Vasile Voiculescu / Ultimele sonete

nchipuite...

Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare

in traducere imaginara de V. Voiculescu

Te miri ca nu scot gheara sa-mi sfsii brfitorii ?

Unde-ai vazut tu leul vnnd gndaci sau poame ?
Poetul sare lacom asupra-naltei glorii,
Cu-mbttoarea-i carne s-atine sacra foame.
Si eu am alergat-o-n pustiul lumii voastre
Si m-am btut cu tigrii si serpii pentru ea,
Am fugrit-o pna-n capcane si dezastre,
Dar cnd s-o prind, n cale-mi iesisi tu, scumpa mea ?
Tu m-ai vnat cu ochii, otele zmbitoare,
Si lesnicioas prada-ti cad astzi la genunchi;
Hai, inima sfsie-mi, mi-o faci nemuritoare,
Si dulcea ta cruzime ptrunz-m-n rrunchi :
Cci stihurilor mele le dau alte destine,
Cu nobilul lor snge de-a te hrni pe tine.

Din clarul miez al vrstei rd tineretii tale,

Trufas-ti frumusete n fat o privesc
Si ochilor ti, astri tulburtori de cale,
Opun intensu-mi geniu n care m topesc.
M-nftisez cu duhul, nu te srut pe gura,
Plecat ca peste-o floare, te rup si te respir...
Si nu mai esti de-acuma trupeasc o fptur,
Ci un potir de unde sug viat si strng mir.
Nu-mi numra anii, seva nu st in gingasie :
Cu ideala fort mi-apropii ce mi-e drag,
Injug virtuti si patimi la marea poezie
n care fr urme de pulbere trzie,
Te-amestec si pe tine cu sila; pentru mag,
Pmintul n-are margini si nici cerurile prag.

A cta oar zorii m prind fr de somn ?

D iarna buzna, anul s lapd coroana,
Eu n surghiun, departe... Cnd ai s-mi curmi prigoana,
Iar s m chemi la tine, puternicul meu domn ?
Dar tot veghez - de-aicea - iubirea ta plpnd,
Ca peste o comoar-n veci hzrita mie
De inimi arztoare si toate stnd la pnd.
Fereste mai cu seam s pleci pe mare-albastr
Cu oachesa aceea fatarnic si rece;
Nvalnicele-mi gnduri, gonind pe urma voastr,
V vor strni tempeste, corabia s-nece:
Cci te iubesc cu ura, ntreg si numai eu;
Nu te mpart cu nimeni, nici chiar cu Dumnezeu.

La ce-mi slujesc de-acuma duh, faim, fantezie...

M-ai prsit... si toate se sting, reci scinteieri.
Pentru rnitul vultur aripile-s poveri,
Zbtaia lor, zadarnic adaos de-agonie.
Si m supun... Osinda de gura ta rostit
E lege pentru mine de aur pur si greu;
Durerea de la tine mi-e inca o ispit,
Tu, genial tutore al geniului meu.
Si neguri lungi de veacuri las iar s m nghita...
Din groapa mea zbucni-va o flacr trzie;
Atunci intreaga lume va deslusi, uimit,
Crescnd misterioas a noastr poezie,
Din dragostea nscut n zbucium si adori,
Pe-ascuns, din tainic tat, ca un copil din flori !

Din spulberul iubirii att doar mai pot strnge,

S-mi fac un streang, eu singur, cu fragedele-ti rochii...
M-ndeamn alte gnduri s iert si s-nchid ochii,
Privighetoarea oarb cu mult mai dulce plnge.
nduplec-te, dar, durerea mea-ntr-att,
S preaslvim fugara, si-n loc de rzbunare
S stoarcem nemuririi si artei lacrimi, ct
S stea podoab lumii hidoasa ei trdare.
Dar cine viers si suflet acum s-mi mprumute
Dac-mi lipsesti tu, nssi esenta a minunii ?
Ah, inima si coarde-mi snt deopotriv mute,
Cnd limpede vd astzi prpastia minciunii:
Cci orb eram atuncea cnd te aveam in fat,
Splendoarea-ti, lundu-mi ochii, da cintecului viata !

Perechea este telul, porunca sacr-a firii :

Strniti de ea, vulturii se cauta prin spatii,
Delfinele iau marea-n piept, s-si afle mirii,

Chiar stelele in ceruri se-njug-n constelatii...

Ca vita ctre mndrul stejar, spre tine-ntind
Ciorchinii-mi plini de patimi cu seva-mbttoare;
n mrejele-adorrii te-nfsur, te cuprind,
Si orice vers t scriu e nc-o-mratisare.
Noi doi sntem victime ale suavei legi,
Cci dragostea nu cat la forme-ntmpltoare :
Dac-ai fi fost femeie, te-as fi ales eu oare ?
De ce m lasi acuma ? Te smulgi si te dezlegi ?
Tiat n jumtate si-n pulberea zdrobirii,
Cum am s port eu singur poverile iubirii ?

Pe noi prietenia nu ne mai incpu...

Si prea crescu si grabnic nvalnic simtire.
Atunci ne strmutarm pornirile-n iubire
Si-o dragoste nalt si-adnca ncepu.
Se prefacu deodat coliba n palat,
Iar casnicele scule, in zne, ca-n magie;
Eu regsii n mine un suflet de-mprat,
Purtind puternic sceptru de vis si poezie.
Nu-i oaste mai viteaza ca cea a-nchipuirii,
Ca duhul frumusetii atotbiruitor;
n fruntea lor porni-vom rzboiul dezrobirii
Din lumile trnei spre unicul meu dor;
S-ti cuceresc si tie, n dreapt stpinire,
Alturea de mine, un tron n nemurire !

mi spui zaraf ? Schimb versuri pe-o dragoste de aur ?

Pentru-ai iubirii tale ducati t dau sonete ?
Viclean, t iau aleanul si dorul amanete,
Cu camt nchise-n avarul meu tezaur ?
De-ai stii ! fiece slov ce-ti scriu ti-ar fi mai scump
Ca mii de nestemate din fruntile regesti;
Cutezator scafandru-n oceanele ceresti,
Zvrl duhul meu din duhul etern s ti le rump...
Si nu m plng c poate iubirea ta m-nsal,
Nu ct de-i mincinoas moneda ce-mi strecori,
C simt ce grea si seac m sun uneori,
Si nici nu zgrii plumbul sub calpa poleial,
Ci smulg tariei verbul de dincolo de fire,
Si orice vers ce-ti drui i-un fir de nemurire.

Spun unii de un ostrov vrjit, pe mri, departe...

Corbiile-n preajm-i se nruiesc n valuri.
Orice metal din ele se smulge; se desparte,
Sar cuiele si-alearg s se nfig-n maluri.
Oh, nu e basm... Cu mine s-a petrecut la fel:

Tot ce-mi incheie firea si crma drept o tine,

Orgoliosu-mi geniu, vointa de otel
M-au prsit nuce si s-au lipit de tine.
Dar dragostea ndata le lua la toate locul,
Cu lanturi fermecate m fereca si leaga;
Zvrl ancora la trmul unde-mi aflai norocul,
Vreau s rmin aicea viata mea ntreag.
Si ca s^a nu mai vie din lume nici un ru,
Oceanele iubirii revrs in jurul tau...

Tu stii ce lung si aprig luptai ca s te capt,

Cu mine-nti, cu tine, cu pizma tuturor...
Rzboiul crncen nsa urmeaz fr capt;
S te tin rob, eu, sclavul, pe tine-nvingtor,
Nu crut nimic; cuvntul t cnt osanale,
Dar lnci de gnd, catrene de versuri te pndesc,
Duh, inima si minte, aprinse arsenale,
Zi, noapte, geniale unelte-mi iscodesc;
n dragoste nu este odihn, numai moarte...
O pace-nseamn satiu, sursul lnced minte,
Acel ce-ti strnge mna si pleac se desparte,
Dar rana m trezeste ca un srut fierbinte:
Iubirea mea-i ca steagul n lupta norocoas,
Cu ct mai sfsiat, cu-att mai glorioas.

M uit cum cade noaptea, aluzie la moarte,

Si lumea-si cat duhul n lmpile aprinse;
Reintr n vis viata, ptrunde de departe,
Ca o mireasm, somnul, n crnurile stinse.
Eu stau mereu n bezna: lumina mea-i la tine
Si ochii mei o alta nu vor s mai primeasc.
Cum irosesti aiurea plcerile divine ?
Nu ti-a rmas o umbr de cuget s-ti sopteasca
Cum dragostea-mi, mai mare ca vesnica natur,
Ti-a zmislit adncul din nou in zeci de fete ?
M-am despoiat de taina, de-nalta-nvestitur,
ca s-ti mbrac unica si goala-ti frumusete;
Te-am nvatat iubirea, semetul zbor n slav,
S pier ca scorpionul de propria-mi otrava.

Nu-ti cer deloc credint, mi-e de ajuns iubirea,

Ca sfntul trup, n orice frima ea e-ntreag;
Cu tine-odat-n brate am strns nemrginirea;
Ce-mi pas c si altii rvnesc s-o mai culeag !
Urzind din haos lumea, n vasta-i rtcire
Stpnul a-ncrcat-o de nebunia sa;
Dar i-a adaos, unic leac de tmduire,

Iubirea, cheia boltii cu harul de-a visa...

Eram n aurora de aur a iubirii,
Privirile aprinse crear ceruri noi;
De cum veni amiaza, canicula iubirii,
Tu tot mai groasa umbra de-nghet pui intre noi;
Dar te stramut n mine cnd pleoapele s-astern,
Alctuit-aievea din tot ce ai etern.

Domnit a grdinii cu merele de aur,

De-acolo ti-ai luat snii de mndr Hesperid ?
Cpruii ochi atlantici, din ce pierdut tezaur ?
Si prul tors din noapte, somptuos ca o hlamid ?
Eu singur t stiu taina cnd lung ti-alint aleanul
Si trupul n sruturi ti-l prind cantr-un nvod.
Visez c snt Hercule si iar despic oceanul,
Ostrovul feciorelnic s-ti jefuiesc de rod.
N-am s mai fug: nu caut alte mrete fapte,
Poetii rmin astzi eroii omenirii !
La albele-ti picioare torc versuri zi si noapte...
Mi-ai nclestat pe soart catusele iubirii:
S-ti cnt doar frumusetea mi-e unica isprav,
Nemuritoarea-ti form pe veci s-o-nalt n slav.

Mi-a trebuit ntreaga vpaie-a poeziei

Crbunele iubirii s schimb n diamant;
Dar strlucesti de-acuma pe fruntea vesniciei,
Rscumprat de-a pururi obstescului neant...
Puterea mea e jarul nchis, ca-n nestemat,
Ce arde dur si rece-n luntricul su joc:
De la crearea lumii cu astrii toti deodat,
Nu se mai stnge-n mine originarul foc.
E ct un bob, dar tine virtutile esentei;
E diamant, ce roade otel si munti de stei...
Cu el t tai fereastra-n peretii existentei,
S intre nemurirea cu tot vzduhul ei.
Si-ntr-un vrtej de versuri arznd diamantine,
Seduc eternitatea, iubito, pentru tine.

Vrei sa te smulgi din mine ? Smulgndu-mi ochii poate...

Si nici atunci... De-a pururi stai dincolo de ei,
n tot ce este-n mine duh de eternitate,
n nssi nemurirea n care-am sa m-nchei.
Ce-mi pas c iubirea, ca luna, are faze,
Cnd creste si cnd scade pna la-ntunecime;
Oceanul meu de patimi, robit de-a tale raze,
Tlzuind, lunatic, se umfl spre-nltime:
Ce mndra limpezime-n zenitul suferintii !

Deodata-n mii de valuri m sparg s te rsfrng...

Ne-atragem unul pe altul cu forta nazuintii,
Dar cumpna ei fixa - pmint si cer - n-o-nfrng.
Si totusi, aspra-i lege poetul va-nfrunta:
n orice vers se scald, de sus, splendoarea ta.

t scriu sonete... rvn pitic si desart,

Cnd tu esti ntruchiparea celui mai pur sonet !
Nu te-a fcut natura; ci, n suprema-i art,
Chiar Cel Etern te scrise cu mna de poet.
Ce-adnc rimeaz-ti ochii cu cerul vast de var,
Si buzele snt rima suavei aurori,
Iar duhul, panoplie de foc, far povar,
St-n carnea cu lumina asijderea surori...
Cum se mldie versul grumazului, rsare
Un istm de frumusete, s lege-n armonii
Nemuritoarea strof a pieptului, din care
Ies brate-ngemnate ca dou melodii:
Si-un orizont de slav n tine-nchizi si iei
Cu glorioase coapse sonetul cnd inchei.

Am scris iubire ? Iart... citeste: adorare...

Sus, pin;la tine, unde rvneste al meu dor,
Cuvntul e omid cind eu l vreau condor,
S spintece vremi, spatii cu geniul n gheare...
St necurmat n poarta-ti, cu ochii la ospete,
Si-ti cere mil Timpul, hainul cersetor;
n scrnava lui mna, tot mai nepstor
Tu zilnic zvrli frime din marea-ti frumusete...
Nu-s rege, nu am aur s-mprstii, nici onoruri;
Att: eternitatea mi-e singura unealt,
S nemuresc n spirit icoana ta nalta,
Sub ea s-nghete vecii cu crdul lor de zboruri,
S-nmrmureasc lume de o iubire, care...
... Iar scriu iubire ! Iart... citeste: disperare !

Nimica nu atinge iubirea mea curat.

Mnii, trdri, zavistii, ce-n zmbete s-ascund,
Ca umbrele pe-o und nu lasa nici o pat...
Nu tulburi apa dac nu e noroi la fund.
Doar pura-ti frumusete n mine se-nfirip,
Ca-ntr-un clestar rsfrnt de mii si mii de ori...
Mi-e de ajuns n trecat s te privesc o clip,
Si-ntors din nou n bezna, m umplu de splendori...
Din ritmul ei vremelnic deodat dezrobit,
Iluminatei inimi alt orizont se naste,
Cu-nalte constelatii de dragoste... Orbit,

D napoi durerea si nu m mai cunoaste...

Atunci, n creatorul vrtej al poeziei
Rpindu-te n mine, luam pasul vesniciei.

Surd ? Obisnuinta... Cred c-as putea chiar rde:

Tu spui c-n cea mai dulce iubire-i o prigoan ?
m amintesc: pe-o veche si stranie icoan
E un martir ce-si duce tiatu-i cap la gide.
Cu inima-mi asijderi s-a petrecut demult:
S-a strmutat n tine si m-a lsat strigoi...
Tu nu stii c ea bate acuma pentru doi ?
Nu simti n piept adaos de glorios tumult ?
Necontenit n preajma-ti, s sug rsuflet, snge,
M-aduce ca din groapa misterioas sete...
Cnd plec, ajung acas o umbra pe perete,
Ca-n palida icoan ce-aievea m rsfrnge...
Zimbesc ? Obisnuinta... Cred c-as putea chiar rde;
Stiu un nebun ce-si duce cap, inima... la gide.

m scnteiaz-n mna azi iarsi stinsa pana

Si-mi bate-n ea tot gndul, asemeni unui puls...
n inim de-a dreptul o-nmoi: pstrez o ran
De unde nici o forta sgeata nu mi-a smuls.
t scriu: si dintr-o dat m nvleste-o lume;
Ca-n bobul pur de rou, n orice strop de vers,
Din care nfloreste strlucitoru-ti nume,
Se-nghesuie s intre ntregul univers.
Din cnd n cnd, n zboru-i dezvluind secretul,
Condeiul se izbeste n trmuri de hrtie...
...Si s-a oprit din zbucium c-un freamat de mndrie.
"Ah, cine vrea s-i poarte ct mai curind sonetul ?"
Frumoas, tinuit in straie de solie,
Durerea mea alearg s-ti duca bucurie...

Oricit de drgstoas ti-e iscusita limb,

Stiu cnd ma minti, cu toate ce-mi spui si faci pe plac,
Neasteptat culoarea privirilor se schimb
Si ochii ti o clip se blbie si tac.
Ct mi-esti de drag atuncea ! Cum t iubesc minciuna !
ntreg te afli-acolo, tu, cel adevrat,
Tu, candid plin de vitii, amestecnd ntruna
Pcatul ce luceste ca aurul curat...
Si nici o vin... Rul sub tine-i calul sprinten,
Sfrma stavili, inimi, s zboare unde-i ceri,
n coastele iubirii cruzimea-i ager pinten,
Stau bine stropii rosii pe negrele placeri,
Si-ademenind lumina cu ngerii-ti perfizi,

n iadul tau tragi cerul si astfel mi-l deschizi...

C m-ai trdat tot timpul nu-ti socotesc o vina.

Pcatul e c astfel pe tine te trdezi;
Esti propriul tu Iuda; mpins de negre piezi,
t vinzi unor Caiafe nalta ta lumin...
Mai tragic c un tipt din mine a tsnit,
Sfsietor,sonetul ce ti-am trimis asear.
Ocri, blesteme, imnuri, acolo s-au ciocnit,
n iures, ingeri, demoni, val m cutreierar.
Ca lebda ce moare si cintecul s tip,
n spasmul destrmrii ti-am scris, nbusit
De-un glgit de suflet agonic, pe sfrsit...
Si mna cu condeiul czu ca o arip.
Culcai pe mas tmpla si, asteptnd pieirea,
Crezui c este moartea... era, vai, tot iubirea !

Iubirea pentru tine-mi veni nu ca un fur,

Ci ca un rege, crui usi largi i s-au deschis;
Nu strecurat-n noapte din adncimi de vis,
Ci n lumina-nalt a marelui azur.
Abia acum descopr mretele-ncperi
Ce stau desarte-n mine cu obloane de-nchisoare.
Te asteptau s-mi umpli tu, tnrul meu soare,
Adncul vast ct lumea cu raze de dureri...
Cci nu e fericire mai grav decit chinul
Si dulcea zvircolire s-ti plac, s te cstig,
Mndria de-a-ti fi scaun, s-ti odihnesti destinul,
La patima mea, truda mai strns s te-nverig,
Si inima m bate n mine ca un faur,
Zorind s-ti mpleteasc un lant de vrji de aur.

Coboara iarna... Ursa tot mai adnc se pleac,

Si inimile noastre se-nvluie n nori.
Ca pe-o tocit spad bagi sufletul n teac,
Cu umbrele durerii viata s-ti msori:
Ct au crescut de-nalte, aproape pin' la frunte !
ncetineala vremii viclene te-a mintit.
Tu ai crezut ca timpul n fata ta e-o punte,
Si el era chiar valul ce-n urma te-a-nghitit...
Mai e vreun trm la care ai fi iesit inot,
Greseala s-ti rscumperi cu-o ct de grea dobnd ?
Ori s-a sfrsit aicea ? Si doar ce-a fost e tot ?
Cci, iat, vine-nghetul, grbit ca o osnd !
O, de-ai putea nu polul cu umarul s-mpingi,
Ci-n gnduri, ca-ntr-o lamp, s sufli s le stingi !

Eu, ce triesc tot timpul printre semnificatii,

Si nu m amageste usor o-nftisare,
Pot s prefir minciuna din minunate gratii,
Zresc ascuns pumnalul sub cald-nbrtisare,
Te-am strvzut prin toate a tale pavezi grele,
Nativu-ti bloc de aur a rezistat ntreg,
Supus regalei ape a rutatii mele,
Cu care musc pe oameni, s-i cerc si s-i aleg...
Cci e ntelepciune a stii s fii si ru,
Sub incercri si cazne da probe tari simtirea...
Nu ma cruta, izbeste !... iubito,-i rndul tu:
Cu ct e mai fierbinte, lovita de-i iubirea,
Ca fierul ros, de faur btut cu miestrie,
La fel se oteleste si ea si se mldie...

Iubita mea, ai suflet adnc si-ntortocheat

Vast labirint, ascuns sub palatul frumusetii
n care-un minotaur domneste nendurat,
Flmnd de duhul slavei si carnea tineretii...
Multi ndrzneti pierir n tainitele-i sumbre,
Feciori eroici, prad dati fiarei suverane...
Acum m-altur si eu fugarnicelor umbre,
Cobor, dar fr teama,-n vrtejul de capcane.
Cci tu mi-esti Ariadna si-mi druiesti un fir
Din pletele-ti de bezna, o cluz vie;
Si nu s scap din cursa il tin si l desir,
Ci mai afund s intru n neagra-mparatie;
Dedalicul tu suflet locas mi l-am ales
Si jur c niciodat din el n-am s mai ies.

La ce-mi slujesc de-acuma duh, faim, fantezie...

M-ai prsit... si toate se sting, reci scinteieri.
Pentru rnitul vultur aripile-s poveri,
Zbtaia lor, zadarnic adaos de-agonie.
Si m supun... osnda de gura ta rostit
E lege pentru mine de aur pur si greu;
Durerea de la tine mi-e inca o ispit,
Tu, genial tutore al geniului meu.
Si neguri lungi de veacuri las iar s m nghit...
Din groapa mea zbucni-va o flacr trzie;
Atunci ntreaga lume va deslusi, uimit,
Crescnd misterioas a noastr poezie,
Din dragostea nscut n zbucium si ardori,
Pe-ascuns, din tainic tat, ca un copil din flori !

Dintre attea chinuri, venite-asupra-mi hoarde,

Pstrez dureri de care nu pot s m despart;

Tot sufletul mi-e-n ele ca sunetul n coarde
Ce nca vii vibreaz vioara cnd s-a spart.
Ca viermele mtasei tesusem nencetat
n jurul tu un magic cocon de poezie;
Tu, strlucitul flutur, l-ai rupt si ai zburat
Din gingasa-nchisoare pzit cu gelozie.
Si astzi, mari otrvuri cu care m-am deprins,
Dispretul tu, trdarea mi snt trebuitoare;
ntrate-adnc n carne-mi, tin viata de nvins,
Ct lipsa lor mi-ar fi si mai ucigtoare,
Cci ele, printr-o vrja, snt nsesi rsturnate,
Iubirea si credinta, pe dos si blestemate !

Ne bate primavara-n inimi !... S-i deschidem :

Lapislazulii lumii snt toti n ochii ti,
Ct negurile vietii putem s le desfidem,
Alt soare s aprindem pe vechile ei ci...
E mna ta n aer ? Sau prima rndunica ?
E tremur lung de pleoap ? Ori gingas flutur viu ?
Bob rosu de mceas mi-ntinde gura-ti mic,
Trunchi zvelt de mr cu roada e trupul tu mldiu...
Si nteleg prin tine acum ntreaga fire,
M apuc cu rnduial din asprul univers,
Typhoon-ul ce sfrma corbii n nestire,
Picioru-ti scump ce calc o biat gza-n mers,
Zpezi si flori si fructe n drum ti se astern,
Pe rnd, supuse toate la ritmul tu etern !

Smnta nemuririi, iubito, e cuvntul,

Eternul se ascunde sub coaja unei clipe,
Ca-n oul ce pstreaza un zbor nalt de-aripe,
Pn' ce-i soseste timpul n slvi s-si ia avntul;
A fost de-ajuns un nume, al tu, sol dezrobirii,
S-au spart si veac si lume; tinut prizonier
A izbucnit n tndri, viu, vulturul iubirii,
Cu ghearele-i de aur s ne rpeasc-n cer.
Cine ne puse-n suflet aceste magici chei ?
Egali n frumusete si-n genii de o seam,
Am descuiat trmul eternelor idei;
Supremelor matrite redati, care ne cheam
Din formele cderii, la pur-ntietate,
S ne topim n alba, zeiasca voluptate...

S fie dar Iubirea o masca a Durerii ?

Alt chip al ei cnd poate adoarme si viseaz ?
De ce atunci n mine rmne pururi treaz,

Fr' de ogoi chiar pna pe perina plcerii ?

Voi doi m chinuirti cu-acea perfid art
Cu care nsii mesteri strng roze cu duiumul;
Strivite-n teascuri grele si stoarse, le desart
De tot ce au n ele adnc etern : parfumul.
nchis n clestare, esenta lor strbate
Departe, peste veacuri... nici moartea n-o nvinge,
Si duhul rozei umple cti va atinge...
Asijderi eu, de-a voastre torturi nendurate,
M distilez n versuri, prin harul poeziei
V-mblsmez n pur mireasm-a vesniciei.

Nu ! gloria iubirii nu este mbuimarea,

Ospete de sruturi, orgii de-mbrtisri,
Ci dorul lung si taina-mpletit cu-asteptarea
Sint duhul ei pe-o lume de vane desftri.
Prin nfrnri si chinuri ascetii-ating extazul;
Eu te ador cu-acelasi canon ce-ntreg m-nfrnge,
Cci dragostea nu-i ap, s-ti umfle-n vnt talazul.
Lasi gloabele n voie; n streang pui purul snge...
Eu nu ti-am scris, ca altii, pe lefuri sau merinde
Simtiri glgioase cu arderi msluite;
Sonetul meu e cuget si patim,-mpietrite.
Cu inima ciocneste-l, c scapr, s-aprinde...
n scoica mea nchis, drz, fr' de rsuflare,
ncet ia suferinta chip de mrgritare.

Uri perfectiunea de cum te-am cunoscut,

Reci limite rigide cu aer de-nchisoare;
Viata-i schilodit de ea si visul moare.
Acolo niciodat tu nu ai fi ncput.
mi place-n tine sporul, viu, gata s se sparg,
Scderi neasteptate cu-adncul monstruos,
Azi bunul plac, schimbarea cu unduire larg,
Lumina-n bezn, norul ca vitiul frumos;
Dar spiritul n tine stpnitor vegheaz,
Nimic nu are voie s intre nechemat;
Rzi, inima s-aprinde ndat cu o raz;
Un semn, si negrul clocot clestar a nghetat;
Strunesti ca Bachhus tigrii, si-n lant cu mndrii lei,
Pe mine, njugatul la caru-ti, linga ei...

Nu m-au trt spre tine nici stearpa desfrnare,

Nici vitiul fatarnic, ci patima senin;
Cnd fluturul s arde aripa-n lumnare,
El nu rvneste seul, ci magica lumin.
Sa ma sprijin pe-amintire-acum... si-apoi pe moarte;

Toti ceilalti stlpi cu lumea deodat s-au surpat,

Iubirea putrezeste pe undeva, departe,
Eternitatea-i nca un vis dezaripat.
M-adun de pretutindeni, m-nchid de-o grij sumbr,
Mi-e sufletul zadarnic si cere s se culce;
Prin slvi amurgul trece misterios de dulce
Si-n umedul lui giulgiu m-nfsoar cu umbra...
Nici stea, nici cntec : vine un alt soi de noapte, grea,
Mai limpede ca gheata... si rece tot ca ea.

Nu te-am putut cuprinde s fi numai al meu,

E cum as cere lunii s-mi ard noaptea-n sfesnic :
Ti-e locul ntre stele... Ci, orict de pigmeu,
Mi-e dragostea cer, iar tu, luminatoru-i vesnic.
Stiu, intre noi snt doua iubiri : a mea si-a ta;
Nu ne-a-nchegat n sine o unic simtire :
Tu firul tu oricnd poti rupe sau scurta,
Dar lantul meu rmne si-i fr-mpotrivire,
Nici spatiul, nici timpul nu izbutesc s-l road,
Rugina deznadejdii l las neatins :
Nu-l simti cum fremteaz slbatic de ntins ?
Ca s te urmreasc, nvalnic, ca pe-o prad,
Chiar pn' la cellalt capt al lumii de-ai fugi,
nverigat de tine, ct lumea s-ar lungi.

Mi-ambtrnit iubirea si gloria-i pe moarte,

C-mi ocolesti sursul si fugi de ochii mei ?
Alturea : si parc pmntul ne desparte;
Vorbim : si-i flecreal, prin gard, ca-ntre femei...
Te msluiesti cu-o art prea nfiortoare
De nu ti-as sti luntrul si mestesugul tot;
Porti crma ca pe-o roz nfipt-n chiotoare.
Si vitiile,-n tine, suavi boboci s scot.
Acum cerci s te scuturi : de ele ? ori de mine ?
Dar nu te vreau prieten si nici vrjmas sublim;
napoiaz-mi iadul, demonicele-ti stele,
l vom preface iarsi n cer de ne iubim;
Nu-mi hrzeste locul, nici timpul fericirea,
Ci tu; la piept cu tine mi-e paradis pieirea.

Asa cum zilnic hrana o mruntim n gur,

Asijderea viata o destrmm n clipe...
Iubirea de mai poate la loc s-o nfiripe,
Cum izvori din sine, dumnezeiesc de pur.
Robi trasi pe roata vremii, stm fr' de-mprosptare,
Si viitorul nostru e plin doar de trecut...
Nici moartea nu ne scap... arar cte-o visare

Ne nfierbnt fruntea, fugarnic, cu-n srut.

Dar dragostea ne-adun trirea spulberat,
Trunchiatele-i silabe poem ntreg s-astern,
Zbti, izbnd, fapte, cenus cad ndat,
Si numai inutilul din noi este etern;
Aievi supun vecia si strns de clipe-o leg
Cnd mna-ti, fructa alb, cu buzele culeg.

Alung viclesugul si nu da crez povetii

S minti iubirea, strmba s-o gusti, ca pe-o merinde :
Lumina volupttii depline ti aprinde,
Ea prguieste carnea, acest fruct dulce-al vietii...
Vrei s rmi copil cu sni suavi si coade ?
Dar floarea fecioriei se scutura la fel :
nchipuirea, vierme flmnd, n duh o roade
Si-i putrezeste sacra smnta, fr tel.
Orict ar fi ftis, iubirea-i tot o tain :
Ne viziteaza-aicea, dar st n alt parte;
Srutu, -mbrtisarea i snt numai o hain
Cu care se-nvesmnt n lumea de sub moarte...
Atunci ntr-o vpaie si noi ne-nvluim,
Mcar ca licuricii s ardem ct trim.

ti altoisesi firea pe glorii si trufie,

O gingas mldit pe-un trunchi vechi scorburos;
Cu vine tari, flmnde, zvcnite drept din glie,
A mea-si urcase soiul slbatec si vnjos...
Pornisem din obrsii potrivnice unirii,
Dar ne chema lumina aceluiasi vzduh;
Cu vrfuri deopotriv n slvile gndirii,
Ne-am ntlnit acolo, n pur azur de duh !
Sus, crestele-mpletite n art si visare,
Zvrlisem orice-amestec cu lumea de sub noi,
Cnd din seninul aprig suit, pin' la pierzare,
Larg, fulgerul iubirii izbi n amndoi :
De-atunci m zbat si suflu, vpaia s-i sporesc
S ardem mpreuna de-acelasi foc ceresc.

Iubirea-i neclintit ? ti schimbi numai iubitii ?

Arunci alte noi vreascuri pe-acelasi foc mereu ?
Gheena ta nu arde dect pe osnditii
La dragostea etern ? Atunci acela-s eu.
n alba-ti demonie czut fr scpare,
Presimt ce-i vesnicia cu fiecare chin,
Si simturile-mi, sase nprci spimnttoare,
De tine asmutite, m-mbat cu venin.
De gerul volupttii durerile-mi scnteie,

Si vitiul, deodat npraznic diamant,

Plcerea m resfir n mii de curcubeie,
Cu-n capt n edenuri, scrsnirea-n cellalt...
Si plng, Adam nemernic, la sacre porti de rai,
Din iadurile-ti nalte afar cnd m dai...

Iubirea mea se-ntinde n timp, a ta n spatiu;

Tu patima-ti mprstii pe-un cmp fr hotare :
Amici, cai, paji, canalii, femei, cini, printi... n-ai satiu !
n dragostea mea, veacul abia-i o srutare.
Te-mbrtisez, si-o ora nu-mi desclesteaz bratul;
C-un vers ti-asez icoana n piscuri de milenii;
Vnez eternitatea s ti-ompletesc n latul
Cununii pentru fruntea rspintie de genii...
N-ajunge-o viat ? A mea prin tine creste;
Mi-e-o viata clipa n care m privesti,
Belsug de nemurire sursu-ti daruieste,
Iubirea-mi leonin numai cu ea hrnesti :
Durere, soart, moarte snt partea celorlalti,
Deasupra lor, prin mine, transcenzi si te nalti.

Te-ncununam cu gnduri de slav si mister,

Ca ntr-o liturghie slujit-mptimirii,
Cerseam extaz cu aripi de flcri in eter,
S-ajungem ipostaz de spaime a iubirii...
Dar mi-ai prut prea fraged, prea gingas la-nceput.
Tumultuosu-mi geniu ntreg s ti se-nchine :
Ca-n dragostea-ti ngusta s-ncap, s m strmut,
Tot ce fu greu si mare am azvrlit din mine.
Am nghetat acolo, sub bolta idolatr.
Genunchi plecati si frunte pe lespezi mi-am tocit...
N-a scprat o zare n golul tau de piatr.
De ce m-arunci acuma cnd nca n-am murit ?
Din ocnele iubirii, mbatrnit, steril,
Ma-ntorc cu greu la mine, ca dintr-un crunt exil.

S nu crezi c iubirea e numai viclesuguri,

Dulci mreje de carne, unditi de zmbet si privire.
n fructul tainic, nca nebnuit n muguri,
S-amestec tot cerul, setos de zmislire.
N-ai teama, nu ne este iubirea eretica :
Clcm noi doi vreo lege a inimii-n picioare ?
Dar dragostea-n lume e-atta de pitic,
nct ce nu-i ncape n calapod o doare...
Stm adumbriti de-o tain prielnic durerii,
Cumplita frumusete de chinuri ne perind.
Rmi cu mine pururi n trgul de mizerii,

ti snt o credincioas si magic oglind;

Te-art mereu drz, tnr, frumoas si nteleapt
Si de te strmb lumea, te vezi n mine drept.

M-mbii doar cu o cup de dragoste ? Eu cer

S urc iubirea toat, cum urci o nltime :
Sub orice pas s-i creasc o nou adncime
Si-ntinderea-i ct lumea s-o-ncercuim cu cer.
ti dau mparatia cea fr' de vtmare
n care osti si arme snt pururi de prisos...
Cnd aur, slav, rug cad, nu mai au folos,
Eu te rscumpr mortii cu cntec si visare !
Nu ! Stelele si sorii n-au nici o-ntietate,
Snt fructele luminii ce-a-nsmntat pustia...
Din ale noastre rvne-si ia hrana vesnicia :
Noi cu o-mbrtisare rodim eternitate...
nalt-ti suflul, duhul... si d-mi acel srut
Care-a-nceput pe gura celui fr' de-nceput.

Nu mai cunosti aceast licoare cristalin ?

E dragostea : strivit n teascul greu de chin,
Dintr-un sonet ntr-altul am tras-o ca pe-un vin,
Si vers cu vers, de-a lungul, am limpezit-o, lin.
Ca ochiul unui nger i este-acum candoarea;
Tumult si spum, drojdii n drum a lepdat;
Din cruda fermentare att a mai pstrat,
mbttorul spirit, tria si ardoarea.
De oriunde tsneste, o raz st viata :
La piept strngnd cu mil amarul nostru ieri.
n tainica-i lucrare iubirea ne nvat
Ca e si-o fericire urzit din dureri :
Potrivnicele-arome zmbind, n ea le-mbin...
Pocalul sus... si-nchin : ti torn s bei lumin.

Iar ti citesc rvasul, nu-ndeajuns de lung;

Vai, tu strecori minciun si-n cuminectur...
Venin m este dorul, c uneori ajung
S nu mai stiu iubirea deosebi de ur...
Crezi c tu poti cu vorbe s-nseli eternitatea
Si dragostea s-o saturi cu pleava ta mrunt ?
Ca o fecioar, vorba si d virginitatea
Doar mirelui, poetul, si scrisul e o nunt...
mi fac din orice cuget o patim adnc,
Si-n spatiul durerii te caut nempcat.
ntoarcete din valuri, snt trmul tu de stnc,
Chiar de-ai fcut periplul ntregului pcat.
Vom arde tot trecutul cu spaime si rusine

Pe rugul bucuriei ce-ai s aprinzi n mine.

Tu ti vnezi iubitii tot ca pe cerbi, din goan,

n zvonul de petreceri, cu spangi de pofte-n mini,
Doar s le smulgi din crestet, trofeu, mndr coroan...
Ce-a mai rmas lasi apoi pentru valeti s;i cini.
Dar nu-i nimic, iubeste, n orice chip, n-ai fric :
Cereasca mostenire, pcatul radios,
Din carne sau din suflet asupra ta ridic
n van un pumn de fulger... nu cade mnios;
n spaima s nu-i fie tocmirea lui zmintit
De vreun srut, de-o tain, din srutul ei etern
Orici%t de blestemat si-orct de osndit
Iubirea-n veci nu este primit de Infern.
n loc de iadul pasnic ferit de-a ei dezastre,
Ea arde in gheena din inimile noastre.

Tu ai numai ureche de-ti trebuie cuvinte ?

Alt soi de graiuri nu simti ? Cu inima n-auzi ?
Vai celor ce au sfetnic doar creierul cuminte
Si pentru taina lumii doar ochii cluzi !
Eu schimb, ncurc stihia : poet si-argonaut,
Cer prului tu aur si pntecului vis,
Lumina fetei tale cu buzele o caut,
Si-n strnsu-mbratisrii m-afund ca-ntr-un abis.
Nu-mi crmuiesc eroii corabia iubirii,
Ci tu mi-o porti, zeit de gheat si furtuni,
Din tremurul ndejdii n spaimele pieirii,
La nici un trm, prin tulburi talazuri de minuni.
Si rtcesc n tine, cu versuri sfsiate,
Sub sumbra fericire de stele cu pcate.

Iubirea este geniu : cum poti s-o pui n fru,

S-ti poarte faetonul n trap, la preumblare ?
C m sfsie leul, nu-i crim, nici desfru,
Si gloria-i un monstru la fel, cu colti si gheare.
S te cstig, bat cerul si iadul, nemurirea,
Rup aripile vremii si - demiurg rapsod Sub tine-mi pun cerbicea, chiar de mi-ai fi pieirea,
Dar inima ta mndr ce dulce esafod !
Cu-naltele abateri, semeata erezie,
Croim albastre zboruri peste-un noroi btrin
Si ni-e datoare viata c-i dm o poezie
De care o s-asculte, cndva, ca de-un stpn :
Noi doi lsa-vom lumii un duh ce nu se schimb,
Cci noi si vesnicia vorbim aceeasi limba.

Cum dragostea de tine m vrea pe veci sonor,

Melodios din crestet si pn-n tlpi, m tine
Mereu ntre fiole si alambicuri pline,
Cu sucuri de cuvinte, miresme tari de dor,
Plecat peste esente, cu tainice soptiri,
S miglesc cerescul venin n lacrimi acre,
Si-n cumpna de aur a sunetelor sacre
S aflu elixirul rvnitei nemuriri...
Fierb muzici mari de sfere n magicele scule,
Se rnduieste-n zodii tot clocotul de hu...
Si e aproape gata... Dar albelor formule
Le mai lipsesc silabe : rostesc numele tu :
nchis, fr de moarte, doar ntr-un singur vers,
M-a srutat pe gur ntregul univers.

Vei sti si tu c plnsul adesea e o roua

Ce cade milostiv pe sufletul uscat :
Ea, adunnd tot cerul ntr-o bobita nou,
Ti-adap rdcina c-un tel de mult uitat.
O lacrim curat e geniul iubirii :
Pe doborti ridic din iaduri izbviti...
Doar una s-ti luceasc n zrile privirii,
Si vezi, ca Saul, lumea cu ochii dessolziti.
Ni se fgduieste sus, dincolo de moarte,
Un loc unde nu-s lacrimi, suspinele lipsesc;
Ce-am s m fac acolo dac ne va desparte,
Fr de-aceast man cu care m hrnesc ?
De nu vei fi cu mine, suflarea-mi s te strng,
nvat eternitatea cu hohote s plng.

E drept c nu-ti adaug nimic : ba, dimpotriv,

ti fur mereu din raze, n chip ne-ngduit
S-mi nclzesc o muz ramas costeliv,
Ce nu si-a pus pe frunte un nimb fgduit...
Dar nu-s nici un usarnic deprins cu huiduiala,
S-ti vnd poemul si-apoi un geniu s m crez;
Delirul meu e-n cas; n lume-s cu sfial,
Cu versurile mele ntii m flagelez.
Dar cum ? Valeti ignobili au har s te dezbrace ?
S-ating asternutul cu laba lor de rnd ?
Cnd eu te-mbrac cu cerul, nchipuind mijloace
S te feresc de-a pururi de orice ochi si gnd !...
De ce nu pot fi Zeus, stpn pe slavi ? Acolo
Te-as lua, eternittii s fii un nou Apollo !

Nu-ti spun nici un adio : cum n-ai mai exista...

Rmii doar coaja celei pe care-o iau cu mine...

Ti-am supt adnc esenta si te-am golit de tine...
Plec numai cu splendoarea si frumusetea ta;
Las ochii, falsi luceferi si iau privirea drag,
Las buze reci de idol si iau srutul lor,
Uit snii, duc cldura si forma lor ntreag,
Fur neagra avalans de par cnd se dezleag,
Din trup, imbrtisarea de vrej ametitor...
Zvrl inima stricat, ce-ti schioapt alene,
Cu scopuri neptrunse tesute-n lingusiri
Cnd prefcute lacrimi, cnd rsete viclene,
Capcan-n chip de suflet ascuns-n amgiri...
Cu tot ce-am strns din tine curat, ca Prometeu,
Am s te-alctui altfel, dar suflet ti dau eu.

M mir c snt de-atuncea tot pur, ca o oglind

n care nu rmne nimic din ce-a trecut,
C-am sters chip, umeri, brate, ntinse s m prind,
Si negrii ei luceferi de dincolo de lut...
Se zmisleau din ngeri ? din spuma nlucirii ?
Genunchi de Magdalen, odihnitori de Christ...
Ca s m smulg din iadul de flcri al iubirii,
M-a poleit durerea cu aurul ei trist...
Dar straniul meu aur nu uit dulcea ora
Cnd ea, trgnd n laturi noptatec perdea,
Zvrlea doar o maram pe goala-i auror
Si-n asternut ca lampa lui Aladin dormea...
Plecat pe ea, ca-n basme la dulcele-mi soptiri,
Ea-mi deschidea comoara ntregii fericiri...

Mai legn tristetea doar pieptul, ca o boare

Cu fluxuri si refluxuri aproape atipite...
Amurgul volupttii vrsase sumbra-i mare,
Suave mdulare dormeau n el, topite...
Si alb si magic, palid se afund obrazul
Din castaniul moale cu trmuri ondulate...
Plutea pe apa tmplei un nor de vis... n iazul
De somn ieseau profiluri de ceruri necate...
Si nu stiai de-i suflet, ori luna, sau un peste
Ce se juca sub unda cu pielite senine...
Cnd un oftat, din gura scrisnit ca un cleste,
Sprgea clestarul vrjii urzit peste tine !
Din carnea somnoroas, din linistea firbinte,
Tu izbucneai, amant mai drza ca-nainte.

M lupt s scap iubirea de ptimasul trup.

S n-o mai sorb cu ochii, s n-o mai musc cu gura,

Din lantu-mpreunrii slbatice s-o rup.

S-o curtesc de carne, ca de pe aur zgura;
S te ador n suflet; doar duhul s-ti aleg,
O vesnic-mbinare a doua raze line...
Dar cum te-arti, m-ntunec... si sufletul ntreg
Se face ochi, piept, brate... zbucnite ctre tine,
Plpitor de pofte, iar dinainte-ti cad;
Din nou vremelnici si casc-n mine-abisul.
Rostogolit pe dre de flcri, ca-ntr-un iad,
M-ntorc, cntnd n carne... M doare numai visul
C mai presus de fire, putnd s o rstoarne,
Iubirea e sminta eternittii-n carne.

De mult eu simt n tine o rece desrtare :

Din mna mea-ti tragi mna, privirile-ti pierdute
mi spun, mai nainte s-mi zic gura : "du-te"...
Si te golesti de mine ca pentru o plecare...
E toamna ? Si cocorii-ti desteapt nostalgia ?
Pribegile corbii te-ademenesc n zri ?
Dar n-asculta de soapta feericei pierzri !
Pentru mirajul orei nu lepda vecia !
Cnd nordul se rstoarn crunt peste noi si vine
Noianul de omturi pe inimi s-si desarte,
Nu mai rvni spre calde si-albastre tri departe...
Rmi fr teama aicea, lnga mine.
n veci mai credincioas ca soarele de apus
Iubirea mea nu are nici iarn, nici apus.