si s-a simtit usurata.
Cand copilul a ajuns la mal, in siguranta, baiatul s-a dus la Katie, i-a dat coarda inapoi si
i-a spus: “Imi pare rau daca te-am speriat mai devreme, dar trebuia sa-l ajut repede.
Multumesc ca mi-ai imprumutat coarda.” Gandindu-se ca e dragut din partea lui sa-si
ceara scuze si sa-i inapoieze coarda, Katie s-a simtit multumita.
Cand s-a intors acasa i-a povestit mamei cum coarda ei a salvat un copil de la inec. I-a
spus si tatalui cand s-a intors de la serviciu. Ba chiar a sunat-o si pe bunica sa-i spuna.
Cand se gandea cat de importanta a fost coarda ei pentru salvarea copilului, se simtea
foarte mandra. Apoi s-a gandit: “Nu coarda ma facea sa ma simt fericita, trista sau
ingrijorata… ci felul in care ma gandeam la coarda.”
Si acest gand o facu sa se simta si mai bine.

Putem privi si altfel lucrurile…

          Un baietel se intorcea acasa de la scoala. Pe drum a vazut ramurile unui mar
atarnand deasupra unui gard inalt.
          Un mar copt si frumos se zarea printre crengi. Baiatului nu-i placeau fructele in
mod special. Ar fi preferat oricand un baton de ciocolata. Dar vazand marul si
continuand sa se uite la el a inceput sa i se faca pofta din ce in ce mai tare.
          S-a ridicat pe varfuri intinzand mana cat de sus a putut, dar n-a reusit sa ajunga
la mar. A inceput sa sara, incercand sa prinda fructul. Fara succes. A vrut sa se catere
dar gardul era lucios si alunecos. S-a gandit apoi sa se urce pe ghiozdan, dar nu era
suficient de inalt si nu voia sa-si sparga rechizitele. S-a uitat in jur dupa o cutie, o piatra
sau chiar o scara, dar – nimic.
          Le-a incercat pe toate. Negasind o solutie, a renuntat si a plecat. La inceput s-a
simtit furios si dezamagit, gandindu-se cat de foame i se facuse dupa toate eforturile,
gandindu-se la cat de mult isi dorea acel mar zemos in care si-ar fi infipt dintii cu pofta.
          Cu cat se gandea mai mult la marul pierdut, cu atat se simtea mai trist.
          Oricum, baiatul din povestea noastra era un copil istet, chiar daca nu obtinea
intotdeauna ce-si dorea. Si-a spus in mintea lui : Ce rost are sa ma framant asa? N-am
nici marul si sunt si nefericit. Nu mai pot face nimic sa iau marul – e clar si nu pot
schimba asta. Dar ar trebui sa pot schimba felul in care ma simt.
          Ce-as putea face sa ma simt mai bine?
          Poate daca m-as gandi la mar intr-un alt mod, m-as simti altfel, zise el si
incerca cateva idei.
          Marul nici macar nu era al meu, asa ca poate era un lucru rau sa-l iau. Ori
poate marul era acru si necopt si m-ar fi durut burtica rau daca l-as fi mancat.
          Nici nu incepu bine sa se gandeasca la toate lucrurile alea ca s-a si simtit mai
fericit. A strigat in gura mare: Ma bucur ca n-am reusit sa ajung la mar!
         Cu cat se gandea mai mult la asta, cu atat se simtea din ce in ce mai bine.

Povestea imparatiei ramasa fara gradinar

            A fost odata ca nicodata o imparatie minunata, al carei imparat se numea

"Imparatul cel Intelept". Se numea astfel pentru ca toti oamenii din imparatie erau foarte
multumiti de felul in care imparatul gasea de fiecare data cea mai buna rezolvare pentru
problemele lor. Imparatia era minunata pentru ca fiecare persoana se straduia sa faca
cu placere munca pe care o avea de facut. Imparatul era mândru de supusii lui, in
special de gradinarul de la palat, care era un adevarat magician. Toate florile din
gradina palatului isi deschideau petalele când gradinarul le vorbea si le mângâia
frunzele. Iarba din aceasta imparatie era mai verde si mai proaspata parca, iar arborii
mai puternici si mai vigurosi.
             Nu e de mirare ca o vrajitoare invidioasa pe frumusetea imparatiei si pe linistea
ce domnea acolo s-a gândit sa faca o vraja pentru a strica echilibrul locurilor. Asa ca
intr-o dimineata Imparatul cel Intelept, pe când se plimba prin minunata-i gradina a
vazut ca gradinarul lui preaiubit era de negasit. In zadar l-a cautat in toate colturile
palatului si apoi ale imparatiei: gradinarul intrase parca in pamânt. Intr-un târziu un
batrân dintr-un sat indepartat a dat de veste cum, la rasaritul lunii, vrajitoarea l-a luat pe
destoinicul gradinar pe matura sa si, dusi au fost... Imparatul cel Intelept si-a adunat
sfetnicii si de indata au hotarât sa porneasa cu oaste mare sa-l salveze pe gradinar. In
zadar s-au straduit zile bune: vraja era prea puternica. Se parea ca alta e solutia ce
avea sa rezolve problema. Dupa atâtea zile, insa, copacii, iarba si florile din imparatie
incepusera sa se usuce, copacii isi aplecau crengile uscate, florile ofilite isi aplecau cu
tristete capusoarele. Le trebuia de indata un gradinar. Si atunci imparatul a dat de veste
in intreaga imparatie ca are mare nevoie de un gradinar. Toata lumea era, insa, pea
ocupata cu meseriile lor importante si nu aveau vreme pentru un lucru atât de
neinsemnat ca a fi gradinar. Tuturor li se parea ca aceasta este o meserie fara de
importanta si ca meseriile lor erau ceea ce intr-adevar era de folos imparatiei. Imparatul
nostru era tot mai trist, pe masura ce minunata lui gradina intra in paragina si vraja nu
putea fi rupta cu nici un chip. Ba mai mult, incet, incet toti oamenii din imparatie au
devenit mai tristi: nu mai aveau copacii vigurosi care sa-i adaposteasca de soare, nu
mai aveau florile gingase care sa le infrumuseteze parcurile, casele, gradinile. Iarba era
uscata si multi scaieti si multe buruiene ii impiedicau sa mai stea pe iarba ca altadata.
Erau asa de tristi incât nu mai reuseau sa-si faca cu placere meseriile lor importante.
             Intr-una din zile, un tânar ucenic de la un atelier de cizmarie i-a multumit
profesorului sau pentru bunavointa si invataminte, si-a luat câteva lucruri in traista si a
pornit spre palatul Imparatului Cel Intelept. Ajuns acolo s-a infatisat imparatului si i-a
spus:
            - Imparate Luminate, te rog din inima sa ma lasi sa fiu gradinar! Nu stiu multe
lucruri despre gradinarit, dar trag nadejde ca dragostea pentru semenii mei intristati de
paragina in care se afla Imparatia si mai ales dragostea pentru natura ma vor ajuta sa
fiu un gradinar destoinic. Du-ma de indata la atelierul preaiubitului gradinar sa incep
munca!
            - Dar tu nu ai o meserie? De ce vrei sa te faci gradinar? l-a intrebat cu mirare
imparatul.
            -Luminate Imparate, eu cuget cu mintea mea de om simplu ca orice munca e
importanta si frumoasa daca e facuta cu placere si cu responsabilitate.
            Multumit de raspunsul tânarului, Imparatul l-a dus de indata sa-i dea tot ce avea
nevoie pentru a-si incepe munca. Dar mare le-a fost mirarea când, ajunsi la atelierul
gradinarului, l-au gasit pe acesta acolo.
            "Fiecare meserie e importanta!" s-a auzit din nori vocea vrajitoarei. Am crezut ca
nu o sa intelegeti niciodata lucrul acesta si ca vraja nu va fi rupta nicicând! a mai spus
ea, si s-a pierdut inspre apus.
            De indata cei doi, tânarul si gradinarul, s-au pus pe munca si in curând toti
oamenii din imparatie se puteau bucura din nou de frumusetile naturii. In plus, de data
aceasta, stiau ca munca tuturor este importanta si utila si respectau fiecare meserie pe
care o imbratisa cineva din imparatie.
            In tara voastra care e meseria cea mai importanta?

Veverel vine iarasi la gradinita

          Astăzi e o zi special la grădiniţa din pădure: după două zile de weekend toate
animăluţele se întorc cu drag la gradiniţă. Sunt cu toatele nerăbdătoare să pornească în
drumeţia despre care Miss le-a vorbit. Dar ce se aude? E plânsul lui Veverel care
răsună în toată pădurea. Veverel a şi uitat de drumeţie. El vrea doar să stea acasă cu
mami, aşa cum a stat în weekend. Ce bine a fost acasă!  Ce bine s-a distrat! Ce mult i-
au plăcut poveştile spuse de mami! Doamna Veveriţă e tristă şi îngrijorată pentru puiul
ei. Ce s-o fi întâmplat cu Veverel? Se întreabă ea. O fi bolnav? O fi speriat? Doamna
Veverita îl ia acasă. Acasă, ca prin minune toate problemele lui Veverel dispar. Vrea din
nou să se joace, să asculte poveşti. Numai că mami e tare îngrijorată pentru că nu a
putut merge la serviciu şi pentru că are o mulţime de lucruri de făcut. În zilele următoare
Veverel e tot mai neînţelegător: cum se trezeşte începe să strige că nu vrea să meargă
la grădi. Ţipă atât de tare încât toate animăluţele fug din calea lui cu mâinile la urechi.
Mami îl ia din nou acasă. Aşa se face că de câteva zile bune Veverel stă acasă şi la fel
şi mami. Zi de zi Veverel se joacă cu jucăriile lui şi vrea ca mami să fie mereu lângă el
pentru a se juca împreună de-a construitul, pentru a se juca cu maşinile, cu trenul cel
nou care merge pe şine. Mami, însă, nu are timp de joacă: ea trebuie să facă
cumpărături, să facă de mâncare. În plus e zi de zi tot mai îngândurată. A auzit-o
vorbind cu buni la telefon că nu mai are bani  să cumpere jucării, hăinuţe  noi, cărţi. Nici
bicicleta nouă pe care i-a promis-o nu va mai putea să o cumpere. E îngrijorată şi că
Veverel nu mai învaţă poezii, poveşti noi, nu mai scrie cifre sau litere. Veverel e
nedumerit: de ce nu mai are mami bani? El ar dori nişte jucării noi pentru că tare s-a
plictisit de jucăriile de acasă cu care s-a jucat zi de zi de dimineaţă şi până seara. Şi
cărţile s-au rupt, creioanele colorate s-au consumat iar cărţile de colorat sunt colorate în
întregime. Hmmm! Nu sunt prea multe de făcut aici acasă... şi-a spus Veverel. Veverel
a început să se plictisească de unul singur. Nu ştia ce ar putea face pentru a se amuza
un pic. Cum nu i-a venit nici o idee mai bună, a ieşit în faţa scorburei în care locuia şi s-
a aşezat pe o băncuţă: râsete zglobii se auzeau tot mai clar. Erau Iepurilă, Bursucilă şi
Vulpiţa Niţa. Erau aşa de atenţi la jocul lor încât nici nu l-au vazut pe Veverel.
-          Hei, ce faceţi? i-a întrebat Veverel.
-          A, Veverel, am şi uitat de tine. Noi ne jucăm. Uite, am învăţat un joc tare
interesant la grădi. Nu avem timp de stat. În plus, mâine vom merge cu Miss la plimbare
în pădure şi trebuie să ne pregătim hăinuţele. La revedere!
Nu după mult timp au apărut pe cărare Căprioara şi cu puiul ei.
-          Mami, azi m-am jucat foarte frumos la grădi cu iepuraşul şi cu puiul de mistreţ.
Sunt prietenii mei. Avem o mulţime de jucării la grădi! Şi am luat şi bulină roşie, uite!
Căprioara era tare mulţumită de puiul ei.
-          Sunt mândră de tine! Mami o să-ţi cumpere revista pe care ţi-am promis-o. Hai
sa meregem repede la magazin!
Apar şi ariciul şi cu tatăl lui.
-           Tati, o să-i fac o surpriză lui mami! Azi am învăţat o poezie tare frumoasă la
grădi. Când mami va veni de la serviciu i-o voi spune şi ei.
-          Cred că e o idee foarte buna! a spus tati. Fiecare mămică se bucură când puiul
învaţă lucruri noi.
            Veverel s-a întristat şi mai mult. Ce lucruri interesante făceau celelalte animale!
Şi el care credea că cel mai bine e acasă...
-          Da Veverel, aşa este! s-a auzit o voce, de undeva de sus.
-          Bună ziua doamnă Bufniţă! Credeam că dormiţi ziua.
-          De obicei aşa se întâmplă, dar astăzi te-am auzit că oftezi şi eşti supărat,
continuă doamna Bufniţă. Să ştii că fiecare animăluţ, fie că e mai mare, fie că e mai
mic, aşa ca tine are rostul lui în pădurea aceasta: cei mari trebuie să muncească pentru
a avea bani pentru haine, mâncare, jucării şi alte lucruri iar cei mici trebuie să înveţe.
Când cei mici nu vor să meargă la grădiniţă părinţii lor nu mai pot munci. Am văzut că
eşti supărat şi am auzit că îţi doreşti jucării noi. Mama ta nu ţi le poate cumpăra pentru
că nu mai merge la serviciu. De asta e tot mai îngrijorată pe zi ce trece.
            Vevrel s-a gândit mult la ce i-a spus doamna Bufniţă şi şi-a dat seama cât de
mult a greşit. Şi-a dat seama că aşa cum nu putem sta la grădiniţă fără să mai mergem
acasă, la fel nu putem sta acasă fără să mai mergem la grădiniţă. Mami îi poate citi
poveşti seara şi se poate juca cu el în week-end, dar nu poate înlocui jocurile de la
grădiniţă, prietenii de care îi era dor.
            A doua zi Vevrel s-a trezit mai repede, s-a spălat, s-a îmbrăcat, şi-a luat gentuţa
de grădiniţă şi s-a dus la mama lui:
-          Mami, hai la grădiniţă! Hai să meregm repede ca să nu întârzii nici tu la serviciu!
 Pe faţa mamei a apărut un zâmbet mare şi a spus:
-          Se vede că am un băiat mare!
            Veverel nici nu a ştiut cât de repede a trecut ziua printre atâtea jocuri, cântece şi
poveşti la grădiniţă. Şi când a ajuns acasă din prag l-a întâmpinat un miros ademenitor
şi un zâmbet cald, de care îi fusese dor.
-          Bine ai venit acasă Veverel cel Mare! Uite, ţi-am făcut prăjitura ta preferată cu
banii pe care i-am câştigat astăzi la serviciu!
            Din acea zi Veverel a mers zi de zi cu drag la grădiniţă, deşi se bucura în
continuare de zilele de weekend sau de zilele de vacanţă pe care le petrecea acasă.
Ştia că are nevoie de amândouă pentru a fi mulţumit.

Povestea baietelului care nu stia ce jucarie doreste

            Ionel a adunat toata saptamana buline rosii pentru ca a facut o multime de fapte
bune: si-a facut ordine de fiecare data cand s-a jucat cu jucariile sau cand a folosit
cartile de colorat si enciclopediile, a avut grija sa dea de mancare catelusului de la ei de
acasa, pe nume Wolf, a reusit sa manance fara sa dea prea multe firimituri pe jos. Ar
mai fi multe de povestit despre faptele bune ale lui Ionel, dar astazi e sambata, ziua cea
mare pentru el: asa cum au stabilit de la Inceputul saptamanii, parintii vor merge astazi
la magazinul acela mare de jucarii sa-l recompenseze pe baietelul lor, de care sunt tare
mandri. Dupa fapta si rasplata! spun ei si pornesc cu totii veseli spre magazin.
            Ajunsi la magazin, Ionel nu-si mai Incape In piele de bucurie: "Voi pleca acasa
cu cea mai frumoasa jucarie!", Isi spune el.
            Se Indreapta cu totii spre raionul cu masinute. Sunt o multime! Si mari si mici si
de curse si de pompieri si de salvare. Vanzatoarea Il Intreaba amabila pe Ionel ce si-ar
dori. Ionel, Insa, se codeste, se gandeste si Intr-un final spune: "Nu vreau o masina de
salvare, de politie sau de pompieri, nu vreau o masina mare sau mica si nici un alba,
rosie, albastra sau de alta culoare." Asa ca sunt nevoiti sa colinde mai departe.
            Langa raionul cu masinute e cel cu piese Lego si cuburi de construit. Ionel Isi
trage repede parintii de acolo, spunand: "Nu vreau piese Lego sau cuburi de construit!"
            La raionul cu truse de medic, tamplar, bucatar si ustensile pentru alte meserii,
Ionel zaboveste o clipa, dar In cele din urma, da din umeri spunand: "Nici truse dintr-
astea nu vreau".
            Dupa doua ore, obositi si epuizati, Ionel se Indreapta cu parintii lui spre parcarea
magazinului. Ionel e trist: nu are cu el nici o jucarie.
            Vine noaptea si Ionel adoarme doborat de oboseala. Nu trece mult si dupa Mos
Ene vine Zana cea Buna In visul lui: "Draga Ionel, atata timp cat tu nu vei sti ce doresti,
nu va putea nimeni sa te recompenseze..."
            Dimineata Ionel se trezeste. Da cu ochii de prietenul lui de plus, iepurasul Rila.
I-e atat de drag Rila. Il are de cand e mic. Ce bine ar fi sa aiba si Rila un prieten! Isi
spune Ionel. Cred ca s-ar bucura sa-i aduc un prieten urecheat. Ne-am juca foarte
frumos cu totii! Nu termina bine de spus cuvintele acestea ca Isi aduce aminte de
cuvintele Zanei. "Da, Zana Buna, stiu ce jucarie Imi doresc pentru mine si prietenul meu
Rila! Ne dorim un iepuras simpatic pe care o sa-l numim Bocanila!"
            Alearga repede In bucatarie la mama si la tata si le spune dintr-o suflare: "Imi
doresc un iepuras de plus pe care sa-l cheme Bocanila!" Dupa micul dejun pornesc cu
totii la magazinul de jucarii si imediat Ionel Isi alege noul prieten. "Ce bine e cand stii ce-
ti doresti! o sa am grija de fiecare data sa ma gandesc la ce vreau. Nu mi-e de nici un
folos sa ma gandesc numai la ceea ce nu vreau!"
            Parintii si vanzatoarea zambesc si dau din cap aprobator: "Ce bine ca a Invatat
si Ionel lucrul acesta!"

Jocuri de dezvoltare a atenţiei

I. Joc de dezvoltare a atenţiei vizuale

Se va utiliza o mulţime de cuburi mari şi mici de diverse culori (roşii, galbene, verzi,
albastre).
Se va cere copilului să le împartă după criteriul culorii apoi după criteriul mărimii. După
ce s-au realizat mulţimile de mai sus adultul sau copilul va alege o anumită mulţime de
cuburi (de exemplu cuburile roşii şi mari) cu care, numai adultul, va crea o anumită
construcţie. Apoi copilul va fi rugat să construiască şi el, exact la fel, cu o altă mulţime
care să se asemene printr-un criteriu cu cea folosită de adult (de exemplu cuburile verzi
şi mari sau cuburile roşii şi mici).

II. Joc de dezvoltare a atentiei vizuale

Pe o coală albă de hârtie se vor scrie, de către adult, de cât mai multe ori, cifrele pe
care copilul le cunoaşte ( de exemplu cifre de la 1 la 10) iar copilul este rugat să taie cu
o linie numai o anumită cifră. De exemplu: „ uite aici sunt cifre de la 1 la 10  iar tu va
trebui să tai cu o linie numai cifra 4.” 

III. Joc de dezvoltare a atentiei vizuale

Se va arăta copilului o imagine (dintr-o poveste, cu un anotimp etc.), care să conţină un

număr mare de culori (minim 4 culori). I se va cere copilului să spună ce vede în
imagine şi de  câte ori întâlneşte o anumită culoare (de exemplu: „ de câte ori vezi
culoarea roşie, sau verde sau albastru?”), în funcţie de culorile din ilustraţii.

IV. Joc de dezvoltare a atenţiei auditive

I se cere copilului să îşi aleagă un scaun sau fotoliu pe care să stea cu ochii închişi iar
mâinile să le ţină pe lângă corp sau pe genunchi. Când va auzi o bătaie din palme i se
va spune că trebuie să deschidă ochii. Se repetă de câteva ori această secvenţă până
când copilul reuşeşte să răspundă corect la solicitare. Apoi la două bătăi din palme
copilului i se va cere să se ridice în picioare. La trei bătăi din palme i se va cere să sară
ca mingea de cinci ori. Jocul va dura 10 - 15 minute. Bataile din palme vor alterna si cu
alte zgomote (adultul scapa un creion, bate de 2 ori in masa, bate din picior           etc.).
Cele trei secvenţe ale acestui joc pot alterna dar numai după ce copilul a învăţat
prezentarea iniţială a jocului. 

Jocuri de dezvoltare a imaginaţiei, creativităţii

I. Părintele îi sugerează copilului să-şi imagineze că sunt împreună într-o pădure şi se

plimbă pe o potecă. De aici începe exerciţiul în care copilul îşi poate imagina pe cine
poate întâlni în pădure (un urs, o veveriţă) şi cum reacţionează la zărirea lor. Dacă
preşcolarul va începe să povestească dintr-o poveste el va fi îndrumat să-şi imagineze
altceva. Adultul îl însoţeşte pe copil, ascultându-l, încurajându-l în propria lui poveste.

II. Părintele îi va da copilului o coală albă de hârtie pe care să picteze. Îi va spune aşa:
„Acum să ne imaginăm că această foaie este un ocean, ce ai putea să desenezi în  el”.
Copilul va fi lăsat să se exprime cum doreşte în lucrare  şi să picteze ce doreşte.       

III. Adultul va oferi copilului bucăţi de plastilină de culori diferite şi va spune aşa: „ Hai să
ne jucăm cu plastilina aceasta şi să ne imaginăm că suntem pe un şantier şi dorim să
construim un cartier de case si blocuri. Acestea pot fi cum doreşti tu. Poţi să modelezi
tot ce vrei tu pe lângă ele pentru ca locul să fie cât mai frumos.”

Jocuri de dezvoltare a memoriei

I. Joc de dezvoltare a memoriei narative

Se vor prezenta copilului o imagine sau două dintr-o poveste, fie cunoscută de către el,
fie nu, iar adultul îi va spune (crea) o poveste pe baza acestor ilustraţii. Apoi copilul va fi
îndemnat să spună şi el povestea încă o dată. Dacă va avea dificultăţi, adultul va spune
încă o dată povestea, rugându-l pe copil să fie cât mai atent. După finalizarea acestei
etape copilul va fi rugat să spună şi el povestea iar dacă nu va reuşi va fi ajutat de către
părinţi prin întrebări.

II.  Joc de dezvoltare a memoriei verbale.

Joc 1- Propoziţia elastică

Adultul va spune o propoziţie simplă la început iar copilul va trebui să adauge un

cuvânt, reluând exact propoziţia spusă de către adult.
De exemplu:
Eu sunt mare.
Eu sunt mare şi deştept.
Eu sunt mare şi frumos.

În cea de-a doua parte a jocului adultul, fie va prezenta aceeaşi propoziţie, fie alta la fel
de simplă dar copilul va avea voie să adauge două cuvinte.
În cea de-a treia parte a jocului părintele va prezenta copilului o frază la care copilul va
adăuga mai mult de două cuvinte.
De exemplu:
Eu sunt fericit pentru că am multe jucării.
Copilul: Eu sunt fericit că am multe jucării pe care le iubesc şi îndrăgesc foarte mult.

Joc 2

Adultul va spune copilului un set de cuvinte: „casă, masă, bucătărie, scaun, fereastră,
frigider, lumină”. Apoi i se cere copilului să repete acele cuvinte exact în aceeaşi ordine.
Dacă el nu reuşeşte va fi ajutat de către părinte până va reuşi. Jocul se va repeta şi cu
alte seturi de cuvinte:

1. „scaun, mobilă, covor, roşu, televizor, ceas, canapea, fotoliu”;

2. „baie, cameră, chiuvetă, săpun, apă, uşă, duş, perie”.

III. Joc de dezvoltare a memoriei numelor

Joc 1

Se aleg mai multe imagini cu copii (fete şi băieţi) şi adultul le va da câte un nume. Apoi
se va spune copilului: „Acesta este Mihai, acesta este Ionuţ etc.”. După aceea, copilul
va fi întrebat dacă mai ţine minte numele fiecărui copil. În situaţia în care copilul nu va
şti un nume el va fi ajutat de către părinţi până când acesta învaţă toate numele. După
ce a învăţat o serie de nume, adultul poate alege alte figuri de copii sau chiar adulţi şi
se va proceda la fel (numire şi învăţarea numelor).

Joc 2

Adultul înpreună cu copilul construiesc, din cuburi, un labirint prin care va merge o
maşinuţă de jucărie. Acel labirint va însemna un drum pentru maşină şi va avea mai
multe staţii de oprire, fiecare avand o denumire (parcări şi benzinării).
Adultul va spune: „Uite am construit un drum pentru masinuţa ta! Acum hai să mergem
cu maşina prin el, dar vezi că maşina trebuie să se oprească la statiile sau benzinariile
X, Y, Z ca să se odihnească sau sa se alimenteze.”
Jocul se poate complica mărind numărul de opriri.

IV. Joc de dezvoltare a memoriei vizuale

Se vor pune pe o masa mai multe obiecte (5-6).Copilului i se va cere sa inchida ochii,
timp in care parintele, fie va adauga un obiect, fie va lua un obiect. I se va cere copilului
sa spuna ce obiect a fost adaugat sau ce obiect lipseşte.

Jocuri de dezvoltare a vocabularului

1. Adultul împreună cu copilul vor căuta, pentru fiecare dintre cuvintele de mai jos, câte
un alt cuvânt cu înţeles opus:
            exemplu: „curat- murdar”
            -crud-......
            -viu-.......
            -tare-.......
            -mare-......
            -sincer-....
            -puţin-.....
            -gras-.....
            -jos-.....
            -milos-.....
            -bogat-.....

2. Părintele va spune următoarele enunţuri copilului şi i se va cere să ghicească despre

ce anume este vorba:
            exemplu: „picior cu pantof pe el”- încălţat
            „încăpere aflată la intrarea într-o locuinţă”-
            „om care conduce maşina”-
            „clădire care găzduieşte turişti”-
            Enunţurile pot fi multiplicate de către părinte în funcţie de vocabularul copilului.
           
3. Adultul va cere copilului să dea exemple de:
            -animale domestice
            -animale sălbatice
            -băuturi
            -feluri de mâncare
Dacă el nu sa va descurca va fi ajutat de către părinte astfel încât vocabularul copilului
să se îmbogăţească.