Așcob Nadgob

CUVINTE
DE OS

Timișoara, 2019
 Coperta:
Bogdan Bocșa
BIBLIOTECA NAŢIONALĂ
A
Tehnoredactare: CIP nr. 08
ROMÂNIEI
Bogdan Bocșa
Către

© Bogdan
EDITURA Bocșa
Eurostampa

Vă trimitem :

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

AŞCOB NADGOB
Cuvinte de os / Aşcob Nadgob. - Timişoara : Eurostampa, 2019
ISBN 978-606-32-0706-8

821.135.1

Birou CIP,
Florina Cojocaru

Notă :

Editura Eurostampa
Timişoara, Bd. Revoluţiei din 1989 nr. 26
Caseta conţinândTel./fax: 0256-204816
descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a
României va edituraeurostampa@gmail.com
fireprodusă conform originalului pe verso pagini
titlu a cărţii respective.
www.eurostampa.ro
Tipărit la Eurostampa

Redactarea descrierii CIP în afara Bibliotecii Naţionale a

României intră sub incidenţa Legii dreptului de autor
CUVINTE DE OS
2018
Negru

Pînza pe care pictează Dumnezeu

E neagră
Și doar orbii o pot vedea,
Restul își mijesc ochii, fără să știe
Că ochii nu-i ajută să vadă
Nemărginirea.

5
 Cuvinte de os

Cuvinte de os
Zidite frumos,
Cuvinte-mbălsămate
În foile cerate,
Cuvinte-oseminte
În cărțile-morminte

Cîți demiurgi nebuni n-au fost și sînt,

Cîți ucigași le-așează
În mormînt?

6
Lipsire

Iubita mea, ce depărtări ciudate

Ne-ating acum și-n fiecare noapte,
Cînd hoinărim, absenți, printre morminte
În cimitirul nostru de cuvinte.

Iubita mea, ce soi ciudat de gînduri

Îmi vin cînd, împreună, sîntem singuri
Iar trupurile noastre, dureroase,
Se alipesc precum carnea pe oase.

Iubita mea, unde-ai plecat din mine,

De ce sînt gol, de ce văd gol în tine?

7
 Răsfirare

Mi-a plăcut liniștea

Pe care ne răsfiram cuvintele,
Mi-a plăcut felul în care
Respiram din tine,
Mi-a plăcut zîmbetul complice al vieții
Atunci cînd ne prindea împreună,
Mi-au plăcut anii ce miroseau a țigara de după,
Așa cum îi visam, atent la somnul tău.

Mi-a plăcut că nu-mi plăcea

Să te simt departe,
Mi-a plăcut riscul
De a te venera
Atunci cînd mă pierdeam
Fără gîndul regăsirii.

Acum a mai rămas doar liniștea,

Pe care altcineva își va răsfira
Aceleași cuvinte.

8
Fisură

Cînd mă fixai în apropieri încinse,

Hăitaș fiindu-ți umbra din priviri,
Strîngeam în pumni speranțele ucise
Neascultînd potopul de jigniri,

Icneam, știind că-s doar o plăsmuire,

Că între noi nu e decît granit,
Efect al unei arderi inutile,
Un pat de lavă, rece și-ntărit.

9
 Diluviu

Rîgîie cerul, scuipă cu apă

Și ne înjură plin de venin,
Oameni-furnici sub el se îngroapă
Sorbindu-și viața, ca pe un vin.

10
Plăsmuire

Neobservat, în casa bătrînului sihastru

Stătea ascuns în voaluri un trup de catifea
Cu sîngele fierbine, cu sufletul măiastru
Și doar în toiul nopții sub gene-i pătrundea.

Inexistentă zînă, onirică făptură

Cum i-ai sucit tu mintea bătrînului netot,
Cum l-ai cuprins în brațe, l-ai sărutat pe gură
Și l-ai ținut în viață, cu visele-i cu tot.

Căci fără tine, muză, odaia e pustie

Iar sufletu-i pe tavă ramîne neluat,
Acum, în pragul morții, nu vrea decît să știe
Că te-a avut pe tine și nu a plagiat.

11
 Fără răspuns

Și dacă
Fiecare lacrimă
Și fiecare flacără
De lumînare
E o sămînță
În altă stare
De-agregare?

12
Gotic

Din șoaptele albastre rostite-n miezul nopții,

Din calde-mbrățișări pierdute-ntr-un sărut,
Ne-au mai rămas, iubito, doar faldurile morții
Tîrîte-n praful negru al cuibului pierdut.

Cenușa ne e jude și ne-a semnat contractul,

Fiorii de acuma-s ai rănilor de spini,
Tu ești o umbră mată iar eu sînt vîrcolacul
Ce urlă mut la lună și prinde rădăcini.

Biserica din ceață și-a ostoit chemarea

Arzînd în focul dulce al florilor de crin,
Eu sînt a ta epavă în timp ce tu-mi ești marea,
O mare de otravă, de zbateri și de chin.

Pe aripi de cerneală ne scurgem prea departe,

Direcția ne e frîntă și-al nostru legămînt,
În tîmple îmi pulsează cuvintele deșarte
Ce vor rămîne veșnic cu mine, în mormînt.

13
 Pradă

Femeie cu privire carnivoră

Și zîmbet ca un început de zi,
Dintr-o întreagă faună și floră
Numai cu mine te-ai putut hrăni.

Voi spulbera abisurile mute

Și-n seara asta te voi întreba
De ce printre dorințele nevrute
Este să fiu din nou
În preajma ta.

14
Astro-fizic

În sînge-mi declanșezi maree

Și mintea-mi gravitează-n jurul tău,
Gaură neagră ești, femeie,
Specializată-n a produce hău.

Tu nu te vezi, fiind ferită

De vălul tău radiant de gravitoni,
Dar sorii, toți, își fac orbită
În jurul tău, buimaci, plini de atomi.

Eu îmi doresc numai un an lumină

Să îmi oferi prin galaxia ta
Sau o bucată dintr-o lună plină
Pierdută undeva
Pe-o canapea.

15
 Poveste

Talazuri izbesc în castelul de piatră

Dar regele-i surd și regina e moartă
Și nimeni n-aude stihia de-afară,
Străjerii sînt beți, adormiți pe o scară
Iar pajii demult sînt plecați pe aiurea.
Vîrtejuri de ceață agită pădurea,
Copacii stau drepți și au crengi ascuțite
Și fulgere pică pe ei, împletite,
Trezindu-i la viață cu ochi de cărbune,
Arzîndu-le trunchiul și dîndu-le nume.

Dar regele-i orb și regina nu-i vie...

Orbit de putere, bolnav de trufie
Își tîrîie pașii prin săli aurite
Certîndu-se mut cu idei nerostite
Și valuri lovesc și lovesc tot mai tare,
Pereții se crapă și pică în mare,
Copacii se mișcă, venind mai aproape
Iar fulgere albe se-aruncă în ape.

16
În valuri și flăcări, castelul se surpă
Străjerii sînt treji dar degeaba se luptă
Că nu văd nimic iar auzul îi doare,
Regina e moartă și regele moare.

17
 Drog

M-ai făcut
Să nu mai am nevoie de mine,
Să te respir sacadat
Cu inima

De cîte ori te-ating

Ești vapori de absint

Ești viciu,
Ești dependență,
Ești venele mele obturate,
Ești opiul de sub limbă
Ești heroina
Vieții mele

Probabil voi muri curînd

De tine.

18
Asfalt

Femeie plămădită din asfalt,

Cu inima stropită de catran,
Uitată pe-o bordură de bazalt,
Te lași călcată de orice golan.

Sub pașii lor ajungi să te revolți,

Frivolă rebeliune de trotuar,
Dar taci cuminte cînd te iau în colți
Dulăii ce te-au luat pe inventar.

Ești pentru ei o cale de acces,

Obiect ce-i ușurează de nevoi,
Te-nșeli amarnic că i-ai înțeles,
Estetică pubelă de gunoi.

19
 Cosmogonie

Femeie ce, prin alte sfere,

Îți schimbi orbita în zadar,
Încerci, printre atîtea stele,
Să-ți faci sistemul planetar.

Dar nu știi tu, oh, stea pitică,

Este o lege pentru toți:
Cînd gravitația este mică
Să-ți faci sistemul nu mai poți,

Degeaba-ncerci mulți ani lumină

Să încălzești meteoriți,
Nu ești decît o lună plină
Pentru cîțiva îndragostiți,

Îndrăgostiți de propria umbră,

Pe care tu le-o desfășori
În nebuloasa lor cea sumbră,
În care nu există sori.

20
Tomnatic

Zdrobind ispitele deșarte,

Trăiesc un început de moarte
În care zecile de toamne
Îmi taie sufletul din carne.

21
 Revelație

Îmi curge-amor și dor în sînge,

Icoana ta mi-e în priviri
Sub candela ce nu se stinge
Cu flacăra unei iubiri.

Ți-am dedicat a noastră soartă

Și-acum te adulez profan:
Mă voi ruga la Marea Moartă
Cu versuri rupte din Coran,

Voi pune foc la mănăstirea

Ce nu-ți închină chip cioplit,
Voi arde toată omenirea
Ca să-ți arăt cît te-am iubit.

Ești, pentru mine, perfecțiunea

Zîmbind printre călugări triști...
Dar n-are rost să-mi pierd rațiunea
Căci nu-i așa? Tu nu exiști.

22
Renunțare

Te privesc, cu ochii închiși,

Așa cum îmi savurez visele,
Așa cum se iubește viața,
Așa cum Homer își mîngîia Odiseea.

Te respir de parcă
M-ai orbi spasmodic
În nuanțe de gri,
Doar cu unghiile roșii.

Și mă las ca și cînd
Pielea ți-ar fi apă
Iar buzele hău.

23
 Înțelepciune

Cînd, speriați de vîntul sorții,

Își fac mii de jurăminte
Ca-mpreună-ndrăgostiții
Să se-ndrepte spre morminte,

Înțeleptul doar zîmbește

În singurătatea-i aspră
Și în suflet îi mocnește
Dor de duh, nu de nevastă.

24
Beție

Orbit, secat de flăcările albe

Ale apusului stelar, imaculat,
Ce ne țîșnește din izvoare calde
Pe care unii le-ar numi ”păcat”,

Se-adeverește de pe-acuma visul,

Încă-nainte de-a te fi pierdut,
Că nu există decît compromisul
Unui sfîrșit oricărui început.

25
 Circ

Cuminte așezați, hrăniți doar cu speranță,

Privim printre zăbrele, din cuștile de lut,
Dresori și animale și clauni cu prestanță
Ce își bat joc de timpul pe care l-am pierdut.

Vociferăm aiurea, cu fețe obosite,

Hipnotizați de biciul stăpînilor de (n)oi
Și ne-am dori trapezul în palmele-năsprite
Dar nu avem curajul să fim printre eroi.

Încovoiați de patimi, le cerem îndurare

Dresorilor din umbră ce, surzi, ne biciuiesc
Acaparați de flama unei idei bizare
Că sîntem animale iar ei ne păstoresc.

26
Motivațional

Atunci cînd tremuri singur iar sufletul ți-e hău

Să îți aduci aminte de timpul ce-a trecut,
Cînd universul parcă roia în jurul tău
Iar lumea îți dădea fără să-i fi cerut.

Mici picături de viață în marele ocean,

Legați unii de alții, la bine și nevoi,
Ne legănăm în valuri, voioși sau cu alean,
Singurătate-avem doar cînd uităm de noi.

27
 Mortuar

Mi-ai oferit un anotimp atît de lung

Că am încărunțit frumos, pe coapse...
Dar sînii ți-au rămas fantasme
De carne și mister.

Mai știi?
Mă întindeam așa cuminte
Sub gura ce-ți lăsa petale de cuvinte
Căzînd înfiorate
Pe patul alb, de fier.

Apoi te-ai dus

Lăsîndu-mi eticheta prinsă de picior
Să schiopătez, avid,
Spre haos
Pînă cînd am să mor.

28
NEBUNII ORBI
2017
Publicitate

Înlocuiți reclamele
Cu oglinzi,
Oglinzi de toate mărimile.

Să ne vedem cum bem, cum mîncăm,

Cum ne curățăm, cum luăm rate
Sau medicamente.

În loc de televizor ne-ar trebui

Altă oglindă
În care să ne vedem
Propriul film,
Fiindcă tot ce ne lipsește
E doar puțină reclamă
La noi înșine.

33
 Diversiune

Singurul lucru
Pentru care merită să trăiești
Este moartea.

Dragostea e
Doar o diversiune.

34
Vedere

Zîmbetul îndreptat spre cer

Al fetei cu baston alb
M-a făcut să văd
Că, poate, doar orbii
Pot vedea
Cu adevărat.

Plînsetele copiilor
Cu ochii îndreptați spre cer
M-au făcut să văd
Că, poate, orbii rămîn
Pentru totdeauna
Copii...

35
 Certitudine

Atunci cînd refuzul

Sună ca o promisiune,
Știi că trebuie să rămîi

Atunci cînd scuipatul pentru deochi

Se transformă în flegmă,
Știi că trebuie să pleci

Oricum, rolul fiecărui sfîrșit

Este să facă loc
Începutului.

36
Ei

Ești la fel de frumoasă

Ca un copil care doarme
Într-un leagăn
Format din brațe vînjoase de bărbați
Și poezii.

37
 Femei

Femeile sînt piatra de hotar

Dintre neant și realitate

Femeile îți vînd iluzii

La preț de un suflet

Femeile sînt promisiuni neîndeplinite

Dar care împlinesc

Femeile sînt, întotdeauna,

Ceea ce credem noi că sînt

Femeile sînt răzbunătoare:

De cînd au fost create

Dintr-o coastă aflată deasupra inimii,
Noi le modelăm pe ele
Iar ele
Ne sfîrtecă
Pe noi.

38
Astenie

Ești atît de primăvară

Dezlănțuită,
Fertilă,
Ostentativă,

Încît singura mea șansă

E să miros a fierbinte,
A pleavă,
A vară

Pentru ca tu
Să mă aștepți
Supusă.

39
 Condamnați la moarte

Sîntem atît de naivi

Încît avem credința
Că zeii ne vor salva
De la moarte.

Sîntem atît de ipocriți

Încît ne prefacem că iubim
Aceiași zei,
Doar pentru asta.

Văzînd atîta prostie și falsitate,

Probabil că zeii
S-au sinucis
Demult.

40
La vedere

E suficient să ne vedem unii pe alții

Pentru a ști
Cît sîntem de nebuni.

E suficient să numărăm ferestrele

Pentru a ști
Cîți orbi există.

41
 Curriculum Vitae

Nu sînt decît un vagabond

Care caută ceva de valoare
Prin tomberoane
Umane.

42
Moartea fluidă

Moartea stă în lacrima

De pe obrazul clownului,
Moartea stă în picătura rămasă
Pe buzele bețivului,
Moartea stă cuminte
În spații neetichetate,
Ne învăluie perpetuu
Grijulie să nu ne piardă
Și din cînd în cînd ne atinge
Încercîndu-ne,
Întrebîndu-ne dacă mai vrem
Puțin,
Doar o picătură,
Pînă ajungem
La capăt.

43
 Eden 2.0

Aș vrea să-ți fiu Adam iar tu să îmi fii Evă

Într-un Eden anost cu poame fără sevă,
Să-ți vîntur de pe umeri petalele de crini
Iar tu cu voce caldă, duios, să mă alini,

Să-mi ostoiești durerea ce vine dintr-o coastă,

Să-mi fii întreaga lume și mamă și nevastă,
Uitîndu-te la mine, să uiți, așa, puțin,
Că nu sînt eu acela cu numele divin.

Ți-aș devora privirea din ochii tăi cuminți

Punîndu-mă ofrandă pe-altarele fierbinți
Ce-ar răsări din tine la ore fără ceas,
Zădărnicind iluzia că timpul ne-a rămas.

Pierduți, dar împreună și fără de păcat

Am stăpîni despotic pustiul din regat,
Te-aș face-mpărăteasă, guvern și parlament,
Te-aș pune să mă judeci iar eu aș fi atent

44
Să nu-ți ascult porunca, doar ca să mă alungi
Uimită că n-ai unde orgoliile să-ți plîngi
Apoi, apoteotic, te-aș lua forțat de braț,
Te-ai răsuci, rănită, să nu pot să te-nhaț,

Dorindu-ți cu ardoare, într-un cotlon secret,

Să fiu chiar mai puternic prinzîndu-te încet
Cu-atingeri de povară, avid și apăsat,
Să urli, să te doară, să simți că sînt bărbat.

În țara fără pată am fi ca niște zei,

Ar fi doar două temple, n-ar exista atei,
Eu m-aș ruga la tine, la mine te-ai ruga
Iar timpul nu ar trece, cît timp noi doi am sta.

Acoperiți de lauri, adînc îmbrățișați,

Îți voi închide ochii căprui și migdalați,
Apoi, pe nesimțite, m-aș ridica ușor
Să gust în bezna nopții aroma unui măr...

45
 Citadin

Te-agăți disperat de perfuzii

Pe patul de moarte,
Bătrîn fabricant de iluzii
Și vise deșarte.

Din inimă ți se prelinge

O pată murdară,
Pe lîngă tributul de sînge
Ce intră de-afară.

Puroiul îți curge bezmetic

Pe străzi varicoase,
Iar sufletul tău de astmatic
Vibrează prin case.

Ascunse-n adînc, prin canale,

Se coagulează
Urină, gunoi și fecale...
Oraș-metastază.

46
Declarație de dragoste

Înainte să te cunosc
N-am iubit pe nimeni
Cu adevărat.

Acum n-am să te mai las

Să pleci,
Atît de tare
Mă iubesc.

47
 Frumoasei necunoscute

De ce n-ai apărut în viața mea,

De ce nu pot să nu te pot uita,
De ce-ncă taci și nici măcar nu-mi scrii,
De ce-ai plecat ‘nainte ca să vii?

De ce nu înflorești de sub zăpezi,

De ce în brațe nu mi te repezi,
De ce nu-mi zgîndări pulsul obosit,
De ce aștepți s-aștept la infinit?

De ce nu-mi schimbi, pe-alocuri, liniștea,

De ce nu vrei să vreau să fii a mea,
De ce-i finalul fără început,
De ce mă doare cînd nu m-a durut?

De ce nu ești lumina din abis,

De ce nu pot să-ți zic ce am de zis,
De ce nu-ntrebi cam ce m-aș întreba:
De ce aș crede că poți exista?

48
Cum?

Cum ar putea să fie marea

Altfel decît sărată,
La cîte lacrimi au curs?

Cum ar putea să fie noaptea

Altfel decît întunecată,
La cît de orbi sîntem?

Cum ar putea să fie munții

Altfel decît înalți,
La cît de jos ne aflăm?

Cum ai putea să fii tu

Altfel decît cu mine,
La cît de mult te iubesc?

Cum?

49
 Regăsire

Iubirea
E să te pierzi
Într-o regăsire perpetuă
În celălalt

50
Insecticid

Gîndurile mele sînt niște insecte.

Se prind cu ghearele de marginea minții
Iar bîzîitul lor este insuportabil.
În loc de creier am un fagure
Prin găurile căruia colcăie
Gîndaci negri.
Uneori, cînd nu-i mai suport,
Încerc să torn otravă peste ei
Dar ei se hrănesc cu otravă
Și cresc apoi și mai mari
Și se înmulțesc
Ieșindu-mi pe gură,
Așezîndu-se pe foile de hîrtie,
Zburînd în jurul meu pînă mă amețesc.
Apoi intră din nou în fagure
Și așteaptă
Să-i hrănesc.

51
 Radiologie

Oamenii sînt niște radiografii

Ambulante.
Diferă doar obiectele lor
Ce ies în evidență.

Oamenii sînt atît de gri

Încît infectează cu cenușiu
Tot ce ating.

Dar tu
Ești dureros
De colorată.

52
Penitenciar

Trăiesc într-o pușcărie

Cu ușa pusă invers.
De cîte ori ies afară
Dau de oameni
Ce se învîrt în cerc
Apatici,
Supuși,
Înconjurați de ziduri înalte.

Așa că
Mă străduiesc să evadez
Din nou
În celula mea.

53
 Canarii

Urlăm avizi cu ochii spre ecrane

Uitînd de paradisul incipient,
Nemaivăzînd făpturile sărmane
Ce sîntem, aruncate de curent.

De zeci de mii de ani aprindem focuri

În care ardem tot ce e mai bun,
Ne autoflagelăm, scuipăm pe-alături
Venin lăsat de-un Demiurg nebun.

Contorsionați, într-un decor de teatru

Ne străduim să fim indiferenți,
Colaborînd doar pentr-un simulacru
Ce ne ajută să trăim demenți

În aspra colivie nevăzută

Purtată țanțoș de privilegiați,
În care pasărea rămîne mută,
Grăunțele sînt date la soldați

54
Iar saltimbanci nebuni cu soldă-ntreagă
Nu fac decît să-și bată joc de noi
Mînînd o lume-ntreagă la paradă,
Călcînd cu cizme pline de noroi

Pe fețe de copii, îndurerate,

Gemînd neauzit către părinți,
Pe mîini bătătorite și lucrate,
În simfonii de scrîșnete din dinți.

Hipnotizați ne ducem viitorul

Atît de-absurd și neînduplecat
Și am uitat că ne putem lua zborul
Din colivia noastră de
cleștar.

55
 Matematică

Indiferent ce numere am lua

Și le-am scădea,
Nu exista diferență mai mare
Decît între nimic și ceva.

56
Mică publicitate

Donez suflet
Destul de folosit,
Are cîteva urme de zgîrieturi,
Nimic neobișnuit.

Se poate încă folosi

La zîmbete, lacrimi
Sau alte prostii.

Doritorului mai pot să-i ofer,

Presărate prin viață,
Puțină sare și ceva piper.

57
 Cunoaștere

Aș vrea să te știu atît de bine

Încît să nu mai conteze
Ce știu despre mine,
Să fiu expert în tine,
Să te studiez zi și noapte
Curios și concentrat
Într-un laborator secret
În care să te strecori de bunăvoie
Și nesilită de nimeni
Doar pentru a-mi ostoi
Setea de cunoaștere.
Apoi aș vrea
Să fii uimită de cîte am aflat:
Lucruri importante
Pe care nici tu nu le știai
Despre tine
Iar unul dintre cele mai importante să fie
Că vrei să devii
Expertă
În mine.

58
Dacă dispari

Cu cine-aș adormi sau aș rămîne treaz,

Cu cine-aș rîde sau aș plînge de necaz,
Cine-mi oferă agonie sau extaz,
Cine să-mi spună că-s un laș sau un viteaz?

Cine-mi va fi medicament sau drog,

Pe cine să blestem sau să îl rog,
Pe cine să acuz sau să îl iert,
Cu cine să mă-mpac sau să mă cert?

Pe cine-aș mai urî sau aș iubi subit,

Cu cine la apus să stau, sau răsărit,
Cine să-mi spună ce e bine și ce-i rău,
Pe cine voi găsi în locul tău?

Dacă-mi dispari acum din viață, cine...

Cine-și va aminti sau va uita de mine?

59
 Erezie

Nu mai cred
În curgerea timpului
Pentru că tot timpul
Ți-l ofer ție
Nu mai cred
În atracția universală
Pentru că sînt atras
Numai de tine
Nu mai cred
În armoniile celeste
Pentru că doar lîngă tine
Vibrez
Fiecare particulă din mine
Este legată indivizibil
De cîte o particulă
Din tine
Tu ești Universul meu
Iar eu
Sînt infinitul care te așteaptă

60
Filosofie

Întreaga viață e un drum spre moarte

Cu multe scurtături de evitat,
O parte-i în lumină iar o parte
Străbate un tărîm întunecat.

Nu mergem singuri în direcția morții

Ci, uneori, avem însoțitori
Ce ne conduc pe harta grea a sorții
Mai mult sau mai puțin învingători,

Pierzîndu-ne cînd vom lăsa în urmă

Doar niște gînduri scrise apăsat
În mintea cîtorva aflați în turmă
Sau într-o carte, fără plagiat.

61
 Perfecțiune

Nimic nu e greșit la tine,

Totul e perfect pentru a te iubi:
Palmele tale ating
Exact ce trebuie să atingă,
Talpa ta stîngă pășește
Exact peste ce trebuie să pășească,
La fel și talpa ta dreaptă
Iar gura ta...
Gura ta probabil respiră
Un aer uimit
De perfecțiunea
Ochilor tăi.

Pînă și unicul tău defect

Este exact defectul
Pe care trebuie să-l ai
Ca să te iubesc perfect,
Acela că nu mă iubești.

62
Bacoviană

Trăim într-o lume de lespezi, iubito

Iar trupul e un catafalc ornat
Pe care ne așezăm sufletul
Ca toți să-l admire
Sau să îl deplîngă
În neștire.

Iar casele,
Casele ne sînt morminte
Pavate cu noi
De sus pînă jos,
Cu paturi solemne pe care-s întinse
Două bucăți de marmură
Îmbrățișate frumos.

63
 Amar infinit

Infinitul e manifestarea supremă

A singurătății,
Infinitul este atît de singur
Încît a rămas aproape gol
Pe dinăuntru,
De aceea miezul lui,
Aflat între plus infinit și minus infinit,
E zero.
(De Infinit ne apropiem puțin
Atunci cînd pierdem
Ceea ce iubim.)
Ochii noștri pot vedea Infinitul
În două culori:
Albastru și negru.
De aceea singurătatea
Este albastră
Sau neagră.
Desigur, gustul Infinitului este amar
Pentru că singurătatea
Este amară.

64
Ruină

Sufletul meu era o casă

În care locuiai doar tu.
De cînd ai plecat
L-au năpădit buruienile,
Geamurile s-au spart
Iar zidurile au crăpat.
Ușa este deschisă larg
Dar nu mai intră
Decît vagabonzii,
Care își fac nevoile
Și pleacă.

65
 Amor post-mortem

Iubito, la mormîntul meu,

Pe unda unei șoapte,
Mă vei trezi din somnul greu
În fiecare noapte.

Vei apărea spre asfințit

În valuri diafane
Iar eu te voi privi uimit
Din sferele profane,

Dorindu-mi doar să te ating

Așa, ca altădată,
Pe straie moi, ce se preling
Iar tu, imaculată,

Mă vei îmbrățișa duios

Cînd stelele-n surdină
Ne vor cînta în cor, frumos,
Cu voci de lună plină.

66
Pe-o simfonie de culori
Ne vom uni toți, roată,
Și ne vom ridica la nori,
Eu mort, tu iarăși, moartă.

67
 Geneză

Din apă venim; cu-al ei pîntec fecund

Planeta se udă-n desfrîu,
Izvoare de viață-i țîșnesc din afund
Iar noi sîntem piele de rîu.

Izvoare de viață, pîrîuri de noi

S-au scurs, ne-am făcut tot mai mulți,
Planeta își cheamă copiii-napoi
Căci noi sîntem carne de munți.

Bunici ne sînt sorii și praful stelar

Și toți ne privesc din eter
Mustrîndu-ne falnic, în mod exemplar,
Căci noi sîntem oase de cer.

68
Scrisori din suflet

Singurătatea e o foaie albă

Pătată cu lacrimi
Iar dorul e aceeași foaie pătată
Dar mîzgălită de cineva
Într-un colț.

Dragostea se întîmplă
Atunci cînd ne trimitem unul altuia
Foile
Pentru a ne citi
Lacrimile.

69
 Astrofizică

M-am săturat să gravitez

În jurul tău,
Vreau să mă prăbușesc
În tine,
Arzînd,
Consumîndu-mă...

Iar tu să mă primești
Pregătită
Ca orice planetă
Ce nu-și dorește decît
Puțină panspermie.

Și-apoi, întinși magmatic pe stratul de cărbune,

Ne-om ostoi în valuri contactul incipient
Privind cum viața-ntreagă răsare dintre dune
Cu ochi aprinși de stele, prin spațiul elocvent

70
Simțind, ne vom întoarce, ne vom urma natura
Perverși vom reîncepe mărețul ritual:
Să îți vorbesc cu ochii, să te miros cu gura,
Urechile-mi vor suge fluidul tău vital

Iar tu, nepotolită, cutremur de voință,

Îmi vei șopti spasmodic, tăiat și visceral
Că eu, meteoritul, sînt tot a ta ființă
Și vom trăi prin eoni un anotimp total.

71
 Toamnei mele

Aduceți-mi, vă rog, o toamnă-n suflet,

O voi adăposti cu mare drag,
Unde-i acum abis, furtună, urlet,
Va fi doar zborul lin al frunzelor de fag.

Să se topească gîndurile sumbre

În depărtări, pe aripi de cocori,
Să fie doar zenit, puține umbre
Și numai apropieri, nu depărtări.

Iar nările să îmi vestească ploaia,

Urechile să o asculte cu nesaț
În timp ce ochii n-au să vadă foaia
Ce îmi va smulge litere din braț.

Nu vreau doar una, ci mai multe toamne

La fel de umede și fără de păcat,
Să-mi bage mere și gutui în carne
Și frunze veștede să am de scuturat

72
Iar corpul să îmi intre-n putrefacție
Precum un trunchi din regnul vegetal,
Trosnind călduț și plin de satisfacție
Că nu mai sînt deloc un animal

Și nu mai am instincte de maimuță

Pitită într-un vîrf de baobab
Cu o privire fixă și prostuță,
Ce-și leagănă pe-o creangă trupul slab,

Voi deveni de-acum întreg al toamnei,

Etern miceliu candid și potent
Iar sporii mei vor aparține tainei
Acestui anotimp preexistent.

73
 Depresie divină

Dumnezeu e deprimat
Că nu are o Dumnezeiță,
Doar așa se explică
De ce nu face curat.

Ar trebui să ia din cînd în cînd Pămîntul

Să îl sufle de praf,
Poate așa nici oamenii
Nu s-ar mai simți
Singuri.

74
Lumini și umbre

Acoperiți de colbul gri al străzii,

Privind cu ochi aprinși înspre palate,
Se-nghesuie, îngenuncheați, nerozii
Sub marile ferestre luminate.

Hipnotizați de umbre, ei suspină

Atenți la draperiile prețioase
Și urlă, plîng și rîd și se închină
Indiferenți la orele rămase,

Nepricepînd, în mintea lor năucă,

Ascunsul rost al vieții și al morții,
Punîndu-i pe ceilalți să îi conducă,
Lasîndu-se purtați de voia sorții...

În timp ce vînători ascunși în fumuri

Privesc atenți mulțimea în cătare,
Nerozii se tîrăsc umili, pe drumuri
Cu ochii spre palatele din zare.

75
 Negură

Urlu
Agățat de zăbrelele propriului suflet
Ca de coastele albe
Ale altui eu, demult ucis.

Mă operez pe viu,
Sătul de moartea zilnică,
Sperînd că, poate, voi afla
Cît a mai rămas
Din mine.

Mi-am smuls genele

Pentru o geană de lumină.
Mi-am smuls pleoapele
Pentru că, la fiecare clipire,
Pierdeam cîte o clipă.
Mi-am smuls sprîncenele
Pentru că-mi umbreau inutil
Orbirea.

76
Iar acum mă smulg pe mine,
Avînd drept sprijin
Doar cîteva zăbrele
Invizibile.

77
 Inutilitate

Degeaba mă privești
Dacă nu mă vezi,
Degeaba mă auzi
Dacă nu mă asculți,
Degeaba mă atingi
Dacă nu mă simți.

E ca și cînd ai fi oarbă,
E ca și cînd ai fi surdă,
E ca și cînd ai fi moartă.

E ca și cînd ți-aș descrie culorile

Prin sunete,
E ca și cînd ți-aș descrie sunetele
Prin culori

Dar tu nu poți vedea sunetele

Și nu poți auzi culorile
Pe care le simt
Atunci cînd mă aflu
Lîngă tine.

78
Se zice că dragostea
Ne face orbi,
Dar orbi sînt
Cei ce nu iubesc

Sau poate surzi

Sau poate morți...

79
 Dorință

Eu cred că poreclele
Pe care și le pun îndrăgostiții
Sînt numele noastre, cu adevărat.

Aș vrea să mă iubești
Doar ca s-aud
Cum mă numesc
De fapt.

80
Voiaj inițiatic

Am să-mi pun toate întrebările

Într-un coș de nuiele
Și voi porni prin lume
Aruncîndu-le încolo și încoace
Cum aruncă țărăncile sămînța
Din care va răsări
Lumina.

Îmi voi scoate apoi din clepsidră

Toate minutele rămase
Și le voi împrăștia cu dărnicie
Tuturor celor ce s-au oprit
Să-mi răspundă.

81
 Joacă

Trupul tău e un parc tematic

Al dragostei.
Îmi place să mă pierd în el
Cu orele,
Să-mi uit maturitatea
Din toți rărunchii
Atunci cînd alunec
Pe toboganul moale,
Să chiui pe căluții
Ce se mișcă năvalnic
De sus în jos,
Să mă las amețit, pe spate,
În caruselul
Din spatele ochilor mei,
Să ridic mîinile
Atunci cînd îmi dau drumul
În gol,
Să mă ciocnesc
Cît mai mult
Și mai apăsat
Pînă simt
Că îmi pierd respirația,

82
Să fiu doar eu
Și în același timp
Tu...

83
 Trăinicie

Dragostea ar fi trainică
Dacă oamenii nu s-ar îndrăgosti
De un zîmbet,
De un gînd,
De o vulvă
Sau de un cuvînt.

Dragostea ar fi trainică
Dacă oamenii s-ar îndrăgosti
De ceea ce nu știu
Că sînt.

84
Omului

Deși ai mintea dezvoltată

Ești cea mai lacomă primată
Și cel mai mare prădător
Ce-și pradă propriul viitor.

Îți place mult să faci războaie

Dar ai apucături de oaie,
Îți este frică imediat,
Te lași ușor manipulat,

Distrugi și apa și pămîntul,

Arareori îți iei avîntul
Să faci ceva folositor
În beneficiul tuturor.

Vorbești prea mult, dar știi puține

Atît de mic dar plin de tine,
Atît de mic ești, să mă crezi,
Că nici pe tine nu te vezi.

85
 Nebunii orbi

În teatrul vechi, printre păpuși,

Pîndind la public, din culise,
Stau păpușarii bine-ascunși,
Orbiți de aur și de vise.

Se cocoșează chinuit
Nevrînd să iasă la lumină
Și se gîndesc la ce profit
Vor face, dacă-i sala plină.

Cu dinții strînși ascultă-atent,

Neîncurcîndu-se în fire,
Vacarmul ce-l produc, dement,
Mulțimi ce urlă în neștire,

Păpuși care conduc supuși

În păcăneli de marionete,
Soldați bătrîni cu ochii duși,
Bărbați, femei, băieți și fete...

86
Cu-n zîmbet atotștiutor
Nu trag cortina sîngerie,
Le place mult atunci cînd mor,
Căci știu ce va urma să fie:

Se vor îngrămădi bovin

Pe galantare de cristale,
Scuipînd necontenit venin...
Nu vor mai exista vestale,

Nu vor avea nimica sfînt

Privind la scena cea nedreaptă,
Păpuși vor perora în vînt
Iar ei vor coborî o treaptă

Crezînd că urcă-n mod amar

Spre stabilitele direcții
Pe care doar un păpușar
Le poate comanda, din secții!

Și-apoi, dezamăgiți, supuși

Vor contempla, docil, cortina
Dorindu-și doar niște intruși
Pe care să arunce vina.

87
 Realitate aviară

Țipăm, crezînd că sînt doar triluri

Și dăm din ciocuri elocvent,
Avînd în ochi mii de profiluri,
Prin colivia de ciment.

Iar penele ne sînt doar fire

Înfipte bine în pereți
Ce ne mențin în amorțire,
Să nu mai fim așa isteți,

Să stăm cuminți peste cuibare,

Cotcodăcind plini de dispreț
Către acele păsări care
Ne fură lacom din nutreț.

Visăm la cer, tînjim palpabil,

Bătem din aripi, visceral
Dar banda merge implacabil
Spre abatorul spiritual.

88
Apocalipsă

Pășesc pe lîngă mine

Carcase descompuse
Cu suflete ce abia se mai țin
Asemeni unor pansamente folosite.

Din cînd în cînd

Copii cu dinți stricați și ochi tulburi
Rîd,
Astupîndu-și inutil
Răni infectate.

Omenirea a murit.

89
 Ritm nespus

Uneori
Liniștea
E cea mai frumoasă muzică.
Aș vrea s-o dau
La maxim.

90
Vals funebru

Iubita mea,
Prinde-mă strîns
Și hai să ne-ndreptăm
Cu-aceiași pași
Spre moarte.

91
 Țipăt

Atît de tare te iubesc

Încît, uneori,
Mă strig
Cu numele tău.

92
Deflorare

Fiecare floare
Înflorește și se ofilește
La timpul ei.

Ar putea cineva
Să culeagă petalele uscate
Împrăștiate pe lîngă mine?
Poate așa
Voi uita
Că n-am să mai înfloresc.

93
 Poezia

Este o încercare stîngace

De împăcare cu infinitul,

Este impulsul
Deghizat în contemplare,

Este fiorul descoperirii

Aripilor uitate,

Este emoția regăsirii

Sau pierderii
Armoniei.

Poezia este nucleul

În jurul căruia
Se învîrte, copleșit,
Sufletul

(Iar versul...
Versul este un univers
Mai mic.)

94
Copilul infinitului

Bătut de ploi, purtat de vînt

Pe marea vieții, zi de zi,
Sînt o bucată de pămînt,
Sînt ce am fost și ce voi fi.

Am fost amic și inamic,

Am fost discipol dar și zeu,
Uneori totul sau nimic,
Acum sînt alții-n felul meu.

Voi fi tot mai puțin copil,

Pînă la moarte, implicit,
În universul volatil
Sînt doar un pic de infinit.

95
 Bunicului

Mi-aș dori să-ți mai vîntur o dată

Bruma sprîncenelor
Iar tu să o chemi pe bunica
Pentru a mă arăta ei, plin de mîndrie

(Doar pentru a-ți ascunde emoția

Tinereții regăsite.)

96
Indiferență carnală

Femeie, ucizi prin bărbatul ales,

Prin trupu-ți fiindu-i o boală,
Faci totul să pară de neînțeles
Cînd tu ești atît de banală.

Arareori meriți mai mult de un vers

Dar unii se dau chiar pe sine,
Sperînd că-i vei duce în alt univers
În care s-o ducă mai bine.

Ființă captivă-ntr-o lume de sclavi

Supuși unor pofte carnale,
Le dai de mîncare, ca unor bolnavi,
Din viața și formele tale.

97
 La sfîrșit

Ofer demoni, la schimb cu alți demoni supuși,

Îngropați într-o lume frivolă,
Sînt ruina ce urlă prin tocuri de uși
Că demult nu mai are cupolă.

Am nevoie de suflet în carne topit,

Și ofer, generos, chiar topirea,
Ascultînd de mulțimea-n extaz chinuit
Cum își urlă în palme orbirea.

Vă promit c-am să urc, obosit, din noroi

Să-mi ascut niște gheare amare,
Pînă moartea, din milă, va lua înapoi,
Viața asta bizară, ce doare.

Dar acesta e prețul spre demoni plătit:

Aruncarea furioasă în moarte
Și în inimi ne ducem bucăți de granit
Și în vise ne ducem departe.

98
Mai vreau, moarte, să-mi dai un penultim răgaz,
Aș dori să îmi aflu menirea,
La sfîrșit îți promit să fac haz de necaz
Și așa să îmi vindec orbirea.

99
 CUVÂNT DE ÎNSOŢIRE
(pentru un „rebel sentimental”)

Volumul de față, la o primă ochire, ne-ar

asigura –prin titlu– că avem de-a face cu un edi-
ficiu liric trainic, menit să dăinuie, învingând lu-
crarea timpului. Judecată pe care autorul însuși
se grăbește să o persifleze, printr-un avertisment
jucăuș. Ar fi vorba de cuvinte-oseminte, încre­
dințate unor „cărți-morminte”, poetul hoinărind
într-un „cimitir de cuvinte”, deplorând o „onirică
făptură”, o iubită plecată (din sinele tânjitor) și,
desigur, un buchet de „speranțe ucise”. Așadar,
fâlfâie „faldurile morții” fiindcă poetul ne anunță:
„Probabil voi muri curând / De tine” (v. Drog).
Acest nucleu erotic incandescent se descarcă
fie imprecativ („estetică pubelă de gunoi”, „stea
pitică”), zdrobind „ispitele deșarte”, fie în adu-
lație profană („icoana ta mi-e în priviri”) pentru o
femeie inexistentă (v. Revelație). Încă în Nebunii
orbi ne prevenea că „dragostea e / doar o diver-
siune”; mai mult, aflăm că „femeile sunt, întot-
deauna, / ceea ce credem noi că sunt” (v. Femei).
Pentru a conchide că „Iubirea / E să te pierzi / În-
tr-o regăsire perpetuă / În celălalt” (v. Regăsire).
În pofida undei thanatice care scaldă tex-
tele, prezenta antologie (așa o considerăm) nu e
doar un „vals funebru”. Ca dovadă, cităm integral
101
Poezia, încercând împăcarea sufletului: „Este o
încercare stîngace / De împăcare cu infinitul, //
Este impulsul / Deghizat în contemplare, // Este
fiorul descoperirii / Aripilor uitate, // Este emoția
regăsirii / Sau pierderii / Armoniei. // Poezia este
nucleul / În jurul căruia / Se învârte, copleșit, /
Sufletul // (Iar versul.../ Versul este un univers /
Mai mic).”
Și, pentru a fi convingători, propunem – re-
capitulativ – un survol al traseului liric parcurs
de Bogdan Bocșa, ispitit, aflăm, de ideea abando-
nului. Dorindu-se cândva „lansator de petarde”,
anunţând „hora trezirii”, cum ne avertiza în Per-
versificări (Editura Eurostampa, 2016), el, recidi-
vând, și-a temperat rafalele imprecative. Un rebel
sentimental, cu răbufniri pamfletare, împăcând –
paradoxal – unda deceptivă cu mesajul tonic, con-
vins că poeţii pot îndrepta lumea, desfășurându-se
pe două axe tematice (în Nebunii orbi, 2017): fie
vestind, de pe baricade ecologiste, apocalipsa
(Terra „ne va pierde”), fie – ca „expert” în femeia
adorată – trăind maximal (în dragoste şi ură),
asigurându-ne (v. Moarte multiplă) că „Din tot
ce e viu / Doar dragostea / Poate fi omorîtă / De
mai multe ori”. Aşa fiind, într-o lume „prădată”
de viitor, cotropită de ipocrizie, prostie, falsitate
etc., în care zei „s-au sinucis”, rezultă că orbi cu
adevărat sunt „cei ce nu iubesc” (v. Inutilitate).

102
Donându-şi sufletul („destul de folosit”, zice po-
etul), el află în poezie, ca „încercare stângace”,
chiar şansa împăcării cu infinitul: „Omul a învăţat
să zboare / Atunci cînd a apărut / Primul poet.”
(v. În zbor). Cu enunţuri paradoxale, alternând
versul alb cu rime jucăuşe, topind gândurile
sumbre se va dărui toamnei, ca „anotimp pre-
existent”. Alteori, condamnând Edenul anost şi
oraşul-metastază (v. Citadin), „colivia de cleştar”
(nevăzută) a unui sistem barbar sau zgomotul so-
cietăţii consumeriste, „cu ochii spre ecrane” sau
spre „pa­latele din zare”, ar dori muzica liniştii,
într-o „ţară fără pată”.
Un lămuritor Curriculum Vitae ne pune în
faţă chiar chipul poetului, prins în vălmăşagul
unor gânduri care nu-i dau pace: „Nu sînt decît
un vagabond / Care caută ceva de valoare / Prin
tomberoane / Umane.” Cugetând la rostul vieţii
şi al morţii, folosind, uneori, o mască cinică, cu
ecouri păunesciene (v. Copilul infinitului), Bog-
dan Bocşa este, de fapt, un sentimental reprimat.
Combustia erotică devine centrul gravitaţional
al poemelor sale, urmând – probabil – a se in-
stala obsesiv în imaginarul liric. Fără a alunga,
însă, vehemenţa tonului şi implicarea civică a
unui poet capabil de mari progrese, trăindu-şi de­
zamăgirile cu sinceritate candidă.
ADRIAN DINU RACHIERU
103
 CUPRINS

Cuvinte de os

Negru ................5
Cuvinte de os ...........6
Lipsire ...........7
Răsfirare .........8
Fisură ..............9
Diluviu ............10
Plăsmuire ..........11
Fără răspuns .........12
Gotic ...........13
Pradă .........14
Astro-fizic ..........15
Poveste ..........16
Drog ..........18
Asfalt ............19
Cosmogonie ..........20
Tomnatic ..........21
Revelație .......22
Renunțare .....23
Înțelepciune ........24
Beție ........25
Circ ...........26
Motivațional ...........27
Mortuar ............28
105
 Nebunii orbi

Publicitate .........33
Diversiune ..........34
Vedere ...........35
Certitudine .......36
Ei ......37
Femei .......38
Astenie ......39
Condamnați la moarte ......40
La vedere .............41
Curriculum Vitae ............42
Moartea fluida .......43
Eden 2.0 ..........44
Citadin .......46
Declarație de dragoste .......47
Frumoasei necunoscute .........48
Cum? .........49
Regăsire ........50
Insecticid .........51
Radiologie .........52
Penitenciar ..........53
Canarii .........54
Matematică .........56
Mică publicitate .........57
Cunoaștere .........58

106
Dacă dispari .........59
Erezie .........60
Filozofie .........61
Perfecțiune ........62
Bacoviană .........63
Amar infinit ..........64
Ruină ..........65
Amor post-mortem ..............66
Geneză ..................68
Scrisori din suflet ...........69
Astrofizică .................70
Toamnei mele ..............72
Depresie divină ..........74
Lumini și umbre ........75
Negură .........76
Inutilitate .........78
Dorință ........80
Voiaj inițiatic ............81
Joacă ...............82
Trăinicie ..........84
Omului ...............85
Nebunii orbi ..........86
Realitate aviară ..............88
Apocalipsă ................89
Ritm nespus ...............90
Vals funebru ...............91

107
Țipăt ....................92
Deflorare ..................93
Poezia .............94
Copilul infinitului ............95
Bunicului .................96
Indiferență carnală ..............97
La sfîrșit .................98

Cuvânt de însoțire ................101

108