Ploaia sta
Din loc dosit
Ies ganganii fara numar.
Cerul sade ghilosit
C-un stergar vargat pe umar.
Trei baieti
Natafleti
Unul cret
Si altul cârn
Cellalt pistruiat si gros,
C-o prăjină si un târn
Au dat curcubeul jos.
Iar acuma sta de-si ia
Fiecare partea sa:
Carnu albastrul de cicoare,
Cretul galbenul de soare.
Cellalt rosul si-a ales.
Dar cum nu s-au inteles
A cui parte-i mai frumoasa,
Au plecat pe-acasa toti
Suparati vreo saptamana
Zice carnul: Uite, mama,
Curcubeul meu din mana
Nu-i asa ca-i fara seaman?!
Poate, carnul meu, dar eu
Nu vad nici un curcubeu.
Cretul mi se laudă:
Tata, curcubeu asa
Zi, mai are cineva?!
Tata zice: Stiu si eu?
Nu vad nici un curcubeu.
Dar si cel’lalt cu pistrui:
Curcubeu
Ca al meu
Altu-n lume, mai că, nu-i!
Iar bunica: Stiu si eu?
Unde? Care curcubeu?
Trece-un ceas ori nici atât,
Singuri li s-a cam urât.
Si acum se-adună iarasi
Sa se joace buni tovarăși
Si cu-albastrul de cicoare
Si cu galbenul de soare
Si cu rosul ca de foc
De! Ca fratii! La un loc!
Zice omul bucuros:
Mai, ce curcubeu frumos!
Măi , ce tricolor frumos!!!
Străine pofte ne-au răpit
Când via dulce, când ogorul,
Dar nimeni nu a izbutit
Din piept să smulgă Tricolorul.
Fusese vremea mult prea cruntă,
Şi-atât ne-a ars de dânsul dorul,
Că azi ne strângem şi la nuntă
Şi la botez cu Tricolorul.
Trei culori şi-o singură iubire
Românească,
Trei culori şi-o singură vorbire
Românească!
Trei culori şi-o singură credinţă
Românească,
Trei culori şi-o singură fiinţă
Românească!
Atât de minunat scânteie,
De crezi că de pe bolţi albastre
L-a rupt Hristos din curcubeie
Şi l-a dat românimii noastre.
E cald sub el ca sub o rană
Ce-a chinuit Mântuitorul,
E cald în Ţara cea Ştefană,
Ne încălzeşte Tricolorul.
Trei culori şi-o singură iubire
Românească,
Trei culori si-o singura vorbire
Românească!
Trei culori şi-o singură credinţă
Românească,
Trei culori şi-o singură fiinţă
Românească!
Când pe lume-am apărut
La o margine de Prut,
Lângă râul pătimit,
O străină m-a răpit
Şi astfel mă legăna:
„Nani, nani, nani-na,
Peste Prut trăiesc jandarmi,
Să creşti mare, să îi sfarmi!
Peste Prut trăiesc potăi,
Iar nu frăţiorii tăi!
De-or striga: „române drag”,
Pune mâna pe ciomag,
De-ai să-i vezi cântând de dor,
Pune mâna pe topor!
De ţi-or spune că ţi-s fraţi
Să nu-i laşi nespintecaţi!”
Copil prost, copil furat,
Frate, rău te-am supărat!
Dar eu nici o vină n-am,
Fost-am despărţit de neam
Şi chiar Domnul Cel de Sus
A tăcut şi nu mi-a spus
Care e măicuţa mea
Şi nici maica spusu-mi-a.
( podul)
Fraţi de grai, de sânge fraţi,
De la măicuţa furaţi.
Cioca-boca, trei lampaci,
Se dărâma tot ce faci.
„Doamne, Doamne, tot zic Doamne,
Dumnezeu pare că doarme
Cu capul pe-o mănăstire
Şi de nimeni n-are ştire.”
Pământule, tu cel de glorii,
Te caut prin străvechi istorii,
Că-n vremea noastră, de acuma,
Ce-a mai rămas din tine? Huma!
Doar huma cu de aur fire,
Ce, de atâta siluire,
Degrabă nici pe ea, o, Doamne,
N-o vom cunoaşte-n veri şi toamne.
Ridică-te din suferinţă
Şi din cazona umilinţă!
Ridică-te, Basarabie,
Trecută prin foc şi sabie,
Bătută, ca vita, pe spate,
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanţul poruncitoarelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!
Tu, preschimbată într-o mină
De sfeclă şi de nicotină
În care sunt înmormântate
Vieţi de soră şi de frate;
Tu, preschimbată într-o fermă
În care-o mână dură, ferma
Se vârî pân’ la cot şi-nhaţă
Tot ce-am muncit de dimineaţă.
Ridică-te din suferinţă
Şi din cazona umilinţă!
Ridica-te, Basarabie,
Trecută prin foc şi sabie,
Bătută, ca vita, pe spate
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanţul poruncitoarelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!
Tu, preschimbată într-o gară
În care cine vrea coboară,
Prin care cine vrea se plimbă
Scuipând în datini şi în limbă,
Schimbată crud de minţi demente
În cruce de experimente:
Îţi bat piroane-n mâini, picioare,
Te stingi şi parcă nu te doare,
Ridică-te din suferinţă
Şi din cazona umilinţă!
Ridică-te, Basarabie,
Trecută prin foc şi sabie,
Bătută, ca vita, pe spate
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanţul poruncitoarelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!
„Doamne, Doamne, tot zic Doamne,
Dumnezeu pare că doarme
Cu capul pe-o mănăstire
Şi de nimeni n-are ştire.”
Eu, Doamne, lucruri
Știu ca n-am făcut prea multe.
De Tine am
Tot rezemat cuvintele - Atâta.
Le-am învățat tăcerea Ta
Sa o asculte
Si-asupra tainelor
Sa nu ridice bata.
Din pesterile noi,
Scotandu-le, pe rand, afara,
S-au minunat cand
Se vazura-n cer rasfrante.
Si plansera de bucurie
Cand aflara
Ca sunt cuvinte romanesti
Si pot sa cante.
Asa!
Asa precum
Luminile preasfinte
Din soare curg pe lumi
Si timpul il masoara,
Astfel din muzica
Si din stravechi cuvinte
S-a revarsat pe locul ei
Aceasta
Tara.
(Rugă pentru Moldova)
Aceste dealuri și vâlcele
Le-am preamărit,dar le-am și plâns,
Deprinsu-ne-am de veci cu ele,
Cu noi și ele s-au deprins.
Ne mulțumim cu-n simplu nume,
Cu bucuria unei pâini.
Nu suntem cei mai buni din lume,
Dar nici din stirpe de păgâni.
Cu închinare
Trimitem gândul și slova
Iubirii ce ai pentru noi:
Ajută, Doamne,
Ajută, Doamne, Moldova
Și-o cruță de rele nevoi!
Atâtea lucruri bune semeni,
Reverse ochii Tăi curați
Mai multă pace între semeni
Și învoire între frați.
Înalță gândul cel cucernic
În cei de mila Ta setoși.
Va fi și Cerul mai puternic
De vom fi noi mai sănătoși.
Cu închinare
Trimitem gândul și slova
Iubirii ce ai pentru noi:
Ajută, Doamne,
Ajută, Doamne, Moldova
Și-o cruță de rele nevoi!
Cu Țara-mi de trudită pâine
Pășește, Doamne, alăturea
Și dacă merită, Stăpâne,
Tu ia-o-n brațe și pe ea.
Va fi! Pe Terra cea bătrână
Amirosind a flori de tei,
Va merge Dumnezeu de mână,
La Paşte, cu românii mei.
Şi flori, spre noi, de miere grele
Cu El odată vor rosti:
„Voi daca vreţi, plecaţi pe stele,
Iar noi mai rămânem aci”.