Cât trăim – Izgonirea din rai - Nicolae

Nicolae Dabija Dabija

Cât trăim pe acest pământ E iarăşi martie şi e, iar,
Mai avem un lucru sfânt, primăvară:
O câmpie , un sat natal oşti de muguri pe ramuri se
O clopotniță pe deal. zbat
şi tu, iubita mea, m-ai uitat...
Cât avem o țară sfântă, Cum uiţi un bagaj într-o gară.
Și un nai care mai cântă,
Cât părinții vii ne sunt În astă primăvară, atât de
Mai există ceva sfânt. hapsână
ce amurgu-l întâlneşte cu zorii,
Cât durea-ne-vor izvoare, cine, iubita mea, te ţine de
Ori un cântec ce dispare, mână
Cât mai avem ceva sfânt ca să-ţi arate cum zboară
Vom trăi pe-acest pământ. cocorii?!

Cât pădurile ne dor ... E iarăşi martie, şi asfaltul e-

Mai avem un viitor nvins
Cât trecutu-l ținem minte de iarba ce iese, năvalnic, în
Mai există lucruri sfinte. stradă;
patru sori ies pe cerul încins
Cât Luceafărul răsare, şi numai eu mă-ncălzesc cu
Și în cer e sărbătoare, zăpadă...
Și e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt. ◊◊◊

Cât durea-ne-vor izvoare, Doamne, luminează

Ori un cântec ce dispare, în locul sorilor stinşi
Cât mai avem ceva sfânt ochii plânşi
Vom trăi pe-acest pământ. ai inimilor care curtează

Cât avem un sat departe să iubească ce nu se poate,

Și un grai ce n-are moarte să iubească mai mult decât se
Cât ai cui zice părinte, poate,
Mai există lucruri sfinte. să iubească, cu lacrimă veselă şi
bucurie tristă,
Cât durea-ne-vor izvoare, cât n-au iubit inimile toate
Ori un cântec ce dispare, care n-au ştiut că iubirea există.
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.
Suflete amestecate -
Nicolae Dabija
Ce nu e vis – nu e somn.
Ce nu e cu tine – nu e vis.
Ca-n copilărie, când citeam
la lumina fulgerelor,
astfel mi-apari tu în viaţa-mi.
Sufăr de dureri închipuite,
mă dor răni care nu sunt ale
mele,
beau cenuşă
şi mănânc lacrimi.
Doar când te văd mai trăiesc.
Atunci se amestecă ziua cu
noaptea,
bucuria cu durerea,
viaţa cu moartea
şi sufletele noastre le simt
amestecate
ca de Dumnezeu cu-o linguriţă
ceaiul.
Faţa pâinii
(apoteoza spicelor)
Ion Hadârcă
Cu tot negrele ţărânii
Preacurată-i faţa pâinii
Şi cu risipa fărâmii
Preacurată-i faţa pâinii
Şi cu sarea grea din spate
Preacurată-i faţa pâinii
Şi-mpărţită-n jumătate
Preacurată-i faţa pâinii
Maică-Ea de dimineaţă
Preacurată-i faţa pâinii
A purtărilor de-o viaţă
Preacurată-i faţa pâinii
Şi când mirii se sărută
Preacurată-i faţa pâinii
Cu dinţi umezi de-alăută
Preacurată-i faţa pâinii
Căci în trupul de secară
Preacurată-i faţa pâinii
Urcă dragostea de ţară
Preacurată-i faţa pâinii
Şi-n prosoape ne desface
Preacurată-i faţa pâinii
Ani de muncă ani de pace
Preacurată-i faţa pâinii.
Zilele
Ion Hadârcă
... Şapte iar
Şi-mi pare că-i puţin.
Şi-mi mai pare c-au furat din ele
Mâţele cu fosfor pe lumini,
Stăncile cu soarta pe cişmele.
Şi-am să-ncerc de-a-ndoaselea apoi
Să le-nşir pe degete-fuioare:
Sâmbătă şi vinere şi joi...
Noaptea printre degete mă doare.
Nu-nţeleg, părinte,
şi mă mir -
Şapte sunt şi câtă măcinare.
Ca uimirea lângă trandafir,
Ca lumina dintr-o lumânare.
Dacă vii cumva de sărbători,
De-ale casei noastre să-mi aduci -
Zile mari încununate-n zori
Cu frunzari de vişini şi de nuci.
Ale mele tot mai mici se fac.
Ale mele tot mai des se duc,
Ca din palmă firele de mac,
Ca din codri viaţa de haiduc.