5

RY
critica și bibliografie 225

CICERONE POGHIRC, B. P. Hasdeu—lingvist si filolog. Edit. științifică,

București, 1968, 247 p. . j v s y ,

RA
Activitatea lui B. P. Hasdeu în materie de lingvistică și de filologie a fost fără îndo­
iala destul de importantă ca să merite un studiu de amploarea celui recenzat aici. Cu pietatea

LI B
cuvenita și cu multă sîrguință, Cicerone Poghirc a urmărit toate publicațiile marelui nostru
înaintaș și le-a discutat ținînd seamă mai mult de cunoștințele și de concepțiile contempo­
ranilor lui decît de nivelul actual al științei. Fiecare afirmație este sprijinită pe o notă care
trimite la un pasaj din operele, discutate. Este un adevărat monument ridicat lui Hasdeu.

Y
Cu modestie, prefața prezintă lucrarea ca o primă etapă, cu gîndul evident că lucrări ulteri­
oare vor adinei cercetarea.

T
O mare calitate a volumului, cu atît mai necesară dacă ținem seamă de subiectul ales,
este că se citește ușor. Lucrul mi se pare important de subliniat într-o vreme cînd fiecare

SI
autor se crede obligat să complice terminologia și să evite formulările simple.
Sînt de acord cu autorul că Hasdeu este cel mai important dintre lingviștii români

ER
mai vechi și aceasta se vede chiar și din spațiul pe care i l-am acordat, împreună cu Lucia
Wald, în Scurta istorie a lingvisticii. Totuși, în prezentarea operei lui, ar fi necesar ceva mai
mult spirit critic, lucru de care, de altfel, C. Poghirc și-a dat seama, de vreme ce simte
nevoia să justifice în prefață tonul encomiastic. IV
Cîteva amănunte unde nu voi fi de acord cu autorul: nu văd cum s-ar putea atribui
„substratului” cuvinte ca bălan, codru, stmcea ș.a. (toate la p. 179), nici cum prezența
UN
unui dialectal daină ar explica lipsa diftongării lui o în doină (p. 180). Ceea ce am scris în
alte locuri despre substrat e suficient, cred, ca să se știe că nu voi subscrie la tot ce se spune
(p. 118 urm. și passim) despre amestecul de limbi și despre elementul autohton al limbii
române.
Dar dacă îmi păstrez rezervele cu privire la unele dintre afirmațiile lui Hasdeu, aceas­
AL

ta nu înseamnă că i-am minimalizat meritele. Pasajul de la p. 231, rezumat după Scurtă

istorie a lingvisticii (în treacăt fie zis, aceasta are doi autori, care semnează împreună Cuvîn-
tul înainte), este redat fals. Acolo nu se spune că „pînă la L. Șăineanu nimeni nu s-a ocu­
TR

pat la noi de lingvistică [sic !] generală”, ci că „pînă la 1900, putem spune, cu o ușoară
exagerare, că numai L. Șăineanu și-a pus problema de a defini concepțiile curente”. Mi se
pare că nu e același lucru1* 7.
EN

în capitolul final, Poghirc deploră faptul că multe din ideile emise de Hasdeu sînt
citate astăzi fără să-i fie pomenit numele. Din păcate, aceasta este soarta noastră a tuturor.
Fără a pune la îndoială buna credință și nici măcar capacitatea de informare a nimănui, con­
statăm că și autorii în viață se găsesc în situația lui Hasdeu. Dar dacă am cita la fiecare
/C

1 O rectificare măruntă. Din procesele verbale ale Societății de lingvistică din Paris
rezultă că Hasdeu n-a fost prezentat acolo de Breal și Bergaigne (cum se spune la p. 78, după
Columna lui Traian, 1882. p. 64), ci de Brăal și Gaston Paris (în ședința din 21.1.1882; a
fost primit membru al societății la 4.TI.1882 ; vezi BSL, 23. p. LXI și LXII). S-ar mai putea
SI

adăuga că la 22 iulie 1882 Hasdeu a asistat la ședința societății, unde a făcut o comunicare
despre dublete românești (ib., p. LXXIV ; în indicele publicat în nr. 26, la p. CCX i se atribuie
greșit lui Hasdeu și comunicarea despre originea alfabetelor indiene, făcută în aceeași ședință
de Joscph Halfrvy). în 1884, la 22 noiembrie, Hasdeu a donat societății Istoria limbii
IA

române, partea I, prima fasciculă, București, 1881, g”. — in 8, XVI — 160 p. (ib., 26, p. CC).
Mai tîrziu, aceeași lucrare e citată Principie de linguistica. Istoria limbei romane, București,
1881 (ib., 38, p. CXXVI). Din 1882, numele lui Hasdeu figurează regulat, cu toate titlurile,
pe listele membrilor societății, pînă în 1905, cînd dispare fără nici o explicație. în anul 1887—
U

— 1888 și-a dat adresa 140, boul. Saint-Germain, la Paris (din actele societății nu rezultă că ar
li participat pe atunci la vreo ședință). Cicerone Poghirc, pe care l-am consultat, presupune
BC

că aceasta era adresa soției și a fiicei lui Hasdeu, care locuiau la Paris.

7 - C. 3046
 RY
226 CRITICA ȘI BIBLIOGRAFIE 6

afirmație pe toți cei care au făcut-o mai înainte, orice articol de revistă ar lua proporțiile

RA
unei enciclopedii.
Hasdeu este totuși în situația fericită pentru care Alexandru îl invidia pe Achille : și-a
găsit panegiristul care să-i țină prezentă amintirea.
Al. Graur,

LI B
Facultatea de limba și
Decembrie 1968 literatura română, București, Str. Ed. Quinet 7

T. SLAMA-CAZACU, Introducere în psiholingvistică, Edit. Științifică,

Y
București, 1968, 490 p.

T
SI
Lucrarea de față, intitulată cu modestie „Introducere” în psiholingvistică, reprezintă
de fapt sinteza creatoare a unor preocupări și cercetări originale, — întreprinse de autoare
în acest domeniu interdisciplinar —, al căror început poate fi plasat cu ani în urmă, cînd

ER
încă nu se născuse termenul de „psiholingvistică”.
După apariția volumului „Psiholingvistica, prezentare a problemelor teoretice și de
cercetare”, sub redacția lui Ch. Osgood — psiholog — și Tli. Sebeok — lingvist1, care a pus
în circulație numele acestui domeniu și a atras atenția asupra unor necesități de studiu cc
IV
se impuneau tot mai mult la granița dintre psihologie și lingvistică, a urmat o serie de lu­
crări, dintre care multe au adoptat doar formal acest nume nou pentru o disciplină pe care
UN
nu au reușit să o delimiteze calitativ de psihologia limbajului sau de „lingvistica psihologică”.
T. Slama-Cazacu demonstrează faptul că psiholingvistica, departe de a fi doar o dis­
ciplină „la modă” (cu avantajele și dezavantajele derivate dintr-o asemenea situație), se înca­
drează în fenomenul general de „interferență” științifică și răspunde unor cerințe obiective
de studiere a unor aspecte noi oferite de fenomenul complex al comunicării. Ca pentru orice
L

disciplină încă în formare, este necesară delimitarea obiectului, precizarea metodologiei și a

RA

principiilor psiholingvisticii, a poziției sale în sistemul științelor, in general, și față de psiho­

logie și lingvistică, în special. Este meritul autoarei de a acorda atenție, în prima parte a
lucrării punerii în discuție, — pentru prima dată, în scurta, dar bogata istorie a psiholingvis­
ticii —, a unor aspecte teoretice ale acestei discipline. Fără a fi un curent al psihologiei sau
NT

al lingvisticii, psiholingvistica este considerată de T. Slama-Cazacu ca o „disciplină limitrofă”

(p. 15), bazată în aceeași măsură pe psihologie („o psihologie științifică”) (p. 35), ca și pe
lingvistică (o lingvistică structurală, la care autoarea adaugă caracterizarea „dinamic-con-
textuală”) (p. 36); această disciplină nu se suprapune peste obiectele de studiu ale lingvisticii
CE

(limba propriu-zisă) și psihologiei (limbajul privit din punctul de vedere al mecanismelor sale
psihice, al formării deprinderilor verbale etc.), ci studiază, în raport cu acestea, limba în
realizările sale concrete, adică vorbirea. Cei trei termeni — limbaj, limbă, vorbire (jangage,
langue, parole) — ai trilogiei saussuriene reprezintă „trei aspecte diferite, dar strins legale,
I/

ale aceluiași proces unitar și complex” (p. 46) — comunicarea, psiholingvistica contribuind Ia
împlinirea analizelor efectuate de celelalte două științe.
S

După o analiză critică a diferitelor definiții date psiholingvisticii, T. Slama-Cazacu

propune ca obiectul acesteia să constea în „studiul modificărilor apărute în mesaj în cursul
IA

actului concret al comunicării, datorită relațiilor care se stabilesc între emițător și receptor,
cu tot ceea ce presupun aceștia, ca labilitate psihică, influențe reciproce, influențe ale con­
textului general în care se află etc.” (p. 43). Vorbirea fiind realizarea limbii ca sistem de semne
U

verbale, iar comunicarea presupunînd și intervenția altor coduri (de exemplu, sistemul mimieo-
BC

1 Ch. Osgood, Th. Sebeok (red.), Psijcholinguistics. A survey of theory and research pro-
blems, Indiana Univ., Baltimore, 1954.