PSIHOTERAPIE PSIHODINAMICĂ

PSIHOTERAPIE FAMILIALĂ

Debutul psihoterapeutic

Date primare (formale) de familie

Mama: S.D. născută în 08.11.1987, asistentă maternală angajată la DGASPC Deva, cu
telefonul 0724…….., soţul decedat la doi ani după naşterea copilului, locuieşte împreună cu
mama, bunica copilului. Acum are un frate înfiat de mama lui în urmă cu un an, frate care
anterior a fost în plasament în instituţia la care a fost şi este angajată mama. Bunica a ajutat-o
mult pe doamna S.D. să-şi crească şi copilul propriu şi pe cel pe care ulterior l-a înfiat. După
o ceartă cu fratele doamnei, bunica a luat o supradoză de hipertensive şi a intrat în stare
comatoasă, fiind afectată neurologic şi mintal.
Locuința și caracteristicile gospodăriei familiei
Familia locuieşte într-un bloc, la parter, într-un apartament cu trei camere mici, o
bucătărie, hol şi baie. Spaţiul este mic dar frumos mobilat, cu gust, eficient pentru
desfăşurarea activităţilor a doi copii de vârste diferite: propriul copil are 18 ani, copilul înfiat
are 9 ani. Mama se ocupă de gospodărirea locului în care trăiesc, copilul cel mare, la liceu
tehnologic o ajută în timpul liber.
Deoarece bunica, în urma accidentului a devenit obsedată de regulile familiei impuse de
ea, deoarece toate discuţiile se terminau cu crize de plâns, aruncat pe jos şi scandal, doamna
S.D. hotărăşte să o ducă pe mamă într-un spaţiu de îngrijire bătrâni, centru care o solicită
permanent pentru dezordinea pe care o face acolo dar care şi necesită o sumă imensă din
venitul familiei.
Caracteristicile sociale ale familiei
Doamna S.D.. înfiază în anul 2018 copilul aflat în plasament familial, mai mult văzând
ataşamentul copilului pe care l-a crescut de la 6 luni şi care era oferit spre adopţie în
străinătate de către DGASPC. Deşi rămâne temporar fără o sursă de venit, îl înfiază. Decizia
a fost luată împreună cu restul familiei, bunica şi propriul copil. În cele din urmă, după 5 luni
de aşteptare primeşte un alt copil în plasament. Fiecare copil este valorizat de către doamna
S.D.. iar atunci când sunt problem financiare, fratele geamăn care locuieşte în Germania o
ajută până depăşeşte momentele de cumpănă. Nici unul dintre copii nu fumează sau consumă
droguri, fiecare copil ştie ce are de făcut în casă, mama având rolul real în formarea şi
creşterea celor trei copii.
Atunci când a fost în vizită la fratele ei, si-a luat toţi copiii cu ea, nu au fost lăsaţi în grija
nimănui altcuiva, mama joacă rolul de cap de familie (stilul matriarhal de luare a deciziilor).
Structura familiei este deschisă, permite altor persoane să intre în cercul social al familiei,
prezența tradițiilor religioase este declarată ,,lege a bucuriilor” pentru copii, nimic nu este
făcut cu forţa, cel puţin din acest punt de vedere.
Alături de mamă, o mare influenţă asupra educaţiei copiilor o au naşii de botez care o
ajută pe mamă la nevoie cu bani sau supraveghere şi profesorii de clasa fiecăruia dintre cei
trei copii. În ceea ce priveşte compatibilitatea membrilor familiei în ceea ce privește
parametrii de bază, temperament, caracter, orientare, copilul nou venit în asistenţă maternal
este mare, are 14 ani, şi este deja format în familia de plasament anterioară şi este o fire
dominantă care se impune în faţa copiilor proprii uneori cu forţa iar copiii proprii rareori spun
şi niciodată direct mamei.
Demersul psihoterapeutic
Nu se poate spune că familia monoparentală a doamnei S.D. este disfuncţională dar nici
că ar ar funcţiona după parametrii optimi. Fiul cel mare are Sindrom autist iar copilul înfiat
are Tulburări pervasive de dezvoltare. Mama s-a ocupat din mica copilărie de recuperarea
celor doi copii, cel mare este afectat mai mult din punct de vedere al relaţionării cu
persoanele necunoscute iar cel mic este cumva mai posesiv decât ar trebui să fie. Deoarece
copilul aflat în plasament are doar Retard uşor prin lipsă de achiziţii, se poate spune că acesta
poate deveni o problemă pentru ceilalţi copii din familia doamnei. Uneori, se pare că doamna
A.S. pare că ştie să abordeze doar copiii cu ,,probleme” şi se descurcă mai greu cu persoanele
care nu au probleme de ordin psihic, cognitiv sau emoţional.
Psihoterapia s-a centrat pe înțelegerea structurii propriei familii, în care reacționează
conform familiei în care aceasta a crescut și s-a dezvoltat.
În primele ședințe am pus în discuție diferența dintre a-ți centra viața pe ,,a fi” și nu pe ,,a
avea”, deoarece bunurile materiale sunt efemere dar indispensabile ca strict necesar, pentru ca
apoi să înțeleagă că a oferi permanent copiilor ceea ce cer ca stimulare pozitivă pentru a face
ceva nu este în ordine nici pentru niște copii cu tulburări de dezvoltare.
 În următoarele ședințe ne-am concentrat pe acceptarea situațiilor existente, acceptarea
diagnosticelor copiilor, chiar și după atâta timp, nu poate schimba prea mult în dezvoltarea
cognitivă a acestora. Acceptarea vine la pachet cu schimbarea modului de gândire și
abordare a realității.

PSIHOTERAPIE UMANISTĂ
PSIHOTERAPIA CENTRATĂ PE PERSOANĂ

Prezentarea cazului

Clienta D.A. este o femeie de 36 de ani care prezentă simptome de depresie. Ea a

declarat că a avut făcute vrăji, s-a simțit tristă „tot timpul”, a avut probleme cu somnul de
noapte și mâncatul în exces. Ea a raportat că somnul i-a fost tulburat, că deseori îi luau câteva
ore să adoarmă, că în unele nopți nu putea adormi deloc și, dacă a făcut-o, a dormit doar
câteva ore. Ea a declarat că a pierdut timpul „gândindu-se” și „îngrijorându-se” și a
recunoscut că unele dintre grijile ei au inclus gânduri că nu era o mamă bună și a simțit că era
o problemă pentru soțul ei. Ea a relatat că s-a gândit la familia ei de origine și la ea relația
nesatisfăcătoare cu mama ei.
Ea declară că depresia ei s-a agravat după nașterea celui de-al treilea copil acum zece luni.
Aceasta a dezvăluit că se simțea „de parcă toată lumea se uită la mine”. A negat
comportamentul și ideile suicidare, a spus că ar fi frumos să fugă de ea problemele dar că
știe că nu poate face asta. D.A. a recunoscut că depresia îi afectează viața în mai multe
moduri, în primul rând, relația cu soțul și copiii ei.
În al doilea rând, ea a declarat că depresia a afectat-o din punct de vedere social pentru că
îi împiedică participarea la evenimentele de familie. Ea susține că nu se simte în stare să
lucreze în afara casei ei, în acest moment, prin urmare, are un impact financiar. Ea și-a
exprimat nefericirea că nu era persoana care și-a dorit să fie și a declarat că depresia ei a
apărut „distrugându-mi viața”.
Anamneza
D.A. a raportat că a căutat ajutor pentru depresia postpartum în urmă cu șase luni, după
nașterea celui de-al treilea copil al ei. Ea a declarat că a devenit deprimată când a aflat că este
însărcinată, iar depresia a continuat să se agraveze după nașterea copilului. În primele luni ale
sarcinii, ea și-a amintit că era obosită, tristă, că nu avea energie și a plâns de câteva ori pe
săptămână. Afirmă că se simțea epuizată, dar nu putea dormi. Ea a declarat că a simțit că „și-
a pierdut controlul asupra vieții” și a recunoscut că aceste sentimente au continuat după
nașterea lui Z. Ginecologul ei i-a prescris 20 mg. de ,,X” -anxiolitic, pe care a continuat să le
ia câteva luni, apoi a întrerupt medicamentul pentru că nu credea că o ajută. Ea a spus că nu a
funcționat, și nu simțea nicio diferență în scăderea depresiei. Nu a raportat alte perioade de
depresie în viața ei.
Istoricul de viață
Clienta locuiește cu soțul ei, J. de 38 de ani, cu fiica ei de nouă ani, L.(dintr-o relație
anterioară), fiul de patru ani, D. și fiul de zece luni, Z. Familia deține o locuință într-o zonă
rezidențială.
Starea de sănătate
Clienta nu și-a amintit nicio problemă cu nașterea sau antecedentele prenatale, a declarat
că nu au existat evenimente neobișnuite care au avut loc în acest timp. Afirmă că nu a avut
leziuni la cap sau traumatisme. Ea a recunoscut că nu are antecedente de probleme
neurologice și nu a raportat nicio problemă cu etapele ei de dezvoltare.
Rezumat

Clienta este o femeie de 36 de ani care a căutat tratament pentru depresie.

Ea a raportat că depresia ei a început odată cu conceperea celui de-al treilea copil și care a
continuat timp de zece luni înainte de a solicita tratament. D.A. a declarat că nu a făcut
terapie niciodată dar luase antidepresive prescrise de medicul ei ginecolog.
Cu toate acestea, ea a raportat că a încetat să ia medicamentul pentru că a simțit că nu îi este
de ajutor.

Evaluări anterioare
Clienta a raportat că nu a avut evaluări anterioare, deși a mai avut asemenea trăiri.

Examenul stării psihice

Pacienta este în ţinută îngrijită, poate prea fardată pentru momentul zilei și scopul vizitei,
igienă corespunzătoare. Câmpul actual de conştienţă este clar. Contactul psihic nu se
realizează cu dificultate: comunicarea este posibilă.

Expresivitate mimico-gestuală
Faciesul este hipomimic, privirea expresivă, gestica alternează între exagerare pentru
explicațiile referitoare la celelelte persoane și este absentă când e vorba despre sine.

Atenţia
Fluctuantă, probleme de concentrare.

Memoria
Hipomnezie de evocare a detaliilor care i-au produs durere și disconfort psihic.

Percepţie
În momentul examinării clienta nu prezintă tulburări de percepţie de tipul halucinaţiilor şi
iluziilor, ci doar proiectează catastrofe în viitorul apropiat;

Vorbire
Voce cu tonalitate joasă, stinsă, alternată cu tonalitate firească.

Gândire
 Capacitatea de abstractizare, de organizare şi de planificare a propriilor activităţi este
oarecum diminuată, ca tulburări de fond, sunt sesizate prezenţa unor idei delirante despre
morală, vină și vinovăție, toate orientate spre negativ, întărindu-și singură scheme cognitive
negative.

Dispoziţia
Dispoziţia este labilă, pacienta oscilează între iritabilitate şi dispoziţie depresivă, însoțită
de plâns brusc, predomină apatia, lipsa de ,,chef de viață”, planuri de viitor puține și sărace ca
semnificație.

Comportament
Funcționalitate diminuată de insomnii.

Apetit alimentar – uşor crescut

Instinct sexual – diminuat

Instinct gregar – tendinţă la izolare socială

Ritmul somn-veghe – este perturbat, prezintă insomnie parţială cu somn fragmentat, agitat,
cu treziri frecvente şi dificultăţi de readormire datorită lui Z., copilul cel mai mic.

Examenul psihologic
La data examinării, examenul capacităţii funcţiilor cognitive relevă: deficite în capacitatea
de concentrare a atenției, memoriei, funcției executive, capacității de a lua decizii și a face
planuri (cognitia "cold"), ceea ce implică disfuncție la nivelul hipocâmpului și cortexului
prefrontal; operativitate mentală logică de nivelul unui IQ=112, Inteligență deasupra
nivelului mediu, (Raven, Matricele Progresive Standard).

Concluzii: potenţial intelectual diminuat în contextul stării actuale până la nivelul unei
inteligențe deasupra nivelului mediu (QI=112), disfuncţie cognitivă moderată, în contextul
formei depresive care pare să fie o prelungire a stării de depresie post-partum.

Datele medicale de la medicii de specialitate

Examen neurologic – absenţa semnelor neurologice de focar.
Analize medicale de laborator – valori normale.

Diagnosticul pozitiv
Coroborând datele anamnestice, clienta C. poate avea o formă de Depresie anxioasă
reactivă.

Diagnosticul diferenţial
 O parte semnificativa a pacienților cu depresie relatează afectarea severă a funcțiilor
cognitive. In asociere cu problemele de concentrare a atenției apare încetinirea gândirii și a
mișcărilor, uitatul, cât și probleme de raționament.
Tulburarea depresivă afecteaza procesele cognitive la nivel global. Exista cognitie "hot" în
cadrul careia avem influența emoțiilor asupra felului în care luăm decizii, facem planuri,
accesăm informații ori ne amintim lucruri, și cogniție "cold" unde abilitatea de a lua decizii,
de a face planuri, de a învăța nu este influențată de emoții.
In axietate frica vine din exterior, un animal, o situație, un virus, o persoană. ,,Mă simt
fragil în fața lumii primejdioase, nu am încredere în viață, mă îndoiesc de lumea din jurul
meu.”
In depresie răul vine din interior, ,,mă simt incapabil, nul, nu sunt la inaltimea așteptărilor,
valorez mai puțin decat un nimic, nu o   sa reușesc niciodată, ar fi mai bine să nici nu mai
exist, sunt o povară pentru toata lumea și ar fi mai bine mor. ” Acestea sunt gândurile
neîncetate ale depresivilor și nu apar pentru că lumea exterioară le inspiră teama, ci pentru că
ei se simt incapabili să-și traiască viața.
Majoritatea persoanelor anxioase nu sunt deprimate. In schimb majoritatea persoanelor
depresive sunt în același timp mai mult sau mai puțin anxioase.

Intervenția terapeutică

Deoarece în relatarea situațiilor anterioare am constatat la nivel cognitiv ușoare tulburări de

conținut ale gândirii, prezența ruminațiilor pe diverse probleme și o ușoară scădere a
performanțelor cognitive, în ședințele următoare a efectuat Testul Matricelor progresive
Raven și DASS.

Testele administrate
Interpretare MPR
Cota totală=50
Nota brută=50
Nota standard=8
Calificativ= Bine
Centilul 78
IQ= 112
IQ=112x100:100=112 Inteligență deasupra nivelului mediu

Interpretare DASS

- Depresie severă
13 puncte x 2= 26 puncte
- Anxietate ușoară
14 pucnte x2 =8 puncte

Mecanisme anterioare de adaptare

 C. a raportat că se bazează pe cinci tehnici primare pentru a face față stresului. Ea a
declarat că două dintre aceste tehnici sunt negative și ar dori să le schimbe. Celelalte trei
tehnici de coping sunt considerate pozitive și utile.
Primul mecanism de adaptare negativ pe care l-a menționat C. a fost fumatul. Ea a declarat
că ea fumează aproximativ zece țigări pe zi pentru a o ajuta să se relaxeze. Chiar dacă
fumează a fost raportată ca nefiind eficient în reducerea stresului ei, C. a mai afirmat că a
avut dorința de a renunța la fumat.
Al doilea mecanism de adaptare negativă este mâncatul. Ea a recunoscut că mâncarea era
un mod de a face față stresului, dar a vrut să lucreze la schimbare și să nu recurgă la mâncare
când este stresată.
Primul mecanism de coping pozitiv pe care se bazează este exercițiul. Ea a declarat că ea a
folosit casete video de exerciții cu care s-a antrenat timp de 40 de minute pe zi. Ea a raportat
că s-a simțit mult mai bine psihic și fizic după ce a făcut mișcare. Ea a adăugat că ea a vrut să
piardă toată greutatea pe care a câștigat-o cu ultima ei sarcină.
A doua tehnică de coping pozitiv pe care a folosit-o a fost căutarea sprijinului și îndrumarea
prietenilor și a familiei. Ea a declarat că vorbește zilnic cu prietenele ei și le-a împărtășit
unele dintre temele ei de terapie pentru acasă. Ea spune că unii dintre prietenii ei au suferit
și ei depresie și a recunoscut că primește sprijin din partea lor și că îi plăcea să aibă alți
oameni la dispoziție cu care poate împărtăși informații. În plus, C. plănuiește o vizită la vărul
ei pentru un weekend în viitorul apropiat iar acest lucru o va ajuta să se relaxeze și că va
putea scăpa de stresul și presiunea din viața ei.
Metoda finală de coping pozitiv pe care a folosit-o a fost să caute terapie. De când a început
terapia, ea a raportat că se simte mai puțin deprimată. Ea a mai declarat că venirea la terapie
și faptul că a spus unui străin problemele ei au făcut-o să se simtă mai bine.

Percepția de sine și motivația față de psihoterapie

D.A. a relatat că nu avea încredere în ea însăși și că simțea că ea era la cheremul altora. Ea

a recunoscut că percepția ei de sine era legată de reacțiile primite de la cei din jur. Ea a
recunoscut că și-a făcut un rol din slujirea celorlalți cu prețul abandonării propriei persoane, a
ei înșăși.
Ea a declarat că aceste trăiri și sentimente sunt cele care au determinat-o să intre în terapie.

Factori de stres situațional

D.A. a recunoscut că sursele ei primare de stres sunt legate de lipsa ei de resurse
financiare, ore lungi petrecute pentru îngrijirea copiilor ei și dificultăți în a gestiona
comportamentul copilului ei cel mic. Cecilia a mai declarat că mama ei a continuat să fie
mobilul stresului din cauza lipsei ei de reciprocitate emoțională.

Demersul terapeutic – relatarea experiențelor anterioare, modelarea percepțiilor

Familia de origine a D.A. o include pe sora ei mai mică, M. , în vârstă de 27 de ani de ani,
fratele ei mai mic, B., 23 de ani, mama ei A. , 52 de ani, și tatăl, R., 57 de ani. C. își amintește
că a avut o copilărie haotică, caracterizată de mult stres și instabilitate. Ea a locuit cu tatăl ei,
mama și frații mai mici în timpul copilăriei. Părinții ei s-au certat frecvent, de obicei în
legătură cu consumul de alcool al mamei. La 11 ani, mama ei a părăsit casa și familia și a
lipsit mai mulți ani. Clienta a declarat că mama ei era alcoolică. Mama ei avea să-și
contacteze copiii prin telefon, dar fizic nu s-a întâlnit cu ei în acest timp. Mama s-a întors
ulterior în familie când clienta avea 16 ani, iar în prezent locuiește acasă la ea, cu soțul ei, R.,
și fiul ei, B..
În timpul în care mama ei a fost plecată, D.A. a spus că tatăl ei a trebuit să-și crească
singur copiii. D.A. și-a amintit că el a fost foarte „rănit” când mama lor a plecat. Ea a declarat
că tatăl ei a fost întotdeauna un bărbat liniștit, care nu a împărtășit problemele și sentimentele
lui cu copiii săi. Când D.A. a fost adolescentă, era responsabilă pentru pregătirea cinei pentru
frații ei și făcând alte treburi prin casă.
Ea a declarat că nu a simțit că tatăl ei i-a neglijat. Era acasă în fiecare seară și se asigura că
își fac temele și treburile lor prin casă. Rareori își amintea că a fost pedepsită de tatăl ei. Dacă
totuși a făcut-o, de obicei acest lucru presupunea pierderea privilegiilor, cum ar fi dormitul la
o prietenă acasă sau să nu avea voie să folosească telefonul.
D.A. a afirmat că tatăl ei nu a lovit-o niciodată fizic pe ea sau pe ceilalţi copii și a spus că
s-a simțit mereu oarecum „îndepărtată” de tatăl ei pentru că nu au vorbit niciodată prea mult.
Ea a spus că este îi era frică să vorbească cu el pentru că nu voia să se enerveze din cauza
mamei ei absentă. Ea a declarat că nu crede că „era suficient de puternic pentru a se
descurca”.
D.A. a exprimat că a continuat să aibă sentimente puternice de furie și resentimente față de
mama ei după ce mama ei s-a întors acasă la familie. Această întoarcere a condus la
comportamente semnificative și impulsive din partea clientei. De exemplu, ea a rămas
însărcinată de un bărbat „instabil și iresponsabil”. El nu a continuat să facă parte din viața ei
în timpul sarcinii, iar în prezent nu are contact cu copilul lor.
Ea a rupt relația când avea 19 ani și a ales să păstreze copilul și să-l crească singură D.A.
și-a amintit că a avut câțiva iubiți serioși în timpul și după liceu. În trecut, ea a declarat că s-a
întâlnit cu câțiva tineri pe care i-a descris ca „răi”. Păreau să fie incitanți, dar ea și-a dat
seama că nu erau cu adevărat cine ar fi vrut ea să fie.
Odată cu venirea pe lume a fiicei D.A. aceasta a recunoscut că s-a stabilit și a devenit
concentrată și serioasă, de exemplu, ea a luat pilule contraceptive pentru a preveni altă
sarcină. Ea a căutat și un partener care să fie responsabil și să poată accepta și îngriji pe
amândoi copiii. Ea a spus că a găsit aceste calități la soțul ei și s-a căsătorit cu el când avea
23 de ani, spunând că soțul ei este un om muncitor, din greu, și că este darnic și este fericită
că s-a căsătorit cu el.
În general, D.A. și-a văzut copilăria ca fiind nesprijinită din punct de vedere emoțional și
instabilă. În adolescență, ea și-a asumat rolul de părinte, lucru care o supăra mult. Ea a
recunoscutcă a dezvoltat sentimente puternice de furie nerezolvate față de mama ei și aceste
sentimente continuă să iasă la suprafață în relația lor actuală.

Relațiile de familie actuale, după 24 ședințe de psihoterapie

D.A. locuiește cu soțul ei de șase luni și cu cei trei copii ai lor. Soțul ei și-a adoptat fiica
din relația anterioară și mai au doi copii împreună. Soțul ei are o mică afacere cu acoperișuri
și lucrează multe ore pe zi. D.A.. este acasă cu copiii lor toată ziua iar în timpul liber participă
la grătare de familie, picnicuri, petreceri și alte activități împreună. De asemenea, ocazional,
petrec timp cu alte cupluri cu copii. Ea a spus că rareori petrec timp singuri în cuplu. D.A.
afirmă că ea ar dori să facă asta mai des. Când au avut timp acasă împreună, acolo erau de
obicei prieteni prezenți, iar asta a reprezentat o problemă pentru ea. Când prietenii sunt la ei,
a declarat că soțul are tendința de a bea mai mult, iar acest lucru a făcut-o să se simtă
anxioasă.
Clienta l-a descris pe soțul ei ca „minunat, înțelegător,îi suportă pe toate pretențiile, ,,nu
puteam cere un tip mai bun”, dar intră în discuții și certuri pe seama consumului de alcool. Ea
nu a simțit că are o problemă cu băutura, deoarece a băut doar câteva beri și nu s-a îmbătat,
dar ar fi preferat să nu bea deloc. Ea a declarat că dacă îi va spune acest lucru, el va reacționa
negativ. Ea și-a dat seama că aceste reacții la alcool provin din experiențele ei anterioare cu
mama ei și ea a recunoscut că nu se poate simți confortabil cu consumul alcoolului de către
soțul ei și nu poate să-și controleze teama că alcoolul le-ar putea distruge relaţia.
Soțul lui D.A. s-a rănit recent la spate la serviciu și a trebuit să rateze câteva săptămâni de
muncă, drept urmare, au rămas în urmă cu obligațiile financiare. De când s-a vindecat, el
a lucrat mai multe ore pentru a se ajunge din urmă cu facturile. Drept urmare, el nu a putut-o
ajuta afară cu copiii cât și-ar fi dorit.
D.A.. a înțeles că raportarea la prezenta famillie și la soțul său era bazată pe experiențele
din copilărie. Retrăirea acelor momente și abordarea comparativă cu cele prezente s-a produs
în timp, implicând transformări lente da r de lungă durată. Terapia poate continua, la
alegerea clientei D.A.

Eseu Clientul care m-a schimbat,

Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson

Autorii volumului de culegere de cazuri de implicare psihoterapeutică, cuprinde 25 de

cazuri, din care reiese importanța relației terapeutice – cel mai important ingredient al unei
terapii de succes, dar și modul în care întâlnirea cu clienții poate schimba modul de gândire și
abordare a propriei vieți a terapeuților.
Așadar, din cele studiate, am înțeles că, prin relație terapeutică se înțelege, în general,
legătura ce se stabilește între psiholog/psihoterapeut și clientul căruia îi acordă asistență
(consiliere, psihoterapie), că importanța calității pozitive a acestei relații este foarte mare - o
bună relație între terapeut și client are capacitate vindecătoare prin ea însăși.
Dacă relația terapeutică este armonioasă, clientul poate construi relații sănătoase și în afara
acesteia (având deja un model). Însă adevărata motivație vine din interior și lucrurile
excepționale se fac cu o motivație intrinsecă, odată cu schimbarea modului de a gândi,
precum în Când curajul este de ajuns, de Barry Duncan, pe care clienta nu l-a uitat nici
adultă.
Orice legătură interpersonală este construită în mod egal de cei doi participanți,
responsabilitatea privind calitatea relației fiind distribuită în mod egal acestora.  Această
observație se referă strict la relație, și nu la responsabilitatea privind întregul proces
terapeutic, care se centrează pe client și are drept fundamente motivația, dorința și înțelegerea
necesității de schimbare, asumarea unui rol activ în proces, precum în Prins într-o
controversă, de Michael Yapko ce rămâne alături de clientul său, fără a putea schimba
situația de fapt dar, prin exemplul luat de la client, încearcă să schimbe conceția specialiștilor
în hipnoză clinică, responsabilizându-i pentru demersul terapeutic și rezultatele obținute.
 Odată subliniat rolul deosebit al relației terapeutice, devine evidentă necesitatea de a acorda
suficient timp și energie construirii și menținerii acestei relații, condiție sine-qua-non în
parcurgerea cu succes a oricărui demers curativ psihologic. Orice încercare de a forța
pătrunderea în universul interior al clientului, orice tentativă de a intra în spațiul său intim și,
cu atât mai mult, orice intervenție ce vine prematur, când nu există încă acea legătură specială
cognitiv – emoțională, sunt resimțite ca negative și intruzive, se soldează cu eșec în
majoritatea cazurilor și pot compromite definitiv evoluția terapiei. Un astfel de caz este
relatat de către Jon Carlson în Autochirurgie pentru îndepărtarea emițătorului, în care Max,
programator la computere, un prezumtiv psihopat cu prezumtive tulburări neurologice se
împlinește academic, social și familial.
Adesea, în calitate de profesionişti în domeniul psihoterapiei, căutăm teorii, tehnici şi
strategii complexe de a aborda cât mai eficient clienții cu care lucrăm. Ne petrecem o
mare parte a timpului căutând teorii și tehnici pentru a trata clienții care ni se adresează.
O evidență este numărul foarte mare de tehnici și teorii care au fost și sunt create
pentru pacienții care necesită terapie, dar, în același timp, orice a-i încerca devine imposibil
când barierele sociale, de culoare se așează între client, de data aceasta minor și
psihoterapeut, precum în Doctorul cel negru, de Ken Hardy.
Faptul că apar mereu teorii noi şi domeniul psihoterapiei este în expansiune este absolut
magnific; în munca de psihoterapeut suntem însă adesea în căutarea a ceva, un „ingredient”,
care să influențeze pozitiv rezultatele terapiei, ingredient ce ne este și ne-a fost întotdeauna în
fața ochilor: acesta este numit relaţie terapeutică. Orice terapie de succes are la baza o relaţie
terapeutică puternică și autentică. Nici o tehnică terapeutică nu ne ajută atât timp cât nu avem
sau nu ne dezvoltăm abilități de construire a unei astfel de relaţii, precum în cazul Laurei
Brown cu clienta călugăriță, lesbiană din O trezire spirituală.
Ceea ce este real, este că o relaţie terapeutică are multe caracteristici. Cu toate că pot părea
simple şi bazale, aceste caracteristici trebuie să fie focusul nostru cu orice client care intră în
terapie.
Așadar, relaţia terapeutică formează fundamentul unui tratament psihoterapeutic de succes
și influențează în măsură de 30% rezultatele terapiei. În condițiile în care terapia nu are ca
principală prioritate construirea relaţiei terapeutice, psihoterapeuții ajung să facă un mare
deserviciu atât clienţilor lor cât şi psihoterapiei, precum în cazul lui John Krumboltz –
Povestea soarelui și a vântului, în care terapeutul își descifrează propriile probleme de
familie, alături de clienții Martha și George.
Ceea ce am învățat în urma studierii volumului Clientul care m-a schimbat sunt
următoarele:
- referitor la autenticitatea și onestitatea terapeutului/clientului, Rogers subliniază importanţa
vitală ca în relația terapeutică să fim în mod „liber şi profund” noi înșine.  Chiar și
psihoterapeutul trebuie să fie o fiinţă umană „reală”. O ființă umană reală înseamnă o
persoană cu gânduri și sentimente reale, precum şi cu probleme reale. Orice fațadă ar
trebui lăsată în afară relației terapeutice. Psihoterapeutul este necesar să fie conştient
de sine însăși/însuși și introspectiv pe tot parcursul relației terapeutice. Această
caracteristică favorizează dezvoltarea încrederii în relaţia terapeutică.
Cât despre empatia cu clientul, această caracteristică este baza relației terapeutice, un
aspect care, dincolo de aspectele teoretice, este necesar să îl putem înțelege
și în practică. Înţelegerea empatică a modului în care pacientul este conștient de
experiență sa este esenţială pentru o relaţie terapeutică eficientă. Este esenţial
să avem capacitatea de a intra în starea clienților noștri, de a le înţelege gândurile
şi emoțiile/sentimentele lor, fără a le judeca.
Ca și client, este important să asimilezi această calitate, să vezi lucrurile din perspective
diferite/ ale altuia, te ajută să îți  îmbunătățești relațiile cu cei din jur și îți diminuează
suferința pe care nu o poți gestiona pentru că se ascunde dincolo de ochi și minte.
În ceea ce privește împărtășirea acordului cu privire la obiectivele terapiei, Galileo
declara: „Nu putem învață un om ceva, putem doar să-l ajutăm să-și găsească el însuşi
răspunsurile.” În terapie,  psihoterapeutul trebuie să propună sau să găsească împreună
cu clientul obiective cu care clientul dorește să lucreze (nu să i se impună). Un client forţat
sau constrâns să lucreze la ceva ce el nu dorește să schimbe cu adevărat, poate fi supus și
poate urma propunerile terapeutului - dar cu toate acestea, modificările obținute nu vor fi
internalizate.
Utilizarea umorului în relaţia terapeutică reprezintă un element care ajută la stabilirea
unei relaţii terapeutice puternice. Se pare că a învața pacientul să
râdă de el/ea însăși/însuși (uneori oferind propriul model) este un element
important în terapie. De asemenea, acest element permite pacientului să își
privească terapeutul ca pe o persoană „pământeană”, cu simț al umorului. Umorul este o
excelență abilitate de coping și este de asemenea extrem de sănătos.  Acesta va avea un efect
profund atât asupra relaţiei cât şi asupra vieţii personale a pacientului (și a terapeutului
binențeles).
Focusarea terapeutului asupra dezvoltării unei relații autentice și pozitive cu clientul său,
va influența experiențele negative codificate în memoria implicită cu privire la relații, prin
crearea unei noi codificări cu privire la un atașament pozitiv. Noțiunea de „working alliance”
poate fi deosebit de important în procesul de colaborare între terapeut și client, considerând
această ,,alianță” ca fiind elementul cheie în eficiența psihoterapiei. Munca împreună oferă un
mediu securizant pentru ca clientul să se exploreze pe sine și o relație în care acesta poate să
își conștientizeze elementele specifice relaționale care îl caracterizează.