Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Drept “Simion Bărnuţiu”

Specializarea: Drept
Anul:II

Drept constituţional comparat

Tema: Consacrarea drepturilor fundamentale la nivel constituţional
în S.U.A, Marea Britanie şi Franţa

Coordonator: prof. univ. dr. Bianca Selejan-Guţan

aist. univ. dr. Horaţiu – Alexandru Rusu

Student: Bădiţa Filofteia-Alina, gr1

 Consacrarea drepturilor fundamentale la nivel constituţional în
S.U.A, Marea Britanie şi Franţa

1
S.U.A.
Valabiltatea şi originalitatea sistemului politic American se datoreşte într-o măsură
importantă conceptelor fundamentale pe care s-a întemeiat şi se întemeiază
democraţia Americană. Promovând neabătut imperativele libertăţii,
autodeterminării şi respectului drepturilor omului, democraţia Americană s-a
afirmat prin sistemul valorilor pe care le promovează, devenind un adevărat
îndreptar pentru numeroase popoare dornice de a-şi afirmă independenta în lupta
cu orice fel de tendinţe sau practice totalitare.
2
În mod paradoxal, în momentul forjării sistemului constituţional al Statelor
Unite ale Americii, fundamentele teoretice ale acestuia erau organic legate de
gândirea politico-juridică reformatoare a Europei din acea vreme, de tot ceea ce se
crease mai valoros în doctrina şi practica constituţionala ale statelor europene
occidentale până în secolul al XVIII-lea, deşi Statele Unite se aflau la o mare
distanţă de vechiul continent. Într-adevăr, se poate spune că sistemul constituţional
American a refelectat cele mai progresiste curente fliozofice promovate îndeosebi
în Anglia şi în Franţa la sfârşitul secolului al XVIII-lea, privind mecanismul de
funcţionare a structuriolr de putere şi raporturilor între guvernanţi şi guvernaţi.
După cum se ştie în nicio Constituţie din lume nu se intalanesc atât de numeroase
şi atât de profunde elemente tradiţionale ale cutumei britanice, ca în constituţia
Americană şi, să nu uităm de ca Imperiul britanic a avut o mare întindere, unul
dintre principiile de baza ale guvernării teritoriilor ocupate de acesta, constituindu-l
controlul britanic asupra întregului sistem de drept local.
În ceea ce priveşte concepţia constituţională, fondatorii Constituţiei americane au
transpus în practică, printr-o îmbinare armonioasă şi echilibrată a instituţiilor de
guvernare – devenite model de referinţă pentru satele europene – principiul
separaţiei celor trei puteri, formulat definitiv de Montesqieu, dar fundamentat
anterior de o seama de gânditori ai Renaşterii şi după ei, de englezii J. Harrington
şi J. Locke.

1
Dr. constitutional comparat; prof. univ. dr. Victor Duculescu , lect.univ. dr. Constanta Calinoiu; Ed. Lumina Lex
,Bucuresti 1996;
2
3
Concepţia potrivit căreia suveranitatea aparţinea poporului, transpusă din Europa
în America a avut că efect şi ruperea legăturilor spiritual între colonişti şi Coroana
Britanică care pretindea prerogativele conducerii ca pe nişte bunuri patrimoniale
cuvenite de drept, Monarhului. Se înţelege că această convingere politică, abil
infiltrată în conştiinţa publică, a constituit unul dintre factorii ideologici ai
victoriei celor 13 colonii împotriva Angliei, exprimată prin adoptarea la 4 iulie, a
Declaraţiei de indenpendenta – actul politic în care s-a consemnat naşterea unei noi
filozofii asupra liberatii omului.
Unul dintre pilonii Declaraţiei de Indepnedenta a fost hotărârea fermă a coloniilor
americane de a se împotrivii despotismului şi tiraniei exercitat de autorităţile
administrative desemnate de Coroana Britanică. Nu era însă o lupta împotriva
abuzurilor săvârşite de Guvernatorul sau de armata engleză în înfăptuirea legilor
britanice, ci de o lupta împotriva legilor ca atare, a sistemului de guvernământ
britanic. Principiul separaţiei puterilor, care este unul dintre principiile
fundamnetale care stau la baza doctrinei şi practicii constituţionale americane,
reprezintă alternative regimului absolutist.
Congresul Continental a cerut fiecărui stat să trimită delegaţi la o întrunire în
Philadelphia oraşul în care fusese semnată Declaraţia de independenţa, pentru a
discuta modificările ce trebuiau aduse Articolelor Confederaţiei. Întrunirea de la
Philadelphia a avut loc pe dată de 17 mai 1787 şi a fost denumită Convenţia de la
Philadelphia. La Convenţie au participat 12 state din cele 134 care au semnat
Articolele Confederatei (lipsea cel mai mic stat, Rhode Island). Convenţia a fost
prezidată de George Washington şi la aceasta au participat 54 dedelegati. În timpul
Convenţiei, delegaţii au creat o nouă formă de guvernământ pentru Statele Unite.
Această formă de guvernământ a fost cuprinsă într-un document denumit
Constitutia Statelor Unite ale Americii. În timpul elaborării Constituţiei, delegaţii
au fost confruntaţi cu două mari temeri, împărtăşite de majoritatea americanilor.
Prima era aceea că o persoană sau un grup aparţinând guvernului central ar putea
deveni prea puternică sau ar putea acapara controlul asupra ţării, dând astfel
naştere tiraniei. Pentru a preveni acest lucru, delegaţii au alcătuit o guvernare
compusă din trei părţi : executivă, legislativă şi judecatoreascaa. Fiecare din aceste
trei ramuri avea puteri pe care celelalte două nu le aveau, creându-se astfel
posibilitatea ca fiecare dintre ele să contrasemneze şi să limiteze orice acţiune
greşită a celorlalte.

3
Dr constitutional comparat ; prof. univ. dr. Cristian Ionescu; Ed. C.H. Beck, Bucuresti 2008;
4
A două temere era aceea că noul guvern central ar putea slabi sau chiar anula
posibilitatea guvernului fiecărui stat de a-şi rezolva propriile probleme.Pentru a
elimina această suspiciune, în Constituţie s-a precizat care sunt puterile guvernului
central şi care sunt puterile rezervate statelor membre. Astfel, fiecărui stat îi era
rezervat dreptu de a-şi alege propriul sau guvern.

După ratificarea Constituţiei S.U.A. în anul 1789 reprezentanţii unor state au făcut
constatarea că în Constituţie nu se menţionează garantarea libertăţilor , a
drepturilor şi privilegiilor cetăţenilor. Astfel, Constituţiei i-a fost adăugată
Declaraţia drepturilor omului (Bill of Rights)în anul 1791 care este compusă din 10
articole denumite Amendamente. Această declaraţie garantează libertatea şi
drepturile individuale şi interzice amestecul guvernului în viaţă personală a
cetăţenilor. Deşi, prin modul în care sunt definite drepturile omului în primele 10
Amendamente, ele prezintă anumite diferenţieri sau particularităţi faţă de cele care
aveau să fie înscrise în 1948 în “ Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”,
importanta lor este incontestabilă pentru edificarea întregului sistem juridic
American, ca şi pentru promovarea unei concepţii coerente, bine argumentată, în
ce priveşte drepturile omului.
Esenţa celor 10 Amendamente constă în :
Amendamentul I prevede libertatea cuvântului , a religiei, a presei,
dreptului poprului la întrunire paşnică ori de a adresa guvernului cereri
privind repararea nedreptăţilor.
Amendamentul II inscribe principiul că nu este permisă încălcarea
dreptului poporului de a deţine şi purta arme, întrucât “O miliţie bine
organizată este necesară pentru securutatea unui stat liber”.
Amendamentul IIIdispune că “ Pe timp de pace, niciun soldat nu va mai fi
încartiruit în vreo casă fără acordul proprietarului ei şi chiar pe timp de
război acest lucru va fi permis numai în conformitate cu prevederilr legii”.
Amendamentul IV garantează “Dreptul oamenilor la siguranţă asupra
persoanei lor, a casei, a documentelor şi a obiectelor personale în faţă
pericolului unei percheziţii sau confiscări neîntemeiate”.În conformitate cu
prevederile acestui Amendament, dreptul în cauza “nu va fi încălcat şi nu se
va emite niciun mandat, decât atunci când există temeiuri probabile care să
justifice emiterea unui atare mandat şi numai dacă acesta este întărit printr-

4
http://ro.scribd.com/doc/17475634/Drept-Constitutional-Comparat-Cristian-Ionescu
 un jurământ sau o confirmare si este însoţit de o descriere exactă a locului ce
urmează a fi perchiziţionat şi a persoanelor sau obiectelor ce vor fi ridicate.
5
Amendamentul al V-lea dispune : “ Nicio persoana nu va fi reţinută că să
dea socoteală pentru o crimă capitala sau de altă natură infamantă în absenţa
unui deţinut sau acuzări venite din partea unui Mare Juriu”. Sunt exceptate
de la această regulă “cazurile care apar în cadrul forţelor terestre sau navele
ori în cadrul fostelor armate, când persoanele respective se află în serviciul
propriu-zise pe timp de război sau situaţii de pericol public.”
Amandamentul VI dispune că : “ În toate cazurile de urmărire penală,
acuzatul va avea dreptul să fie judecat public şi neîntârziat, de către un juriu
imparţial al Statului sau al districtulin care va fi fost comisă infracţiunea,
district că va fi fost stabilit în peralabil prin lege.
Amandamentul VII prevede că : “ În toate procesele civile de natură
cutumiară , unde suma aflată în disputa depăşeşte douăzeci de dolari, se va
pastra dreptul la judecare de către un juriu şi niciuna dintre faptele judecate
de către un juriu nu va mai fi altfel rejudecată în verun alt tribunal al Statelor
Unite decât conform regulilor de drept cutumiar”.
Amandamentul VIII prevede că: “Nu se va cere depunerea unei cauţiuni
excesiv de mari, nici nu se vor impune amenzi excesive, nici nu se vor aplica
pedepse neobişnuite şi crude”
Amendamentul IX dispune că: “Enumerarea în cardul Cosntitutiei a
anumitor drepturi nu va putea fi concepută în sesnsul negării sau îngrădirii
altor drepturi deţinute de oameni”.
Amendamentul X dispune că “ Acele puteri care nu sunt nici delegate de
Constituţia Statelor Unite, nici interzise de ea pentru state sunt rezervate
pentru aceste state sau pentru popor”.
Primele 10 Amendamente ale Constituţiei S.U.A., adesea invocate în faţă
jutitei sau a unor forumuri politice ,au reprezentat şi reprezintă o mărturie a
fundamentării concepţiilor şi acţiunilor politice pe baza valorilor morale şi a
principilor privind drepturile omului.
Problema respectării drepturilor omului a preocupat pe mulţi dintre
peresdintii Statelor Uninte printre aceştia s-au remarcat preşedintele Wilson ,
Franklin Delano Roosvelt dar mai ales preşedintele Harry Turman prin opera
sa ceea ce avea să fie mai târziu “doctrina Turman”, preşdintele American
declara că : “ eu cred că trebuie să fie politică Statelor Unite de a sprijini
popoarele libere care rezistă încercărilor de a fi subjugate de minorităţi
armate sau de presiui din afară” În concepţia sa ,”prăbuşirea instituţiilor
5
Dr. constitutional comparat; prof. univ. dr. Victor Duculescu , lect.univ. drd. Constanta Calinoiu; Ed. Lumina Lex
,Bucuresti 1996;
 libere şi pierdere independeţei ar fi dezastruoase nu numai pentru acestea,
dar şi pentru lume.
Pe parcursul anilor, diplomaţia Americană a depus eforturi susţinute în
cadrul O.N.U., al Conferinţelor pentru Securitate şi Cooperare în Europa,
pronunţându-se pentru respectul drepturilor omului, pentru adoptarea unor
documente internaţional angajante, acceptate de toate statele ,care să ducă la
transformarea generoaselor idei ale drepturilor omului într-o realitate
concretă a zilelor noastre.

Marea Britanie
6
Ca tip de istoric de stat, statul englez s-a format într-un spaţiu geografic
izolat datorită despărţirii Angliei, prin Canalul Mânecii, de continental
convulsionat de lupte politice şi cu un nivel scazut al forţelor de producţie. La
rândul sau, dreptul constituţional este un produs al unei evoluţii politico-juridice şi
social-economice indelugate în acelaşi spaţiu georafic închis.
O privire introspectivă în istoria politică a Angliei arată că, în secolul al XIV-lea ,
instituţiile constituţionale britanice erau deja conturate în linii esenţiale, iar spre
sfârşitul scolului al XVI-lea, ele căpătaseră o fizionomie definitiva- rod şi al unei
foarte dezvoltate gândiri politice pentru acea vreme, ca şi al unui programtism
juridiciar ale cărui soluţii au ramas neclintite multe secole.
În Anglia, la fel ca şi în celelalte state europene feudale, nu s-a simţit nevoia, multă
vreme, a codificării dreptului public- ca, de altfel, adreptului în general- întrucât
cutuma constituţional era adânc inrandacinata în conştiinţa socială.Este adevărat şi
faptul că această cutumă nu avea o mare complexitate. Întocmirea în 1215 a unui
document oficial ( Magna Charta Libertatum ), care constituie începutul
constituţionalismului englez se explică prin faptul că raporturile juridice pe care le-
a consfinţit aceasta, drepturile baronilor pe care le-a reconfirmat şi le-a inatrit erau
de provenienţă recentă, posterioare cuceririi Angliei de către normanzi şi, prin
urmare nu deveniseră cutumă. La dată de 11 februarie 1225, regale Henric al III-
lea a acordat o nouă Magna Charta, care , printer altele, statuează că: Cetatea
6
Dr constitutional comparat ; prof. univ. dr. Cristian Ionescu; Ed. C.H. Beck, Bucuresti 2008;
Londrei se va bucură de vechiile sale libertăţi şi cutume libere. Dorim iarăşi că
toate cetăţile, burgurile, statele, baroniilor celor cinci porturi şi toate porturile să se
bucure de toate liberatile şi cutumele libere.
Constituţia Angliei se prezintă că un ansamblu suficient de coerent de cutume la
care se adaugă texte juridice adoptate de parlament, având o valoare şi o
importantă deosebită pentru dezvoltarea instituţiilor politice din acesată ţară, ca şi
pentru raporturile între guvernanţi şi guvernaţi, acestea sunt:
7
Magna Charta ce a constituit la timpul sau, o adevărată constituţie dictate de
regale Ioan fără de Ţară, în virtutea înţelegerii încheiate cu nobilii şi clericii
nemulţumiţi de abuzul puterii regale. Mai târziu, idelie consecrate în Magna Charta
au fost concretizate şi precizate în alte documente impotrante precum “Petition of
Rights” (1628), “Habeas Corpus Act” (1679) şi “Bill of Rights” (1689). Spre
deosebire de Magna Charta, care reglementează mai mult relaţiile dintre monarhie,
nobilii feudali şi clerici, căutând să ingrdeasca puterea regală, “Petiţă drepturilor” –
impusă regelui Carol I de către Parlament – are un caracter mai larg, pentru prima
dată subiect al drepturilor apărând “omul liber”, de unde concluzia că acest
document se adresează unei categirii foarte largi de supuşi regelui. Ideile
consacrate de “Petiţia drepturilor sunt următoarele: omul liber nu poate fi obligat la
impozite fără consimţământul Parlamentului; omul liber nu poate fi citat fără un
temei legal; soldaţii şi marinarii nu pot pătrunde în case particulare; în timp de
pace soldaţii şi marinarii nu pot fi pedesiti. După Magna Charta al doilea act
constituţional important a fost “Habeas Corpus Act, acest document a fost emis
pentru a pune capăt încălcărilor masive ale libertăţilor persoanleor efectuate de
puterea absolutista. Acest act prevedrea că: orice deţinut avea dreptul să pretindă să
i se comunice imediat decizia de arestare şi să obţină punerea sa in libertate pe
cauţiune. Pentru anumite cauze grave se prevedea că judecată urmează să aibă loc
în prima sesiune a Curţii cu Juri. În cazul în care deţinutul nu ar fi fost pus sub
acuzare şi nici condamnat, nici în timpul celei de a două sesiuni a Curţii cu Juri, el
trebuia să fie pus în mod obligatoriu în libertate. “Habeas Corpus Act” prevedea
sancţiuni pentru funcţionarii justiţiei care respectau regulile procedurale ce priveau
garanţiile libertăţii perosanei.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ne având o Constituţie scrisă, sub
formă unui document unic fundamental, se pune întrebarea unde pot fi găsite
izvoarele juridice ale drepturilor fundamentale de care se bucură cetăţenii regatului
Cea mai mare parte a acestor drepturi şi-au găsit la început existenţa în deciziile
judecătorilor, prin care aceştia recunoşteau un drept pe care britanicii îl posedau
deja. Începând cu secolul al XVIII—lea , multe dintre aceste drepturi au obţinut o
7
Dr. constitutional comparat; prof. univ. dr. Victor Duculescu , lect.univ. drd. Constanta Calinoiu; Ed. Lumina Lex
,Bucuresti 1996;
delimitare clară din partea unor statute importante.Odată cu sfârşitul dinastiei
Stuart în anul 1688 Rule of Law a devenit convenţia esenţială cu privire la
drepturile fundamentale de care se bucură cetăţenii britanici
8
Cele mai importante drepturi de care se bucură cetăţenii britanici pot fi
considerate următoarele :
a)Dreptul de vot ;
b)Dreptul la libertate personală ;
c)Dreptul la libertatea opiniilor ;
d)Dreptul la întrunire publică ;
e)Dreptul la proprietate privată ;
f)Dreptul la alegerea religiei ;
g)Dreptul de a apartine unui sindicat.
Tradiţia britanică, magistral exprimată de Dicey în 1885, consacră un
principiu fundamental pentru garantarea efectivă a drepturilor fundamentale
ale omului, înconformitate cu care ,,există o prezumţie generală că individul
este liber din moment ce el poate să facă tot ce nu îi este interzis prin lege’’.
Cu o astfel de mentalitate, extinsă la nivelul întregii societăţi britanice, nu e
de mirare că timp de secole constitutionaliştii nu au admis nici măcar
necesitatea unei enumerări a elementelor care compun libertatea individuală.
Human Rights Act din 1998 reprezintă primul efort de codificare adrepturilor
fundamentale de la adoptarea
Bill of Rights in 1869. Ceea ce este interesantin cazul acestui act normativ
este nu numai faptul că el încorporează expres în dreptul pozitiv britanic
Conventia europeană a drepturilor omului, dar şi faptul că, în baza articolului
3, judecătorul este obligat să interpreteze dreptul intern (atât legile, cât şi
common law) în conformitate cu dispoziţiile convenţiei. În cazul în care acest
lucru nu este posibil, judecătorul este obligat să facă o declaraţie de
neconformitate, ceea ce atrage după şi o modificare a dispoziţiei contrare din
dreptul intern, indiferent că această este o reglementare secundară sau
primară.
Prin caraterul lor novator şi bogatul conţinut de idei, documentele britanice
au premers de fapt actiuniile revoluţionare democratice care s-au soldat cu
răsturnarea absolutismului, cu proclamarea ideii drepturilor şi libertăţilor
omului în alte tăi şi în primul rând în Franţa, unde tradiţiile liberale britanice
şi ideile iluministe au determinat adoptarea cunoscutelor documente privind
drepturile omului şi cetăţeanului, care aveau să fundamenteze modelul
respectului pentru drepturi şi libertăţi în ţările democratice.
8

http://ro.scribd.com/doc/17475634/Drept-Constitutional-Comparat-Cristian-Ionescu
Franţa
9
Naţiunea franceză şi-a câştigat pe deplin dreptul de a i se recunoaşte o contribuţie
majoră în enunţarea şi realizarea unei doctrine şi a unei practici politice
democratice şi liberale, privind resorturile şi instrumentele de exercitare a puterii,
crearea unei filozofii a libertatii individului şi egalităţii umane , care au declanşat
în scurt timp ,reinoiri constituţionale în aproape toate statele de pe continent.
Factorul care a impus noua doctrina politică şi marile principii de egalitate şi
fraternitate umană a fost Revoluţia franceză din 1789.
La doi ani şi jumătate de la căderea Bastiliei este adoptată prima Cosntitutie scrisă
a Franţei a două din Europa (în mai 1791) . Vechiul regim a fost înlocuit cu un
sistem politic în care a prins viaţă principiul potrivit căruia, puterea rezidă în
Naţiune şi că această o exercită prin reprezentanţii săi.
Instituţia regalităţii s-a menţinut deoarece, în perioada imediat urmtoare
evenimantelor revoluţionare de la 14 iulie 1789, în Franţa nu se formase încă un
curent social în favoarea Republicii.
Principiile înscrise în Constituie erau însă impregnate de ideologia revoluţionară
antimonarhică, îndeosebi de substanţă lucrării lui Rousseau- Contractul social.
Tocmai de aceea, ele vizau mai mult deziderate teoretice, abstracte ale unui mod de
guvernare ideal schiţat de filozoful francez, decât soluţii practice de guvernare
corespunzătoare relitatilor sociale şi cerinţelor specifice unor categorii sociale care
înfăptuiseră Revoluţia.
Franţa continuă, aşadar, să fie şi după revoluţie un regat, dar încetase să mai
reprezinte o citadela a monarhiei absolutiste. Însăşi titulatura instituţiei monarhiei
se schimbă: în loc de “Rege al Franţei şi al Navarei”, monarhul era numit “Rege al
francezilor”. Nouă denumire era mai mult decât o formală schimbare protocolară,
şi anume, era expresia recunoaşterii constituţionale a faptului că, puterea politică
aparţine poprului, monarhul fiind socotit un funcţionar aflat în slujba acestuia.

9
Dr constitutional comparat ; prof. univ. dr. Cristian Ionescu; Ed. C.H. Beck, Bucuresti 2008;
 Stabilirea în Constituţie a principiului suveranităţii naţionale a avut ca rezultat
delegarea acesteia de către Naţiune prin scrutinul electoral unor reprezentanţi ai
săi, care vor exercita puterea în numele ei.
În concordanţă cu principiul înscris în art. 16 al Declaraţiei drepturilor omului şi
cetăţeanului din 1789, potrivit căruia “orice societate în care separaţia puterilor nu
este stabilită, nu are o constituţie “, exerciţiul puterii a fost conferit unor organisme
constituţionale diferite: Adunarea Naţională (puterea legislative );Regele (puterea
executive); Tribunalele (puterea judecătorească).
10
Generalul De Gaulle declara că : "Toate principiile şi toate experienţele solicita
ca puterile publice, legislativul, executivul şi judiciarul să fie net separate şi
puternic echilibrate iar, pe deasupra evenimentelor politice, să fi stabilit un arbitraj
naţional care să facă să prevaleze continuitatea în mijlocul combinaţiilor .În ceea
ce priveşte Parlamentul, compus din cele două Camere şi exercitând puterea
legislativă, se înţelege de la sine că puterea executive nu ar putea să procedeze sub
sancţiunea de a ajunge la confuzia în care Guvernul nu ar fi decât un ansamblu de
derogări. Prin urmare,şeful statului, plasat deasupra partidelor, ales de către un
colegiu care cuprinde Parlamentul, dar mult mai larg, este acela care trebuie să
actioneze ca putere executiva .Şefului de stat îi revine sarcina să concilieze
interesul general în ceea ce priveşte alegerea oamenilor, în concordanţă cu
orientarea care se degajă din Parlament. Lui îi revine funcţia de arbitru deasupra
evenimentelor politice fie, în mod normal, printr-o îndrumare, fie, în momentele de
mare confuzie, stimulând ţara să-i facă cunoscută prin alegeri hotărârea să
suverană.
Deci, marile principii pe care Declaraţia drepturilor omulu şi cetăţeanului le –a
fundamentat constituie şi astăzi idei extraordinare, a căror importantă se
proiecteze peste veacuri ca elemente indispensabile oricărei societăţi; ideea că
oamenii se nasc şi rămân liberi, că scopul oricărei asociaţii politice este apărarea
drepturilor naturale şi imprescriptibile ale omului, rezistă dincolo de vicisitudinile
timpului ca idei esenţiale pe care trebuie să se întemeieze orice societate politică.
Marile principii ale Declaratiei, ca de pildă acela că libertatea constă în a putea
face tot ceea ce nu este în detrimentul altuia; ca principiul suveranităţii rezidă în
naţiune, s-au perpetuat până în zilele noastre deşi Declaraţia nu are decât un
conţinut programatic, ea îşi păstrează, datorită ideilor esenţiale pe care le cuprinde,
10
http://ro.scribd.com/doc/17475546/DREPT-COMPARAT-1-Duculescu
o valoare 11deosebită până în zilele noastre. Ea marchează, incontestabil, o
contribuţie de seama a gândirii politice franceze, care constituie un aport de seama
la îmbogăţirea tezaurului gândirii sociale în general. Faptul că aceste idei ale
Declaraţiei drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 au fost încorporate în textul
actualei Constituţii denotă încă odată ataşamentul profund al poporului francez faţă
de acest document, conştiinţa faptului că ea reprezintă o parte a gândirii şi acţiunii
sale politice pentru lichidarea absolutismului.O a două idee care marchează, după
părerea noastră, permanenta contribuţiei şi gândirii franceze la dezvoltarea
dreptului constituţional este principiul separaţiei puterilor.
Acest principiu, după cum se cunoaşte, a fost interpretat în diferite feluri în zilele
noastre. Au existat, desigur, tendinţe de a-l interpreta în mod absolut şi dogmatic,
de a face din separaţia puterilor un principiu rigid, anacronic,depăşit,care să
interzică practic orice modernism, orice inovaţie în relaţiile între puterile statului.
Au existat însă şi tendinţe de a anihila acest principiu, de a caută să distrugă
separaţia dintre puteri sub pretextul unei pretinse "unicităţi" a puterilor statului, a
suveranităţii care ar împiedica orice fel de separaţie funcţională între puteri.

11
http://ro.scribd.com/doc/17475546/DREPT-COMPARAT-1-Duculescu
Bibliografie :

Dr. constitutional comparat; prof. univ. dr. Victor Duculescu , lect.univ. drd.
Constanta Calinoiu; Ed. Lumina Lex ,Bucuresti 1996;

Dr constitutional comparat ; prof. univ. dr. Cristian Ionescu; Ed. C.H. Beck,
Bucuresti 2008;

http://ro.scribd.com/doc/17475634/Drept-Constitutional-Comparat-Cristian-
Ionescu

http://ro.scribd.com/doc/17475546/DREPT-COMPARAT-1-Duculescu