A mea, Adrian Paunescu
înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie
Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.
Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.
Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei ramane – dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe –
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.
Când ai nevoie de dragoste, Mircea
Cartarescu
când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă
dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de
singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.
când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de
tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?
fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu
mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o
ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.
partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim
că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.
dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te
cunoaşte.
Sărută-mă, Magda Isanos
Săruta-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stinga focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire şi de soare.
Săruta-mi gura, buzele-ncleştate
Ce vorba şi surâsul şi-au pierdut.
Îţi vor zâmbi din nou înseninate
Şi-ndrăgostite ca şi la-nceput.
Sărută-mi fruntea, gândurile rele
Şi toate îndoielile-or să moară,
În loc vor naşte visurile mele
De viaţa nouă şi de primăvară.
Rosteşte-mă, Elena Armenescu
Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte
Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura…
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire Şi spuneai că m-asculţi?
printre armonii jefuite de cântec Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Când eşti departe
Rotindu-se-n dangătul
Rosteşte-mă încet, tandru
Clopotelor unor nevăzute biserici
cu numele meu întreg de zidire
Cu hramuri de peşti,
Cheamă-mă să te aud!
Felul în care
şi ai să vezi cum o petală
Te îndepărtai alergând
Îţi va mângâia umărul.
Înspre mare
Deasupra
Şi-mi strigai că ai nevoie
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
De depărtare
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ca să mă priveşti?
Ducându-te lângă privighetori
Ninsoarea
Departe, în jurul pământului, între nelinişti Se stingea
Rosteşte-mă cu inima uneori! Amestecată cu păsări
În apă,
Îţi aduci aminte plaja? Ana Blandiana
Cu o aproape bucuroasă disperare
Îţi aduci aminte plaja
Priveam
Acoperită cu cioburi amare
Urmele tălpilor tale pe mare
Pe care
Şi marea
Nu puteam merge desculţi?
Se-nchidea ca o pleoapă
Felul în care
Peste ochiul în care-aşteptam.
Te uitai la mare