ROMÂNIA

STATUL MAJOR AL FORȚELOR TERESTRE

ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE „NICOLAE BĂLCESCU”

FACULTATEA DE MANAGEMENT MILITAR

Interventia multi-nationala in Afganistan

Sd. sg. Ilie Florin Adrian

Sd. sg. Mitru Marian

Introducere

1. Introducere………………………………………………………..3
2. Impactul transformator al Afganistanului..............4
3. O alianta “mai operationala”..................................6
4. Concluzie………………………………………...9
5. Bibliografie………………………………..……10
 Introducere

Pământurile afghane au fost mai mereu de-a lungul istoriei o piatră de încercare pentru marile
imperii ale vremii. De la persani, macedoneni și kușani până la britanici, sovietici și americani,
toți au întâmpinat rezistența afghană care a măcinat precum un malaxor de piatră, trupele străine
ce au pus piciorul în această țară. Poziția geografică a țării a atras ca un magnet marile puteri de-
a lungul istoriei.” Războiul din Afghanistan a început pe 7 octombrie 2001 când a fost începută
Operațiunea Enduring Freedom (OEF) de armata SUA împreună cu armata britanică, ca răspuns
la atacurile asupra SUA de la 11 septembrie 2001. Caracterul războiului a evoluat de la o luptă
violentă cu Al-Qaeda și susținătorii săi talibani la un complex efort contrainsurgent.

Afghanistanul redevine cel mai mare exportator de heroina din lume. Astazi, conform
estimarilor experților, din taramul paștunilor pleaca anual o cantitate de droguri de cateva ori mai
mare decat cea exportată sub regimul taliban. Cu banii rezultați, gherilele afghane și talibanii
regrupați cumpară cot la cot armament. Afghanistanul se situează sub influenţa marilor puteri: la
nord Rusia, la est China, spre sud-sud-est India, spre sud-sud-vest Iran iar la vest Europa, la
acestea se adauga SUA. Aflându-se pe aceste poziţii, fiecare din acestea pot influenţa în mod
foarte puternic pe celelalte. De asemenea, Afghanistanul este situat la confluenţa marilor religii
din lume: Budismul, Creştinismul şi Islamismul. O echipă mixtă formată din militari şi geologi
americani au descoperit în Afghanistan resurse minerale în valoare de un trilion de dolari
Misiunea de bază este “Enduring Freedom”, cea de luptă efectivă, care încearcă să smulgă de sub
controlul taliban regiunile montane şi greu accesibile, mai ales cele situate lângă graniţa afghano-
pakistaneză, devenită un sanctuar pentru talibani şi Al-Queda. Dacă ne uităm doar pe cifre, sunt
peste 150 000 de militari aliaţi în Afghanistan, dar doar 22 000 implicaţi în operaţiuni de
eliminare a talibanilor, respectiv în Enduring Freedom. Este unul dintre motivele pentru care
lucrurile bat pasul pe loc aici. Prin intermediul ISAF, NATO îndeplineşte un rol cheie de
asigurare a asistenţei în domeniul securităţii şi realizează o revoluţie conceptuală.
 Impactul transformator al Afganistanului

Invocarea Articolului 5 al Tratatului Nord Atlantic ca urmare a atacurilor teroriste din 11

septembrie şi angajarea operaţională a NATO în Afganistan au propulsat în mod real şi
irevocabil Alianţa în „operaţii în afara ariei” departe de centrul său de gravitate euro-atlantic
tradiţional şi au făcut ca apărarea împotriva terorismului să devină o nouă misiune importantă
pentru forţele aliate. Noua extindere la nivel global a terorismului şi dimensiunea globală
crescândă a securităţii internaţionale au fost conştientizate rapid de NATO. La întâlnirea lor de la
Reykjavik din mai 2002, miniştrii afacerilor externe din ţările NATO au convenit că „în vederea
desfăşurării întregii sale game de misiuni, NATO trebuie să fie capabil să trimită în teren forţe
care să poată să se deplaseze rapid oriunde este nevoie de ele, să susţină operaţii la distanţe mari
şi pe perioade îndelungate şi să-şi îndeplinească obiectivele”. Acest acord fundamental a pregătit
terenul pentru o serie de transformări legate de asumarea în cele din urmă de către NATO a
conducerii ISAF în august 2003.

Din punct de vedere al transformării militare, probabil cea mai remarcabilă realizare a angajării
NATO în Afganistan a fost determinarea şi capacitatea fără precedent dovedite de aliaţii
europeni şi Canada de a disloca în sprijinul ISAF, pe baza rotaţiilor efectuate la fiecare şase luni,
un comandament multinaţional HRF de corp, împreună cu grup de luptă de dimensiunea unui
batalion sau a unei brigăzi. Deşi uneori ISAF a fost afectat de lipsa acută a avioanelor şi
elicopterelor şi se confruntă în continuare cu unele neajunsuri pe termen lung care îi limitează
drastic eficacitatea operaţională, această capabilitate originală a unui număr de aliaţi care dislocă,
alături de Statele Unite, un număr semnificativ de forţe la o distanţă strategică de Europa şi
America de Nord a făcut posibilă extinderea prezenţei ISAF în provinciile de nord, vest şi, mai
recent, de sud ale Afganistanului. 

În plus, folosirea Echipelor Provinciale de Reconstrucţie (PRT-uri) în Afganistan a oferit un

vehicul adaptabil pentru o mai bună integrare a eforturilor civile şi militare complementare
vizând stabilizarea şi reconstrucţia şi pentru întărirea interacţiunii şi cooperării între NATO şi
organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în această ţară. PRT-urile au
demonstrat fezabilitatea planificării şi acţiunii civile şi militare concertate (CPA) la nivel local,
evidenţiind în acelaşi timp nevoia de întărire a CPA între NATO şi alţi actori la nivel
instituţional. 

Angajarea NATO în Afganistan a deschis calea abordărilor inovative în privinţa folosirii mai
flexibile a forţelor Alianţei în sprijinul operaţiilor non-NATO conduse de ţări aliate sau de
organizaţiile internaţionale sau în mod concertat cu acestea. Când în 2002 Germania şi Olanda au
solicitat sprijinul NATO pentru a le facilita exercitarea în comun a comenzii ISAF, înainte ca
acesta să devină o operaţie condusă de NATO, expertiza şi mijloacele oferite prompt de NATO
au demonstrat că Alianţa dorea şi era aptă să contribuie la planificarea şi desfăşurarea operaţiilor
conduse de alţii. Cooperarea operaţională între ISAF şi Comandamentul Forţelor Multinaţionale
din Afganistan condus de SUA şi parteneriatul în domeniul instruirii Forţelor Irakiene de
Securitate dintre Misiunea NATO de Instruire şi Comandamentul Multinaţional pentru
Securitatea Tranziţiei condus de SUA ilustrează felul în care Alianţa poate acţiona colectiv prin
modalităţi care sunt complementare la eforturile individuale ale diferiţilor aliaţi. Acestea
subliniază de asemenea adaptabilitatea Alianţei la condiţiile aflate în evoluţie. În acest sens,
sprijinul NATO pentru Uniunea Africană în vederea întăririi misiunii acesteia de menţinere a
păcii în regiunea Darfur din Sudan evidenţiază progresele realizate din 2002 în încercarea de a
face ca sprijinul NATO să fie disponibil pentru operaţiile non-NATO. 

O Alianţă „mai operaţională"

Implicaţiile atacurilor din 11 septembrie pentru NATO au fost imediate şi de lungă durată,
astfel, la o zi după tragicele evenimente din Washington şi New York, Consiliul Nord-Atlantic
invocă Articolul 5, clauza apărării colective a Tratatului de la Washington, pentru prima dată în
istoria sa.

În decursul a câteva săptămâni de la producerea atacurilor teroriste, NATO a lansat Operaţia

Eagle Assist şi Operaţia Active Endeavour, dislocând aeronave ale Alianţei echipate cu Sisteme
Aeropurtate de Alertă şi Control (AWACS) în Statele Unite şi acţionând pentru descurajarea
activităţilor teroriste în Marea Mediterană. De asemenea, începând cu 7 octombrie 2001 o parte
din aliaţi sub conducerea SUA declanşează operaţia Enduring Freedom pentru răsturnarea
regimului taliban şi îndepărtarea al Qaida din Afganistan.

La întâlnirea de la Reykjavik (Islanda), din mai 2002, miniştrii afacerilor externe din ţările
NATO au ajuns la concluzia că pentru a-şi îndeplini întreaga gamă de misiuni, NATO trebuie să
fie capabil să dispună în teren de forţe care se pot deplasa rapid oriunde este nevoie de ele, care
pot desfăşura operaţii de lungă durată şi la mari distanţe şi care sunt capabile să-şi îndeplinească
obiectivele. După aceasta, aliaţii au convenit că NATO, prin experienţa şi expertiza sa în
planificarea şi desfăşurarea operaţiilor multinaţionale, poate oferi, după caz, sprijin în
planificarea operaţiilor coaliţiilor non-NATO care implică participarea individuală a aliaţilor.
Această decizie a permis Comandamentului Suprem al Puterilor Aliate din Europa (Supreme
Headquarters Allied Powers Europe-SHAPE) de la Mons (Belgia), să sprijine pentru prima dată
o operaţie non-NATO în vederea asigurării coordonării contribuţiilor cu trupe, generării forţelor,
furnizării de informaţii secrete şi a sistemelor de comunicaţii şi informatice. Astfel, prin rezoluţia
1386 a Consiliului de Securitate al ONU1 s-a consfinţit înfiinţarea Forţei Internaţionale pentru
Asistenţă şi Securitate (International Security Assistance Force-ISAF), care a fost dislocată pe
teritoriul Afganistanului pe o perioadă de 6 luni. Subliniem faptul că ISAF nu a fost şi nu este
mandatată să conducă operaţii antiteroriste.

Decizia de a prelua comanda ISAF şi prin aceasta angajarea NATO în Afganistan a avut un
impact de lungă durată asupra stabilirii noilor structuri ale comenzii şi forţelor Alianţei, generării
forţelor, planificării şi acţiunilor, precum şi asupra sustenabilităţii operaţiilor multinaţionale
desfăşurate în teatre aflate la mari distanţe.

În ceea ce priveşte aranjamentele de comandă şi control, ISAF este prima operaţie a NATO
care a testat, încă de la început, conceptul comandamentelor pe trei niveluri – strategic,
operaţional şi în teatru – din cadrul noii Structuri de Comandă a Alianţei. Astfel, comandamentul
ISAF din Kabul se subordonează SHAPE (comandamentul strategic al NATO), prin intermediul
Comandamentului Forţelor Întrunite (JFC) aliat din Brunssum, Olanda, care este comandamentul
operaţional. Acest aranjament permite Comandantului Suprem Aliat din Europa (Supreme Allied
Commander Europe-SACEUR) care în acelaşi timp este şi Comandantul Comandamentului
american pentru Europa (COMUSEUR) să furnizeze ISAF directive strategice, fără a se implica
în managementul la nivel operaţional, care reprezintă responsabilitatea Comandamentului
Forţelor Întrunite (Joint Force Commands-JFC). ISAF este de altfel prima operaţie într-un teatru
de operaţii a JFC Brunssum şi, de aceea, un reper fundamental în dezvoltarea acestuia ca un
comandament la nivel operaţional. În plus, ISAF este prima operaţie condusă de NATO pentru
care comandamentele terestre ale Forţelor cu Nivel de Operativitate Gradual2 (Gradual
Readiness Forces-GRF), un element cheie al Structurii de Forţe a Alianţei, care asigură nucleul
comandamentelor din teatru prin rotaţie. După încheierea ISAF IV şi V, GRF-urile au preluat
rolul celor două comandamente ale Structurii de Comandă a NATO – Centrul Întrunit de
Comandă de la Heidelberg, Germania, şi JFC Brunssum – care au asigurat nucleul
comandamentului ISAF. După Eurocorp (ISAF VI, din august 2004 până în februarie 2005),
Corpul cu Dislocare Rapidă al NATO (NRDC-T) condus de Turcia, şi-a asumat comanda
rotativă în cadrul ISAF VII şi acelaşi corp a preluat, sub conducerea Italiei, comanda ISAF din
august 2005 până în 4 mai 2006 când comanda a revenit Armatei Britanice.
 Avantaje asociate dislocării şi redislocării în şi din Afganistan

Deşi există unele dezavantaje asociate dislocării şi redislocării în şi din Afganistan a unui
comandament de valoare corp de armată la fiecare şase luni, inclusiv în ceea ce priveşte
dezorganizarea pe care o produce la nivelul continuităţii misiunii o astfel de rotaţie şi costurile
substanţiale pentru instruire şi transport pe care le implică, ea totuşi este practicată pentru că
există unele avantaje ca:

a) în primul rând, angajarea în diferite variante multinaţionale a personalului de stat major

şi a forţelor provenind din diverse ţări membre contribuie la asigurarea implicării a
tuturor aliaţilor în ISAF, ceea permite împărţirea responsabilităţii. Acest lucru ajută la
depăşirea unei slăbiciuni majore manifestate de ISAF înaintea asumării comenzii de către
NATO, determinată de faptul că responsabilităţile asociate conducerii ISAF cădeau în
principal în sarcina naţiunii conducătoare;
b) în al doilea rând, deoarece corpurile de reacţie rapidă angajate în ISAF asigură
componenta terestră de comandă a Forţei de răspuns NATO (NATO Response Force-
NRF3 ), misiunile ISAF şi NRF se combină pentru a avea un impact transformaţional
asupra acestor formaţiuni. Pe de o parte, misiunea NRF contribuie la asigurarea
certitudinii că toate corpurile GRF care se dislocă în ISAF îndeplinesc standardele celei
mai înalte stări de pregătire operaţională şi eficacităţi. Pe de altă parte, misiunea ISAF
contribuie concret la sporirea capacităţii de dislocare a GRF în teatre aflate la mari
distanţe şi, implicit, la interoperabilitatea NRF ca un întreg. De aceea, din punct de
vedere al transformării, ISAF şi NRF sunt complementare. În plus, în această importantă
întreprindere, cele două comandamente strategice ale NATO – Comandamentul Aliat
pentru Operaţii (Allied Command OperationsA.C.O.) şi Comandamentul Aliat pentru
Transformare (Allied Command Transformation-A.C.T.) – au jucat un rol important.
Comandamentul Aliat pentru Operaţii a elaborat modelul operaţional pentru ISAF şi
NRF. Comandamentul Aliat pentru Transformare a furnizat sprijin prin asigurarea
instruirii de repetiţie a misiunii înainte de începerea acesteia pentru personalul ISAF.
c) ISAF a adus o premieră transformaţională, fiind în contrast cu Forţa de Implementare şi
Forţa de Stabilizare din Bosnia-Herţegovina şi Forţa Kosovo din Kosovo care au început
ca operaţii de mare amploare implicând forţe cu un personal de ordinul zecilor de mii, pe
când ISAF a fost lansat cu un efectiv ceva mai mic de 5.000 şi a crescut constant, pe
măsură ce aria de responsabilitate a misiunii s-a extins în tot Afganistanul.
 Concluzie

Conflictele armate nu rezolvă problemele pentru care s-au declanşat, ci dimpotrivă,

accentuează şi mai mult tensiunile, vulnerabilităţile sociale, economice şi psihologice, produc
pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale imense, greu de recuperat în decurs de o
generaţie, frustrările care alimentează spirala violenţei şi terorismului extremist pentru încă o
generaţie! De aceea, în paralel cu politicile şi strategiile militare de combatere a terorismului,
este necesară o strategie globală comună şi coerentă pentru eradicarea problemelor majore cu
care se confruntă omenirea: foamete, lipsa apei, bolile, migraţia, schimbările climatice etc.
Cum în viitorii 20 de ani este puţin probabil ca această strategie să dea roade, operaţiunile
militare internaţionale în combaterea terorismului rămîn singurele metode de acţiune
concretă, directă şi imediată! 
 Bibliografie

1. Alexandrescu Grigore, VĂDUVA Gheorghe şi DINU Mihai-Ştefan, STUDII DE

SECURITATE ŞI APĂRARE, Volumul 3, Editura Universităţii Naţionale de Apărare,
Bucureşti, 2005;
2. „Asimetriile prezentului. Contraterorism vs. Terorism”, Ed. Academiei
Naţionale de Informaţii, Bucureşti, 2007, director de proiect, prof. Univ. Dr.
Constantin Romanoschi;
3.  Dobriţoiu Radu, „AFGANISTAN – un pămînt uitat de timp”, Ed.
Enciclopedică, 2002;
4. Antonescu Olimpiodor, „Jandarmii în operaţii de menţinere a păcii”, ed.
Universităţii Bucureşti, 2007;