Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Raport
la tema: „Proprietatea de drept public şi proprietatea de drept privat”

Disciplina: Drept Civil

Efectuat: Tocilă Sandra

grupa 1612

Verificat: Creţu Ion

magistru în drept, lector superior universitar

Chișinău, 2017

1
 Cuprins

1.Noţiuni generale privind proprietatea şi dreptul de

proprietate.............................................................................................................3
2.Proprietatea în dreptul roman.........................................................................4
3.Dreptul de proprietate publică.........................................................................6
1.Noţiunea şi caracteristica dreptului de proprietate publică formă a dreptului de
proprietate.     ..........................................................................................................6
2.Caracterele juridice specifice ale dreptului de proprietate
publică.............................................................................................................6

4.Dreptul de proprietate privată.........................................................................8

1.Noţiunea şi caracteristica dreptului de proprietate privată formă a dreptului de
proprietate……………………...................................................................................8
2.Caracterele dreptului de proprietate
privată.....................................................................................................................9
Concluzie.............................................................................................................10
Bibliografie..........................................................................................................11

1. Noţiuni generale privind proprietatea şi dreptul de proprietate

2
Fenomenul proprietăţii este unul complex, care a avut de suferit multe schimbări pe
parcursul deceniului trecut, deoarece pe teritoriul Republicii Moldova au avut loc o
mulţime de reforme, inclusiv şi reîmpărţirea proprietăţii deţinute în mare parte de către
stat.

Din cauza complexităţii acestui fenomen, consider că este necesar sa analizăm

proprietatea din două puncte de vedere: economic şi juridic.

Astfel, proprietatea în sens economic reprezintă un mod de exercitare a puterii asupra

bunurilor pe care omul le produce sau care au apărut şi există independent de voinţa
omului, dar necesare acestuia sau cu alte cuvinte, presupune că relaţia de proprietate este
una efectivă de exercitare directă şi nemijlocită a atributelor de proprietar asupra unor
bunuri identificabile şi măsurabile.1

În sens juridic, apare noţiunea de drept de proprietate. Conform acestuia doar cel ce
deţine dreptul de proprietate, este în drept să decidă soarta bunurilor sale.
Noţiunea de proprietate este întilnită în HOTĂRÎREA Nr. 110 din 25.01.1996 a Curţii
Constituţionale, Privind controlul constituţionalităţii, conform căreia :,, Prin
proprietate  se  înţelege dreptul de proprietate al  persoanelor fizice,  juridice,  statului
sau al unităţilor  administrativ-teritoriale asupra  unor bunuri mobile sau imobile,
exercitînd asupra lor  atributele dreptului  de  proprietate  (posesia,  folosinţa
şi  dispoziţia)  în  mod exclusiv şi perpetuu, prin putere şi interes propriu, în
condiţiile  legii.”
De aici putem deduce faptul că dreptul de proprietate are un caracter absolut ( îi conferă
titularului său cele mai largi atribute în raport cu alte subiecte ); exclusiv ( saupra unui
bun poate exista un singur drept de proprietate si de obicei acesta este exercitat de o
singura persoană ca excepţie fiind coproprietarii); şi perpetuu (durează atîta timp cît
există bunul).

De asemenea, acesta mai are şi anumite atribute, precum:

 Posesia- conferă proprietarului dreptul de a poseda, adică de a exercita acte

materiale de stăpînire a bunuilui;
 Folosinţa- constă în utilizarea calităţilor utile ale unui bun;
 Dispozitia- contribuie la determinarea regimului juridic al unui bun presupunînd
astfel posibilitatea administrării acestuia, cît şi înstrăinarii acestuia.

1
Dreptul economiei de piaţă moderna. Bucureşti, 1991.

2. Proprietatea în dreptul roman

3
 Întrucît dreptul civil îşi are originile în dreptul roman, consider că este necesar să
facem o retrospectivă a dreptului de proprietate în contextul acelor timpuri şi să precizăm
formele de proprietate existente atunci.

În dreptul roman, dreptul de proprietate are două sensuri:

- în sens obiectiv, dreptul de proprietate desemnează totalitatea normelor juridice care
reglementează repartizarea bunurilor între persoane.
-în sens subiectiv, dreptul de proprietate desemnează posibilitatea unei persoane de a
stăpâni un bun prin putere proprie şi în interes propriu.
Astfel, romanii considerau că titularul dreptului de proprietate se bucură de:
 ius utendi (dreptul de a folosi lucrul);
 ius fruendi (dreptul de a-i culege fructele);
 ius abutendi (dreptul de a dispune de lucru).
În epoca prestatală, au fost cunoscute două forme ale proprietăţii: proprietatea colectivă a
ginţii şi proprietatea familială.

În epoca veche apar: proprietatea privată, sub forma proprietăţii quiritare şi proprietatea
colectivă a statului roman.

În dreptul clasic, pe lângă proprietatea quiritară apare şi proprietatea pretoriană, proprietatea

provincială şi cea peregrină.

În dreptul postclasic, în urma procesului de unire a proprietaţii, a aparut o forma unica de

proprietate, numită dominium.

În continuare vom vorbi despre formele proprităţii în dreptul roman, astfel:

a) Proprietatea colectivă a ginţii - se exercita asupra pământului. Astfel, legisacţiunea

sacramentum in rem, ca formă primitivă a revendicării, presupunea aducerea obiectului
litigios în faţa magistratului. De asemenea mancipaţiunea, modul originar de transmitere a
proprietăţii, presupunea aducerea lucrului care urma a fi transmis în faţa martorilor. Faţă de
această condiţie, înseamnă că la origine se putea transmite proprietatea privată numai asupra
bunurilor mobile, ce puteau fi aduse în faţa martorilor.

b) Proprietatea familială- unii consideră că această formă de proprietate a fost creată de

către Romulus la fondarea Romei. Astfel, acesta a repartizat cîte două iugăre de pământ
fiecărei familii, cu destinaţia de loc de casă şi grădină, acest teren fiind numit heredium.
Proprietatea familială prezenta trei caractere . Era inalienabilă, în sensul că nu putea fi
transmisă, vândută sau donată. Era indivizibilă, deoarece la moartea lui pater familias –
capului familiei, fii nu aveau posibilitatea de a împărţi între ei locul de casă şi grădină. De
aici deducem faptul că exista o formă a coproprietăţii, deoarece moştenitorii dobândeau un
bun pe care îl deţinuseră şi anterior. Fiii de familie exercitau împreună cu pater familias o
coproprietate asupra lui heredium, chiar şi în timpul vieţii lui pater familias, iar la moartea
4
şefului de familie dobândeau un bun pe care îl deţinuseră împreună cu pater familias şi
înainte.

c) Proprietatea quiritară- aceasta mai este numită şi proprietate a cetăţenilor romani.

Această proprietate era deosebita de alte forme de proprietate prin caracterele ei:
 caracter exclusiv- se exercita doar asupra lucrurilor romane fiind exercitată numai de către
cetăţeni romani;
 caracter absolut- ceea ce însemna că titularul dreptului de proprietate quiritară putea folosi
lucrul, culege fructele şi avea posibilitatea sa-şi distrugă bunul.
 caracter perpetuu- insemna că proprietatea quiritară exista pentru totdeauna, nu se pierdea
prin trecerea timpului.
d) Proprietatea colectivă a statului- acest drept de proprietate se exercita asupra pământul
cucerit de la duşmani, precum şi asupra sclavilor publici.

e) Proprietatea pretoriană- reprezenta un drept de proprietate creat si protejat de pretor.

Aceasta avea un caracter temporar, deoarece se transforma în proprietate quiritare in urma
uzucapiunii de un an sau doi.

f) Proprietatea provincială- reprezenta un drept de folosinţă exercitat de către locuitorii din

provincii asupra pământurilor statului (ager publicus. Astfel, proprietarul provincial putea
transmite pământul, putea să îl doneze, să-l lase moştenire şi totuşi trebuia să plătească un
impozit anual numit tributum.

g) Proprietatea peregrină- era o forma a proprietăţii exercitată de către peregrini asupra

construcţiilor şi bunurilor mobile. Romanii au recunoscut peregrinilor o formă de proprietate
specială, deoarece erau principalii lor parteneri de comerţ.

Deja în dreptul postclasic şi italicii trebuiau să plătească impozit pentru pământ, astfel nu se
mai făcea diferenţă între proprietatea quiritară şi proprietatea provincială. Deci, proprietatea
provincială a dispărut.

În anul 212, Caracalla, prin constituţia sa, a generalizat cetăţenia romană, lucru ce a avut ca
efect dispariţia peregrinilor şi dispariţia proprietăţii peregrine.

În vremea lui Justinian, proprietatea quiritară şi cea pretoriană s-au unit, astfel apărînd o
unică forma de proprietate numită dominium. titularul dreptului de proprietate putea dispune
de obiectul dreptului său printr-o simplă manifestare de voinţă.

3 .Dreptul de proprietate publică

5
1.Noţiunea şi caracteristica dreptului de proprietate publică formă a dreptului de
proprietate.     
 În multiple surse s-a încercat definirea noţiunii de proprietate publică, astfel în alin.3 al art.
127 al Constituţiei se precizează că proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor
administrativ teritoriale. Articolul 31 al Legii nr.459 cu privire la proprietate se precizează,
că din proprietatea de stat a Republicii Moldova fac parte bunurile ce aparţin Republicii
Moldova ca stat cu drept de posesie, de folosinţă şi de administrare. Ea se manifestă sub
formă de proprietate de stat şi proprietate municipală.
Definim dreptul de proprietate publică astfel: „Dreptul de proprietate publică este acel drept
exclusiv şi perpetuu de a stabili prin intermediul organului legislativ suprem, modul de
posesie, folosinţă şi de administrare asupra bunurilor incluse în patrimoniul Republicii
Moldova”.
În urma analizei de mai sus, se observă că în unele se foloseşte noţiunea de proprietate de
stat (art. 31 Legea nr. 459), în altele proprietatea publică (art. 127 al Constituţiei). Am putea
pune semnul egalităţii între aceste două noţiuni, dacă obiectele dreptului de proprietate
enumerate în izvoare ar coincide, deoarece ele se deosebesc presupunem că într-un izvor se
expune dreptul de proprietate a bunurilor din domeniul public şi în altul din domeniul privat.
În dependenţă de cele expuse facem precizarea că atributele dreptului de proprietate publică
– posesia, folosinţa şi, mai ales, dispoziţia – se vor exercita în mod diferit, în „funcţie de
titularii acestei forme de proprietate şi, în aceeaşi măsură, în raport de bunurile care fac
obiectul domeniului public şi respectiv, al domeniului privat”.
Concluzionăm că dreptul de proprietate publică se exercită, indiferent de titularul său, în
interesul general, fie al întregului public (interes naţional), fie al unui grup restrîns de
populaţie (interes local).
2.Caracterele juridice specifice ale dreptului de proprietate publică.
Dreptul de proprietate publică se poate exercita, pe de o parte, asupra bunurilor ce constituie
domeniul public, iar pe de altă parte, asupra bunurilor ce formează domeniul privat.
În funcţie de acest aspect, caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică vor fi
diferite.
Astfel, alin. 4 al art. 296 C.C.R.M. prevede că dreptul de proprietate publică, ce se exercită
asupra bunurilor, dispune de următoarele caractere: absolut; insesizabil; exclusiv,
imprescriptibil. Dreptul de proprietate publică este exclusiv în sensul că nu este susceptibil
de dezmembrare în ceea ce priveşte atributele posesiei şi folosinţei, atribute care nu pot
forma conţinutul unor drepturi reale (principale sau accesorii) care să aparţină unor persoane
fizice sau persoane juridice.

Dreptul de proprietate publică ce se exercită asupra bunurilor care formează domeniul public
este de asemenea:
–               inalienabil;
6
–               imprescriptibil (din punct de vedere achizitiv);
–               insesizabil.
În schimb, dreptul de proprietate publică exercitat asupra bunurilor aparţinând domeniului
privat este alienabil şi prescriptibil.
Caracterele absolut şi exclusiv au fost analizate cînd am făcut prezentarea generală a
dreptului de proprietate, aşa încât, nu vom reveni asupra lor, ci le vom analiza doar pe
celelalte.
Caracterul inalienabil
Caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică este reglementat în Constituţia
Republicii Moldova, Codul Civil al RM (p. 4, art. 296) şi în alte acte normative, pentru
anumite categorii de bunuri.
Astfel, în art. 296 alin. 4 al CCRM: „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”.
De asemenea, în art. 5 alin. 2 din Codul funciar se prevede: „Terenurile care fac parte din
domeniul public sunt scoase din circuitul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel”.
Aceste 2 izvoare ne permit aplicarea prin analogie asupra celorlalte bunuri (mobile sau
imobile) care formează domeniul public. Extinderea caracterului inalienabil şi asupra
celorlalte bunuri ce aparţin domeniului public, se explică prin faptul că ele sunt destinate
uzului public, fie în interes naţional, fie în interes local.
Deci, dreptul de proprietate publică exercitat asupra domeniului public este inalienabil, în
sensul că bunurile (mobile şi imobile) care constituie obiectul său sunt scoase în afara
circuitului civil general.
Caracterul imprescriptibil
În conformitate cu art. 296 din Codul Civil al RM, bunurile din domeniul public al
proprietăţii publice este imprescriptibil, adică nu se stinge prin neuz, şi nu poate fi dobândit
de terţ prin: uzucapiune şi nu se supune termenelor de prescripţie. Bunurile ce constituie
domeniul privat al statului cu predominanţă bunurile mobile, conform articolelor respective
din Codul civil, acestea se prescriu prin simplul fapt al posesiei lor, fără a fi nevoie de vreo
scurgere de timp. Astfel, cel care posedă un bun mobil este considerat a fi proprietarul lui.
Însă dreptul de proprietate publică (asupra bunurilor din domeniul public), este
imprescriptibil, atît din punct de vedere achizitiv cît şi extinctiv.
Astfel, fiind, în ipoteza în care va fi promovată o acţiune în revendicare a unui bun, care face
parte din domeniul public, aflat în posesie nelegitimă a unei persoane fizice sau a unei
persoane juridice, posesorul nu se va putea prevala de faptul că a dobândit proprietatea
asupra acelui bun prin posesia lui (îndelungată, pentru imobile sau simplă, pentru mobile).

Caracterul insesizabil.
Caracterul dat este specific dreptului de proprietate publică şi se exercită asupra domeniului
public al statului.

7
Caracterul insesizabil al dreptului de proprietate publică explică faptul daca statul poate avea
calitate de debitor.
Astfel, se pune problema dacă persoanele fizice sau persoanele juridice – în calitate de
creditori ai statului pot urmări bunurile care formează obiectul dreptului de proprietate
publică sau dacă împotriva statului pot fi exercitate căile ordinare de executare silită.
Răspuns putem găsi în art. 46 alin. 1 din Constituţia Republicii Moldova, care dispune:
„ creanţele asupra statului sunt garantate”, în consecinţă, creditorii statului ne putând urmări
bunurile proprietatea statului, pot urmări, pentru satisfacerea creanţelor lor, numai mijloacele
băneşti ale statului pe calea înscrierii lor la buget, astfel statul este considerat a fi totdeauna
solvabil şi, drept urmare, bunurile care formează obiectul dreptului de proprietate publică
sunt insesizabile.
4.Dreptul de proprietate privată
1.Noţiunea şi caracteristica dreptului de proprietate privată formă a dreptului de
proprietate.
În art. 9 alin. 1 din Constituţie se prevede „Proprietatea este publică şi privată”.
De asemenea, în art. 46 alin.1 al Constituţiei RM. se spune: „Dreptul de proprietate privată,
precum şi creanţele asupra statului sunt garantate”.
Art. 12 al Legii nr. 459 se aduce următoarea formulare a dreptului de proprietate privată.
Proprietatea privată sunt bunurile, precum şi produsele activităţii intelectuale, care aparţin
cetăţeanului, ca persoană fizică cu drept de posesie, folosinţă şi administrare.
În literatura de specialitate sunt aduse şi alte definiţii precum: Dumitru C. Florescu s-a expus
cu următoarea definiţie: „Dreptului de proprietate privată este dreptul real care conferă
titularului său exercitarea asupra lucrurilor a posesiei, folosinţei şi dispoziţiei, în mod
exclusiv şi permanent, prin putere proprie, în interes propriu în limitele şi cu respectarea
dispoziţiilor legale”.
Dreptul de proprietate privată, poate aparţine atât statului cât şi persoanelor fizice şi
persoanelor juridice. De asemenea, tot ca un aspect specific, subliniem că obiectul său nu
este determinat, acesta fiind constituit din orice fel de bunuri, în afara celor ce formează
domeniul public al statului, care sunt expres indicate de lege.
Deci, dreptul de proprietate privată este, acel drept real care aparţine statului, unităţilor
administrativ-teritoriale, persoanelor fizice şi persoanelor juridice în virtutea căruia
titularii exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra unor bunuri – mobile sau imobile –
care se află în circuitul civil în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.
Dreptul de proprietate privată are unele caractere juridice pe care le are şi dreptul de
proprietate publică, dar are şi unele caractere specifice numai acestei forme de proprietate,
deoarece dreptul de proprietate publică are drept scop satisfacerea intereselor titularilor săi.
În acest sens, menţionăm că destinaţia bunurilor care constituie obiectul dreptului de
proprietate privată, este de a satisface nevoile personale ale titularilor săi, acesta fiind posibil
de realizare prin faptul că, aflându-se în circuitul civil general, lucrurile pot face obiectul
oricăror acte juridice civile.
8
În legea 459., este menţionat faptul că obiecte ale dreptului de proprietate privată pot fi : ,,
loturi de pămînt, plantaţiile de pe ele, case de locuit, mijloace de transport, mijloace băneşti,
acţiuni şi alte hîrtii de valoare, obiecte de uz casnic şi de uz personal, produse ale acţivităţii
intelectuale, mijloace de producţie pentru înfăptuirea activităţii economice, producţia şi
veniturile obţinute, precum şi alte bunuri cu destinaţie de consum şi de producţie.”
Dreptul de proprietate privată este: real; perpetuu; absolut (opozabil erga omnes); exclusiv;
sesizabil; alienabil; prescriptibil.
2.Caracterele dreptului de proprietate privată
1. Caracterul real al dreptului de proprietate privată este determinat prin lege şi presupune
existenţa unui subiect activ determinat de la început, care îşi poate realiza dreptul
independent de subiectul pasiv care este nedeterminat, formînd totalitatea tuturor
persoanelor.
2. Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate privată reprezintă faptul că acest drept
durează atîta timp cît există bunul şi că acest drept nu se stinge prin neuz, adică prin
nefolosinţă.
3. Caracterul absolut al dreptului de proprietate privată îl putem deduce din art. 1 al Legii
nr. 459 cu privire la proprietate care prevede că proprietarul are dreptul să exercite faţă de
bunurile sale orice acţiuni care nu contravin legilor şi nu dăunează sănătăţii oamenilor şi
mediului înconjurător.
4. Caracterul exclusiv. Acest caracter al dreptului de proprietate privată implică, în
conţinutul, său, atât posibilitatea executării tuturor atributelor de către titulari, cât şi
posibilitatea dezmembrării acestora. Titularul dreptului de proprietate privată este singurul
care poate exercita atributele dreptului de proprietate chiar şi când nu are bunul în posesie.
În mod concret, dreptul de proprietate privată se poate prezenta, mai întâi, în plenitudinea
atributelor sale, când toate cele trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia – sunt exercitate
de către o singură persoană – proprietarul. De asemenea, titularul poate fi lipsit de atributele
posesie şi folosinţă, acestea formând conţinutul altor drepturi reale exercitate de către alte
persoane.
5. Caracterul sesizabil. Dreptul de proprietate privată spre deosebire de dreptul de
proprietate publică (cu excepţia bunurilor domeniului privat) este sesizabil deoarece bunurile
care formează obiectul său, când se află în patrimoniul unei persoane care, este în raport cu
alta, fiind debitor, pot fi urmărite în scopul realizării creanţei creditorului.
Deci, creditorii pot urmări, pentru satisfacerea creanţelor, orice bun – mobil sau imobil –
care se află, la momentul respectiv, în proprietatea privată a debitorului .

6. Caracterul alienabil. Şi acesta este un caracter specific doar dreptului de proprietate

privată. Dreptul de proprietate privată, indiferent de forma sa – mobiliară sau imobiliară –
este alienabil, în sensul că bunurile ce formează obiectul său se găsesc în circuitul civil
general.

9
 Concluzie

În urma efectuării acestui raport am reuşit să sesizez că delimitarea dreptului de proprietate

private şi a dreptului de proprietate publică, are o importanţă majoră pentru societatea civilă.
Astfel, dreptul de proprietate publică este acel drept exclusiv şi perpetuu de a stabili prin
intermediul organului legislativ suprem, modul de posesie, folosinţă şi de administrare
asupra bunurilor incluse în patrimoniul Republicii Moldova, pe cînd dreptul de proprietate
privată este, acel drept real care aparţine statului, unităţilor administrativ-teritoriale,
persoanelor fizice şi persoanelor juridice în virtutea căruia titularii exercită posesia, folosinţa
şi dispoziţia asupra unor bunuri – mobile sau imobile – care se află în circuitul civil în
condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.
Am observat că acestea, în prim plan se deosebesc prin caracterul juridic pe care îl au, unul
fiind astfel din domeniul public, iar altul din domeniul privat.
De asemenea dreptul de proprietate este separat, în funcţie de titularii săi şi prin alte
dispoziţii legale. Spre exemplu, ”Bunurile care nu sunt a particularilor sunt administrate şi nu
pot fi înstrăinate decât după regulile şi formele prescrise anume pentru ele”. Deci, dreptul de
proprietate, în funcţie de titularii săi, poate îmbrăca două forme: forma dreptului de
proprietate privată, care aparţine particularilor şi forma dreptului de proprietate public,
aparţinând statului.
Astfel, domeniul public al dreptului de proprietate publică a statului este inalienabil (bunurile
din domeniul public, fiind scoase din circuitul civil general, nu poate face obiectul unor acte
juridice civile) şi imprescriptibil şi din punct de vedere achizitiv, în timp ce domeniul privat
al dreptului de proprietate publică a statului este alienabil şi perscriptibil din punct de vedere
achizitiv şi sesizabil.
Consider că aceasta delimitare ar trebui adusă la cunoştinţa cetăţenilor RM, prin diverse
metode de informare pe lîngă publicarea în Monitorul Oficial, deoarece dese ori apar
confundări în ceastă sferă.

Bibliografie

10
1.Codul Civil al Republicii Moldova.
2.Legea nr.459 cu privire la proprietate, publicată în 1991.
3. Constituţia Republicii Moldova.
4. https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/dreptul-de-proprietate/
5. Drept privat roman. Note de curs. V.Volcinschi, D.Ţurcan,A. Tarlapan,
S.Cebotari. Chişinau 2014.

11