7.

MECANISMUL DERULĂRII EXPORTULUI – partea a III-a

Gestiunea logisticii organizării expedierii

Conducerea operaţiunilor vamale

Firma exportatoare trebuie să se preocupe de toate aspectele care pot afecta produsele sale
ca urmare a exercitării măsurilor de control asupra comerţului exterior. Ea alege un regim vamal
şi aplică procedurile de vămuire, ţinând cont de reglementările vamale străine pentru a nu aduce
prejudicii clientului său.

7.1. Regimul de vămuire

Pentru operaţiile sale curente, exportatorul alege un regim vamal care depinde de natura
contractului încheiat cu cumpărătorul sau de destinaţia finală a produsului.
Regimul vamal stabileşte cazurile în care vor fi plătite taxele vamale şi locul unde acestea
vor fi achitate. Reglementează totodată în ce condiţii marfa va fi supusă controlului vamal.
A) Regimul de export definitiv
Se derulează automat prin aplicarea legii vamale, mărfurilor care nu vor mai reveni pe
teritoriul naţional.
Valoarea în vamă a mărfurilor destinate exportului este calculată în primul rând pentru a
stabili statisticile în domeniul comerţului exterior. Conform Codului Vamal, ,,valoarea de
declarat este aceea a mărfii la punctul de ieşire din teritoriul vamal naţional, majorată după
caz, cu cheltuielile de transport până la frontieră”. Practic, această valoare care este aplicată pe
declaraţia de export este valoarea FOB în portul de îmbarcare, în cazul transportului maritim,
valoarea FCA pe aeroport, în cazul unui transport aerian şi valoarea DAF la frontiera română,
când transportul este efectuat pe calea ferată, pe şosea sau pe cale fluvială.
Exportatorul care realizează o livrare de mărfuri în străinătate – direct sau prin intermediar
– beneficiază de scutire de TVA. Nu se aplică taxe vamale.
În acelaşi timp, firma procedează la scăderea TVA-ului plătit pentru materiile prime,
produsele, bunurile şi serviciile necesare exporturilor sale, care vor fi achiziţionate din România
sau din import. Această situaţie nu ridică nicio problemă dacă vânzările în România sunt
suficient de importante pentru a permite o compensare între TVA-ul plătit şi TVA-ul colectat.
Dacă acest lucru nu este posibil, se poate obţine rambursarea TVA-ului, conform unei proceduri
prevăzute de legile în vigoare.
Se poate concluziona că mărfurile care sunt exportate sunt supuse numai unui control
formal, iar taxele vamale sunt în general eliminate. În acest mod, statele lumii promovează o
serie de măsuri de natură să sporească, pe cât posibil, competitivitatea producătorilor naţionali pe
pieţele străine.
Există o grupă restrânsă de aşa-zise mărfuri speciale care sunt prohibite la export. În
această categorie includem stupefiantele, produsele ce pot dăuna sănătăţii publice, armele,
muniţiile, mărfurile a căror destinaţie o reprezintă ţările aflate sub embargo.

B) Regimul de compensaţie
Atunci când agentul economic exportă temporar în străinătate bunuri pe care le reimportă
ulterior – fără ca ele să fie transformate – solicită regimul de compensaţie. El beneficiază astfel,
în momentul reimportării, de scutire de taxe. Acest regim funcţionează sub două forme:
 exportul cu rezerve de întoarcere pentru materialele vândute sub rezerva testării
calităţii mărfurilor prezentate la târgurile internaţionale;
 exportul fără rezerve de întoarcere, când produsul a fost definitiv vândut, dar este
retrimis de client exportatorului pentru remedierea defecţiunilor.
Vama trebuie să verifice dacă mărfurile reimportate sunt aceleaşi cu cele care au fost
exportate şi dacă acestea n-au făcut obiectul unei prelucrări în străinătate. Termenul în care poate
fi efectuat reimportul este limitat, fiind de 12 luni pentru produsele agricole şi de 3 ani pentru
1
celelalte, intervale care curg din momentul realizării exportului.

7.2. Aplicarea procedurilor de vămuire

Pot face obiectul exportului atât mărfurile fabricate în ţară, cât şi cele importate anterior, cu
condiţia de a nu fi supuse unor măsuri prohibitive sau restrictive.
Potrivit uzanţelor există două proceduri importante de vămuire, şi anume:
 procedura de vămuire obişnuită;
 procedura de vămuire simplificată.

A) Funcţionarea procedurii obişnuite de vămuire

Exportatorul sau tranzitarul în vamă care-l reprezintă completează şi depune o declaraţie
vamală de export la biroul vamal intern în raza căruia se află sediul social al firmei exportatoare
sau la locul unde mărfurile sunt ambalate ori încărcate pentru a fi expediate. Numai în cazuri
excepţionale declaraţia vamală de export se adresează unui birou vamal de frontieră. Declaraţia
vamală conţine de fapt elementele necesare vămuirii mărfurilor, cele mai importante fiind:
poziţia tarifară, originea mărfurilor şi valoarea în vamă. De menţionat este faptul că orice marfă
exportată sau importată trebuie să facă obiectul unei declaraţii vamale, chiar dacă aceasta este
exceptată de la plata taxelor vamale.
Declaraţia vamală este un act juridic prin care declarantul solicită un regim vamal pentru
marfa prezentată şi se angajează să îndeplinească obligaţiile ce-i revin prin regimul vamal
declarat. Furnizează informaţiile necesare pentru luarea măsurilor şi aplicarea dispoziţiilor în
scopul: realizării obligaţiilor fiscale, efectuării controlului comerţului exterior şi întocmirii de
statistici.
La declaraţia vamală se anexează, printre altele, următoarele documente: factura
comercială, lista de colisaj, documentele de transport, licenţa de export (dacă produsul este supus
controlului comerţului exterior), documentul de origine, certificatul sanitar-veterinar sau fito-
sanitar în conformitate cu natura mărfii şi reglementărilor din ţara de import etc.
Procesul de verificare a declaraţiei vamale se face de către biroul vamal unde acest
document a fost depus. În principiu, se urmăreşte dacă:
 biroul vamal la care a fost depusă declaraţia vamală este cel competent în această
situaţie;
 declaraţia a fost depusă în termen legal;
 documentele solicitate au fost depuse în totalitate şi conţin informaţiile necesare.
În cazul în care se constată aspecte contradictorii sau omisiuni declaraţia vamală este
respinsă. Acceptarea declaraţiei vamale se materializează prin aplicarea ştampilei de către
serviciul vamal. Declaraţia primeşte un număr de înregistrare, specificându-se şi data.
Concomitent se face şi menţiunea în registrul vămii.
După acceptarea declaraţiei vamale, biroul vamal efectuează controlul vamal care vizează
două aspecte: controlul documentelor şi controlul fizic al mărfurilor.
Controlul documentelor urmăreşte aspecte legate de: corectitudinea completării declaraţiei
vamale, existenţa şi verificarea formală a documentelor anexate, existenţa concordanţei între
datele inserate în declaraţie şi cele existente în documentele anexate.
Controlul fizic al mărfurilor poate fi total sau parţial. La efectuarea controlului fizic al
mărfurilor asistă exportatorul sau reprezentatul acestuia şi transportatorul. Când nu există
suspiciuni cu privire la marfa ce face obiectul respectivului export, organele vamale pot renunţa
la efectuarea controlului fizic.
După efectuarea controlului, reprezentanţii biroului vamal sigilează compartimentele
mijloacelor de transport în care se află mărfurile ce urmează a fi exportate.
Plata taxelor şi a comisioanelor vamale se face de regulă înainte de eliberarea mărfii.
După efectuarea controlului şi plata drepturilor vamale, organele vamale acordă liberul de vamă
care permite ieşirea mărfurilor din vamă. Liberul de vamă poate fi comunicat în scris sau
electronic. Un exemplar al declaraţiei vamale la export care poartă menţiunea „liber de vamă”
este remis de către biroul vamal exportatorului. Pe baza acestui document exportatorul va
2
justifica scutirea plăţii T.V.A.
Trebuie precizat faptul că mărfurile purtătoare de accize (alcool etilic alimentar, băuturi
alcoolice naturale, benzină, motorină), în situaţia în care sunt transportate în vederea exportului
cu mijloace auto, vor fi declarate şi prezentate pentru efectuarea vămuirii numai la birourile
vamale de frontieră.
De la începutul anului 1988, în ţările UE a fost introdus documentul administrativ unic
(DAU), care este similar declaraţiei vamale. DAU este un formular comunitar armonizat, utilizat
în comerţul exterior al U.E., care cuprinde pe acelaşi exemplar declaraţia pentru export, import şi
tranzit.

B) Funcţionarea procedurii simplificate de vămuire

Există situaţii în care autoritatea vamală poate aproba derogări de la procedura normală de
vămuire a mărfurilor. Se urmăreşte simplificarea actului de vămuire prin utilizarea unor
proceduri specifice.
1. Procedura de declarare incompletă
Este aplicată atunci când se impune expedierea imediată a mărfurilor din vamă, iar
exportatorul nu deţine toate informaţiile necesare completării declaraţiei vamale şi toate
documentele ce trebuie anexate. O altă cauză o poate constitui incompatibilitatea prelucrării
declaraţiei vamale în sistemul informatic vamal.
Declaraţia vamală incompletă trebuie să conţină un minim de informaţii referitoare la:
denumirea mărfii, care trebuie să fie suficient de precisă astfel încât să permită identificarea
acesteia în Tariful Vamal al României şi să asigure aplicarea dispoziţiilor ce reglementează
exportul, valoarea mărfurilor pentru determinarea comisionului vamal şi eventual a taxelor
vamale. Documentele care lipsesc trebuie expres nominalizate de către exportator sau de
reprezentantul acestuia în rubrica 44 din declaraţia vamală.
Semnatarul declaraţiei vamale incomplete de export este obligat ca în termen de 30 de zile
(care poate fi prelungit când situaţia o impune până la 120 de zile) de la depunerea acesteia să
comunice informaţiile care au lipsit sau să remită documentele care nu au fost anexate. Aceste
documente sunt transmise la acelaşi birou vamal la care a fost depusă declaraţia vamală
incompletă de export.
2. Procedura de declarare simplificată
Această variantă presupune depunerea într-o primă fază la biroul vamal a unei declaraţii
simplificate. Regularizarea se va face ulterior, prin întocmirea unei declaraţii simplificate
globale.
Pentru a putea accede la procedura de declarare simplificată de export, agentul economic
trebuie să îndeplinească următoarele premise:
 valoarea mărfurilor exportate conform contractelor încheiate să depăşească 10
milioane dolari SUA anual;
 nu se regăseşte în poziţia de debitor faţă de Direcţia Generală a Vămilor;
 nu a încălcat reglementările vamale;
 posedă personal angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată care este
specializat în declararea mărfurilor în vamă;
 organizarea evidenţelor să fie făcută astfel încât să fie acceptată de vamă;
 să dispună de locaţii, echipamente şi personal care să asigure manipularea mărfurilor.
Exportatorul trebuie să întocmească dosarul de autorizare, pe care îl depune la Direcţia
Generală a Vămilor. Acesta va cuprinde pe lângă cererea de solicitare, o serie de documente
specifice firmei (certificat de înmatriculare, certificatul de înregistrare fiscală, statutul societăţii,
cazierul juridic al persoanelor fizice care reprezintă firma), precum şi avizul birourilor vamale la
care urmează să fie aplicată procedura de declarare simplificată de export.
Prin eliberarea autorizaţiei de declarare simplificată se stabilesc mărfurile care sunt vizate
şi birourile vamale împuternicite să accepte procedura.
Derularea operaţiunilor vamale prin aplicarea procedurii de declarare simplificată
3
presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Constituirea unui depozit bancar în favoarea biroului vamal, din care să fie plătite
comisioanele şi eventual taxele vamale la export.
2. Depunerea la biroul vamal a declaraţiei vamale simplificate pentru mărfurile ce urmează
a fi exportate.
3. Controlul fizic şi documentar al mărfii.
4. Acordarea liberului de vamă prin semnarea şi ştampilarea declaraţiei de către organul
vamal.
5. Expedierea mărfurilor către destinatar.
6. Plata obligaţiilor către birourile vamale.
7. Depunerea declaraţiei simplificate globale la biroul vamal desemnat în termen de 30 de
zile calendaristice de la depunerea declaraţiei simplificate, dar fără a depăşi primele 5
zile calendaristice ale lunii următoare.
8. Controlul concordanţei dintre datele înscrise în declaraţiile vamale simplificate şi cele
din declaraţia vamală simplificată globală, urmat de regularizări ale plăţilor când situaţia
o impune.