Sunteți pe pagina 1din 7

Sunt mai batran decat tine, mama ( L . Blaga) Dumitru Matcovschi - Parintii 1 De ce nu stim sa ne iubim parintii?

De ce nu stim copii cuminti sa fim? Parintii nostri luminosi ca sfintii, coboratori din dor si suferinte... De ce nu stim, copii, sa-i pretuim? Ei seamana cu pomii din campie ce cresc in timp neobosit si demn, sa adumbreasca pui de ciocarlie si gura de izvor cu apa vie la radacina unei cruci de lemn. ...Si astazi mama vine ca o mama la fiul ei cel mult risipitor si ii aduce strugure de poama, paine si nuci legata in naframa din sarbatoarea grea a anilor. ..Si astazi tata vine ca un tata din camp, de la cosit, de la arat, copila cea plecata sa si-o vada... Si o gaseste iar inlacrimata, nebun indragostita de-un soldat... Batrana toamna, iarna mai batrana, cu spulber, cu padure in framant... Si intra-ncet parintii in tarana, pana la brau si mai departe pana la suflet, la oftat si la cuvant. Dea Domnul pace si dea Domnul ploaie, auru-n spic sa fie cu noroc si ramul, doldora de rod, sa se indoaie, si niciodata sa traiti razboaie cu toata lumea asta la un loc! Dea Domnul casa sa va fie casa, nicicand straina, tanara in veac: cu frate asezat in cap de masa, cu prunc langa povestea cea frumoasa despre-un cioban in tundra, cu toiag. Dea Domnul sa-aveti parte de-o iubire mereu senina cum e lacrima, spre ratacire si spre regasire in vorba nerostita, in privire, in fir de iarba si in fir de stea. Intoarcere din lut in soarta nu e!

Am fost copii, dar n-am ramas copii... Si ei, parintii, catre ceruri suie, si cerurile portile-si descuie, si clopotele bat din vesnicii... O iarba verde si o coasa noua, un strop de apa si un nesfarsit... La miez de noapre luna pietre ploua... Cad picaturi de sange, nu de roua... Si rasaritul curge-n asfintit... De ce nu stim sa ne iubim parintii? De ce nu stim copii cuminti sa fim? Parintii nostri luminosi ca sfintii, coboratori din dor si suferinte... De ce nu stim cinstit sa-i pretuim?

2 Batrani parintii, patimiti, impovarati de ani; si de copii demult uitati. Batrani parintii... Si coboara in pamant, si parca-au fost candva, si nu mai sant... Batrani parinti. Ca doi mosi, ca doi stramosi. Frumosi ca sfintii si ca sfintii inimosi. Batrani parintii. Ca parintii, ca ai mei. Si-atat de singuri, si atat de putintei! Batrani parintii. Si ca fulgii de usori. Si fulgii cad incet-incet, luminatori: din ceruri cad, din nesfarsire, din namiezi... Si eu raman, si eu astept alte zapezi. Se duc parintii, duc-se-duc... Nu la arat. Nu la cosit. Si nu la treierat! Incet se duc, batrani se duc de langa noi: se duc de tot, se duc la ultimul razboi. Dincolo de este, dincolo de-a fost canta cucuvaiul ragusit, anost. Dincolo de cantec si de paradis ingerul meu doarme cu un ochi deschis. Dincolo de toate grijile lumesti nu mai spune nimeni pruncilor povesti.

Dumitru Matcovschi - Inima de mama Inima de mama, inima de tata,

cade stea din ceruri rosu fulgerata. Inima de tata, inima de mama, cade iara frunza codrului de-arama. Toamna obosita, toamna zbuciumata, inima de mama, inima de tata. Iarna-n zepezita, crunta ca o vama, inima de tata, inima de mama. Grea, tot grea, de piatra noaptea peste vatra; cainele pandeste luna si o latra. Grea, tot grea, de hume noaptea peste lume; glontele pandeste inima anume. Inima de mama, inima de tata... A trecut o viata ca o clipa, iata... Inima de tata, inima de mama... Doua doruri stranse nod intr-o naframa. Dincolo de noapte, dincolo de vant... clopote albastre se aud batand. Dincolo de ploaie, dincolo de dor... se intorc copiii la parintii lor.

Adrian Punescu

Cntec femeiesc

Aa e mama i a fost bunica Aa suntem femei lng femei Prem nimic i nu-nsemnm nimica Doar nite ele ce slujesc pe ei. Ei neglijeni, iar ele foarte calme Ei ncurcnd ce ele limpezesc Ei numai tlpi i ele numai palme Acesta e destinul femeiesc. i-n fond, ce fac femeile pe lume? Nimic mre, nimic impuntor. Schimbndu-i dup ei i drum i nume Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atia pai ce au fcut prin cas i pentru care plat nici nu cer De-ar fi pornit pe-o cale glorioas Ar fi ajuns i dincolo de cer. Ei fac ce fac i tot ce fac se vede Ba stric mult i ele-ndreapt tot i de aceea nimeni nu le crede Cnd cad, mbtrnesc i nu mai pot. Aa e mama i a fost bunica i ca ele mine eu voi fi. Ce facem noi, femeile? Nimica, Dect curat i uneori copii. Suntem veriga firului de a n fiecare lan fcut din doi Ce greu cu noi femeile n via Dar e i imposibil fr noi

Adrian Punescu - Rug pentru prini


Enigmatici i cumini, Terminndu-i rostul lor, Lng noi se sting i mor, Dragii notri, dragi prini. Chiam-i Doamne napoi C i-aa au dus-o prost, i f-i tineri cum au fost, F-i mai tineri dect noi. Pentru cei ce ne-au fcut D un ordin, d ceva S-i mai poi ntrzia S o ia de la nceput. Au pltit cu viaa lor Ale fiilor erori, Doamne f-i nemuritori Pe prinii care mor. Ia privii-i cum se duc, Ia privii-i cum se sting, Lumnri n cuib de cuc, Parc tac, i parc ning. Plini de boli i suferind

Ne ntoarcem n pmnt, Ct mai suntem, ct mai sunt, Mngiai-i pe prini. E pmntul tot mai greu, Desprirea-i tot mai grea, Srut-mna, tatl meu, Srut-mna, mama mea. Dar de ce privii asa, Fata mea i fiul meu, Eu sunt cel ce va urma Dragii mei m duc i eu. Srut-mna, tatl meu, Srut-mna, mama mea. Rmas bun, biatul meu, Rmas bun, fetia mea, Tatl meu, biatul meu, Mama mea, fetia mea.

Adrian Punescu

Repetabila povar

Cine are prini, pe pmnt nu n gnd Mai aude i-n somn ochii lumii plngnd C am fost, c n-am fost, ori c suntem cumini, Astzi mbtrnind ne e dor de prini. Ce prini? Nite oameni ce nu mai au loc De atia copii i de-att nenoroc Nite cruci, nc vii, respirnd tot mai greu, Sunt prinii acetia ce ofteaz mereu. Ce prini? Nite oameni, acolo i ei, Care tiu dureros ce e suta de lei. De sunt tineri sau nu, dup actele lor, Nu conteaz deloc, ei albir de dor S le fie copilul c-o treapt mai domn, Ct munc n plus, i ce chin, ct nesomn! Chiar acuma, cnd scriu, ca i cnd a urla, Eu i tiu i i simt, ptimind undeva. Ne-amintim, i de ei, dup lungi sptmni Fii btrni ce suntem, cu prinii btrni Dac lemne i-au luat, dac oasele-i dor, Dac nu au murit triti n casele lor...

ntre ei i copii e-o prsil de cini, i e umbra de plumb a preazilnicei pini. Cine are prini, pe pmnt nu n gnd, Mai aude i-n somn ochii lumii plngnd. C din toate ce sunt, cel mai greu e s fii Nu copil de prini, ci printe de fii. Ochii lumii plngnd, lacrimi multe s-au plns ns pentru potop, nc nu-i de ajuns. Mai avem noi prini? Mai au dnii copii? Pe pmntul de cruci, numai om s nu fii, Umilii de nevoi i cu capul plecat, ntr-un biet orel, ntr-o zare de sat, Mai ateapt i-acum, semne de la strmoi Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoi, i ca nite stafii, ies arare la pori Despre noi povestind, ca de moii lor mori. Cine are prini, nc nu e pierdut, Cine are prini are nc trecut. Ne-au fcut, ne-au crescut, ne-au adus pn-aci, Unde-avem i noi nsine ai notri copii. Enervani pot prea, cnd n-ai ce s-i mai rogi, i n genere sunt i niel pislogi. Ba nu vd, ba n-aud, ba fac paii prea mici, Ba-i nevoie prea mult s le spui i explici, Cocoai, cocrjai, ntr-un ritm infernal, Te ntreab de tii pe vre-un ef de spital. Nu-i aa c te-apuc o mil de tot, Mai cu seam de faptul c ei nu mai pot? C povar i simi i ei tiu c-i aa i se uit la tine ca i cnd te-ar ruga... Mai avem, mai avem scurt vreme de dus Pe contiin povara acestui apus i pe urm vom fi foarte liberi sub cer, Se vor mputina cei ce n-au i ne cer. Iar cnd vom ncepe i noi a simi C povar suntem, pentru-ai notri copii, i abia ntr-un trist i departe trziu, Cnd vom ti disperai veti, ce azi nu se tiu, Vom pricepe de ce fiii uit curnd, i nu vd nici un ochi de pe lume plngnd, i de ce nc nu e potop pe cuprins, Dei plou mereu, dei pururi a nins,

Dei lumea n care prini am ajuns De-o vecie-i mereu zgudut de plns.